Într-un interior de seră,

Se stinge un parfum divin

De flori de sânge,
Flori de ceară
Şi violete în declin...

Privind decorul trist şi rece,

Asemena unui covor,
Un gest, o umbră,
O tresărire, un ecou...

Nu e nimic...
Tăcerea-adâncă domină
Tragicul declin,
În care trist şi-ncet se stinge
Parfumul straniu, dar divin...

Se schimbă florile-n fantome

Cu tainice priviri de mort,
Şi nu ştiu:
Florile sunt moarte?
Ori poate sufletul ce port!