TRASAREA ÎN TEREN A UNUI DRUM

Elaborarea proiectelor de drumuri în special, necesită un studiu al traseului care se

efectuează în mai multe etape:
- documentarea pe hărţi şi planuri existente, redactate la scări diferite;
- studiul pe hărţi, la scări cuprinse între 1:10.000….1:100.000, cu echidistanţa naturală a
curbelor de nivel e = 2…10 m, finalizat prin trasarea pe hartă a minim trei variante de
traseu, pentru o pantă maximă admisă;
- studiul în teren a variantei optime, cuprinzând ridicarea topografică a traseului respectiv
şi întocmirea planului cu curbe de nivel la scări mari, 1:1.000…1:2.000 şi echidistanţa
naturală a curbelor de nivel e = 1…2 m. După studierea variantei definitive, se va trece la
trasarea şi proiectarea traseului, executarea nivelmentului longitudinal şi transversal al
traseului, ridicări topografice la scări foarte mari, 1:500….1:100, în zona lucrărilor de
artă (poduri, viaducte, tuneluri), terenurilor cu stabilitate precară (alunecătoare) etc.
- elaborarea documentaţiei tehnice şi economice a proiectului drumului.

Lucrarea are ca scop prezentarea unor aspecte de calcul, din faza de proiectare, a unor
noţiuni privitoare la metodele de trasare pe teren a elementelor topografice, cu care se
materializează poziţia în plan orizontal şi vertical a unui drum.

Temă
Pentru trasarea în teren a unei porţiuni de drum (din traseul definitiv) este necesară calcularea
elementelor topografice necesare trasării în plan a vârfurilor aliniamentelor, prin metoda
coordonatelor polare. Pentru cele două curbe de racordare a aliniamentelor, se vor calcula
elementele geometrice ale curbelor şi se va prezenta elemente privind modul de trasare în teren a
poziţiei în plan şi pe verticală a punctelor principale şi intermediare ale curbelor.

Datele problemei
a. Planul de situaţie (fig. 1) cu porţiunea traseului definitiv al drumului;
b. Coordonatele rectangulare plane şi cotele punctelor reţelei de sprijin pentru trasare;

1
 Nr. pct. x y z
122 3401,23 6153,81 551,693
123 3306,77 6325,96 552,047
124 3201,65 6391,68 547,393
V4 3012,00 5558,00
V5 3498,00 6235,00
V6 2141,00 6821,00

c. Coordonatele rectangulare ale vârfurilor de intersecţie a aliniamentelor;

d. Razele curbelor de racordare a aliniamentelor (R = 350 m);
e. Unghiul în plan orizontal dintre aliniamentele cu vârful în pc. V5 este 86g31c42cc.

Fig. 1 . Porţiune din planul de situaţie, cu porţiunea traseului definitiv al drumului

Lucrarea va cuprinde
1. Calculul elementelor pentru trasarea în teren a vârfurilor de intersecţie a
aliniamentelor (V4, V5, V6), unghiurile şi distanţele orizontale;
2. Trasarea vârfurilor aliniamentelor prin metoda coordonatelor polare;
3. Calculul elementelor geometrice ale curbei de racordare;
4. Calculul punctelor intermediare ale curbei de racordare prin metoda coordonatelor
polare şi metoda coordonatelor rectangulare de pe tangentă;
2
 5. Pichetarea terenului;
6. Întocmirea profilului longitudinal şi a profilurilor transversale;
7. Întocmirea profilului transversal;
8. Marcarea şi reperarea punctelor trasate la terasamente.

Modul de rezolvare al problemei

În final, după trasarea pe hartă a trei variante de traseu, variante corespunzătoare unei
pante maxime admisibile şi, ulterior după alegerea variantei optime, în urma studiului din teren,
urmează trasarea definitivă a drumului în cauză.

1. Calculul elementelor pentru trasarea în teren a vârfurilor de intersecţie a aliniamentelor

(V4, V5, V6), unghiurile şi distanţele orizontale
În urma stabilirii variantei definitive a traseului drumului, acesta este materializat prin
anumite puncte, denumite generic vârfurile aliniamentelor (punctul de intersecţie al
aliniamentelor).
Coordonatele acestor puncte se pot stabili pe cale numerică în funcţie de orientarea şi
lungimea fiecărui element, sau, pe cale grafică în raport cu sistemul rectangular plan.
Trasarea drumului se face în funcţie de punctele de triangulaţie geodezică (…, 49, 59, …)
din fig.1, care marchează zona aproximativă de amplasare a drumului şi, punctele de drumuire
planimetrică (…, 119, 120, …136,…), puncte existente pe traseul variantei optime. În tabelul 1
sunt prezentate (parţial), coordonatele punctelor reţelei de sprijin şi a vârfurilor de intersecţie a
aliniamentelor.
Astfel pentru trasarea vârfului V5, din punctele cunoscute, 122 şi 123, prin metoda
coordonatelor polare, se vor calcula unghiurile orizontale, β1 şi β2 şi diferenţele orizontale, d01 şi
d02, fig.2.
Aşa cum se observă din schiţă, unghiurile
orizontale de trasare se pot determina din
diferenţele orientărilor direcţiilor.
Distanţele orizontale de trasare, se
calculează odată cu orientările direcţiilor.
De exemplu, orientarea direcţiei 122-V5,
şi distanţa orizontală, d01, se calculează
din coordonatele rectangulare plane a
Fig.2. Elementele de trasare pe teren ale vârfurilor
celor două puncte, înscrise în tabelul 1,
aliniamentelor
în următoarea succesiune:

3
-se calculează coordonatele relative:
∆x122 − V5 = X V5 − X122 = 3498,00 − 3401,23 = 96,77 m

∆y122 − V5 = YV5 − Y122 = 6235,00 − 6135,81 = 99,19 m

Deoarece ambele coordonate relative sunt pozitive, înseamnă că orientarea direcţiei se

află în cadranul I. Pentru determinarea unghiului de calcul, corespunzător cadranului I şi,
deoarece ∆x < ∆y , se va folosi relaţia cotangentei, fig.3.

§ ∆x ·
β = arctg¨¨ ¸ = arctg 96,77 = arctg0,97502 = 50 g 78c 62 cc
¸
© ∆y ¹ 99,19

iar orientarea direcţiei va fi:

Θ112 − V5 = β = 50 g 78c 62 cc

Distanţa orizontală dintre cele două puncte, care este distanţa

de trasare, se calculează cu relaţia:
∆x1122 − V5 96,77 96,77
d 01 = = = = 138,58 m
Fig. 3. Calculul orientării şi cos Θ122 − V5 g c
cos 50 78 62 cc 0,698321
distanţei

În acelaşi mod se calculează orientările şi distanţele, direct într-un formular tipizat,

reprezentat de tabelul 2. Pentru fiecare orientare mai întâi se înscriu coordonatele punctului final
şi apoi ale punctului iniţial ale direcţiei. Sub ele se trec mărimile şi semnele coordonatelor
relative, obţinute prin scădere (coloanele 3 şi 4). Pe baza semnelor se stabileşte cadranul în care
se situează orientarea, coloana 5, după care, în coloana 5, se întocmeşte fişa cu fixarea direcţiei, a
unghiului de calcul şi a orientării. În coloana 7, se alege funcţia trigonometrică de obţinere a
unghiului de calcul, cu tg. sau ctg., astfel ca raportul să fie subunitar. Se trec în ordine: mărimea
raportului cu şase zecimale, funcţia aleasă, unghiul de calcul şi orientarea direcţiei. În coloana 8
se trec: valorile naturale ale funcţiilor trigonometrice cos. şi sin. de orientare, cu semnele
respective şi mărimea direcţiei, rezultată din cele două relaţii de calcul.
Din coloana 8 a tabelului 2 se extrag mărimile distanţelor de trasare (fig.2) rezultând:
d01 = 138,50 m
d02 = 164,64 m
Mărimea unghiurilor orizontale de trasare, se vor obţine din diferenţa orientărilor
direcţiilor (fig.2), astfel:

β1 = Θ122 −123 − Θ123 − V5 = 113g 34 c 69 cc − 50 g 78c 62 cc = 62 g 56 c 07 cc

β 2 = Θ123− V5 − Θ122 −123 = 362g 73c 60 cc − 313g 34 c 69 cc = 49 g 38c91cc

4
unde orientarea inversă se calculează din orientarea directă, pe baza relaţiei :

Θ123 −122 = Θ122 −123 + 200 g = 113g 34 c 69 cc + 200 g = 313g 34 c 69 cc

Tabelul 2. Calculul orientării şi a distanţei

Coordonate absolute Schiţa tg, cos θ,
Orientarea

ctg sin θ
Nr. pct.

Cadran
β do
x y θ

Θ122− V5 V5 3498,00 6235,00 I 0,975602 0,698321

122 3401,23 6135,81 ctg 0,715785
∆ 96,77 99,19 50g78c62cc 58
138,
50g78c62cc 58

Θ122− V5 123 3360,77 6325,96 II 0,212779 -0,208120

122 3401,23 6135,81 ctg 0,978103
∆ - 40,45 190,15 86g65c31cc 41
194,
113g34c69cc 41

Θ122− V5 V5 3498,00 6235,00 IV 0,662829 0,833524

123 3360,77 6325,96 tg -0,552484
∆ 137,23 - 90,96 37g26c40cc 64
164,
g
362 73 60 c cc 64

2. Trasarea vârfurilor aliniamentelor prin metoda coordonatelor polare

Metodologia de trasare pe teren a vârfului aliniamentelor (V5), prin metoda
coordonatelor polare, se face (fig.4), astfel:
Unghiul dintre aliniamente, măsurat în plan
orizontal se poate determina prin măsurători
directe în teren cu ajutorul unui teodolit, prin
calcul (din diferenţa orientării direcţiilor), sau
prin măsurarea grafică în planul topografic cu
ajutorul unui raportor.

Fig.4. Metoda coordonatelor polare

5
3. Calculul elementelor geometrice ale curbei de racordare
Racordarea aliniamentelor unui traseu de drum se face prin curbe, obişnuit arce de cerc,
pentru menţinerea aceleaşi viteze de mers a autovehiculelor la trecerea de la un aliniament la
altul, arce de clotoidă pentru menţinerea unei acceleraţii laterale constante a vehiculelor, sau cel
mai frecvent din combinări de arce de clotoidă, la intrarea şi ieşirea din curbă şi arce de cerc în
interiorul acesteia.
În continuare se tratează problema racordării aliniamentelor prin arce de cerc. Punctele
principale ale curbei de racordare (Ti, Te şi B) sunt definite de elementele geometrice (principale)
ale curbei de racordare şi anume: lungime tangentelor- T, lungimea bisectoarei – b, lungimea
curbei de racordare - L, săgeata principală - f, lungimea coardei principale - 2c, coordonatele
rectangulare pe tangentă ale vârfului curbei - Xb şi Yb (fig. 5)
Aceste se calculează în funcţie de unghiul
dintre aliniamente -β, şi de raza R, a curbei
de racordare, impusă prin proiectare, în
funcţie de condiţiile tehnice specifice
drumului. Pentru curba de faţă, s-a luat R
350 m. Calculul elementelor geometrice ale
curbei de racordare circulare, se face cu
relaţiile:
Fig. 5. Punctele principale şi elementele - lungimea tangentei principale:
geometrice ale curbei de racordare circulare

β
T = Ti V5 = Te V 5 = R ⋅ ctg = 350 ⋅ ctg 43g15c 71cc = 434,67 m
2
- lungimea bisectoarei:
 β 
( )
b = V5 B = R ⋅  cos − 1 = 350 ⋅ cos 43g15c 71cc − 1 = 208,07 m
 2 
- lungimea curbei de racordare:

(
 π ⋅ 200 g − β
L = R ⋅
) = 350 ⋅  π ⋅ (200g − 86g 31c 42cc ) = 625,02 m
 200 g   200 g 
   
- lungimea săgeţii principale:
§ β·
(
f = BBo = R ⋅ ¨1 − sin ¸ = 350 ⋅ 1 − sin 43g15c 71cc − 1 = 130,49 m
© 2¹
)
- lungimea coardei principale:
 β
( )
2c = Ti Te = 2R ⋅  cos  = 2 ⋅ 350 ⋅ cos 43g15c 71cc = 545,22 m
 2

6
 - coordonatele rectangulare pe tangentă ale vârfului curbei (sistemul de axe, cu origine în
Ti sau Tc, are axa X pe direcţia tangentei, şi axa Y pe direcţia razei):
§ β·
( )
X b = Ti B1 = R ⋅ ¨ cos ¸ = 350 ⋅ cos 43g15c 71cc = 272,61 m
© 2¹

§ β·
( )
Yb = B1B = R ⋅ ¨1 − sin ¸ = 350 ⋅ 1 − sin 43g15c 71cc − 1 = 130,49 m
© 2¹
Pentru calculul acestor elemente sunt întocmite tabele în funcţie de unghiul β, şi pentru
raza de 1 (raza unitară) astfel încât să se multiplice termenul extras din tabel cu mărimea razei.
Trasarea pe teren a punctelor principale ale curbei de racordare circulare, se face cu
ajutorul elementelor geometrice în următoarea succesiune:
- începând din vârful V5, se aplică, prin măsurarea directă sau indirectă, lungimea tangentei
T = 434,76 m, mai întâi pe aliniamentul V5-V4, obţinându-se punctul de intrare din curbă
Ti , şi ulterior pe aliniamentul V5-V6, obţinându-se punctul de ieşire din curbă Te.
- Cu teodolitul instalat în punctul de intersecţie al aliniamentelor V5 se aplică faţă de
β
direcţia cunoscută a aliniamentului V5-V6, unghiul orizontal = 43g15c 71cc , iar pe
2
direcţia obţinută măsurându-se lungime bisectoarei, b=208,07m, se obţine vârful sau
mijlocul curbei B. Verificarea acestui punct se poate face, fie prin aplicarea săgeţii
principale f = 208,07 m, din mijlocul coardei, fie prin aplicarea coordonatelor
rectangulare, mai întâi a abcisei, XB = 272,61 m, începând din Ti, şi apoi a ordonatei, YB
= 130,49 m, începând din Bi.

4. Calculul şi modul de aplicare pe teren a punctelor intermediare de pe curba de

racordare, prin metoda coordonatelor polare şi metoda coordonatelor rectangulare pe
tangentă
După trasarea punctelor principale, Ti, B şi Te, urmează trasarea în detaliu a curbei, prin
calculul şi trasarea punctelor intermediare 1, 2, 3,…., de-a lungul arcelor Ti B şi BTe . Din cauza

simetriei curbei faţă de bisectoarea unghiului β, calculul punctelor intermediare se face numai
pentru jumătate din curbă deoarece, pentru cealaltă jumătate, elementele sunt aceleaşi. Punctele
intermediare permit materializarea pe teren a liniei proiectată de curbă.
În funcţie de precizia cerută la trasare, de condiţiile de relief şi de acoperire, ca şi de
aparatura existentă, trasarea în detaliu se poate efectua prin mai multe metode. În lucrare se
prezintă două metode cele mai folosite în practică:
a. Metoda coordonatelor polare

7
 În cadrul acestei metode, punctele intermediare de pe curbă sunt definite de unghiurile
periferice δi, i=1,2,3…, luate faţă de tangentă, şi de coarda s, considerate faţă de punctul
precedent, începând cu Ti (Te). Metoda prezintă două cazuri:
- cazul când pentru coardă se alge o valoare rotundă, s = 5, 10, 15, 20, 25 m şi se determină
unghiul la centru corespunzător acesteia, fig. 6a. Astfel pentru s = 20m, va rezulta:
s 20
2δ = arcsin arcsin = 3g 63c84 cc
R 350

Fig. 6. Trasarea punctelor intermediare prin metoda coordonatelor polare: a – coarde

de valoare rotundă; b – coarde de valoare nerotundă

În funcţie de acesta, se calculează unghiurile periferice, corespunzător fiecărui punct

intermediar:
2δ
δ1 = = δ, δ 2 = 2δ, δ3 = 3δ ,.....
2
Pentru punctele intermediare, de pe o jumătate de curbă, şi coarda rotundă, s = 20,
unghiurile periferice sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3. Unghiurile periferice pentru s = 20 m
Nr. pct. δg Nr. pct. δg Nr. pct. δg
1 1g81cc92c 6 10g91cc52c 11 20g01cc12c
2 3g64cc84c 7 12g73cc44c 12 21g83cc04c
3 5g451cc76c 8 14g55cc36c 13 23g64cc96c
4 7g27cc68c 9 16g37cc28c 14 25g46cc88c
5 9g09cc60c 10 18g19cc20c 15 27g28cc80c

8
- cazul coardelor de valoare nerotundă, fig. 6b, calculate prin împărţirea unghiului la centru la un
număr par, spre a verifica şi mijlocul curbei, B. Se calculează mai întâi unghiul la centru al
coardei:

200g − β 200g − 86g 31c 42cc

2δ = = = 3g 78c 95cc
n 30
şi în funcţie de aceasta, se calculează lungimea coardei, care nu va avea valoare rotundă:

s = 2R ⋅ sin δ = 2 ⋅ 350 ⋅ sin 1g 89 c 47 cc = 20,83 m

Unghiurile periferice ale punctelor intermediare se calculează ca şi în cazul precedent:
2δ
δ1 = = δ = 1g 89 c 47 cc , δ 2 = 2δ = 3g 78c 95cc , δ3 = 3δ = 5g 68c 42 cc ,.....
2
Trasarea pe teren a punctelor intermediare, prin metoda coordonatelor polare, se face
astfel: cu teodolitul instalat în punctul de tangenţă, Ti, se aplică faţă de direcţia cunoscută a

tangentei, mărimea unghiului δ1= 1g 89 c 47 cc şi pe această direcţie, cu ruleta se aplică mărimea

coardei, s = 20m, obţinându-se punctul 1, care se materializează. În continuare se trasează cu

teodolitul unghiul δ2= 3g 63c84 cc şi cu ruleta se aplică coarda, s = 20m, începând din punctul 1,
obţinându-se punctul 2. În acelaşi fel se procedează pentru trasarea celorlalte puncte
intermediare, 3, 4, …,15, ale curbei, până la punctul de mijloc, B. Pentru cealaltă jumătate a
curbei, teodolitul se aşează în punctul de tangenţă, Te, folosindu-se aceleaşi elemente de trasare.

b. Metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă

În cadrul acestei metode, numită şi metoda absciselor şi ordonatelor, punctele
intermediare sunt definite prin coordonate rectangulare, într-un sistem de axe în care se ia
tangenta, ca abscisă, şi raza curbei, ca ordonată, cu originea în punctul Ti, şi respectiv Te.
Folosirea metodei se poate face în două feluri: cu abscise egale şi cu arce egale, ambele
de valoare rotundă.
- în cazul când pentru abscisă se alege o valoare rotundă X = 5, 10, 15, 20, 25 m, pentru
fiecare punct intermediar, coordonatele rectangulare pe tangentă sunt exprimate prin relaţiile,
(fig.7.a):

X i = i ⋅ X, Yi = R − R 2 − X i2
unde i = 1, 2, 3…….
Abscisele punctelor se obţin ca multiplii ai abscisei de valoare rotundă, iar ordonatele se
calculează funcţie de abscisă şi raza curbei de racordare.

9
Fig. 7. Trasarea punctelor intermediare prin metoda coordonatelor rectangulare pe tangentă: a –
abscise de valoare rotundă, b – arce de valoare rotundă.

De exemplu, pentru abscisa aleasă, X = 20m, coordonatele punctelor intermediare sunt

prezentate în tabelul 4. Ultimul punct intermediar va fi acela care are ordonata mai mică decât
ordonata mijlocului curbei (Y13 < YB ) . Cazul abscisei egale de valoare rotundă este avantajos în
privinţa rapidităţii calculului dar are dezavantajul că punctele intermediare sunt situate la distanţe
neegale pe curbă.

Tabelul 4. Coordonate rectangulare

Nr. pct. Coordonate Nr. pct. Coordonate Nr. pct. Coordonate
X Y X Y X Y
1 20 0,57 6 120 21,21 11 220 77,79
2 40 2,29 7 140 29,22 12 240 95,25
3 60 5,18 8 160 38,71 13 260 115,69
4 80 9,27 9 180 49,83 14 280 140,00
5 100 14,59 10 200 62,77 15 300 169,72

- cazul când pentru arce se alege o valoare rotundă, a = 5, 10, 15, 20, 25 m, astfel că
punctele intermediare se vor situa la distanţe egale pe curbă, fig. 7b. Prima dată se calculează
unghiul la centru corespunzător arcului ales:

a
λg = ρ g ⋅ , unde ρ g = 63g 66 c 20 cc
R
10
şi în funcţie de aceasta se calculează coordonatele rectangulare la punctele intermediare cu
relaţiile:
X i = R ⋅ sin (i ⋅ λ )
Yi = R ⋅ [1 − cos(i ⋅ λ )]
unde i = 1,2,3,…
De exemplu, luându-se lungimea arcului a = 20 m, unghiul la centru va fi:
a 20
λg = ρ g ⋅ = 63g 66 c 20 cc ⋅ = 3g 63c 78cc
R 350
Pe baza unghiului la centru s-au calculat coordonatele rectangulare ale punctelor
intermediare, tabelul 5.

Tabelul.5 Coordonatele rectangulare

Nr. pct. Coordonate Nr. pct. Coordonate Nr. pct. Coordonate
X Y X Y X Y
1 19,19 0,57 6 117,66 20,37 11 205,80 66,90
2 39,91 2,28 7 136,30 27,63 12 221,63 79,11
3 59,71 5,13 8 154,48 35,94 13 236,74 92,21
4 79,30 9,10 9 172,17 45,27 14 251,07 106,15
5 98,64 14,19 10 189,29 55,60 15 264,59 120,89

De această dată se vor determina 15 puncte intermediare, după acelaşi considerent

(Y15 < YB ) .
Aplicarea în teren a punctelor intermediare se face măsurând de-a lungul tangentei,
începând cu punctul Ti, valorile absciselor X1, X2, X3, …Din aceste puncte se ridică cu teodolitul
perpendiculare pe direcţiile cărora se măsoară ordonatele Y1, Y2, Y3, …, la vârfurile
perpendicularelor obţinându-se punctele intermediare.
Analog, cu aceleaşi coordonate se aplică punctele pe cealaltă jumătate a curbei, faţă de
sistemul de axe cu originea în punctul de ieşire din curbă Te.

5. Pichetarea traseului
Pichetarea traseului reprezintă operaţia de materializare în detaliu, pe teren a axei
drumului. Se pichetează punctele de început şi de sfârşit ale traseului, vârfurile de aliniamente,
punctele intermediare ale curbelor de racordare, kilometrii şi hectometrii , Fig. 8.

11
 Fig. 8. Exemplu de pichetare a traseului rutier

6. Întocmirea profilului longitudinal al drumului

Nivelmentul traseului drumului cuprinde nivelmentul longitudinal al axului şi
nivelmentul profilelor transversale.
Pentru nivelmentul axului traseului pichetat pe teren se foloseşte metoda drumuirii de
nivelment geometric de mijloc, sprijinită pe repere de cote cunoscute.
În condiţii de teren cu relief accidentat, nivelmentul traseului se va executa prin metoda
drumuirii de nivelment trigonometric, combinată cu profile transversale.
Profilul longitudinal al traseului drumului reprezintă linia rezultată din secţionarea
traseului cu plane verticale, ce conţin fiecare aliniament şi, se întocmeşte pe baza distanţelor
orizontale dintre punctele de pichetaj. Profilul longitudinal se întocmeşte considerând drept scară
a lungimilor 1:1.000 şi scara înălţimilor 1:100, în regiunile de deal şi munte şi, 1:2.000 respectiv
1:200 pentru regiunile de şes.
Liniile care unesc cotele din teren a punctelor formează linia terenului sau linia neagră
(linia continuă din fig. 9), faţă de care se proiectează axul traseului în plan vertical, sau cu alte
cuvinte linia proiectului sau linia roşie (linie punct în fig.9). Linia roşie se compune din porţiuni
orizontale numite paliere şi porţiuni înclinate numite declivităţi. După cum traseul rutier urcă sau
coboară, în sensul kilometrajului, declivitatea se numeşte rampă sau pantă. Vârfurile liniei
poligonale formate din linia roşie, se numesc puncte de schimbare de declivitate, iar distanţa
dintre două puncte consecutive de schimbare de declivitate se numeşte pas de proiectare.
Mărimea declivităţii (pantei) se stabileşte cu relaţia:
Z − Z1
i% = p% = 100 ⋅ 2 ,
D

12
unde:
D – lungimea pasului de proiectare;
Z1 şi Z2 cotele punctelor de capăt ale distanţei D.

Fig. 9. Porţiune din profilul longitudinal al drumului

Pentru cazul analizat (fig. 9), mărimile celor două declivităţi vor fi:
Z6 − Z0 544 , 00 − 541 , 45
i 5 % = 100 ⋅ = 100 ⋅ = 0 , 425 %
D 06 −6 600

Z0 7 − Z6 542,45 − 544,00
i 6 % = 100 ⋅ = 100 ⋅ = −0,387%
D6 −06 400

Cotele proiectate (cotele roşii) ale punctelor de pe axul drumului se determină prin calcul,
în funcţie de declivitate şi distanţă cu relaţia (fig. 10):
Z n = Z n −1 + i ⋅ D n
unde:
Zn – cota roşie căutată;
Zn-1- cota roşie cunoscută a punctului de capăt aflat la distanţa Dn de linia roşie cu declivitatea i,
exprimată la unitate (ca tangentă);

13
De exemplu pentru punctele 1 şi 2 de pe profilul longitudinal
al drumului (fig. 9) zonă detaliată în fig. 10, se va obţine:
Z1 = Z 0 6 + i ⋅ D1 = 541,45 + 0,00425 ⋅100 = 541,87 m

Z 2 = Z0 6 + i ⋅ D 2 = 541,45 + 0,00425 ⋅ 200 = 542,30 m.

Se procedează identic pentru celelalte puncte.

Racordarea declivităţilor se face la traversarea vârfurilor
crestelor şi văilor. În cazul vârfurilor sau crestelor se Fig. 10. Calculul cotelor
introduc curbe de racordare convexe, iar la trecerea văilor, punctelor

se introduc curbe de racordare concave , fig.11. Curbele de racordare convexe se execută cu raze
de curbură mari (R1 până la 10.000 m) iar în cazul curbelor concave, racordarea se face cu raze
mici (R2 până la 2.000 m).

Fig. 11. Racordarea declivităţilor

În exemplul considerat, racordarea se face printr-o curbă convexă, cu centrul în punctul

O, fig. 12.

Fig. 12. Racordarea

declivităţilor printr-o
curbă convexă

14
 Unghiul la centru δ al racordării, este egal cu suma algebrică a unghiurilor de pantă.
Prima dată di valorile declivităţilor celor două aliniamente se calculează unghiurile de pantă
corespunzătoare, fig. 12.a.:
i % 0,425%
α1 = arctg 5 = arctg = 0 g 27 c 06 cc
100 100
i % − 0,387%
α 2 = arctg 6 = arctg = −0 g 24 c 64 cc
100 100
Pe baza acestor unghiuri se calculează unghiul de abatere, acelaşi cu unghiul la centru:

δ = α1 − (−α 2 ) = α1 + α 2 = 0g 27 c 06 cc + 0g 24c 64 cc = 0 g 51c 70cc

Ulterior se determină elementele geometrice ale curbei de racordare în plan vertical.
Lungimea tangentei va fi egală cu (fig. 12.b):
δ
a = AI = BI = R ⋅ ctg
2
În cazul unghiurilor la centru mai mici, se poate scrie că:
δ (α + α 2 ) = (tgα1 + tgα 2 ) = i1 + i 2
tg = tg 1
2 2 2 2
şi atunci lungimea tangentei se va putea calcula direct cu formula:
i % + i6 %
a =R⋅ 5
200
Considerând pentru raza curbei de racordare verticală valoarea, R = 9000 m, lungimea
tangentei va fi:
0,425% + 0,387%
a = 9000 ⋅ 36,54 m
200
Lungimea bisectoarei b1, reprezentând coborârea punctului de frângere I, faţă de mijlocul
curbei M, se calculează cu relaţia:

a2 36,54 2
b= = = 0,07 m.
2 ⋅ R 2 ⋅ 9000
Trasarea în detaliu a curbei de racordare în plan vertical, se face prin metoda
coordonatelor rectangulare pe tangentă. Dacă se consideră valori rotunde pentru abscisă, X =5,
10, 15 m, coordonatele punctului j vor fi:
X j = j⋅ X

X 2j
Yj =
2⋅k
Dacă pentru exemplul de faţă se consideră X = 10 m, coordonatele rectangulare ale
punctelor intermediare vor fi:
X1 = 10,00 m Y1 = 0,01 m
15
X2 = 20,00 m Y2 = 0,02 m
X3 = 30,00 m Y1 = 0,05 m
Deoarece lungimea tangentei este a = 36,54 m, sunt necesare numai trei puncte
intermediare şi, deoarece unghiurile de pantă sunt mici, abscisele Xj se pot aplica cu ruleta ţinută
în poziţie orizontală şi coordonatele Yj se pot măsura pe verticală.

7. Întocmirea profilului transversal al drumului

Profilele transversale ale drumului se întocmesc pe baza distanţelor orizontale, conform
cotelor de pichetaj şi a cotelor determinate pe teren prin nivelment geometric sau trigonometric.
În fiecare punct de pe axul traseului, profilul transversal cuprinde linia terenului şi reprezentarea
la scară a platformei drumului.
După poziţia platformei drumului faţă de terenul natural, profilul transversal se poate
prezenta sub trei tipuri caracteristice: rambleu – în umplutură, debleu – în săpătură şi mixtă în
săpătură şi umplutură, fig.13.

Fig. 13. Profilul transversal al drumului

Profilul transversal tip este aplicat unui anumit sector şi, cuprinde toate detaliile
constructive cu privire la alcătuirea drumului în secţiune transversală. Dimensiunile elementelor
geometrice din profilul transversal al drumului proiectat se dau prin profilul tip al sectorului
considerat. Fiecare profil transversal este identificat printr-un număr de ordine şi poziţia sa
kilometrică.

8. Marcarea şi reperarea punctelor trasate la terasamente.

După trasarea în teren a profilului longitudinal al drumului (axei) şi a profilelor transversale tip,
este necesasră amplasarea unor repere martor în afara zonei amprizei drumului, cu ajutorul

16
cărora se poate reconstitui poziţia planimetrică şi nivelitică a picheţilor din axa drumului. De cele
mai multe ori se fixează doi reperi martori, câte unul de fiecare parte a amprizei, formând o linie
perpendiculară pe axă sau în direcţia bisectoarei curbei de racordare, fig. 14.

Fig. 14. Marcarea şi reperajul punctelor trasate la terasamente

17