Macarescu Elena Licenta

CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………4
Clasa Nematoda-caraterizare generala
Cap. I Ascaris lumbricoides
II.1. Morfobiologie şi ciclu evolutiv al speciei
Ascaris lumbricoides
2.1 Ascaridioza
2.2 Patogenie
2.3 Manifestări clinice
2.4 Diagnostic
2.5 Tratament
2.6 Epidemiologie
2.7 Măsuri profilactice
Cap. II Enterobius vermicularis şi Enterobioza
3.1Morfobiologie şi ciclu evolutiv al speciei
Enterobius vermicularis
3.2 Enterobioza
3.3. Patogenie
3.4 Manifestări clinice
3.5. Diagnostic
3.6 Tratament
3.7. Epidemiologie
3.8 Măsuri profilactice
Cap. V Cercetări proprii.....................................................................48
V.1. Materiale şi metode de lucru......................................................48
1
V.2. Prezentare generală a oraşului Gura Humorului........................54
V.3. Dominanţa paraziţilor intestinali la persoanele investigate la
Spitalul clinic Gura Humorului în perioada 2007-2008...........56
V.4. Speciile de paraziţi intestinali înregistrate la persoanele
investigate la Spitalul clinic Gura Humorului în
perioada 2007-2008...................................................................58
V.5. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele
perioada 2007-2008 în funcţie de sex şi vârstă..........................62
perioada 2007-2008 în funcţie de vârstă....................................70
V.7. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali
la persoanele investigate la Spitalul clinic Gura Humorului în
perioada 2007-2008....................................................................75
funcţie de mediul de viaţă în perioada 2007-2008......................79
CONCLUZII .............................................................................88
BIBLIOGRAFIE.......................................................................89
2
INTRODUCERE
Parazitologia este o ramură a biologiei care studiază toate

organismele parazite (protozoare, viermi, moluşte, artropode, etc),
adaptările morfo – fiziologice, dinamica lor sub influenţa factorilor,
interrelaţiile cu gazdele respective şi măsurile de combatere a acestora.
Parazitologia, în general se ocupă cu studiul modalităţilor şi căilor de
răspândire, prevenire şi combatere a paraziţiilor.
3
Parazitismul implică un caracter intim şi prelungit dintre două
organisme, care fac parte din specii diferite, ce pot duce la stabilirea unui
echilibru delicat, prin care se tolerează reciproc. În cazul dereglării acestui
echilibru, gazda poate elimina sau distruge parazitul sau parazitul poate să
devină activ atacând gazda, în cazuri extreme.
Trecerea organismelor de la viaţa liberă la viaţa parazitară a fost
însoţită de numeroase modificări evolutive, morfologice şi funcţionale,
determinate de faptul că parazitul are drept mediu de viaţă un organism viu.
Această lucrare urmăreşte evidenţierea unor date legate de bolile
parazitare, modalităţile şi căile de răspândire ale paraziţilor intestinali la
persoanele de diferite vârste în anul 2007-2008.
În realizarea aceastei lucrări au fost folosite date din literatura de
specialitate şi rezultatele obţinute în practica efectuată la laboratorul de
analize din cadrul Spitalului Orăşenesc Gura Humorului din judeţul
Suceava.
Doresc să adresez pe această cale mulţumiri domnului lector doctor
Irinel Popescu pentru recomandările şi sugestiile făcute.
Cap. I. ISTORIC
Parazitologia, ca ştiiţă, s-a conturat abia în secolele XVIII – XIX ,

deşi unele boli parazitare precum şi unii paraziţi ai omului au fost semnalaţi
încă din antichitate în scrierile vechilor egipteni. Vechile documente
egiptene, papirusul Ebers care datează din anul 500 î.e.n., descrie boala
cauzată de viermele „Heltu” care poate fi identificat cu Ancyclostoma
duodenale; în acelaşi manuscris se mai citează viermii „Hoff” (Ascaris
4
lumbricoides), „PENT” (Taenia saginata) şi „Herxetef” (Enterobius
vermicularis)
În anul 1684, italianul Francesco Rodi a publicat primul tratat despre
paraziţi, în care ordonează speciile de paraziţi cunoscute, pe baza gazdelor
lor.
În anul 1740, Morgagni descoperă trichocefalul, iar în 1751, G.
Dubois descrie Dipylidium caninum.
În 1776 Retzius propune denumirea de Distoma pentru trematode. În
1875, Loesch, descoperă Entamoeba disenterica în scaunul unui bolnav.
După 1900, cercetările parazitologice iau un mare avânt, tot mai mulţi
parazitologi declarându-se adepţii concepţiei ecologice a parazitologiei.
Începând cu anul 1950 au fost întreprinse, cu tehnici şi aparaturi
moderne, numeroase cercetări de fiziologie şi biochimie a paraziţilor. Cele
mai importante contribuţii la dezvoltarea parazitologiei în această perioadă
le-au adus: Graff şi Linstow (1910), Skriabin (1956), Doghel (1927, 1947,
1962), Cameron (1956), Noble (1964).
O importantă contribuţie la dezvoltarea parazitologiei a fost adusă şi
de oamenii de ştiinţă români. În majoritatea tratatelor de specialitate străine
autorii citează oameni de ştiinţă români ca V. Babeş, N. Leon, St. Nicolau,
I.Ciurea, Gh. Zotta şi alţii.
Meritele lui V. Babeş în acest domeniu sunt confirmate la Congresul
Internaţional de Zoologie ţinut la Londra în 1900, care hotărăşte să dea
numele de „babeşii” germenilor descoperiţi de el.
În domeniul învăţământului parazitologic românesc, „părintele”
acestei discipline este N. Leon (1862 - 1931), care a infiinţat primul
laborator de parazitologie din ţară la Facultatea de Medicină din Iaşi.
5
În prezent, în lume se fac cercetări de fiziologie şi biochimie a
paraziţilor, acestea fiind strâns legate de fenomenul de imunitate şi
mecanismele de acţiune ale genţilor terapeutici.
La Bucureşti, la Facultatea de Medicină, Gh. Zotta a fost primul
pofesor de parazitologie, iar împreună cu Mihai Ciuca au iniţiat şi condus
primele companii antimalarice de la noi.
C. Levatidi (1974 – 1953), colaborator a lui V. Babeş, confirmă
etiologic, primul caz de toxoplasmă congenitală.
Primul care a înfiinţat un serviciu clinic de parazitologie la noi a fost
V. Nitzulescu, care a făcut cercetări helmintologice şi entomologice la om.
Prof. Gh. Lupaşcu (1908 – 1979) a condus acţiunea de eradicare a
malariei în ţara noastră şi a elaborat numeroase monografii asupra unor
parazitoze.
6
Cap. II. ASCARIS LUMBRICOIDES ŞI
ASCARIDOZA
II.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

SPECIEI ASCARIS LUMBRICOIDES
Încreng. Nemathelminthes
Clasa Nematoda
Ordin Ascaroidea
Familia Ascaride
Morfologie: Sexele sunt separate şi prezintă dimorfism sexual.
Examenul macroscopic al ascaridului femel: măsoară 20-30 cm

lungime şi 5-7 mm grosime. Forma este cilindrică, alungită cu extremităţile
corpului ascuţite, iar extremitatea posterioară a corpului este dreaptă.
Culoarea este alb-rozacee iar după moarte devine albă-cenuşie.
Cuticula prezintă la suprafaţă nişte striaţii false, transversale şi patru
benzi albicioase de-a lungul corpului, aproape paralele, dintre care două
foarte bine vizibile (creste longitudinale).
Examenul macroscopic al ascaridului mascul: măsoară 15-20 cm şi 5-
4 mm grosime. Forma este cilindrică, extremitatea posterioară a corpului
curbată spre faţa ventrală, în formă de cârjă. Prin orificiul cloacal ies la
exterior doi spiculi articulari, foarte fini, de lungime egală şi uşor încovoiaţi-
spiculi peniali folosiţi la împerechere.
7
Examenul microscopic
Morfologia externă
La lupa binoculară, la extremitatea anterioară a ascaridului se

observă 3 proeminenţe care înconjoară orificiul bucal şi care reprezintă
buzele: una dorsal, iar celelalte două latero-ventral. Buza dorsală prezintă la
baza sa două papile, iar buzele latero-ventrale au câte o singură papilă.
Buzele au margini fin dinţate şi prin aşezarea lor imită forma lirerei ‫״‬y‫״‬.
Organizarea internă a ascaridului femel
La Ascaris lumbricoides cavitatea corpului este un pseudocel. În ea se

găsesc organele de formă alungită şi un lichid de consistenţă uşor vâscoasă.
Peretele corpului este format din pătura cuticulară şi pătura subcuticulară.
Musculatura este de tip polimiar.
Tubul digestiv începe cu orificiul bucal înconjurat de cele trei buze
chitinoase, se continuă cu un esofag mai voluminos de culoare albicioasă.
Cavitatea generală cuprinde organe tubulare şi un lichid pseudocelomic,
toxic şi antigenic. Esofagul se deschide în intestin ce are culoare galben-
verzuie, turtit dorso-ventral, care străbate corpul până la extremitatea
posterioară unde se dilată puţin, formând rectul, care se deschide
subterminal prin orificiul anal.
Sistemul nervos - în porţiunea posterioară a esofagului şi în jurul
acestuia se observă un inel îngroşat - inelul nervos esofagian, de la care
pleacă două cordoane nervoase în lungul corpului.
8
Sistemul reproducător este de tip tubular, foarte dezvoltat, ocupând
aproape toată cavitatea generală. Se observă două tuburi paralele răsucite de
mai multe ori şi unite într-un tub comun pe linia mediană a corpului, care se
deschide apoi la exterior prin orificiul genital. În aceste formaţiuni tubulare
de grosimi inegale se disting patru formaţiuni componente ale aparatului
genital. Tuburile mai subţiri, foarte sinuoase şi spiralate, corespund ovarelor.
Acestora le urmează câte o formaţiune mai groasă şi mai puţin sinuoasă,
oviductele. Formaţiunile cele mai groase şi foarte puţin sinuoase formează
uterele care se unesc într-un uter comun, urmate de un canal vaginal foarte
subţire ce se deschide în treimea anterioară a corpului, ventral, prin orificiul
genital.
Anatomia internă a ascaridului mascul
Aparatul reproducător mascul are un singur testicul filiform, foarte

subţire, răsucit de mai multe ori, ce ocupă jumătatea posterioară a corpului.
El se continuă cu o porţiune tubulară mai dezvoltată cu aspect alb
lăptos:vezicula seminală. În continuare se observă canalul ejaculator mai
subţire decât vezicula seminală, care se deschide ventral, în partea terminală
a intestinului posterior care se deschide în cloacă. Orificiul cloacal este situat
în cavitatea cârjei, subterminal. Prin orificiul cloacal ies la exterior cei doi
spiculi peniali.
Oul fertil de Ascaris lumbricoides, fecundat în momentul depunerii,

este sferic sau uşor oval, măsurând 60-70µ/30-50µ. La exterior are un
înveliş albuminos, mamelonat, servind de membrană protectoare auxiliară,
sub el găsindu-se un strat incolor relativ gros, neted, apoi o membrană
9
internă subţire, impermeabilă. Aceste membrane adăpostesc în interior
celula ou rotundă, care nu umple complet oul, lăsând un spaţiu liber la
extremităţi.
Oul nefertil. În lipsa masculului, femela depune ouă nefertile care
sunt mai alungite măsurând 88-93 µm lungime/38-40 µm lăţime. În interior,
acestea conţin o masă dezorganizată de granule ce umplu complet oul. Atât
ouăle fertile, cât şi cele nefertile, au o culoare galben-brună atunci când sunt
evacuate din organismul gazdei odată cu materiile fecale. Ouăle fertile sunt
eliminate în stadiul unicelular.
Ouăle de Ascaris lumbricoides rezistă la temperaturi scăzute, la
desicaţie şi la putrefacţie, rămânând viabile pe sol mai mult de un an. La
temperaturi între 22-23ºC în ou se dezvoltă în decurs de 3-4 săptămâni, în
condiţii de umiditate o larvă infectată.
10
Fig.2 Ascaris lumbricoides-ou Fig. 3 Ascaris lumbricoides-ou fertil
(www.umftgm.ro/mbl) (www.umftgm.ro/mbl)
Fig.4 Ascaris lumbricoides - ou nefertil Fig.5 Ascaris lumbricoides:femelă

dreapta şi mascul stânga
(www.umftgm.ro/mbl) (www.umftgm.ro/mbl)
Ciclul evolutiv
11
Dezvoltarea ascaridului necesită parcurgerea obligatorie a trei stagii:
I. Stagiul în sol - durează 9-13 zile şi asigură embrionarea
ouălor fertile, eliminate de femela de Ascaris lumbricoides.
II. Stagiul perienteric - se desfăşoară la om în decurs de 14-20
zile, timp în care viermele traversează ficatul, cordul drept şi plămânul, via
hematogenă (circulatorie), suferind o dezvoltare larvară specifică, prin două
năpârliri sau ecdysis (modificarea învelişului extern sau cuticular, cu o
rearanjare a configuraţiei epitopilor de suprafaţă).
III.Stagiul intestinal - constă în maturizarea viermelui, apariţia
adulţilor şi localizarea lor în intestinul subţire al omului pentru 10-12 luni în
absenţa tratamentului.
Femela de Ascaris lumbricoides elimină ouă fertile sau fecundate
numai în prezenţa masculului, producţia zilnică de 200.000-250.000 ouă
fiind impresionantă. Oviproducţia se menţine la aceeaşi cotă şi în absenţa
masculului, însă femela nefiind fecundată va elimina ouă nefertile, fără rol
biologic.
Oul fertil, eliminat odată cu materiile fecale în mediu, necesită un
stagiu pe sol de 9-13 zile, perioadă în care se realizează embrionarea,
finalizată prin apariţia în interiorul oului a unei larve mobile şi răsucite,
denumite în mod convenţional L1.
Oul cu larva L1 reprezintă stadiul infecţios pentru om, transmiterea sa
realizându-se prin consumarea de vegetale nespălate sau direct prin mâna
murdară de pământ. În intestin, larva L1 din ou suferă o primă năpârlire sau
ecdysis, urmată de eclozare şi penetrarea peretelui intestinal.
Larva L1 ajunge în ficat fie pasiv pe calea venei porte, fie activ prin
12
penetrarea pliurilor mezenterice şi capsulei Glisson, rămânând în
parenchimul hepatic o perioadă de 4-6 zile. Ulterior, larva urmează calea
venelor hepatice, traversează atriul şi ventriculul drept, prin arterele
pulmonare ajungând în plămân.
La nivelul ţesutului pulmonar, larva L1 suferă două năpârliri- prima în
ziua 5-6, iar a doua în ziua a 10 a, transformându-se în larvă de stadiul 2.
Această larvă măsoară 1.7-2.3 mm lungime, prezintă cili vibratili care
căptuşesc arborele respirator, ceea ce-i asigură o mişcare de autopropulsie,
cu ruperea septelor interalveolare şi ascensionare prin bronhiole spre faringe.
La acest nivel larva L2 declanşează o senzaţie de corp străin, datorită căreia
larva va fi expectorată, eveniment urmat fie de moartea sa în mediul extern,
fie prin deglutiţie ajunge în jejun - ziua a 25 a până la a 29 a postinfecţie.
Aici năpârleşte a patra oară, transformându-se în adult.
Durata ciclului biologic la om este de 60 - 65 de zile.
13
Fig.6. Ascaris lumbricoides-ciclul evolutiv
(www.umftgm.ro/mbl)
II.2. ASCARIDOZA
14
II.2.A. Patogenie
Ascaridoza evoluează stadial, în două etape succesive, prima

corespunzând formei de migraţiune larvară, iar a doua localizării intestinale
a paraziţilor adulţi.
În faza larvară migrarea larvelor din intestin în ficat şi apoi în plămân,
nu produce o patologie semnificativă, cel puţin în cazul primoinfecţiilor.
Situaţia se modifică uneori spectaculos în cazul reinfecţiilor, migrarea
larvelor produce reacţii tisulare intense,chiar dacă numărul larvelor este
redus, ca urmare a apariţiei fenomenului de hipersensibilitate. La nivelul
parenchimului pulmonar şi hepatic unele larve provoacă un infiltrat
eozinofilic focal şi formează în jurul lor granuloame cu eozinofile,
macrofage şi celule epiteloide.
În timpul migrării larvelor prin plămâni, prezenţa lor în alveole
provoacă un infiltrat cu polimorfonucleare şi eozinofile, denumit sindrom
Löffler. Acest sindrom se caracterizează printr-o eozinofilie sanguină
ridicată şi prin apariţia la examenele radiologice a unor umbre pulmonare
difuze, şterse şi fugacee. Sindromul Löffler reprezintă combinarea leziunilor
directe provocate de larve ţesutului pulmonar (hemoragii şi exudat alveolar),
cu răspunsul imun al gazdei (infiltratul inflamator al ţesutului peribronşic).
În infestaţiile masive are loc extravazarea de sânge în alveole boala
luând aspectul unei ‫״‬pneumonii verminoase‫״‬, fiind prezente în zone dense
pulmonare şi posibile suprainfecţii bacteriene.
Severitatea reacţiei gazdei faţă de larvele migratorii este proporţională
cu intensitatea infecţiei şi cu gradul de sensibilizare provocate de infecţiile
15
anterioare. În timpul migrării larvelor, reacţiile locale pot fi însoţite de
reacţii generale de hipersensibilitate: astmul bronşic, infiltratul pulmonar
eozinofilic fugaceu, endemul angioneurotic şi urticaria.
Etapa intestinală corespunde prezenţei paraziţilor adulţi de obicei în
jejun sau ileon, gazda manifestând o toleranţă mai mare. Viermii adulţi îşi
exercită influenţa asupra organismului pe cale spoliatoare, mecanică,
traumatică, toxico-alergică şi bacteriferă.
Acţiunea spoliatoare se poate exercita direct, prin sustragerea de către
paraziţi a unei părţi din chimul intestinal, iar indirect se exercită prin
intermediul toxinelor care neutralizează o parte din fermenţii digestivi,
determinând astfel tulburări de digestie şi malabsorbţie la cei infestaţi.
Acţiunea mecanic-traumatică se exercită pe cale iritativă, oclusivă sau
traumatică. Acţiunea pe cale iritativă este determinată de mişcările pe care le
fac ascarizii în lumenul intestinal.
Acţiunea oclusivă apare în urma adunării paraziţilor în gheme. Apare
şi în cazul când ascarizii care părăsesc intestinul se opresc prin organism, în
canalul coledoc, canalul Wirsung, căile respiratorii.
Acţiunea traumatică este reprezentată de micro traumatisme pe care
paraziţii le realizează în peretele intestinal sau prin traumatisme brutale când
pot perfora peretele intestinal, ajung în cavitatea peritoneală, provocând
peritonita generalizată.
Acţiunea toxico-alergică este reprezentată de modificări hematologice
(anemie, leucocitoză, eozinofilie), diferite fenomene cutanate (prurit,
urticarii) sau nervoase (modificări de comportament, insomnii, convulsii,
cefalee), respiratorii (rinite, stări astmatice).
16
Acţiunea bacteriferă se realizează prin leziuni pe care le provoacă
paraziţii în peretele intestinal, leziuni care pot servi drept porţi de intrare
pentru diferiţi agenţi patogeni.
II.2.B. Manifestări clinice
Aspectele clinice depind în mare măsură de încărcătura parazitară.

Ascaridoza prezintă o simptomatologie polimorfă, care diferă în primul rând
după stadiul de dezvoltare, în faza larvară, în stadiul mic de dezvoltare,
localizată la nivelul plămânului sau de adult, care parazitează la nivelul
intestinului.
Perioada de incubaţie, începând de la înghiţirea ouălor şi până la
apariţia lor în fecale, este de 60-70 de zile. În ascaridoza larvară pulmonară,
simptomele apar la 4-16 zile de la infectare.
Din punct de vedere clinic se distinge o ascaridoză pulmonară,
determinată de stadiul larvar al parazitului şi o ascaridoză intestinală,
determinată de prezenţa adulţilor la nivelul intestinului subţire.
•Ascaridoza pulmonară
Manifestările pulmonare din stadiul larvar sunt datorate atât acţiunii
mecanice cât şi acţiunii toxico-alergice pe care o exercită larvele migratorii
ale parazitului.
Din punct de vedere clinic şi radiologic manifestările locale şi
generale ale acestui stadiu poartă numele de „sindrom Löffler”. În cazul
unor prime infecţii, reactivitatea gazdei la prezenţa larvelor este de obicei
scăzută. În cazul unor infecţii repetate însă, pot apare manifestări de
hipersensibilitate concretizate prin: urticarie, edem angioneurotic sau astm
bronşic. La persoanele alergice, simptomatologia poate fi extrem de severă :
17
fenomene astmatice asociate cu dispnee, tuse cu expectoraţie, edem
pulmonar.
Prezenţa larvelor în parenchimul pulmonar determină o tuse
productivă, uneori sputa fiind uşor hemoragică datorită ruperii unor capilare.
Se pot produce spasme bronşice asociate cu tulburări respiratorii.
Eozinofilia sanguină creşte spectaculos, ajungând la o proporţie de 40-
50% şi pote fi însoţită de o leucocitoză de până la 12.000 leucocite/mmc. Pe
lângă o eozinofilie periferică în sindromul Löffler evoluează şi o eozinofilie
medulară, care poate fi mai persistentă decât cea periferică. Examenul sputei
permite evidenţierea de eozinofile, cristale Charcot-Leyden şi uneori chiar a
larvelor, după ziua a noua de la infestare.
Radiologic apar zone infiltrative, migratorii care dispar spontan în 3-
14 zile, dar pot frecvent recidiva.
•Ascaridoza intestinală
Este însoţită de cele mai multe ori de manifestări clinice variate fiind
încadrate în simptomatologia digestivă a parazitozei, cele determinate pe
cale toxico - alergică constituind simptomatologia extradigestivă.
Simptomatologia digestivă. Primul semn clinic care apare sunt
durerile abdominale. Uneori sunt uşoare, cu caracter generalizat, alteori
capătă caracterul de crampe sau de colici. În ascaridoza intestinală cu
încărcătură parazitară mare, durerile pot fi însoţite de balonări şi de un
abdomen destins de volum, în unele cazuri fiind prezent fenomenul de
inapetenţă sau de bulimie. Tulburările de tranzit intestinal din ascaridoză ca
şi acţiunea de spoliere pe care o exercită paraziţii la nivelul intestinului pot
duce, în cazuri rare, la tulburări de maldigestie, de malabsorbţie şi la
denutriţii severe.
18
Simptomatologia extradigestivă. Manifestările sunt variate fiind
clasificate în manifestări digestive, respiratorii, cutanate, hematologice şi
nervoase.
Manifestări digestive. Diareea, întâlnită în unele cazuri de ascaridioză
şi spasmele intestinale, care stau la originea fenomenelor oclusive sau
suboclusive, sunt determinate pe cale alergică.
Manifestări respiratorii. Unele rinite, tusea sau diferite bronşite
astmatice sunt manifestări alergice care pot însoţi ascaridioza.
Manifestările cutanate. Pruritul anal şi cel nazal, urticaria, unele
eczeme şi chiar edemul Quincke sunt determinate pe cale alergică.
Manifestările neurologice. Tot pe cale alergică sau toxicologică pot
apărea diferite fenomene nervoase : oboseala, cefalee, tulburări de
comportament, stări de nelinişte, scăderea capacităţii intelectuale. În cazuri
rare, întâlnite de regulă la copii, manifestările neurologice simulează boli ca
epilepsia sau meningita.
Manifestări hematologice. În faza adultă a parazitului eozinofilia
sanguină este mai scăzută. Unele cazuri de ascaridoză intestinală evoluează
cu stări anemice, trombocitopenii sau leucocitoze datorită şi mecanismului
toxico-alergic.
II.2.C. Diagnostic
Forma larvară se pune în evidenţă prin examenul morfologic al

sângelui şi analiza sputei în care se pot găsi hematii, eozinofile şi cristale
Charcot-Leydin. Dar examinarea unui aspirat gastric oferă mai multe şanse
de depistare a larvelor decât în spută. Anticorpii se găsesc în sângele
bolnavilor numai în faza de migrare a larvelor.
19
Adulţii şi ouăle se pun în evidenţă prin analize coproparazitologice.
Dar când numărul de paraziţi este mic, analiza poate să fie negativă, la fel şi
când toţi indivizii sunt masculi sau imaturi. Ouăle pot să lipsească atunci
când administrarea unor medicamente a determinat încetarea temporară a
depunerii pontei ascarizilor. De aceea se recomandă repetarea analizelor mai
multe zile.
În cazul ascaridozei căilor biliare, ouăle acestora pot fi puse în
evidenţă pe baza examenului de bilă.
Pentru evidenţierea adulţilor se folosesc şi hemaglutinarea indirectă,
aglutinarea particulelor de carmin, intradermoreacţia.
II.2.D. Tratament
Medicaţia antiparazitară este eficientă numai faţă de stadiul adult de

Ascaris lumbricoides.
Tratamentul ascaridozei necomplicate constă în administrarea unui
antihelmintic: Mebendazol sau Albendazol.
» Mebendazol (Vermox) – este un derivat de benzimidazol care
blochează asimilarea glucozei şi a altor nutrienţi de către larvă şi parazitul
adult, ceea ce duce la paralizia şi moartea lentă a viermelui. Se
administrează două tablete de 100 mg/zi timp de 3 zile.
» Albendazol (Zentel) - este un agent antihelmintic cu spectru larg
care reduce producţia de ATP, cauzând evacuarea energiei, imobilizarea şi
în final moartea viermelui. Se recomandă la copiii între 2 şi 5 ani într-o
singură doză de 200 mg; pentru copiii peste 5 ani şi adulţi, doza unică
administrată este de 400 mg.
20
În complicaţii, cum sunt ocluzia intestinală sau biliară este mai
indicată administrarea derivaţilor de Piperazină (hidratul sau adipatul), iar ca
medicaţie alternativă se mai utilizează Levamisol sau Pyrantel pamoat.
» Derivaţii de Piperazină – sunt agenţi paralizanţi ce cauzează
blocajul receptorilor neuromusculari cholinergici ai parazitului. Au efect
narcotizant asupra parazitului, imobilizându-l şi împiedicând migrarea atunci
când tratamentul se realizează pe baza unor medicamente slabe, cum ar fi
Thiabendazolul.
Produsul farmaceutic este cunoscut sub numele de Nematocton şi se
prezintă sub formă de soluţie de 10 sau 20% conţinând hidrat de piperazină
şi sub formă de comprimate de 0,300 gr conţinând adipat de piperazină.
Hidratul de Piperazină – se administrează în doze de 75mg/kg
corp/zi, fără a depăşi doza maximă individuală de 2 g la copiii sub 20 de kg
şi 4 g la adult. Eficacitatea unui tratament cu doză unică este de 70-80%, dar
tratamentul în 2 zile consecutive ridică la 90% rata de vindecare.
Adipatul de Piperazină – se recomandă câte un comprimat pe zi de
fiecare an de vârstă, până la vârsta de 6 ani. Peste această vârstă şi la adulţi,
se administrează 6 comprimate pe zi timp de 4 zile înainte de masă.
» Levamisol (Decaris) – este un derivat aminotiazolic cu proprietăţi
antihelmintice. Provoacă o inhibare a fumaratreductazei ceea ce conduce la
paralizarea musculaturii ascaridului, determinând eliminarea lui prin
activitatea peristaltică intestinală. Este condiţionat în tablete de 50 mg pentru
copiii între 6 – 14 ani şi de 150 mg pentru adulţi. Tratamentele se aplică în
doză unică, de cele mai multe ori o tabletă fiind suficientă; eficacitatea este
între 77 - 90%.
» Pyrantel pamoat (Combantrin) – este o amidină ciclică care
acţionează asupra transmisiei neuromusculare din Ascaris, provocând
21
paralizia spastică a viermelui. Se recomandă într-o doză unică de 10 mg/kg
corp, eficacitatea tratamentului fiind de 90%.
II.2.E. Epidemiologie
Rezervorul de infestare îl constituie omul purtător de ascarizi adulţi de

la ambele sexe şi care elimină prin dejecţii ouăle fecundate ale parazitului.
Ouăle care sunt eliminate odată cu materiile fecale nu sunt embrionate
şi nu sunt infestate. Evoluţia acestora până la stadiul de ouă infestate
(embrionate) se face în mediul extern, pe pământ, în funcţie de condiţiile de
mediu. Astfel la temperatura de 24-30ºC, ouăle devin infestante în 10-30 de
zile, la peste 37ºC ouăle nu mai evoluează; la 45ºC sunt distruse după o oră;
sub -12ºC ouăle îşi opresc dezvoltarea, dar supravieţuiesc, reluându-se
dezvoltarea când condiţiile devin favorabile. Creşterea temperaturii trebuie
să fie urmată procentual de creşterea umidităţii.
II.2.F. Măsuri profilactice
Datorită proprietăţii sale de geohelmint, măsurile de prevenţie şi

control faţă de Ascaris lumbricoides cuprind intervenţii la nivelul practicilor
agricole, a deprinderilor de igienă personală, respectiv de igienă a mediului :
• Evitarea fertilizării naturale a agriculturilor cu dejecte umane;
• Sisteme amenajate de canalizare, cu evitarea irigaţiilor cu apă
fecaloidă;
• Protejarea surselor de apă potabilă;
• Amenajarea toaletelor ecologice;
22
• Educaţie sanitară continuă a populaţiei, cu informare permanentă
asupra riscului alimentar şi promovarea normelor de igienă;
• Chimioterapia de masă pentru zonele calde hiperendemice în
campanii comune cu alte geohelmintiaze.
23
Cap. III ENTEROBIUS VERMICULARIS ŞI
ENTEROBIOZA
III.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

SPECIEI ENTEROBIUS VERMICULARIS
Încreng. Nemathelminthes
Clasa Nematoda
Subclasa Phasmidia
Ordin Oxyuroidea
Morfologie: Sexele sunt separate.
Examenul macroscopic al oxiurului femel: măsoară 0,9-1,2 cm

lungime şi 0,3-0,5 mm grosime. Forma este cilindrică, prezintă porţiunea
mediană a corpului mai groasă, datorită celor două utere pline cu ouă, iar
capătul distal este drept şi foarte ascuţit, formând o adevărată coadă.
Fertilizarea este de 10.000-15.000 ouă, eliminarea lor făcându-se printr-o
singură expulzie şi numai în mediu extern, la nivel perianal. Golirea uterelor
odată finalizată este urmată de moartea femelei.
Culoarea este alb-gălbuie.
Examenul macroscopic al oxiurului mascul: măsoară 3-5 mm

lungime 0,1-0,2 mm grosime. Forma este cilindrică, extremitatea posterioară
a corpului curbată spre faţa ventrală, în formă de cârjă. Extremitatea sa
caudală este turtită şi prevazută cu şase papile senzoriale. Masculul posedă
24
un testicul urmat de canalul deferent, vezicula seminală şi un canal
ejaculator, ce se deschide în cloaca prevăzută cu un spicul.
Culoarea este alb - gălbuie.
Examenul microscopic
Morfologia externă
La extremitatea anterioară se observă orificiul bucal înconjurat de trei

buze retractile nedinţate, care nu proemină la exterior ca la Ascaris: cel mai
adesea ele sunt invaginate în tubul helmintului. Tot anterior există o
expansiune cuticulară, numită buton cefalic în care pătrunde lichidul
perienteric, căpătând un aspect veziculos. Cu ajutorul acestuia, parazitul se
fixează de mucoasa intestinală. Corpul helmintului este mai ingroşat în
partea mediană, subţiindu-se treptat către extremitatea posterioară. La
femelă această parte este foarte ascuţită, formând o coadă. La oxiurul femel,
orificiul anal se deschide ventral, la locul unde începe porţiunea subţire a
corpului. La mascul se observă acelaşi buton cefalic, dar extremitatea
posterioară nu este ascuţită şi dreaptă ca la femelă, ci este îndoită în cârjă.
Orificiul ano-genital este subterminal ventral.
Organizarea internă
Sub cuticulă este manşonul de tip meromiar, format din celule

conjunctivo-musculare mari.
Tubul digestiv începe cu orificiul bucal, se continuă cu un faringe
scurt, urmat de un esofag voluminos, format din două loji: prima alungită,
25
iar a doua rotundă ca un bulb. Acesta se continuă cu un intestin lung şi
subţire, urmat de rect care se deschide la exterior prin orificiul anal.
Aparatul genital femel cu aspect tubular, este format din două tuburi
ovariene foarte subţiri, sinuoase, cu direcţii opuse, un ovar în direcţie
anterioară, mai scurt, şi celălalt cu direcţie posterioară, mai lung, urmate de
două oviducte. Cele două utere sunt mai groase şi mai puţin sinuoase decât
la ascarid, au direcţie opusă, iar uterul anterior este mai scurt decât cel
posterior. Uterul comun rezultă din unirea celor două tuburi uterine. Vagina
subţire şi scurtă se deschide prin orificiul genital situat ventral în treimea
anterioară a corpului.
Aparatul genital masculin are aceeaşi înfăţişare şi dispoziţie ca la
ascarid, singura deosebire fiind dimensiunile mai reduse comparativ cu cele
de la Ascaris. Orificiul ano-genital prezintă un singur spicul penial.
Oul de oxiur
Oul este ovalar, de formă asimetrică plan-convexă, alb, transparent,

având dimensiuni cuprinse între 50-55 µ / 30-32 µ.
Prezintă un înveliş dublu format din două membrane subţiri ce se unesc intr-
un singur punct spre unul din poli. În interior se găseşte embrionul
giriniform, care are un corp ovoid şi o codiţă fiind asemănător unui
mormoloc de broască. Embrionul se transformă în câteva ore la temperatura
de 30-36º în larvă vermiformă infestantă.
26
Femela Mascul
Fig.7 Enterobius vermicularis –adulţi-
(www.parasitologia.uchile.cl/.../Tabla%201.htm)
Fig.8 Enterobius vermicularis - ou Fig.9 Ouă de Enterobius vermicularis

(www.avte.net ) (www.fujita-hu.ac.jp/~tsutsumi/image/)
27
Ciclul evolutiv
Omul este singura gazdă a oxiurului, constituind totodată şi rezevorul

acestuia. Oxiurii adulţi colonizează temporar intestinul subţire, după care se
localizează în colon, mai ales în zona cecumului, hrănindu-se cu materie
organică. După acuplare, masculii rămân la nivelul regiunii ileo-cecale, timp
în care femelele după maturarea ouălelor în uter, care se produce în
aproximativ 30 zile, migrează descendent spre anus, strabat activ sfincterul
anal şi depun toate ouăle în pliuri radiale ale mucoasei anale. Depunerea
ouălor se produce în special seara sau în cursul nopţii. Datorită mişcărilor
continue ale femelelor de oxiuri în momentul depunerii ouălor şi mai ales a
lichidului perienteric toxic eliminat, se declanşează un intens prurit anal şi
perianal dezagregabil. Ouăle sunt în momentul emisiei embrionate şi în
câteva ore, în condiţiile optime de temperatură (36-37ºC) şi umiditate de
40%, embrionul din ou se transformă în larvă viermiformă infestantă, ceea
ce explică caracterul contagios al bolii şi posibilitatea autoinfecţiei.
Infecţia exogenă a persoanelor susceptibilese realizează prin ouăle
embrionate, prin contact direct, persoană parazitată - persoană sănătoasă.
Persoanele parazitate vehiculează ouăle embrionate pe degete sau
subunghinal, unde ajung datorită gratajului impus de pruritul anal.
Infecţia exogenă se poate realiza şi indirect, prin obiecte cantaminate de
persoanele parazitate. Ouăle se pot găsi pe lenjerie, de unde pot fi diseminate
în mediul de viaţă al persoanei parazitate. Ele sunt rezistente în mediul
extern, pot fi vehiculate la distenţă prin praf, ceea ce explică contagiozitatea
crescută a parazitozei.
Este posibilă şi autoinfestaţia exogenă a persoanei deja parazitate, prin
28
mecanism fecal – oral, în condiţii de igienă defectuoasă.
Infecţia exogenă şi autoinfecţia este urmată de eliberarea larvei din ou
la nivel ileo – cecal, cu transformarea larvelor în viermi adulţi în decurs de
2-4 săptămâni.
Durata ciclului biologic este în medie de 30 zile, însă parazitoza poate
prezenta o evoluţie cronică, datorită autoinfecţiei exogene, a autoinfecţiei
endogene şi a retroinfecţiunii.
Autoinfestaţia endogenă se produce în situaţii rare, când femela de
Enterobius vermicularis depune ouă în grosimea mucoasei intestinale cu
eclozarea lor şi eliberareade larve, care se transformă în viermi adulţi în 2– 4
săptămâni.
Retroinfecţiunea se produce în condiţiile unei igiene defectuoase
locale, anale. Ouăle rămân o perioadă de timp în regiunea perianală,
eclozează spontan şi larvele pătrund în mod activ prin orificiul anal, urcând
pe tractul intestinal, unde se transformă în adulţii.
29
Fig.10 Enterobius vermicularis – ciclu evolutiv
(www.biologyimagelibrary.com)
30
III.2. ENTEROBIOZA (OXIUROZA)
III.2.A. Patogenie
Enterobioza este o boală ce poate deveni cronică datorită

autoinfestării sau reinfestării cu elemente parazitare luate de la membrii
familiei sau din colectivităţi. În majoritatea cazurilor, modificările
patologice provocate de acest parazit se întâlnesc la nivelul apendicelui, al
regiunii anale şi înlocalizările ectopice.
În 1-38% din cazuri, oxiurul pătrunde în apendice, provocând
apendicita acută sau cronică. Prezenţa paraziţilor în regiunea anală este
însoţită de apariţia unui prurit intens, care este considerat patognomonic
pentru oziurază. Acest simtom variază în intensitate în funcţie de
sensibilitatea individuală şi de existenţa unei componente alergice. Ca
urmare a gratajului se pot produce leziuni, care ulterior se pot suprainfecta
cu bacteria patogenă. La persoanele de sex feminin în infestări masive,
femelele de oxiur pot migra în zona vulvară, unde provoacă vulvo-vaginite,
pruriginoase sau pătrund în tractul urinar.
Leziunile produse la nivelul intestinului sunt minore. Uneori apar
abcese la nivelul mucoasei sau al submucoasei, abcese datorate mai ales
infecţiilor bacteriene. Se consideră că uneori adulţii, mai ales masculii pot
penetra mucoasa. Se cunosc cazuri în care viermii pot fi transportaţi la
distanţă pe cale hematogenă formând un granulom la nivelul ficatului.
Sporadic se produc abcese la nivelul sânului, splinei, plămânilor.
Simtomele apar când femela gravidă migrează descendent şi părăseşte
anusul în zana perianală pentru a depozita ouăle. Aceasta va determina
pruritul anal caracteristic în enterobioză.
31
III.2.B. Manifestări clinice
Infecţia cu Enterobius vermicularis are o incubaţie de 12-14 zile.

Frecvent, în aproximativ o treime din cazuri, boala este asimtomatică.
În cazul infecţiilor uşoare prezenţa parazitului este semnalată mai ales
de disconfortul produs de femelele ce îşi depun ouăle.
Prezenţa oxiurilor adulţi pe mucoasa anală şi pe tegumentele perianale
este însoţită de apariţia unui prurit intens, fiind considerat principalul
simtom al bolii. Pruritul anal variază de la prurit de intensitate moderată
până la durere, care se produce mai ales noaptea, persoana infestată
prezentând oboseală şi o stare de nervozitate excesivă. Pruritul favorizează
scărpinatul şi gratajul regiunii perianale având drept consecinţă excoriaţiile
şi infecţiile secundare. Deseori, pruritul anal se acompaniază şi cu prurit
nazal.
Gratajul produce leziuni care deschid poarta de intrare a
microorganismelor generatoare de afecţiuni cutanate. La copii este posibilă
apariţia unei dermatite liniare datorită migrării larvelor iar gratajul se poate
complica cu piodermizări secundare. La adulţi gratajul produce eczematizări
şi lichenificări.
Uneori la pacienţii cu enterobioză se înregistrează o anemie
microcitară şi o uşoară leucocitoză. Eozinofilia apare la o săptămână de la
infectare, atinge maximul către ziua 28 când are valori de 20-30 %, iar
ulterior revine la normal. În faza tardivă a bolii când practic pacientul ajunge
la medic, nivelul eozinofilelor este scăzut.
Simtomelele generale ale enterobiozei sunt insomnia, neliniştea,
pierderea apetitului, scăderea în greutate, iritabilitate, instabilitate
32
emoţională şi enurezisul. Rolul patogen al nematodului este variat
determinând semne de enterocolită.
În infecţiile masive apar complicaţii.
Complicaţiile locale sunt:
 Tiflite şi apendicite, deseori flegmentoase, necesitând intervenţii
chirurgicale de urgenţă.
 Piodermitele perianale apar ca urmare a suprainfectării leziunilor
postgrataj cu bacterii piogene.
 La fetiţe, dar chiar şi la femela adultă, oxiurii pot migra spre
regiunea vulvară, producând vulvite oxiurizice ce determină o
scurgere cu caracter mucos şi prurit vulvar.
Complicaţiile generale sunt de natură neuropsihică, copilul având o
capacitate scăzută de concentrare, tulburări comportamentale, miokinii
faciale, ticuri sau stereotipii diverse. Au fost descrise infecţii recurente ale
tractului urinar, datorate antrenării concomitente a unor bacterii în uretră sau
abcese perianale atunci când viermele invadează glandele anale.
Complicaţiile ectopice sunt datorate prezenţei femelei sau ouălelor
de Enterobius vermicularis în diverse organe, frecvent abdomino-pelviene,
dar şi pulmonare: salpingite cronice şi piosalpingite, endometrite cronice şi
tulburări menstruale, ooforite şi pelviperitonite granulomatoase.
III.2.C. Diagnostic
Ouăle de oxiuri se întâlnesc în examenul coproparazitologic în mod

excepţional.
Există un diagnostic de prezumţie prin starea de iritabilitate şi
oboseală pe care o prezintă copiii al căror somn este tulburat de viermii ce
33
coboară la nivelul orificiului anal pentru a-şi depune ouăle. Copiii se plâng
de mâncărimi în regiunea anală, perianală. Acest simtom întăreşte şi mai
mult prezumţia că este vorba de oxiuroză. Dar nu tebuie să considerăm că
orice prurit anal ca datorat acţiunii acestor paraziţi, candidele anale şi
vaginale, trichomonoza pot provoca prurit anal.
Femelele de oxiuri nu depun ouăle în intestin. Ouăle de oxiuri trebuie
căutate acolo unde sunt depuse, adică în preajma orificiului anal. Astfel
depistarea oxiurozei se face prin utilizarea metodei baghetei, a răzuirii
pliurilor mucoasei şi metoda benzii adezive ce se pare că dă rezultate mai
bune.
La femei pot fi găsite uneori ouă de oxiuri în sedimentul urinar ca
urmare a antrenării acestora din regiunea genitală în jetul urinar.
Metoda amprentei anale, cunoscută şi sub denumirea de scotch – test
sau metode Graham reprezintă procedura diagnostică de elecţie în oxiuroză.
Metoda constă din recoltarea locală, din zona anală, a ouălor şi a femelelor,
folosind o bandă adezivă care ulterior se examinează între lamă şi lamelă
într-o picătură de ser fiziologic sau glicerină. În cazul unui examen negativ,
dacă suspiciunea persistă, se recomandă repetarea examenului de trei ori la
interval de o săptămână.
III.2.D. Tratament
Tratamentul antioxiuroză beneficiază de chimioterapice eficiente, dar

este caracterizat de nevoia repetării sale, cu o anumită periodicitate şi pe
termen lung.
Chimioterapicile active faţă de Enterobius vermicularis sunt:
34
 Albendazol (Zentel) – este preferat în doză unică de 400 mg
sau 10-14 mg/kg corp administrat per osos, sub formă de soluţie
10% sau tablete de câte 200 mg.
 Mebendazol (Vermox, Vermin, Permax) – este eficace într-o
doză unică orală de 100 mg care se repetă după două săptămâni.
 Pyrantel Pamoat (Combatrin) – se administrează în doză unică
de 10 mg/kg corp oral. Cura se repetă la fiecare 6 săptămâni
până când mediul este curat.
 Pirvinium Pamoat – se administrează la copii o tabletă /an de
vârstă, până la 6 ani sau la copiii între 5-10 ani se administrează
o linguriţă. Copii între 10-20 ani de kg primesc 2 linguriţe şi cei
între 20-40 kg primesc 3 linguriţe. La adulţi se administrează 5-
6 linguriţe. Cura se repetă de 2 ori la interval de 10 zile. Doza
unică se administrează în cantitate de 5 mg/kg corp cu un
maxim de 250-300 mg.
III.2.E. Epidemiologie
Enterobioza este o parazitoză contagioasă având o răspândire

universală. Rezervorul de infestare este în mod exclusiv omul. Ouăle sunt
embrionate în momentul depunerii, în condiţii optime de mediu devin
infestante în 6-7 ore prin transformarea larvei giriniforme în larvă
vermiformă. Ouăle pot fi găsite la persoane intens infestate pe suprafeţe largi
ale corpului, pe lenjerie sau pot fi vehiculate prin diferite obiecte sau
alimente. Aderenţa puternică a ouălor face ca aceasta să fie cu greu
îndepărtate la o simplă baie fără săpun.
35
Autoinfestarea este favorizată de pruritul anal provocat de femele în
momentul depunerii ouălor. Prin scărpinare ouăle ajung sub unghii şi de aici
în gură, nas, pe alimente.
Retroinfestarea – unele ouă la nivelul regiunii perianale, eclozează,
iar larvele pot pătrunde prin orificiul anal în tubul digestiv, migrând invers
migraţiei femelelor.
Autoinfestarea endogenă – uneori se găsesc pachete de ouă de oxiuri
în grosimiea peretelui intestinal, reprezentând punctul de plecare al unei
reinfestări endogene. Unii autori resping această cale de infestare, ca urmare
a lipsei oxigenului necesar transformării larvei giniforme în larvă
vermiformă.
Infestarea pe calea prafului – în praful locuinţelor infestate se pot găsi
ouă de oxiuri infestante, care provin de pe lenjeria scuturată în aceste spaţii.
În ceea ce priveşte masa receptivă, nu există nici o vârstă care să fie la
adăpost de infestare. Se pare însă că la sugari există o „imunitate” naturală la
oxiuroză, datorită alimentaţiei cu lapte matern.
III.2.F. Măsuri profilactice
Măsurile de profilaxie faţă de infecţia cu oxiuri au la bază două

noţiuni fundamentale – educaţia şi igiena:
 Controlul pesoanelor care lucrează în sectorul alimentar;
 Dehelmintizarea grupelor de populaţie puternic infectate, mai ales a
copiilor;
 Fierberea şi călcarea lenjeriei de pat a celor parazitaţi şi interzicerea
folosirii în comun a acesteia;
36
 Pentru a evita autoinfecţia frecventă, la copii se indică
supravegherea şi respectarea măsurilor de igienă individuală –
unghiile tăiate foarte scurt, deprinderi corecte alimentare şi de
defecaţie, sterilizarea jucăriilor.
În cazuri rare se recomandă combaterea muştelor, gândacilor şi a altor
transmiţători mecanici ai ouălor de paraziţi.
37
Cap. IV HYMENOLEPIS NANA ŞI
HIMENOLEPIDOZA
IV.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

SPECIEI HYMENOLEPIS NANA
Încreng. Plathelminthes
Clasa Cestoidea
Subclasa Cestoda
Ordin Cyclopyllidea
Familia Hymenolepidide
Morfologie externă
Hymenolepis nana este cel mai mic dintre cestodele umane, având o
lungime de 2,5-4 cm şi o lăţime de 0,7-0,9 mm.
Strobilul este format din segmente mai mult decât lungi, ca un lanţ continuu
ce se lăţeşte treptat spre extremitatea posterioară.
Scolexul are o formă romboidală şi măsoară 0,3-0,4 mm.Prezintă 4 ventuze
cu contur regulat, rotunde şi uşor escavate. Rostrul este scurt, gros, retractil
cu 24-30 cârlige dispuse pe o singură coroană. Cârligele sunt foarte fine,
egale ca formă şi lungime. Gâtul este lung şi subţire, cu lăţimea aproape cât
jumatate din lăţimea scolexului. Strobilul cuprinde proglote tinere foarte
scurte, adulte şi bătrâne. Cele bătrâne pot ajunge la 0,17 mm lăţime/0,8 mm
lungime. Numărul proglotelor poate ajunge la 100-200, forma lor este
trapezoidală. Are culoare albă.
38
Organizarea internă
Locul lor este în intestinul subţire şi colon, apoi ele sunt eliminate la
exterior odată cu excrementele gazdei.
Proglota tânără nu reprezintă organizaţie genitală bine diferenţiată.
Proglota adultă prezintă:
Aparatul reproducător mascul, alcătuit din trei mase testiculare
rotunde, dispuse spre marginea posterioară: un testicul de partea
papileigenitale. Cele trei canale deferente se unesc într-un canal deferent
comun, ce se deschide, trecând prin punga cirului în papila genitală. Punga
cirului are aspectul unui organ musculos cu marginile regulate, dispuse spre
partea anterioară a proglotei într-o poziţie oblică. Punga cirului este
străbătută de porţiunea terminală a canalului deferent, care la extremitatea sa
internă, mai dilatată, formează vezicula seminală.
Aparatul reproducător femel este format din două glande germigene,
(ovar bilobat), situate de o parte şi alta a liniei mediane, spre partea
posterioară a proglotei. Ele sunt formate din lobuli strânşi între ei , care dau
aspect neregulat celor două glande. Glanda vitelogenă nepereche este situată
posterior faţă de glandele germigene pe linia mediană. Vaginul porneşte din
papila genitală. El este situat sub punga cirului, avândo direcţie laterală
deschizându-se în răspântia genitală. Pe traiectul său prezintă o umflătură,
receptacul seminal. Uterul are o formă de potcoavă cu concavitatea spre
partea posterioară.
Proglota bătână
Are interiorul ocupat în întregime de uter, care s-a mulat după forma
proglotei. Uterul este plin cu ouă: 80-180 ouă.
39
Fig.11. Hymenolepis nana- scolex
(www.stanford.edu/.../Home%20Page%20corrected.htm)
Oul de Hymenolepis nana
Oul are formă ovală, cu dimensiuni cuprinse între 40-50 µ / 30-40 µ.

Privit la microscop, se observă la exterior o membrană subţire, transparentă.
În interior se observă un al doilea înveliş cu aspect mai dens, care prezintă
lateral două proeminenţe. Între cele două membrane se găseşte o substanţă
transparentă semisolidă. În interiorul celui de-al doilea înveliş se observă o
formaţiune ovulară care măsoară 24-35µ. Cârligele sunt mai lungi de 10-15µ
şi grupate câte două. La depunere, oul este embrionat.
40
Fig.12 Hymenolepis nana – ouă Fig.13 Hymenolepis nana – ou
(www.facmed.unam.mx) (www.facmed.unam.mx)
Fig.14 Hymenolepis nana – adult

(www.geocities.com)
Ciclul evolutiv
41
Spre deosebire de celelalte cestode ce parazitează la om,
Hymenolepis nana, este o specie monoxenă – nu prezintă gazdă
intermediară. Parazitul se transmite prin intermediul mâinilor murdare, al
alimentelor şi al apei contaminate. Dacă oul este ingerat de om, la nivelul
intestinului subţire membranele lui sunt distruse find eliberat embrionul
hexacant care pătrunde cu ajutorul croşetelor în vilozitatea intestinală. După
circa 4 zile, larva cisticercoid este complet dezvoltată, măsoară 20µ lungime,
părăseşte vilozitatea, rupând-o şi ajunge în lumenul intestinului.
Aici cu ajutorul scolexului se ataşează de mucoasa intestinală, începe
să se hrănească şi devine matură în 10 – 12 zile. După alte 14 zile începe să
depună ouă. Oule sunt eliberate în intestinul gazdei. Dacă ouăle rămân în
intestine mai mult timp, membranele lor sunt distruse, embrionii sunt apoi
eliberaţi, ei pătrund în vilozităţi (autoinfestare internă) şi ciclu va fi reluat.
Ouăle din care embrionii nu au fost eliberaţi sunt eliminate la exterior odată
cu excrementele, putând fi luate pe degete şi vehiculate la gură
(autoinfestare externă) sau sunt transportate pe alimente. Un exemplar de
Hymenolepis nana poate trăi circa o lună şi jumătate, dar datorită
autoinfestării, boala se menţine ani în şir, numărul paraziţilor dintr-un
organism gazdă putând ajunge la câteva mii sau zeci de mii de exemplare.
42
Fig.15 Hymenolepis nana – ciclu evolutiv
(www.stanford.edu/class/humbio103/ParaSites200.)
43
IV.2. HIMENOLEPIDOZA
IV.2.A. Patogenie
Embrionul de parazit ajuns în intestinul omului, inclaveaza vilozităţile

intestinale. Dupa 4 zile larva este complet dezvoltată şi rupe vilozităţile.
În unele cazuri, când funcţiile de protecţie a organismului gazdei sunt
micşorate de hipovitaminoză sau dereglări ale tractului digestiv, din ouăle
acestui parazit ies oncosferele, care pătrund în mucoasa intestinală.
Ajungând până la stadiile de cisticercoid, se acumulează în lumenul
intestinului, ulterior se fixează de mucoasa lui şi se dezvoltă până la
maturizare. În organismul uman ouăle parazitului, mai frecvent nimeresc pe
cale bucală (exogenă) odată cu fructele, legumele murdare şi infestate, de
asemenea prin apa infestată, mâinile murdare, iar la copii, chiar şi prin
intermediul jucăriilor infestate. În intestinul subţire oncosferele ies din
ouşoare, pătrund în mucoasa lui şi se dezvoltă până la stadiul de cisticercoid.
O importanţă primordială în patologia himenolepidozei este lezarea
mecanică de către larve şi parazitul matur a pereţilor intestinului subţire,
ceea ce duce la apariţia necrozei mucoasei intestinale cu formarea ulcerelor.
Totodată parazitul provoacă diverse reacţii alergice ale organismului uman
IV.2.B. Manifestări clinice
Parazitul este hematofag, iar intensitatea manifestărilor clinice ţin de

starea de imunitate a gazdei şi de nivelul parazitemiei. Pe lângă anemie,
parazitul determină apariţia unor disfuncţii intestinale reprezentate prin
44
tulburări de digestie şi de absorţie intestinală. Când numărul de ouă
depăşeşte 15.000/g de fecale, simptomele semnificative sunt: anorexie,
cefalee şi dureri abdominale. Copiii infestaţi sunt uşor retardaţi, prezintă
tulburări de creştere. În afara fenomenelor locale de congestii, ruperi de vase
sau chiar ulceraţii, numărul mare de paraziţi determină o acţiune toxică
generală. În exotoxinele parazitare se găseşte şi o componentă neurotoxică şi
pot apărea cazuri de epilepsie ce dispar la eliminarea paraziţilor sau cazuri
de percepţii senzoriale false. La o singură persoană, numărul de exemplare
poate să ajungă până la 10.000/g de fecale.
IV.2.C. Diagnostic
Diagnosticul pozitiv se pune în urma identificării ouălelor parazitului

la examenele coproparazitologice. Numărul acestora poate să ajungă până la
10.000 şi chiar 50.000/g fecale. Un interes deosebit îl are caracterul de ouă
degradate al unora sau chiar a totalităţi lor. Aceste ouă degradate, uşor de
identificat, sunt un semn al mersului afecţiunii către vindecarea spontană.
În himenolepidoză se întâlneşte adesea termenul de recidivă tardivă.
După câteva luni în care analiza parazitologică rămâne negativă, ouăle
parazitului reapar în scaune, dovedind că boala nu a fost vindecată. Cauzele
care determină aceste recidive tardive nu se cunosc. Din aceste motive, se
recomandă supravegherea unui bolnav de himenolepidoză, cel puţin un an,
cu repetarea lunară a examenului coproparazitologic.
Diagnosticul diferenţial nu pune probleme, deoarece ouăle de
Hymenolepis nana se recunosc uşor.
45
IV.2.D. Tratament
În prezent există trei tipuri de medicamente eficiente în tratamentul
himenolepidozei:
 praziquantel
 niclosamida
 albendazol
Praziquantelul este un bactericid foarte eficient ce se administrează într-o
doza unică pentru toate stadiile parazitului (25mg/ kg corp) şi reprezintă
tratamentul de elecţie. Este eficient în peste 96% din cazuri.
Albendazolul este şi el foarte util, doza recomandată de către specialişti
fiind de 400 mg. Administrarea niclosamidului se face urmarind scheme
terapeutice mai complicate cu administrare prelungită timp de 7 zile şi de
aceea pacienţii sunt mai puţin complianţi la tratament.
Mecanismele de acţiune ale antihelminticelor sunt diferite în funcţie de
clasă, însa frecvent acestea interfereză cu preluarea glucozei din mediul
extern, determinând inhibarea acţiunii colinesterazelor, blochează
depolarizarea neuromusculara, favorizează pierderea calciului şi
vacuolizarea membranelor.
IV.2.E. Epidemiologie
Rezevorul de infestare îl constituie omul care elimină în mediul

înconjurător ouăle parazitului odată cu fecalele.
Răspândirea bolii se face prin ouăle embrionate ale parazitului.
Alături de răspândirea monoxenă, care duce la infestarea omului,
Hymenolepis nana poate să evolueze şi printr-o gazdă intermediară –
evoluţie diheteroxenă, reprezentată de puricii şobolanilor (Xenopsyla
46
eheopis şi Ceratophylus fasciatus) care se infesteayă în stadiul de larvă.
Cisticercoizii rezistă 2-3 luni în corpul acestor insecte constituind ca şi ouăle
embrionate, forme de infestare pentru om.
În himenolepidoză mai susceptibili de a se îmbolnăvi sunt copiii de
vârstă preşcolară.
IV.2.F. Măsuri profilactice
Se recomandă tratamentul bolnavilor şi a „purtătorilor sănătoşi”

izolaţi în prealabil de colectivitate. În colectivităţi este necesar un control
coproparazitologic periodic.
Trebuie folosite obiecte individuale care se sterilizează prin fierbere
sau flambare, combaterea şoarecilor şi a şobolanilor, a muştelor sau puricilor
care vehiculează ouăle sau care servesc ca gazdă intermediară.
Se recomandă respectarea riguroasă a măsurilor de igienă individuală.
47
Cap.V CERCETĂRI PROPRII
V.1. MATERIALE ŞI METODE DE LUCRU
Investigaţiile s-au făcut în perioada ianuarie – decmbrie 2007 – 2008

la Laboratorul de parazitologie umană din cadrul Spitalului Clinic Gura
Humorului.
Examenul coproparazitologic constituie examenul de bază pentru
evidenţierea unor infestări cu:
 Protozoare: amibiază, giardiază, coccidioze intestinale
 Helminţi: ascaridioză, trichocefaloză, teniază, strongiloidoză.
Prima dată s-a făcut recoltarea probelor din scaunul din ziua
planificată pentru analiză. Este recomandat ca proba să se preleveze din mai
multe locuri ale bolului fecal, deoarece elementele parazitare nu sunt
uniform repartizate în masa scaunului, ele putând să se găsească, mai cu
deosebire, într-o anumită regiune. Foarte importantă este evitarea de a se
amesteca scaunul cu urina, în special atunci când este vorba de căutarea de
protozoare în stare vegetativă.
Trimiterea materialului fecal în laborator se face în recipiente
speciale. Pentru recoltare se folosesc recipiente din plastic acoperite cu
dopuri, la care sunt ataşate languete sau linguriţe fabricate din acelaşi
material.
Fiecare recipient trebuie să aibă un număr de ordin, iar în registrul de
analiză al laboratorului în dreptul numărului trebuie trecute următoarele date
informative:
 Numele şi prenumele
48
 Adresa
 Vârsta
 Observaţii
Metode folosite în examinarea coproparazitologică
Diagnosticul se face prin punerea în evidenţă a ouălor de helmiţi şi a

larvelor sau a formelor chistice ale protozoarelor cu localizare intestinală.
Acest examen se aplică în cazul ascaridiozei, trichocefalozei, teniazelor,
precum şi în cazul infestărilor cu protozoare patogene cu localizare
intestinală ( balantidioza, lambliaza, trichomonaza intestinală)
Toţi paraziţii intestinali a căror prezenţă o semnalăm prin punerea în
evidenţă a ouălor, proglotelor, a formelor larvare sau a formelor chistice în
fecale, au perioade de eliminări şi perioade negative. Examenul
coproparazitologic are un rol foarte important în stabilirea diagnosticului,
de aceea acesta trebuie repetat de cel puţin trei ori, la un interval de 3–4
zile.
Recoltarea materialelor fecale pentru examenul parazitologic
S-au recoltat materii fecale emise în mod spontan, fără utilizarea de

purgtive uleioase sau laxative pe bază de cărbune. Examenul parazitologic
trebuie să se efectueze întotdeauna înaintea examenului radiologic, deoarece
probele fecale au un conţinut ridicat de bariu şi compuşi de bismut, care
creează mici picături retractile, îngreunează examenul morfologic, ducând
la confuzii.
49
Orice fragment suspect se recoltează şi se trimite la laborator. De la
recoltare probele au fost trimise la laborator în maximum 4 ore. Probele
s-au păstrat la o temperatură de +4ºC.
Materiile fecale s-au recoltat în recipiente curate, de plastic. Se evită
contaminarea cu apă, care poate distruge formele vegetative ale
protozoarelor.
Pentru un examen coproparazitologic de rutină se recomandă minim 3
probe: două din scaunul emis spontan şi unul după administrarea unui
laxativ.
Examinarea imediată a scaunului este foarte importantă pentru
scaunele lichide sau moi, care ar putea conţine trofozoizi de protozoare.
Scaunele formate pot rămâne câteva ore la temperatura camerei sau la
frigider până a doua zi.
Dacă examenul nu se poate efectua imediat sau fecalele se transportă
la distanţă, se introduce în borcanul cu produse recoltate, soluţie de 5%
formol (în cazul cestodelor) sau alcool 70% (pentru nematode).
Analizele expediate sunt însoţite de un bilet în care se vor menţiona
date despre bolnav şi indicaţia examenului solicitat.
Examenul parazitologic al probelor recoltate
Helminţii şi formaţiunile suspecte se trec într-un cristalizator cu apă şi

se examinează cu ochiul liber şi cu lupa, după care se efectuează examenul
microscopic.
Pentru paraziţii mici, examenul microscopic se realizează prin etalarea
lor pe lama de microscop, acoperită de o lamelă şi apoi se examinează cu
obiectiv 5x, 10x, sau 40x.
50
După tratamentele antihelmintice se pot pune în evidenţă următorii
paraziţi: diferite specii de tenii, ancilostome, ascarizi, trichocefali.
Metode directe de investigare coproparazitologică
Examenul direct se face atât macroscopic cât şi microscopic
Examenul direct macroscopic
Materiile fecale se examinează direct cu lupa, într-un recipient de

sticlă, aşezat pe fond alb şi apoi negru pentru a se putea distinge paraziţii
intestinali întregi sau proglotele de tenii, striurile de sânge, mucozităţi,
fragmente de mucoase, produse nedigerate etc. Dacă produsele sunt dure, se
diluează cu ser fiziologic.
În urma examenului macroscopic, se vor nota următoarele:
 Culoarea scaunului: de la galben deschis, la brun şi negru
 Consitenţa: scune dure, moi, lichide, păstoase, gelatinoase,
aderenţe
 Mirosul: putred sau fad
 Ph-ul: se ia cu hârtia de turnesol, care arată o reacţie acidă, alcalină
sau amfoteră
Toate aceste date ne dau indicii asupra stării funcţionale a tubului
digestiv. Ouăle de heliminţi se pot găsi în orice scaun, deşi în cele lichide
şansele decelării lor vor fi reduse datorită diluării. Trofozoizii protozoarelor
se întâlnesc în scaunul moale sau lichid. Formele chistice se întâlnesc doar
în
51
scaunele formate. Adultul de Ascaris poate fi găsit la suprafaţa scaunului.
Macroscopic se pot descoperi helminţi ca: Enterobius vermicularis,
Ascaris lumbricoides, Taenia solium, Taenia saginata etc.
Examenul direct microscopic (între lamă şi lamelă)
Un preparat proaspăt se efectuează punând o picătură de soluţie

fiziologică pe o lamă de sticlă, apoi se adaugă cu o baghetă un mic fragment
din proba de fecale. Se omogenizează, apoi se acoperă cu o lamelă şi se
examinează la microscop. Pentru a se putea studia morfologia chisturilor de
protozoare peste soluţia fiziologică se poate adauga o picătură de de soluţie
Lugol.
Prin acest examen, se pot pune în evidenţă forme vegetative de
Entamoeba histolytica, Escherichia coli, Trichomonas duodenalis sau larve
de Strongylloides stercoralis.
Materiale necesare:
 Soluţie de glicerol – verde malahit (glicerol 100 ml: soluţie apoasă
verde malahit – 1 ml, apă distilată – 100ml)
 Benzi de celofan cu dimensiuni de 22x22 mm
 Lame de sticlă
Mod de lucru:
Benzile de celofan se ţin în soluţie glicerol – verde malahit cel puţin
24 ore. Pe lama de sticlă se depun 7-8 particule de materii fecale, recoltate
din diferite regiuni ale probei, după care se pun 1-2 picături soluţie Kato şi
52
se omogenizează bine cu o baghetă de sticlă. Peste materialul omogenizat se
pune o foiţă de celofan, apoi se presează o a doua lamă de sticlă, până
preparatul devine plat. Se mai adugă câteva picături de glicerol în caz că mai
rămân câteva bule de aer.
Preparatul se lasă la temperatura camerei 30 minute - o oră pentru
clarificare, după care se examinează la microscop cu un obiectiv de 10x sau
40x.
53
V.2. PREZENTAREA GENERALĂ A ORAŞULUI
GURA HUMORULUI
Oraşul Gura Humorului este situat în centrul judeţului Suceava, cu

un relief predominant de deal, care face trecerea de la podiş la munte
(altitudinea maximă se întâlneşte pe vârful Toaca, la 833,5 m). Râul
Moldova traversează oraşul de la vest spre est, colectând apele pârâielor
Humor şi Voroneţ.
Acest oraş este situat în depresiunea intramontană cu acelaşi nume,
dezvoltată la confluenţa Moldovei cu râul Humor, la o altitudine de 490m.
La nord sunt culmile Obcinei Humorului, la sud Obcina Voroneţului, iar la
vest Obcina Mare. Aceşti munţi sunt bine împăduriţi, iar climatul de adăpost
conferă oraşului cu cca. 16.850 de locuitori un cadru plăcut şi pitoresc.
Localitatea apare pentru prima data menţionată documentar la 26 februarie
1490.
Spitalul Orăşenesc Gura Humorului are o capacitate de 650 de

paturi ceea ce reprezintă 18% din totalul de paturi din judeţ asigurând
asistenţă medicală de specialitate.
Serviciile medicale spitaliceşti de care beneficiază consumatorii de
sănătate sunt asigurate în 12 secţii.
Furnizarea serviciilor medicale se asigură în regim continuu, în acest
sens fiind organizate 14 linii de gardă în 5 specialităţi medicale diferite.
54
Unitatea de primire a urgenţelor este strucurată din punct de vedere
funcţional şi dotată conform normativelor în vigoare. Are în dotarea sa
compartiment de imagistică radiologică distinct.
Ridicarea nivelului de pregătire profesională este dezideratul de zi cu
zi, completat cu creşterea actului medical, fapt ce presupune schimbarea
radicală a modului de abordare a cererilor formulate de către consumatorii
de sănătate prin intervenţia medicală în timp util realizată într-un spaţiu
corespunzător şi dotat la standardele actuale, realizat într-o unitate de
primire a urgenţelor, modernă care este veriga de bază în sistemul de
preluare a pacientului către unitatea sanitară.
55
V.3. DOMINANŢA PARAZIŢILOR INTESTINALI LA
PERSOANELE INVESTIGATE LA SPITALUL CLINIC
GURA HUMORULUI ÎN PERIOADA 2007 – 2008
56
57
V.4. SPECIILE DE PARAZIŢI INTESTINALI
ÎNREGISTRAŢI LA PERSOANELE INVESTIGATE LA
SPITALUL CLINIC GURA HUMORULUI ÎN PERIOADA
2007-2008
În anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului au fost investigate

7956 de persoane dintre care 2042 de persoane au fost diagnosticate pozitiv.
Din totalul persoanelor investigate 3.89% prezentau infestări cu
Ascaris lumbricoides, 1.53% cu Enterobius vermicularis, iar procentajul cel
mai mic l-a avut Hymenolepis nana – 1.42%.
În anul 2008, din totalul de 7020 de persoane investigate, doar 2892
au fost diagnosticate pozitiv, reprezentând 41.19%
Ca şi în anul precedent, Ascaris lumbricoides a dominat parazitând
295 de subiecţi, iar Hymenolepis nana a inregistrat cel mai mic număr de
purtători – 56
58
Tabelul nr. 1: Speciile de paraziţi intestinali înregistrate la persoanele
investigate la Spitalul Orăşenesc Gura – Humorului în anul 2007
Persoane infestate Nr.

Nr. Personae
Nr Luna perso A.l. E.v. H.n. Alte sp. sănătoase
Crt ane
. invest
igate Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
1 Ianuarie 391 49 12,53 12 3,06 9 2,30 63 16,11 258 65,98
2 Februarie 420 26 6,19 4 0,95 19 4,52 132 31,4 239 56,90
3 Martie 322 43 13,35 0 0 19 5,90 44 13,66 216 67,08
4 Aprilie 465 23 4,94 21 4,51 0 0 137 29,46 284 61,07
5 Mai 607 38 1,31 4 0,65 0 0 113 18,61 482 79,40
6 Iunie 541 28 5,17 0 0 9 1,66 84 15,52 420 77,63
7 Iulie 697 14 2,00 0 0 0 0 222 31,85 461 66,14
8 August 445 11 2,47 4 0,89 0 0 110 24,71 320 71,91
9 Septembrie 1420 20 1,40 8 0,56 39 2,74 137 8,94 1226 86,33
10 Octombrie 1657 11 0,66 4 0,24 18 1,08 312 18,82 1312 79,17
11 Noiembrie 680 37 5,44 25 3,67 0 0 134 19,70 484 71,17
12 Decembrie 311 40 12,86 40 12,86 0 0 19 6,10 212 68,16
TOTAL 7956 310 3,89 122 1,53 113 1,42 1497 18,81 5914 74,33
Legenda : -A.l. – Ascaris lumbricoides

-E.v – Enterobius vermicularis
-H.n. – Hymenolepis nana
59
Tabelul nr. 2: Speciile de paraziţi intestinali înregistrate la persoanele
investigate la Spitalul Orăşenesc Gura – Humorului în anul 2008
Persoane infestate Nr.

Nr. Personae
A.l. E.v. H.n. Alte sp.
Nr Luna perso sănătoase
Crt ane
. invest
igate Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
1 Ianuarie 474 45 9,49 15 3,16 1 0,21 146 30,80 267 56,32
2 Februarie 570 35 6,14 7 1,22 15 2,63 278 48,77 235 41,22
3 Martie 453 32 7,06 1 0,22 4 0,88 319 70,41 97 21,41
4 Aprilie 330 19 5,75 15 4,54 4 1,21 196 59,39 96 29,09
5 Mai 524 14 2,67 4 0,76 1 0,19 169 32,25 336 64,12
6 Iunie 382 35 9,16 1 0,26 1 0,26 123 32,19 222 58,11
7 Iulie 668 10 1,49 4 0,59 4 0,59 234 35,02 416 62,27
8 August 445 17 3,82 1 0,22 1 0,22 187 42,02 239 53,70
9 Septembrie 1080 22 2,03 4 0,37 15 1,38 225 20,83 814 75,37
10 Octombrie 1231 7 0,56 1 0,08 8 0,64 298 24,20 917 74,49
11 Noiembrie 615 34 5,52 15 2,43 1 0,16 234 38,04 331 53,82
12 Decembrie 248 25 10,08 30 12,09 1 0,40 34 13,70 158 63,70
TOTAL 7020 295 4,20 98 1,39 56 0,79 2443 34,80 4128 58,80
Legenda : -A.l. – Ascaris lumbricoides

-E.v – Enterobius vermicularis
-H.n. – Hymenolepis nana
60
Fig.3 Dinamica lunară a infestărilor cu paraziţi intestinali la persoanele
investigate la Spitalul clinic Gura Humorului în anul 2007
16
14
12 Ascaris
lumbricoides
10 Enterobius
8 vermicularis
Hymenolepis
6 nana
4
2
0
rie r ie tie ie ai ni
e lie us
t ie ie ie ie
ua ua ar pril M Iu Iu g br br br br
n br M A u em o m em em
Ia A ct oi
Fe ept O N ec
S D
Fig.4 Dinamica lunară a infestărilor cu paraziţi intestinali la persoanele

investigate la Spitalul clinic Gura Humorului în anul 2008
14
12
10
A.l.
8
E.v.
6
H.n.
4
2
0
ri e ie rti
e ie ai ni
e lie us
t ie rie ie ie
ua uar a pri l M Iu Iu g br b br br
br u em m
Ia
n M A A o m oie ce
m
Fe e pt ct N e
S O D
61
V.5. GRADUL DE INFESTARE CU PARAZIŢI
INTESTINALI LA PERSOANELE INVESTIGATE LA
2007 – 2008 ÎN FUNCŢIE DE SEX ŞI VÂRSTĂ
În cursul anului 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului au fost

investigate 4764 de persoane de sex feminin şi 3192 de sex masculin.
Numărul persoanelor infestate de sex masculin domină pe cele de sex
feminin, gradul de infestare fiind de 54,14% şi respectiv 32,59%.
Conform datelor prezentate în tabelul nr. 3 se pot observa că
parazitozele predomină la copii, în cazul băieţilor procentul fiind mai ridicat
79,00% comparativ cu 48,15% în cazul fetelor. Aceste procente pot fi
explicate prin faptul că de obicei băieţii sunt mai neglijenţi şi nu acordă
atenţia cuvenită normelor de igienă.
În cazul infestării cu Ascaris lumbricoides la subiecţii de sex feminin
din grupa tinerilor şi a maturilor nu a fost diagnosticată pozitiv nici o
persoană, valorile cele mai mari înregistrându-se la persoanele de sex
feminin din rândul copiilor – 15,82%.
Enterobioza este frecventă la persoanele de sex feminin din grupele
copiilor (3,95%), preadolescenţilor (2,33%) şi adolescenţilor (2,94%), iar
procentul cel mai mare se înregistrează la persoanele cu vârstă cuprinsă între
19- 34 ani (4,55%).
În ceea ce priveşte infestările cu Hymenolepis nana cel mai ridicat
procent este întâlnit la segmentul de persoane de sex masculin cu vârsta
peste 60 ani (9,09%), în timp ce atât persoanenle de sex feminin cât şi cele
62
de sex masculin din cadrul adolescenţilor şi tinerilor au fost diagnosticaţi
negativ în urma analizelor efectuate.
În cursul anului 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului s-au prezentat
3954 de persoane de sex feminin şi 3066 de sex masculin în vederea
efectuării analizei coproparazitologice. Din compararea datelor celor 2 sexe
rezultă că gradul de infestare cu paraziţi este aproximativ egal, sexul feminin
înregistrând o diferenţă doar de 1,35% (41,76%) faţă de cel masculin
(40,41%).
Dintre paraziţi, Ascaris lumbricoides este specia dominantă
înregistrând cele mai mari procente la persoanele de sex feminin din rândul
copiilor (18,67%) şi preadolescenţilor (12,34%). Cele mai mici procente s-
au înregistrat la tineri (2,13%) şi la maturi (2,33%).
Persoanele de sex feminin din grupele preadolescenţilo,
adolescenţilor, tinerilor şi bătrânilor prezintă un grad mic de infestare cu
Enterobius vermicularis.
Populaţia umană de sex masculin prezintă o anumită vulnerabilitate,
ca şi cea de sex feminin pentru Ascaris lumbricoides, procentul de infestare
este de 5,76% faţă de 2,64% pentru Enterobius vermicularis. Cel mai mic
grad de infestare s-a înregistrat la Hymenolepis nana -1,2%, bătrânii fiind cei
mai receptivi.
Rezultatele înregistrate la Spitalul clinic Gura Humorului ne permit să
conchidem că în anul 2008 nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între
cele două sexe.
63
Tabelul nr.3. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de
sex feminin investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului
Grupa de Persoane Persoane infestate

Nr.crt vârstă investigate Total din care infestaţi (%)
Nr. Nr. % A.l. E.v. H.n Alte sp.
1 Copii (1– 11 ani) 2145 1033 48,15 15,82 3,95 1,98 78,25
2 Preadolescenţi 952 251 26,36 10,47 2,33 1,05 86,16
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 439 99 22,55 5,88 2,94 0,00 91,18
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 744 64 8,60 0,00 4,55 0,00 95,45
5 Maturi(34,1-60 283 67 23,67 0,00 0,00 4,35 95,65
ani)
6 Bătrâni(peste 60 201 39 19,40 7,69 0 7,69 84,62
ani)
TOTAL 4764 1553 32,59 12,78 3,38 1,69 82,14
Legenda : Tab. 1 pag. 59

sex masculin investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului

Nr. Nr. % A.l. E.v. H.n Alte
sp.
1 Copii (1– 11 ani) 1719 1358 79,00 7,07 1,71 1,50 91,01
2 Preadolescenţi 599 239 39,90 3,66 1,22 0,98 92,92
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 242 38 15,70 7,69 7,69 0 84,62
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 274 26 9,49 11,11 0 0 88,89
5 Maturi(34,1-60 256 35 13,67 8,33 8,33 8,33 83,33
ani)
6 Bătrâni(peste60 102 32 31,37 0 0 9,09 90,91
ani)
TOTAL 3192 1728 54,14 6,57 1,85 1,52 91,08
64
Fig. 5. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de
sex feminin investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura
Humorului
18
16
14
12
10 A.l.
E.v.
8 H.n.
65
sex masculin în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului
12
10
A.l.
6 E.v.
H.n.
66
sex feminin investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului

sp.
1 Copii (1– 11 ani) 1272 668 52.52 18.67 4.00 1.78 75.56
2 Preadolescenţi 766 457 60.0 12.34 2.60 0.65 84.42
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 523 166 31.74 8.93 0 0 91.07
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 633 140 22.12 2.13 0 2.13 95.74
5 Maturi 549 128 23.32 2.33 6.98 0 90.70
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 211 92 43.60 0 0 0 100
(peste60 ani)
TOTAL 3954 1651 41.76 12.23 2.88 1.08 83.81
67

sex masculin investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului

sp.
1 Copii (1– 11 ani) 927 502 54.15 6.51 2.96 1.18 89.35
2 Preadolescenţi 576 270 46.88 8.79 3.30 2.20 85.71
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 404 235 58.17 5.06 0 0 94.94
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 597 107 17.92 0 2.78 0 97.22
5 Maturi 437 74 16.93 0 8.00 0 92.00
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 125 51 40.80 5.88 0 5.88 88.24
(peste 60 ani)
TOTAL 3066 1239 40.41 5.76 2.64 1.20 90.41
68
Fig.7. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele de

sex feminin investigate în anul 2008
20
18
16
14
12
A.l.
10 E.v.
H.n.
8
69
sex masculin investigate în anul 2008 la Spiatalul clinic Gura
Humorului
10
6
A.l.
5 E.v.
H.n.
4
70
2007 – 2008 ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ
În cursul anului 2007 în urma analizelor coproparazitologice efectuate

s-a constatat că dintre paraziţi specia cea mai răspândită este Ascaris
lumbricoides.
Grupa de populaţie cea mai expusă îmbolnăvirii cu Ascaris
lumbricoides sunt copiii, înregistrând un procent de 10.84%, în timp ce rata
de îmbolnăvire în rândul maturilor este de 2.86%.
În cazul infestărilor cu Enterobius vermicularis , adolescenţii au
înregistrat cel mai mare procent – 4.26%, urmaţi de tineri cu 3.23% şi de
maturi cu 2.86%. Aceste procente pot fi explicate prin faptul că se poate
transmite foarte uşor în colectivităţi sau în cadrul familiei prin lenjerie,
obiecte infestate.
Hymenolepis nana a înregistrat o rată de infestare de 8.33% în rândul
bătrânilor, în timp ce adolescenţii şi tinerii au fost diagnosticaţi negativ.
În anul 2008 cei mai afectaţi au fost preadolescenţii, fiind
diagnosticaţi pozitiv 54.24% din subiecţii invstigaţi, fiind urmaţi de copii şi
bătrâni.
Pe specii de paraziţi, Ascaris lumbricoides a dominat, infestând
13.45% din subiecţii analizaţi în cazul copiilor şi 11.02% la preadolscenţi.
Enterobius vermicularis a infestat 3.55% din persoanele investigate cu
vârsta cuprinsă între 1 – 11 ani şi 2.86% la cei cu vârsta cuprinsă între 11.1 –
71
15 ani. La fel ca şi în anul precedent Enterobius vermicularis şi
Hymenolepis nana au avut valori nesemnificative.
72
Tabelul nr.7. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele
investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului în funcţie de
vârstă
Persoane Persoane infestate

Nr.crt Stadiul de investigate Total din care infestaţi (%)
dezvoltare Nr. Nr. % A.l. E.v. H.n Alte
sp.
1 Copii (1– 11 ani) 3864 2397 62,03 10,84 2,68 0,97 85,51
2 Preadolescenţi 1552 491 31,63 7,14 1,79 0,60 90,48
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 681 137 20,11 6,38 4,26 0 89,36
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 1019 91 8,93 3,23 3,23 0 93,55
5 Maturi 541 102 18,85 2,86 2,86 2,86 91,43
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 299 70 23,41 4,17 0 8,33 87,50
(peste 60 ani)
73
Tabelul nr.8. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele

investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului în funcţie de
vârstă

Nr.crt Stadiul de investigate Total din care infestaţi (%)
dezvoltare Nr. Nr. % A.l. E.v. H.n Alte
sp.
1 Copii (1– 11 ani) 2195 1170 53,30 13,45 3,55 1,52 81,47
2 Preadolescenţi 1342 728 54,24 11,02 2,86 1,22 84,90
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 927 401 43,25 6,67 0 0 93,33
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 1230 247 20,08 1,20 1,20 1,20 96,39
5 Maturi 986 202 20,48 1,47 7,35 0 91,18
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 340 143 42,05 2,08 0 2,08 95,83
(peste 60 ani)
74
Fig. 9. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele

investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului în
funcţie de vârstă
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Bătrâni (peste 60 ani) Maturi (34,1-60 ani) Tineri (19,1-34 ani)

Adolescenţi (15,1-19ani) Preadolescenţi (11,1-15 ani) Copii (1-11 ani)
75
Fig. 10. Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele
investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului în
funcţie de vârstă
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Bătrâni (peste 60 ani) Maturi (34,1-60 ani) Tineri (19,1-34 ani)

Adolescenţi (15,1-19ani) Preadolescenţi (11,1-15 ani) Copii (1-11 ani)
76
V.7. DINAMICA TRIMESTRIALĂ A INFESTĂRILOR CU
PARAZIŢI INTESTINALI LA PERSOANELE
INVESTIGATE LA SPITALUL CLINIC GURA
HUMORULUI ÎN PERIOADA 2007- 2008
În anul 2007 din 7956 de persoane investigate, cele mai multe cazuri
de infestări au fost depistate în primul trimestru – 52,58%.
La fel ca şi în celelalte analize pe sex, vârstă, specia dominantă este
Ascaris lumbricoides cu un grad ridicat de parazitare, înregistrat în
trimestrul I – 20%.
Cele mai mici procente au fost înregistrate în cazul speciei
Hymenolepis nana – 0,40% în trimestrul II.
În anul 2008, au fost investigate 7020 de persoane dintre care 2890 au
fost diagnosticate pozitiv, procentul reprezentând 41,17%.
După analizarea datelor s-a constatat că Ascaris lumbricoides a avut
un grad mai mare de infestare în trimestrul I şi II , iar în trimestrul III s-a
înregistrat o tendinţă de scădere evidentă.
La o diferenţă considerabilă de Ascaris lumbricoides (9,46%) se află
parazitul Enterobius vermicularis cu o rată de infestare de 2,77%. Procentul
cel mai mare de persoane infestate cu Enterobius vermicularis s-a înregistrat
în trimestrul IV – 6,14%, iar cel mai mic în trimestrul III – 0,83%.
Hymenolepis nana are gradul cel mai mic de infestare dintre speciile
de paraziţi intestinali luaţi în calcul.
Astfel în anul 2008 comparativ cu 2007 s-a înregistrat o creştere
nesemnificativă a parazitozelor produse de aceşti paraziţi intestinali.
77
Tabelul nr.9. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali la
persoanele investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului

Nr.crt Trimestrul investigate Total din care infestaţi (%)
sp.
1 I 1139 599 52,58 20,00 1,95 2,44 75,61
2 II 1617 721 44,59 8,50 2,43 0,40 88,66
3 III 2578 943 36,58 4,95 0,93 1,24 92,88
4 IV 2622 1025 39,09 8,26 4,56 0,57 86,61
5 TOTAL 7956 3288 41,33 9,50 2,58 1,07 86,86
78
Tabelul nr.10. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali

la persoanele investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului

Nr.crt Trimestrul investigate Total din care infestaţi (%)
sp.
1 I 1503 918 61,07 11,33 1,94 1,29 85,44
2 II 1233 576 46,72 10,82 2,58 0,52 86,08
3 III 2186 719 32,89 6,20 0,83 1,65 91,32
4 IV 2098 677 32,27 9,21 6,14 0,88 83,77
5 TOTAL 7020 2890 41,17 9,46 2,77 1,13 86,64
79
Fig. 11. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali la
persoanele investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura
Humorului
25
20
15
A.l.
E.v.
H.n.
10
0
I II II IV
80
Fig. 12. Dinamica trimestrială a infestărilor cu paraziţi intestinali la
persoanele investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura
Humorului
12
10
A.l.
6 E.v.
H.n.
0
I II II IV
81
SPITALUL CLINIC GURA HUMORULUI ÎN FUNCŢIE DE
MEDIUL DE VIAŢĂ ÎN PERIOADA
2007- 2008
În anul 2007 au fost investigate 7956 de persoane, 5679 aparţinând

mediului urban şi 2277 mediului rural.
Făcând o analiză a datelor din tabelul nr.11 se poate constata gradul
ridicat de infestare la persoanele din mediul rural – 55,16%, comparativ cu
cei din mediul urban, unde procentul este de 36,13%.
În mediul urban cele mai frecvente infestări sunt cele cu Ascaris
lumbricoides înregistrându-se valorile cele mai mari, în rândul adolescenţilor
– 9,38%, în timp ce segmentul populaţiei format din tineri şi bătrâni au fost
diagnosticaţi negativ.
În cazul speciei Hymenolepis nana se observă că populaţia umană din
mediul rural a fost mai afectată comparativ cu populaţia umană din oraş,
cauza fiind nerespectarea normelor de igienă, irigarea culturilor cu apă
fecaloidă şi faptul că cele mai multe sate nu au sisteme amenajate de
aprovizionare cu apă potabilă.
Faptul că la persoanele cu domiciliu în oraş, Enterobius vermicularis
a fost găsit mai frecvent decât la persoanele de la sate poate fi explicat prin
modul de transmitere al acestui parazit, fiind întâlnit şi răspândit foarte uşor
în colectivităţi mari.
82
Infestările cu paraziţi intestinali au înregistrat o uşoară creştere în anul
2008 faţă de 2007 în mediul urban, iar în mediu rural s-a observat o
diminuare a cazurilor.
În anul 2008 nu se observă o tendinţă de diferenţiere între mediile de
viaţă, rata infestărilor având valori foarte apropiate, atât în mediul rural cât şi
în cel urban.
Pe specii de paraziţi ca şi în anul precedent Ascaris lumbricoides a
dominat infestând 9,47% din subiecţii analizaţi ce aparţin mediului urban şi
9,42% aparţinând mediului rural. Valorile maxime au fost înregistrate în
rândul bătrânilor din mediul rural, iar cele minime la maturii şi adolescenţii
din mediul urban. Enterobius vermicularis şi Hymenolepis nana au afectat şi
în acest an nesemnificativ populaţia umană din sate şi oraşe, procentul fiind
cuprins între 2,87% şi 1%.
83
Tabelul nr. 11 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din mediul
urban investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului
Stadiul de Persoane Persoane infestate
Nr.crt dezvoltare investigate Total din care infestaţi (%)
sp.
1 Copii (1– 11 ani) 2690 1319 51,71 7,13 4,19 0,63 88,05
2 Preadolescenţi 1267 383 30,23 5,34 2,29 0 92,37
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 537 94 17,50 9,38 3,13 0 87,5
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 578 64 11,07 0 4,55 0 95,45
5 Maturi 385 88 22,86 3,33 0 0 96,67
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 222 32 14,41 0 0 0 100
(peste 60 ani)
TOTAL 5679 2052 36,13 6,40 3,56 0,43 89,62
84
Tabelul nr.12 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din mediul rural
investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura Humorului
sp.
1 Copii (1– 11 ani) 1194 1021 85,51 15,99 0,58 1,45 81,98
2 Preadolescenţi 288 110 38,19 13,51 0 2,7 83,78
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 146 44 30,13 0 6,67 0 93,33
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 448 27 6,02 11,11 0 0 88,89
5 Maturi 157 15 9,55 0 20 20 60
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 110 39 35,45 7,69 0 15,38 76,92
(peste 60 ani)
TOTAL 2277 1256 55,16 14,66 0,95 2,13 82,27
85
Fig.13 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din

mediul urban investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura
Humorului
Fig.14 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din
mediul rural investigate în anul 2007 la Spitalul clinic Gura
10 Humorului
9 25
20
7
6
15 A.l.
5 E.v. A.l.
H.n. E.v.
4 H.n.
10
2 5
0
0
86
Tabelul nr.13 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din
mediul urban investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului

sp.
1 Copii (1– 11 ani) 1687 835 49,49 12,81 3,56 1,07 82,56
2 Preadolescenţi 1078 549 50,93 11,89 2,70 1,08 84,32
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 704 285 40,48 7,29 0 0 92,71
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 873 125 14,32 0 2,38 2,38 95,24
5 Maturi 826 151 18,28 1,96 7,84 0 90,20
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 255 125 49,02 0 0 2,38 97,62
(peste 60 ani)
TOTAL 5423 2070 38,17 9,47 2,87 1 86,66
Legenda : Tab. 1 pag 59
Tabelul nr.14 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din

mediul rural investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura Humorului

sp.
1 Copii (1– 11 ani) 529 336 63,51 15,04 3,54 2,65 78,76
2 Preadolescenţi 264 178 67,42 8,33 3,33 1,67 86,67
(11,1- 15 ani)
3 Adolescenţi 223 116 52,02 5,13 0 0 94,87
(15,1-19ani)
4 Tineri(19,1-34 ani) 356 122 34,27 2,44 0 0 97,56
5 Maturi 160 50 31,25 0 5,88 0 94,12
(34,1-60 ani)
6 Bătrâni 65 18 27,69 16,67 0 0 83,33
(peste 60 ani)
TOTAL 1597 820 51,35 9,42 2,54 1,45 86,59
87
Legenda : Tab. 1 pag 59
88
Fig. 15 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din
mediul urban investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura
Humorului
14
12
10
8
A.l.
E.v.
H.n.
6
89
Fig. 16 Gradul de infestare cu paraziţi intestinali la persoanele din
mediul rural investigate în anul 2008 la Spitalul clinic Gura
Humorului
18
16
14
12
10 A.l.
E.v.
8 H.n.
90
CONCLUZII
 În perioada 2007 – 2008 un număr de 14.976 de persoane au fost

investigate din punct de vedere parazitologic, identificându-se
următoarele specii cu preponderenţă ridicată: Ascaris lumbricoides,
Enterobius vermicularis şi Hymenolepis nana.
 În anul 2007 gradul de infestare cu paraziţi intestinali a fost de
6.84%, iar în anul 2008 s-a înregistrat în mod surprinzător o scădere
de 0.46%, gradul de infestare fiind de 6.38%.
 Pe sexe, pe baza datelor procurate de la Spitalul clinic Gura
Humorului putem observa că sexul feminin a fost mai receptiv la
infecţiile cu paraziţi intestinali comparativ cu sexul masculin, atât în
2007 cât şi în 2008.
 În funcţie de stadiul de dezvoltare, cei mai afectaţi de infecţiile cu
paraziţi intestinali au fost copiii, atât în anul 2007 cât şi anul 2008.
În ambii ani specia dominantă a fost Ascaris lumbricoides.
 Pe trimestre, în anul 2007 cel mai mare procent de persoane infestate
s-a înregistrat în trimestrul I, iar în 2008 la fel. Surprinzător valorile
cele mai ridicate s-u înregistrat în lunile de iarnă.
 În funcţie de mediul, în perioada 2007-2008 copiii din mediul rural
au fost cei mai afectaţi de infestările cu paraziţi intestinali, desigur
specia dominantă fiind Ascaris lumbricoides.
 Din cele trei specii de paraziţi intestinali găsite cu frecvenţa cea mai
mare la persoanele investigate în anii 2007 – 2008, specia cu cel mai
91
mare grad de infestare a fost Ascaris lumbricoides urmată de
Enterobius vermicularis şi Hymenolepis nana.
BIBLOGRAFIE
1. BADEA, Victoria, 2003, Parazitologie medicală – curs, Ovidius

University Press, Constanţa.
2. BORNUZ, M., ELIAS, M., PETCU I.P., 1981, Parazitologie Medicală,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
3. CHIRIAC, Elena, 1976, Parazitologie Generală, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
4. COSOROABĂ, Iustin, DĂRĂBUŞ, Gh., OPRESCU, I., MORARIU, S.,
2002, Diagnostic paraclinic şi tehnici experimentale în parazitologie,
Ed. Mirton, Timişoara.
5. DĂNCESCU, P., 1981, Laboratorul clinic – parazitologic, Ed.
Medicală, Bucureşti.
6. DIMACHE, Gh., PANAITESCU, Dan, 2004, Bacteriologie, virusologie
şi parazitologie medicală, Ed. Carol Davila, Bucureşti.
7. FÂRĂ, Valeria, NĂSTĂSESCU, M., 1977, Zoologia nevertebratelor,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
8. GHERMAN, I., 1974, Coprologie clinică, Ed. Medicală, Bucureşti.
9. GHERMAN, I., 1993, Compendiu de parazitologie clinică, Ed. All,
Bucureşti.
10. IACOBICIU, Ioan, OLARIU, R., CALMA, C., 2003, Parazitologie
medicală, Ed. Mirton, Timişoara.
11. IŞFAN, Traian, 2001, Dinamica lucrărilor parazitologice în România,
Ed. Academiei Române, Bucureşti.
92
12. LAZĂR, Lidia, 2006, Compendiu de parazitologie medicală, Ed.
Universităţii Carol Davila, Bucureşti.
13. MOGLAN, Ion, 1998, Parazitologie animală, Ed. Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi.
14. NITZULESCU, Al., 1975, Patologia şi clinica bolilor parazitare, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
15. PETCU, I., 1987, Parazitologie medicală, Ed. Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi.
16. RĂDULESCU, Simona, MEYER, E., 1994, Parazitologie medicală,
Ed. All, Bucureşti.
17. STERIU, Dan, 1999, Infecţii parazitare umane, Ed. Brilliant,
Bucureşti.
18. www.avte.net
19. www.biologyimagelibrary.com
20. www.facmed.unam.mx
21. www.fujita-hu.ac
22. www.geocities.com
23. www.parasitologia.uchile.
24. www.stanford.edu
25. www.stanford.edu
26. www.umftgm.ro
27. www.umftgm.ro
28. www.umftgm.ro
93
Sindromullarva migrans
Sindromul larva migrans, dupa cum reiese din denumire, se datoreste

migrarii in organe si tesuturi a larvelor unor paraziti care infesteaza omul
numai ocazional, parazitii fiind proprii animalelor din gospodarie, mai ales
caini si pisici. Contactul strans al prescolarilor cu aceste animale favorizeaza
infestarea. Se cunosc doua variante clinice in climatul tarii noastre, cu
prognostic diferit.
Larva migram visceralis (LMV), mai este cunoscuta si sub numele

de toxocaroza. Parazitul adult, Toxocara cani, respectiv Toxocara
cati traieste la caine, respectiv la pisica. In gospodariile in care dejectiile
animalelor infestate (care contin oua de paraziti) contamineaza solul, igiena
defectuoasa sau geofagia prescolarilor fac posibila ingestia acestora. Ouale
embrionate devin larve la nivelul intestinului, de unde migreaza (larva
migrans) in ficat, miocard, plaman, chiar si creier sau glob ocular. Ajunse la
nivelul acestor organe, ele intra in 'impas biologic', nu isi mai pot continua
ciclul evolutiv (omul este o gazda accidentala) si 'se inchisteaza' transfor-
mandu-se in granulom eozinofil parazitar, de unde exercita efecte 'sistemice'.
In evolutie se necrozeaza si se pot calcifica (peste 2 ani). Incubatia este
variabila (saptamani, luni), contactul cu animalele ramane neprecizat, iar
simptomatologia are tabloul clinic al unei boli grave, initial dificil de
diagnosticat.
Manifestarile clinice in LMV pot avea aspect ingrijorator, cu debut mai mult
sau mai putin acut cu febra, astenie, anorexie si scadere in greutate. Pot
exista eruptii cutanate maculo-papuloase, cu caracter urticarian asociate cu
alte manifestari de coloratura 'alergica' cum sunt wheezing recurent sau
permanent. Dispneea poate fi severa fara tendinta la autolimitare sau
evolutie prompta la terapia antiastmatica. Hepatomegalia uneori importanta
completeaza tabloul clinic. in cazuri mai rare exista sindrom neurologic
sugerand chiar encefalita sau convulsii datorate larvelor migrate in substanta
cerebrala si simptomatologie oftalmologica, care la examenul fundului de ochi
se dovedeste a fi un granulom retinian pseudo-tumoral.
Examenele paraclinice permit diagnosticul etiologic. Prima sugestie este

formulata de hemograma care evidentiaza hiperleucocitoza, uneori cu aspect
pseudoleucemic (40.000-60.000 leucocite/mm3) in care eozinofilia atinge
valori 'alarmante' de peste 40%, in general 75-80%.
94
Se asociaza si alte semne inflamatorii cum sunt valori crescute ale VSH si ale
proteinei C reactive.
Radiografia pulmonara evidentiaza hiperinflatie, imagini hilifuge si infiltrate

fugace, dar nu poate face vreo sugestie diagnostica.
Cresterea valorilor TGP si hipergamaglobu-linemia, precum si modificarile

ecografice hepatice nu sunt suficiente pentru a sustine diagnosticul.
Examenul coproparazitologic constant negativ constituie veritabila

caracteristica a bolii (aparent un paradox), fiind vorba de o parazitoza
dobandita pe cale digestiva.
Diagnosticul se sustine serologic prin demonstrarea titrurilor inalte la

antigen ascaridian prin RFC (se va avea insa in vedere existenta unor
antigene comune cu Ascaris lumbhcoides). Niciodata eozinofilia din
ascaridiaza nu atinge valorile 'alarmante' din toxocaroza. CT cerebrala,
oculara si hepatica au adaugat o dimensiune noua diagnosticului acestei
parazitoze tisulare, deloc exceptionala in tara noastra. Circumstantele
diagnosticului pozitiv constau din asocierea urmatoarelor elemente: prescolar
(± geofagie), contact cu animale - simptomatologie sugestiva
-hiperleucocitoza cu eozinofilie, examen coproparazitologic negativ, serologie
pozitiva.
Tratament. Dietilcarbamazina in doza de 6-8 mg/ kg/zi, administrat timp de

21 de zile constituie una din optiunile terapeutice. Dozele vor fi crescute
progresiv, existand pericolul reactiei Herxheimer.
Tiabendazolul (Mintezol) se livreaza sub forma de tablete de 500 mg sau

suspensie (flacon de 30 cm3 cu 3 g substanta). Doza medie este de
25mg/kg/zi, astfel ca pentru varsta de 1 an doza este de jumatate tableta pe
zi si pentru 4 ani (20 kg) este de o tableta pe zi. Durata tratamentului este
de 4-5 zile cu repetarea curei, daca sindromul biologic nu regreseaza.
95

Macarescu Elena Licenta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Macarescu Elena Licenta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Parazitologia este o ramură a biologiei care studiază toate

Parazitologia, ca ştiiţă, s-a conturat abia în secolele XVIII – XIX ,

II.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

Morfologie: Sexele sunt separate şi prezintă dimorfism sexual.

Examenul macroscopic al ascaridului femel: măsoară 20-30 cm

La lupa binoculară, la extremitatea anterioară a ascaridului se

Organizarea internă a ascaridului femel

La Ascaris lumbricoides cavitatea corpului este un pseudocel. În ea se

Anatomia internă a ascaridului mascul

Aparatul reproducător mascul are un singur testicul filiform, foarte

Oul fertil de Ascaris lumbricoides, fecundat în momentul depunerii,

Fig.4 Ascaris lumbricoides - ou nefertil Fig.5 Ascaris lumbricoides:femelă

Ascaridoza evoluează stadial, în două etape succesive, prima

II.2.B. Manifestări clinice

Aspectele clinice depind în mare măsură de încărcătura parazitară.

Forma larvară se pune în evidenţă prin examenul morfologic al

Medicaţia antiparazitară este eficientă numai faţă de stadiul adult de

Rezervorul de infestare îl constituie omul purtător de ascarizi adulţi de

II.2.F. Măsuri profilactice

Datorită proprietăţii sale de geohelmint, măsurile de prevenţie şi

III.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

Morfologie: Sexele sunt separate.

Examenul macroscopic al oxiurului femel: măsoară 0,9-1,2 cm

Examenul macroscopic al oxiurului mascul: măsoară 3-5 mm

La extremitatea anterioară se observă orificiul bucal înconjurat de trei

Sub cuticulă este manşonul de tip meromiar, format din celule

Oul este ovalar, de formă asimetrică plan-convexă, alb, transparent,

Fig.8 Enterobius vermicularis - ou Fig.9 Ouă de Enterobius vermicularis

Omul este singura gazdă a oxiurului, constituind totodată şi rezevorul

Enterobioza este o boală ce poate deveni cronică datorită

Infecţia cu Enterobius vermicularis are o incubaţie de 12-14 zile.

Ouăle de oxiuri se întâlnesc în examenul coproparazitologic în mod

Tratamentul antioxiuroză beneficiază de chimioterapice eficiente, dar

Enterobioza este o parazitoză contagioasă având o răspândire

III.2.F. Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie faţă de infecţia cu oxiuri au la bază două

IV.1. MORFOBIOLOGIA ŞI CICLUL EVOLUTIV A

Oul de Hymenolepis nana

Oul are formă ovală, cu dimensiuni cuprinse între 40-50 µ / 30-40 µ.

Fig.14 Hymenolepis nana – adult

Embrionul de parazit ajuns în intestinul omului, inclaveaza vilozităţile

IV.2.B. Manifestări clinice

Parazitul este hematofag, iar intensitatea manifestărilor clinice ţin de

Diagnosticul pozitiv se pune în urma identificării ouălelor parazitului

Rezevorul de infestare îl constituie omul care elimină în mediul

IV.2.F. Măsuri profilactice

Se recomandă tratamentul bolnavilor şi a „purtătorilor sănătoşi”

V.1. MATERIALE ŞI METODE DE LUCRU

Investigaţiile s-au făcut în perioada ianuarie – decmbrie 2007 – 2008

Metode folosite în examinarea coproparazitologică

Diagnosticul se face prin punerea în evidenţă a ouălor de helmiţi şi a

Recoltarea materialelor fecale pentru examenul parazitologic

S-au recoltat materii fecale emise în mod spontan, fără utilizarea de

Examenul parazitologic al probelor recoltate

Helminţii şi formaţiunile suspecte se trec într-un cristalizator cu apă şi

Metode directe de investigare coproparazitologică

Examenul direct se face atât macroscopic cât şi microscopic

Examenul direct macroscopic

Materiile fecale se examinează direct cu lupa, într-un recipient de

Examenul direct microscopic (între lamă şi lamelă)

Un preparat proaspăt se efectuează punând o picătură de soluţie

Oraşul Gura Humorului este situat în centrul judeţului Suceava, cu