„Succesul la învățătura este dependent nu numai de nivelul dezvoltării intelectuale ci, într-o

însemnată măsură si de natura trăsăturilor de personalitate ale elevilor, ceea ce impune

necesitatea cunoașterii si a influențării pozitive a acestor trăsături.

Temperamentul reprezintă dimensiunea dinamico-energetica a personalității, dimensiune

remarcata încă din antichitate. Hipocrate si Galen au intuit determinarea endocrina a
temperamentului și au conturat cele patru tipuri temperamentale clasice, care sunt utilizate si
astăzi ca reper în analiza trăsăturilor temperamentale ale personalității. Ele au fost denumite in
funcție de „umoarea” care domina in corpul persoanei:

sanguinic – (sânge);

-flegmatic – (flegma);

-melancolic – (bila neagra);

-coleric – (bila galbena).

Calitatea temperamentului caracterizează componența dinamică a personalitătii, ceea ce îi

conferă o stabilitate sporită fată de celelalte calităti psihice ale individului. Componentele
principale ale temperamentului sunt următoarele: activitatea psihică generală, activitatea motorie,
emotionalitatea.

La rândul său, temperamentul influentează alte caracteristici psihice, cum sunt rapiditatea si
stabilitatea proceselor psihice, ritmul activitătii si a comportamentului, intensitatea proceselor
psihice. Astfel:

Colericul este energic, nelinistit, ,uneori impulsiv si iși risipește energia. El este inegal in
manifestări. Stările afective se succed cu rapiditate. Are tendința de dominare in grup si se
daruiește cu pasiune unei idei sau cauze.

Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adaptează cu ușurință la orice situații. Fire activa,
schimba activitățile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trăirile afective
sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu ușurință peste eșecuri sau
decepții sentimentale si stabilește ușor contacte cu alte persoane.
 Flegmaticul este liniștit, calm, imperturbabil, cugetat in tot ceea ce face, pare a dispune de o
răbdare fără margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos în tot ceea
ce face. Fire închisă, puțin comunicativa, prefera activitățile individuale.

Melancolicul este puțin rezistent la eforturi îndelungate. Putin comunicativ, închis in sine,
melancolicul are dificultăți de adaptare sociala. Debitul verbal este scăzut, gesticulația redusa.

Un elev emotiv, nu va da randament, supus stresului unor reprezentări orale, dar va evidenția
mult mai bine în scris sau practic ceea ce știe. În aceeași măsură un elev temperamental coleric,
va avea rezultate mai bune exprimând oral ceea ce știe, explicând și demonstrând.

Este evident ca, in realitate, cele patru tipuri clasice de temperament nu se regăsesc decît rareori
in stare pura. Cei mai mulți dintre noi prezinta o combinație de trăsături aparținând celor 4
temperamente. De aceea, preocuparea pentru o mai precisă încadrare temperamentala a
personalității a persistat de-a lungul timpului.
Într-o clasă de elevi există o mare diversitate temperamentală: unii vioi, expansivi, comunicativi,
alții retrași lenți, alții total neastâmpărați. Această realitate creează multe dificultăți în activitatea
de instruire și educare. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, însușirile înnăscute ale
sistemului nervos se împletesc cu influențele de viață și ale educației, astfel încât copiii colerici
(agitați) încep să devină mai stăpâni pe conduita lor (datorită posibilităților pe care le oferă
activitatea școlară de a-și consuma energia prin studiu), copiii flegmatici încep să-și reducă din
inerție și să adopte un ritm de lucru mai alert, cei melancolici, sensibili, cu tendințe de închidere
în sine, cunosc un proces de activizare a conduitei, încurajați de succesele obținute.

Astăzi școala întâmpina mari dificultăți în a se adapta problematicii ridicate de un număr tot mai
mare de copii hiperactivi ce prezintă dificultăți de concentrare a atenției si de acceptare a
sarcinilor școlare. Problematica nativa a acestor copii este amplificata prin grave greșeli
educaționale mai întâi în familie, apoi in mediile educaționale. Suprasolicitarea, nerespectarea
ritmului propriu al copilului, ignorarea fragilității emoționale a acestuia duce la instituirea un
climat educațional conflictual în care copilul nu se simte nici securizat nici valorizat si din care
încearcă sa evadeze fie in comportamente antisociale, fie in tentative de autopedepsire.

Școala acorda atenție îndeosebi copilului puternic, stabil, extrovertit sau ușor introvertit
(sanguinic, flegmatic), ignorând adesea problematica profunda a copilului melancolic si
accentuând-o pe cea a copilului coleric, hiperactiv, (instabil emoțional). In mod firesc, exact
acești copii ar trebui sa beneficieze de mai multa implicare, atenție, tehnici educaționale
adaptate, munca in echipa etc.