Proiect Psihofarmacologie

Delimitari conceptuale
 Definitie

• Psihofarmacologia este studiul ştiinţific al acţiunilor de medicamente si droguri cu

efectele lor asupra starii de spirit, senzaţie, gândire, şi comportament. Aceasta se distinge
de neuropsihofarmacologie, care pune accentul pe schimbările induse de droguri în
funcţionarea celulelor din sistemul nervos.
 Psihofarmacologia timpurie

• Culegatorii de plante au avut tendinţa să favorizeze psihoticele,

disociativele şi substantele delirante, şi azi utilizarile lor încă pot fi
observate în multe culturi tribale supravieţuitoare. Drogurile exacte
utilizate depind de ceea ce un ecosistem special ii ofera unui trib care
locuieşte acolo şi de cele mai multe ori sunt din plante salbatice.
Aceste droguri includ diferitele ciuperci psihotice conținând psilocibina,
muscimol, şi muscarină (pentru a numi câteva), şi cactusi care conțin
mescaline și alte substanțe chimice, împreună cu nenumărate alte
plante cu continut psihoactiv-chimic. Aceste societăţi, în general,
ataşeaza o semnificaţie spirituală la această utilizare de droguri, şi
adesea o incorporeaza in practicile lor religioase. Cu aparitia
neoliticului şi proliferarea agriculturii, psihoticele noi au intrat în
utilizare ca un produs natural de creștere. Printre ele au fost opiu,
cannabis și alcool derivat din fermentația de cereale şi fructe.
 Psihofarmacologia actuala

• Psihofarmacologia actuala a marcat începutul utilizarii de medicamente

psihiatrice pentru a trata boli psihice. A adus cu ea utilizarea de opiacee şi
barbiturice si de gestionare a problemelor acute comportamentale la pacienţi.
În fazele incipiente, psihofarmacologia a fost utilizata în principal pentru
sedare. Apoi cu anii 1950 a venit stabilirea clorpromazinei pentru psihoza,
carbonat de litiu pentru manie, apoi în succesiune rapidă, dezvoltarea
antidepresivelor triclice, monoamina, benzodiazepina, printre alte antipsihotice
şi antidepresive. O trăsătură definitorie din această epocă include o evoluţie
de metode de cercetare, cu stabilirea controlului efectului placebo, precum și
dezvoltarea de metode pentru analiza nivelurile sanguine cu privire la
rezultatele clinice și gradele crescute de sofisticare în studiile clinice. Începutul
anilor 1960 a arătat un model revoluţionar de Julius Axelrod care descria
semnalele nervoase şi transmiterea sinaptica, care a fost urmată de o creştere
drastică a semnalelor biochimice asupra creierului si cercetari privind efectele
agenților psihotropi asupra chimiei creierului. După anii 1960, câmpul de
psihiatrie a fost mutat pentru a încorpora indicațiile pentru și eficacitatea
tratamente farmacologice şi a început să se concentreze asupra utilizării și
toxicitatii acestor medicamente. Anii 1970 și 1980 au fost marcati de o mai
bună înțelegere a aspectelor sinaptice ale actiunii mecanismelor drogurilor.
 Parti ale Psihofarmacologiei

• Farmacocinetica este partea farmacologiei care evalueazå

• modificårile cantitative si calitative pe care le suferå substan
• tele medicamentoase si/sau metabolitii lor în functie de doza
• si de calea de administrare în procesele de absorbtie, distributie, biotransformare si
eliminare.

• Farmacodinamia este tot parte a farmacologiei, care studiazå

• efectele, locul de actiune si modul de actiune al medicamentelor.

• Biodisponibilitatea este un parametru farmacocinetic

• important care exprimå proportia dintre cantitatea de
• medicamente administratå si cea disponibilå pentru actiune.
• Se determinå pe baza relatiei: Bd(%) = Cp.o/Cp.i.v.×100 si
• reprezintå fractiunea de medicament administrat oral care
• ajunge în sânge. Cp.o si Cp.i.v sunt concentratiile plasmatice
• dupå administrarea oralå (o) si (i.v.).

• Farmacotoxicologia se ocupå de studiul manifestårilor

• intoxicatiilor medicamentoase acute si cronice precum si
• cu modalitåtile lor de tratament; studiazå cauzele aparitiei
• reactiilor adverse la medicamente si stårile patologice produse
• de acestea.
Tipuri de medicamente
• Medicamente psihoactive interacţionează cu site-urile ţintă speciale sau receptorii
găsiti în sistemul nervos pentru a induce schimbări pe scară largă în funcţiile
fiziologice sau psihologice. Interactiunea specifica dintre droguri şi receptorii lor este
menţionată ca "acţiune de droguri", şi schimbările pe scară largă în funcţii fiziologice
sau psihologice este menţionată ca "efectul de droguri". Aceste medicamente pot
proveni din surse naturale, cum ar fi plantele şi animalele, sau din surse artificiale,
cum ar fi sinteza chimica în laborator.
• Exemple de medicamente si droguri psihoactive:
Definitii utile

• Psihotropele sunt substantele care apartin unor

• diferite clase chimice ce prezintå tropism pentru sistemul
• nervos central si îsi exercitå actiunea farmacologicå la acest
• nivel.
• Antipsihoticele sunt substan¡ele chimice care apartin
• unor clase diferite si care au ca actiune principalå efectul
• antipsihotic.
• Neurolepticele sunt antipsihoticele de primå generatie.
• Ele au fost definite de Delay si Denicker în 1957 drept substant
• ele chimice care au ca actiune principalå efectul antipsihotic,
• dar care prezintå efecte secundare neurologice.
• Antipsihoticele atipice sunt antipsihoticele de a doua
• generatie. Ele au fost definite de Martes, 1994 drept substan
• tele care prezintå efect antipsihotic, dar care prezintå foarte
• rar efecte secundare neurologice.
• Antidepresivele sunt substan¡ele chimice apartinând
• unor clase diferite, cu actiune terapeuticå asupra simptomatologiei
• depresive.
• Medicamentele stabilizatoare ale dispozitiei sunt
• un grup de substante ce au proprietatea de a stabiliza dispozit
• ia, evitând distorsiunile hipertimice pozitive sau negative
• si putând preveni accesul depresiv sau maniacal (Gheorghe
• M.D., Udristoiu T., Marinescu D., 2001).
• Medicamentele anxiolitice si hipnoinductoare sunt
• reprezentate de substante apartinând unor clase diferite de
• substante chimice care prezintå urmåtoarele categorii de
• efecte importante pentru practica psihiatricå: efectul anxiolitic,
• sedativ, tranchilizant si efectul hipnotic.
• Neurotroficele sunt substantele care apartin unor diferite
• clase chimice si care au urmåtoarele principale proprietåt¡
• definite de Giurgea si Salama, 1977: sporirea, cel
• putin în anumite conditii, a achizitiilor de învåtare ca si
• sporirea rezistentei comportamentelor învåtate la diferitii
• agenti care au tendinta de a le perturba; facilitarea fluxului
• de informatie interemisferic; sporirea partialå a rezistentei
• generale a creierului si în mod special a rezistentei la injuriile
• fizice si chimice; cresterea eficacitåtii mecanismelor
• de control cortico-subcortical; absenta efectelor secundare
• negative comune ale medicamentelor psihotrope.