ENIGMA OTILIEI de G.

Călinescu
- roman obiectiv, realist de tip balzacian -

Realismul este un curent literar-artistic manifestat, pe plan european, la mijlocul secolului al XIX-lea,
cristalizat în Franţa, ca reacţie la romantism, respingând idealizarea, fantezia şi subiectivismul excesiv al
acestuia, reactualizând conceptul de „mimesis" al Antichităţii greceşti cu sensul de „redare exactă,
completă, sinceră a mediului social, a epocii în care trăim", de „reprezentare" obiectivă.
Personalitate complexă a literaturii române, spirit plurivalent, G. Călinescu acoperă o arie
vastă de preocupări, amintind de alţi creatori enciclopedici, precum Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu,
Nicolae Iorga. Ca teoretician al romanului, G. Călinescu respinge proustianismul și pledează pentru
realismul clasic prin romanul obiectiv de tip balzacian.
Opera literară ,,Enigma Otiliei”, publicată în 1938, este un roman realist de tip balzacian, un
roman social și citadin, prin tema familiei , motivul paternității și al moștenirii atenta observație a
cotidianului, zugrăvirea unor personaje bine individualizate, prin gustul detaliului, observarea
umanității sub latura morală, dar depășește realismul clasic prin spiritul critic și polemic și prin
elementele de modernitate.
Autorul pornește de la datele realității pentru a înfățișa imaginea societății românești bucureștene
de la începutul secolului al XX-lea. Viziunea despre lume se reflectă în temă, structura simetrică,
circulară, în specificul secvențelor descriptive (în tehnică balzaciană), în realizarea personajelor
(preocuparea pentru aspectul moral, tipologiile, modalitățile de caracterizare). Societatea românească
este prezentată detaliat, urmărindu-se mediul familial, universitar, al restaurantelor, al cinematografelor,
al plimbărilor cu trăsura, arhitectura specifică și preocupările oamenilor: căsătorie, carieră, îmbogățire
prin orice mijloace.
Prozatorul şi-a intitulat cartea ,,Părinţii Otiliei”, insistând pe ideea că fiecare personaj este, într-un
fel, responsabil de evoluţia tinerei orfane; însă editorul propune un titlu comercial „Enigma Otiliei”.
Titlul cărţii ilustrează ideea balzaciană a paternităţii, din obligaţie morală, ori dintr-un interes
material, multe personaje devin „părinţii” Otiliei, toţi vor să hotărască destinul „orfanei”.
Prin tema socială , romanul zugrăveşte o frescă a burgheziei bucureştene de la începutul sec al
XX-lea, pe care se proiectează formarea unui tânăr. Roman al unei familii şi istorie a unei
moşteniri, romanul e realist prin motivul paternităţii și al moştenirii care aduce în prim plan
problema banului, a averii, care influenţează adânc viaţa individului. Tema iubirii nu ocupă prim
planul, dar creează această impresie, deoarece dragostea este un sentiment definitoriu pentru orice
existenţă, fie şi prin absenţa ei.
O secvență semnificativă pentru tema romanului este aceea a sosirii lui Felix Sima în casa unchiului
săi, Costache Giurgiuveanu. Pătruns în locuință, Felix asistă la o scenă de familie, jocul de table.
Observația Aglaei Tulea, sora lui moș Costache, potrivit căreia bătrânul face „azil de orfani” îi vizează în
mod direct pe Felix și pe Otilia, Aglae percepându-i pe tineri ca pe niște rivali la moștenirea fratelui ei.
Un alt episod prin care este ilustrată tema balzaciană a moștenirii este acela în care moș Costache
face un atac de apoplexie și întreaga familie Tulea, în frunte cu Aglae, îi ocupă militărește casa,
temându-se că Felix sau Otilia și-ar putea însuși banii pe care bătrânul refuza să-i depună la bancă.
Naratorul omniscient și omniprezent este extradiegetic, relatează la persoana a treia singular,
creează impresia că ştie tot, că domină universul operei, perspectiva narativă este una auctorială,
viziunea dindărăt. Deși adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică cu instanțele
narative, se ascunde în spatele diverselor măști, de exemplu Felix Sima.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, a lui Costache
Giurgiuveanu şi a Aglaei Tulea. Istoria unei moşteniri implică două conflicte succesorale: primul este
iscat în jurul averii lui moş Costache, (Aglae împotriva Otiliei), al doilea destramă familia Tulea
(interesul lui Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic priveşte rivalitatea dintre adolescentul
Felix şi maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
1
urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stănică. Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru
obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan
prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia medicina,
locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes şi
planurilor secundare , pentru susţinerea imaginii ample a societăţii citadine. Succesiunea secvenţelor
este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor), completată cu inserţia unor
micronaraţiuni. Unele secvenţe narative se realizează scenic, prin spontaneitatea dialogului care
conferă veridicitate şi concentrare epică; descrierea spaţiilor şi a vestimentaţiei susţine impresia de
univers autentic, iar prin observație și notarea detaliului semnificativ, devine mijloc de caracterizare și
de conturare a caracterelor.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal „într-o seară de la începutul lui iulie
1909” şi spaţial - descrierea străzii bucureștene Antim, a arhitecturii casei lui moş Costache, a
interioarelor, prezintă principalele personaje, sugerează conflictul şi trasează principalele planuri epice.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului şi este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu
finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş Costache, din perspectiva lui Felix, în
momente diferite ale existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ 10 ani mai târziu „după război”).
Simetria este susținută și de replica lui moș Costache „nu stă nimeni aici”.
Expozițiunea este realizată după metoda realist-balzaciană. Acţiunea debutează cu venirea
lui Felix Sima, un tânăr de 18 ani orfan, la unchiul şi tutorele său la Bucureşti, pentru a studia
medicina. Pătruns în casă îi cunoaşte pe membrii familiei.
Intriga se dezvoltă pe două planuri: istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveani şi destinul lui
Felix, maturizarea lui. Clanul Tulea urmăreşte să pună mâna pe averea lui Costache, plan periclitat
de dorinţa înfierii Otiliei de către bătrân.
Desfășurarea acțiunii. Felix este invitat de Aglae să-l mediteze pe Titi care a rămas corigent
deşi avea douăzeci şi doi de ani. La începutul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, își
face apariția acasă împreună cu Stănică, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-şi recunoaşte
fiica şi refuză să-i dea zestrea. La invitația lui Pascalopol, Felix și Otilia se duc la moșia acestuia, unde
tinerii profită de timpul petrecut împreună. Stănică este interesat de averea lui moș Costache și în acest
scop îl aduce pe un oarecare doctor Vasiliade pentru a-i pune diagnosticul că este bolnav. Singurul care
descoperă planul este Pascalopol, care îl avertizează pe bătrân. Felix îi mărturiseşte Otiliei iubirea, dar
ea îl sfătuieşte să-şi clădească o carieră strălucită.
Discuţiile despre adopţia Otiliei de către moş Costache declanşează un nou val cu scandaluri
din partea Aglaei. În cele din urmă scârbită Otilia pleacă cu Pascalopol la moşie, apoi la Paris, spre
dezamăgirea lui Felix. El se refugiază în brațele unei curtezane, Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască
pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezește pasiuni nebănuite pentru poezie.
Ajutat de un profesor universitar, Felix înaintează în carieră. Simion începe să aiureze și Aglae îl
internează într-un ospiciu. Moş Costache începe să adune materiale de construcţii pentru construcția
unei case pentru Felix şi Otilia. Din cauza insolaţiei şi a efortului, moş Costache are un atac cerebral.
Pascalopol aduce un doctor avizat, iar Moş Costache se însănătoşeşte și promite lui Pascalopol că va
deschide un cont la bancă pe numele Otiliei, însă nu-i dă banii promiși. După infarct, moş Costache
speriat de moarte, consultă diferiţi doctori, urmează chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente
şi invită şi preoţii să-i sfinţească casa.
Punctul culminant Moş Costache are un nou atac. Stănică, după îndelungi urmăriri află locul unde
sunt ascunşi banii şi-l jefuieşte, provocându-i un nou atac fatal.
Deznodământul vine în mod previzibil. Aglae moştenind casa fratelui, o alungă pe Otilia, care se
căsătoreşte cu Pascalopol. Stănică Raţiu divorţează de Olimpia şi se căsătoreşte cu Georgeta, deschide o
casă de toleranţă şi face carieră politică. Felix devine doctor şi apoi profesor universitar şi se căsătoreşte
bine, intrând în cercuri înalte. Finalul naraţiunii se constituie ca un epilog, proiectând dramele
individuale pe fundalul marii drame a războiului mondial, când Felix, medic militar, îl întâlneşte, într-un
tren cu răniţi, pe Pascalopol, de la care află că acesta a divorţat de Otilia care s-a recăsătorit cu un om
bogat din Buenos Aires.

2
 Personajele Promovând formula estetică a realismului fundamental, G. Călinescu a realizat o
galerie de portrete în manieră tipologică, mijloacele de caracterizare fiind pronunţat balzaciene. Ca în
romanul realist-balzacian, prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv,
pornind de la datele exterioare: prezentarea mediului, descrierea locuinţei, a camerei, a fizionomiei, a
gesturilor, excepţie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne.
În cazul portretelor de tip balzacian, trăsătura de caracter dominantă le proiectează într-o
anumită tipologie umană. În această descendenţă se înscriu: Aglae, reprezentând tipul „babei
absolute”, al femeii diabolice, Stanică Raţiu, tipul arivistului şi al demagogului, moş Costache tipul
avarului, Aurica, tipul fetei bătrâne, Simion şi Titi, tipul alienaţilor, Pascalopol, tipul moşierului.
Personajele beneficiază de un portret fizic amănunţit, fixat încă de la începutul romanului, în
cunoscuta secvenţă a jocului de table şi prin care se fixează dimensiunea morală a acestora.
Moş Costache Giurgiuveanu, personajul central al romanului, este un zgârcit, umanizat de
dragostea lui sinceră pentru Otilia. Aspectul exterior şi interior al casei părăginite, aflate aproape
în ruină, trimite, cu toate detaliile descriptive, către avariţia personajului, care se manifestă începând
de la privaţiuni personale, până la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi cel de a-i construi
Otiliei o casă.
Felix Sima este de multe ori „vocea autorului”, fiind mai tot timpul martor al evenimentelor
şi actor. Deschide romanul prin descrierea casei lui moş Costache şi îl încheie cu aceeaşi imagine a
clădirii văzută din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune în centrul narativ al acţiunii
formarea personalităţii lui Felix, de aceea poate fi considerat un bildungsroman. Tânărul e studios,
s-a dedicat cărţilor, lumea lui adevărată e lumea ştiinţei.
Otilia Mărculescu, singurul personaj viu al romanului, impresionează prin complexitatea
sufletului, prin farmec şi delicateţe, portretul este realizat prin tehnici moderne: comportamentism și
reflectare poliedrică. Ca personaj, Otilia cea zglobie stă sub semnul dramei feminine.
În concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist prin: prezentarea critică a societăţii
bucureştene de la începutul secolului XX, motivul paternităţii şi al moştenirii, structură, realizarea unor
tipologii, utilizarea naraţiunii la persoana a III-a.
Cartea depășește realismul clasic prin elementele modernității: ambiguitatea personajelor,
tehnicile moderne de caracterizare - comportamentism și reflectare poliedrică, interesul pentru procesele
psihologice deviante, realizare scenică.