Sancţiunile penale

Sancţiunile de drept penal reprezintă alături de instituţia infracţiunii şi de instituţia

răspunderii penale o altă intituţie majoră a dreptului penal.
Sancţiunile de drept penal sunt măsuri de constrângere, de reeducare şi de prevenire,
prevăzute de legea penală şi care se aplică în urma săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală
pentru restabilirea ordinii de drept.
În dreptul nostru penal există 3 categorii de sancţiuni şi anume:
• pedepsele;
• măsurile educative;
• măsurile de siguranţă.
Pedepsele reprezintă cea mai importantă sancţiune de drept penal, o măsură de
constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii
de noi infracţiuni.
Trăsăturile esenţiale ale pedepselor:
• Pedepsa este o măsură de constrângere ce constă fie într-o privaţiune de libertate fie
într-o restrictie (libertatea, bunurile, drepturile);
• Pedepasa este un mijloc de reeducare, deoarece se urmăreşte îndreptarea şi
reintegrarea în viaţa socială a celui condamnat;
• Pedeapsa este o sancţiune prevăzută de legea penală;
• Pedeapsa are caracter personal;
• Pedeapsa se aplică numai de instanţele judecătoreşti.
Categorii de pedepse:
* Pedepse aplicabile persoanei fizice
1. pedepse principale (art. 53 C.pen.)
- detenţiunea pe viaţă;
- închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
- amenda de la 100 lei la 50.000lei.
2. pedepse complementare (art. 55 C.pen.)
- interzicerea exercitării unor drepturi;
- degradarea militară ;

1
 - publicarea hotărârii de condamnare.
3. pedepse accesorii (art. 54 C.pen.) – interzicerea unor drepturi.
* Pedepse aplicabile persoanei juridice – art. 136 C.pen.
1. pedeapsa principală – amenda;
2. pedepse complementare
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii persoanei juridice sau suspendarea uneia dintre
activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3
luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată
de la unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

Pedepse aplicabile persoanei fizice

Pedepsele principale
Detenţiunea pe viaţă - a înlocuit pedeapsa cu moartea, fiind cea mai severă pedeapsă
principală din legislaţia penală română.
Se aplică alternativ cu pedeapsa închisorii de 30 ani. In mod excepţional este prevăzută ca
pedeapsă unică în 2 situaţii: genocidul în timp de război şi tratamente neomenoase pe timp de
război.
Această pedeapsă nu se aplică minorilor şi persoanelor care au împlinit 60 ani, în locul ei
aplicându-se pedeapsa închisorii de 30 ani – art. 58 C.pen.
Inchisoarea - de la 15 zile la 30 de ani – constă în privarea de libertate a condamnatului pe
o durată determinată de timp. Inchisoarea se execută în penitenciare.
De cele mai multe ori este prevăzută ca pedeapsă unică, dar uneori este reglementată
alternativ cu pedeapsa amenzii sau cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Amenda penală – constă în suma de bani pe care condamnatul trebuie să o plătească statului.
Se trece în cazierul judiciar.
Poate fi reglementată alternativ cu închisoarea sau poate fi unică.

2
 Amenda se stabileşte ţinându-se cont de dispoziţiile art. 61 din Codul penal, fără însă a-l
pune pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle cu privire la întreţinerea,
creşterea, pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are obligaţii legale.
Dacă cel condamnat la plata amenzii se va sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii,
în tot sau în parte, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele
prevăzute pentru infracţiunea săvârşită şi ţinând cont de partea din amendă achitată (art. 63 Cod
penal).
Pedepsele complementare – sunt aplicate de instanţa de judecată numai pe lângă pedeapsa
principală.
1. Interzicerea unor drepturi (art. 66 C.pen.) – constă în interzicerea pe o perioadă de timp,
de la 1 la 5 ani, a exerciţiului anumitor drepturi ale condamnatului. Drepturile ce se pot interzice
sunt :
• dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii
publice;
• dreptul de a ocupa o funcţie implicând exercițiul autoritatii de stat;
• dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita ori de a desfăşura o
activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
• drepturile părinteşti;
• dreptul de a fi tutore sau curator.
Pedeapsa interzicerii unor drepturi se execută după executarea pedepsei principale – art. 67
alin. 1 C.pen.
Din cuprinsul art. 67 Cod penal rezultă că pedeapsa complementara este de două feluri :
- obligatorie – atunci când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită -
alin. 1, art. 67 C.pen.;
- facultativă – atunci când instanţa constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii,
împrejurările cauzei şi persoana infractorului, aplicarea ei este necesară – alin. 1, art. 67 C.pen.. Ea
nu trebuie să fie prevăzută în norma de incriminare.
2. Degradarea militară (art. 69 C.pen.) – constă în pierderea gradului şi a dreptului de a
purta uniformă. Această pedeapsa complementară se execută după rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de condamnare.
Degradarea militară este de 2 feluri :

3
 - degradare obligatorie (art. 69 alin. 2 C.pen.) – când condamnatul este militar în
activitate sau rezervist şi dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai
mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă ;
- degradare facultativă (art. 69 alin. 3 C.pen.) – când condamnatul este militar în
activitate, rezervist sau în retragere şi a săvârşit o infracţiune intenţionată iar
pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
Pedepsele accesorii (art. 54 C.pen.) – sunt pedepse secundare şi constau în interzicerea
unor drepturilor din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea
sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

Măsurile educative
Măsurile educative sunt sancţiunile de drept penal care se iau faţă de minori (cei care
răspund penal) şi care au drept scop reeducarea lor în condiţiile unei constrângeri mai reduse.
Codul penal prevede două categorii de măsurile educative: măsuri educative neprivative de
libertate și măsuri educative privative de libertate – art. 155 C.pen.
Măsuri educative neprivative de libertate (art. 101 Cod penal):
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârșit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
Măsuri educative privative de libertate:
a) internarea într-un centru educativ - art. 124 C.pen.;
b) internarea într-un centru de detenție - art. 125 C.pen.
La alegerea măsurii educative se ține seama, mai întâi, de gravitatea infracțiunii săvârșite
ori dacă minorul se află la prima infracțiune, pentru ca instanța să stabilească asupra categoriei
măsurii educative (neprivative sau privative de libertate) și apoi va avea în vedere criteriile generale
de individualizare a pedepsei prevazute în art. 74, în alegerea în concret a măsurii educative.
În conformitate cu prevederile art. 114 alin. 1 C. pen., față de minorul care, la data săvârșirii
infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
Porivit alin. 2 al art. 114 C.pen., faţă de minorul prevăzut în alin. 1 se poate lua o măsură
educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

4
 a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost
executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de
7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
În concluzie, un minor infractor se sancționează, de regulă, cu o măsura educativă
neprivativă de libertate, iar în mod excepțional, când recade în infracționalitate sau comite chiar
pentru prima dată o infracțiune gravă sau deosebit de gravă, față de acesta se ia o măsură educativă
privativă de libertate.

Măsurile de siguranţă (art. 107 alin. 1 C. Pen.) – sunt sancţiuni de drept penal care se
dispun în scopul înlăturării unei stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii unor fapte prevăzute
de legea penală.
Aceste măsuri se iau de regulă pe durată nedeterminată (atâta timp cât durează starea de
pericol).
In Codul penal sunt reglementate următoarele măsuri de siguranţă (art. 108 Cod penal):
- obligarea la tratament medical (art. 109 C.pen.) – constă în obligarea făptuitorul, care din
cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe
psihoactive, prezintă pericol pentru societate, să urmeze un tratament medical până la
însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
- internarea medicală (art. 110 C.pen.) – constă în internarea făptuitorului, care este bolnav
psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă şi
prezintă pericol pentru societate, într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau
până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
- interzicerea de a ocupa o funcţie sau a exercitării unei profesii (art. 111 C.pen.) – această
măsură se ia faţă de făptuitorul care a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor
cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentru exercitarea unei profesii sau
meserii ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi, se poate lua măsura interzicerii exercitării
dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate.
- confiscarea specială (art. 112 C.pen.) – constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea
statului a anumitor bunuri ce aparţin persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală,

5
 a căror deţinere de către făptuitor datorită naturii lor ori datorită legăturii acestora cu săvârşirea
faptei prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală;
- confiscarea extinsă (art. 1121 C.pen.) – constă în confiscarea şi a altor bunuri decât cele
menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre
următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa
prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind
operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi
al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva
intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.