Pedeapsa capitala

Ce este?
Pedeapsa cu moartea (cunoscută și ca pedeapsa capitală) este uciderea prevăzută prin lege a unui om ca
pedeapsă pentru o crimă, pentru care a fost găsit vinovat. De obicei este precedată de un proces
judiciar, care se termină cu o sentință de condamnare la moarte. Aceasta este pusă în aplicare prin
execuție. Din punct de vedere istoric, executarea infractorilor sau a adversarilor politici a fost o practică
comună aproape tuturor societăților. Acum, pedeapsa capitală are o arie de folosire mai izolată, dar mai
este încă practicată.

În decursul istoriei, s-au folosit diverse metode de executare a condamnaților la moarte:

Răstignire
Ardere pe rug
Decapitare
Execuție cu ajutorul unui elefant
Execuția prin tăierea cu ferăstrăul
Ghilotină
Lapidare
Scaun electric
Spânzurare
Tragere pe roată
Trasul în țeapă

Romania
În România comunistă au fost executate 104 persoane. Între 1965 și 1989 Tribunalul Militar București a
condamnat la moarte 47 de persoane. Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7
ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață. Pe 12 ianuarie 1990, sub presiunea
mulțimii care cerea pedeapsa cu moartea pentru zeci de lideri comuniști, trimiși în judecată pentru omor
deosebit de grav, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) a decretat scoaterea în afara legii a
Partidului Comunist Român și organizarea, în data de 28 ianuarie 1990, a unui referendum cu privire la
pedeapsa cu moartea. Cu zece zile înainte de referendum, CFSN a decis anularea acestuia, împreună cu
anularea decretului prin care PCR fusese scos în afara legii. Conducerea CFSN, prin vocea lui Ion Iliescu, a
recunoscut atunci că ideea referendumului a fost o greșeală politică.Constituția din 1991 a garantat
dreptul la viață și a dispus clar interzicerea pedepsei cu moartea. Ultimele persoane condamnate la
moarte și executate au fost soții Ceaușescu (25 decembrie 1989).
Ce spune Biblia?
Conform Vechiului Testament, legea prevedea pedeapsa cu moartea pentru diverse fapte, cum ar fi:
crimă (Exod 21:12), răpire (Exod 21:16), violenţă (Exod 22:19); adulter (Levitic 20:10); homosexualitate
(Levitic 20:13), a fi un profet fals (Deuteronom 13:5), prostituţie şi viol (Deuteronom 22:4), şi alte câteva
crime. Cu toate astea, Dumnezeu adesea a arătat milă atunci când pedeapsa cu moartea se cuvenea a fi
aplicată. David a comis adulter şi crimă, şi totuşi Dumnezeu nu a cerut ca viaţa lui să fie luată (2 Samuel
11:1-5, 14-17; 2 Samuel 12:13). În final, fiecare şi orice păcat pe care-l săvârşim ar trebui să ne aducă
pedeapsa cu moartea (Romani 6:23). Din fericire, Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi prin a nu
ne condamna (Romani 5:8).

Când fariseii au adus la Iisus o femeie care a fost prinsă săvârşind adulter şi L-au întrebat dacă ar trebui
omorâtă cu pietre, Iisus a răspuns "Cine cintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea"
(Ioan 8:7). Acest lucru nu ar trebui folosit pentru a spune că Iisus a respins pedeapsa capitală în toate
situaţiile. În acest caz, Iisus doar a vrut să arate ipocrizia fariseilor. Fariseii au vrut să-L păcălească pe
Domnul Iisus să încalce Legea Vechiului Testament...lor chiar nu le păsa de femeia care ar fi fost omorâtă
cu pietre (unde era bărbatul cu care a fost prinsă în adulter?). Dumnezeu a fost Cel care a instituit
pedepsa capitală: “Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a
făcut pe om după chipul Lui” (Geneza 9:6). În unele situaţii, Iisus ar aproba pedeapsa capitală. De
asemenea, Domnul Iisus a arătat milă atunci când pedeapsa capitală era meritată (Ioan 8:1-11). În mod
cert, apostolul Pavel a recunoscut puterea guvernului de a institui pedeapsa capitală acolo unde este
cazul (Romani 13:1-5).

Aşadar, în esenţă, ne-am întors de unde am plecat. Da, Dumnezeu permite pedeapsa capitală. Dar în
acelaşi timp, Dumnezeu nu cere întotdeauna pedeapsa cu moartea atunci când ea este meritată. Atunci,
care ar trebui să fie punctul de vedere creştin cu privire la pedeapsa cu moartea? În primul rând, trebuie
să ne amintim că Dumnezeu a instituit pedeapsa capitală în Cuvântul Său; de aceea, ar fi o îngâmfare din
partea noastră să gândim că am putea institui un standard mai înalt decât El sau că am putea fi mai
miloşi decât El. Standardul lui Dumnezeu este cel mai înalt posibil din moment ce El este perfect. Acest
standard nu se aplică numai cu privire la noi ci şi la El însuşi. De aceea, El ne iubeşte şi are milă faţă de
noi cu o măsură infinită. De asemenea, vedem că El se mânie cu o măsură infinită, şi totul este păstrat
într-un echilibru perfect.

În al doilea rând, trebuie să recunoaştem că Dumnezeu a dat autoritate guvernului de a determina când
este necesară pedeapsa capitală (Geneza 9:6; Romani 13:1-7). Este nebiblic să gândim că Dumnezeu se
opune pedepsei capitale în toate cazurile. Creştinii nu ar trebui niciodată se bucure când pedeapsa
capitală este aplicată, dar în acelaşi timp, creştinii nu ar trebui să se lupte împotriva dreptului guvernului
de a executa făptaşii celor mai rele crime.