UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

Specializarea Științe Administrative

ANUL I, SEMESTRUL II

Disciplina: Drept penal

Popa Laurentiu Mihai

Anul I, Administrație publică, ID

SIBIU, 2021

Art.173 C.pen. defineste legea penala ca fiind orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa
in legi,ordonante de urgenta sau alte acte normative care la data adoptarii lor dobandeau putere
de lege .Prin urmare ,pentru ca o fapta sa poate face obiectul unei infractiuni,este necesar ca ea sa
fie prevazuta expres in legea penala.In procesul de elaborare a legii si,ulterior,in cel de aplicare a
acesteia,legalitatea incriminarii impune obligatia respectarii unor conditii.Etapa elaborarii unei
legi trebuie sa aiba in vedere realitatile socialesi,in functie de aceste realitati,sa fie incriminate
fapte de o anumita gravitate si avand un anumit istoric in ceea ce priveste frecventa si
modalitatile de savarsire.Asemenea fapte ,care genereaza risc si temere ca s-ar putea
repeta,periclitand sau chiar aducand atingere unor importante valori sociale,trebuie incriminate
prin mijloace de drept penal.1

Dreptul Penal se poate define ca sistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile
de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni,sub sanctiuni specific denumite pedepse,a
faptelor periculoase pentru valorile sociale,in scopul apararii acestor valori,fie prin prevenirea
infractiunilor,fie prin aplicarea pedepselor celor care le savarsesc.Acestea nu reprezinta doar o
suma de norme juridice ,ci un ansamblu de norme juridice structurat in sistem dupa criterii
stiintifice si pe institutiile fundamentale ale dreptului penal-infractiuni,sanctiuni de drept penal si
raspunderea penala.Obiectul il constituie relatiile de aparare sociala,relatii ce se nasc intre
membrii societatii pentru respectarea de catre acestia a unor valori cum sunt persoana cu
drepturile si liberatile sale,linistea si ordinea publica,insasi societatea in intregul ei.Necesitatea
dreptului penal este determinata de necesitatea apararii valorii sociale ,sistemului de valori pe
care societatea se intemeiaza si anume persoana umana cu drepturi si libertati.Existenta
fenomenului infractional este evidentiat de statistica penala unde se desemneaza la modul
general ansamblu faptelor penale comise intr-un spatiu si intr-o perioada determinate.Caracterul
dreptului penal sau trasaturile caracteristice se desprind din specificul relatiilor de aparare sociala
care ii revin spre reglementare,unde intalnim autonomia ,unitatea si caracterul de drept
public.Autonomia face obiect propriu de reglementare care formeaza relatiile de aparare sociala
specifice acestei ramuri.Caracterul autonom al dreptului penal se poate demonstra si in cadrul
opiniei ca viata sociala ar fi reglementata mai intai de celelalte ramuri de drept ,iar dreptul penal
ar interveni doar pentru sanctionarea faptelor periculoase din aceste domenii
reglementate,aratand ca exista domenii ale vietii sociale unde numai dreptul penal ocroteste
valorile sociale ce nu sunt ocrotite de nicio alta ramura de drept.Unitatea dreptului penal este
pusa in evidenta de unitatea principiilor care strabat legislatia penala cu privire la infractiune
,raspunderea penala ,sactiuni.Caracterul de drept public ,prin reglementarile sale,dreptul penal

1
Andrada Nour.Drept penal.Partea generala,Editura C.H.Beck Bucuresti 2020
apartine dreptului public ,pentru ca intotdeauna si pretutindeni in apararea valorilor sociale a fost
interesata societatea,statul ca reprezentant al acesteia.

Izvoarele dreptului penal ,putem intelege forma juridica pe care o imbraca o norma pentru a
deveni obligatorie.Normele de drept penal pot fi cuprinse numai in legi.In cadrul izvoarelor de
drept penal ,mai intai ,trebuie mentionata Constitutia Romaniei,care prin normele sale consacra
valorile sociale fundamentale ale statului roman,suveranitatea ,independenta,unitatea si
indivizibilitatea sa, persoana umana cu drepturile si libertatile sale ,proprietatea privata si
publica,ordinea de drept ,valori ce vor fi aparate impotriva incalcarilor grave,prin norme de drept
penal.Princiile fundamentale ale dreptului penal sunt legalitatea incriminarii si legalitatea
sanctiunilor de drept penal.Principiul legalitatii incriminarii este un principiu ,care ,pentru prima
data a fost formulat de Declaratia drepturilor omului si cetateanului de la Revolutia franceza din
1789,preluata apoi in Declaratia universala a drepturilor omului ,adopatata de Onu la 10
decembrie 1948.2Acest pricipiu al incriminarii preia un principiu de drept roman ,anume,nullum
crimen sine lege,in sensul ca nu exista infractiune fara lege,aceasta inseamna ca nici o persona
nu poate fi anchetata si trasa la raspundere penala daca la momentul comiterii ,fapta nu era
incriminata de legea penala ca infractiune.In principiul umanismului se constituie o problema
prioritara a lumii,la sf de secol XX si inceputul sec XXI,drepturile omului si ocrotirea fiintei
umane sunt preocupari fundamentale ale statului de drept,fiind necesara consfintirea lor in
legislatia interna si internationala.Dreptul penal ,prin normele sale ,este chemat sa asigure
protectia omului ,incriminand comportamentele care ar putea sa aduca atingere vietii,sanatatii
,integritatii corporale,libertatii si demnitatii persoanei.Atunci cand legea penala a fost incalcata
,constrangerea pe care o executa dreptul penal trebuie sa aiba un caracter uman,asigurandu-i
infractorului asistenta juridica,asistenta medicala,respectandu-i demnitatea.Izvoarele dreptului ,in
general ,cuprind sub raportul formei ,totalitatea legilor adoptate de Parlamentul Romaniei,dupa o
procedura speciala ,care reglementeaza cu o forta juridica superioara relatiile sociale din diferite
domenii.Aceste izvoare sunt cuprinse in totalitatea normelor penale,care nu pot fi cuprinse decat
in legi.Consideram ca ,in principal ,izvoarele dreptului penal provin din dispozitiile fixate in
legea fundamentala _Constitutia Romaniei ,Codul Penal,legile penale complementare,legile
speciale nepenale cu dispozitiuni penale,tratatele si conventiile internationale.

Legea Penala.Aplicarea legii penale in timp si spatiu

Legea penala ocupa un loc foarte important in randul izvoarelor dreptului penal .Notiunea de
lege penala are o acceptiune mai vasta ,in sensul ca ,in teorie ,dar si in practica dreptului penal
2
Tudor Amza,Drept Penal partea generala,Universul Juridic Bucuresti 2014
,prin legea penala se intelege totalitatea legilor penale.Legile organice spre deosebire de legile
ordinare ,se adopta cu o procedura mai exigenta,in sensul ca pentru a fi adoptate ,acestea trebuie
sa intruneasca majoritatea in fiecare din cele doua camere ale Parlamentului.Infractiunile
,pedepsele si regimul de executare al acestora ,amnistia sau gratierea colectiva se stabilesc si
respectiv se acorda numai prin lege organica.

Activitatea legii penale

Potrivit art.3 C.pen.,legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla
in vigoare.Activitatea legii penale incepe la momentul intrarii sale in vigoare si se incheie la
momentul iesirii din vigoare.Potrivind Constitutiei intrarea in vigoare are loc la 3 zile de la data
publicarii sale in Monitorul Oficial,iar ordonantelor de urgenta ale Guvernului ,intrarea in
vigoare de la data publicarii.Legea penala poate iesi din vigoare in mai multe modalitati
,respectiv prin abrogarea actului normativ ,prin modificarea acestuia ,prin admisibilitatea unei
decizii de neconstitutionalitate sau prin ajungerea la termen ori prin incetarea starii .Abrogarea
unei legi poate fi expresa sau tacita,expresa implica precizarea ca o anumita dispozitie sau o
anumita lege se abroga ,dar acest aspect nu semnifica neaparat si dezincriminarea acelei
fapte.Abrogarea tacita intervine atunci cand intra in vigoare o lege noua pentru a reglementa intr-
un anumit domeniu ,fara a se mentiona expres in cuprinsul sau ca legea anterioara se abroga ,dar
legea veche devine incompatibila cu noile dispozitii din acel domeniu.Legea penala mai
favorabila poate fi aplicata infractiunilor comise in perioada cat ea a fost in vigoare si pentru care
nu a intervenit o hotarare de condamnare ramasa definitiva pana la iesirea din vigoare a
respectivei legi, asadar legea penala mai favorabila poate ultraactiva.Retroactivitatea legii penale
implica ,atunci cand legea noua este mai favorabila ,aplicarea acesteia inclusiv faptelor savarsite
anterior intrarii sale in vigoare .

Aplicarea legii penale in spatiu

Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei,acest aspect

se intelege intinderea de pamant,marea teritoriala si apele cu solul,subsolul si spatiul
aerian,cuprinse intre frontierele de stat.Aplicarea legii penale infractiunilor savarsite pe teritoriul
Romaniei implica urmatoarele.Legea penala are forta obligatorie pe teritoriul unde isi exercita
suveranitatea statul roman,valorile sociale fundamentale fiind fixate in raport de teritoriul unde
sunt stabilite sau traiesc si convietuiesc aceste valori.
-incadrarea juridica a faptei ca infractiune

-stabilirea conditiilor angajarii raspunderii penale in conformitate cu prevederile legii penale

romane

-stabilirea ,aplicarea si executarea oricaror sanctiuni

Trasaturile esentiale ale infractiunii

Sunt prevazute in dispozitiile art.15 alin.(1) C.pen care stipuleaza ca infractiunea este fapta
prevazuta de legea penala,savarsita cu vinovatie,nejustificata si imputabila persoanei care a
savarsit-o.Conditiile de existenta ale infractiunii/1.fapta sa fie prevazuta de legea penala/2.fapta
sa fie savarsita cu vinovatie/3.fapta sa fie nejustificata/4.fapta sa fie imputabila celui care a
savarsit-o.

Tacitatea- aceasta conditie decurge din principiul legalitatii incriminarii si implica existenta
identitatii intre elementele continute in norma de incriminare si fapta comisa.

Antijuridicitatea-fapta prevazuta de legea penala are caracter ilicit in ipoteza in care este comisa
cu vinovatie si nu intervine nicio cauza justificativa care sa inlature caracterul penal al faptei.

Imputabilitatea- presupune ca faptuitorul este responsabil din punct de vedere

intelectiv(inseamna ca el cunoaste sau pricepe semnificatia proprilor sale actiuni sau inactiuni) si
volitiv (ceea ce presupune ca el este stapan pe faptele sale).

Formele infractiunii

-obiectul juridic generic sau de grup-este format din valorile sociale de aceeasi natura,ocrotite de
legea penala,ca de exemplu ,infractiuni contra statului

-obiectul juridic special-vizeaza in concret valoarea sociala ocrotita ,ajutand la individualizarea

unei infractiuni.

-obiectul juridic complex-este intalnit atunci cand prin fapta penala savarsita sunt lezate mai
multe relatii sociale.

-obiectul material,care de fapt este acel direct al infractiunii impotriva caruia s-a indreptat
actiunea sau inactiunea incriminata si care suporta toate urmarile acesteia.

In perioada interna se disting trei momente:

a) al nasterii, al conceperii ideii de a savarsi o infractiune – motivatia acestei idei intereseaza pe
criminolog si deopotriva pe judecator, acesta din urma avand de individualizat pedeapsa pentru
infractiunea savarsita

b) urmatorul moment este cel al deliberarii in care persoana cantareste motivele pro si contra
ideii de a savarsi o infractiune

c) cel de al treilea moment este cel al deciziei, al hotararii de a savarsi o infractiune moment ce
finalizeaza perioada interna, subiectiva, psihica, perioada care este intalnita numai la infractiunile
intentionate.

Perioada externa. In perioada externa a activitatii infractionale se disting mai multe mo-
mente, etape in realizarea hotararii infractionale, ce se succed spre obtinerea rezultatului
socialmente periculos. Aceste momente, etape, in desfasurarea activitatii infractionale pe drumul
infractional „iter criminis” capata relevanta penala pe masura ce se apropie de realizarea
rezultatului socialmente periculos.

In perioada externa a activitatii infractionale se disting ca faze:

• faza actelor de pregatire,

• faza actelor de executare si

• faza urmarilor.

Astfel de faze sunt posibile la orice infractiune, intentionata insa nu sunt obligatorii toate. Poate,
de exemplu, lipsi faza de pregatire a infractiunii, la infractiunile ce se comit cu intentie repentina
(spontana).

Faza de pregatire. Faza actelor de pregatire sau a actelor preparatorii, cum mai este
denumita in doctrina penala, se caracterizeaza prin desfasurarea unor activitati menite sa
pregateasca executarea hotararii infractionale. In aceasta faza de pregatire se procura date,
informatii, se procura si se adapteaza mijloacele ce vor fi folosite la comiterea faptei. In aceasta
faza nu se executa actiuni, activitati ce intra in actul de conduita interzis (elementul material al
laturii obiective), ci doar acele activitati menite sa pregateasca executarea.

Faza de executare. In aceasta faza se trece la executarea hotararii infractionale adica se

indeplinesc actiuni, activitati prin care este realizat actul de conduita interzis prevazut in norma
penala.
 In faza de executare se disting momente care capata individualitate si semnificatie pe
planul dreptului penal. Este posibil astfel ca activitatea de executare sa se intrerupa ori sa fie
dusa pana la capat, dar rezultatul cerut de lege pentru intregirea laturii obiective a infractiunii sa
nu se produca.Cand rezultatul prevazut de lege se realizeaza, se trece in ultima etapa, faza a
perioadei externe, faza urmarilor.Faza urmarilor se caracterizeaza prin producerea urmarilor
socialmente periculoase prevazute in latura obiectiva a infractiunii. Aceasta faza este tarmurita
de executarea in intregime a actiunii pe de o parte si producerea urmarilor imediate pe de alta
parte.

Concursul de infracțiuni

1. Comiterea a două sau mai multe infracțiuni

Nu este necesar ca infracțiunile să fie de aceeași gravitate, ca ele să fie prevăzute în Codul
Penal sau în legi penale speciale ori legi nepenale cu dispozițiuni penale. De asemenea, una
dintre faptele infracționale poate să se afle și in faza de tentativă, atât timp cât legea o pedepsește
ca atare. Se consideră că este îndeplinită această condiție și în cazul în care persoana a participat
la comiterea unei infracțiuni în calitate de instigator, complice ori coautor.

Infracțiunile pot fi săvârșite atât cu intenție, cât și din culpă, forma de vinovăție neavând
relevanță pentru îndeplinirea condiției. Totuși, trebuie menționat că legea trebuie să prevadă
expres faptul că o faptă este calificată ca infracțiune și atunci când este săvârșită din culpă, în caz
contrar considerându-se că nu este infracțiune decât dacă a fost comisă cu intenție.

Nici locul de comitere a faptei nu contează, ele putând fi comise în totalitate în țară, parțial în
țară și în afară ori toate în străinătate.

2. Infracțiunile în cauză să fie săvârșite de aceeași persoană

Aceasta este o condiție esențială pentru existența concursului de infracțiuni. Dacă făptuitorul este
diferit nu se mai poate pune problema concursului de infracțiuni.

Minoritatea făptuitorului nu este de natură a afecta îndeplinirea acestei condiții. Există concurs
de infracțiuni și în cazul în care persoana a săvârșit unele fapte în timpul minorității și altele după
împlinirea vârstei de 18 ani.

3. Făptuitorul să nu fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre infracțiuni

Prin hotărâre definitivă/condamnare definitivă înțelegem hotărârile date de instanță care nu mai
pot fi atacate prin apel.
Această condiție este îndeplinită și dacă există o hotărâre de condamnare pentru vreuna dintre
infracțiunile comise, dar aceasta nu a rămas definitivă.

În cazul desființării unei hotărâri definitive de condamnare printr-o cale extraordinară de atac,
această condiție se consideră a fi îndeplinită.

4. Dintre toate infracțiunile comise, este necesar ca cel puțin două dintre ele să poată fi
supuse judecării

În cazul în care pentru toate infracțiunile, în afară de una singură dintre ele, intervin anumite
cauze care înlătură răspunderea penală (ex: amnistia, lipsa plângerii prealabile, împlinirea
termenului de prescripție a răspunderii penale) și, astfel, infractorul este trimis în judecată doar
pentru una dintre fapte, atunci nu mai suntem sub incidența concursului de infracțiuni. De esența
concursului de infracțiuni este chiar pluralitatea infracțiunilor ce pot fi supuse judecării de către
instanță.

Exista două forme ale concursului de infracțiuni:

 Concursul real de infracțiuni care presupune că două sau mai multe infracțiuni au fost
săvârșite de aceeași persoană, în condițiile prezentate mai sus, prin acțiuni sau inacțiuni
distincte

 Concursul formal de infracțiuni, caz în care se săvârșește o singură acțiune/inacțiune,

însă această acțiune/inacțiune va realiza conținutul mai multor infracțiuni (de exemplu, în
cazul unui accident auto se distruge un alt autovehicul și se cauzează și rănirea gravă a
unei persoane)

Sancționarea  concursului de infracțiuni se realizează prin intermediul a trei sisteme:

1. Sistemul cumulului aritmetic

Mai este cunoscut, în doctrină, și sub denumirea de „sistemul totalizării pedepselor” și presupune
adunarea pedepselor stabilite pentru fiecare pedeapsă în parte, ducând astfel la executarea
pedepsei rezultate din această sumă.

2. Sistemul absorbției

Acest sistem presupune că pedeapsă cea mai gravă dintre cele stabilite „absoarbe” pedepsele mai
ușoare, pedeapsa rezultantă nemaifiind o sumă a acestora.
 3. Sistemul cumulului juridic

Mai este denumit și „sistemul contopirii pedepselor” și este o soluție intermediară între cele două
sisteme prezentate mai sus. El presupune aplicarea pedepsei mai grave dintre cele stabilite pentru
fiecare infracțiune, la care se poate adăuga un spor de pedeapsă.

În Codul Penal actual se prevede regula conform căreia este obligatoriu a se aplica un spor de
pedeapsă fix în cazul tuturor formelor concursului de infracțiuni. Art. 39, alin. (1) din Codul
Penal român prevede că, în caz de concurs de infracțiuni, se va stabili pedeapsa pentru fiecare
infracțiune în parte și, ulterior, se va aplica:

 detențiunea pe viață dacă una dintre pedepsele stabilite anterior este aceasta, iar restul
sunt pedepse cu închisoarea, ori amenda;

 dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea/amenda, se va aplica pedeapsa cea mai
grea, plus un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite;

 când s-au stabilit atât pedepse cu închisoarea, cât și pedepse cu amenda, se aplică
pedeapsa închisorii, la care se adauga, în întregime, pedeapsa amenzii.

Recidiva:

În cazul acestei forme a pluralității de infracțiuni, persoana care a fost deja condamnată definitiv
pentru o infracțiune, săvârșește din nou o infracțiune.Astfel, diferența dintre recidivă și concursul
de infracțiuni nu se reduce doar la acest aspect, ci relevă o periculozitate mai mare a infractorului
care, în ciuda sancțiunii primite, el nu s-a îndreptat, nu și-a schimbat atitudinea față de societate
și valorile acesteia și comite, din nou, fapte infracționale.

Există mai multe forme de recidivă, dintre care vom aminti 2:

 Recidivă postcondamnatorie, care apare atunci când infracțiunea nouă este comisă după
condamnarea definitivă, dar înainte de executarea pedepsei

 Recidivă postexecutorie, care apare atunci când infracțiunea nouă este comisă după
executarea pedepsei stabilite pentru infracțiunea anterioară

Recidiva postcomandatorie are 2 termene.

Primul termen al recidivei postcondamnatorii îl reprezintă hotărârea definitivă de condamnare la

pedeapsa închisorii mai mare de 1 an sau a detențiunii pe viață.
O alta condiție importantă este aceea a comiterii infracțiunii cu intenție, deoarece la stabilirea
stării de recividă nu se ține seama de infracțiunile comise din culpă. 

Al doilea termen al recidivei postcondamnatorii constă în săvârșirea unei noi infracțiuni cu

intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 1 an
sau detențiunea pe viață.

Recidiva postexecutorie are, de asemenea, 2 termene.

Primul termen al recidivei postexecutorii îl fomează o condamnare la pedeapsa închisorii mai

mare de 1 an, pedeapsă ce a fost executată.La acest tip de recidivă nu se ține cont de
condamnările pentru care a intervenit reabilitarea.

Al doilea termen al recidivei postexecutorii constă în săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție
sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 1 an.Noua
infracțiune trebuie comisă până la reabilitare sau până la împlinirea termenului de reabilitare.

În Codul Penal român recidiva este prezentată ca o cauză generală de agravare obligatorie a
pedepsei, tocmai pentru ca săvârșirea unei noi infracțiuni după o condamnare definitivă și o
eventuală executare a pedepsei dovedește o periculozitate sporită a infractorului.

Sancțiunea în caz de recidivă se stabilește conform dispozițiilor art. 43 C.p.: înainte ca pedeapsa
anterioară să fi fost executată, daca se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa
stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară, acest lucru fiind valabil și în cazul mai
multor infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedeapsa
rezultantă fiind cea care se adaugă pedepsei anterioare (art. 43, alin. (1) și (2)); dacă pedeapsa
anterioară sau pedeapsa stabilită pentru recidivă este detențiunea pe viață, atunci se va executa
această pedeapsă; dacă infracțiunea în stare de recidivă se comite după executarea pedepsei
anterioare, atunci limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală pentru noua
infracțiune se majorează cu jumătate.

De asemenea, legislația penală prevede posibilitatea ca judecătorul să dispună pedeapsa

detențiunii pe viață, chiar dacă pentru niciuna dintre infracțiunile concurente nu se prevede
această pedeapsă. Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea aplica acest regim sunt
regăsite în art. 43, alin. (3) C.p..Sunt anumite infracțiuni care nu atrag starea de recidivă. Acestea
sunt prevăzute la art. 42 C.p.:  faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală, infracțiunile
amnistiate și infracțiunile săvârșite din culpă.

Pluralitatea intermediară de infracțiuni:

Pluralitatea intermediară este o modalitate a pluralității de infracțiuni și apare atunci când după o
hotărâre definitivă de condamnare și până la momentul la care pedeapsa este executată,
condamnatul săvârșește o nouă infracțiune, însă nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidența
stării de recidivă.Există mai multe condiții ce trebuie îndeplinite pentru a ne afla în prezența
pluralității de infracțiuni:

1. Existența unei condamnări definitive

2. Săvârșirea unei noi infracțiuni până la momentul la care pedeapsa a fost executată

Stabilirea pedepsei în cazul pluralității intermediare se face conform regulilor întâlnite și la

concursul de infracțiuni.De asemenea, pluralitatea intermediară intervine în cazul în care noua
infracțiune a fost comisă în perioada de timp de după condamnarea definitivă și până la
executarea pedepsei (fiind asemănătoare cu recidiva postcondamnatorie). În cazul în care noua
infracțiune este săvârșită după executarea pedepsei și nu sunt întrunite condițiile de la recidiva
postexecutorie, nu ne aflăm în cazul unei pluralități intermediare, ci avem de a face cu o formă
de pluralitate de infracțiuni nenumită.

Regimul sancţionator pentru minori

Sistemul unic de sancţionare a minorului cuprins în Codul penal face posibilă renunţarea
completă la pedepsele aplicabile minorilor, menţinând dihotomia măsurilor educative
(neprivative/privative). Această abordare a problematicii fenomenului infracţional în rândul
minorilor a permis diversificarea categoriei măsurilor educative neprivative de libertate şi a dus
la regândirea măsurilor educative privative de libertate.Sistemul unic de sancţionare a minorului
aplică principiul gradualităţii severităţii sub mai multe aspecte: al conţinutului măsurii (al
activităţilor şi interdicţiilor presupuse), al duratei acestora, al intensităţii supravegherii şi
controlului instituţiilor implicate, precum şi al costurilor.

Oricum, legiuitorul a lăsat la aprecierea instanţei posibilitatea aplicării măsurii educative, aceasta
având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 74 Noul Cod
Penal, şi anume:

- împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită

- natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii

- motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit

- natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului

- conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal

- nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.3

Considerăm, aşadar, că. având în vedere toate aceste criterii, în situaţia în care infractorul
minor a mai săvârşit o infracţiune după ce i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori
a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, instanţa va
aplica o măsură educativă privativă de libertate numai în ultimă instanţă şi după ce a fost aplicată
cea mai severă dintre măsurile educative neprivative de libertate.

Răspunderea Penală

Noțiunea de „răspundere penală” are în dreptul penal două accepțiuni distincte: una, mai largă,
denumită îndeobște răspundere juridică și definită prin obligația de a suporta urmările legale ale
unei fapte săvârșite, iar alta, mai restrânsă, răspunderea (sau responsabilitatea) individuală,
decurgând din starea normală psihofizică normală a făptuitorului; este de la sine înțeles că
niciuna dintre cauzele care fac obiectul discuției nu au la bază lipsa de răspundere individuală, ci
exclusiv lipsa de răspundere juridical. Din definiție rezultă că răspunderea penală are și o
componentă procesuală, de vreme ce aceasta implică obligația unei persoane de a răspunde în
fața organelor de urmărire penală și apoi în fața instanței de judecată, pentru fapta prevăzută de
legea penală pe care a săvârșit-o. Este importantă această precizare, deoarece instituția
răspunderii penale este strâns legată de instituția acțiunii penale din dreptul procesual penal, iar
unele cauze care înlătură răspunderea penală au o dublă natură juridică, fiind reglementate atât în
dreptul penal material, cât și în dreptul procesual penal (de exemplu, lipsa plângerii prealabile
sau retragerea plângerii prealabile).

Cauzele care înlătură răspunderea penală

Efectele amnistiei

Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă intervine după
condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale
condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie. Amnistia nu are efecte asupra
măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

3
https://legeaz.net/dictionar-juridic/regim-sanctionator-minori
Prescripţia înlătură răspunderea penală.

Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:

a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost

comise;

b) infracţiunilor de omor și omor calificat şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea

victimei.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale

Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea

oricărui act de procedură în cauză. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou

termen de prescripţie.Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi

participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii

dintre ei.Termenele prevăzute, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite

îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.Admiterea în principiu a cererii de

redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a

răspunderii penale.Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale.Cursul

termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie

legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în

mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Prescripţia îşi reia

cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

Scurt istoric al infractiunilor de coruptie

Putem defini coruptia ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, coruptia

insemnand folosirea abuziva de catre o persoana a functiei de intermediar sau de decizie pe care
o indeplineste, pentru a acorda celui care corupe sau comunitatii de interese pe care acestea o
reprezinta, un avantaj economic sau administrativ, in schimbul unei sume de bani, a unor
cadouri, a unor deplasari, excursii, concedii, sau distractii sau a primirii unor proprietati. Tot
coruptie inseamna si folosirea de catre o persoana a functiei sau a pozitiei sale publice, pentru a
eluda sau evita indeplinirea unor norme, baremuri, sau proceduri legale, la obtinerea in folosul ei
a unor avantaje materiale sau a unor functii profesionale sau administrative.

În sens larg, corupție este abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.Ca expresie a

relației dintre autorități și cetățeni, corupția reprezintă folosirea discreționară a poziției sau a
funcției, prin recurgerea la mijloace ilicite sau ilegale, în scopul obținerii unor interese personale
sau de grup.Pentru ca o faptă de corupție să constituie infracțiune și, prin urmare sa fie supusă
sancțiunilor penale, trebuie să întrunească elementele prevăzute de legea penală.

Luarea de mita- Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel
de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor
îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit
fapta.

Traficul de influenta- Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de
promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o
persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l
determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 10 ani.

Cât priveşte rezultatul celor două infracţiuni, deşi ambele aduc atingere aceluiaşi obiect
juridic, ele se deosebesc prin faptul că lezarea prestigiului organelor de stat sau publice se
realizează în mod direct în cazul luării de mită şi în mod indirect în cazul traficului de influenţă
deoarece în acest ultim caz fapta creează impresia că un funcţionar poate fi influenţat în legătură
cu atribuţiile sale de serviciu, pe când în primul, fapta arată că un funcţionar este corupt.

Infracțiunile de fals sunt sancționate de art. 310-328 din Codul penal și se referă la
ansamblul faptelor ilicite ce lezează relațiile sociale de încredere. În categoria infracțiunilor de
fals sunt încadrate fapte cum sunt falsificarea de monede, falsul în înscrisuri, falsul în declarații,
falsul privind identitatea. Încrederea între membrii societății, între aceștia și instituțiile statului,
reprezintă o valoare esențială pentru consolidarea și buna desfășurare a relațiilor sociale.
Încrederea în actele oficiale sau private, precum și în moneda statului este importantă pentru
stabilirea unor relații sociale bazate pe bună-credință și corectitudine. Falsul și uzul de fals
generează sentimente profunde de neîncredere, acționându-se cu teamă, precauție și scepticism;
în plus, se pot produce prejudicii grave atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice.

În cazul infracţiunilor de fals, alterarea adevărului, deşi se realizează printr-

oactivitate ilicită a persoanei (făptuitorului), rezultatul acestei activităţi, respectivînşelarea
încrederii publice, se obţine prin produsul activităţii făptuitorului şi nu prinactivitatea propriu-
zisă a persoanei care a realizat produsul menţionat.Obiectul ocrotirii penale îl constituie acele
relaţii sociale a căror normalăformare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără o reală
apărare a uneia dintrecele mai importante valori ce trebuie să guverneze societate şi anume
încrederea publică care trebuie să caracterizeze pe orice cetăţean şi cu atât mai mult pefuncţionar
ul care prin poziţia pe care o ocupă trebuie să fie un garant al actelor pecare le întocmeşte.

Codul Penal reglementează principiul legalități sancțiunilor penale,după cum urmeaza.

Legea Penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua fața de persoanele
care au săvârșit infracțiuni ,precum si masuri de siguranța ce se pot lua față de persoanele care au
comis fapte prevăzute de legea penală.Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsura
educativă sau o măsură de siguranță daca aceasta nu era prevazută de legea penală la data când
fapta a fost săvârșită.Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită si aplicată in afara limitelor generale
ale acesteia.

Așadar,pedepsele aplicabile și limitele acestora pot fi stabilite doar prin legea penală și nicio
pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată dacă aceasta nu era prevăztă de legea penală la data
săvârșirii faptei.Instanța este obligată în a respecta criteriile de individualizare a pedepsei,precum
și modalitațile de executare așa cum au fost prevăzute de lege.4

4
Andrada Nour.Drept penal.Partea generala,Editura C.H.Beck Bucuresti 2020
Bibliografie

Andrada Nour.Drept penal.Partea generala,Editura C.H.Beck Bucuresti 2020

https://legeaz.net/dictionar-juridic/regim-sanctionator-minori

Tudor Amza,Drept Penal partea generala,Universul Juridic Bucuresti 2014