MIJLOACELE DE

CONTROL
MECANIC AL
PLĂCII DENTARE

1
■ Una dintre posibilităţile de prevenire a bolilor
plăcii (C.D. şi B.P.) este CONTROLUL P.D.
microbiene, efectuat zilnic şi corect.
■ Studiile confirmă că printr-un control meticulos
al plăcii supragingivale efectuat permanent, se
poate:
omodifica compoziţia microbiană de la nivelul
şanţului gingival
oreduce procentul florei parodonto-patogene
■ Igiena orală optimă necesită:
o motivarea individualizată a pacientului
o instrumentar adecvat
o instruire profesională
2
 Controlul P.D. se realizează prin:
1. MIJLOACE MECANICE
A. PRINCIPALE
■ periaj dentar
B. AUXILIARE
■ dental floss-ul (aţa dentară)
■ stimulatoarele gingivale
■ periuţele interdentare
■ scobitorile
■ răzuşele de limbă

2. MIJLOACE CHIMICE

3
 Pentru CONTROLUL P.D. folosim:

■ PERIAJUL DENTAR nu poate fi înlocuit

de niciun alt mijloc de control al plăcii
bacteriene, lui adăugându-i-se în anumite
situaţii clinice, alte mijloace reprezentate
de:
 cele mecanice auxiliare sau/şi
 cele chimice antiplacă.

4
PERIUŢELE DE DINŢI
şi
PERIAJUL DENTAR

5
■ Pentru a i se reduce agresivitatea, placa trebuie
curăţată zilnic de pacientul conştientizat şi
motivat în acest sens.
■ Bolile plăcii bacteriene pot fi prevenite dacă placa,
în special cea de pe suprafeţele aproximale şi din
zona cervicală coronară, este îndepărtată
complet prin proceduri de autoîngrijire.
■ Într-un model experimental efectuat pe animale
germ-free s-a demonstrat că în lipsa
microorganismelor se constată o sănătate
perfectă a dinţilor şi a structurilor parodontale.
■ În zilele noastre, statisticile efectuate în ţările
dezvoltate economic, arată că populaţia “se
spală” pe dinţi de 1–2x/zi într-o proporţie de 80–
90%. 6
INDIVIDUALIZAREA îngrijirilor oro-dentare ţine cont de:
1. Nevoia de sănătate orală a persoanei în cauză.
2. Abilitatea (înţelegerea şi manualitatea) individului în a-şi
realiza igiena orală.
3. Prezenţa factorilor de risc pentru producerea cariei dentare şi
bolii parodontale.
Nevoile personale zilnice de îngrijire orală presupun:

1. Curăţarea spaţiilor interproximale de resturi alimentate,

inclusiv pentru a permite substanţelor active conţinute de
pastele de dinţi să acţioneze la nivelul acestor suprafeţe
2. Perierea dentară propriu-zisă, prin care curăţăm dar şi
aplicăm substanţe cu acţiune terapeutică la nivelul dinţilor
şi gingiei de vecinătate (de 2 ori/zi)
3. Etapa finală este aceea de a curăţa faţa dorsală a limbii
(de 2 ori/zi)
7
A. PERIUŢELE DE
DINŢI
- MANUALE

8
 PERIUŢELE DE DINŢI
sunt indicate în SCOPUL:
■ curăţirii eficiente şi confortabile a dinţilor
şi a ţesuturilor moi din vecinătatea
acestora

Deoarece există o largă varietate de

periuţe de dinţi, medicul stomatolog
trebuie să fie la curent cu toate noutăţile în
domeniu, modalitate prin care pacientul
poate fi îndrumat cât mai favorabil cu
putinţă.
9
 PERIUŢELE DE DINŢI MANUALE
trebuie să îndeplinească o serie de CERINŢE:
1. Să fie conforme cu nevoile individului în ceea ce priveşte:
■ mărimea
■ forma
■ duritatea
2. Să poată fi manipulată cu uşurinţă şi eficienţă
3. Să fie uşor de curăţat şi uscat
4. Să fie rezistentă şi ieftină
5. Mânerul să fie rezistent, rigid şi uşor
6. Filamente active să prezinte capete rotunjite, prin care curăţă
eficient structurile oro-dentare cu efecte negative minime
■ Utilizate în mod corect, periuţa şi periajul se dovedesc a fi
eficiente în reducerea:
❑ cantităţii de placă
❑ numărului de carii
❑ gingivitelor (în special) 10
 PERIUȚELE DE DINȚI
MANUALE
DESCRIERE GENERALĂ:

Periuţele de dinţi se compun din:

I. mâner
II. cap activ
III. gâtul periuţei
11
 1. MÂNERUL
Este fabricat din plastic sau din combinaţii de
polimeri, ce permit obţinerea:
❑ rezistenţei la un cost redus
❑ rigidităţii şi unui aspect plăcut
❑ netezimii şi impermeabilităţii

Forma şi grosimea mânerului trebuie să fie

ergonomice pentru a permite o priză eficientă şi o
manevrare comodă.
Probleme apar în cazul:
❑pacienţilor cu dizabilităţi fizice
❑copiilor
❑pacienților în vârstă
pentru care au fost propuse şi variate modalităţi de adaptare
→ mânere speciale groase, înglobate într-o masă de
plastelină, sub formă de minge de tenis etc. 12
 2. CAPUL ACTIV
■ Reprezintă suprafaţa cu care se curăţă.
■ Este alcătuit din mănuchiuri de filamente dispuse pe mai
multe rânduri, atât pe lungime cât şi pe lăţime.
■ În mod obişnuit constatăm:
❑ Între 10 – 12 mănuchiuri pe lungime
❑ Între 3 – 4 rânduri pe lăţime.
■ Suprafaţa activă a capului periuţei prezintă:
❑ o lungime de 25,4-31,8 mm
❑ o lăţime de 7,9-9,5 mm
❑ înălţimea filamentelor este de 11 mm
■ Între mănunchiurile de filamente observăm spaţii foarte
reduse prin care se obţine o suprafaţă netedă de curăţare,
iar faptul că filamentele se spijină unele pe altele, conferă
periuţelor o uzură lentă.
13
 Suprafaţa de periere poate să fie:

■ plană

■ Crenelată, pe lungime sau pe lăţime

■ convexă → specială pentru periere sub

intermediarii punţilor dentare

■ concavă → specială pentru periajul pacientului

cu aparate ortodontice fixe

■ evazată, pe lăţime
14
Studiile clinice şi de laborator consemnează
superioritatea curăţirii obţinute prin folosirea
periuţelor cu suprafaţă activă crenelată,
comparativ cu cele plane, mai ales la nivelul
zonelor interproximale.

Rezultatul periajului este influenţat de:

1. manualitatea pacientului
2. capacitatea de înţelegere a sa cu privire la
metoda de periaj indicată
3. corectitudinea cu care el îşi efectuează zilnic
periajul dentar

15
 DURITATEA filamentelor (periuţei)
este dată de:
■ materialul şi unghiul de implantare
■ diametrul şi lungimea filamentelor
■ densitatea filamentelor dintr-o tufă

Spre exemplu, filamentele fixate în unghi

sunt mai flexibile comparativ cu cele fixate
vertical, la aceaşi grosime şi lungime.

16
Astăzi, periuţele de dinţi manuale (filamentele)
se prezintă în mai multe consistenţe/durităţi:
■ dure (hard)
■ medii (medium)
■ moi (soft)
■ ultrasoft (recent, ex. CURAPROX 5460 ultrasoft)
■ extra-soft (pentru copii)

Diametrul filamentelor variază între:

❑ 0,075 mm pentru periuţele extra-soft
❑ 0,3 mm în cazul celor dure

La evenimentul European Workshop on Mechanical Plaque

Control (1998) s-a stabilit că filamentele NU trebuie să fie
mai groase de 0,23 mm (0,09 inches).
17
 Reţinem că:
■ Filamentele utilizate la confecţionarea periuţelor
interdentare → diametru mic (aproximativ 0,075
mm).

■ Pe moment nu există compatibilitate între

producători, duritatea periuţelor nefiind
standardizată ISO (International Organization
for Standardization, organizaţia care indică
criteriile de testare după care se clasifică
duritatea/consistenţa periuţelor de dinţi).

18
 FILAMENTELE
pot fi din:
- păr natural
- filamente artificiale

19
 Filamentele din păr natural
■ De regulă, la fabricarea periuţelor de dinţi s-au folosit fire de păr de
porc sau porc mistreţ dar au mai fost folosite şi fire din păr de coadă de cal
sau păr de cămilă.
■ Dezavantajele periuţelor cu filamente din păr natural (numite
nesănătoase) sunt:
1. Filamentele nu pot fi standardizate ca duritate; diametrele firelor din păr
natural variază între 0,087 şi 0,475 mm.
2. Firele nu prezintă acelaşi diametru.
3. Sunt diferite ca proprietăţi în funcţie de:
❑ zona geografică de unde provin

❑ vârsta animalului

❑ anotimp

4. Nu au aceeaşi rezistenţă de la un animal la altul

5. Ele se uzează rapid şi neuniform
6. Prezintă un microcanal în mijloc ce permite acumularea de
microorganisme de la nivelul plăcii dentare (se pot transmite diverse
infecţii microbiene), precum şi a apei.
7. Pe măsura umezirii/uzurii lor, filamentele periuţelor devin rapid foarte moi
8. Nu pot fi tăiate într-o suprafaţă uniformă, plană (!).

DIN CAUZA ACESTOR DEZAVANTAJE NU SE MAI INDICĂ !!!! 20

 2. Filamentele artificiale
Sunt fabricate din:
■ materiale sintetice (nailon - introduse pentru prima dată în 1938,
când din cauza războiului, firele de păr de porc au început să fie
greu de importat din China)
■ combinaţii de polimeri
■ filamente cu microtextură, fabricate dintr-un amestec de caolin
şi poliester, prin care suprafaţa longitudinală, neregulată a
filamentelor creşte de cca 3 ori iar puterea lor de curăţare cu
aproape 11%

Periuţele mai pot prezenta:

 stimulatori gingivali din cauciuc moale, prin care se
curăţă/masează ţesutul gingival
 cupe din cauciuc moale, care menţin pasta şi cresc capacitatea
periuţei de curăţare a petelor colorate de pe suprafaţa dinţilor
21
 Avantajele periuţelor cu filamente din nailon:
1. Principalul avantaj este capul activ rotunjit, formă care
generează cele mai reduse distrucţii gingivale şi cea mai
redusă uzură dentară (abraziune).
 Filamentele din nailon, cu cap activ rotunjit, au fost propuse în 1950
de dr. Robert Hudson de la firma Oral-B.
2. Se curăţă şi se usucă rapid (24 de ore), când sunt ţinute în
poziţie verticală şi într-o atmosferă deschisă.
3. Sunt mult mai rezistente şi de 10 ori mai elastice
comparativ cu perii naturali.
4. Capul rotunjit respinge (nu acumulează) apa şi resturile
organice; sunt mult mai rezistente la acumularea de
bacterii, fungi etc., comparativ cu firele de păr natural.
5. Filamentele sintetice produc o abraziune mai redusă,
datorită flexibilităţii superioare.
6. Se fabrică rapid şi la preţuri de cost reduse.
7. Se pot standardiza → filamentele au de regulă acelaşi
diametru. 22
În cazul periuţelor de dinţi manuale speciale
pentru copii
■ Ele se confecţionează cu filamente de consistenţă
moale, care au de obicei:
❑ o lungime de 8,7 mm şi
❑ un diametru de 0,12 mm.

■ În acest sens, unele branduri oferă un set de periuţe

care sunt recomandate în funcţie de vârstă:
 Stadiul 1: de la 4 la 24 luni → periajul este efectuat de către
părinte/tutore/îngrijitor dar fără pastă de dinţi
 Stadiul 2: de la 2 la 4 ani → periajul este efectuat de către copil
şi completat de către părinte
 Stadiul 3: de la 5 la 7 ani → periajul este efectuat de către
copilul supravegheat de părinte (sunt periuţe diferite pentru
băieţi şi fete)
 Stadiul 4: peste 7 ani → periajul este realizat de către copil şi
controlat de către părinte

23
Consideraţii cu privire la pacientul pediatric
În 2013, Esther M. Wilkins recomandă:
A. De la naştere până la erupţia primului dinte gingia
trebuie curăţată prin intermediul unei periuţe de dinţi de
consistenţă moale sau cu ajutorul unor comprese de
tifon îmbibate în apă.
B. După erupţia primului dinte părintele realizează
perierea de 2 ori pe zi:
■ cu o periuţă de dinţi moale, la o mărime potrivită
■ cu urme („smear”) de pastă de dinţi
■ copilul este educat să scuipe şi să nu înghită pasta utilizată
C. Între 2 şi 5 ani se indică ca pasta de dinţi folosită să
fie de mărimea unui bob de mazăre, periajul fiind
realizat sau asistat de părinte.

24
 Cine realizează periajul
dentar la copilul mic?
■ Părintele este cel care realizează periajul deoarece
copilul NU prezintă abilităţile necesare pentru
efectuarea unui periaj eficient fără ajutor şi
supraveghere.
■ El trebuie să devină pentru copil un adevărat
model. 25
 3. GÂTUL PERIUŢEI
■ Reprezintă porţiunea mai îngustă, prin care se
realizează legătura dintre mâner şi capul activ.

■ Poate fi:
 Rigid, plan sau în diverse unghiuri
 Flexibil

■ Forma gâtului periuţei reprezintă un aspect

important în manevrarea ei, prin aceasta
influenţându-se confortul sau durata periajului,
aspect de avut în vedere mai ales în cazul
copiilor, care prezintă o dexteritate dar şi o
răbdare limitată.
26
Felul în care prindem mânerul periuţei este foarte
important pentru efectuarea unui periaj dentar corect.
■ Pentru aceasta, mânerul se va prinde în palmă,
ferm, cu policele sprijinit la nivelul gâtului periuţei.
■ Policele se plasează:
❑ destul de aproape de capul activ al periuţei pentru a
controla eficienţa mişcării şi
❑ destul de departe de acesta, pentru a evita atingerea
frontalilor pe durata perierii molarilor.
■ Prinderea periuţei permite efectuarea unor mişcări
libere, din încheietura mâinii şi a braţului.
■ Presiunea aplicată la îndepărtarea plăcii trebuie
să fie una controlată, pentru a avea eficienţă şi
efecte negative minime.
27
Frandsen (1986) sugerează că un periaj
dentar eficient depinde de:

1. design-ul periuţei
2. manualitatea cu care individul îşi
realizează periajul
3. frecvenţa periajelor
4. durata acestora

28
 Factorii care influenţează alegerea unei
periuţe dentare sunt:
1. Dexteritatea, manualitatea, motivaţia, abilitatea şi
inteligenţa pacientului, aspecte care vor influenţa inclusiv
alegerea metodei de periere.
2. Statusul sănătăţii lui gingivale şi parodontale.
3. Morfologia coroanelor clinice şi incongruenţa dento-
alveolară cu lipsă de spaţiu sau cu spaţiere.
4. Expunerea cementului radicular.
5. Preferinţele profesionistului către anumite metode de
periaj şi un anumit tip de periuţă, dar şi pacientul poate
rămâne credincios propriilor periuţe şi obişnuinţe,
atunci când rezultatul controlului plăcii bacteriene este
bun.
6. Metoda de periaj aleasă duce la alegerea formei şi a mărimii
periuţei, etapă ce se face individualizat, pentru fiecare
29
pacient în parte.
 Periuţa trebuie să permită:
■ o manevrare confortabilă
■ o bună adaptare la toate suprafeţele dentare,
vestibulare, orale şi ocluzale, în scopul îndepărtării în
totalitate a plăcii dentare

DURATA DE VIAŢĂ a periuţei este dependentă de:

1. Corectitudinea cu care se efectuează periajul (cu care
se aplică metoda de periaj
2. Forţa folosită
3. Durata periajului (mai puţin)

30
■ În mod obişnuit, durata medie de utilizare a unei
periuţe (considerată optimă) este de 2-3 luni,
sau mai corect, ea se înlocuieşte când
filamentele rămân îndoite, sunt rupte sau când
anumite filamente se decolorează → sunt
colorate cu indigotină (firma ORAL-B)
■ Din acest punct de vedere studiile arată că:
 periuţele de dinţi sunt înlocuite de regulă după 2,5 – 6
luni (Bergström 1973)
 o periuţă nouă este cu 30% mai eficientă comparativ
cu una utilizată 3 luni
• Când deteriorarea periuţei se produce mai
rapid de 2 luni, medicul stomatolog trebuie să
constate greşelile de tehnică care conduc la
această situaţie şi să le corecteze. 31
Sfaturi practice cu privire la utilizarea
periuţelor:
1. Se recomandă ca pacientul să dispună în permanenţă de două
periuţe, cea mai nouă utilizându-se seara la culcare; poate
exista şi o a treia periuţă, portabilă şi disponibilă în orice
moment la serviciu, la şcoală sau în deplasări.
2. Frecvenţa înlocuirii periuţelor este de 2-3 luni sau când
constatăm că perii periuţelor s-au evazat, rupt sau şi-au pierdut
flexibilitatea.
3. Periuţa este curăţată după fiecare folosire prin expunerea
filamentelor unui jet puternic de apă călduţă.
4. Când observăm particule rezistente, care nu se desprind prin
simpla clătire sub jet de apă, curăţăm periuţa folosindu-ne de
cea de-a doua.
5. Excesul de apă se îndepărtează prin lovirea periuţei de
marginea chiuvetei.
32
6. Periuţa este păstrată după folosire şi spălare în poziţie verticală, în
mediu deschis pentru a favoriza uscarea ei.
7. Prin utilizare, periuţa se contaminează microbian, mecanism prin
care se pot transmite infecţii sistemice sau locale.
8. În cazul pacienţilor cu dizabilităţi, cu imunosupresie sau cu
contagiuni cunoscute, se recomandă folosirea de periuţe de unică
utilizare sau cea folosită permanent trebuie dezinfectată după
fiecare utilizare; în această idee s-au fabricat dispozitive (Germ
Terminator) care distrug cu ajutorul aburului sau al căldurii uscate
cca 99,99% dintre microorganismele aflate la nivelul filamentelor
periuţelor dentare.
9. Periuţa este ţinută departe de periuţele celorlalte persoane din
familie pentru a evita contaminările microbiene nedorite; periuţa
ţinută în mediu închis facilitează înmulţirea microorganismelor
prezente.
Germenii prezenţi la nivelul filamentelor periuţelor dentare pot fi:
• Streptococul mutans
• Stafilococul aureus
• Porphyromonas gingivalis
• virusul Herpes simplex
• Candida albicans 33
PERIAJUL DENTAR
MANUAL

34
■ Pacientul trebuie educat în ideea considerării
periajului NU ca pe un „moft cosmetic”, ci ca pe
o procedură profilactico-terapeutică, prin care
individul motivat îşi efectuează zilnic şi corect
igiena orală.
■ Printr-un periaj corect, pacientul reuşeşte să-şi
influenţeze favorabil starea de sănătate a
structurilor dento-parodontale.
■ O bună igienă orală trebuie să facă parte din
practicile sanogene curente ale omului
modern alăturându-se:
 exerciţiilor fizice efectuate regulat
 managementului stresului
 controlului dietei şi al greutăţii
 renunţării la fumat
 consumului moderat de alcool 35
■ “Entuziasmul” cu care individul îşi realizează
periajul dentar nu duce la un standard înalt al
igienei orale.
■ În ciuda efortului aparent, mulţi adulţi nu
reuşesc să obţină o îndepărtare eficientă a
plăcii.

■ Studiile arată că:

❑ cele mai multe persoane reuşesc să-și îndepărteze pe
durata periajului numai 50% din P.D. (Jopsen 1998)
❑ după un minut de periere manuală se îndepărtează
cca 39% din placa prezentă.

36
 Eficienţa periajului depinde de o
multitudine de factori, precum:
■ Îndemânarea pacientului
■ Mişcările imprimate
■ Presiunea folosită
■ Frecvenţa şi timpul acordat
■ Conformaţia arcadelor dentare
■ Numărul de dinţi prezenţi pe arcade sau
a construcţiilor stomatologice existente
etc.
37
Obiectivele periajului dentar sunt:
1. Îndepărtarea şi întreruperea ciclului de
formare şi de maturizare a P.D.
supragingivale
2. Curăţarea suprafeţelor dentare de resturi
alimentare şi coloraţii extrinseci
3. Stimularea troficităţii şi keratinizării
ţesuturilor gingivale
4. Controlul halitozei
5. Prin folosirea pastelor de dinţi profilactice
se obţine stoparea sau chiar vindecarea
unor afecţiuni reversibile, apărute la
nivelul structurilor dento-parodontale. 38
Regulile generale ale periajului dentar
1. Oricare ar fi metoda de periere manuală folosită, ea
trebuie să realizeze curăţarea tuturor suprafeţelor
dentare libere şi prezente în cavitatea orală.
2. Obişnuit, perierea începe într-o zonă distală a unei
arcade dentare, urmăreşte feţele vestibulare ale dinţilor
acelei arcade până în regiunea distală opusă, după care
se revine de unde s-a plecat dar pe feţele orale ale
dinţilor; la fel se procedează şi în cazul arcadei
antagoniste.
3. La următoarea periere, pacientul începe dintr-o altă zonă
distală, în aşa fel încât fiecare zonă să beneficieze de o
curăţare corectă sau altfel spus, aceeaşi zonă să nu fie
curăţată ultima de fiecare dată, deoarece:
• se pierde răbdarea
• apare graba şi oboseala

39
Regulile generale ale periajului dentar

4. După ce am periat primul grup dentar, trecem la

următorul, având grijă ca ultima suprafaţă dentară
periată anterior să fie cuprinsă din nou de suprafaţa
activă a periuţei.
 Prin aceast procedeu avem garanţia unei curăţiri
eficiente a fiecărei suprafeţe dentare în parte.

5. Prin colorarea plăcii descoperim suprafeţele dentare

insuficient periate, unde trebuie să acţionăm cu mare
atenţie; de exemplu, vom insista la dreptaci asupra
suprafeţelor hemiarcadelor drepte şi la stângaci invers.

40
 FRECVENŢA PERIAJULUI
1. La pacientul care prezintă probleme dento-
parodontale obişnuite, pentru controlul
sănătăţii oro-dentare şi halitozei, se
recomandă 2 periaje pe zi, unul dimineaţa şi
altul seara, acesta din urmă constituindu-se în
periajul principal.
 În funcţie de problemele clinice prezentate de pacient,
periajului dentar i se pot adăuga:
 alte mijloace auxiliare de curăţire mecanică
 substanţe chimice antiplacă.
 Când pacientul foloseşte ape de gură sau geluri
fluorurate seara la culcare, ele se indică numai după ce
biofilmul microbian a fost complet îndepărtat.

41
 FRECVENŢA PERIAJULUI
În cazul pacienţilor:
■ parodontopaţi
■ cu construcţii protetice complexe
■ cu implanturi dentare
■ cu aparate ortodontice fixe
se recomandă mai multe periaje pe zi, chiar
după fiecare masă.
Vechile recomandări de periere a dinţilor:
• după fiecare masă pentru toţi pacienţii
• cu periuţe de dinţi dure
• sub presiune
• timp îndelungat
au fost abandonate, ele generând în timp efecte
negative la nivelul dinţilor şi ţesuturilor gingivale.
42
Periajul principal este cel de seară.
■ Argument → individul nu mai are motive de grabă, el
având timpul necesar pentru efectuarea unei perieri după o
tehnică corectă
■ În acest fel se îndepărtează cât mai mult din P.D. existentă,
resturile alimentare acumulate, reducându-se şi numărul
microorganismelor prezente
■ Microorganismele restante au pe durata somnului cele mai
bune condiţii de supravieţuire şi multiplicare, cavitatea orală
oferind umiditate, căldură şi întuneric, în timp ce cantitatea
de salivă secretată atinge nivelul cel mai scăzut
■ Conform ciclului circadian, cea mai redusă cantitate de
salivă se secretă nestimulat în jurul orei 4 dimineaţa iar cea
mai mare în jurul orei 12 la prânz.

43
Al doilea periaj ca importanţă este cel de
dimineaţa, prin care se realizează:
■ masajul gingiei (în principal)
■ stimularea circulaţiei locale
■ stimularea troficităţii ţesuturilor moi
■ keratinizarea normală a mucoasei gingivale fixe

■ Este efectuat înaintea micului dejun, procedură prin

care îndepărtăm toxinele secretate pe durata
somnului şi substanţe fermentate.

44
SE RECOMANDĂ UN AL TREILEA PERIAJ

 Dacă la una din mesele zilnice pacientul consumă dulciuri

(sfârşitul mesei)
 Când periajul nu este posibil se recomandă folosirea:
 unei gume de mestecat fără zahăr
 simpla clătire cu apă

 Reţinem că:
 apariţia afecţiunilor este legată mai mult de calitatea
curăţirii decât de frecvenţa perierii (Bjertnees 1991)
 Kressin şi colab. (2003), printr-un studiu longitudinal efectuat
de-a lungul a 26 de ani, a evaluat efectul controlului plăcii,
constatând că: efectuarea periajului cel puţin o dată pe zi, a
redus riscul de pierdere a dinţilor cu 49%, comparativ cu lipsa
obiceiului de igienizare conştiincioasă.

45
 DURATA PERIAJULUI
 Timpul minim dedicat igienizării cavităţii orale
trebuie să fie de aproximativ 3–4 min, altfel
spus, vom aplica un număr de 6-10 mişcări de
curăţare pentru suprafeţele unui grup dentar
periat; măsura celor 6-10 mişcări poate fi
modificată în funcţie de metoda de periaj
indicată
■ Din punct de vedere al duratei periajului, toate
studiile efectuate arată că timpul consumat
pentru un periaj manual variază între 30 şi 60
de secunde (Van der Weijden şi colab. 1993), cu
o medie de 56 de secunde
46
METODE DE PERIAJ
DENTAR MANUAL

47
 Clasificarea metodelor de periaj manual
(ESTHER M. WILKINS )
1. Sulculară: - Bass
2. Simultan sulculară: - Collis
3. Prin rulare: - metoda ruloului,
Stillman modificată
4. Vibrare: - Stillman, Bass, Charters
5. Circulară: - Fones
6. Verticală: - Leonard
7. Orizontală
8. Fiziologică: - Smith
9. Scrub-brush

48
1. METODA DE PERIERE BASS (1948)
■ Este o tehnică larg acceptată, datorită eficienţei cu
care se curăţă P.D. în jurul şi direct în şanţul
gingival.
■ Se ştie că zona marginii gingivale şi a coletului
dinţilor sunt implicate în mod deosebit în controlul
infecţiilor gingivale şi parodontale.
■ Ea a fost propusă de Bass, fizician şi primul decan
al Şcolii de Medicină din Tulane, Louisiana.
■Autorul recomandă:
folosirea periuţelor dentare cu filamente moi
curăţirea spaţiilor interdentare cu ajutorul dental floss-ului.
■ Tehnica a fost concepută pornindu-se de la ideea că infecţia
gingivală debutează de obicei la nivelul marginii gingivale şi
în principal, la nivelul papilei interdentare. 49
 Metoda se indică:
1. Tuturor pacienţilor, pentru îndepărtarea
biofilmului dentar din vecinătatea sau direct sub
marginea gingivală
2. Pacienţilor cu:
– spaţii interdentare deschise
– coroane dentare cu convexităţi exagerate
– suprafeţe radiculare expuse
3. Post-chirurgie parodontală
4. La purtătorii anumitor aparate ortodontice, dar şi
celor cu terapie protetică fixă, care prezintă
coroane de acoperire realizate cu limită
subgingivală
50
 TEHNICĂ:
■ Metoda presupune plasarea filamentelor
direct în şanţul gingival, paralel cu axul
lung al dinţilor, deci:
❑în sus pentru maxilar şi
❑în jos pentru mandibulă

■ Periuţa se plasează apoi în unghi de 45°

cu axul lung al dinţilor şi spre apical,
cuprinzând cu faţa activă, atât zonele
cervicale ale suprafeţelor dentare, cât şi
marginea gingivală vecină.
51
■ Pentru a uşura plasarea periuţei în poziţia cerută, ea
se poate introduce paralel cu arcadele dentare, după care
o vom roti spre unghiul de 45° cerut
■ Se efectuează apoi o presiune uşoară asupra gingiei dar
fără a produce îndoirea filamentelor, presiune prin care
forţăm pătrunderea acestora în şanţul gingival şi
interdentar.
■ Studiile arată că filamentele NU pătrund şi NU curăţă pe o
dinstanţă mai mare de 1 mm subgingival (Waerhaug
1981).
■ Mişcarea de curăţare este una de vibrare scurtă, în faţă
şi în spate, fără deplasarea vârfului filamentelor,
însumând pentru fiecare grup dentar curăţat câte 10
asemenea mişcări.
■ Se trece la următorul grup de 2–3 dinţi, repetând
mişcarea descrisă anterior. Mişcarea este repetată de-a
lungul arcadelor, curăţând atât feţele vestibulare cât şi pe
cele orale ale tuturor dinţilor. 52
 FRONTAL

■ Atât palatinal cât şi lingual, periuţa este

introdusă în lungul ei, cu plasarea filamentelor în
şanţurile gingivale de curăţat.
■ Urmează o mişcare de curăţare spre exterior,
prin care filamentele îndepărtează placa prin
elasticitatea mişcării lor.
■ Neajunsuri:
sunt pacienţi care nu prezintă o bună manualitate
şi au dificultăţi cu aşezarea periuţei în unghiul de 45°
cerut
în cazul celor exagerat de zeloşi, vibraţiile aplicate
pot duce la traumatizări cronice ale marginii gingivale

53
 Tehnica de periaj “Bass modificată”
■ Aceasta presupune ca după mişcările de vibrare
efectuate, să se execute şi o mişcare de rulare spre
feţele ocluzale ale dinţilor periaţi (pentru îndepărtarea
plăcii şi la nivelul coroanelor dentare)
■ Dezavantaje:
1. Prin aşezarea repetată a periuţei la nivelul marginii gingivale
libere, după efectuarea mişcării de rulare, se poate traumatiza
gingia liberă
2. Reaşezarea periuţei în şanţul gingival după mişcările de rulare
efectuate consumă timp inutil
3. Pacientul este tentat să efectueze prematur mişcarea de rulare,
astfel că igienizarea zonei sulculare este deficitară.
■ Sunt motive pentru care Esther Wilkins recomandă ca
metoda de periere Bass modificată să nu fie
practicată, preferându-se indicarea ambelor metode
efectuate separat, prima practicată fiind cea prin
rulare.
54
 2. METODA DE PERIERE
COLLIS
– simultan sulculară -

■ Se realizează numai când dispunem

de periuţa dentară Collis.

55
 Periuţa Collis
■ Prezintă câte un rând de mănunchiuri de
filamente pe cele două margini ale sale,
suficient de lungi pentru a ajunge în şanţurile
gingivale (vestibular şi oral)
■ Când se plasează deasupra suprafeţei ocluzale
a dinţilor, filamentele sale centrale, de lungime
mult mai scurtă, curăţă aceste suprafeţe
■ Este o periuţă de dinţi care oferă prin acest
aranjament trei suprafeţe de periere în acelaşi
timp
■ Periuţa este astfel construită încât filamentele
laterale să pătrundă simplu în şanţurile gingivale
în unghi de 45°. 56
 Tehnica de periere Collis
■ În cazul dinţilor cu coroane lungi, periuţa va fi
înclinată spre vestibular sau oral, pentru ca
filamentele să pătrundă în şanţurile gingivale de
curăţat.
■ După ce filamentele au pătruns în şanţurile
gingivale, mişcările imprimate periuţei sunt cele
specifice metodelor vibratorii, adică mişcări
scurte, în faţă şi în spate, fără deplasarea
vârfului filamentelor.
■ După efectuarea celor 6-10 mişcări scurte de
vibrare, periuţa se mută pe următorul grup de 2–
3 dinţi ce urmează a fi periat.
57
 Tehnica Collis este recomandă:

1. Pacienţilor care NU prezintă

manualitatea necesară realizării unui
periaj sulcular clasic
2. Pacienţilor cu dizabilităţi, a căror igienă
orală este efectuată de o altă persoană
3. Copiilor cărora li se efectuează periajul
dentar

58
 3. METODA DE PERIERE PRIN
RULARE (roll or rolling stroke method)
■ Este o tehnică recomandată pacientului
cu parodonţiu marginal sănătos.
■ Tehnica de periere prin rulare se
efectuează cu periuţe de duritate medie.
■ Cu ajutorul ei se curăţă gingia şi
îndepărtăm biofilmul, materia albă şi
resturile alimentare de la nivelul
suprafeţelor dentare libere, fără a
accentua curăţirea şanţului gingival.
59
 Indicaţii:
1. La copiii şi tinerii cu ţesut gingival
normal conturat şi relativ sănătos
2. Când metoda sulculară poate părea
dificilă pentru pacient, indiferent de vârstă
3. Alternativ sau combinată cu tehnicile
vibratorii (Bass, Charters, Stillman)
4. Ca etapă pregătitoare în implementarea
unei noi metode de periere precum:
Stillman sau Bass, la care poziţia iniţială
a periuţei este identică

60
 Tehnică:
 Suprafaţa activă a periuţei se plasează direct în 1/3
cervicală a dinţilor de curăţat şi pe gingia de vecinătate
 Suprafaţa laterală a periuţei este introdusă paralel cu
arcadele dentare şi spre apical
 În timp ce porţiunea de plastic a periuţei, opusă
suprafeţei active, se va găsi la nivelul suprafeţelor
ocluzale sau a marginilor incizale ale dinţilor de periat
 Cu partea laterală a filamentelor presăm cu blândeţe
gingia, care se poate albi uşor, urmând să efectuăm
din încheietura mâini, rotirea periuţei, mişcare prin care
filamentele realizează măturarea suprafeţelor dentare
de curăţat
 Filamentele rămân uşor îndoite în mişcarea periuţei
spre suprafaţa ocluzală a dinţilor periaţi, măturând prin
elasticitatea lor suprafeţele dentare
61
 Tehnică:
 Mişcarea se repetă de cel puţin 6 ori pentru fiecare grup
dentar, atât pe suprafeţele lor vestibulare cât şi pe cele
orale
 Suprafeţele palatinale ale frontalilor maxilari ca şi cele
linguale ale frontalilor mandibulari sunt periate cu
periuţa introdusă în lungul ei
 În acest caz vom plasa suprafaţa activă pe gingie, urmând
să realizăm o mişcare de măturare prin intermediul
filamentelor uşor îndoite, mişcare care va curăţa dintele
prin elasticitatea lor şi nu prin forţa celui care perie
 Va fi o presare şi o rulare în sus la mandibulă sau în jos la
maxilar; fiecare zonă este periată repetând mişcarea de
cel puţin 6 ori
 Atragem atenţia pacienţilor că în momentul mişcării
periuţei spre un alt grup dentar de curăţat, este posibil să
traumatizăm mucoasa gingivală
62
 Efecte negative

1. Prin plasarea filamentelor prea sus pe gingie

în fazele iniţiale de învăţare a acestei tehnici de
periere, se pot produce escoriaţii la nivelul
mucoasei gingivale.
2. Repunerea vârfului filamentelor direct pe gingie
poate produce leziuni punctiforme epiteliale la
nivelul ei.
3. Prin tendinţa de periere rapidă, mişcarea de
rulare nu va permite o curăţare satisfăcătoare
în zona cervicală a dinţilor şi nici interdentar.

63
4. METODA DE PERIERE
STILLMAN
- 1932 -

64
■ Stillman a propus un periaj care să realizeze:
❑ masajul şi stimularea troficităţii mucoasei gingivale
❑ curăţarea zonelor cervicale a coroanelor dentare
■ Se recomandă ca suprafaţa activă a periuţei de dinţi
(duritate soft sau medium) să se plaseze parţial pe
gingie şi parţial pe dinte, în direcţie apicală
■ Suprafaţa activă a periuţei este plasată spre apical,
deci în sus la maxilar şi în jos la mandibulă
■ Periuţa este în poziţie corectă când partea de plastic a
capului periuţei este la nivelul suprafeţelor ocluzale
sau a marginilor incizale a dinţilor de periat
■ Cu suprafaţa laterală a filamentelor presăm cu
blândeţe gingia până când aceasta se albeşte uşor
■ Urmează rotirea periuţei spre un unghi de 45º cu axul
lung al dintelui, după care realizăm rotaţii scurte de
vibrare-curăţare, în timp ce uşoara presiune se
menţine
65
 Fiecare grup dentar curăţat va suporta mişcări de
vibrare obţinute prin rotirea mânerului din
încheietura mâinii cât timp numărăm până la 10
sau până efectuăm minim 6 rotaţii pentru fiecare
grup dentar, fără a mişca vârful filamentelor
 Se atrage atenţia pacientului să se asigure că
filamentele au pătruns şi interdentar
 Pentru curăţarea feţelor palatinale ale frontalilor
maxilari sau a feţelor linguale ale frontalilor
mandibulari, se repetă perierea descrisă la
tehnica prin rulare cu periuţa poziţionată în lungul
ei
 Neajunsuri → Fără o plasare atentă a
filamentelor, se pot produce leziuni traumatice ale
ţesuturilor gingivale, mai ales că este indicată o
uşoară presiune. 66
 Metoda de periere Stillman modificată

■ Prin aceasta se recomandă ca la sfârşitul

mişcării de vibrare-rotire (Stillman) să
urmeze o rotire totală a periuţei spre
ocluzal.
■ Se reduce astfel posibilitatea de
traumatizare a gingiei şi se creşte eficienţa
îndepărtării plăcii.

67
 5. METODA DE PERIERE
CHARTERS
- 1948 -
Obiective:
a) Curăţarea suprafeţelor dentare
aproximale
b) Masarea gingiei, prin care se obţine şi
stimularea mecanică a circulaţiei
sanguine locale

68
 Metoda se indică pacienţilor:
1. Cu spaţii interdentare libere (ex:
pacienţii care au suportat intervenţii
chirurgicale parodontale şi care expun
suprafeţe radiculare)
2. La îndepărtarea plăcii bacteriene de sub
intermediarii lucrărilor protetice fixe
(punţi)
3. Pentru curăţirea la nivelul
componentelor aparatelor ortodontice
fixe.
69
■ Charters recomandă fie plasarea suprafeţei
active a periuţei:
a. perpendicular pe suprafeţele dentare de
curăţat, mai ales când există:
■ multiple papile interdentare decapitate şi
■ spaţii interdentare libere
b. sau într-un unghi de 45º spre ocluzal.

Indiferent de poziţia de pornire, pacientul

forţează pătrunderea filamentelor în spaţiile
interproximale.

70
■ Cu filamentele pătrunse interdentar se
realizează o mişcare uşoară de rotire- vibrare-
presare.
■ Vibrarea este realizată prin rotaţii din mâner
■ Mişcările se realizează pentru fiecare grup
dentar numărând până la 10
■ Pe de altă parte, prin contactul marginii gingivale
libere cu suprafaţa laterală a filamentelor se
realizează şi un masaj al ţesuturilor moi
■ Deoarece tehnica Charters este dificil de
efectuat pe suprafeţele orale ale dinţilor, se
recomandă ca acestea să fie periate prin tehnica
Stillman modificată.

71
Când tehnica Charters este preferată la curăţarea
suprafeţelor orale, atunci se recomandă ca:

■ În regiunea posterioară să se pătrundă cu periuţa

îndreptată cu suprafaţa activă spre ocluzal, mânerul
situându-se în dreptul caninilor hemiarcadei opuse
celei de periat
■ Se începe perierea prin curăţarea celei mai distale
suprafeţe dentare şi se continuă cu perierea fiecărui
spaţiu interdentar în parte
■ Neajunsuri:
o filamentele NU pătrund deloc subgingival
o pentru anumite zone, pătrunderea interdentară este imposibilă
sau limitată
o cere o manualitate deosebită

72
 Metodele rulării (Bass şi
Stillman modificată)

■ Sunt metodele de periere

manuală cele mai frecvent
indicate şi sunt utilizate
singure sau combinate, în
funcţie de nevoi.

73
 6. METODA CIRCULARĂ –
FONES
- 1934 -

■ Probabil că în S.U.A., încă mulţi şcolari

folosesc această metodă, ea fiind propusă
de Fones, cel care a creat (1913/1916)
primul curs de formare a igienistelor
dentare.

74
■ Metoda presupune introducerea periuţei între
obraz şi suprafeţele dentare de curăţat,
pacientul ţinând dinţii în ocluzie (contact)
■ Suprafaţa activă a periuţei intră în contact lejer
cu gingia ultimilor molari maxilari
■ Mişcarea imprimată periuţei este una circulară
largă, de măturare, efectuată cu uşoară
presiune, dinspre gingia maxilară spre cea
mandibulară
■ Când se perie dinţii regiunii frontale, ei vor fi în
poziţie cap la cap, în timp ce mişcarea rămâne
aceeaşi (descrisă anterior)
■ Suprafeţele linguale şi palatinale sunt periate
prin mişcări de dute-vino antero-posterioare
75
■ Dacă pentru adult este o tehnică
distructivă, mai ales când se execută cu
forţă, ea poate fi recomandată copiilor
mici, fiind o metodă uşor de învăţat şi de
efectuat
■ Metoda Fones recomandă o periuţă de
dinţi moale, cu diametrul filamentelor
cuprinse între 0,015 la 0,020 mm (0,006-
0,008 inch)
■ Avertizări (Fones):
 atenţie la leziunile gingivale posibile
 avantajul învăţării rapide poate fi un argument
suficient pentru recomandarea ei
76
7. METODA VERTICALĂ
- LEONARD
- 1939 -

77
■ A fost descrisă de Hirchfeld cu mişcări sus-jos,
folosită atunci când dinţii erau curăţaţi primitiv,
cu periuţe fabricate din ramuri de copac
■ Apoi Leonard, a descris şi a recomandat
mişcările verticale în care dinţii maxilari şi
mandibulari sunt periaţi separat
■ Reţinem că dinţii maxilari şi mandibulari sunt
curăţaţi separat, NU prin aceleaşi serii de
mişcări
■ Se recomandă o periuţă de dinţi moale, cu
diametrul filamentelor cuprinse între 0,015 şi
0,020 mm (0,006-0,008 inch)
■ Cu dinţii cap la cap în zona frontală plasăm
suprafaţa activă a periuţei în unghi drept cu axul
lung al dinţilor 78
■ Perierea verticală (în sus şi în jos) se
face fără presiune exagerată, iar la final,
când se ajunge în contact cu gingia, se
indică o uşoară rotaţie
■ Presiunea folosită este suficient de mare
pentru a forţa pătrunderea filamentelor
interdentar şi suficient de blândă, pentru a
nu conduce la distrugerea rapidă a periuţei
■ Chiar dacă curăţarea obţinută este
acceptabilă, realizându-se şi un bun masaj
gingival, tehnica este mai puţin
recomandată datorită leziunilor gingivale
produse 79
8. METODA DE PERIERE
ORIZONTALĂ

80
■ Este metoda cea mai utilizată, în principal de pacientul
care nu a fost niciodată instruit cu privire la o anumită
tehnică de periere
■ În ciuda faptului că multor pacienţi li se indică o
anumită/altă metodă de periere, puţini renunţă la perierea
orizontală, deoarece aceasta este simplu de efectuat
■ Este recunoscută ca cea mai nocivă metodă de periere!!!
■ Mişcarea este una orizontală, antero-posterioară,
filamentele fiind plasate perpendicular pe suprafeţele
dentare de curăţat
■ Prin această mişcare nu sunt curăţate suprafeţele
interdentare, mai mult decât atât, depozitele moi
îndepărtate de pe suprafeţele dentare libere vor fi forţate
să pătrundă interdentar, acţiune prin care se favorizează
producerea cariei şi a bolii parodontale.
81
■ Distrugerile se înregistrează mai ales la nivelul
dinţilor proeminenţi, dar şi a marginii gingivale
libere vecine, la nivelul cărora vom înregistra în
timp abraziuni dentare şi retracţii gingivale,
mai ales în cazul în care folosim:
 o periuţă de dinţi dură
 o pastă de dinţi abrazivă
 forţă excesivă
■ Perierea orizontală poate fi
 indicată la dentiţia de lapte, curăţirea fiind favorizată
de forma de clopot a acestora
 total contraindicată la dentiţia permanentă.

82
9. METODA FIZIOLOGICĂ
- SMITH

83
■ Ea a fost iniţial propusă de Smith şi susţinută apoi
de Bell
■ Mişcarea de periere propusă este una care
reproduce traiectoria alimentelor pe durata
masticaţiei
■ Sunt recomandate periuţe de dinţi moi, special
construite din peri naturali de cămilă, care sunt
dispuşi în mănunchiuri pe patru rânduri paralele
■ Mişcarea recomandată → verticală, dinspre
ocluzal spre gingie: în sus, pentru dinţii maxilari şi în
jos, pentru cei mandibulari
■ În plus, Smith recomandă la sfârşitul acestor mişcări
să se efectueze şi câteva mişcări orizontale blânde
care vor curăţa la nivelul şanţului gingival şi la
nivelul furcaţiilor radiculare 84
 10. METODA SCRUB-BRUSH
(PERIEREA PRIN FRECARE)
■ Presupune o frecare viguroasă a suprafeţelor
dentare de curăţat, indicându-se mişcări:
❑verticale
❑orizontale şi circulare
❑vibrare
■ Fără o dozare atentă a presiunii folosite şi grijă în
alegerea pastei de dinţi, asemenea metodă poate
cauza retracţii gingivale importante şi abraziune
dentară
■ Studiile au arătat că eficienţa fiecărei metode
manuale de periere, depinde în primul rând de
îmbunătăţirea performanţelor fiecărui individ în
parte pentru metoda practicată (Frandsen 1986) 85
 ZONE CARE NECESITĂ O ATENŢIE SPECIALĂ:

1. Vestibular, în dreptul caninilor şi premolarilor maxilari,

unde gingia fixă este subţire iar abraziunea dentară
se produce frecvent
2. La nivelul dinţilor înclinaţi, cum este cazul molarilor
mandibulari înclinaţi lingual
3. La nivelul dinţilor cu suprafeţe radiculare expuse, unde
cementul şi dentina radiculară oferă o rezistenţă mai
redusă la abraziune
4. La nivelul furcaţiilor radiculare expuse
5. La nivelul suprafaţelor dentare aproximale ce
mărginesc spaţiile edentate
6. În cazul incongruenţelor dento-alveolare cu lipsă de
spaţiu sau cu spaţiere (frontal se recomandă perierea
verticală a zonei)
86
 ZONE CARE NECESITĂ O ATENŢIE SPECIALĂ:
La pacientul cu incongruenţă dento-alveolară cu
lipsă de spaţiu, în zona frontală maxilară (vestibular),
periuţa se introduce cu mânerul paralel cu axul lung al
dinţilor şi cu vârful filamentelor interdentar, unde se vor
efectua mişcări de vibrare-presare şi de rulare spre
incizal.
7. Caninul şi incisivul lateral de pe partea dreaptă, atât
mandibular cât şi maxilar, sunt insuficient periaţi la
dreptaci iar cei de pe partea stângă, sunt insuficient
periaţi la stângaci
8. La nivelul suprafeţelor distale ale celor mai mulţi dintre
dinţii posteriori, curăţarea este insuficientă, motiv pentru
care perierea lor este suplimentată prin utilizarea dental
floss-ului, a superfloss-ului sau a periuţelor unitufă
87
 PERIEREA
SUPRAFEŢELOR
OCLUZALE

88
 Se indică pentru:
1. Îndepărtarea plăcii şi a microorganismelor
acumulate la nivelul fisurilor şi a fosetelor
ocluzale
2. În scopul igienizării suprafeţelor care nu
participă la masticaţie din variate motive
3. Igienizarea marginii restaurărilor stomatologice
4. Înaintea realizării sigilărilor

În acest scop, suprafaţa activă a periuţei se aşează

cu filamentele perpendicular pe faţa ocluzală.
Mânerul periuţei se plasează paralel cu suprafaţa
ocluzală a dinţilor laterali.
89
Se pot efectua două tipuri de mişcări:
• Vibratorii → prin care periuţei i se imprimă o
mişcare uşor circulară, care durează cca 10
secunde pentru fiecare grup dentar periat

• De presare (forţare) a filamentelor → să

pătrundă în şanţuri şi fosete, dar fără ca acestea
să se îndoaie; se repetă mişcarea de 10 ori
pentru fiecare grup dentar periat.

Recomandabil este să combinăm cele două

tipuri de mişcări.
90
■ Mişcările orizontale (de frecare) trebuie evitate,
deoarece prin acestea nu curăţăm decât vârfurile
proeminente ale cuspizilor, fără a curăţa şi zonele
de la nivelul şanţurilor şi fosetelor retentive.

■ În ciuda eforturilor, suprafeţele ocluzale corect

curăţate rămân vulnerabile la carie (cca 66% dintre
carii îşi au originea la acest nivel).

■ Acesta este motivul pentru care se indică

protejarea zonei printr-un procedeu al prevenţiei
primare, numit sigilarea şanţurilor şi fosetelor
coronare.
91
INDIVIDUALIZAREA PERIAJULUI

A. Regula generală este de periere

eficientă a fiecărei suprafeţe dentare
libere.
B. Corectitudinea perierii este
controlată cu ajutorul revelatorilor şi
prin efectuarea indicilor de placă.
C. Alegerea unei anumite metode de
periaj şi a unui anumit tip de periuţă
de dinţi este un lucru dificil.

92
În acest scop trebuie să ţinem cont de o serie de
aspecte precum:
1. Statusul de sănătate a structurilor cavităţii orale
2. Alinierea dentară
3. Prezenţa cariilor şi obturaţiilor
4. Prezenţa edentaţiilor şi întinderea lor
5. Prezenţa
 protezărilor
 aparatelor ortodontice (mobile sau fixe)
 inflamaţiei gingivale sau a pungilor parodontale
6. Sănătatea generală, incluzând aici afecţiunile
musculare sau dizabilităţile psihice
7. Vârsta pacientului şi manualitatea sa dovedită
8. Interesul şi motivaţia observată
9. Uşurinţa şi talentul cu care profesionistul explică93
Situaţiile clinice locale speciale, care obligă la
individualizare sunt:
1. Când există zone afectate de infecţii sau leziuni
traumatice ale mucoaselor, se indică perierea normală a
restului suprafeţelor dentare, în timp ce în zonele afectate,
periajul este stopat pentru o perioadă limitată de timp.
În asemenea situaţii se recomandă clătiri blânde, cu
soluţii saline călduţe, prin care se favorizează vindecarea
şi se facilitează îndepărtarea ţesuturilor necrozate.
2. În cazul pacientului supus unor intervenţii chirurgicale
parodontale cu sau fără sutură, cu sau fără acoperirea
plăgii cu cimenturi chirurgicale, se recomandă perierea
suprafeţelor ocluzale din dreptul zonelor operate, în timp
ce restul dinţilor neimplicaţi chirurgical vor fi periaţi normal.
94
Situaţiile clinice locale speciale, care obligă la
individualizare sunt:
3. În cazul protezărilor, în special a celor fixe, pacientul este
instruit special pentru a-şi efectua un control corect al
plăcii, în contextul creşterii retentivităţilor artificiale, mai
ales că, individul este tentat de multe ori să nu se mai
perie pentru a nu-şi deteriora construcţia protetică.
4. În cazul gingivitelor acute ulcero-necrotice, lipsa
procedurilor de igienizare orală poate să fie factorul
principal de agravare a semnelor şi simptomelor. Acest
fapt se datorează durerilor provocate de atingerea zonelor
inflamate, situaţie în care se recomandă o periere cu
blândeţe a zonei şi o periuţă dentară moale, evitându-se
traumatismul şi durerea
5. Postextracţional se recomandă ca în ziua ce urmează
extracţiei să se evite perierea zonei respective 95
B. PERIUŢELE DE
DINŢI
- MECANICE

96
■ Mai sunt cunoscute sub numele de periuţe de dinţi
automate sau electrice (după şcoala americană):
 power toothbrushes
 power-assisted
 automatic
 mechanical
 electric brushes
■ Ele sunt propuse pentru o eficienţă maximă în:
1. Controlul plăcii dentare şi a coloraţiilor extrinseci
2. Combaterea tartrului şi reducerea incidenţei gingivitei cu efecte
negative minime
■ Între periajul mecanic și cel manual NU sunt deosebiri
esențiale în ceea ce privește:
 gradul de curățare gingivo-dentară
 stimularea keratinizării
 traumatismul gingival

97
 TIPURI DE PERIUȚE ELECTRICE

1. Primele periuţe mecanice au fost fabricate încă

din 1855, de către un ceasornicar suedez
(Frederick Wilhelm Tornberg) iar în februarie
1886, în revista „Harper`s Weekly”, se vorbea
pentru prima dată despre o periuţă de dinţi
mecanică. Totuşi, prima periuţă de dinţi mecanică
care se bucură de un mare succes comercial este
Broxodent, ce apare pe piaţă la începutul anilor
`60 (mimează mişcările periajului manual, side-to-
side).
Datorită fiabilităţii scăzute, periuţa a fost
recomandată în principal persoanelor cu
handicap.
98
 TIPURI DE PERIUȚE ELECTRICE
2. La începutul anilor `80 urmează „a doua generaţie” de
periuţe, care presupun existenţa unui capăt activ care curăţă
prin rotaţie într-o singură direcție şi a unui acumulator
reîncărcabil, prin care se prelungea durata sa de funcţionare.
3. Periuțele electrice cu cap activ rotund → acționează prin
mişcări:
 de oscilaţie
 rotaţie
 pulsaţie de înaltă frecvență

Întregul cap al periuței se rotește într-o direcție și apoi invers; unele

modele pulsează în interior și în exterior.
Pulsația dezorganizează placa, în timp ce oscilațiile și rotațiile o
îndepărtează. Ele generează o mişcare tridimensională (3D) pe durata
periajului (Oral-B, Genius, Pro și Vitality, Conair Opticlean etc.).
Studiile confirmă că asemenea periuţe conferă cea mai bună eficienţă
în curăţarea plăcii şi siguranţa utilizării.
99
 TIPURI DE PERIUȚE ELECTRICE
4. Odată cu apariţia periuţelor „sonice”, specialiştii vorbesc
despre „generaţia a treia” (Waterpik Sensonic, Colgate 360°
Advanced Powered, Philips Sonicare etc.), la care
filamentele vibrează pe lateral sau sus-jos, cu amplitudine și
frecvență mare iar undele sonore cauzează mișcarea
fluidului. Ele oferă un control al plăcii eficient şi
demonstrează efecte terapeutice şi la nivelul pungilor
parodontale de până în 5 mm adâncime.
5. Periuţele ultrasonice sunt dotate cu o sursă piezo-electrică.
Filamentele vibrează cu mişcări de înaltă frecvenţă, de 260
Hz (> 20 kHz) şi 30.000 cicluri pe minut, prin care
îndepărtează coloraţiile extrinseci şi se obţin efecte
bactericide. Cu ajutorul lor se obţine, pe lângă o curăţare
superioară, un masaj eficient al ţesuturilor gingivale, o uzură
minimă, inclusiv a filamentelor, chiar şi după 6-12 luni de
utilizare. Cele care realizează mişcări de oscilaţie-rotaţie-
100
pulsaţie sunt superioare.
■ Noile periuțe de dinți mecanice sunt
disponibile cu tehnologie smart și
aplicații asociate şi au o varietate de
caracteristici, cum ar fi:
❑ legătura cu smatphone-ul
❑ senzori de mișcare
❑ periuțe de înlocuire
❑ senzori de presiune
❑ programe de instrucție

101
 TIPURI DE PERIUȚE ELECTRICE

6. Periuţele ionice au fost fabricate pentru prima dată

în Japonia, unul dintre modele fiind Hyg2 Ionic
Toothbrush. Ele eliberează constant flux de ioni
negativi, prin care se schimbă temporar polaritatea
dintelui. Pe această cale placa este respinsă chiar şi
din zonele în care periuţa nu a acţionat direct.
• Electronii eliberați reduc numărul ionilor de H+ ai
acizilor organici produşi la nivelul plăcii prin
metabolism microbian şi contribuie la destructurarea
acesteia (Hoover et al. 1992)
• Periajul cu o asemenea periuţă se poate realiza cu
sau fără pastă de dinţi.
102
 TIPURI DE PERIUȚE ELECTRICE

7. Dental Laser Toothbrush, produsă în Corea şi

aprobată de FDA (2009):
 acţionează prin intermediul radiaţiilor (635 nm/ 7mw)
 capul şi bateria se înlocuiesc la fiecare 2 luni
 periuţa se aşază pe dinţi, perpendicular pe axul lung,
unde acţionează cca 5 min, de cel puţin 2 ori/zi
 este indicată în tratarea hipersensibilităţii dentinare,
studiile arătând că după 50 de zile de utilizare se obţine o
reducere a sensibilităţii dureroase în cca 77% din cazuri
 îndepărtează placa şi are efect de albire, iar prin acţiunea
bactericidă îmbunătăţeşte sănătatea ţesuturilor din
cavitatea orală

103
■ Există şi efecte negative:
 studiile întreprinse pe termen lung au asociat
periajul cu periuţele mecanice care
efectuează oscilaţii cu producerea leziunilor
gingivale şi a lacunelor cuneiforme.
■ Cu toate acestea, periuța electrică NU are
contraindicații și poate înlocui periajul și
periuța manuală în toate situațiile, ele fiind
recomandate atât copiilor cât și adulților.

104
Astăzi se indică în continuare periajul manual, în timp ce
periajul mecanic este recomandat în principal pacienţilor:
1. Cu aparate ortodontice fixe
2. Cu tratamente protetice complexe sau cu implanturi
dentare
3. Cu zone de demineralizare
4. Cu retracţii gingivale sau cu pierderi necariogene de
substanţă dură dentară în zona cervicală
5. Cu dizabilităţi fizice sau psihice, când periajul este
realizat de către părinte sau îngrijitor
6. Incapabili să-şi efectueze corect periajul manual
(incluzând aici şi copilul mic)
7. Care prezintă afecţiuni parodonatale
8. Care practică un periaj agresiv → studiile arată că
pacientul foloseşte o presiune mai redusă atunci când
utilizează o periuţă electrică (prezintă şi senzori de
presiune) 105
 AVANTAJELE PERIAJULUI ELECTRIC
1. Oferă o eficiență crescută mai ales la nivelul suprafețelor
interdentare
2. Eficiența crescută motivează pacientul în realizarea zilnică a
periajului
3. Eficiență inclusiv la perierea suprafeței dorsale a limbii
4. Eficiența comparativă dintre periajul dentar mecanic cu cel
manual vine și din faptul că primele realizează între 3.000 și
30.000 de rotații pe minut, în timp ce cu periuțele manuale nu
putem realiza mai mult de 600 de mișcări de curățare pe minut.
5. Efectele negative produse la nivelul părţilor moi sunt minime, la
fel şi abraziunea dentară generată. Totuși ele pot genera
abraziune dentară și retracție gingivală în cazul utilizării abuzive
lor sau a folosirii unor periuțe cu filamente dure/rigide.
Pentru a diminua aceste efecte se recomandă utilizarea acelora cu
filamente moi și cu cap activ rotunjit, precum și a acelora cu senzori de
presiune.

106
 AVANTAJELE PERIAJULUI ELECTRIC
6. Îndepărtează mai multă placă dentară în unitatea de timp și deci
timpul destinat perierii este mai redus. Studiile arată că pentru
aceași cantitate de placă îndepărtată prin periaj mecanic într-un
minut (cca 75%) sunt necesare 6 min de periere manuală. Boyd,
spre exemplu, constată în 1997 că prin periaj mecanic timp de 2
minute se îndepărtează cca 84% din placă şi chiar 93% după 6
minute.
7. Sunt recomandate parodontopaților, constatându-se prin studii
clinice că după 10 ani de utilizare corectă, sănătatea structurilor
dento-parodontale este superioară celei obţinute prin periere
manuală.
8. NU necesită o manualitate deosebită, iar prin sistemul de
curățare 3D (periuțe cu cap rotund și mișcări de rotație-oscilație-
pulsație), periajul devine mai simplu și la îndemâna tuturor
9. Reduce intensitate și numărul petelor/discolorărilor dentare
generând chiar albire dentară (după cca 3 săptămâni de
utilizare)
10. Faptul că sunt comercializate într-o gamă largă de forme și
culori, există posibilitatea individualizării pentru fiecare membru
107
al familiei
 DEZAVANTAJELE PERIAJULUI ELECTRIC
1. Faptul că sunt mai voluminoase comparativ cu cele
manuale o fac mai greu de transportat în vacanțe, la
serviciu etc.
2. Adesea oamenii pleacă de la ideea că prin mișcările
periuței se obține o igienă perfectă fără o contribuție
personală.
Pacientul trebuie informat că în funcție de forma capului activ al periuței
și al mișcărilor produse de aceasta, periuța trebuie mișcată, și anume
în cazul acelora cu cap rotund și mișcări rotatorii se fac mișcări prin
care se înconjoară dintele, insistându-se pe suprafețele aproximale, în
timp ce cu periuțele electrice cu cap activ asemănător celor manuale,
se efectuează mișcări dinspre gingie spre vârful dinților de curățat,
exact ca și în cazul unei perieri manuale.
3. Periuța electrică este mai scumpă decât cea manuală,
reținând că și în cazul lor, capul activ se înlocuiește cu
unul nou, în mod obișnuit, o dată la 3 luni. 108
După sursa de energie, periuţele mecanice pot fi:
A. cu alimentare direct de la reţeaua de curent
electric
B. cu baterii, care pot fi schimbate sau nu
❑ prezintă o serie de dezavantaje date de:

■ costul înlocuirii bateriilor (când este posibil)

■ scăderea în timp a puterii bateriei, care

conduce la reducerea frecvenţei mişcărilor de
curăţare
■ coroziunea apărută la nivelul bateriilor în
cazul penetrării apei
C. cu acumulator reîncărcabil
109
 După forma capului activ avem periuţe:

■ Pentru adulţi: capul activ poate fi mic,

iar suprafaţa activă prezintă formă
rotundă sau conică, asemănătoare celor
manuale.
■ În asemenea cazuri suprafaţa activă a
filamentelor poate fi:
 plată, pe două niveluri
 crenelată sau angulată

110
Pentru copii:
■ capul activ este în mod obişnuit rotund:
 mai mic
 cu filamente mai scurte.
■ mâner sub formă de jucării

Periuţe interdentare: capul activ este

asemănător celor manuale, el montându-se la
mânerul periuţei mecanice.

111
 Periuțele mecanice: Modele generale de acțiune

Acțiune Descriere Exemple

Side-to-side Capul periuței se deplasează Modelele vechi
lateral
Oscilaţie-rotaţie Tot capul periuței se rotește într- Oral-B
o direcție și apoi în cealaltă; Professional Care and Vitality
unele modele pulsează în şi Conair Opticlean
dinspre spaţiul interproximal
Circulară Întregul cap al periuței se rotește Zita Rotadent Plus
într-o singură direcție
Sonică Filamentele vibrează side-to-side Philips Sonicare
sau în sus și în jos cu Oral-B Sonic
amplitudine și frecvență ridicată; Waterpik Sensonic
undele sonore provoacă
Colgate 360° SonicPower
mișcarea fluidului
Ultrasonică Filamentele vibrează la o Emmi-dent
frecvență ultrasonică (>20kHz) Smilex

După – Dental Hygiene Theory and Practice, Fourth Edition, Darby M, Walsh M, 2015.
112
 Recomandări cu privire la folosirea lor:

I. Consilierea pacientului înaintea utilizării

periuţelor mecanice: se recomandă
profesionistului să utilizeze produsul înainte
de a-l indica pacientului
II. Indicarea folosirii repetate a substanţelor
revelatoare de placă bacteriană, în scopul
descoperirii zonelor de retenţie a plăcii şi de
motivare continuă a pacientului.
Toate obiectivele generale cerute periajului manual
sunt valabile şi în cazul folosirii periuţelor
mecanice.

113
 TEHNICA PERIAJULUI MECANIC

■ Pentru un periaj de calitate este necesar să

alegem o periuță electrică care să-i
corespundă pacientului ca:
 mărime
 din punct de vedere al capului activ
 al mânerului
■ O serie de sfaturi necesare periajului mecanic
sunt cuprinse în indicaţiile fabricantului.

114
 Aspecte generale:
a. Periajul mecanic se efectuează după utilizarea aţei
dentare
b. Vom alege periuţele cu filamente din nailon şi cap activ
rotunjit
c. Vom selecţiona pastele de dinţi cele mai puţin abrazive
d. Utilizăm o cantitate redusă de pastă, care se întinde pe
suprafeţele dentare de curăţat, înainte de a pune în
funcţiune periuţa mecanică, acţiune prin care evităm
împrăştierea ei în exterior
e. Oricare din tehnicile de periaj manual descrise
anterior pot fi utilizate şi în cazul perierii dinţilor cu
periuţele mecanice cu cap asemănător cu al celor
manuale
115
 Aspecte generale:
f. Periajul începe dintr-o zonă distală, apoi
urmează deplasarea spre anterior,
insistându-se asupra curăţării structurilor
şanţului gingival, a suprafeţelor aproximale
şi a restaurărilor stomatologice
g. Mişcările se fac cu viteză şi presiune reduse,
fără a produce îndoirea filamentelor
h. Se evită curăţarea cu presiune la nivelul
restaurărilor acrilice sau la nivelul cementului
radicular expus

116
 GHID DE UTILIZARE
Elaborat în 2001 de Swiss Dental Society pentru periuţele de
dinţi mecanice:
a. periuţa se poziţionează pe suprafaţa coronară într-un unghi de 45-90°
faţă de axul lung al dinţilor, în timp ce gura pacientului este aproape
închisă
b. periuţa se mişcă încet peste şi pe întreaga suprafaţă a fiecărui dinte
periat timp de 3-5 secunde
c. suprafaţa activă a capului periuţei (cel rotund) poziţionată în
permanenţă pe dintele periat, poate fi mişcată spre mezial şi distal,
pentru o curăţare optimă interdentară
d. după cele 5 sec periuţa este mutată pe dintele următor şi este
repoziţionată; în această manieră dinţii vor fi curăţaţi atât pe suprafaţa
vestibulară cât şi pe cea orală
e. forţa aplicată la curăţarea dintelui sau al gingiei este blândă, urmând
ca fiecare dinte de pe arcadă să fie curăţat sistematic

Este nevoie de timp pentru un control eficient al plăcii şi însuşirea

tehnicii de periere indicate.
117
CURĂŢAREA SUPRAFEŢEI DORSALE A LIMBII
• Perierea suprafeţei dorsale a limbii, a mucoasei bolţii
palatine sau a crestelor alveolare edentate se
recomanda încă din antichitate.
• Este încă practicată regulat de nativii din:
– Africa
– unele ţări arabe
– India
– America de Sud

• Studiile întreprinse au dovedit că cel mai mare

număr de microorganisme se găseşte cantonat la
nivelul:
1. suprafeţei dorsale a limbii – 70% - datorită suprafeţei
anfractuoase create de prezenţa papilelor filiforme mai lungi, şi
a celor fungiforme, mai scurte sau de prezenţa fisurilor linguale,
care uneori pot măsura câţiva mm adâncime
2. şanţului gingival şi al pungilor parodontale
3. P.D. supragingivale

118
 REŢINEM CĂ:

■ Microorganismele din fluidul oral provin în

principal, de la nivelul limbii şi al amigdalelor
■ Microorganismele prezente la nivelul feței dorsale
a limbii sunt asociate atât cu caria dentară cât şi
cu boala parodontală
■ Flora microbiană descoperită la nivelul feţei
dorsale a limbii este una extrem de mobilă,
constatându-se că prin curăţarea ei periodică:
1. Se reduce cantitatea de placă supragingivală depusă,
cât şi numărul microorganismelor prezente la nivelul
fluidului oral
2. Se reduce halena fetidă
3. Se realizează o stimulare a troficităţii ţesuturilor moi
periate
4. Se favorizează percepţia gustativă
119
Curăţarea feţei dorsale a limbii se constituie și în
parte a tratamentelor efectuate în cazul:
a. anumitor afecţiuni (ex. limba neagră păroasă – fungi:
Aspergillus niger sau Candida albicans)
b. îndepărtării unor coloraţii apărute după utilizarea
clorhexidinei, fumatului etc.
c. pacientului parodontopat
d. combaterii halitozei
Operaţia de curăţare a limbii este de mare ajutor
în cazul pacienţilor cu xerostomie, limbă saburală,
fisurată sau în cazul fumătorilor.
Curăţarea feţei dorsale a limbii se efectuează cu
mijloacele special fabricate, precum:
A. răzuşa de curăţat limba
B. periuţa obişnuită de dinţi, cu sau fără pastă de dinţi

120
 A. Răzuşa de curăţat limba
(curățătorul de limbă)
 Poate fi fabricată din plastic, cauciuc sau oţel
 Prezintă unul sau două mânere
 Se foloseşte încurbată, în aşa fel încât pe durata
mişcărilor de curăţare a limbii să nu intre în contact cu
suprafeţele dentare vecine
 Când suprafaţa limbii este periată, se recomandă
protracţia ei, curăţarea făcându-se prin răzuire/periere
dinspre posterior spre anterior
 Se vor face câteva asemenea mişcări (3-4) cu o
presiune redusă, până când limba nu va mai prezenta
depozite şi fără a leza papilele gustative.
121
B. PERIUŢA DE DINŢI (soft) se va folosi pe lăţime
în curăţarea limbii (transversal)

■ Unele periuţe de dinţi prezintă pe faţa opusă

filamentelor o suprafaţă special construită
pentru a realiza curăţarea feţei dorsale a limbii
■ La sfârşitul operaţiei, suprafaţa curăţată este
spălată prin clătirea gurii sau limba este spălată
sub jet de apă
■ Pentru rezultate superioare, la finalul perierii
feţei dorsale a limbii, se indică clătirea cavităţii
orale cu ape de gură antiseptice.

122
EFECTELE NEGATIVE
ALE PERIAJULUI
DENTAR

123
■ La începutul secolului al XVIII-lea, Pierre
Fauchard afirma că periuţele de dinţi sunt atât
de dure şi distructive pentru dinţi încât
recomanda folosirea bureţilor umeziţi , pentru
curăţirea dinţilor
■ În 1939, Hirschfeld prezintă o cazuistică clinică
vastă prin care descrie efectele distructive ale
periajului, produse la nivelul gingiei şi dinţilor în
zona lor cervicală
■ Scopul principal al controlului plăcii este acela
de limitare a maturizării ei şi prin aceasta, de
prevenire a producerii bolilor plăcii, totul la un
minim de efecte negative ale structurilor dure
dentare sau ale ţesuturilor moi înconjurătoare.
124
■ Forţa perierii diferă între indivizi şi este evaluată între 1
şi 7,4 N.
■ Leziunile încep să apară când forţa de periere este mai
mare de 2 N.
■ Efectele negative apar şi când forţei i se adăugă şi alţi
factori precum:
 durata extinsă a periajului
 frecvenţa lui
 o metodă de periere care predispune la efecte secundare
■ S-a stabilit că uzura dentară este produsă în principal
de abrazivitatea pastei de dinţi iar leziunile ţesuturilor
moi de caracteristicile periuţei dentare (Axelsson şi
colab. 1997, Meyers et al. 2000).
■ Însă, de cele mai multe ori întâlnim o combinaţie între
abraziunea dentară şi retracţia gingivală, ele
întâlnindu-se frecvent la pacienţii cu o igienă orală bună
comparativ cu cei care prezintă o igienă satisfăcătoare.
125
 A. LEZIUNI ALE
ŢESUTURILOR MOI
GINGIVALE

126
■ Leziunile ţesuturilor moi se produc mai
frecvent la nivelul marginii gingivale
vestibulare, în special în dreptul dinţilor
proeminenţi sau înclinaţi, mai ales în
dreptul caninilor şi premolarilor

■ Clinic, constatăm leziuni:

 acute
 cronice

127
 a. Leziunile ACUTE
• Apar frecvent pe durata însuşirii unei metode noi
de periaj, datorită:
 zelului cu care pacientul execută periajul şi a
neînţelegerii tehnicii corecte
 lipsei de îndemânare
 utilizării unor periuţe de dinţi dure sau a unora cu
filamente deteriorate
• Atunci când indicăm pacientului o anumită
metodă de periere, iniţial ne limităm la
procedurile de bază.
• Într-o întâlnire viitoare, anumite zone mai greu
de curăţat vor fi reevaluate iar sugestiile făcute
vor fi demonstrate.
128
 LEZIUNILE ACUTE
■ Sunt dilacerări şi ulceraţii produse prin „exfolierea”
epiteliului, de multe ori cu denudarea ţesutului
conjunctiv subiacent.
■ Clinic, observăm la nivelul marginii gingivale libere
leziuni punctiforme sau un eritem difuz.
■ Asemenea leziuni apar mai frecvent atunci când se
execută periaje:
prin metode orizontale sau verticale
efectuate cu periuţe de dinţi deteriorate sau dure
cu presiune excesivă
cu paste de dinţi abrazive
■ Înroşirea apei cu care clătim la sfârşitul periajului se
poate datora:
 leziunilor traumatice produse printr-o metodă de periere brutală
 ca urmare a inflamaţiei marginii gingivale

129
■În cazul în care recomandăm
pacientului o tehnică nouă de
periaj, practicianul este obligat să-
şi cheme pacientul la control după
7 zile.
■În acest caz se începe cu examenul
clinic al gingiei, procedeu care ne
permite să descoperim eventualele
leziuni produse pe durata periajului la
nivelul ţesutului moale.
■În final se efectueză colorarea plăcii.
130
b. Leziuni CRONICE
ale mucoasei

131
 I. RETRACŢII GINGIVALE
• Sunt favorizate obişnuit de prezenţa unui os alveolar
subţire, de regulă în regiunea vestibulară maxilară.
Ele apar datorită:
– unui periaj efectuat viguros
– folosirii unor periuţe de dinţi dure sau uzate
– folosirii unor paste de dinți abrazive

În acelaşi context, poate apărea un aspect clinic particular

de retracţie gingivală sub forma unor crestături fine, numite
– fisurile Stillman, observate în special în dreptul
caninilor sau a altor dinţi vestibularizaţi.

132
 II. MODIFICĂRI DE CONTUR
ALE MARGINII GINGIVALE
■Clinic marginea gingivală liberă apare boselată,
fermă şi festonată, cu un aspect de rulou,
realizând aşa-zisul feston gingival McCall.

■Acest aspect clinic reprezintă o consecinţă

neinflamatorie, fibrotică, a unui periaj efectuat
greşit, când marginea gingivală liberă
reacţionează îngroşându-se.

133
 B. ABRAZIUNEA
DENTARĂ
Reprezintă o pierdere de substanţă dură dentară
produsă prin uzură mecanică, alta decât cea
produsă prin masticaţie (atriţie).
Atriţia – reprezintă uzura suprafeţelor dentare
ocluzale produsă prin masticaţie şi/sau parafuncţii.
134
■ O asemenea pierdere de substanță dură
dentară o observăm în mod obișnuit pe
fețele vestibulare ale dinților proeminenți,
în treimea cervicală.
■ Reprezintă uzura normală a substanţei
dentare cauzată de alţi factori decât
masticaţia (ex. periajul dentar)
■ Abraziunea dentară ca efect negativ al
periajului dentar, se observă obişnuit pe
feţele vestibulare ale dinţilor
vestibularizaţi.

135
 Clinic:
■O pierdere de substanţă dură dentară în
“pană”, localizată în zona cervicală vestibulară
a coroanelor dentare, în principal la nivelul
cementului radicular expus.
■ Suprafaţa pierderii de substanţă dentară apare:
netedă,
lucioasă
de duritate normală
■ De regulă, abraziunea debutează la nivelul
cementului radicular expus, pierderea de
substanţă continuându-se şi la nivelul smalţului
din treimea cervicală
■ Excavaţia în pană se poate extinde pe faţa
vestibulară a mai multor dinţi. 136
 Abraziunea produsă ca efect negativ al
periajului se întâlneşte în mod obişnuit:
■ Pe feţele vestibulare ale caninilor şi premolarilor maxilari,
uneori şi la nivelul molarului I
■ Se poate observa la orice dinte vestibularizat, inclusiv la
nivelul frontalilor mandibulari.
■ Când se obiectivează existenţa acestor pierderi de
substanţă dentară, medicul stomatolog trebuie să constate
cauza producerii acestor pierderii.
■ Cauzele abraziunilor produse prin periere dentară pot fi:
 utilizarea unor paste de dinţi abrazive
 mişcările orizontale de periere şi presiunea excesivă
 utilizarea periuţelor de dinţi cu filamente al căror cap nu este
rotunjit
 dinţii vestibularizaţi

137
Periajul agresiv este şi el un factor pentru
abraziune, motiv pentru care trebuie luate măsuri:
1. Se controlează periuţa de dinţi folosită, indicând în
continuare numai periuţe de dinţi moi sau mecanice
2. Se schimbă tehnica de periaj cu una vibratorie
3. Pastele de dinţi utilizate vor fi cele mai puţin abrazive

Termenul de leziune cervicală necarioasă

este mai indicat deoarece în producerea lor
se incriminează un mecanism multifactorial,
în care sunt implicate:
 abraziune
 trauma ocluzală şi abfracţia (model tehnic ipotetic)
 eroziunea dentară

138
 C. ABFRACŢIA
lacună cuneiformă
■ Reprezintă pierderile de substanţă dură dentară
datorată forţelor biomecanice:
 flexie
 compresie
 tensiune
■ Se datorează încărcării ocluzale excesive, care
generează flexia dintelui şi pierderea de
structură dură la nivelul joncţiunii smalţ-cement.
■ Forma cea mai frecventă sunt pierderile de
substanţă în „V” din zona cervicală vestibulară a
coroanelor dentare.

139
D. EROZIUNEA DENTARĂ
■ Reprezintă o pierdere progresivă de substanţă dentară
datorată:
 agresiunii chimice,
 unui pH sub 5,5 dar fără implicare microbiană.

■ Ea se poate datora:
 unor cauze externe, precum obiceiuri alimentare
dezechilibrate (consum crescut de alimente şi lichide
acide)
 prezenţei anormale de acizi gastrici (cu pH între 1-3)
la nivelul cavităţii orale, în caz de:
 bulimie şi/sau anorexie nervoasă
 afecţiuni cu reflux gastro-esofagian
 hernie hiatală
140
 Factori suplimentari:
 Xerostomia sau modificări ale capacităţii de
tamponare a salivei sau a compoziţiei salivei generate
de:
 diferite afecţiuni
 administrarea anumitor medicamente
 înaintarea în vârstă
 Administrarea prelungită de:
 vitamina C
 aspirină
 preparatele cu acid clorhidric administrate în unele afecţiuni
gastrice
 medicaţia administrată în astm (mai ales cele administrate sub
formă de inhalator – pulbere uscată pe bază de lactoză)
 apele de gură cu pH redus (sunt incriminate clorura de sodiu
acidifiată, cele cu EDTA – efect de chelare – sau cele cu uleiuri
esenţiale)
 siropurile pediatrice sau medicamentele efervescente
 substituenţii de salivă acizi/stimulatorii secreţiei salivare
 agenţii de albire (peroxidul de hidrogen) 141
 De reținut!!!
■ Pentru a preveni pierderile de substanţă se
recomandă ca periajul dentar să fie efectuat la
cel puţin o oră după consumul alimentelor şi
băuturilor acide, a vomismentelor etc. şi astfel
se permite salivei să declanşeze remineralizarea
structurilor dentare afectate.
■ Aciditatea orală poate fi neutralizată prin
utilizarea:
 preparatelor fluorurate
 soluţiilor cu bicarbonat de sodiu
 laptelui și al produselor lactate
 clătirilor cu apă potabilă
 gumelor de mestecat fără zahăr, prin care se
stimulează fluxul salivar

142
■În literatură apare şi termenul de
biocoroziune, care este un proces
similar coroziunii
■John O. Grippo susţine ca termen corect
biocoroziunea, deoarece termenul de
eroziune reprezintă exclusiv un mecanism
fizic de fricţiune.
■Biocoroziunea este definită ca
degradarea chimică acidă şi proteolitică,
endogenă şi exogenă, a smalţului şi
dentinei, precum şi acţiunea
electrochimică, piezoelectrică, produsă
asupra colagenului din dentină. 143
 Concluzii practice:
A. În caz de consum de citrice sau sucuri din
fructe, suprafețele dentare afectate prin
eroziune sunt cele vestibulare vecine obrajilor
și cele ocluzale.

B. Vomismentele cronice apar ca factor decisiv în

apariția eroziunilor pe suprafețele palatinale ale
dinților maxilari.

C. O dietă acidă afectează de regulă suprafețele

vestibulare ale incisivilor superiori.

144