Liderul Multimii

Caracteristicile comportamentului multimii și, în special, influența acesteia asupra indivizilor incluși în ea
depind de individualitatea liderilor, de tipurile acestora și de calitățile psihologice. Acestia sunt cu siguranță
oameni de o factura aparte. Conducerea maselor este fundamental diferită de conducerea în grup și necesită
calități complet diferite. G. LeBon (renumit sociology francez) i-a numit pe conducătorii maselor „apostoli”,
acestia din urma fiind convinși că ei conduc oamenii către o nouă credință. LeBon sustinea: „Nu este nevoie ca
numărul acestor apostoli să fie foarte mare pentru îndeplinirea sarcinii lor. Sa ne amintim, că un număr mic de
zeloți a fost suficient pentru a iniția o mișcare atât de mare precum Cruciadele, un eveniment, poate mai
impunator, decât impunerea oricărei alte religii, deoarece milioane de oameni au fost aduși în punctul de a
abandona totul pentru a se grăbi spre Est, iar această mișcare a fost reluată de mai multe ori, în ciuda celor mai
mari eșecuri și a celor mai severe pierderi”( Psychologie Du Socialisme (1905), Gustave Le Bon P. 80-81).
Gabriel Tarde (sociolog si criminolog francez) considera, că masa sociala singura isi elucideaza liderul, ca și
cum l-ar crea din ea însăși. Părerile lui G. LeBon, insa au fost mai populare, acesta, descriind cele patru tipuri
principale de astfel de „lideri”.
Apostolul. In acest caz vorbim despre predicatorii convinsi, „mesia” și apostolii anumitor credințe
(indifferent care ar fi acestea, de ordin: religios, social sau pur politic, de exemplu, socialismul analizat separat
de G. LeBon). Aceștia sunt lideri carismatici cu exact acele calități solicitate de masele sociale. Astfel de lideri
reorezinta „prototipul mulțimii”, ei ”intruchipeaza toate caracteristicile de baza ale acestei multimi”.
,,Hipnotizați de credința înrobitoare, ei sunt pregătiți pentru toate sacrificiile pentru distribuirea acesteia și intr-
un final, aceasta credinta devine un scop cu pretul prorpiei lor vieti. Aceste persoane prezinta manifestarile unei
stari de delir, studiul lor necesită un studiu patologic al stării lor mentale, dar, în ciuda acestui fapt, astfel de
lideri au jucat întotdeauna un rol imens în istorie”. Un astfel de „apostol este întotdeauna o minte religioasă,
obsedată de dorința de a-și răspândi credința; dar în același timp și, foarte important, este o minte simplă,
complet neatinsa de argumentele ratiunii. Logica lui este elementară. Legile și orice explicații sunt complet
inaccesibile pentru înțelegerea lui." Psihicul său este o psihologie personificată a întregii mase sociale din care
face parte.
LeBon a subliniat în special „naivitatea” acestor oameni. Nu exista dificultati in calea scopului propus. Nimic
nu le reuseste mai ușor, de exemplu, cum ar fi reconstruirea întregii societati. LeBon mentiona ca, astfel acest
tip de lider: „Fiind din ce în ce mai hipnotizat de două sau trei teze repetate neîncetat, un predicator-socialist
simte o nevoie arzătoare de a-și răspândi credința ...”
În structura comportamentului unui asemenea lider, se evidentiaza o atitudine distructiva: „Astfel, in toate
vremurile a functionat o lege psihologică, un patern, conform căreia este imposibil să fii un apostol al vreunei
idei, fără a simți nevoia insistentă de a ucide pe cineva sau de a distruge ceva.”
"Fanaticul aleatoriu." Al doilea tip de lideri ai multimii sunt fanaticii mai moderați, sustinatorii unei singuri
idei, un fel de „monoideiști” în anumite situații. Au propriul „moft”, propriile „idei-fixe”, dar, care nu se
manifesta constant. LeBon le-a descris astfel: „Zilnic sunt intilniti oameni foarte deștepți, persoane de succes,
care își pierd capacitatea de a raționa atunci când vine vorba de anumite probleme. Captati in acel moment de
pasiunea lor politică sau religioasă, ei dezvăluie o incapacitate de intelegere și o intoleranță uimitoare. Acestia
sunt fanaticii aleatorii, al căror fanatism devine periculos, doar atunci când este provocat ". Adică, în momente
obișnuite, în condiții obișnuite, ei pot fi oameni absolut normali, însă, atunci când apar anumite circumstanțe
extreme (formarea unei multimi, apariția „apostolului” etc.), o esență fanatică latentă se trezește în el. Și atunci
aceștia devin cei mai credincioși și mai de încredere „ajutoare ai apostolilor”, aderentii lor, adesea conduși de o
furie și chiar de o evidenta manie de persecuție.
„Degeneratul outsider”. Cel de-al treilea tip de lider al multimii, potrivit lui G. LeBon, „aparține familiei
degeneratilor. Ocupand, din cauza unui patologic ereditar, fizic sau mental, structurile joase ale societatii, din
care nu există nicio ieșire, devin dușmanii evidenti ai unei societăți, la care nu se pot adapta din cauza
incapacității lor incurabile. Ei sunt apărătorii naturali ai doctrinelor, care le promit un viitor mai bun și, cum ar
fi o anumita renaștere.” Acest tip denota un fanatism nesemnificativ, un entuziasm sarac pu o idée anume și nici
vreo credinta puternica. In acest caz totul este decis de un sentiment de rafuiala cu propriul destin si un interes
personal in schimbarea acestuia.
 Daca e sa vorbim de tiparul psihologic, aceștia sunt oameni cu un complex de inferioritate puternic, condus
de dorința de hipercompensare a acestuia, de dorința de obicei de a-și depăși frustrarile cu ajutorul mulțimii, pe
care doresc să o conducă. La drept vorbind, ei sunt condusi de o idee simplă: că „numele noastre vor fi scrise pe
ruinele autocrației”. Aceștia nu sunt Herostrați (a fost un piroman grec din secolul al IV-lea î.Hr., care a încercat
să devină celebru prin distrugerea Templului zeiței Artemis din Efes, una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii
Antice. Gestul său a determinat instituirea legii cu privire la damnatio memoriae, prin care s-a interzis oricărei
persoane să-i menționeze numele. Cu toate acestea, numele său a devenit o metonimie pentru cineva care
comite un act criminal cu scopul de a deveni faimos.) care se străduiesc să devină celebri cu orice preț, ci mai
degrabă răzbunători și mercantili (bineînțeles, în măsura inteligentei lor), ratati, outsiderii structurii sociale.
„Dictatorul”. Cel de-al patrulea tip de lider al multimii, de obicei vine sa inlocuiasca „conducătorii”
precedenți și preia liderismul masei, după ce fanaticii au format-o și „încălzit-o” temeinic, acesta este un tiran
obișnuit sau un dictator. Acesta stie sa linișteasca și sa organizeze multimea, selectează puterea și profită de
ceea ce mulțimea condusă de alții a făcut deja pentru el. Poate combina anumite particularitati ale
„predicatorilor” precedenți, dar nu acesta este principalul lucru. Calitatea sa incontestabila constă în faptul că
știe să facă multimea să il iubească și să ii fie frica de el, in acelasi timp.
Conform lui S. Freud, acest tip este un arhetip al „tatălui ideal”. Conform psihanalizei, masele „respectă
puterea, dar bunătatea, care reprezinta o modalitate de exprimare a slăbiciunii, trebuie raspindita doar intr-o
oarecare masura. Ea cere de la eroul sau manifestul puterii, ajungind chiar la violență. Vrea să fie controlată și
suprimată, vrea să-i fie frică de stăpânul ei ... Deși nevoia maselor se intersecteaza cu cea a liderului, el trebuie
să satisfacă totuși această nevoie cu calitățile sale personale. El însuși trebuie sa fie capturat de o credință
profundă în ideea, pe care o raspindeste pentru a trezi această credință în rândul maselor; el trebuie să aibă o
voință puternică, impresionantă, care va fi preluată prin el de o multime, caracterizata de o vointa usoara, slaba
”(Freud 3. Psihologia maselor și analiza„ Eului” // Freud 3. Favorite. - T. 1. - Londra: Academia, 1959. P. 87,
89 ).
Aceste caracteristici coincid în mare măsură cu caracteristicile „tatălui” primitiv, căruia i se inchina hoarda
primitivă. Cu toate acestea, remarcăm că nici măcar S. Freud nu a făcut vreo asociere intre apariția unui astfel
de lider si nevoile multimii. Cu toate acestea, aspectul său a fost asociat cu anumite perioade istorice și, prin
urmare, cu anumite motive obiective.
Masele și elita. Psihologul social francez S. Moskovichi, la sfârșitul secolului XX, a propus ideea dezvoltării
masologiei - o știință specială a comportamentului mulțimii, relația liderilor cu mulțimea și elita cu restul masei.
El credea că masa se închină și glorifică liderii aleși, atribuindu-le uneori calități inexistente, înzestrându-le cu
atotputernică și omnisciență. Își servește cu reverență stăpânii. Plasându-i pe podiumul semigorilor, ale căror
discursuri sunt întotdeauna adevărate și acțiunile lor sunt corecte, masele creează un sistem de protecție absolută
a conducătorilor împotriva criticilor sau opoziției lor. După aceea, sistemul astfel creat deja automat și universal
începe să controleze masa care l-a generat.
S. Moskovichi a susținut că masa fără control (puterea autorității, autoritatea puterii, legile juridice sau
morale) devine agresiv distructivă, chiar crudă în evaluări și acțiuni. Răsturnând idolii anteriori, masa poate
„indomitabil și orb” aduce situația la un nivel critic sau chiar catastrofal.
Gama de atitudine a maselor față de elită este destul de largă: de la fanatism și credință în carisma liderilor
până la negarea completă a dreptului la libertatea de exprimare, participarea la conducerea societății și a
proceselor politice. Recunoașterea maselor permite elitei să își legitimeze implicarea în sistemul politic, să-și
reproducă acțiunile și rolul lor în evenimentele politice ca fiind exemplar și demn de respect. În același timp,
neîncrederea sănătoasă a maselor față de elită este adesea destul de justificată și constructivă. Critica, selecția
vocalelor și selectivitatea reduc posibilitatea concentrării întregii puteri într-un cerc restrâns al elitei și există
posibilitatea de a depăși autocrația și despotismul.
Subliniate de G. Lebon și 3. Freud, tipurile de lideri de masă au dat impresia de părtinire și implicare socială
a acestor autori. Cu toate acestea, dacă se analizează cu atenție, de exemplu, cel puțin de multe ori descris
fanatismul comportamentului lui A. Hitler, monideismul lui V.I. Lenin, cunoscut din memoriile
contemporanilor săi sau inferioritatea naturală, mâinile și fața uscate în virusul lui I.V. Stalin, pare mult
convingător.
LIDERUL SI COMUNITATILE UMANE
Relatia ,,Lider-mase” este o tema centrala in psihanaliza grupelor social-umane, a carei importanta a fost
subliniata de S. Freud in numeroase studii. Dupa S. Freud, ,,multimea este o turma docila, incapabila de a trai
fara un conducator”. Conduitele colective depind in mod direct de personalitatea liderului maselor respective,
intrucat sustine S. Freud, masele au nevoia ,,de a asculta si de a se supune instinctiv celui care se erijeaza in
seful lor”.
Personalitatea liderului a fost studiata de numerosi autori (S. Freud, K. Bonhoeffer, H. Marcuse, K. Abraham,
E. Fromm). Aceasta personalitate trebuie sa se ,,identifice” cu sentimentele, ideile si idealurile maselor, oferind
garantia colectiva a realizarii lor.
Liderul trebuie sa fie o personalitate care sa poata avea forta de convingere, de mobilizare si de organizare a
maselor, oferindu-le un model de ideal in care acestea sa se recunoasca. El trebuie sa exercite o mare forta de
atractie asupra maselor, sau, cum sustine S. Freud, ,,prestigiul acestuia sa reprezinte o fascinatie care se
exercita asupra spiritului colectiv, ca o actiune sau ca o doctrina”. Liderul de acest tip este el insusi, de regula,
o personalitate de tip pasional, ,,fascinat de o profunda credinta intr-o idee” pe care o induce maselor (S.
Freud). Acest lider ,,trebuie sa posede o vointa puternica, imperioasa, susceptibila de a insufleti multimile,
paralizandu-le vointa” si subordonandu-si propriei sale vointe conduitele colective ale maselor.
Orice lider este, in felul acesta, imaginea arhetipala a ,,tatalui primordial” cu virtuti mesianice, pe care
multimile il produc in scopul realizarii propriilor lor nevoi si aspiratii (S. Freud).
K. Bonhoeffer, in lucrarea ,,Psihologia Fahrer-ului si delirul maselor”, realizeaza un studiu de psihopatologie
sociala consacrat celui de al III-lea Reich. Ideile acestuia sunt extrem de interesante si ele scot in evidenta
factorul de inductie sugestiva, ca forta de convingere si coeziune sociala a maselor, mobilizandu-le intr-o
directie pasional-fanatica, veritabila „conduita colectiva de dresaj”, oferindu-le un ideal utopic. Aceste aspecte
scrise de K. Bonhoeffer in 1948 reiau tema anterioara a lui S. Freud din studiul sau ,,Psihologia colectiva si
analiza Eului”, care explica aceste manifestari prin aceea ca ,,masele au nevoie de iluzii la care nu pot renunta.
Ele prefera intotdeauna irealul in locul realitatii”. Conduitele maselor declansate de efectele inductiei colective
prin sugestie sunt, pentru S. Freud, similare celor incluso hipnotic, iar din punct de vedere formal pot lua
aspectul isteriei colective, in care elementul imaginar este precumpanitor. Acest fapt iese cu atat mai pregnant in
evidenta cu cat, conform datelor de observatie psihanalitica, multimile, dominate de inconstient sunt incapabile
de a se cenzura, factorii de inhibitie colectiva fiind foarte slabi sau chiar absenti.
Usurinta cu care multimile adera sau sunt receptive la „inductia afectiva primara” care favorizeaza sugestia
este, dupa Mc Dougall, insasi explicatia relatiei acestora cu liderul, dar, in mod egal, instabilitatea lor datorata
labilitatii pulsionale, multimile se pot detasa cu usurinta de liderul fetisizat, ,,sacrificandu-l” in acelasi scop
pentru care l-au creat: satisfacerea propriilor dorinte colective. Din acest motiv, liderul care ridica masele,
dezlantuindu-le pulsiunile primare, ajunge intr-un moment in care nu le mai poate controla, iar aceste pulsiuni
dezlantuite sunt canalizate asupra lui. Prin actul de ,,sacrificare a liderului” se produce de fapt un proces de
catarsis colectiv, prin care se transfera culpabilitatea colectiva asupra liderului care ,,preia asupra lui vinovatia”
in totalitate.
Interesant in sensul acesta este punctul de vedere al lui K. Jaspers care, la sfarsitul celui de al II-lea Razboi
Mondial, vorbind despre ,,culpabilitatea germana”, clarifica problema insistand asupra faptului ca, in fond,
,,complexul de culpabilitate” nu va fi lichidat daca este proiectat exclusiv asupra liderului, intrucat el apartine
intregii mase care a participat alaturi de lider in actiunile acestuia.