Sunteți pe pagina 1din 16

MANAGEMENT LOGISTIC

1. Conținutul și componentele logisticii

1. Care sunt părţile componente ale procesului logistic al întreprinderii?


Răspuns: Logistica aprovizionării, logistica producţiei şi logistica desfacerii.
2. Care este rolul funcţiei de aprovizionare?
Răspuns: Să pună la dispoziţia unei societăţi comerciale bunurile şi serviciile necesare funcţionării
sale.
3. Care sunt criteriile ce condiţionează o aprovizionare eficientă?
Răspuns: Aprovizionarea trebuie să se desfăşoare în condiţiile celor mai mici costuri, la calitatea şi
termenele dorite.
4. Care sunt modalităţile de bază prin care sporim securitatea aprovizionării?
Răspuns: Selecţia atentă a furnizorilor şi întreţinerea unor relaţii corecte cu aceştia sunt condiţii de
bază în sporirea securităţii aprovizionării.
Test 1 - Reprezentaţi grafic circuitele materiilor prime şi produselor de-alungul procesului logistic.

Test 2 – Numiţi şi detaliaţi 3 argumente ce atestă importanţa aprovizionării.


- după cum se ştie stocurile reprezintă imobilizări financiare păgubitoare pentru societăţile comerciale.
Dintre acestea, stocurile de materii prime şi materiale sunt cele mai importante. Aprovizionarea este
direct răspunzătoare de structura şi nivelul acestora;
- procesul de aprovizionare poate fi o sursă importantă de pierderi financiare. Cele mai întâlnite cauze
ce provoacă aceste pierderi sunt deteriorarea stocurilor de materii prime şi materiale şi perimarea
acestor stocuri;
- cheltuielile unei societăţi comerciale sunt influenţate şi de modul în care aceasta valorifică deşeurile,
materialele declasate sau stocurile în surplus. Aceste activităţi sunt integrate, de regulă, în procesul
de aprovizionare;
Test 3 – Explicaţi aportul aprovizionării la creşterea lichidităţilor pe termen scurt.
Deseori societăţile comerciale au dificultăţi la capitolul lichidităţi. Dacă un credit bancar este
costisitor sau greu de obţinut, creşterea lichidităţilor pe termen scurt se poate realiza fie prin accelerarea
încasărilor, fie prin decelerarea plăţilor. Prima metodă implică acţiuni asupra clienţilor (plata în avans, de
exemplu). Aceste acţiuni ar putea să fie greu de realizat sau în neconcordanţă cu politica comercială a
societăţii comerciale. A doua metodă poate opera în două feluri ambele privind aprovizionarea. O primă
modalitate priveşte obţinerea, cu consimţământul furnizorului, a unei prelungiri a termenului de plată. Cea de
a doua modalitate constă în diferenţierea achiziţiilor după urgenţa introducerii în fabricaţie a acestora;

1 din 16
2. Activități specifice funcției de aprovizionare

1. Care sunt activităţile specifice funcţiei de aprovizionare?


Răspuns: Acestea sunt: previziune-programare, contractare, achiziţii, depozitare şi recuperare-
revânzare.

2. Care sunt fazele activităţii de contractare?


Răspuns: Acestea sunt: pregătirea contractului, elaborarea contractului (negocierea).

Test 1 – Descrieţi activităţile desfăşurate la execuţia contractului.


- supravegherea temporală a contactului, prin care se veghează ca livrările să se efectueze la datele
prevăzute in contract;
- recepţia cantitativă, prin care se verifică corectitudinea efectuării transportului şi cantitatea de marfă
livrată;
- recepţia calitativă, ce are ca scop verificarea caracteristicilor tehnice ale mărfii livrate şi compararea
acestora cu cele prevăzute în clauzele contractuale.

Test 2 – Descrieţi operaţiile gestiunii stocurilor.


- gestiunea materială, ce are ca scop conservarea şi manipularea la un cost cât mai scăzut al materiilor
prime şi materialelor;
- gestiunea administrativă, ce vizează mărimea stocului prin prisma mişcării acestuia (provocată de
diferenţa dintre intrările de stocuri şi ieşirile acestora);
- gestiunea comercială , ce constituie aspectul financiar al gestiunii stocurilor.

3. Structura organizatorică a compartimentelor de aprovizionare

1. Care sunt principalele variante de structuri organizatorice specifice compartimentelor de aprovizionare?


Răspuns: Cele mai întâlnite variante de structuri organizatorice specifice compartimentelor de
aprovizionare sunt:
- structura organizatorică pe grupe omogene de materii prime;
- structura organizatorică după destinaţia în consum a materiei prime;
- structura organizatorică mixtă.
2. Care este principalul avantaj al structurii organizatorice pe grupe de activităţi distincte?
Răspuns: Structură organizatorică pe grupe de activităţi distincte are avantajul unei abordări unitare
a tuturor activităţilor aprovizionării.

3. Care este principalul dezavantaj al structurii organizatorice pe grupe de activităţi distincte?


Răspuns: Principalul dezavantaj al structurii organizatorice pe grupe de activităţi distincte este acela
al neasigurării unui control eficient al utilizării resurselor materiale, în raport cu produsele ce se
execută din acestea.

Exerciţiu – Să se întocmească organigrama unui compartiment de aprovizionare pentru o întreprindere la


care principalele grupe de resurse materiale sunt:
Structura organizatorică pe grupe de resurse materiale (figura 3.2.) constă în gruparea într-un singur
compartiment a tuturor activităţilor specifice aprovizionării unor resurse din aceiaşi grupă de materiale
(omogene). Ca urmare, se vor constitui compartimente pentru aprovizionarea materialelor feroase, neferoase,
din lemn, electrice etc. În cadrul unui compartiment se vor desfăşura activităţi de planificare, contractare,

2 din 16
achiziţie, depozitare şi gestionare a stocurilor pentru aprovizionarea tuturor materialelor ce fac parte din
aceiaşi grupă de materiale.

4. Activitatea de contractare

1. Care sunt principalele grupe de informaţii necesare efectuării studiului pieţei furnizorilor.
Răspuns: Informaţiile necesare sunt grupate în informaţii despre oferta bunului respectiv şi furnizorii
acestuia, informaţii despre cererea existentă pe piaţă şi firmele concurente la cumpărare şi informaţii despre
tehnologia de execuţie a bunului ce urmează a fi cumpărat.
2. Care sunt categoriile de documente analizate la elaborarea studiului pieţei?
Răspuns: Sunt analizate două categorii de documente: documente emise de surse exterioare societăţii
comerciale şi documente emise, în trecut, de însăşi societatea comercială.
3. Care este criteriul final şi hotărâtor la selecţia unor oferte cu parametrii sensibili apropiaţi?
Răspuns: Securitatea tranzacţiei.
4. Care sunt categoriile de element înscrise într-un contract?
Răspuns: Un contract comportă două serii de elemente: obligaţiile acceptate şi garanţiile de execuţie
a acestor obligaţii.

Testul 1 – Enumeraţi şi comentaţi principalii parametrii ce definesc bunul de cumpărat.


La definirea bunului de achiziţionat, cumpărătorul trebuie să-şi pună şi să răspundă la mai multe întrebări:
- care este complexitatea obiectul de cumpărat şi dificultatea prelucrării tehnologice a acestuia?
- achiziţia este ocazională, repetitivă, secretă, …?
- ce calitate trebuie să prezinte obiectul de cumpărat şi cu ce abateri ?
- ce cantitate trebuie cumpărată şi cu ce abateri?
- care este intervalul de livrare şi cu ce abateri?
- care este modul şi intervalul de plată şi cu ce abateri?
- există un preţ limită ce nu poate fi depăşit şi cu ce abateri?
- achiziţia este însoţită de furnituri (bunuri ce completează achiziţia)?

Testul 2 – Care credeţi că sunt tipurile de informaţii de importanţă deosebită ce atestă „calitatea” unui
furnizor.
Două sunt tipurile de informaţii de importanţă deosebită:
- “calitatea” unui furnizor prin prisma modului cum acesta execută livrările; întârzieri în livrări,
materiale cu defecte, erori în cantităţile livrate, erori la întocmirea actelor ce însoţesc marfa etc.;

3 din 16
- cantităţile cumpărate în anii anteriori de la un anume furnizor; acestea pot servi ca argumente în faza
de negociere a contractului.

Testul 3 – Descrieţi două recomandări de care trebuie să se ţină seama la întocmirea şi lansarea unei oferte.
- Destinația ofertei: pe lângă adresa furnizorului (lucru evident) trebuie să se precizeze numele şi
funcţia angajatului furnizorului ce supervizează şi răspunde de comercializarea bunului solicitat.
Acest fapt are un efect psihologic puternic asupra angajatului, mobilizând-ul.
- Modalitatea de declanșare a ofertei: telefonic, printr-o scrisoare (fax), printr-un curier sau
intermediar sau direct în cursul unei întâlniri de afaceri. Modalitatea de declanşare a ofertei depinde
în bună măsură de relaţiile anterioare dintre cumpărător şi furnizor. Între parteneri ce au o relaţie
durabilă, corectă, de vreme îndelungată, un simplu telefon între angajaţii implicaţi ai părţilor este
suficient.

Testul 4 – Enumeraţi şi comentaţi parametrii unui contract ce sunt cu precădere verificaţi cu ocazia fiecărei
livrări.
Parametrii fiecărei livrări sunt comparaţi cu cei conveniţi prin contract stabilindu-se dacă corespund
sau nu. Obişnuit sunt verificate:
- preţul mărfii;
- cantitatea şi calitatea mărfii;
- datele de livrare şi cele de plată;
- calitatea transportului;
- ambalajul şi etichetarea mărfii;
- documentele însoţitoare.

Exerciţiu
Construiţi o matrice decizională pentru elaborarea deciziilor privind alegerea furnizorului (furnizorii vizaţi
selecţiei, criteriile de departajare a acestora şi aprecierile fiecărui furnizor pe fiecare criteriu).

4 din 16
5. Aprovizionarea ca situație conflictuală

1. Prin ce modalităţi se poate rezolva o situaţie conflictuală?


Răspuns: Sunt cunoscute două metode: constrângerea prin forţă şi negocierea unui acord.
2. În favoarea cărei părţi va înclina întotdeauna raportul de forţe într-o situaţie conflictuală?
Răspuns: Raportul de forţe într-o situaţie conflictuală înclină întotdeauna în favoarea acelei părţi ce
are o capacitate mai mare de aşteptare, fără pagube, a finalului negocierii.
3. Ce reprezintă contextul negocierii?
Răspuns: Mediul economic în care părţile î-şi desfăşoară activitatea formează contextul negocierii.
4. Care este esenţa aplicării conceptului „joc cu sumă nulă” la derularea unei negocieri?
Răspuns: Într-o negociere de tip „joc cu sumă nulă”, ce este câştig pentru una din părţi este pierdere
pentru cealaltă parte.

Testul 1 – Enumeraţi şi definiţi elementele situaţiei conflictuale.


Elementele constitutive ale unei situaţii conflictuale sunt:
- natura şi numărul părţilor în cauză;
- natura şi importanţa prestaţiilor vizate;
- câmpul spaţio – temporal al situaţiei (contextul negocierii);
- raportul de forţe contractante.

Testul 2 – Explicaţi maniera în care mărimea unui anume stoc influenţează determinant raportul de forţe în
timpul negocierii.
Pentru a evalua în ce fel raportul de forţe este favorabil uneia sau alteia din părţi e necesar a evalua
în ce măsură părţile pot aştepta finalizarea acordul. Raportul de forţe la o negociere va înclina întotdeauna în
favoarea acelei părţi ce are o capacitatea mai mare de aşteptare a finalului negocierii, acea parte ce poate
aştepta mai mult timp, fără pagube, rezultatele unui acord.
Această aşteptare a parafării acordului final depinde în primul rând de mărimea unor stocuri de care
dispun părţile la începutul negocierii:
- stocul monetar la furnizor – dacă furnizorul dispune de lichidităţi pentru cheltuielile scadente sau
curente şi de mărimea acestor lichidităţi;
- stocul de bunuri (materii prime şi materiale) la client – dacă clientul are în depozitele proprii bunuri
(din cele pe care doreşte să le achiziţioneze) pentru producţia în curs şi în ce cantitate.

Testul 3 – Explicaţi modul în care cunoaşterea mediului economic transformă negocierea într-un joc cu sumă
nenulă”, ce are ca rezultat încheierea unui acord reciproc avantajos.
Aparent negocierea se derulează ca un joc cu sumă nulă. Este de datoria negociatorilor să transforme
acest joc într-unul cu sumă nenulă. Părţile la negociere, analizând contextual, trebuie să-şi ofere reciproc
anumite avantaje, câştiguri, în schimbul unor concesii făcute la stabilirea clauzelor contractuale. Aceste
câştiguri sunt generate de contextul în care se desfăşoară negocierea ele nefiind pierderi pentru cel ce le
oferă. Se realizează în acest fel un joc cu sumă nenulă în care câştigul unuia nu este neapărat o pierdere a
celuilalt. Acest principiu stă la baza acordurilor (contractelor) reciproc avantajoase. Contextul poate fi
mediul economic al uneia din părţi, clienţii săi sau proprii săi furnizori etc.

6. Negocierea

1. Care este cel mai important obiectiv urmărit la o negociere?


Răspuns: – Obţinerea unui preţ echitabil şi rezonabil pentru calitatea cerută.
2. Care este principalul criteriu de selecţie a membrilor echipei de negociatori?
5 din 16
Răspuns: Membrii unei echipe sunt selectaţi în baza cunoştinţelor lor în domeniile ce privesc
obiectul negocierii.
3. Cine dirijează derularea unei negocieri?
Răspuns: Negociatorul şef al fiecărei echipe.
4. Care sunt etapele unei negocieri?
Răspuns: Întâlnirea iniţială, evaluarea rezultatelor întâlnirii iniţiale, întâlnirea de fond şi redactarea
contractului.

Testul 1 – Enumeraţi cel puţin două din obiectivele unei negocieri.


La o negociere se urmăresc următoarele obiective:
- obţinerea unui preţ echitabil şi rezonabil pentru calitatea cerută;
- determinarea (impulsionarea ) furnizorului de a onora la timp contractul;
- executarea unui control asupra derulării contractului ;
- convingerea furnizorului de a colabora mai atent şi strâns cu cumpărătorul;
- crearea şi dezvoltarea unor relaţii speciale cu furnizorii de calitate.

Testul 2 – În ce situaţii se impune ca încheierea unui acord să se facă numai după o atentă negociere?
Negocierea se impune mai ales în următoarele situaţii:
- când riscurile afacerii şi costurile implicate nu pot fi stabilite în mod clar;
- când beneficiarul contractează numai o parte a capacităţilor de producţie ale furnizorului;
- când beneficiarul doreşte să exercite un anume control asupra activităţii furnizorului;
- când durata ciclului de producţie, a materiilor prime care fac obiectul contractului este mare şi
trebuie negociate clauze privind ajustarea periodică a preţului;
- când cumpărătorul doreşte îmbunătăţirea activităţii furnizorului pentru a-l determina pe acesta să
producă materii prime la o calitate mai ridicată şi cu preţuri rezonabile;
- când procesul de producţie al furnizorului este întrerupt frecvent datorită schimbărilor de produse în
comenzile lansate de beneficiar, aspect întâlnit în domeniile cu o piaţă instabilă, cu mari fluctuaţii.

Testul 3 – Care sunt principalele tehnici de negociere?


Cele mai eficiente tehnici de negociere se apreciază a fi:
1. folosirea “negocierilor simulate”;
2. menţinerea iniţiativei;
3. folosirea devierilor de la discuţii ;
4. folosirea cu eficientă a întrebărilor;
5. folosirea unor întrebări pozitive.

Exerciţiu– Descrieţi tehnica negocierilor simulate.


Negocierile simulate permit membrilor echipei de negociere să se pregătească pentru negocierea
reala. In timpul simulării, alţi angajaţi din unitatea beneficiarului vor juca rolul echipei de negociere adverse
(a furnizorului). Se creşte în acest fel, pregătirea echipei de negociatori.

7. Stocurile de producție și normarea lor

1. Care este principalul rol al stocurilor?


Răspuns: Stocurile asigură continuitatea şi regularitatea fluxurilor de producţie.
2. Care este principalul inconvenient al stocurilor?
Răspuns: Stocurile imobilizează numeroase mijloace financiare.
3. Care sunt categoriile de stocuri existente la nivelul unei societăţi comerciale?
6 din 16
Răspuns: Se disting: stocuri de aprovizionare, stocuri de producţie neterminată şi stocuri de produse
finite.
4. Care sunt categoriile de stocuri ce se pot constitui într-o societate comercială?
Răspuns: Stocul curent, stocul de siguranţă, stocul de condiţionare, stocul de transport intern şi
stocul de iarnă.

Testul 1 Care sunt principalele cauze ale apariţiei neprevizibile a stocurilor?


Cauzele apariţiei neprevizibile a stocurilor sunt diverse. În continuare semnalăm câteva dintre
acestea:
- stocuri ce apar ca urmare a erorilor în previzionarea livrărilor viitoare;
- stocuri constituite anticipat din dorinţa de a face faţa fluctuaţiilor livrărilor;
- stocuri constituite anticipat, când livrarea se face la comandă sau când ciclul de fabricaţie este mai
lung decât perioada de onorare a comenzii;
- stocuri apărute ca urmare a unei fabricaţii insuficient dirijată şi urmărită;
- stocuri ce se constituie ca urmare a fabricaţiei pe loturi şi a mărimii acestuia;
- stocuri ce apar ca urmare a ritmului de fabricaţie diferit între verigile de producţie înlănţuite;
- stocuri ce apar ca urmare a diferenţelor de productivitate dintre utilajele din succesiunea procesului
tehnologic;
- stocuri constituite preventiv pentru a face faţă incidentelor (pene, rebuturi).

Testul 2 Definiţi şi normaţi stocul curent.


Stocul curent- cantitatea de materii prime, materiale şi combustibili, necesară pentru asigurarea
continuităţii procesului de producţie în intervalul dintre două aprovizionări consecutive.
Normarea stocului curent: Sc = tp * Cz unde:
Sc – stocul curent;
tp – intervalul mediu între două aprovizionări consecutive;
Cz – consumul mediu zilnic.

Testul 3 Analizaţi principalii factori ce influenţează nivelul stocurilor.


Cei mai importanţi factori ce influenţează nivelul stocurilor sunt:
- condiţiile de livrare ale furnizorului, posibilităţile de livrare ale acestuia, modul în care furnizorul îşi
organizează şi eşalonează livrările;
- cantitatea maximă (sau minimă) ce poate fi comandată sau livrată la un moment dat;
- capacitatea mijloacelor ce asigură transportul materiilor prime şi materialelor de la furnizor la
beneficiar;
- cantitatea minimă ce poate fi livrată în condiţiile aplicării unor bonificaţii sau a rabatului comercial;
- necesitatea constituirii unor stocuri de iarnă;
- corelarea cantităţii comandate cu tipul mijlocului de transport ales (de exemplu, cantităţile de
materiale trebuie să fie mai mari când transportul se realizează pe căile ferate);
- capacităţile de depozitare ale beneficiarului şi costurile implicate;
- perisabilitatea materialelor depozitate.

Testul 4 Analizaţi principalele cauze ale formării stocurilor supranormative şi de prisos.


Stocurile de prisos sunt cantităţi de materiale ce nu pot fi consumate în cadrul procesului de
producţie din întreprindere.
Ssn = Se – Snmax, unde:
Ssn – stocul supranormativ;
7 din 16
Se – stocul existent;
Snmax – stocul normat maxim.
Stocurile de prisos se formează în principal:
- schimbarea volumului şi sortimentaţiei de plan fără modificare corespunzătoare în planul de
aprovizionare;
- înlocuirea unor materii prime cu altele fără ca în prealabil să se fi modificat planul de aprovizionare;
- neactualizarea normelor de consum la compartimentul de aprovizionare;
- planificarea defectuoasă (ca timp şi cantitate) a aprovizionării unor materii prime.

8. Norme de consum

1. Pentru care din resursele materiale sunt necesare norme de consum?


Răspuns: Pentru toate resursele materiale utilizate de societatea comercială.
2. De câte feluri pot fi normele de consum după conţinutul lor?
Răspuns: Normele după conţinut pot fi: norme de consum tehnologice şi norme de consum de
aprovizionare.
3. Care sunt factorii ce influenţează mărimea pierderilor tehnologice?
Răspuns: Mărimea pierderilor tehnologice depinde, în principal, de tehnologia folosită, nivelul
dotării tehnice, procedeele de fabricaţie, metode de muncă şi calitatea materiilor prime.
4. Care sunt factorii ce influenţează mărimea pierderilor netehnologice?
Răspuns: Mărimea pierderilor tehnologice depinde, în principal de pierderile provenite din transport,
manipulare, depozitare, pierderi datorate folosirii unor materiale necorespunzătoare calitativ şi dimensional
în procesul de producţie.
5. Care sunt principalele metode de calcul al normelor de consum?
Răspuns: Principalele metode sunt: metoda de calcul tehnico – analitic, metoda
experimentală şi metoda statistică.
6. Care sunt modalităţile de calcul a indicatorilor consumurilor?
Răspuns: Indicatorii consumurilor pot fi calculaţi cu mărimi fizice, valorice, pe fiecare produs în
parte şi la nivelul întregii producţii.

Testul 1 Descrieţi şi analizaţi căile generale de reducere a normelor de consum.


La un prim nivel se situează căile generale de reducere a normelor de consum care acţionează
simultan asupra tuturor componentelor normei de consum. Acestea sunt:
- cointeresarea şi răspunderea operatorilor în domeniul economiei de materii prime şi materiale;
- reproiectarea produselor;
- tipizarea produselor;
- aplicarea calculelor analitice (metoda tehnico-analitică) la determinarea unui număr cât mai mare de
norme, inclusiv a materiilor prime şi materialelor auxiliare;
îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricaţie şi creşterea preciziei de prelucrare;
- specializarea producţiei.

Testul 2 Descrieţi şi analizaţi căile de reducere a normelor de consum prin prisma pierderilor tehnologice.
- dotarea secţiilor de producţie cu utilaje performante;
- raţionalizarea organizării locurilor de muncă;
- tipizarea reperelor;
- proiectarea produselor în mai multe variante şi alegerea variantei cu consumuri minime.

Testul 3 Descrieţi şi analizaţi căile de reducere a normelor de consum prin prisma pierderilor netehnologice.
8 din 16
- îmbunătăţirea metodelor de aprovizionare şi transport;
- creşterea calităţii materiilor prime aprovizionate;
- ambianţa locului de muncă şi a muncii (mediu stimulativ pentru muncitori ca să economisească);
- recepţia cantitativă şi calitativă a materiilor prime.

9. Planificarea aprovizionării

1. Ce este planul de aprovizionare?


Răspuns: Planul de aprovizionare reprezintă totalitatea documentelor de calcul şi de plan prin care
întreprinderea se asigură cu mijloacele de producţie necesare.
2. Cine sunt resursele interne?
Răspuns: Resursele interne sunt constituite din materialele care se apreciază că vor putea fi asigurate
din întreprindere ca urmare a măsurilor de economisire adoptate.

Testul 1 Definiţi indicatori planului de aprovizionare ce reflectă necesităţile de resurse materiale.


Indicatori ce reflectă necesităţile de resurse materiale pentru desfăşurarea normală a activităţii.
Nt = Npi + Ssf, unde:
Npi – necesarul, propriu-zis, pentru îndeplinirea planului;
Ssf – stocul normat la sfârşitul perioadei planificate;
Nt – necesarul total pentru îndeplinirea planului.
Testul 2 Definiţi indicatori planului de aprovizionare ce reflectă sursele de acoperire (satisfacere) a
necesităţilor materiale.
Indicatori ce reflectă sursele de acoperire (satisfacere) a necesităţilor materiale.
A = Nt – Spî – Ri, unde:
Spî – stocul preliminat de materiale la începutul perioadei (anului) de plan;
Ri – resursele interne de materiale ce pot fi mobilizate pentru acoperirea nevoilor materiale;
A – necesarul de aprovizionat.

Testul 3 Care sunt principalele legături ale planului de aprovizionare cu planul unei societăţi economice?
Planul de aprovizionare are strânse legături (conexiuni) cu restul secţiunilor din planul de dezvoltare
al întreprinderii. Cele mai strânse legături ale planului de aprovizionare sunt cu planul de producţie. Aceste
legături sunt determinate de faptul că planul de aprovizionare se elaborează pe baza planului de producţie. În
acest fel se asigură compartimentele de producţie cu mijloace materiale necesare. Planul de aprovizionare de
asemenea trebuie să asigure baza materială necesară nrealizării sarcinilor planului dezvoltării tehnice,
planului de reparaţii, şi planului de investiţii.
O altă legătură importantă a planului de aprovizionare este cea cu planul de desfacere, deoarece
aprovizionarea este cea care asigură activitatea de desfacere cu ambalajele şi materialele de pachetizare
necesare.
Nu în ultimul rând trebuie să amintim şi legătura planului de aprovizionare cu planul costurilor de
producţie. In această privinţă atât normele de consum pe unitatea de produs cât şi volumul total de
aprovizionat influenţează sensibil atât costul pe produs cât şi pe întreaga producţie.
Alte legături: cu planul de transport, cu bugetul de venituri şi cheltuieli.

Testul 4 Principalele legături ale planului de aprovizionare sunt cu planul de producţie, planului dezvoltării
tehnice, planului de reparaţii, şi planului de investiţii.

Exerciţiu

9 din 16
Determinaţi, prin metoda calculului direct, necesarul de materii prime pentru îndeplinirea planului de
producţie pentru un material M ce intră în componenţa a trei produse P1, P2 şi P3. Normele de consum
pentru fiecare din aceste produse sunt: 3,5 Kg/buc pentru P1, 3,8 Kg/buc pentru P2 şi 2,6 Kg/buc pentru P3.
Cantităţile ce se vor executa din fiecare produs vor fi: Q1 = 10.000 buc, Q2 = 24.000 buc şi Q3 = 18.000 buc.

Npli = ∑ Qj ncij, unde:


Npli - necesarului pentru îndeplinirea planului de producţie pentru materia primă „i”;
Qj – cantitatea de executat din produsul „j”;
ncij – norma de consum a materiei prime „i” necesare execuţiei produsului „j”.

10. Gestiunea tradițională a stocurilor

1. Care este obiectivul de bază al gestiunii stocurilor?


Răspuns: Gestiunea producţiei îşi propune ca cu cheltuieli minime de funcţionare să asigure
existenţa stocurilor necesare la nivele cât mai scăzute posibil.
2. Care sunt principalele activităţi componente ale gestiunii stocurilor?
Răspuns: Gestiunea stocurilor este un ansamblu de activităţi legate de intrarea, depozitarea, ieşirea şi
evidenţa materiei prime, materialelor, producţiei neterminate şi produselor
3. Care sunt parametrii de bază ce caracterizează evoluţia unui stoc?
Răspuns: Evoluţia unui stoc este caracterizată de cantitatea de reaprovizionat (S) şi perioada de
reaprovizionare (T).

4. Ce este cantitatea optimă de aprovizionat?


Răspuns: Cantitatea optimă de aprovizionat este acea cantitate de materii prime aprovizionate ce
minimizează cheltuielile de aprovizionare sau lansare în fabricaţie.
5. Care sunt categoriile de costuri ce sunt luate în considerare la calculul cantităţii optime
de aprovizionat cu ajutorul formulei lui Wilson?

10 din 16
Răspuns: În formula lui Wilson întâlnim următoarele categorii de costuri: costul de achiziţie, costul
de posesie şi costul lansării comenzii.
6. Care sunt metodele de reaprovizionare utilizate în gestiunea tradiţională a stocurilor?
Răspuns: Metodele de reaprovizionare sunt: reaprovizionarea la dată fixă cu cantitate fixă,
reaprovizionarea la dată fixă cu cantitate variabilă, reaprovizionarea cu cantitate fixă la dată variabilă şi
reaprovizionarea cu cantitate variabilă la dată variabilă.

Testul 1 Descrieţi modul de formare a stocurilor şi a nivelelor acestora.


Un stoc şi nivelul acestuia depinde în mod natural de frecvenţele şi mărimile intrărilor şi ieşirilor din
stoc, adică de modul cum se desfăşoară realimentarea stocului şi modul în care acesta se consumă în procesul
de fabricaţie. Acestea sunt caracterizate de: cantitatea de reaprovizionat (S) şi perioada de reaprovizionare
(T);
Evoluţia ideală a unui stoc fiind reprezentată în figura 10.1.

Analizând această evoluţie remarcăm că o reducere a mărimii stocului atrage după sine dese
reaprovizionări astfel că, la un anumit nivel al stocului, câştigurile realizate din reducerea nivelului pot fi
anulate de cheltuielile deselor reaprovizionări.

Testul 2 Descrieţi principalele carenţe de performanţă ale gestiunii tradiţionale a stocurilor.


Pentru a atenua aceste consecinţe, în cadrul acestui sistem de gestiune apare tendinţa firească de
constituire a unor stocuri în exces. Existenţa acestor stocuri imobilizează, însă, importante mijloace
financiare fapt ce afectează rezultatele financiare ale firmei.
O altă carenţă a sistemului este inerţia lui. Astfel, în cazul modificării sarcinilor de fabricaţie
(datorită evoluţiei pieţei) sau în cazul apariţiei unor perturbaţii în flux (pene la utilaje), sistemul este inert, nu
reacţionează. Apare astfel supraaglomerarea cu stocuri a unor locuri de muncă în timp ce la alte locuri de
muncă apare ruptura de stoc. Tot inerţia gestiunii tradiţionale este şi cauza apariţiei stocurilor fără mişcare
sau cu mişcare lentă.

Testul 3 Descrieţi metoda punctului de comandă.


Metoda reaprovizionării cu cantitate fixă la dată variabilă se mai numeşte şi metoda punctului de
comandă. Metoda presupune ca declanşarea unei comenzi (punctul de comandă) să se facă atunci când stocul
existent a atins nivelul stocului de acoperire. Nivelul stocului de acoperire Sa se poate calcula cu ajutorul
relaţiei următoare:
Sa= Cmz ⋅ t+Ss, unde:
t- perioada medie de onorare a comenzii;
Ss- stocul de siguranţă.
Cantitatea de aprovizionat Q este de mărime constantă şi este apropiată cantităţii optime (dată de
formula lui Wilson). Evoluţia simplificată a stocului este redată în figura 10.6.

11 din 16
Exerciţiu: Să se determine cantitatea optimă de aprovizionat dintr-un material „M” cunoscând:
- cantitatea de produse ce urmează a fi fabricate N = 24.000 buc;
- costul lansării Cl = 0.5 u.m./buc;
- taxa de posesie t = 20%;
- preţul produsului = p = 25 u.m./buc.

11. Metoda MRP de planificare a resurselor și a necesarului de fabricat

1. Care sunt versiunile evolutive ale metodei MRP?


Răspuns: Metoda „MRP” de planificare a resurselor şi necesarului de fabricat are în practică mai
multe variante: MRP-0, MRP-1 şi MRP-2.
2. În ce constă evoluţia metodei MRP?
Răspuns: Metoda a evoluat de la o simplă aplicaţie de calcul a necesarului de aprovizionat la un
instrument ce vizează ansamblul conducerii sistemului de producţie.
3. Care sunt principalele module ale metodei MRP?
Răspuns: Principalele module ale metodei MRP-2 sunt: planul strategic, planul industrial şi
comercial, planificarea resurselor, planul de producţie, planificarea globală a capacităţilor, şi planificarea şi
controlul execuţiei priorităţilor.

Testul 1 Descrieţi principiul de planificare al metodei MRP.

12 din 16
În principiu, metoda MRP permite conducerea planificată şi coordonată a stocurilor de aprovizionare
şi a stocurilor de fabricaţie. În acest scop, lansarea unui ordin de aprovizionare, OA, de fabricaţie, OF sau de
montaj, OM se face la anumite momente în timp (date calendaristice), determinate astfel încât execuţia
produsului să se încheie la data livrării produsului, T-livrare. Planificarea cu ajutorul metodei MRP se
realizează în două etape: calculul necesarului net de fabricat (aprovizionat) şi programarea previzională a
lansărilor.

Testul 2 Descrieţi conţinutul modulului de planificare a producţiei.


Metoda MRP presupune următoarea schemă de reaprovizionare şi lansare în execuţie (figura 11.1.).

Testul 3 Analizaţi principalele avantaje ale metodei MRP-2.


Aplicarea metodei MRP-2 prezintă o serie de avantaje. Dintre aceste avantaje amintim:
- mai bună precizare a priorităţilor în lansare;
- mai bună gestiune (încărcare) a capacităţilor;
- diminuare a stocurilor;
- relansare rapidă în caz de incident;
- un control mai bun al activităţii de producţie.

12. Gestiunea sistemelor de producție cu fluxuri trase

1. Cum este definită, în concepţia japoneză, risipa?


Răspuns: În concepţia japoneză este considerată risipă tot ce nu adaugă valoare unui produs.
2. Enumeraţi câteva din formele de risipă.
Răspuns: Cele mai întâlnite forme de risipă sunt: stocurile, rebuturile, defecţiunile maşinilor-
unelte, gradul scăzut de ocupare a personalului,. deplasarea inutilă a materiilor prime, pieselor,
documentelor sau persoanelor, materii prime şi materiale rebutabile, controale, recondiţionări,
retuşuri sau alte operaţii inutile etc.
3. Care sunt acţiunile specifice ce trebuie să le promoveze o societate comercială ce doreşte să
implementeze sistemul JIT?
Răspuns: Acţiunile specifice ce trebuie promovate sunt: formarea personalului,
raţionalizarea amplasării şi simplificarea fluxurilor, schimbarea rapidă a SDV-urilor, suprimarea
parametrilor perturbatori, întreţinerea şi repararea utilajelor, controlul calităţii, relaţii de parteneriat
cu furnizorii şi reconsiderarea structurii organizatorice şi a metodelor de conducere.

Testul 1 Descrieţi principiul sistemului „Just In Time”.


Acest principiu tradus în organizarea şi conducerea fabricaţiei, impune ca declanşarea
execuţiei unui component la un post de lucru să aibă loc ca urmare a cererii expres formulate de
postul de lucru din aval, cu care acesta este înlănţuit tehnologic. Cu alte cuvinte, controlul fluxului
este realizat de operaţia din aval.

13 din 16
Testul 2 Descrieţi şi analizaţi cele mai importante forme ale risipei de timp.
Cele mai importante forme ale risipei de timp le reprezintă aşteptările. Putem enumera:
- aşteptarea unui utilaj (existenţei lui);
- aşteptarea unui document de lucru;
- aşteptarea unui mijloc de transport;
- aşteptarea eliberării unui utilaj;
- aşteptarea unei materii prime sau piese;
- aşteptarea unui ordin de fabricaţie;
- aşteptarea previziunilor comerciale;
- aşteptarea la livrare; etc.

Testul 3 Descrieţi şi analizaţi condiţiile ce trebuie respectate la aplicarea sistemului JIT.

Aplicarea sistemului JIT în practică reclamă respectarea unor condiţii. Aceste condiţii sunt:
- să se producă numai ceea ce clientul doreşte; este interzis a se constitui stocuri de produse finite sau
produse semifinite intermediare;
- existenţa unei durate de răspuns la comanda clientului foarte scurtă. Aceasta impune ca produsele să
se realizeze în cadrul unor forme de organizare flexibile;
- capacitatea de a fabrica numai în loturi foarte mici de produse în conformitate cu cererile reale din
momentul respectiv; pentru aceasta este necesară o schimbare rapidă a SDVurilor (reducerea tpî),
evitând astfel fabricaţia pe loturi optime;
- eliminarea tuturor aşteptărilor inutile prin acordarea unei autonomii sporite personalului la locul de
muncă;
- evitarea manipulărilor multiple şi a operaţiilor de recondiţionare; se interzice tranzitul materiilor
prime sau documentelor către locul de utilizare prin depozite intermediare; se impune deci
amplasarea apropiată a posturilor de lucru înlănţuite;
- asigurarea unei bune flexibilităţi a echipamentelor pentru a putea executa la momentul dorit,
produsul dorit;
- stăpânirea calităţii producţiei;
- aprovizionarea numai cu subansambluri şi materii prime cu calitatea garantată pentru a elimina
apariţia rebuturilor datorate calităţii materiilor prime;
- existenţa unui personal capabil să se adapteze rapid şi să înţeleagă obiectivele întreprinderii.
Respectarea acestor condiţii presupune un efort îndelungat şi susţinut din partea conducătorilor în
promovarea unor acţiuni specifice.

13. Logistica transportului de mărfuri

1. Care sunt principalele modalităţi de transport?


Răspuns: Principalele modalităţi de transport sunt: transportul rutier, transportul naval (pe apă),
transportul feroviar, transportul aerian şi transportul prin conductă.
2. Care sunt principalele criterii la alegerea modalităţii de transport?
Răspuns: Principalele criterii la alegerea modalităţii de transport sunt: viteza de deplasare, frecvenţa
deplasării, siguranţa pe timpul transportului, capacitatea mijlocului de transport, disponibilitatea mijlocului
de transport, costul transportului, specificul mărfii etc.
3. Care sunt tipurile de transport combinat?
Răspuns: În practică se întâlnesc următoarele tipuri de transporturi combinate:
- piggyback – combină transportul rutier cu cel feroviar;
- fishyback – combină transportul rutier cu cel naval;
14 din 16
- trainship – combină transportul feroviar cu cel naval;
- airtruck – combină transportul rutier cu cel aerian.
4. Care sunt principalele obiective urmărite de expeditorii de mărfuri?
Răspuns: Expeditorii mărfurilor urmăresc următoarele obiective legate de transport:
- reducerea costurilor;
- reducerea termenelor de livrare şi producţie;
- diminuarea stocurilor;
- îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor;
- flexibilitatea prestaţiei logistice cu scopul de a răspunde mai bine nevoilor clienţilor.
5. Care sunt criteriile ce stau la baza alegerii mijlocului de transport?
Răspuns: Criteriile ce stau la baza alegerii mijlocului de transport sunt:
- costul său complet;
- timpul de indisponibilitate a mărfurilor în timpul transportului lor;
- implicaţiile fiecărei întreruperi de flux;
- partea de risc pe care o induce în evaluarea „calităţii totale” şi în general, în
- evaluarea performanţei lanţului logistic;
- mijloacelor pe care le utilizează sau care îi sunt puse la dispoziţie de prestatorul de transport;
- căilor de comunicaţie pe care le foloseşte;
- mărimii întreprinderilor care efectuează prestaţia de transport.
6. În ce unităţi de măsură poate fi exprimat costul transportului?
Răspuns: Costul transportului poate fi exprimat:
- u.m./ kilometru parcurs;
- u.m./ greutate sau volum transportat;
- u.m./ număr de încărcături (colete, palete etc.) transportate;
- u.m./ greutate-kilometru transportată (în general, la tonă-km).

Testul 1 Descrieţi principalele restricţii de deplasare din transportul rutier.


Din categoria restricţiilor de deplasare fac parte:
- legislaţia prin care se poate limita greutatea permisă pentru un autovehicul pe anumite străzi sau
durata de timp care îi este permisă unui şofer pentru a conduce;
- fixarea unor perioade ale zilei în care se poate face livrarea produselor sau se poate realiza accesul în
zonele de livrare. În asemenea situaţii se produce o limitare a perioadelor în care un punct de vânzare
poate fi aprovizionat, fapt care conduce la necesitatea găsirii unor rute de livrare alternative. În
situaţia perioadelor limitate de livrare a mărfurilor (de exemplu, livrarea este permisă doar în
anumite ore sau intervale orare) apar implicaţii corespunzătoare asupra cantităţilor de mărfuri stocate
şi asupra necesităţilor de reaprovizionare;
- congestionarea traficului rutier în interiorul localităţilor, care determină apariţia unor probleme
legate de frecvenţa şi siguranţa livrărilor de mărfuri către punctele de vânzare, crescând
corespunzător costurile distribuţiei;
- implicaţiile ecologice, datorate reacţiei grupurilor de presiune faţă de problemele determinate de
traficul auto (poluare, creşterea consumului de carburanţi, zgomot, perturbări ale vederii etc.).

Testul 2 Descrieţi principalele obligaţii ce revin transportatorului.


Transportatorului îi revin următoarele obligaţii:
- să se conformeze instrucţiunilor clientului;
- să supravegheze pe timpul transportului starea mărfurilor şi să o păstreze în condiţii corespunzătoare;
- să acţioneze în aşa fel încât să apere interesele clienţilor săi;
- să livreze mărfurile în starea în care le-a preluat;
15 din 16
- să deplaseze mărfurile în condiţiile prevăzute prin contract, mai ales termeneleprevăzute fie
contractual, fie pe tip de contract.

14. Lanțuri logistice

1. Ce este un lanţ logistic?


Răspuns: Un lanţ logistic este un sistem coordonat de organizaţii, oameni, activităţi,
informaţii şi resurse implicate în mişcarea unui produs într-o manieră fizică sau virtuală, de la
furnizor la client.

Test
Trasaţi edificiul Supply Chain Management şi explicaţi configuraţia pe care acesta o are.

16 din 16