ARTA EGIPTEANĂ.

ARHITECTURA
Arta egipteană impresionează în primul rând prin surprinzătoarea sa modernitate. Îi
impresionează mai puțin pe contemplatorul cu preferințe pentru estetica barocă, romantică sau realistă;
în schimb îl va entuziasma pe devotatul artei clasice - sau al celei moderne.
Căci arta egipteană este o artă de mare demnitate şi distincţie.
Este ermetică, închisă oricăror sugestii venite din partea artei altor țări, păstrând un aer de
profundă solitudine. Nu ține deloc să emoţioneze, este cea mai impersonală din întreaga arie culturală
antică orientală(cf. E. Faure). Afişând o vizibilă mândrie – dar lipsită de ignoranţă sau de duritate - este
profund umană tocmai prin marea ei simplitate. Viaţa ei se comunică privitorului în mod direct şi net,
din gestul natural şi din atitudinea exactă a personajului uman reprezentat. Un personaj a cărui
rigiditate creată de poza sa solemnă, convențională, nu deranjează.
Arta egipteană este dominată de ideologia religioasă şi de cea monarhică. Această situaţie îi
impune artistului stilul solemn şi respectarea tradiţiei. Solemnitatea şi conservatorismul acestei arte
aveau rolul de a reclama privitorului un sentiment de respect față de autoritatea constituită. Nu se putea
deci vorbi de o autonomie a artei, de o artă dezinteresată, generată de intenții pur estetice, care să
propună opera creată unei contemplaţii directe estetice. Artistul trebuia să ilustreze o idee religioasă
sau politică; să comunice privitorilor un sens care i-a fost dinainte stabilit, comandat, impus. Arta lui
nu ţine atât să „reprezinte„, cât să „simbolizeze”. Arta devine astfel o hieroglită,al cărei sens ascuns
este stabilit dinainte.
Totul în arta egipteană este dictat de ideea continuării existenței şi după moarte. Ideea „lumii de
dincolo” va fi aceea în funcţie de care şi în jurul căreia se va organiza aproape întreaga artă egipteană.
Fără însă ca imaginea acelei lumi „de dincolo” să aibă nimic întunecat, dezolant, macabru. Arta
egipteană nu stă - cum greşit se susţine uneori - sub egida morţii. Egipteanul nu este obsedat de ideea
deprimantă a morţii, ci artă să este o senină înţelegere a morţii concepută ca o continuare firească a
vieţii. Este, în ultima analiză, un triumf şi un elogiu al vieţii. În Egiptul antic moartea nu este
definitivă. De aceea, monumentele funerare egiptene sugerează şi glorifică eternitatea.
Cea mai veche formă de arhitectură funerară este mastaba 1, - o construcţie masivă de cărămidă
sau de piatră ridicată deasupra unui mormânt, săpat adânc în pământ (un puţ vertical în care este depus
sarcofagul şi obiectele funerare indispensabile, puț care apoi este zidit şi umplut cu pietre pământ). În
mastaba se află – exact deasupra mormântului - o capelă în care se celebrau riturile funerare, mobilată
cu o masă pentru ofrande; alături era o stelă (pictată sau gravată), în dosul căreia se afla „coridorul” (în
arabă: serdab), zidit, conţinând statuile defunctului. Acesta comunica - prin statuile care îl reprezentau
- cu familia sa care, prin nişte ferestruici mici, îi aducea ofrandele şi filmul de tămâie. Capela era
decorată cu scene (pictate sau sculptate în basorelief) reprezentând diferite activităţi din viață, şi care -
pe cale magică - menţineau defunctul „în viaţă”. Mastabele - morminte ale unor particulari de rang
înalt - erau grupate, regulat, în jurul piramidei faraonului. O mastaba a unui personaj foarte bogat putea
avea şi alte încăperi, comunicând între ele prin coridoare.

PIRAMIDELE
Un tip mai evoluat de monument funerar, apărut în timpul dinastiei a III-a, este piramida în
trepte2. Primul monument de acest fel a fost construit de vizirul şi arhitectul Imhotep pentru regele
Djeser, fondatorul dinastiei a III-a, la Saqqara. Piramida - o suprapunere în diferite etape peste o
mastaba pătrată - are dimensiuni impresionante: farurile bazei dreptunghiulare de 109 m și 121 m, iar
înălțimea de 61 m. (Nu s-a păstrat zidul de incintă – în interiorul căruia erau curți, altare și alte
construcții ceremoniale, - lung de 1600 m, înalt de 10 m și cuprinzând o suprafață de 15 ha). Camerei
funerare ale regelui şi a 11 membri ai familiei sale erau săpate în stâncă. Sarcofogul regal era depus în
fundul unui puț, adânc3 de 28 m.

1
În araba „banchetă” – zidurile construcției fiind ușor înclinate. La început capela era în afara mastabei.
2
Până la această data, regii erau înmormântați în mastabe. Piramida de la Saqqara are 6 trepte uriașe, fiecare de 10 m
înălțime. Ca aspect, amintește ziguratul babilonian, sau piramidele în trepte ale aztecilor și mayașilor – cu care însă, în
afară de formă, nu are nimic comun.
3
Etapa următoare a acestui tip de mormânt regal este reprezentată de piramida in trepte de la Meidum (la 20 km de
Saqqara), construită de fondatorul dinastiei a IV-a – cca 2670 î.e.n.– Snefru, tatăl lui Kheops.
 În timpul dinastiei următoare au fost construite marile piramide de 4 la Giseh, care se numeau
„Orizontul lui Kheops”, „Marea este Khefren" şi „Divin este Mikerinos”. Asemenea piramide,
geometric perfecte, se cunosc azi în Egipt aproximativ 80.
Baza pătrată a celei dintâi - care ocupă o suprafaţă de mai bine de 5 ha - avea latura de 237,50 m
şi înălțimea de 147 m (azi - 138m), terminată cu o platformă de 6 m 2 5. 2.300.000 de blocuri de calcar
gălbui, dispuse în 220 de rânduri, erau acoperite cu lespezi de calcar fin alb (din care azi au mai rămas
puţine, la baza piramidei). Singura intrare în piramidă se află pe latura nordică, la o înălţime de 16,50
m. În interior a fost construit un adevărat sistem de coridoare, galerii, canale de ventilaţie, etc
totalizând câteva sute de metri în lungime. (Galeria cea mai lungă este de 47 m cu o înălţime de 8,50
m). Un coridor în pantă duce la camera funerarii, în care se află şi azi sarcofagul lui Kheops. Situată în
centrul piramidei, camera funerară a faraonului - lungă de 10,50 m, lată de 5 m, şi înaltă de aproape 6
m - este în întregime din granit, plafonul constând din 9 blocuri, care cântăresc aproximativ 400 de
tone. Din galeria de intrare se ramifică un coridor care coboară în pantă până la o adâncime de 31 m
sub nivelul bazei piramidei, la un puţ destinat - iniţial - să adăpostească sarcofagul regal. Camera
funerară a reginei, canalele de aerisire, cinci spații libere etajate, menite să reducă din presiunea masei
uriaşe de piatră asupra boltei cavoului, completează această uimitoare operă de ştiinţă şi de tehnică.
Ansamblul arhitectural al piramidei lui Kheops mai cuprindea un templu funerar, de la care o
șosea ducea la un al doilea templu funerar, situat la marginea deşertului. Apoi, trei piramide mai
mici, morminte ale unor regine; cinci bărci mari de lemn plasate în gropile săpate în stâncă chiar lângă
piramidă; în fine, faimosul Sfinx din Giseh. Pe o ridicătură de calcar lungă de 200 m faraonul Khefren
a pus să se sculpteze un uriaş idol în formă de leu (lung de 57 m ş1 înalt de 20 m), care să-i protejeze
mormântul. Maiestuosul cap al idolului, cu senina sa frumusețe divină, este imaginea regelui adorând răsăritul
soarelui6.
Gigantica operă de construcţie a Marei Piramide a lui Kheops a durat 30 de ani, în care timp „au muncit
fără întrerupere câte o sută de mii de oameni” 7. Blocurile de piatră - unele de 20 de tone – au

Diaconescu Alexandru. Mari civilizaţii ale Orientului Antic (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită) Vol. I.
CIVILIZAŢIA EGIPTEANĂ Conf. Dr.

4
Pyramis este cuvânt grecesc (numele unei turte din făină de grâu care avea o formă țuguiată). Piramidele erau mormintele
regilor din dinastiile III-XVII, apoi ale suveranilor etiopieni din dinastia a XXV-a și a urmașilor lor.
5
Piramida lui Khefren are laturile bazei de 145 m și 215 m, iar înălțimea de 113 m; piramida lui Mikerinos, cea mai mica,
este înaltă de 62 m.
6
Figura Sfinxului a fost mutilate de un emir arab în timpul Evului Mediu.
7
Herodot, Istorii, II, 114-115. Aceeași cifră o dă și Diodor din Sicilia (Biblioteca, 1,63); dar Pliniud – 300 000 (Hist.. Na..,
XXXVI, 17)