Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
să explici conceptul de punere în executare a hotărârilor penale
definitive;
să evidenţiezi modurile de executare a hotărârilor penale, în funcţie de
natura sancţiunii de drept penal;
să enumeri argumentat procedurile speciale reglementate în Codul de
procedură penală, dar şi în legile speciale.
1
V. Dongoroz s.a., op. cit., vol. II, p.299
2 N. Volonciu , op. cit., p. 377
3 T. Pop, op.cit., p. 3
4 V. Dongoroz s.a., op.cit.,vol. II, p. 298.
Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care se află în păstrare
sau la dispoziţia instanţei de executare, restituirea se face de către judecătorul
însărcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanei în drept. În acest scop
se face încunoştiinţarea persoanelor cărora urmează a li se restitui lucrurile. Acestea
au obligaţia de a se prezenta pentru primirea lucrurilor în cel mult 6 luni de la
încunoştiinţare. Dacă persoanele chemate nu se prezintă în termen, lucrurile trec în
patrimoniul statului. Instanţa constată neprezentarea prin încheiere, dispunând prin
acelaşi act predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit
dispoziţiilor legale.
În mod obişnuit efectele soluţiei date acţiunii civile sunt limitate la părţile din proces,
acest lucru fiind valabil şi în cazul desfiinţării unui înscris. În cazul special la care ne-
am referit, efectele desfiinţării se produc erga omnas, întrucît capacitatea actului de a
avea consecinţe juridice trebuie înlăturaă complet faţă de orice persoană, indiferent
dacă a fost sau nu parte în proces.
În literatura de specialitate s-a arătat, că desfiinţarea unui înscris trebuie dispusă chiar
dacă actul a fost distrus, s-a pierdut ori nu poate fi produs din orice motiv. S-a
justificat aceasta prin faptul că desfiinţarea nu se referă la existenţa fizică a înscrisului
ci la capacitatea sa de a produce efecte juridcie, fiind posibil ca ulterior actul să se
găsească, să apară într-o formă reconstituiă, să se producă o copie, fotocopie, etc.
Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile de
judecată cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile 3.
3
Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală, Partea specială, vol. II, Editura Paideia, 1997
4
C.E.D.O. , cauza Sabou şi Pârcălab c. României, hotărârea din 28 septembrie 2004, M.Of. nr. 484 din 8 iunie 2005
Potrivit art. 564, pedeapsa degradării militare se pune în executare prin trimiterea unei
copii de pe extrasul hotărârii de condamnare comandantului unităţii militare din care a
făcut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar în a cărui rază
teritorială domiciliază cel condamnat.
La luarea masurii la tratament medical, persoana la care se referă masura trebuie să fie
examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta ale cărui concluzii sunt
înaintate instanţei de judecată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii şi direcţiei
sanitare.
De asemenea, instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura,
că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară stabilită, atrăgându-i
atenţia că, în caz contrar, se va dispune internarea medicală.
Dacă măsura obligării la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de reţinere, comunicarea
copiei de pe dispozitivul hotărârii şi a raportului medico-legal se face către
administraţia locului de deţinere.
Potrivit art.430, unitatea sanitară are anumite obligaţii faţă de cel care a fost obligat la
această măsură pentru ca acesta să fie redat societăţii.
De asemenea, unitatea sanitară are obligaţia să informeze instanţa cu privire la
prezenţa condamnatului la tratament sau, în caz contrar, să solicite revocarea acestei
măsuri.
b)Inlocuirea tratamentului medical
În cazul înlocuirii acestei măsuri instanţa de executare va dispune efectuarea unui
raport medico - legal cu privire la starea de sănătate a persoanei fată de care este luată
măsura.
Dupa primirea raportului medico - legal si a concluziilor medicului de specialitate
instanţa va asculta concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată
măsura de siguranţă şi apărătorul acesteia, precum si ale expertului şi medicului
specialist, dispunând fie înlocuirea tratamentului fie internarea medicala.Măsura de
siguranţă a obligării de tratament medical poate fi înlocuită cu măsura de siguranţă a
internării medicale, în cazul agrăvării situaţiei medicale a bolnavului sau în cazul
nerespectării de către acesta a tratamentului medical, doar cu avizul comisiei medicale
poate lua faţă de acesta şi măsura interzicerii de a se afla în localitatea sau în alte
locuri anume determinate prin hotărârea judecătorească definitivă de condamnare.
Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite locuri se poate lua şi odată
cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
În acest sens, interzicerea de a nu se afla în anumite locuri se poate dispune numai
după rămânerea definitivă a hotărârii, în vreme ce obligarea de a nu părăsi localitatea
este o măsură procesuală proprie putând fi luată, în faza de urmărirea penală, pe cel
mult 30 zile, fie în faza de judecată până la soluţionarea cauzei.
Potrivit art.436, această măsură se pune în executare prin comunicarea unei copii de
pe dispozitivul hotărârii de condamnare, organului îndreptăţit să execute această
măsură. Organul îndreptăţit este organul de poliţie din localitatea în care este interzisă
prezenţa făptuitorului. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite
localităţi poate fi amânată sau întreruptă de organul care are îndatorirea să asigure
executarea acestei măsuri, în caz de boală sau pentru orice alt motiv care justifică
amânarea sau întreruperea. Nerespectarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se
afla în anumite localităţi constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătoreşti prevăzută de art. 271 C.pen.
c)Punerea în executare a măsurii expulzării
Măsura expulzării constă în interzicerea cetăţeanului străin sau persoanei fără
cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării noastre şi care a comis o infracţiune.
Dacă măsura de siguranţă a expulzării însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la
îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
Pentru executarea acestei măsuri instanţa de executare va proceda diferit, după cum
măsura de siguranţă a expulzării însoţeşte sau nu pedeapsa închisorii.
Astfel, cînd prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de
siguranţă a expulzării, se va face menţiune în mandatul de executare a pedepsei
închisorii, că la data liberării condamnatului, acesta să fie predat organului de poliţie
care va proceda la executarea expulzării ( art.438 alin.1).
Sarcina de lucru 1
Prezintă în 10-15 rânduri observaţiile tale cu privire punerea în
executare a pedepselor aplicate persoanei fizice.
Potrivit art. 96 C.pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit
din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după
expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând
executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru
noua infracţiune, iar dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune
înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la
rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după
expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se
anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau
recidivă.
6
V.Dongoroz,S.Kahane,I.Oancea,R.Stanoiu,C.Bulai,”Explicatii teoretice ale Codului penal roman”, Ed.Academiei
Romane,Buc.,2003,p.40.
7
C.Bulai,”Manual de drept penal-partea generala”,Ed.All,Buc.,1997,p.550.
8
V.Dongoroz.S.Kahane, I.Oancea,R.Stanoiu,C.Bulai,op.cit.,p.40.
Conform art. 77 alin. 3 din Legea nr. 275/2006, propunerea comisiei de admitere a
liberării condiţionată, cuprinsă în procesul-verbal, motivat, împreună cu documentele
care atestă cele menţionate în procesul-verbal, se înaintează judecătoriei în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere şi se comunică persoanei condamnate.
Pentru militarul condamnat competent este tribunalul militar în a cărei rază teritorială
se află închisoarea militară.
Dacă cererea a fost introdusă înainte de împlinirea fracţiei din pedeapsă stabilită la
art. 99 C.pen., aceasta urmează a fi respinsă ca prematur introdusă, iar nu ca
inadmisibilă.
Când cererea a fost respinsă instanţa are obligaţia ca prin aceeaşi hotărâre să fixeze un
termen de maxim un an după care cererea poate fi reînnoită.
Fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau a propunerii de
liberare condiţionată se impune în toate cazurile în care soluţia este determinată de
neîndeplinirea cumulativă a cerinţele înscrise în art. 99 şi urm. C.pen., inclusiv în
situaţia în care perioada rămasă de executat până la împlinirea fracţiunii ce trebuie să
fie executată din pedeapsă, nu este mai mare de un an. În ipoteza în care cererea sau
propunerea de liberare condiţionată nu îndeplineşte condiţia privind fracţiunea din
pedeapsă ce trebuie să fie executată, potrivit art. 59 şi urm. C.pen., iar perioada
rămasă de executat până la împlinirea acestei infracţiuni este mai mare de un an, se
impune a se stabili de instanţă, prin hotărârea pe care o pronunţă, ca propunerea sau
cererea să fie reînnoită numai în cadrul termenului de un an de la data executării în
întregime a fracţiunilor din pedeapsă la care se referă art. 99 şi urm. C.pen. 9
Potrivit art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cauzele
date potrivit legii în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii
de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cazurilor privind
9
I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia VIII din 20.03.2006, în M.Of. nr. 475 din 01.06.2006
§2 Cazuri de amânare
Legiuitorul a reglementat 3 cazuri în care se poate solicita amânarea executării
pedepsei precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite. În cazul prevăzut de art. 589 alin.
1 lit. a) C.proc.pen., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
condamnatul suferă de o boală gravă ce îl pune în imposibilitate de a executa
pedeapsa;
existenţa şi gravitatea bolii trebuie dovedită prin efectuarea unei expertize
medico-legale de către serviciul medico-legal competent;
dacă lăsarea în libertate a condamnatului prezintă pericol concret pentru
ordinea publică.
Legiuitorul nu face distincţie între boli curabile şi incurabile, psihice ori fizice şi, nici
nu impune condiţia ca aceste boli să-i pună în pericol viaţa condamnatului aşa cum s-
a statuat în practica instanţelor, ci numai să-l pună pe condamnat în imposibilitatea de
a executa pedeapsa.
În practica instanţelor s-a mai reţinut că nu este suficientă depunerea de acte
medicale, acestea putând fi avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză
medico-legală10.
Nedepunerea actelor medicale la dosarul cauzei care să ateste existenţa stării de boală,
nu conduce la respingerea cererii, în absenţa unei expertize care să justifice această
soluţie11.
S-a mai statuat că din comisia de expertiză trebuie să facă parte şi un specialist în
domeniul bolii de care suferă condamnatul12.
10
I.C.C.J., Secţia penală , dec. Nr. 5519/2005, în J.S.P. /2005, p. 174
11
S.G. Bombos, D. Băjan – notă critică la decizia penală nr. 523/1993 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, în
Revista Dreptul nr. 12/1993, p. 71
12
C.S.J., Secţia penală, dec. nr. 2028/2000, în R.D.P. nr.1/2002, p. 126
Într-o altă speţă, instanţa supremă a stabilit că nu se poate folosi expertiza medico-
legală efectuată anterior într-un alt proces 13.
Pe durata amânării pedepsei instanţa poate impune condamnatului să respecte una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii:
§5 Instanţa competentă
Potrivit art. 591 alin.(1) C.proc.pen., instanţa competentă să se pronunţe asupra
acordării amânării executării pedepsei este instanţa de executare.
Instanţa de executare comunică hotărârrea prin care s-a dispus amânarea executării
pedepsei, în ziua în care aceasta devine definitivă, secţiei de poliţie în a cărei rază
teritorială locuieşte condamnatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor
competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în
vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse. Organele în drept refuză eliberarea
paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata amânării. În caz de
încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, instanţa revocă amânarea şi dispune punerea în
executare a pedepsei privative de libertate. Organul de poliţie desemnat cu
supravegherea de către instanţă verifică periodic respectarea obligaţiilor de către
condamnat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora sesizează, de îndată,
instanţa de executare. Instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi, la
expirarea termenului, ia măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Dacă nu s-a stabilit
16
I.C.C.J. ; Secţiile Unite, decizia nr. xxxiv din 06.11.2006, în M.Of. nr. 368 din 30.05.2007.
Sarcina de lucru 2
În ce constă contestaţia la executare?
Rezumat
Teste Codul de procedură penală cuprinde în partea specială, norme de drept care
de reglementează urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a
hotărârilor penale, norme care asigură desfăşurarea unitară a procesului
penal şi care alcătuiesc procedura de drept comun. Există însă şi unele
situaţii când, datorită unor particularităţi, se impune adoptarea şi a altor
reguli care derogă de la cele de drept comun, tocmai pentru atingerea
scopului legii penale şi procesual penale, reguli ce compun procedurile
speciale. În literatura de specialitate, procedurile speciale au fost definite ca
un complex de norme de drept procesual penal, diferite de procedura
obişnuită cu caracter complementar şi derogatoriu, care sunt aplicabile în
măsura în care există dispoziţii în acest sens. Considerentele care duc la
instituirea unei proceduri speciale pot fi diferenţiate fiind determinate de
împrejurări cum ar fi: săvârşirea unei infracţiuni flagrante, persoana
infractorului (minor) caracterul infracţiunilor.
autoevaluare
1). Instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării poate fi:
a) instanţa corespunzătoare în a cărei raza teritorială domiciliază
b) condamnatul;
c) instanţa la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare;
5). Hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă:
a) apelului;
b) recursului;
c) contestaţiei.
Bibliografie minimală
Carmen Silva Paraschiv, Apelul penal, Ed. Militară, Bucureşti, 1999, p.12.
D.V. Mihăescu, V. Rămureanu, Căile extraordinare în procesul penal, Ed.Ştiinţifică,
1970, p.9; 189.
Gh. Mateuţ, Noua reglementare a recursului în procedura penală română, în Dreptul,
nr.2/1995, p.43.
Gh.Mateuţ, Procedura penală. Partea specială vol.II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1997, p.240.
Gr. Theodoru, Efectul devolutiv al recursului penal şi limitele sale, în R.R.D.
nr.2/19974, citat în Carmen Silvia Paraschiv, M. Damaschin, op.cit.p.490
Gr. Theodoru, L.Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979, p.302.
Gr. Theodoru, Principiile fundamentale ale dreptului procesual penal şi perfecţionarea
reglementării lor, în A.S.U.I., 1984,p.15.
Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007,
p.643
Gr.Theodoru, Drept procesual penal. Partea specială. Ed. Cugetarea, Iaşi, 1998, p.450.
Gr.Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.628
I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002, p. 589
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed.Pro, Bucureşti, 1997,p.556.
I. Tanaviceanu, V. Dongoroz, Tratat de drept şi procedură penală, vol. V, Tipografia
“Curierul judiciar”, p.415 şi urm.;
M. Apetrei, Drept procesual penal. Partea speciala, vol II, Ed. Oscar Print, Bucuresti,
1999, p. 243
N. Volonciu, Tratat de Procedura Penala. Partea speciala Vol. II, Ed. Paidea, 1993, p.
187
S. Kahane, Drept procesual penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963,
p. 244
T. Pop, Drept procesual penal, vol.IV, Tipografia Naţională Cluj, 1948, p.497.
V. Dongoroz, S. Kahane, A. George, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stanoiu, Explicatii
teoretice ale Codului de procedura penala roman. Partea generala, vol. II, Ed.
Academiei, Bucuresti 1976, p. 119
V. Papadopol, C. Turianu, Apelul penal, Casa de Editură şi Presă, Şansa, Bucureşti,
1994, p.114.
V. Ramureanu, Căile extraordinară de atac în procesul penal, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1970, p.7;