Cultura epocii contemporane

În condiţii istorice concrete, popoarele şi-au exprimat viziunea proprie asupra vieţii şi a
lumii, asupra omului, formulând un sistem de valori, şi au creat forme de cultură prin care
şi-au relevat opţiunile spirituale, idealurile, aşteptările sau decepţiile. Cadrul social-istoric
al epocii contemporane se caracterizeazã printr-o mai puternicã afirmare a naţiunilor pe
plan internaţional şi printr-o adâncire a contradicţiilor dintre marile puteri, ceea ce a
determinat izbucnirea a două războaie mondiale, războaie
urmate de importante mutaţii sociale şi politice. Tot în această perioadă , Europa îşi
pierde predominanţa politică şi puterea modelatoare a civilizaţiei, a culturii universale.
Comunitatea uman contemporană,contituită din mii de popoare,din sute de state are o
cultură unitară. Pe baza culturilor naţionale oamenii au ajuns la formele generale de
concepere a lumii, adoptă principii general umane,care determină interacţiunea şi
interdependenţa diferitor popoare. Acest fenomen se datoreşte tendinţei spre integrare în
procesul de dezvoltare a economiei mondiale şi apariţiei a unor aşa probleme globale ca
menţinerea păcii,echilibrul ecologic.
Revoluţia tehnico-ştiinţifică a schimbat radical condiţiile materiale şi modul de viaţă a
oamenilor,mai ales din ţările industrial dezvoltate.
Filosofia epocii cuprinde curente care influenţează puternic dezvoltarea ştiinţei, a
literaturii şi a artei. Secolul al XX-lea a fost unul al transformărilor uluitoare, în care
progresul tehnologiei şi al gândirii ştiinţifice a jucat un rol proeminent. Domeniul
investigaţiei ştiinţifice este tot mai larg, cuprinzând atât structura materiei atomului, cât a
universului. Literatura este marcatã în evoluţia ei de aspectele dominante ale istoriei, ale
culturii epocii. Poezia, proza, dramaturgia realizează o sinteză superioară a tradiţiei cu
inovaţia şi încearcă, în limbajul lor specific, să dea răspunsuri problemelor fundamentale
ale omului şi lumii contemporane. Arta este imaginea schimbărilor sociale, a rupturilor
politice şi ideologice, a progreselor ştiinţifice şi tehnice, a „exploziei” gândirii cu privire
la poziţia omului în societate şi la raportul cu el însuşi În anii de după cel de-Al Doilea
Rãzboi Mondial, câmpul cultural devine şi el un teren de confruntare între influenţele
rivale ale celor doi mari învingãtori ai războiului. Din anii 1960, în statele industrializate
se dezvoltă o conturată critică, a societăţii de consum, critică strâns legată de
confruntările de idei dintre generaţii.
La dezvoltarea culturii a contribuit substanţial explozia informaţională. Datorită
inovaţiilor tehnice (radioul,televiziunea,presa cinematograful,aparatura audio şi
video,banda magnetică,faxul,poşta electronică),informaţia circulă rapid,pătrunzînd în
toate domeniile vieţii sociale. Mass-media (presa,radioul,televiziunea.),fac accesibile
oamenilor atît valori culturale universale,cît şi cele naţionale ale fiecărui popor.

Cultura de masă este o caracteristică aepocii contemporane. Presa de masă,

cinematograful, radioul, televiziunea – după 1950 – au transformat majoritatea populaţiei
în consumatoare de cultură. Începând cu mijlocul anilor '50, creşterea salariului real şi
regresul şomajului au fãcut ca publicul jocurilor de fotbal, hobby care devine un adevărat
liant cultural în lume, al concertelor rock, al emisiunilor de radio, al show-urilor T.V. etc.
să provină preponderent din mediul muncitoresc. Dealtfel, odată cu simultaneitatea şi
mondializarea informaţiilor, s-a realizat, firesc, o oarecare uniformizare a mentalităţilor.
Constituirea unei culturi tinere specifice şi foarte influente indică o schimbare amplã şi
profundă în relaţiile dintre generaţii. Tineretul devine un agent social independent.
Radicalizarea politică din anii '60 a aparţinut tinerilor. O cultură a tineretului a luat fiinţă
la nivel global . Această cultură a devenit „matricea revoluţiei culturale, revoluţiei în
moravuri şi obiceiuri, în modalităţile de a petrece timpul liber, în artele comerciale, care
au format din ce în ce mai mult atmosfera pe care o respira populaţia de la oraş.
O artă de masă a devenit cinematograful.Producţia de filme a studioului din Holywood a
fost pusă pe baze industriale.Mari studiouri se află în Italia,Franţa,Rusia.Sînt cunoscuţi în
toată lumea regizorii John Attehborough,Stevn Spielberg,Luis Bunuel,Andrei
Waida,Francesco Felini,
Andrei Tarkovschi.
Afirmarea culturii de masă este însoţită de procese ce oglindesc diverse confruntări ale
societăţii umane contemporane,care este dezorientată,incapabilă să soluţioneze
multitudinea de probleme stringente.Aşa numita cultură ,,de consum,, ,propagă cultul
forţei , alte vicii umane, ceea ce denotă lipsa unei perspective clare în procesul de
concepere a umanităţii şi a principiilor ei etico-morale.
O direcţie tradiţională în literatură a continuat să fie realismul, care, tinzînd să
zugrăvească veridic realitatea, redă mentalitatea, ideile filosofice şi politice dominante ale
epocii.Curentul realist şi-a găsit expresie în operele scriitorilor M.Andersen, R.Rolland,
T.Mann, E.Hemingway. În fosta U.R.S.S. curentul realist a fost supus intereselor politice
de promovare a idealurilor comuniste. Această direcţie era numită realism-socialist,
printe reprezentanţii fiind K.Simonov. A.Tvardovski, M.Şolohov, E.Bucov, A.Lupan.
Mulţi scriitori contemporani sunt în căutarea unor noi modalităţi de abordare a
problemelor umane. În operele lor ei redau frecvent fenomenul alinării omului, adică al
transformării produselor activităţii umane în forme străine lui, al denaturării relaţiilor
personale din cauza banilor, reprezentării deformate a realităţii. O deosebită atenţie se
acordă psihicului uman, problemelor integrării omului în societate.
În dramaturgie se manifestă curentul absurdului, la baza lui aflîndu-se teza filosofiei
existenţionaliste despre absurditatea existenţei. Arta absurdului vede în viaţa
înconjurătoare lipsa unei logici, a legăturilor între cauză şi efect. Cei mai de seamă artişti
ai teatrului absurdului sunt Eugen Ionescu şi Samuel Beckett.
În artele plastice a continuat să se afirme vechiul curent realist,ai căror exponenţi erau
F.Mazerel, D,Ribeira, A.Fugeron. R.Gunnso. Totodată s-a dezvoltat arta postmodernă. În
operele artiştilor plastici şi ale arhitecţilor sunt înfăţişate elementele esenţiale ale
subiectului propus prin trăirile sufleteşti ale personalităţii. Datorită stilizării excesive,
combinaţiei de forme şi culori, Pablo Picasso, Salvador Dali, Henry Moore, au
revoluţionat artele plastice.
Veritabile capodopere de artă au fost realizate în arhitectură, care se disting prin
particularităţi specifice de stil, colorit original. Se dezvoltă mult arhitectura industrială şi
cea urbană. Tehnologia modernă, îmbinarea principiilor tradiţionale ale arhitecturii cu
cele moderne, folosirea în construcţie a aluminiului, sticlei şi a betonului armat au făcut
posibilă proiectarea şi construirea unor edificii moderne, reconstrucţia centrelor, oraşelor.
Se impun prin originalitatea lor,spre exemplu,aşa realizări arhitecturale ca oraşele satelite
japoneze,cartierul ,,Le Defence ,,(Paris),complexul ,,Sity,,(Londra).
Numeroase lucrări de valoare au fost realizate în domeniul muzicii,sunt create lucrări de
amploare,evoluează arta interpretativă,se impun tipuri specifice de comoziţie şi
interpretare.
Arta contemporană este influenţată mult de diferite direcţii artistice ce îşi au obîrşia în
curentul abstracţionist, care, în ultimii 100 de ani reptezintă un fenomen artistic general.
În ce privaşte arta abstractă pînzele lui V.Kandinski,
M.Russel, Malevici.
La începutul anului 1960 a apărut curentul pop-art. Reprezentanţii lui încearcă să
înlocuiască arta abstractă cu un nou realism, folosesc în compoziţiile lor obiecte din viaţa
cotidiană, reproduceri din reviste, ilustrate, fotografii, ridicînd la nivel de concepţie
artistică combinaţiile unite întîmplător.
Diversitatea modalităţii de exprimare şi-a găsit expresia în alte forme de manifestare
artistică.Astfel curentul conceptualist are drept scop de a demonstra procesul de creaţie,
amestecînd diverse imagini şi înscripţii, fără a cunoaşte forma finală, care apare în urma
acestei activităţi.
În filosofie,ca rezultat al deprecierii valorilor tradiţionale, al deziluziei şi înstrăinării
oamenilor în interiorul societăţii, s-au constituit curentele neopozitivist şi existenţialist.
Primul curent, deşi consideră filosofia disciplină ştiinţifică, neagă posibilităţile de a
cunoaşte problemele conceptuale şi reduce scopul ei la analiza logică a limbajului
ştiinţei.Al doilea curent, negînd în general caracterul ştiinţific, propagă o concepţie
pesimistă asupra existenţei filosofiei, situiază pe prim plan problema omului, a psihicului
uman şi a realizării lui spirituale.O trăsătură caracteristică a spiritualităţii contemporane
este revigorarea religiei şi tendinţa de adoptare a învăţăturii creştine tradiţionale la noile
valori umane .
În anii ce au urmat după prăbuşirea regimurilor totalitare comuniste în U.R.S.S. şi Europa
de Est mulţi adepţi ai ateismului revin la valorile spirituale creştine.

Noile valori culturale,mutaţiile profunde din viaţa spirituală au oferit oamenilor

posibilităţi de a practica diverse forme de activitate.Un salt nou calitativ face
învăţămîntul:creşte numărul tinerilor cu studii superioare,care ocupă un loc important în
structările societăţii contemporane,este organizată instruirea permanentă a oamenilor de
ştiinţă şi cultură,a persoanelor care participă la producerea bunurilor materiale,la dirijarea
producţiei. Ştiinţa se transformă în forţă nemijlocită a producţiei.
Cercetători ai domeniului consideră că rădăcinile istorice ale globalizării economice şi
culturale actuale se regăsesc în modelul occidental de societate, care este prezent în
contextul dominaţiei coloniale şi post-coloniale ca un model universal de urmat.
Evoluţiile politice şi dezvoltările culturale după cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial au
favorizat, la rândul lor, accelerarea ritmului globalizării. Un nou pas s-a fãcut în
momentul încetării Rãzboiului Rece; acceptarea aceloraşi principii – credinţa în
supremaţia valorilor democratice şi a economiei de piaţă, necesitatea luptei împotriva
violenţei şi a terorismului. – de către majoritatea statelor i-a determinat pe unii să
vorbească atât de sfârşitul ideologiei, cât şi al istoriei.
Modernitatea , marcheazã istoria lumii prin revoluţia industrialã şi constituirea statului-
naţiune, ca model politic de stat, şi este considerată ca reprezentând drumul pentru
obţinerea libertăţii şi dreptăţii într-un stat de drept, într-o societate mai democratică. Se
evidenţiază că de schimbarea paradigmei de la modernism la postmodernism se leagă şi o
modificare fundamentalã a valorilor, care permite o consolidare a viziunii etico-religioase
asupra lumii. Adevãrata provocare a globalizării este „dezvoltarea unei conştiinţe
universale a cărei principală valoare sunt drepturile omului, democraţia pluralistã şi
egalitatea tuturor oamenilor.”
Chiar dacă s-a aflat în spatele Cortinei de Fier, civilizaţia româneascã a ultimelor decenii
n-a putut fi complet izolată de ceea ce s-a întâmplat prin alte părţi. «Spiritul timpului» s-a
fãcut simţit şi la noi.
În cultura contemporană şi-au găsit o largă reflectare idealurile general uman, moral,
estetic, se cultivă sentimentele de mîndrie faţă de valorile naţionale, de datorie faţă de
Patrie, simţul răspunderii pentru soarta lumii , simţul frumosului, egalităţii.S-a constituit
cultura politică a ţărilor dezvoltate, care au acceptat să se călăuzească de ,,Declaraţiile
generale ale drepturilor omului,, , adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite. Deşi aceste
principii deseori au fost încălcate totuşi s-a creat o opinie a comunităţii internaţionale,
care condamnă tentativele de violare a lor.
Orice în lumea asta se explică mai întâi de toate prin istorie. Istoria a însemnat însă, pe de
altă parte, şi cristalizarea unui anume tip de civilizaţie şi a unei identităţi româneşti. Cred
că globalizarea poate fi un factor al bunăstării şi are potenţialul de a aduce bogăţia
tuturor, în special celor săraci. Mai cred însă că, dacă aşa stau lucrurile, felul în care se
desfãşoară procesul globalizării, inclusiv acordurile comerciale internaţionale, care au
jucat un rol atât de important în eliminarea acelor bariere şi politicile impuse ţărilor în
curs de dezvoltare în acest proces, trebuie sã fie radical regândit. Este necesar să se
răspundă la numeroase întrebări în legãturã cu Omul şi viitorul său, cu posibilitatea de a
dezvolta o conştiinţă universalã, care să cuprindă ca principale valori ,drepturile omului,
democraţia pluralistã şi egalitatea tuturor oamenilor. Rãspunsurile sunt necesare pentru ca
generaţiile viitoare sã nu fie pedepsite de opţiunile prezentului.