Strîmtorile reprezintă părţi înguste ale oceanului sau mărilor, care despart

continente ori insule (leagă oceane şi mări).

Cea mai lungă strîmtoare este considerată strîmtoarea Mozambic (1 670 km),
iar cea mai lată (900 km) şi mai adîncă (5 248 m) – strîmtoarea Drake.

eVALUAre
4. completaţi enunţurile:
1. Definiţi termenii:
• Strîmtoarea cea mai lungă este...
• mare • strîmtoare
• Mări continentale se numesc...
• ocean • golf
• Strîmtoarea cea mai lată este...
• Ocean Planetar • mare interinsulară
5. Dezvoltaţi-vă gîndirea critică:
2. caracterizaţi succint Oceanul Planetar.
• Cum credeţi, ce modificări s-ar produce în
3. completaţi tabelul de mai jos, folosind Atlasul mediul natural ca urmare a oscilaţiilor nivelului
şcolar şi alte surse de informaţie. oceanelor şi mărilor?
Suprafaţa Suprafaţa, inclusiv Volumul de Adîncimea
Oceanul (mil. km2), mările adiacente apă (mil. km3) medie max. Mările Golfurile Insulele
fără mări (mil. km2)
Pacific
Atlantic
Indian
Arctic

Termeni-cheie Proprietăţile chimice şi fizice

Salinitate – conţinutul de
săruri dizolvate în apele ma-
rine, oceanice sau lacustre.
▲Depozite de sare.
Marea Moartă
▲Schimbarea salinităţii
apelor la suprafaţă
la diferite latitudini
ale apelor oceanice
Cele mai importante proprietăţi chimice şi fizice ale apei marine sînt: sali-
nitatea, conţinutul gazelor din apă, temperatura, presiunea, transparenţa,
luminescenţa, culoarea.
Proprietăţile chimice ale apelor oceanice şi marine
Salinitatea. Apa marină reprezintă o soluţie minerală. Ea conţine 96,5% apă
pură şi 3,5% săruri dizolvate, gaze şi particule în suspensie. În apa marină se găsesc
toate elementele chimice cunoscute pînă în prezent. În cantităţi mai mari au fost
constatate elementele clor, sodiu, magneziu, sulf şi în cantităţi mai mici: brom,
stronţiu, bor etc. Celelalte elemente chimice alcătuiesc mai puţin de 1%.
Cantitatea de săruri dizolvată în apele Oceanului Planetar este de
50 x 1016 tone. Ea poate să acopere fundul oceanului cu un strat de 60 m gro-
sime, suprafaţa uscatului cu un strat de 153 m, iar toată suprafaţa Pămîntului
cu un strat de 45 m grosime.
În apa marină prevalează clorura de sodiu (NaCl), dîndu-i apei un gust sărat.
Ea mai conţine MgCl2 şi MgSO4 , ceea ce determină gustul amar al apei.
Salinitatea medie a Oceanului Planetar este de 35‰, variind de la 32‰
la 37‰. În mări, variaţia salinităţii este foarte mare. În golfurile Mării Baltice
salinitatea este de 3–5‰, iar în Marea Roşie de 42‰. Această diferenţiere se
datorează climei (cantitatea de precipitaţii şi evaporare), curenţilor, aportului
de ape continentale.
La suprafaţa oceanelor, salinitatea se schimbă zonal (fig. 130). La Ecuator,
ea atinge valorile de 34,5–35,5‰, la tropice de 36–37‰ (din cauza evaporării
intense). În regiunile temperate şi nordice salinitatea scade pînă la 32‰.
Variaţia salinităţii în unele cazuri este influenţată de curenţii maritimi şi
apele scurse de pe continente.

134
 Salinitatea mărilor depinde de legătura lor cu Oceanul Planetar, de condiţiile ▲Fig. 130
climatice şi de particularităţile regimului hidrologic. Se disting bazine marine Repartiţia salinităţii
cu salinitatea mai mică decît cea a Oceanului Planetar; de exemplu: Marea apelor Oceanului Planetar
Baltică (6–22‰), Marea Albă (25–26‰), Marea Azov (11‰), Marea Neagră
(17–18‰), Marea Caspică (12–13‰). Aceasta se datorează gradului redus de
evaporare în timpul anului şi de aportul apelor dulci continentale. Teme
În unele bazine salinitatea apelor este mai mare decît în ocean, de exemplu, Analizaţi fig. 130 şi explicaţi
în Marea Mediterană (37–38‰), Marea Roşie (41–42‰), Golful Persic ce factori influenţează
(38–40‰), consecinţă a cantităţii mici de precipitaţii şi gradului ridicat de repartiţia salinităţii în
evaporare. apele Oceanului Planetar.
Salinitatea apelor marine şi oceanice influenţează asupra variaţiei tempera-
turii, repartiţiei curenţilor oceanici şi asupra dezvoltării vieţii.
Sărurile ce se găsesc într-o cantitate mare în apa marină au importanţă
economică pentru industrie şi alimentaţie. În regiunile secetoase asigurarea
cu apă potabilă se face prin desalinizarea apei de mare.
Gazele dizolvate în apa oceanelor şi mărilor. În apele oceanice sînt dizolvate
gaze care provin din atmosferă, din apele aduse de rîuri, din descompunerea ▲De ce persoana se menţine
substanţelor organice, de asemenea din activitatea vulcanilor submarini. la suprafaţa apei în Marea
Capacitatea apei marine de dizolvare a gazelor depinde de temperatură, Moartă?
salinitate şi presiune. Ea conţine în stare dizolvată oxigen, bioxid de carbon,
hidrogen sulfurat, amoniac, metan etc.
Proprietăţile fizice ale apelor oceanice şi marine
Temperatura. Temperatura apei are ca sursă principală radiaţia solară. Însă
la suprafaţă este condiţionată de intensitatea energiei solare, frecvenţa vînturilor,
de circulaţia curenţilor, de extinderea oceanelor pe Glob.
Repartiţia temperaturilor apei la suprafaţa oceanelor poartă un caracter
zonal. La latitudini ecuatoriale, temperatura medie anuală la suprafaţa apei
este de 27–28°C. Temperaturile cele mai ridicate (35°C) la suprafaţa apei au
fost înregistrate în Golful Persic şi Marea Roşie în luna august. În regiunile
tropicale temperatura medie anuală este de 27°C, în regiunile temperate – de ▲Extragerea sărurilor
din apele marine

135
 Teme
1. Explicaţi cauzele variaţiei
temperaturii la supra­
faţa apelor oceanice şi
marine.
2. Apele oceanului Planetar
în emisfera sudică sînt mai
reci ca cele din emisfera
nordică. De ce?
3. Explicaţi cum se schi m­
bă tem pera tura apelor
oceanice pe verticală şi în
funcţie de latitudine.
Fig. 131►
Substituirea apelor
de suprafaţă cu cele
de adîncime
▲Variaţia temperaturii apei
oceanice (°C) în funcţie
de adîncime
▲Fig. 132
Banchize
136
10,5°C, iar în regiunile polare de 1,7°C, fiind considerată cea mai scăzută
valoare termică a apelor oceanice.
Căldura de la suprafaţa apei se transmite cu greu straturilor de mai jos.
Ea poate fi transmisă prin mişcarea de convecţie precum şi prin agitarea apei
de valuri şi curenţi (fig. 131). De obicei, odată cu adîncimea, temperatura
apei scade. Vara, la latitudinile medii şi mari, mai jos de stratul superior
încălzit este situat un strat de apă unde temperatura scade brusc şi care poartă
denumirea de termoclin.
Schimbarea temperaturii apei pe verticală se atestă pînă la adîncimea de
800 m, mai jos aceste variaţii sînt mai reduse, sau temperatura apei ajunge la
o valoarea relativ constantă.
Regimul de îngheţ şi dezgheţ al apelor mărilor şi oceanelor. Temperatura
de îngheţ a apei depinde de salinitate. Cu cît este mai mare salinitatea cu atît
este mai joasă temperatura de îngheţ a apei. Punctul de îngheţ al apei saline
se află sub 0°C (între –1,4 şi –1,7°C).
Fenomenul de îngheţ este caracteristic pentru mările şi oceanele situate la
latitudini mari – mările Oceanului Arctic şi cele din jurul Antarctidei.
Stratul de gheaţă format în decursul unui an atinge grosimea de 1,0–2,5 m.
Gheaţa nu reuşeşte să se topească în timpul verii şi grosimea ei creşte de la un
an la altul, formînd întinderi de gheaţă sau banchize (fig. 132). Ele se mişcă
sub acţiunea vînturilor şi curenţilor maritimi.
Gheţurile acoperă 15% din suprafaţa Oceanului Planetar, ceea ce constituie
55 mil. km 2, dintre care 38 mil. km 2 revin emisferei sudice.
Învelişul de gheaţă are mare importanţă pentru clima Terrei şi viaţa din
Oceanul Planetar. Gheaţa prezintă rezerve colosale de apă dulce.
Densitatea apelor marine. Fiind dependentă de temperatură, presiune şi
salinitate, densitatea apelor marine este mai mare decît a apelor dulci . Apa
de mare are densitatea maximă la –3°C.
Densitatea apei creşte de la Ecuator spre regiunile polare, fiind maximă
iarna în partea de nord a Oceanului Atlantic (1,0275 g/cm3), în Marea Barents
(1,0272 g/cm3). O densitate mare o au apele mărilor: Mediterană (1,0276 g/cm3),
Roşie (1,0280 g/cm3), de asemenea apele din jurul continentului Antarctida
(1,0275 g/cm3).
O densitate mai mică au apele mărilor: Neagră, Azov, Caspică, Baltică
(1,0040–1,0100 g/cm3).
Presiunea. Pe 1 cm2 de suprafaţă a Oceanului Planetar atmosfera exercită
o forţă egală cu 1 kg (o atmosferă). Aceeaşi presiune o exercită coloana de apă
cu înălţimea de 10,06 m. Cu alte cuvinte, la fiecare 10 m adîncime presiunea
se măreşte cu o atmosferă (fig. 133). Toate
procesele ce au loc la adîncime în mări şi
oceane decurg în condiţiile unei presiuni
ridicate. Aceasta nu împiedică dezvoltarea
lumii organice la adîncimi mari.
Tr a n s p a r e n ţ a a p e l o r m a r i n e .
Transparenţa apei de mare variază în funcţie de
limpezimea ei, adică de cantitatea materialelor
aflate în suspensie.
Ea mai depinde de gradul de dispersie
şi de absorbţie al razelor de lumină. Din
cauza microorganismelor şi particulelor în
suspensie, apele marine au o transparenţă
mică. Transparenţa diferă de la o regiune la
alta şi de la un anotimp la altul. În Marea
Mediterană şi Marea Roşie ea ajunge pînă
la 60 m, iar în Marea Barents şi Marea Kara
nici pînă la 10–12 m. Transparenţa mică
în mările polare şi regiunile temperate este
legată de zooplanctonul şi fitoplanctonul ▲Fig. 133 ▲Fig. 134
bogate. Transparenţa maximă a fost constatată Schimbarea presiunii apei Discul Secchi
în Marea Sargasselor (66,5 m). În straturile în funcţie de adîncime
Teme
de apă situate mai jos de 400–500 m, lumina nu pătrunde şi aici domneşte
1. Explicaţi importanţa în­
întunericul veşnic. Transparenţa apei primăvara în Oceanul Pacific este de velişului de gheaţă al mă­
59 m, în Oceanul Indian de 40–50 m, iar în Oceanul Arctic de 40 m. rilor şi oceanelor şi influ­
Transparenţa se măsoară cu discul Secchi (fig. 134). enţa lui asupra naturii.
Culoarea apei oceanelor şi mărilor. Stratul pur de apă al oceanului, care 2. Studiaţi harta fi zică şi
absoarbe şi difuzează lumina, are o culoare albastră. Aceasta este considerată spuneţi de ce portul Mur­
mansk nu îngheaţă iarna,
culoarea „deşertului oceanic“. Culoarea verzuie a apei este determinată de iar Ma rea Albă, si tuată
prezenţa particulelor în suspensie şi a planctonului. Din cauza conţinutului mai la sud, îngheaţă.
de substanţe în stare de suspensie apa poate avea o culoare gălbuie, uneori 3. Explicaţi provenienţa de­
cafenie. Culoarea verzuie a apei mărilor din regiunile polare şi temperate este numirilor mărilor: Marea
cauzată de dezvoltarea abundentă a algelor din clasa diatomeelor. roşie, Marea Galbenă,
Marea Albă, Marea
Neagră.
eVALUAre

1. Definiţi termenii: 3. explicaţi următoarele fenomene:

• salinitate • discul Secchi
• transparenţă • banchiză
2. răspundeţi la întrebările:
• Care este compoziţia chimică a apei marine?
• De ce depinde salinitatea apelor marine şi în ce
unităţi se măsoară?
• Cum se schimbă salinitatea apelor oceanice în
funcţie de latitudine şi pe verticală?
• De ce depinde transparenţa apelor marine?
• influenţa salinităţii apei marine asupra variaţiei
temperaturii apei şi regimului de îngheţ asupra
dezvoltării lumii organice, asupra transportului;
• influenţa temperaturii şi salinităţii asupra pre-
siunii apelor oceanice;
• influenţa gazelor dizolvate în apa marină asupra
dezvoltării lumii organice.
4. Dezvoltaţi-vă gîndirea critică:
• Ce s-ar întîmpla pe Terra dacă apa nu ar avea
capacitate calorică?

137