CARACTERIZAREA GENERALĂ A ULEIURILOR LUBRIFIANTE

Uleiurile lubrifiante sunt caracterizate de capacitatea lor de a asigura ungerea, în vederea

reducerii fenomenului de frecare, care se produce între două suprafețe solide, dintre care cel
puțin una este în mișcare, ele asigurând câteva funcții generale:
 reducerea uzurii și a frictiunii,între piesele aflate in contact, având la bază fenomenul de
ungere;
 protecția împotriva coroziunii;
 protejarea pieselor în contact împotriva acțiunii unor agenți din exterior;
 funcționareaca agenți de răcire pentru piesele foarte fierbinți.
Uleiurile lubrifiante reprezintă cea mai variată și dinamică categorie de produse petroliere,ele
clasificându-se în două mari categorii: uleiuri pentru automobile și uleiuri industriale. Oaltă
clasificare, mai riguroasă, în conformitate cu domeniul lor de întrebuințare, împarte uleiurile
lubrifiante în zece categorii:
 Uleiuri pentru motoare termice:
- cu aprindere prin scanteie
- cu aprindere prin comprimare
- de aviație
- de nava
- de gaze
 Uleiuri pentru transmisiile autovehiculelor
- mecanice
- automate
 Uleiuri pentru utilaje industrial
- de uz general
- pentru industria textilă
- pentru mecanisme fine
- pentru angrenaje industriale
- pentru turbine cu apă, abur și gaze
- pentru mașini cu abur si pneumatice
 - pentru instalații frigorifice
 Uleiuri hidraulice
- pentru instalații hidraulice
- pentru amortizoare hidrostatice
 Uleiuri electoizolante
- pentru transformatoare
- pentru transmisie

 Uleiuri pentru tratamente termice

 Uleiuri pentru fabricarea cauciucurilor
 Uleiuri pentru alte utilizări
 Uleiuri pentru prelucrarea metalelor
 Uleiuri pentru transfer de căldură
Principalele caracteristici generale ale uleiurilor lubrifiante, având in vedere numărul mare de
sortimente existente, și de domeniile largi de utilizare ale acestora, sunt reprezentate de:
Densitate – depinde de conținutul de hidrogen în moleculele din amestecul de hidrocarburi
din ulei, creșterea conținutului de hidrogen dulcând la scăderea densității acestuia;
Culoare– depinde de gradul de rafinare, fiind mai mult o caractersitică comercială;
Spumare– grăbește procesul de degradare oxidativă, producându-se la barbotarea uleiului cu
aerul, din cauza prezenței unor compuși polari care stabilizează bulele de aer;
Viteza de dezemulsionare – este capacitateauleiurilor de a se separa de apă, prezența
acesteia influențând negativ procesul de ungere și stabilizarea spumei;
Cifra de aciditate totală – arată conținutul de acizi tari si slabi din uleiul uzat;
Proprietățile termice – sunt reprezentate de căldura specifică și conductivitatea termică a
uleiului, prezentând o importanță deosebită în cadrul procesului de curgere;
Proprietățile elctrice – evidențiază comportarea uleiurilor în câmp electric;
Comportarea față de materialele de etanșare – arată capacitatea uleiului lubrifiant de a nu
ataca materialele folosite la garniturile de etanșare.
După o anumită perioadă de utilizare, caracteristicile uleiurilor lubrifiante se modifică astfel
încât ele nu mai asigură condiţii normale de ungere, respectiv, de funcţionare a mecanismelor
[1].
 În ciuda impurităților, cea mai mare parte a uleiului de bază din uleiurile lubrifiante uzate nu
este epuizată. Compoziția chimică a uleiului lubrifiant este, de obicei, conservată într-o cantitate
mare, datorită stabilității ridicate a compușilor grei conținuți în uleiul de bază.În trecut, din cauza
lipsei procedeelor de regenerare, uleiurile lubrifiante uzate, și din cauza toxicității lor ridicate,
erau utilizate la asfaltarea drumurilor, acest lucru diminuând eficiența solului, deci, fiind o
problemă majoră la nivelul industriei agricole, și implicit alimentare.
Uleiurile lubrifiante uzate conţin hidrocarburi aromatice policiclice (unele dintre ele având
acţiune cancerigenă) şi reziduuri de metale grele, provenite din uleiurile proaspete sau rezultate
din arderea combustibililor şi din uzarea pieselor. Aceşti contaminanţi prezenți în urma
procesului de uzură, constituie un risc atât pentru sănătatea publică, cât și pentru mediul
înconjurător. Cei care au în compoziţie crom, cadmiu sau arsen, sunt cancerigeni, iar cei cu
plumb provoacă disfuncţii cerebrale[2].

Din cantitatea totală de uleiuri lubrifiante utilizate în procesul de ungere, 45% se pierd, iar
55% rămân ca și uleiuri uzate.
Aceste uleiuri uzate pot avea trei destinaţii:

 sunt supuse procesului de regenerare;

 sunt folosite în amestec cu alţi combustibili, și utilizate apoi ca surse de energie;
 devin o sursă de poluare a mediului înconjurător, deoarece nu sunt colectate
corespunzător.

Operația de colectare a uleiurilor lubrifiante uzate este o operaţie dificilă, costul acesteia
depinzând de următorii factori:

 cantitatea de ulei care urmează a fi colectată;

 clasificarea uleiurilor uzate din punct de vedere al riscului pe care îl prezintă pentru mediul
înconjurător şi sănătatea publică;
 organizarea optimă a procesului de colectare.

Pentru reducerea dificultăţilor de ordin organizatoric şi economic care apar la regenerarea

uleiurilor lubrifiante uzate,se preferă colectarea acestora pe trei categorii:
 uleiuri pentru motoare termice, pentru transmisia autovehiculelor, pentru turbine, și
hidraulice (toate aceste având o bază parafinică);
 uleiuri de transformator (cu bază naftenică);
 alte uleiuri [1].
Ulterior, datorită dezvoltării tehnologiei, au fost inovate diferite tehnici de reciclare
pentru rafinarea uleiurilor lubrifiante uzate. În timpul rafinării, impuritățile chimice, fizice și
mecanice sunt îndepărtate prin următoarele procese: distilare, rafinare acidă, tratare cu argilă și
hidrogenare, aceste procese dând randamente și produse diferite. Extracția solventului, urmată de
adsorbție, este cea mai eficientă metodă pentru reciclarea uleiurilor lubrifiante uzate, urmărindu-
se conservarea resurselor naturale și recuperarea (mai degrabă decât distrugerea) a uleiului
lubrifiant.
Așadar, procesul de regenerare,reprezintă varianta cea mai optimă de valorificare a
uleiurilor lubrifiante uzate, acesta fiind adus de necesitatea conservării resurselor de hidrocarburi
şi de evitarea poluării mediului înconjurător [3].

PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE ALE ULEIURILOR LUBRIFIANTE UZATE

Uleiurile lubrifiante, în general, se obțin din uleiuri de bază minerale sau sintetice și aditivi.
Uleiurile minerale, în comparație cu uleiurile sintetice, sunt produse petroliere obținute din
păcură în urma unor prelucrări tehnologice (distilare în vid, extracție cu solvenți sau
hidrocracare, deparafinare cu solvenți, tratare cu hidrogen sau chimicale),acestea prezentând o
serie de avantaje:

→ lubrifianții fabricați din uleiurile minerale sunt utilizați în numeroase domenii, fiind inerți
chimici și stabili la efecte de hidroliză sau termice;
→ în comparație cu prețul uleiurilor sintetice, pretul uleriurilor minerale este mai mic;
→ uleiurilemineralede bază sunt susceptibile la ameliorări prin hidrocrcare sau
izodeparafinare la costuri reduse.
Alături de uleiurile de bază, în compoziția uleiului lubrifiant sunt adăugați și aditivi,
substanțe chimice, care creează noi proprietăți necesare unei lubrifieri cât mai calitative. În
funcție de proprietățile uleiului pe care le îmbunătățesc, se poate realiza o clasificare a aditivilor,
aceștia putând fi [1]:
 modificatori de vâscozitate;
 depresanți ai punctului de congelare;
 detergent – dispersanți;
 antioxidanți;
 antispumanți;

Întrucât rolul uleiurilor lubrifiante este de a asigura funcționarea optimă a utilajelor, prin
ungerea mecanismelor într-un domeniu larg de temperaturi, se impun următoarele proprietăți ale
uleiurilor lubrifiante:
Vâscozitatea uleiurilor –este una dintre cele mai importante proprietăți ale uleiurilor
lubrifiante, ea reprezentând rezistenţa acestora la curgere,care variază odatăcu schimbările de
temperatură.Cu cât crește temperatura, cu atât uleiul devine mai puțin vâscos, ceea ce face ca
acesta să curgă mai ușor. La scăderea temperaturii, are loc fenomenul de congelare a uleiului,
carereduce capacitatea totală de curgere a acestuia. Un ulei trebuie să poată curge la temperaturi
cât mai mici posibile, pentru o lubrifiere optimă a părţilor interne ale utilajelor, însă, de
asemenea, trebuie să fie vâscos, pentru a le proteja la temperaturi ridicate. Când uleiul este
folosit la temperaturi variabile, este necesar ca variaţia vâscozităţii să fie cât mai mică.
Variaţiei vâscozitǎţii cu temperatura este dată de indicele de vâscozitate. Cu cât indicele de
viscozitateare are o valoare mai mare, cu atât variaţia vâscozitǎţii cu temperatura este mai micǎ,
ceea ce presupune o protecţie mai bună.
Îmbunătăţirea vâscozităţii se poate realiza cu ajutorul aditivilor pentru creşterea vâscozităţii,
compuşi polimerici sau polimeri,care scad rata la care uleiurile își schimbă în funcție de
temperatură.
Testarea vâscozității poate indica prezența contaminanților în uleiul de motor uzat.Produsele
oxidate și polimerizate, dizolvate și suspendate în ulei, pot cauza o creștere a vâscozității
uleiului, în timp ce scăderea vâscozității uleiurilor de motor indică contaminarea cu combustibil.
Volatilitatea uleiurilor - este proprietatea uleiurilor de a se evapora cu ușurință la o anumită
temperatură, având la bază procesul de încălzire. Când se ajunge la o anumită temperatură,
numită punct de evaporare, uleiul începe să piardă o parte din fracțiile ușoare, care se evaporă,
păstând-se astfel fracțiile grele.Acest proces presupune, însă, consumul unei mari cantități de
ulei, creșterea vâscozităţii uleiului, făcând ca acesta să circule mai greu prin circuitul de
lubrifiere, în final modificându-se și caracteristicile inițiale ale uleiului lubrifiant.
Temperatura de curgere – reprezintă cea mai mică temperatură la care uleiul lubrifiant își
păstrează fluiditatea.Prin verificarea acestei proprietăți se apreciază comportarea lubrifiantului la
temperaturi coborâte. Punctul de curgere reprezintă un indicator al capacităţii uleiului de a curge
la temperaturi scăzute, respectiv cea mai joasă temperatură la care uleiul curge.
Procedeele moderne de rafinare îndepărtează parafina din ţiţei, însă, rămân alte componente
asemănătoare, care sunt solubile la temperaturi peste 0 oC, și care cristalizează la temperaturi
joase, înrăutăţind circulaţia uleiului. Pentru a se evita acest dezavantaj, se adaugă aditivi
anticongelanţi. Aceşti aditivi mențin cristalele de parafină în bucăți microscopice, şi împiedică
contopirea acestora în compoziția uleiului permiţând operarea uleiurilor la temperaturi foarte
scǎzute, pe timp de iarnă [4].
Stabilitatea la oxidare a lubrifianților–proprietățile uleiurilor lubrifiante se pot cu ușurință
modifica în timpul utilizării lor, atât din cauza contaminării lor cu substanțe din exterior
(combustibili, particule mecanice, apă), cât si prin produși rezultați în urma reacțiilor de
descompunere termică sau de oxidare. După procesul de oxidare, cele mai multe impurități sunt
generate în uleiul de bază, în cazul aplicării sale în motorul cu combustie internă. Uleiul
lubrifiant uzat poate fi contaminat cu aldehide, compuși acizi, aditivi, metale, lacuri, gume și alți
compuși asfaltici proveniți din suprapunerea suprafețelor și degradarea componenților uleiului de
bază[5].
Prin urmare,stabilitatea uleiurilor la oxidare, o altă proprietate esențială a acestora, se
determină prin rezistența lor la procesul de oxidare. Întrucât în compoziția uleiurilor lubrifiante
uzate s-au identificat numeroși compuși cu oxigen, s-a constatat că o parte dintre aceștia sunt
dăunători, deoarece:
-acizii provoacă coroziunea metalelor;
-sărurile solubile în ulei duc la formarea emulsiilor cu apă;
-rășinile și asfaltenele măresc vâscozitatea uleiului și produc depuneri la temperaturi mai
ridicate, care produc blocări sau gripări, împiedicând, de asemenea, transimisa căldurii;
-compușii cu oxigen distrug proprietățile electrice ale uleiurilor electroizolante.
Stabilitatea la oxidare a lubrifianților se determină prin numeroase metode, bazate pe diferite
criterii de apreciere, și anume:
 -timpul în minute sau ore până când uleiul rezistă la contactul cu oxigenul, fără apariția unor
modificări sesizabile;
-creșterea vâscozitâții, a cifrei de saponificare, a cifrei de neutralizare, sau a conținutului de
cocs, după o anumită durată de oxidare;
-creșterea tendinței de emulsionare;
-cantitatea de produse insolubile rezultate în uleiul oxidat.
Uleiurile lubrifiante,de asemenea,trebuie să nu conțină apă sau alte impurități solide existente
în suspensii, deoarece prezența acestora poate provoca o uzura permanentă a pieselor în frecare,
iar prezența apei conduce la apariția emulsiilor, a spumării și a procesului de oxidare [1].

BIBLIOGRAFIE

[1] C. Tănăsescu, Tehnologia uleiurilor, Editura Universității din Ploiești, 2003

[2] Sadeek A. Sadek, Hoda S. Ahmed, Ebaa A. ElShamy, Hussein A. El Sayed, Asma A. Abd
Rahman, Hydrotreating of waste lube oil by rejuvenated spent hydrotreating catalyst, Egyptian
Journal of Petroleum, Volume 23, Issue 1, March 2014, Pages 53-60

[3] A. Kamal, F. Khan, Effect of extraction and adsorption on refining of used lubricating oil Oil
Gas Sci. Technol, 2009, pp. 191-197.

[4] Theo Mang, Wilfried Drisel, Lubricants and lubrication, Wiley-VCH, 2017