Învăţământul teologic

a) Seminarial

Seminariile Teologice Liceale Ortodoxe, şcoli bisericeşti de nivel

mediu işi au rădăcinile in şcolile mănăstireşti, in cele de pe langă
unele centre eparhiale sau biserici (de pildă, Şcoala de la Mănăstirea
Putna-sec. XV-XVI; Şcoala de pe langă biserica "Sf. Nicolae" din
Şcheii Braşovului-sec. XV-XVI; Academia de la Mănăstirea "Sf. Trei
Ierarhi” din Iaşi-intemeiată de domnitorul Vasile Lupu-sec. XVII;
Şcoala slavonă din Targovişte - sec. XVII; Colegiul latin din
Targovişte-sec. XVII; Academia "Sf. Sava" din Bucureşti, sec. XVII,
intemeiată de domnitorul Constantin Brancoveanu (mai apoi martir);
in mod organizat, insă, in "şcolile speciale" de pregătire ale viitorilor
clerici pe care le găsim in secolul al XVIII-lea, indeosebi in Moldova
(la Mănăstirea Putna, in 1774; la Mănăstirea "Sf. Ilie" de langă
Suceava, in 1786) şi in Ţara Romanească (pe langă biserica "Sf.
Dumitru" din Craiova, in 1764; pe langă Mănăstirea "Obedeanu" din
Craiova, in 1775; pe langă Mitropolia din Bucureşti in 1776; pe langă
Mănăstirea "Antim" din Bucureşti, in 1797); pentru romanii
transilvăneni era un curs teologic - pedagogic la Timişoara (din 1779
- inceputul sec. XIX); la Sibiu, din 1786 (un curs in care s-au pregătit
viitorii invăţători şi preoţi); iar "cursuri sistematice", pentru viitorii
clerici, tot la Sibiu, din 1811 (viitorul Institut Teologic-Pedagogic); tot
pentru bănăţeni: Seminarul Teologic (sarbesc) din
Carloviţ (din 1794), sau la cel din Varseţ (din 1806); din 1822 şi cu o
secţie romanească, mutată, in 1865, la Caransebeş (din care a luat
fiinţă Institutul Teologic-Pedagogic de aici); "cursurile de teologie" de
la Arad (din 1822), care sunt la baza Institutului Teologic-Pedagogic
din Arad, pentru romanii din Bucovina: reamintim Şcoala de la
Mănăstirea "Sf. Ilie" de langă Suceava (1786), mutată la Cernăuţi
(1789-1817) şi "Seminarul clerical" (din 1827); pentru romanii din
Basarabia, in 1813, a fost infiinţat un "seminar duhvnicesc" la
Cernăuţi, care şi-a continuat activitatea şi la inceputul secolului al
XIX-lea: in 1864 s-a infiinţat Seminarul din Ismail (mutat, mai apoi, in
Galaţi, in 1878). Seminariile Teologice Ortodoxe au luat insă un
deosebit avant incepand cu veacul al XIXlea (in Moldova), prin
infiinţarea Seminarului de la Socola-Iaşi in 1803 (devenit, mai apoi
Seminarul “Veniamin”) Seminarul de la Huşi (1852), Seminarul de la
Mănăstirea Neamţ (1856), care a funcţionat doar pentru scurt timp, şi
Seminarul de la Roman (1858); in Ţara Romanească: Seminarul
("Central") din Bucureşti (1836), Seminarul din Buzău (1836),
Seminarul de la Argeş (1836) şi Seminarul din Râmnicu Vâlcea
(1837) şi Seminarul "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti (1872).
De remarcat că scopul intemeierii seminariilor a fost acela de a
pregăti slujitori ai altarelor, dar, in acelaşi timp şi dascăli pentru şcolile
romaneşti. In cadrul acestora, pe langă
instruirea teologică, se oferea elevilor şi cultură generală. Astfel,
acest gen de şcoală a pregătit decenii de-a randul pe viitorii
intelectuali ai satelor: preotul, învăţătorul şi dascălul de strană
(cantăreţul sau cantorul).
In a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită unor situaţii
obiective, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a trecut la
reorganizarea Seminariilor Teologice din Moldova şi Ţara
Romanească; deşi s-au făcut propuneri serioase in acest sens incă
din 1862, abia din 1864 s-a putut purcede la reorganizarea
seminariilor.
Astfel că prin Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864,
s-a făcut o organizare unitară a seminariilor teologice din Principatele
Romane. Prin ea s-au prevăzut două categorii de seminarii:
a) de gradul I, de patru clase şi
b) de gradul II, de şapte clase.
In prima categorie au intrat seminariile din Râmnic, Buzău,
Argeş, Roman, Huşi şi Ismail, mutat mai apoi la Galaţi, iar din cea de
a doua categorie, Seminarul Central din Bucureşti, Seminarul
"Veniamin" de la Socola-Iaşi şi, după aceea (din 1872), seminarul
"Nifon Mitropolitul" din Bucureşti.
In viaţa seminariilor teologice de la noi a survenit insă o nouă
schimbare prin Legea clerului mirean şi a seminariilor din anul 1893.
Prin această lege s-au prevăzut, de asemenea, două categorii de
seminarii teologice: a) inferioare, cu trei ani de studiu, la Roman,
Argeş, şi Râmnic şi b) superioare, cu cinci ani de studiu (in total opt
ani de studiu) in care intrau Seminarul Central din Bucureşti,
Seminarul "Veniamin" de la Socola-Iaşi, şi, asimilat cu acestea,
Seminarul "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. Mai tarziu, in 1901,
Seminariile Teologice inferioare au fost desfiinţate, iar cursurile
seminariilor superioare pomenite au fost reduse la şapte
ani de studiu. După caţiva ani (in 1908) s-au redeschis, insă, vechile
seminarii teologice de la Râmnic (intr-o primă fază la Mănăstirea
Bistriţa Olteană, apoi cu peregrinări de la Craiova la Rm. Vâlcea şi
Galaţi, Buzău (in 1914), iar la Argeş (1922), Huşi (1923) şi Roman
(1924), cu o pregătire de şapte clase.
In ambele cicluri (I şi II) ale Seminariilor Teologice pomenite, pe
langă disciplinele teologice, erau predate, in plus, şi anumite
discipline laice şi anume: Limba romană, Limba greacă, Limba latină,
Limba franceză, Istorie, Geografie, Filosofie, Matematică, Fizică,
Chimie, Ştiinţe naturale, Desen, Caligrafie, Agronomie, Igienă, materii
de bază din liceele de stat.
De remarcat că absolvenţii Seminariilor de gradul I (cu patru
clase) erau numiţi invăţători sau hirotoniţi preoţi pentru mediul rural,
iar cei de gradul II (cu şapte clase) puteau deveni preoţi in mediul
urban, protopopi, membri in Consistoriile eparhiale, ierarhi ş.a.
Dacă analizăm cu atenţie procesul de instrucţie şi educaţie al
seminariilor pomenite vom constata că unele dintre ele au fost şcoli
medii de bază din ţara noastră (indeosebi Seminarul Central din
Bucureşti, Seminarul "Veniamin" de la Socola - Iaşi şi Seminarul
"Nifon Mitropolitul" din Bucureşti). Prestigiul acestor şcoli a fost dat şi
de către cadrele didactice care au predat aici, majoritatea doctori in
teologie sau in alte discipline laice, cu titluri academice obţinute in
ţară sau in străinătate, autori de manuale şcolare, de lucrări teologice
sau ştiinţifice, specialişti in limbile clasice, moderne şi orientale.
La inceputul veacului al XX-lea au fost infiinţate Seminarii Teologice
la Craiova (din 1922-1930), Câmpulung-Muscel (1922); au luat fiinţă
Seminarii şi la Constanţa, Dorohoi, Pomârla, Botoşani şi Sibiu (numai
de 4 clase, intre 1927-1931) şi un Seminar monahal la Neamţ, mutat
mai tarziu la Cernica (intre 1929-1941); in Basarabia erau Seminariile
din Chişinău şi Ismail; aproape toate seminariile au dăinuit scurtă
vreme; in 1948, cu prilejul Reformei invăţămantului, mai funcţionau
Seminariile din Bucureşti ("Central" şi "Nifon"), Iaşi, Roman, Râmnic
şi Buzău, dintre care (după 1948) a supravieţuit numai cel de la
Buzău.
Către mijlocul veacului al XIX-lea, cand "lumea comunistă" a
pus stăpanire pe Răsăritul Europei, Bisericii noastre i s-a acordat
dreptul de a avea şase şcoli de cântăreţi bisericeşti (de nivel mediu),
transformate (in 1955), in Şcoli de cântăreţi bisericeşti şi Seminarii
Teologice la: Curtea de Argeş, trecut, mai tarziu, la Bucureşti, Buzău,
Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova (Mofleni) şi Caransebeş, toate
pentru pregătirea personalului de cult. In situaţia dată, Biserica
Ortodoxă Romană a fost obligată să-şi randuiască programa analitică
intr-o direcţie mai mult teologică. Această situaţie a ingrădit dreptul
seminariştilor de a urma o altă facultate decat cea de teologie. Prin
urmare, absolvenţii acestor şcoli erau sortiţi misiunii clericale, ori, in
cazuri de lipsă de vocaţie preoţească, tinerii trebuiau să urmeze alte
şcoli, indeosebi laice, de stat, pentru a-şi putea făuri şi ei un rost in
viaţă.
Amintim că, vreme de zece ani (intre 1949-1959), au mai fiinţat
şi două Seminarii monahale pentru călugăriţe şi anume la Mănăstirile
Agapia şi Hurezu, care, insă (in 1959) au fost desfiinţate de către
autorităţile comuniste ale vremii.
Intre timp, Şcolile de cantăreţi bisericeşti şi Seminariile
Teologice au fost transformate in Seminarii Teologice Ortodoxe (din
1978), in programa analitică, făcandu-se un echilibru mai bun intre
materiile teologice şi cele de cultură generală, decat in starea lor
iniţială.
De-a lungul vremii, Seminariile Teologice au avut o bună
programă analitică, pe langă disciplinele teologice (biblice, istorice,
sistematice şi practice) s-au predat şi materii de cultură generală:
Limba şi literatura romană, Literatură universală, Istoria Romaniei,
Istoria universală, Geografia Romaniei, Psihologie, Logică, Filosofie
şi Pedagogie creştină, Constituţia, Limba latină, Limba greacă, Limba
franceză, Limba rusă, Limba engleză ş.a.
La toate Seminariile Teologice Ortodoxe au fost cadre didactice
valoroase (unii profesori chiar doctori in Teologie); alţii au trecut in
invăţămantul teologic universitar.
Mulţi dintre elevii Seminariilor Teologice Ortodoxe au ajuns
slujitori vrednici in "ogorul Domnului", ierarhi, cadre didactice
universitare sau seminariale, vicari, consilieri, inspectori eparhiali,
secretari eparhiali, protopopi, preoţi, monahi sau monahii; alţii, insă,
au imbrăţişat diferite slujbe in domeniul laic.
Din 1993, in afară de materiile teologice şi majoritatea materiilor
laice pomenite mai sus, se mai predau: Matematică, Fizică, Chimie,
Biologie, Filosofie, Economie ş.a., prin urmare, disciplinele din
invăţămantul liceal.
După Revoluţia din Decembrie 1989, Seminariile şi-au indreptat
programa spre invăţămantul liceal (filologic), ele primind numele de
Seminarii Teologice Liceale Ortodoxe (din 1993). In acelaşi timp au
fost luate şi sub oblăduirea Ministerului Invăţămantului, care, de fapt,
susţine financiar intregul proces de invăţămant teologic ortodox din
Patriarhia Romană. Dubla lor subordonare (faţă de Biserică şi Stat)
oferă absolvenţilor Seminariilor Liceale Ortodoxe (cu
bacalaureat) şansa de a putea urma cursurile oricărei facultăţi din
ţara noastră. In noua democraţie, numărul seminariilor a sporit in mod
incredibil, de la şase la 38, peste nevoile reale ale Bisericii noastre.
Amintim faptul că cele 38 de Seminarii Liceale Ortodoxe sunt
repartizate astfel:
a) In Mitropolia Munteniei şi Dobrogei la: Bucureşti, Buzău,
Campulung Muscel, Curtea de Argeş, Galaţi, Slobozia, Targovişte,
Tulcea, Turnu-Măgurele, Giurgiu, mai există şi Seminarii
liceale monahale la Mănăstirile Cernica, Căldăruşani, Pasărea,
Răteşti şi Ciolanu.
b) In Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la: Botoşani, Bacău
(clasă cu profil de artă eclesială), Dorohoi, Iaşi, Mănăstirea Neamţ,
Piatra Neamţ, Roman, Suceava, Huşi şi Seminarul liceal monahal de
la Mănăstirea Agapia.
c) In Mitropolia Ardealului la: Alba-Iulia, Baia-Mare, Beiuş,
Braşov, Cluj-Napoca, Făgăraş şi Zalău;
d) In Mitropolia Olteniei la: Craiova şi Ramnicu Valcea;
e) In Mitropolia Banatului la Arad: Caransebeş, Deva, Timişoara
şi Seminarul liceal monahal de la Mănăstirea Prislop.
Ceea ce ne ingrijorează tot aşa de mult este, insă, şi numărul mare
de discipline care se predau in aceste şcoli, fapt ce scade in mod
vădit calitatea invăţămantului teologic seminarial.
Prin urmare, o problemă vitală rămane acum de rezolvat şi anume
aceea a restructurării Programei analitice a Seminariilor Teologice
Liceale Ortodoxe, care ar trebui să
ofere din nou seminariilor, ca odinioară, o solidă pregătire teologică şi
o temeinică cultură generală.