SIMBOLISMUL

-studiu de caz-

Bobes Miruna, Gheorghe Andrei, Ionita Mitran Gabriela, Spinu

Eusebiu

Clasa a XI-a B
Simbolismul
-studiu de caz-

Contents
Introducere............................................................................2
Introducere.........................................................................2
Definitia simbolismului.................................................3
Ideologia si estetica simbolismului..........................4
Trasaturile literaturii simboliste...............................5
Simbolismul European.....................................................7
Reprezentanti ai simbolismului European............7
Opera ale simbolistilor europeni...............................8
Simbolismul in arta.......................................................11
Simbolismul romanesc..................................................13
Descriere...........................................................................13
Noi, simbolistii................................................................16
Trasaturi............................................................................18
Reprezentanti..................................................................19
Concluzii...............................................................................28

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Introducere
Introducere

Schimbarea structurii personalită ţii umane din epocă determină

necesitatea unei schimbă ri estetice. Astfel, poezia simbolistă este una exclusiv
a sensibilită ţii pure. Ea se reflectă pe sine; nu comunică , ci se comunică .
Obiectul poeziei simboliste îl constituie stă rile sufleteşti nelă murite, fluide,
vagi, muzicale, care sunt transmise prin folosirea analogiei, sugestiei,
folosindu-se un limbaj poetic inedit.

Ca obiect al artei este proclamat domeniul impalpabilului şi al

imaginarului, subconştientul; aplecarea că tre stă ri sufleteşti nedefinite, are ca
reprezentă ri: neliniştea, nevroza, plictisul, spleenul, oboseala, angoasa,
disperarea, amă ră ciunea, macabrul, exotismul,etc. Atitudinea comună a
simboliştilor de pretutindeni este respingerea mediocrită ţii, a platitudinii unei
societă ţi stă pâ nite de valorilemateriale; între societate şi
nonconformismulscriitorului se deschide abisul.

Simbolismul reprezintă o reacţieantipozitivistă şi antiraţionalistă .

Poeţiisimbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot cese potrivea spiritului
lor neliniştit şi dornic de„altceva” decâ t ceea ce le putea oferi mediulambiant
şi vor fi receptivi la tot ce este nou îndomeniul filozofiei, al picturii, al muzicii,
alştiinţelor şi al artelor în general. Sunt preţuiţi înspecial Vilon ,Racine,
Chateaubriand, Nerval,Lamartine. Simbolişti preiau idei filozofice din Fichte,
Hegel, Schelling, Schopenhauer, sunt atraşi de poezia lui Novalis, a lui Poe şi
Whitman, de arta orientală . Avâ nd multe asemă nă ri cu simbolismul francez,
simbolismul româ nesc nu este o simplă variantă a lui. El a apă rut şi s-a

23
Simbolismul
-studiu de caz-

dezvoltat în cu totul alte condiţii social-istorice şi mai ales în cu totul alt

context literar. Simbolismul româ nesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci
şi-a asimilat parnasianismul.

Definitia simbolismului

Simbolismul este un curent literar apă rut în Franţa,ca reacţie împotriva

parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovâ nd
conceptul de poezie modernă .În concepţia simboliştilor, descripţia rece,
parnasiană , ca şi observaţia meticuloasă , naturalistă , urmă rind să decupeze “o
felie de viaţă ”, nu pot surprinde altceva decâ t o realitate superficială , o lume a
aparenţelor. Considerat din perspectiva social-istorică ,simbolismul apare ca
produs şi expresie a stă rii de spirit generate de agravarea contradicţiilor
societă ţii capitaliste de la sfâ rşitul secolului al XIX-lea.

Termenul de „simbolism”provine din cuvâ ntul grecesc „symbolon ” ,

intrat în limbă prin filieră franceză . Simbolul este un substituent,el înlocuieşte
expresia directă ,vorbirea noţională ,mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi
a convenţiei. O dată cu evoluţia limbajului, simbolul a devenit tot mai
complex, folosindu-se în toate domeniile culturii,iar în literatură este un mod
de constituire a imaginii artistice.

Ideologia si estetica simbolismului

Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă .

Poeţii simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea spiritului
lor neliniştit şi dornic de „altceva” decâ t ceea ce le putea oferi mediul ambiant
şi vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,
al ştiintelor şi al artelor în general. Sunt preţuiti în special Vilon, Racine,

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Chateaubriand, Nerval, Lamartine. Simboliştii preiau idei filozofice din Fichte,

Hegel, Schelling, Schopenhauer,sunt atraşi de poezia lui Novalis, a lui Poe si
Whitman, de arta orientală .

Simbolul literar concentrează în imagini elemente ale realului cu un

grad mai mic sau mai mare de generalizare.În cuprinsul
romantismului,simbolul ră mâ ne însa, ca în literatura premergă toare nu se
diferenţiază foarte net de alegorie. În simbolism, raportul dintre simbol si
realitate este sugerat. Curentul se diferentiază de alte curente tocmai prin
faptul că dă imaginilor poetice functia implicit şi nu explicit simbolică .

Trasaturile literaturii simboliste

 prezența celor 3 S-simbol (element concret ce redă o idee

abstractă ); sugestia=aluzie (tehnica prin care sunt scoase în evidență
anumite stă ri sufletești); sinestezia (figură de stil ce cuprinde un
ansamblu al tră irilor sintetizate în limbaj artistic –„Primă vară este o
pictură parfumată cu vibră ri de violet”);
 teme: natura aflată în descompunere, în disoluție; condiția
nefericită a artistului, damnat într-o lume a superficialită ții; moartea-
„sfâ rșitul continuu”; timpul; singură tatea (solitudinea); iubirea
neîmplinită , care nu aduce înă lțarea sufletească ; spațiul citadin (loc al
izolă rii, al claustră rii, „cavoul”)
 cromatica sugestivă are valoare de simbol; culorile sunt fie
numite direct în versurile poeziilor, fie sugerate prin anumite elemente
înconjură toare. Culorile induc anumite stă ri, evidențiind tră irile
artistului: violet-angoasă ; verde crud- nevroză ; galben- boală ; gri-
apă sare sufletească ; negru- moartea;

23
Simbolismul
-studiu de caz-

 muzicalitatea versurilor este realizată atâ t prin sugestie,

fiind regă site tipuri de instrumente muzicale în poezie (vioară , pian,
orgă , harpă , câ ntecul fanfarei, ariile cu valoare de simbol), dar și prin
cultivarea unor sonorită ți fonetice în figuri de stil precum: repetiție,
aliterație, prezența gerunziilor care construiesc imagini artistice
auditive specifice bocetului/ impun o muzicalitate lugubră ;
 cultivarea versului liber- noutate prozodică - simboliștii nu
acceptă convenția prozodică , ei pun accent pe ritm și forma poeziei;
 simțul olfactiv este activat de mirosuri puternice sugestive
pentru stă rile artistului- putregai, mucegai, cadavru, descompunere;
 textele induc lectorului stă ri apă să toare, sentimentele
transmise de poezie fiind tristețea, suferința, singură tate, melancolie,
depresie, nevroză , imposibilitatea eliberă rii prin iubire, speen ;
 corespondența dintre universul exterior (macrouniversul)
și universul lă untric (microuniversul)

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Simbolismul European

Reprezentanti ai simbolismului European

Charles Baudelaire (1821-1867)- este considerat poetul

care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin
originalitatea volumului să u controversat Les Fleurs du Mal
(Florile ră ului"). Va avea o influență puternică asupra viziunilor
poetice ale autorilor de mai tâ rziu.

Paul Verlaine (1844-1896)- unul dintre cei mai citiți

dintre poeții francezi, Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor
intime, a variatelor stă ri sufletești, într-o atmosferă
crepusculară și vagă .

Jean Moréas (1856-1910)-poet, eseist și critic literar grec,

a scris în limba franceză . S-a cunoscut și-a fost prieten cu poetul
româ n Ion Minulescu.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Opera ale simbolistilor europeni

Când toamna o sa vină

Jean Moréas

Când toamna o sa vină

Când toamna o sa vină cu frunze ruginite,

Ce-n stoluri au sa cadă pe-al morii eleşteu,

Când vântul o sa bată prin porţile-nvechite

Si-acolo unde roata se-nvârtea mereu,

Am sa m-aşez aproape de zidul cel batrân

Cu iedera, sub care se spulberă nisipul,

Şi-acolo cu privirea pierdută-o sa ramân,

Când soarelui si mie ni se va stinge chipul.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Imn frumuseţii

Charles Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,

O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire

Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,

De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;

Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;

Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună

Se face laş eroul,vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare?

Destinul ca un câine de poala ta se ţine;

Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare,

Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.

Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare

Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Simbolismul in arta

Atâ t literatul câ t si artistul plastic simbolist nu işi mai fac un crez din
reprezentarea justă ǎ realită ţii, ci o interpreteaza după propria lor simţire,
dâ nd prin obiectele reprezentate sugestia crezului lor artistic, a poeziei ori a
durerii lor. Ei îmbraca astfel ideile si reveria epocii în forme artistice noi.

Unele aspecte ale acestui curent au putut fi observate chiar la Gauguin,

care adesea spunea că nu este necesar ca pictorul să lucreze întotdeauna după
motivul real, ci să facă sinteza lui din memorie.

Un critic al secolului trecut, vorbind despre ţelurile artei simboliste,

ară ta că o operă de artă va putea fi:

– ideistă , atunci câ nd idealul ei unic va fi expresia ideii

– simbolistă , fiindcă va exprima această idee în forme
– sintetică , de vreme ce va întrebuinţa formele şi semnele
(desenul) după modalitatea de înţelegere generală
– subiectivă , dat fiind că obiectul reprezentat nu va fi
niciodată considerat ca obiect în sine, ci ca un mijloc prin care ideea este
sugerată pentru a fi inţeleasă de privitor.

Opera de artă va avea, spunea el, în acest caz, un pronunţat aspect

decorativ, fiind în acelaşi timp subiectivă , sintetică , simbolistă şi ideistă , aşa
cum apar unele opere ale vechilor egipteni, greci sau primitivi.

Printre aceşti artişti, Gustave Moreau (1826-1898) a introdus in lucră ri,

de multe ori, o tendinţa spre feerie, spre lumea eroilor din poveşti, de sfincşi şi

23
Simbolismul
-studiu de caz-

de himere, de costumaţie bogată şi de lumini cu efecte de miraj, ceea ce face să

se intrevadă un alt curent, şi anume suprarealismul.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Simbolismul romanesc
Descriere

Apariția unui nou curent literar înregistrează la sfâ rșitul secolului al

XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, o înnoire a stă rii de spirit, un fenomen
estetic influențat de constrâ ngeri sociale, uneori morale și nu în ultimul râ nd,
un registru propriu al limbajului, al senzațiilor și al emoțiilor. Alexandru
Macedonski, prin a sa conștință artistică lucidă va acționa radical spre
deosebire de activitatea celor din gruparea Junimii, poziționâ ndu-se marginal.
Prin întemeierea propriului cenaclu literar și a revistei Literatorul, tinerii
poeți sub egida lui vor valorifica o poezie nouă care va da naștere unui
simbolism româ nesc „organic”, longeviv, un așa-zis curent al damnaților,
neîntâ lnit pâ nă atunci în istoria literaturii româ ne. Prezenta lucrare de
cercetare în bibliotecă își propune să înregistreze modul în care a evoluat în
comunitatea literară simbolismul, cum a fost receptat în timpul epocii și
ulterior, după manifestarea acestuia prin referințe analitice, prin intermediul
instrumentelor de informare, precum reviste,ziare.

Originea simbolismului româ nesc a lă sat un gol în istoria critică a

literaturii româ ne. Critici literari și scriitori au dezbă tut de-a lungul timpului
înțelesul și caracteristicile autohtone, însă au omis un aspect destul de
indispensabil comunită tii literare și anume de unde își are ră dă cinile curentul.
Se poate afirma faptul că simbolismul româ nesc se identifică prin anumite
similitudini cu simbolismul francez, fructificat odată cu estetica urâ tului a lui
Charles Baudelaire, dar spre deosebire de ei, simbolismul româ nesc s-a
instaurat printr-o dorință acerbă ,novatoare de conformare a poeziei, care în
acel moment se afla sub influența vechiului canon prestabilit de precursori.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Astfel, în Literatorul, scriitorii folosesc idei foarte moderne, întrucâ t poezia nu

se divulgă maselor, ci implică apanajul celor cultivați: „se adresează la oameni
de gust, nu la mulțime, și-apoi credem că un bun ziar literar formează încetul
gustul publicului” , de aceea creierul era cunoscut ca fiind cel mai vrednic
organ de recunoaștere a ascunzișurilor poeziei și nu inima, după cum se
obișnuia în romantism.

Poezia simbolistă denotă un anume grad de inspirație, un efort lucid de

construcție, e o poezie despre nimic care se dovedește a fi despre ea însă și,
despre poezie. Simbolismul nu are nevoie de idei concrete, toată poezia e o
imensă metaforă care tinde să se mute dincolo, într-o altă stare de spirit.Acest
punct de vedere este bine reprezentat de că tre Elena Bacaloglu-Densusianu:
„E înainte sufletul zbuciumat al fiecă ruia, decadent cu renașterea îmbiată a
spiritelor noastre, pe de-o parte obosite, pe de-alta avâ ntate și dornice de-o
forță care să ne dea de gâ ndit, să ne explice mai multe neînțelesuri, chiar din
arta simbolistă .” Simbolismul româ nesc este vă zut în faza incipientă de că tre
Ion Trivale, critic tradițional, tocmai un demers care poate influența cu
precă dere tradiția, deci desființâ nd marii scriitori din trecutul literaturii
româ ne. Nu este de mirare că a intrat în diferite controverse cu teoreticienii
curentului, printr-o perspectivă evident diferită :

Că zută în partea geometrică , ea devine tehnică goală și rece; dar poezia

care se aruncă în haos riscă să degenereze de la misterul care intrigă , la golul
imens, în care sforțarea exagerată de a înțelege se nimicește prin chiar excesul
ei, fă câ nd loc legă nă rii pasive pe marea scâ nteierilor bizare

Receptarea ulterioară va valorifica importanța celor două valuri de

poeți care s-au remarcat în cenaclul literar desfă șurat de Macedonski.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Interesul acestuia a fost de a elimina noțiunea de critică , argumentâ nd faptul

că poezia e un proiect inefabil,delicat, nu e un produs care se poate câ ntă ri și
totodată aplică „legea numerelor mari”, porțile fiind deschise tuturor tinerilor
creativi. Primul val de reprezentanți a constituit o treaptă intermediară , o fază
a interferențelor parnasianism-simbolism, o fază a că ută rilor. Îi amintim pe
Traian Demetrescu, Ș tefan Petică , Iuliu Cezar Să vescu, poeți care nu aparțin
poeticii postromantice, nici varfului simbolist, de aceea sunt foarte greu de
fixat, dar fă ră ei nu ar fi apă rut cea dea doua treaptă de poeți care a completat
prolific adevă ratul simbolism româ nesc. Printre aceștia se numă ră Alexandru
Teodor Stamatid, George Bacovia, Ion Minulescu, etc. Critica literară a pă truns
în poezia simbolistă pe parcurs, la mai toate revistele de atunci, în ziarul
Flacă ra, Nicolae Davidescu expune în linii generale rolul simbolismului lui
Macedonski: „Arta lui va merge în special spre dezvoltarea spiritului de
compoziție, spre o artă sobră , instrumentală cu gravitate, în care pă rțile
componente se vor îmbina în largi planuri decorative și vor înjgheba pâ nă la
urmă , nobile fresce intelectuale.” Interesant de reflectat este faptul că
Macedonski nu a fost un simbolist pur înnă scut, precum au fost unii poeți ca
de exemplu Petică sau Să vescu, ci s-a modelat pe parcurs.

„Împingâ nd, dimpotrivă , lirismul în substraturile adâ nci ale

sensibilită ții, el l-a dus în consecințele lui ultime, așa că nu reprezintă o
ascensiune spre idee, ci, dimpotrivă , fuga de concept, și nu este expresia clară
a unor sentimente organizate ci se înceară să ne aducă ecouri din lumea
nepă trunsă a subconștientului”

23
Simbolismul
-studiu de caz-

În această privință , criticul literar Eugen Lovinescu remacă faptul că

simbolismul reușește să înglobeze o poetică a stă rilor de sine,a rațiunii.
Receptarea unei asemenea poezii nu era de altfel destinată publicului larg.

Noi, simbolistii

Noi, simboliştii

Ne este dureros faptul - dar un fapt dureros nu încetează

de a fi fapt - că mişcarea asta nouă n-are si n-a avut teoretician.
Şi ar fi trebuit. Mişcarea se altoise cu fruct străin; se grefase pe
sânge tânăr. Era spontanee, ca orice mişcare şi ignorantă.
Simboliştii noştri şi-au imprumutat estetica din Villiers de L’Isle
Adam şi din Mallarmé. Aceştia citiseră pe Hegel. Simboliştii noştri
nu ştiau că Mallarmé îl citise pe Hegel;nu ştiau ce e simbolismul.
Siliţi să se apere, au răspuns: răspunsul lor a fost bâlbâit şi fals. Ei
înşişi au provocat confuzia între denumirea simbolism si
cuvântul simbol. Or simbolismul era o poreclă. Aşa, un
academician i-a numit “trăsniţi “.

Simbolul este un apanaj al oricărei arte şi nu ceva exclusiv

de şcoală noua. Simboliştii nu-şi cunoşteau estetica.Putea s-o
cunoască publicul? Rolul criticului era necesar şi
explicativ.Naşterea lui ar fi evitat poate atmosfera falsă.

Criticul artei noi, adică criticul făcut după pretenţia şi

chipul nostru va trebui mai întâi să citească arta nouă.Va trebui

23
Simbolismul
-studiu de caz-

pe urmă să citească pe Berkeley şi pe Fichte, pe Hegel şi pe

Schopenhauer.Şi va trebui mai cu seamă să-l citească pe Bergson.
Va afla atunci că simbolismul e o transpunere în stil a filozofiei
idealiste. Şi va afla că simbolismul are în Franţa vechime de 70 de
ani şi la noi de 20. Va trebui să nu ignoreze o literatură care
există vârtos, pe când noi duram abia începutul literar în
Convorbiri. Şi va afla că arta e expresia necontrolată a influenţei
lumii exterioare asupra artistului : va afla că arta e metafizică.

Suntem un fapt. Se pot contesta ipotezele. Nu se pot

contesta faptele. Istoria literară, mai cu seamă nu e numai o
selecţiune : e un cimitir. E istoria epidemiilor literare. Să se
numere morţii: avem majoritate.

Noi, simboliştii, primim piatra or de la ce inteligenţă ar

veni. Nu vom mai răspunde celor ce ne ignorează biblia şi
personalitatea. Suntem prea mulţi ca să nu fim puternici, şi prea
puţini, ca să nu fim inteligenţi. Suntem o sectă, fireşte. Şi avem
poate morala, cinismul, impertineţa sectei. Iscălim cu toţii fraza
aceasta din R. Emy de Gourmont:

”Blazonul simbolist e nobil şi ţin vârtos să-l port vizibil şi

mai mult: impertinent.”

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Trasaturi

Chiar dacă tră să turile simbolismului româ nesc nu diferă esenţial de cele
ale simbolismului, se poate constata totuşi la o analiză atentă o deplasare de
accent că tre una sau alta dintre acestea.

În creaţia poeţilor simbolişti româ ni se intâ lneşte:

 tentaţia pentru investigarea unor zone tematice noi (oraşul

tentacular, nevrozele, melancoliile autumnale, nostalgia depă rtă rii,
singură tatea, evadarea, drama omului modern apă sat de spleen, obsedat
de ideea morţii/ a bolii)
 preferinţa pentru imagini vagi, fă ră contur, pentru
clarobscur,
 obsesia culorilor (albul, violetul, negrul) si a instrumentelor
ale că ror sunete sugerează stă ri sufleteşti (clavirul, pianul, vioara),
 că utarea valenţelor muzicale ale cuvâ ntului şi refrenul, că ci,
scria Paul Verlaine, De la musique avant toute chose –Muzica înainte de
toate),
 preocuparea pentru corespondenţe,
 descă tuşarea fanteziei poetice în utilizarea simbolului sau a
sintezei, dorinţa de a experimenta noi tipare in prozodie.

În schimb, ei refuză contemplarea pur sentimentală a naturii si, de

asemenea, logicul, explicitul, raţionalul în favoarea sugestiei.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Reprezentanti

Ştefan Petică

1877-1904

Biografie

Poetul, fiul lui Enache Petică , notar, şi al Ecaterinei, este descendent al

unei vechi familii de ră zeşi; conform legendei locale, numele Petică ar fi fost
porecla unui stră moş, stegar al lui Ş tefan cel Mare. Tâ nă rul urmează gimnaziul
la Tecuci, apoi liceul la Bră ila. Cu o pasiune intelectuală remarcabilă , citeşte
(în original) literatură franceză , germană , engleză , italiană , spaniolă ;
conspectează studii de filizofie, sociologie, astronomie, antropologie, istoria
artei etc. Se stabileşte în Bucureşti, începe studii universitare de litere şi
filozofie, probabil şi de matematică , pe care nu va apuca să le termine.
Frecventează cenaclul lui Macedonski şi publică în Literatorul. După 1898
pă ră seşte politica şi gazetă ria socialistă , pe care le renegă şi le satirizează în
scris. Bolnav de ftizie, se retrage în satul natal şi moare la vâ rsta de două zeci şi
şapte de ani, lă sâ nd multe lucră ri în manuscris. Petică şi-a impresionat
contemporanii prin diversitatea intereselor sale culturale, prin pasiunea
pentru nou, dar i-a şi iritat pe mulţi prin grandomanie şi extravaganţe.

George Că linescu afirma în 1982: „Este surprinză tor câ t de modern era

Petică , simplu fiu de ră zeşi din satul Buceşti, jud. Tecuci. (...) Ideile lui sunt din
toate punctele de vedere remarcabile şi solide, superioare epocii sale.”

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Opera

Petică debutează ca poet în 1896, în Lumea nouă literară şi ştiinţifică . În

singurul volum care îi apare în timpul vieţii, poeziile sunt grupate în trei
cicluri, care îi dau şi titlul: Fecioara în alb. Câ nd vioarele tă cură . Moartea
visurilor, 1902. Un volum postum reuneşte încă două cicluri de poezii, cu titlul
Câ ntecul toamnei. Serenade demonice, 1909. Petică a scris şi teatru: dramele
în versuri Solii pă cii, 1901, şi Fraţii, 1903 – singura apă rută în volum – şi
comedia politică Prietenii poporului.

Poemele în proză , o parte dintre articolele teoretice şi eseurile apă rute

în reviste au fost republicate în volum, după mai mult de treizeci de ani de la
moartea lui. Poetul a fost şi ziarist extrem de prolific, colaborâ nd ani în şir, cu
articole politice, critică , eseuri despre artă , studii de sociologie etc., la mai
multe publicaţii ale vremii.

Legături cu simbolismul

Petică este numit uneori, impropriu, „precursor” (de că tre cei care
consideră că simbolismul apare abia prin Minulescu şi Bacovia), alteori este
proclamat primul adevă rat simbolist şi e admirat pentru sincronizarea cu
tendinţele artistice occidentale.

Simbolismul poemelor lui Petică este evident în planul tematic, în

prezenţa insistentă a imaginilor muzicale şi a parfumurilor. Ş i mai
substranţială e în scrisul să u tehnica simbolistă , care urmă reşte producera
sugestiei, a sinesteziilor. Universul să u liric e vaporos, diafan, vag, muzical,
amestec de livresc şi senzualitate.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Autorul e considerat primul care a reuşit să facă din poemul în proză –

tipic simbolist – o specie viabilă a literaturii româ ne (Zamfir, 1981) şi drept
adevă ratul creator al dramei simboliste autohtone, prin piesa Solii pă cii
(1901). Prin competenţă şi subtilitate, comentariile sale le depă şesc pe cele
ale lui Macedonski.

Vorbeşte de sursele engleze ale simbolismului fracez, subliniază rolul

muzicii şi al artelor plastice în dezvoltarea mişcă rii simboliste europene.
Concepţia sa asupra poeziei constă în exaltarea lirismului, în preţuirea clar-
obscurului, a nuanţelor, a magiei verbale; manifestă , de asemenea, interes
pentru tehnica poetică inovatoare.

George Bacovia

[Gheorghe Vasiliu]

1881-1957

Biografie

Poetul este fiul lui Dimitrie Vasiliu, comerciant, şi al Zoiţei. Copil

bolnă vicios, este dat la şcoală cu întâ rziere; se remarcă prin talentul la desen
(obţine premii naţionale) şi manifestă pasiune pentru muzică .urmează
cursurile liceale la Bacă u (perioadă în care citeşte multă poezie, mai ales din
simbolişti francezi). Între anii 1903 şi 1904 frecventează cenaclul lui
Macedonski; absolvă în 1911 Facultatea de Drept din Iaşi. Duce o viaţă retrasă ,
suferind de nevroză şi de alcoolism. În 1914 e internat pentru prima dată într-
un sanatoriu de boli nervoase.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Colaborează la reviste simboliste: Literatorul, Viaţa nouă , Versuri,

Flacă ra, Absolutio etc.; editează la Bacă u, în colaborare, revistele Orizonturi
noi (1915) şi Ateneul cultural (1925-1928), iar între anii 1929 şi 1930 scoate
la Bucureşti o nouă serie a revistei Orizonturi noi.

După al doilea ră zboi mondial , poetul e mai întâ i omagiat (în 1946, la
împlinirea a şaizeci şi cinci de ani), apoi trece printr-o perioadă – de aproape
un deceniu – în care nu mai poate să publice (fiind, ca, „decadent”, ră u vă zut
de noul regim); în fine, este oficializat ca „poet proletar” şi se bucură de
onoruri publice, manifestate cu ocazia să rbă toririi vâ rstei de şaptezeci şi cinci
de ani.

Opera

Bacovia debutează în 1899, în Literatorul, cu poezia Ş i toate, semnată V.

George. Primul să u volum, Plumb, apare în 1916. Volumele urmă toare sunt:
Scâ ntei galbene, 1926; Cu voi..., 1930; Comedii în fond, 1936; Stanţeburgheze,
1946. Bacovia a publicat şi un volum de poeme în proză : Bucă ţi de noapte,
1926.

Legături cu simbolismul

De la început poetul a fost primit de critică şi de public ca un

reprezentant al simbolismului. De altfel, el s-a format – prin lecturi şi
sporadice legă turi de cenaclu – în mediul simbolist al epocii. Poezia sa îşi
marchează apartenenţa la curent nu numai prin teme sau procedee, dar chair
prin citare; în versurile sale sunt numiţi Baudelaire, Verlaine, Rollinat,
mă runtul Traian Demetrescu, sunt evocate „o poemă decadentă , cadaveric
parfumată ”(Poemă în oglindă ) şi chiar „ ză voiul decadent” (Vâ nt).

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Sunt evidente motivele şi elementele de decor simboliste (amurgul,

toamna, solitudinea, beţia, corbii; salonul, parcul, oraşul pustiu),
artificialitatea, sensibilitatea nevrotică („delir”, „enervare”, „nervi”, multe
poezii au cuvâ ntul, în titlu „nevroză ” etc.). Muzica (fanfare, caterincă , clavir)
face paret şi ea din cadrul obligatoriu. Bacovia foloseşte sinestezia, evocare
insitentă a câ torva culori (negru, alb, galben, gri, violet), simbolurile
obsedante, care circulă de la o poezie la alta (plumbul, corbii, ploaia, sicriul,
amurgul etc.).

Tipic simbolistă e acuitatea senzorială , ca şi descrierea unor imagini

care reprezintă , de fapt, o stare interioară . Latura exotică e însă absentă în
poezia de atmosferă şi nelinişte existenţială a lui Bacovia, în care spaţiul e prin
definiţie închis.

Ion Minulescu

1881-1944

Biografie

Tată l poetului, Tudor Minulescu, bogat negustor de obiecte de pielă rie

din Slatina, moare cu câ teva zile înainte de naşterea fiului să u. Ion Minulescu
urmează şcoala primară la Slatina, liceul la Piteşti (unde intră în conflict cu
autorită ţile şcolare; corigenţa la limba româ nă , care îi atrage chiar un an de
repetenţă , va forma materia unuia dintre romanele sale).

La Paris descoperă poezia simbolistă , iar la întoarcerea în ţară editează

publicaţii simboliste efemere: Revista celorlalţi (1908), Insula (1912) şi –
împreună cu Liviu Rebreanu – Cetiţi-mă !(1922); colaborează la numeroase

23
Simbolismul
-studiu de caz-

reviste literare ale vremii. Personaj celebru al cafenelei bucureştene,

colecţionar de artă , distins cu premii literare (Premiul Naţional de poezie,
1928), membru fondator al Societă ţii Scriitorilor Româ ni, al secţiei româ ne a
Pen Clubului, ofiţer al Legiunii de Onoare, Minulescu duce o viaţă confortabilă ,
înconjurat de simpatie şi bucurâ ndu-se de succes.

Opera

Minulescu debutează în 1897, cu o poezie I. M. Nirvan, în revsita

Povestea vorbei. Volumul de debut – Romanţe pentru mai tâ rziu, 1908, -
cunoaşte un succes imediat. Urmă torale volume de versuri sunt: De vorbă cu
mine însumi, 1913; Spovedanii, 1927; Strofe prentru toată lumea, 1930; Nu
sunt ce par a fi..., 1936. În deceniile de maturitate, Minulescu a publicat
constant teatru şi proză . Proza sa include romane – între care mai cunoscute
sunt Roşu, galben şi albastru, 1924, şi Corigent la limba româ nă , 1929; nuvele
şi povestiri fantastice: Casa cu geamurile portocalii, 1908; Cetiţi-le noaptea,
1930 etc. ; multe texte au un pronunţat caracter memorialistic. Teatrul să u –
Manechinul sentimental, 1926; Allegro ma non troppo, 1927; Amantul
anonim, 1928 etc. – ilustrează că utarea unor formule inovatoare.

Scriitorul a fost şi gazetar, publicâ nd numeroase cronici literare,

plastice şi teatrale, eseuri, articole politice etc. A tradus poezie franceză , în
colaborare cu Dimitrie Anghel.

Legături cu simbolismul

Ion Minulescu a fost pentru contemporanii să i, şi mai ales pentru marele

public, simbolistul prin excelenţă ; poetul s-a identificat cu acest rol şi
popularitatea sa a însemnat şi impunerea simbolismului în conştiinţa publică ;

23
Simbolismul
-studiu de caz-

el a fost „ agentul cel mai activ al simbolismului înainte de ră zboi” (Cioculescu ,

articol din 1942).

În poezia sunt evidente temele simboliste (evaziunea, macabrul, iubirea

fatală , neliniştea sfâ rşitului, necunoscutul), inventarul de simboluri (coră bii,
insule, corbi, trepte, cifre magice, culori, abstracţii scrise cu majuscule),
decorul eclectic (parc, oraş, templu, ţă rm de mare), notaţia rafinată a
senzaţiilor – mai ales a parfumurilor. Muzica este temă , dar şi principiu de
construcţie în texte bazate pe repetiţii, refrene, sonorită ţi(şi intitulate frecvent
„romanţe”). Poezia lui Minulescu îşi construieşte un univers exotic,
cosmopolit, reflectat şi în lexicul modern, marcat neologistic (considerat de
Lovinescu o „revoluţie lexicală ”; jurnalistic după Negoiţescu). Prin tonul
sentimental, dar şi ironic, chiar autoironic, poetul aparţine direcţiei
simboliste. O puternică marcă simbolistă este conferită poeziei lui Minulescu
de estetism, de caracterul livresc şi de artificialitate. Cu toate acestea,
apartenenţa la simbolism i-a fost adesea contestată , retorica sa simbolistă – cu
procedee într-adevă r excesive ostentative – fiind considerată o mască , o poză .

Acuarelă

Ion Minulescu

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna

Orasenii, pe trotuare,

Merg tinându-se de mâna,

Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna,

23
Simbolismul
-studiu de caz-

De sub vechile umbrele, ce suspina

Si se-ndoaie,

Umede de-atâta ploaie,

Orasenii pe trotuare

Par papusi automate, date jos din galantare.

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna

Nu rasuna pe trotuare

Decât pasii celor care merg tinându-se de mâna,

Numarând

În gând

Cadenta picaturilor de ploaie,

Ce coboara din umbrele,

Din burlane

Si din cer

Cu puterea unui ser

Datator de viata lenta,

Monotona,

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Inutila

Si absenta...

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna

Un batrân si o batrâna -

Doua jucarii stricate -

Merg tinându-se de mâna...

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Concluzii
Simbolismul, curent literar apă rut în Franţa la sfâ rşitul secolului XIX,
aduce în literatura universală o nouă structură caracterizată prin descrierea
unor stă ri sufleteşti neclare, prin folosirea unui limbaj inedit şi prin
introducerea versului liber. Muzicalitatea era principala caracteristică a
poeziei simboliste. Tră să turile esteticii simboliste sunt: simbolul, sugestia,
corespondenţele, sinestezia, muzicalitatea şi înoirea orizontului tematic.

Primele semne ale unei noi mentalită ţi estetice, modernismul, în sensul

să u cel mai cuprinză tor, apar în Franţa, în poezia lui Baudelaire. Abia la 18
septembrie 1886, Jean Moréas publică în suplimentul literar al ziarului „Le
Figaro” o scrisoare intitulată Le Symbolisme, devenită manifestul literar al
noii mişcă ri. Astfel, în concepţia poeţilor francezi, versul liber producea efecte
sonore inedite.

Cei mai de seamă reprezentanţi ai simbolismului european sunt:Charles

Baudelaire, Paul Verlaine şi Stéphane Mallarmé.

În Româ nia, simbolismul s-a sincronizat foarte rapid cu cel european

datorită tinerilor ce studiau în Franţa şi care au adus la întoarcerea în ţară noi
forme de artă literară . Acesta a fost afirmat mai ales de Alexandru Macedonski
în cercul Literatorul. Chiar dacă a apă rut sub influenţe occidentale,
simbolismul româ nesc are numeroase particularită ţi. La început slab
dezvoltat datorită nerecunoaşterii artei simbolice, simbolismul ia un avâ nt
puternic la începutul secolului XX, mai ales în poezie, dar şi în proză şi teatru.

23
Simbolismul
-studiu de caz-

Cei care au marcat istoria literaturii româ ne prin scrierile simboliste

sunt: Alexandru Macedonki, George Bacovia, Ion Minulescu, Iuliu Să vescu,
Elena Farago, Al. Stamatiad, Horia Furtună , B. Fundoianu şi alţii.

Temele liricii simboliste sunt preluate din curentele literare mai vechi,
dar primesc o nouă însemnă tate total diferită de cea întâ lnită în romantism.
Principalele teme sunt: singură tatea, natura, iubirea, ploaia. Motivele literare
stau sub semnul tristeţii şi al macabrului dintre care amintim: ploaia, moartea,
vâ ntul, corabia, insula, toamna, boala, oraşul etc. Sunt folosite instrumente
muzicale care alternează cu stă rile sufleteşti, iar fiecare culoare are un
simbol(roşu-iubire arză toare, intimitate, agresiune, violenţă ; galbenul-
pă mâ ntul, setea de cunoaştere, suspiciune; verde-speranţă ; albastru-loialitate,
mister, adevă r, veşnicie, relaxare; violet-pocă inţă , reculegere, uniunea dintre
înţelepciune şi iubire; negrul-moartea, amă ră ciunea, tristeţea; albul-inocenţă ,
mă reţie).

Astfel simbolismul constituie perioada de modernizare a poeziei şi a

întregii literaturi atâ tpe plan naţional, câ t şi universal.

Bibliografie
E. Lovinescu – Istoria literaturii româ ne contemporane, vol. 1, Editura
Minerva, Bucureşti, 1981

Dumitru Micu – Literatura româ nă la începutul secolului al XX-lea, Editura

Pentru literatură , Bucureşti, 1964

Academia Româ nă – Dicţionarul Literaturii Româ ne, Editura Univers

Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2012

A. Costache, F. Ioniţă , M.N. Lască r, A. Să voiu, Limba şi literatura româ nă –

manual pentru clasa a XI-a, editura ART, Bucureşti, 2009

23
Simbolismul
-studiu de caz-

L. Paicu, M. Lupu, M. Lază r - Literatura româ nă : pregă tire individuală pentru

probascrisă – examenul de bacalaureat, editura ART, Bucureşti, 2012

Mihai Zamfir, Specificul simbolismului româ nesc în Limba şi literatura

româ nă – supliment pentru candidaţii la concursuri de admitere în licee şi
facultă ţi şi la examenul de bacalaureat, Editura Societă ţii de Ş tiinţe Filologice
din Româ nia, Bucureşti, 1991

.BISTRIŢ IANU, AL. şi BOROIANU. C., Introducere în studiul literaturii, editura

Didactică şi Pedagogică , Bucureşti, 1968

BOTE, LIDIA, ,,Antologia poeziei simboliste româ neşti”, editura Didactică şi

Pedagogică , Bucureşti, 1968, prefaţă

DUICA ,G. BOGDAN , Un simbolist, Româ nul, II, 93, 27 aprilie (10 mai) 1912.

ILIESCU , ADRIANA , Poezia simbolistă româ nească , editura Minerva,

Bucureşti, 1985

MUNTEANU , BASIL, Panorama literaturii româ ne contemporane, editura R.D.

Shelden Enterprises, Inc, şi editura Crater, 1996, p 197 – 198

ZAFIU, RODICA, Poezia simbolsită româ nească , colecţia Tezaur, editura

Humanitas, Bucureşti, 1996

23