Interjectia

Interjecția este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă: o stare

sufletească (ah!, vai!, uf!, oh!, aha-aha!), o poruncă sau un îndemn
(hai, haide, haidem!, uite!, înainte!, liniște!), imitarea unor sunete
sau zgomote din natură – onomatopee (buf! boc! trosc! zdup!
cucurigu! miau! cirip-cirip!), un mod de adresare (bre, măi, adio!,
noroc!, ia).
CUPRINS

• Funcțiile sintactice ale interjecției

• Punctuația interjecțiilor
• Valorile stilistice ale interjecției

Funcțiile sintactice ale interjecției

În general interjecțiile nu au funcție sintactică. Cu toate acestea, există
anumite construcții în care interjecțiile pot avea funcție sintactică.
• Hai la masă! (predicat)
• Iată o pisică! (predicat)
• Iepurele atunci țuști! (predicat)
• Deodată se aude în ușă: cioc! cioc! (subiect)
• Era vai de ea. (nume predicativ)
• În receptor, am auzit: alo, alo! (complement direct)
• Din colțul camerei se aude un sunet enervant: Bâz! Bâz! (atribut)
• Câinele lătra cât îl ținea gura: ham-ham-ham! (complement
circumstanțial)

Punctuația interjecțiilor
În funcție de intonația exclamativă, mai înaltă sau mai puțin înaltă, după
interjecție se folosește, după caz:semnul exclamării sau virgulă. În
general, semnul exclamării se pune după o interjecție care exprimă stări
sufletești precum: entuziasm, spaimă, durere mare etc
• Ura! Am câștigat concursul!
• Ah! Cred că mi-am luxat mâna!
• Uau! Ce aproape de sol zboară acel avion!

Când sunt folosite precum un vocativ, interjecțiile folosite pentru adresare

se despart prin virgulă de restul cuvintelor, dacă nu sunt însoțite de un
substantiv.
• Măi, vino aici!
 • Măi Vasile, vino aici!
• Măi oameni buni, ascultați-mă!

După interjecțiile care exprimă o poruncă sau un îndemn, dacă sunt

urmate de un complement. În celelalte cazuri, aceste interjecții se despart
prin virgulă sau semnul exclamării, în funcție de intonația folosită.
• Hai cu noi!
• Na-ți banii înapoi!
• Hai, că întârziem!
• Hai! mișcă-te că e târziu!

Interjecția ia, urmată de un verb la conjunctiv sau imperativ, nu se

desparte de verb prin virgulă.
• Ia să văd ce ai acolo.
• Ia ascultă și tu!

Dacă mai multe interjecții identice sunt repetate, se despart prin virgulă
sau prin liniuță de unire. La final se poate pune virgulă sau semnul
exclamării după caz.
• Ha-ha-ha! Ce glumă bună!
• He, he, dacă eram mai tânăr.

Valorile stilistice ale interjecției

repetiția și enumerația