CREŞTEREA REZISTENŢEI

STRUCTURILOR DENTARE FAŢĂ DE

ATACURILE ACIDE CARIOGENE

- PARTEA A DOUA -

1
METODE DE ADMINISTRARE A FLUORULUI
• Dacă la începutul secolului al XX-lea cercetările s-au concentrat
asupra raportului existent între fluorizarea sistemică prin apă
fluorurată (natural sau artificial), pe de-o parte, şi incidenţa cariei
şi a fluorozei dentare pe de altă parte, în a doua parte a secolului,
cercetările au vizat efectele administrării locale a fluorului (prin
intermediul pastelor de dinţi şi a apelor de gură), dar şi a
alternativelor la fluorizarea sistemică prin apă potabilă realizată în
principal prin intermediul sării de bucătărie şi a laptelui.
• În S.U.A fluorizarea a fost numită de Centers for Disease Control
and Prevention (CDC), una dintre cele 10 cele mai semnificative
măsuri de sănătate publică ale secolului al XX-lea.
• Rezultatele cercetărilor au evidenţiat efectele favorabile produse
prin administrarea de fluor, punându-se accent mai ales pe
acţiunea lui posteruptivă (locală).
2
• Fluorul se poate administra în scop preventiv pe
cale:
a. generală
b. locală

• Această împărţire în metode de fluorizare

generale şi locale reprezintă doar o modalitate
didactică de prezentare a subiectului.
• Au apărut “preferinţe” de administrare a
fluorului şi controverse cu privire la eficienţa lui
maximă, având în vedere posibilităţile multiple
de administrare, unii specialişti fiind adepţii
doar al fluorizărilor locale, alţii ale ambelor.
3
A. METODE SISTEMICE DE ADMINISTRARE
A FLUORULUI

Fluorul administrat sistemic acţionează în

principal pe durata etapei de formare şi
mineralizare preeruptivă a dinţilor.

Pe cale generală, fluorul se poate administra

sub diferite forme care pot fi preferate în
funcţie de condiţiile geografice, costuri etc.

4
 Principalele posibilităţi sunt:

1.Apa potabilă, fluorizată artificial sau

natural
2.Tabletele şi soluţiile cu fluor
3.Sarea de bucătărie fluorurată
4.Laptele şi sucurile naturale fluorurate

5
I. FLUORIZAREA PRIN APĂ POTABILĂ
Fluorizarea prin intermediul apei potabile rămâne
metoda cea mai sigură şi cea mai ieftină de reducere
a incidenţei cariei dentare.
Prin utilizarea ei, costurile tratării cariei dentare se
pot reduce cu cca 49%.

În S.U.A. obiectivul pentru anul 2010 era ca 75%

dintre locuitori să beneficieze de apă potabilă
fluorurată (în 2008 erau 64.3%).

În ultimul timp, în S.U.A. se pune accent mai mult

pe efectele locale ale metodei.
6
• Fluorizarea sistemică artificială prin apă
potabilă distribuită centralizat s-a realizat
pentru prima dată în oraşul american Grand
Rapids, începând cu 25 ianuarie 1945.
Experienţa reuşită a fost urmată şi de alte
oraşe americane şi nu numai.
• În 1944, cu acordul Serviciului Public
pentru Sănătate al S.U.A., o echipă condusă
de Dr. DEAN a început un experiment
istoric la care au participat locuitorii a două
oraşe americane.
7
• Studiul a avut un lot format din 19.690 de
copii din oraşul Grand Rapids, a cărui apă
potabilă a fost fluorizată artificial cu 1 ppm F.
• Lotul martor a fost format din 4.921 de copii
din oraşul Muskegon.
• Toţi participanţii la studiu aveau vârsta
cuprinsă între 4 şi 16 ani şi rezidenţa de la
naştere într-unul dintre cele două oraşe.
• După 6 ani de la începutul experimentului (în
1951) la copiii din Grand Rapids s-a constatat
o frecvenţă a cariei dentare de două ori mai
mică comparativ cu lotul martor.
8
• Unul dintre primele rezultate ale
experimentului a fost reducerea indicelui de
carie DMF-T cu 55% la grupa de vârstă
12-14 ani.
• Cum în 1951 autorităţile oraşului Muskegon
au decis şi ele fluorizarea apei convinşi
fiind de avantajele metodei, studiul
comparativ nu a mai putut continua.

9
 Oraş cu apă fluorurată Oraş control
Grand Rapid, Michigan Muskegon, Michigan
(January, 1945)
Newburgh, New York Kinston, New York
(May, 1945)
Brantford, Ontario Sarnia,Ontario
(June, 1945)
Evanston, Illinois Oak Park, Illinois
(February, 1947)

După Clinical Practice of the Dental Hygienist, ninth edition, Esther M. Wilkins, 2005.

10
 Oraşe cu fluorizarea Anul Descreşterea
centralizată a apei procentuală a indicelui
DMF-T
Grand Rapid, Michigan 1959 55,5%

Newburgh, New York 1960 70,1%

Evanston, Illinois 1959 48,4%

Brantford, Ontario 1959 56,7%

După Clinical Practice of the Dental Hygienist, ninth edition, Esther M. Wilkins, 2005.

11
• Experienţa americană a fost preluată de
Canada, ţări din Europa etc:
• Canada
• Singapore (1958, la 100% din populaţie)
• Marea Britanie
• Irlanda (1960)
• Olanda (a încetat în 1973)
• Australia
• Noua Zeelandă
• Spania
• Israel (1981)
• Republica Cehă (a încetat în 1993)
12
• Totuşi, o majoritate covârşitoare (97%) din populaţia ţărilor din Europa
Vest nu bea apă cu fluor.
• Aceste ţări sunt:
– Austria
– Belgia
– Danemarca
– Finlanda (a început în 1959 și s-a încheiat în 1992)
– Franţa
– Germania
– Grecia
– Islanda
– Italia
– Luxemburg
– Olanda
– Irlanda de Nord
– Norvegia
– Portugalia
– Scoţia
– Suedia
– Elveţia
– aproximativ 90% din Marea Britanie şi Spania
• Un total de 360 milioane de oameni din 60 de
ţări beneficiază de avantajele apei fluorurate
distribuite centralizat.
• Studii longitudinale efectuate între anii 1953-
1969 au dovedit efectul cario-protector al
fluorului, constatându-se reduceri ale
incidenţei cariei dentare cu:
– 86%, pentru suprafeţele dentare netede
(vestibulo-orale)
– 75%, pentru suprafeţele aproximale
– 51%, pentru zona şanţurilor şi fosetelor
coronare

14
În ceea ce priveşte cantitatea optimă de
fluor, multiplele studii întreprinse în
S.U.A., Danemarca, Suedia, Spania,
Austria, etc. au stabilit că ea este de 1 mg
F/litru de apă, valoare la care înregistrăm:
 cele mai mari reduceri în frecvenţa cariei
dentare
 cele mai reduse procente de fluoroză
dentară blândă (10% - procent considerat
satisfăcător)
• În 1962, Serviciul de Sănătate Publică din S.U.A.
a recomandat doze optime pentru fluor în funcţie
de climă:
– ţări cu climă temperată: 1 ppm F
– ţări cu climă rece: 1.2 ppm F
– ţări cu climă caldă: 0.7 ppm F
• United States Department of Health and Human
Services recomandă din 2011 o concentraţie
optimă de pentru toate regiunile globului de 0.7
ppm F în apa potabilă, plecând de la constatarea
că astăzi există o multitudine de surse de fluor care
influenţează fluorizarea dinţilor individului.

16
 În România
• Între anii 1960-1972, fluorizarea apei potabile s-a
realizat experimental la Târgu-Mureş.
• Deşi fluorizarea nu s-a realizat sub un control
total, fluorizându-se în medie doar 64% din
perioada amintită, datele statistice comunicate au
confirmat scăderi ale incidenţei cariei de până la
52% pentru populaţia infantilă cu vârste cuprinse
între 3 şi 14 ani.
• Încă de la începutul campaniei de fluorizare a
apei potabile s-a pus întrebarea dacă efectele
fluorizării sunt permanente sau realizează doar o
întârziere a apariţiei cariei dentare. 17
• S-a stabilit că efectul cario-protector al fluorului
este unul de lungă durată.
• În sprijinul fluorizărilor vin şi experienţele
locuitorilor unor localităţi care, din multiple
motive, au hotărât întreruperea fluorizării apei.
• Spre exemplu, administraţia oraşului Antigo –
statul Wisconsin, a hotărât să înceapă fluorizarea
apei potabile în 1948 pentru ca după 11 ani să
renunţe la metodă.
• La 4 ani de la întreruperea fluorizării apei,
studiile au arătat creşteri spectaculoase ale
frecvenţei cariei dentare.
18
• Elocvente sunt şi rezultatele unui studiu realizat la
copiii de grădiniţă, unde s-au înregistrat creşteri ale
frecvenţei:
cariei, cu 92%
dinţilor extraşi, cu 183%
dinților obturaţi, cu 41%
• Urmarea a fost că autorităţile locale au fost obligate să
reia fluorizarea apei.
• În 2002, the U.S. Task Force on Community Preventive
Services constată în cazul comunităţilor care au
renunţat la fluorizarea apei potabile o creştere a
incidenţei cariei cu 18%, dar datele sunt încă
discutabile.

19
 Beneficiile fluorizării apei potabile
1. Principalii beneficiari ai fluorizării apei potabile
sunt copiii şi adolescenţii, dar beneficii se
înregistrează şi în cazul adulţilor, la care se constată
scăderi ale frecvenţei cariei coronare dar şi a celei
radiculare.
Într-un studiu realizat în anii „80 de Newbrun s-a
stabilit că în urma fluorizărilor efectuate corect,
incidenţa cariei s-a redus cu:
 30-60%, la dentiţia temporară
 20-40%, la dentiţia mixtă
 15-35%, la dentiţia permanentă
20
2.În cazul pacientului care beneficiază încă de la
naştere de apă fluorurată constatăm:
– În cazul adultului (indiferent de vârstă), la nivelul dinţilor
permanenţi, o reducere a numărului de leziuni carioase cu
27%
– Faptul că frontalii şi în particular cei maxilari, sunt mai
favorizaţi preventiv, comparativ cu dinţii laterali, în timp ce
evoluţia cariilor prezente este încetinită
3. Incidenţa cariilor radiculare este cu 50% mai
redusă:
– la grupa de vârstă 65-84+ de ani se constată scăderi ale
procentului de carii radiculare cu 67% la bărbaţi şi cu
61% la femei
21
4. La fel se întâmplă şi în cazul dinţilor temporari
(40%).
5. În scădere este şi numărul dinţilor extraşi
(temporari şi permanenţi).
6. La adultul cu vârsta cuprinsă între 20 şi 44 ani
constatăm cu 60% mai puţine carii sau altfel spus,
în localităţile ce nu beneficiază de apă fluorurată,
constatăm de 7 ori mai multe edentaţii.

22
• îmbunătăţirea densităţii osoase duce la
creşterea rezistenţei osului alveolar la
acţiunea factorilor locali
• printr-un număr redus de carii şi dinţi
extraşi, scade cantitatea de placă acumulată
și se reduc dezechilibrele ocluzale cauzate
prin apariţia edentaţiilor neprotezate,
aspecte care vor influenţa favorabil evoluţia
sănătăţii structurilor parodontale.

23
8. Printre beneficiile sistemice face parte și faptul
că de peste 30 de ani, la tratarea osteoporozei se
foloseşte fluorura de sodiu în doze apreciabile de
până la 15 mg zilnic, modalitate prin care se scade
şi riscul producerii fracturilor de col femural.

9. Costurile tratamentelor dentare sunt

semnificativ mai mari în regiunile nefluorurate
comparativ cu cele fluorurate.
În S.U.A., media naţională a costului fluorizării apei
potabile este de 0,50$/persoană/an, în timp ce media
naţională a costului unei restauraţii simple este 62$,
24
• Studiile arată că pentru fiecare dolar cheltuit
pentru fluorizarea apei se economisesc 38 $
destinaţi tratamentului stomatologic.
• În ceea ce priveşte costurile anuale, s-a
stabilit că pentru un oraş cu peste 200.000
locuitori se cheltuiesc cu fluorizarea apei
potabile între 12 şi 21 de cenţi/persoană/an,
în timp ce pentru localităţile mai mici se
cheltuiesc între 18 şi 76 de cenţi, totul la o
medie de 51 de cenţi/locuitor/an.
25
 10. La acest avantaj se adăugă şi cele
necuantificabile:
• lipsa durerilor
• lipsa disconfortului produs de tratamentele
stomatologice
• lipsa privaţiunilor suportate
• economia de timp, ce poate duce la timp petrecut
mai rentabil pentru individ şi societate.
În acest context al înţelegerii şi folosirii conştiente şi
individualizate a metodelor de prevenţie primară,
inclusiv a metodelor de fluorizare sistemică şi locală,
s-au obţinut rezultate remarcabile din punct de
vedere cario-profilactic.
26
Statistica S.U.A. pentru perioada 1986-
1987 evidenţia că 50% dintre indivizii
care au împlinit 17 ani nu au cunoscut
experienţa cariei dentare, în timp ce
frecvenţa ei a scăzut în general cu mai
mult de 75% iar pierderea dinţilor ca
urmare a evoluţiei cariei dentare s-a
redus spectaculos.

27
 Fluorizarea artificială a apei potabile
• Se realizează prin utilizarea sărurilor uscate de
fluorură de sodiu, silicofluorură de sodiu sau
soluţiilor acidului hidrofluorosilicic; totuşi, de-a
lungul timpului s-au folosit şi alte substanţe cu
fluor.
• Procesul de fluorizare al apei este simplu, dar
sunt de consemnat costurile mari legate de
construcţia iniţială a uzinei de distribuţie
centralizată a apei şi greutăţile în menţinerea
constantă a concentraţiei optime a fluorului la
valori de maxim 1 ppm F, de-a lungul celor 24
de ore.

28
• Pe de altă parte, există zone pe glob unde
apa comunităţii este fluorurată natural la
diferite concentraţii.
• În acest sens, legislaţia S.U.A. stabileşte
că apa fluorizată poate fi folosită de
populaţie la concentraţii mai mici de 3.9
ppm F; peste această valoare apa necesită
un proces de defluorizare.

29
 Metode de defluorizare a apei potabile
Se realizează cel mai uşor şi ieftin prin amestecul ei
cu apă fără fluor.
Alte metode de defluorizare a apei se realizează
chimic prin tratarea ei cu:
 oxid de calciu (var)

 compuşi de magneziu (dolomită)

 sulfat de aluminiu (alaun)

compuşi cu care fluorul din apă se leagă stabil.

30
• Metodele de defluorizare chimică a
apei sunt de cca 10 ori mai scumpe
decât cele de fluorizare artificială.

• Pentru zonele în care nu există

sisteme de distribuţie centralizată a
apei fluorurate, aceasta se poate
efectua prin fluorizarea extemporanee
a apei.
31
 Fluorizarea extemporanee a apei

În acest scop se comercializează sticle

prevăzute cu picurător ce conţin soluţii cu
fluor astfel calibrate, încât din 10 picături
să se obţină 1 mg F, care se adăugă unui
litru de apă potabilă.

Legislaţia în vigoare cu privire la

fluorizarea artificială a apei potabile.
În lume există două abordări legislative:
32
 A. Legislaţia imperativă
• Impune Ministerelor Sănătăţii să se ocupe de
realizarea fluorizării centralizate a apei
potabile în cât mai multe localităţi din ţara
respectivă.
• La acest sistem au apelat oficialităţile unor
state precum:
Brazilia
Bulgaria
Grecia
Irlanda
5 state componente ale S.U.A. etc.
33
 B. Legislaţia permisivă
• Conferă comunităţilor locale puterea de
decizie
• Comunitatea hotărăşte şi se ocupă de
realizarea condiţiilor necesare efectuării
fluorizării prin intermediul apei potabile
• Este metoda adoptată de:
– cele mai multe state componente ale S.U.A.
– Israel
– Noua Zeelandă
– Canada
– Marea Britanie etc.
34
 Fluorizarea apei în şcoli
Pentru copiii rezidenţi în zone care nu beneficiază
de apă fluorizată distribuită centralizat s-a imaginat
o altă posibilitate de fluorizare şi anume, cea a apei
potabile din şcoli.
Chiar dacă elevii beneficiază de avantajele metodei
numai după vârsta de 5–6 ani şi chiar dacă ei petrec
în şcoală un timp limitat, luând în calcul:
 cinci zile pe săptămână
 9 luni/an
 6-8 ore/zi sau
 vacanţele şcolare
rezultatele sunt de necontestat. 35
• Metoda nu pune mari probleme tehnice,
observându-se în plus că:
 fluoroza dentară blândă este redusă
 principalele beneficii apar la nivelul
suprafeţelor dentare aproximale.
• Pentru această posibilitate de fluorizare a apei:
 concentraţia optimă este de 5–6 ppm F
 costurile sunt de 1,5 $ de persoană/an
• Beneficiile sunt evidente → reducerea
incidenţei cariei dentare cu 39 – 47.5% la
copiii de 12 ani.

36
• În S.U.A. cca 40 de milioane de
oameni locuiesc în zone în care nu
este posibilă fluorizarea centralizată a
apei.
• În anul 1976, de asemenea programe
beneficiau 125.000 copii din 400 de
localităţi rurale.

37
 Alternative sistemice la fluorizarea apei
potabile
Pentru copiii şi adolescenţii care nu sunt
rezidenţi în zone care beneficiază de apă
potabilă fluorurată s-au imaginat alte
modalităţi de fluorizare sistemică.
Fluorul se mai poate administra prin
intermediul:
 soluţiilor şi tabletelor
 sării de bucătărie

 laptelui şi sucurilor de fructe etc. 38

Asemenea posibilităţi de fluorizare
sistemică se indică individualizat și se
pot aplica:

–de către pacient la domiciliu

–în colectivităţile şcolare, ca parte a
programelor de sănătate publică

39
II. Soluţiile şi tabletele fluorurate

Soluţiile cu fluor sunt indicate

copilului mic (până la vârsta de 2 ani)
sub formă de picături. Ele se
administrează direct în gură sau odată
cu alimentele consumate.

40
 Tabletele

• Sunt indicate peste această vârstă şi

obligatoriu doar acelora care pot să le
ingere fără riscul de a se îneca.
• Tabletele se pot administra şi prin
dizolvarea lor în alimentele consumate.
• Există soluţii şi tablete cu fluor care
conţin şi vitamine (polivifluor).

41
ADA (American Dental Association) ridică o
serie de obiecţii faţă de aceste produse:
• preparatele conţin o cantitate fixă de fluor
• nu s-a evidenţiat o îmbunătăţire a efectelor prin această
combinaţie
• nu are sens să administrăm un produs scump copilului
care nu necesită aport suplimentar de vitamine
Tabletele de fluor se comercializează în trei
variante:
– 0,25 mg
– 0,50 mg
– 1 mg
42
• Flacoanele sunt prevăzute cu capace
speciale, greu de desfăcut de către copilul
mic, dar care chiar şi aşa, nu vor fi
păstrate la îndemâna acestora.
• În plus, conţinutul unui flacon de tablete
cu fluor este astfel calculat încât să nu
provoace decesul copilului în cazul în
care acesta consumă accidental întreaga
cantitate existentă.

43
• Fluorizarea prin tablete se recomandă
copiilor de la naştere/de la 6 luni/după 3
ani, până la vârsta de 14 şi chiar 16 ani.

Ele se indică în funcţie de:

 vârstă
 greutate corporală

 concentraţia fluorului din apa potabilă a

localităţii de reşedinţă
44
• Tableta se administrează la culcare, după periajul
de seară.
• Copilul este sfătuit să mestece şi să plimbe tableta
prin gură timp de 1-2 min, iar la final să înghită
fluidul oral rezultat.
• După aceasta i se cere ca timp de 15-30 min:
– să nu clătească
– să nu bea
– să nu mănânce

45
Vârsta pacientului Concentraţia de fluor din apa potabilă (ppm)

Sub 0.3 ppm F Între 0.3 – 0.6 ppm F Mai mult de 0.6 ppm F

De la 6 luni la 3 ani 0,25 mg (picături) 0 0

Între 3 şi 6 ani 0,50 mg (picături 0,25 mg 0

sau tablete)

Între 6 şi 16 ani 1 mg (tablete) 0,50 mg 0

 2,2 mg fluorură de sodiu aduc 1 mg ioni fluor

1 parte per milion (ppm) = 1 miligram/litru (mg/l)
 - nou- născutul care primeşte hrană numai prin suptul la sân
are nevoie de un supliment de 0,25mg F

American Dental Association, Chicago, IL.; din Esther M. Wilkins – Clinical Practice
of the Dental Hygienist, Seventh Edition, 1999.
46
• Pentru regiunile cu climă temperată şi când
concentraţia fluorului din apa potabilă nu
depăşeşte 0.4 ppm F, tabletele se pot indica după
cum urmează:
– până la 10 Kg greutate 0,25 mg F
– pentru o greutate de 10-15 Kg 0,50 mg F
– pentru o greutate de 15-20 Kg 0,75 mg F
– greutate de peste 20 Kg 1 mg F
• Această metodă de administrare a tabletelor cu
fluor se poate constitui şi parte a programelor
şcolare de sănătate.
47
• În acest context, administrarea:
– începe la grădiniţă (5 ani)
– continuă zilnic până când copilul împlineşte
vârsta de 14-16 ani.
• Această posibilitate de administrare a tabletelor
are avantajul că:
– nu împovărează activitatea părintelui
– se realizează prin implicarea:
 cadrelor didactice
 voluntarilor, care realizează programul de
fluorizare
 medicilor stomatologi/igienistelor dentare
48
• Dezavantajul principal al metodei este
tocmai grija părintelui, care trebuie seară
de seară, un număr important de ani, să
dea copilului tableta de fluor.

Produse comerciale:
– Concadent
– Zymafluor
– Polivifluor
– Peri-dent
– Fluoretten
– Ossopan
49
 III. FLUORIZAREA CU SARE DE
BUCĂTĂRIE
 După fluorizarea apei potabile, este considerată a
doua metodă de administrare sistemică a fluorului
(metodă alternativă).
 În lume există aproximativ 40 milioane de oameni
care beneficiază de avantajele fluorizării sistemice
prin intermediul sării de bucătărie.
 Metoda fluorizării prin intermediul sării de
bucătărie nu a fost promovată în S.U.A. dar este
larg folosită în Germania, Franţa şi Elveţia.

50
 –Metoda a fost introdusă în 1948 în Elveţia
de către Wlespi.
–Din 1955 sarea a putut fi şi fluorizată
industrial.
–În 1967 trei sferturi dintre elveţieni
consumau sare de bucătărie fluorurată.
• Metoda a fost propusă în ideea de a realiza
simultan profilaxia:
– cariei dentare şi
– a guşei tiroidiene.
51
La un kg de sare s-au introdus iniţial:
– 5 mg iodură de potasiu şi
– 90 mg fluorură de sodiu
 după 1981, cantitatea de fluor a fost crescută la
250 mg fluorură de sodiu, iar
 recent la 350 mg
• Altfel spus, pentru efecte comparabile cu
folosirea apei potabile fluorizate, este
nevoie de un adaus de cel puţin 200 mg
F/kg, folosindu-se fluorură de sodiu sau
fluorură de potasiu.
52
• În prezent, în Elveţia sarea propriu-zisă ca şi cea
profilactică cu iod şi fluor, se vând la acelaşi preţ,
individul având posibilitatea de a alege.
• Această metodă a fost preluată şi alte ţări, precum:
• Franţa
• Costa Rica
• Jamaica
• Germania
• Brazilia
• Columbia
• Ungaria
• Finlanda
• Spania
• Mexic (din 1981)

53
• Deşi unele dintre aceste ţări adaugă fluor
în sare, majoritatea nu apelează la acest
proces.
• Singurele ţări din Europa occidentală
care permit fluorizarea sării sunt:
– Austria
– Franţa
– Germania
– Spania
– Elveţia
 Metoda prezintă o serie de avantaje:
1.Procent redus de fluoroză dentară, deoarece la vârste mici
consumul sării de bucătărie este relativ redus.
2.Riscul intoxicaţiei acute cu fluor este exclus pentru că şi
în cazul individului care consumă cantităţi apreciabile de
sare, se va produce mai întâi intoxicaţia cu clor şi mult
după aceea cea cu fluor.
3.Există apoi posibilitatea ca individul să poată alege între
sarea de bucătărie simplă şi cea fluorurată
4.Costul redus – calculul făcut în Elveţia sau Finlanda
stabilind un preţ de 0,012 $/Kg de sare, la care se adaugă
lipsa problemelor de dozare, cum apar în cazul fluorizării
apei potabile.

55
 Dezavantajele sunt reprezentate de:
1. Consumul diferit de sare în funcţie de vârstă, sex
etc.
• Se include aici şi ideea că cel mai mic consum se
înregistrează la copii, când nevoia de fluor este
mai mare (pentru mineralizarea preeruptivă a
dinţilor)
2. Se face reclamă la un produs (clorura de sodiu)
care generează boli generale grave (hipertensiune
arterială, cardiopatii etc.) şi este contraindicat sau
indicat într-un consum moderat.
56
Experienţa Ungariei în utilizarea sării de
bucătărie cu fluor

După 10 ani de administrare a sării de bucătărie

cu 250 mg fluorură de sodiu la kg de sare, s-a
constatat o scădere a indicelui cariei la grupa de
vârstă 4-6 ani, de la 6 la 2.8, indice care trebuie
să fie însă comparat cu cel din comunităţile care
beneficiază de fluorizarea apei potabile (DMF-T
= 1.4)

57
 Experienţa Columbiei în utilizarea sării de
bucătărie cu fluor
• Studiu: copii cu vârste între 6 şi 14 ani
• Constatarea a fost o reducere a indicelui
DMF-T cu 50% în cazul indivizilor care au
consumat sare fluorurată
• În colectivităţile care beneficiau de
fluorizarea apei potabile reducerea a fost de
60%

58
 IV. FLUORIZARE PRIN
INTERMEDIUL LAPTELUI ŞI A
SUCURILOR NATURALE
A. LAPTELE
 Atât în laptele uman cât şi în cel de vacă
concentraţia fluorului este redusă (0.01–
0.07 ppm F)
 Concentraţia fluorului poate ajunge la un
maxim de 0.1 ppm în cca 30 min de la
ingerarea lui
59
• Cum laptele este alimentul de bază
pentru copilul mic, s-a considerat că
el ar putea constitui un vehicul
eficient pentru administrarea
fluorului în cazul indivizilor care nu
sunt rezidenţi în zonele care
beneficiază de apă potabilă
fluorizată.
60
• Această metodă de fluorizare a avut şi ea
contestarii ei, aceştia aducând ca principal
argument faptul că fluorul se leagă stabil de calciu
formând CaF2, substanţă cu solubilitate redusă.
• O serie de cercetări întreprinse (Ericson, 1958),
au dovedit că la nivelul stomacului şi în prezenţa
sucului gastric, fluorul din CaF2 este eliberat şi se
absoarbe normal.
• În plus, fluorul este absorbit şi la nivelul
intestinului subţire, unde legat de moleculele de
cazeină sau de cele ale acizilor graşi din lapte,
este absorbit cam în aceeaşi proporţie ca şi fluorul
preluat din apa fluorizată.
61
 Totuşi nu se produce şi fluorizare locală.
 Experimental (iniţial) s-a stabilit concentraţia
optimă a fluorului în lapte la 1.5 ppm iar
actualmente la 5 ppm.
 Leali şi Pastore au propus introducerea în lapte a
fluorurii de sodiu.
 S-a stabilit că la această concentraţie:
 nu se remarcă modificări organoleptice
 nu este influenţată activitatea bacteriană a laptelui
pasteurizat
 nu se modifică caracteristicile fizico-chimice ale
produsului
62
Unele studii au arătat că la un consum zilnic de 200
ml lapte fluorurat, administrat timp de 4 ani copiilor
de până în 10 ani, s-a obţinut la nivelul molarului de 6
ani, o scădere a incidenţei cariei cu 34%.
• În ultimii ani, metoda a fost introdusă prin
programe preventive şcolare în:
– Bulgaria
– Chile
– China
– Rusia
– Anglia
Cantitatea de fluor folosită este de 5 mg la litrul
de lapte.
63
• Această metodă este însă mai complicată
în comparaţie cu folosirea tabletelor sau a
apelor de gură cu fluorură de sodiu 0.2
ppm F.
• Printre inconvenientele majore reţinem:
– obligativitatea pasteurizării laptelui
– păstrărea lui la frigider

64
 B. SUCURILE DE FRUCTE
În cazul ţărilor cu climă caldă, s-a propus realizarea
fluorizării sistemice prin intermediul sucurilor din
fructe, în special a acelora de portocale.

În acest sens, Gedalia (1981) propune o concentraţie

a fluorului de 10 ppm. El a administrat zilnic timp de
3 ani, 100 ml suc de portocale fluorurat la copiii din
grupa de vârstă 6–9 ani. La sfârşitul studiului s-a
constatat o reducere a indicelui DMF-S cu 28%.

65
• Chiar dacă rezultatele obţinute prin
administrarea laptelui şi a sucurilor au arătat
beneficii, metodele s-au dovedit greoaie
necesitând eforturi din partea colectivităţilor
şcolare şi un anumit grad de cultură din partea
părinţilor copiilor implicaţi.
• Experienţa căpătată în cazul utilizării diferitelor
metode de fluorizare sistemică a condus la
concluzia că se indică aplicarea numai a unei
metode sistemice, indiferent de problemele
pacientului, caz în care eficienţa cario-
protectoare este de necontestat.
66
 S-a stabilit că metoda cea mai eficientă, sigură şi
ieftină, rămâne fluorizarea apei potabile, iar în
cazul în care aceasta nu poate fi aplicată, se indică
ca alternativă folosirea sării de bucătărie
fluorurate.
 Chiar dacă experienţa căpătată în cazul
fluorizărilor sistemice este îndelungată (în cazul
apei de peste 50 de ani) acestea se “bucură” în
continuare şi de critici, motiv pentru care
specialistul este obligat să continue munca de
educare a populaţiei.
 Ca alternativă la metodele de fluorizare sistemică,
în unele ţări, fluorizarea structurilor dentare s-a
limitat numai la metode de fluorizare locală. 67
 B. METODE LOCALE DE FLUORIZARE

 Aplicat local, fluorul realizează un efect cario-

profilactic major.
 Metodele de fluorizare locală se referă la
utilizarea sistemelor care conţin concentraţii
relativ mari de fluor şi care aplicate direct pe
dinţi prin diverse proceduri, realizează fluorizări
superficiale la nivelul:
 smalţului
 cementului radicular

68
 Fluorizarea locală poate fi
recomandată:

• la orice vârstă
• în funcţie de nevoile de moment ale
individului

69
• O parte din fluorizările locale sunt parte a
programelor de prevenţie primară.

• Fluorizările locale se pot realiza:

– Profesional
– Personal

• Există pentru fiecare procedeu în parte, produse

special comercializate la anumite concentraţii,
fiecare dintre ele cu anumite indicaţii.
70
 Recomandări generale:
1. Pentru pacientul de orice vârstă şi indiferent de
incidenţa cariei, sursele primare de fluor provin din:
 apa potabilă fluorurată

 pastele de dinţi cu fluor

2. În cazul pacientului cu risc moderat sau crescut

la carie, sursele suplimentare de fluor sunt:
 fluorizările locale profesionale (aplicările se
indică la 6 luni şi chiar 3 luni) sau/şi
 autoaplicările

71
3. Pentru copiii sub 6 ani, recomandarea este de
fluorizare profesională numai prin intermediul
produselor gen varnish, pentru ca peste această
vârstă, fluorul să fie administrat profesional prin
intermediul conformatoarelor şi a produselor
fluorurate sub formă de gel sau spumă.
 Ideea de îmbunătăţire a rezistenţei structurilor
dentare la atacurile acide prin fluorizare locală a
fost pusă în practică la începutul anilor ‟40.
 Primul care a studiat efectele locale ale fluorului a
fost Dr. Basil G. Bibby. Acesta şi-a început studiile
folosindu-se de o soluţie apoasă de fluorură de
sodiu 0,1%, pe care a aplicat-o timp de 2 ani, la
intervale de 4 luni. 72
• Au urmat alţi cercetători, printre care s-au
numărat Dr. John W. Knutson, care
folosindu-se tot de fluorură de sodiu:
–a căutat concentraţia cea mai eficientă
–a stabilit intervalele dintre aplicări
–a pus la punct amănuntele procedurale
• Pe această cale cristalele rezultate sunt:
–mult mai compacte şi stabile
–mai rezistente la demineralizările acide

73
 Obiectivele fluorizării locale sunt:

1. Stimularea remineralizării suprafeţelor

dentare demineralizate
2. Prevenirea cariei dentare
3. Desensibilizarea dentinară

74
 Indicaţiile fluorizărilor locale:
1.La dinţii permanenţi, în primii doi ani posteruptiv
2.La dentiţia de lapte, când tratăm caria de biberon,
fluorizarea locală este permisă numai după vârsta
de 2 ani
3.La pacientul cu xerostomie cauzată prin iradiere de
cap şi gât, sindrom Sjögren, afecţiuni la nivelul
glandelor salivare majore sau apărută ca efect
secundar al administrării anumitor medicamente
4.Când constatăm clinic “explozii de carii” sau
multiple zone de demineralizare, indiferent de
vârstă 75
5. La purtătorii de aparate ortodontice
6. La cei cu supraprotezări
7. La pacientul cu suprafeţe radiculare expuse, atunci
când realizăm prevenirea sau tratarea cariei
radiculare
8. La pacientul care obţine rezultate modeste în
controlul plăcii dentare, inclusiv la persoanele cu
dizabilităţi sau cu retard psihic
9. La pacientul cu hipersensibilitate dentinară
10. De rutină, post detartraj
11. Când în apa potabilă nu există sau există cantităţi
reduse de fluor şi individul nu beneficiază de alte
metode de fluorizare generală
76
 A. FLUORIZAREA LOCALĂ
PROFESIONALĂ

Metodele de fluorizare locală profesională nu

sunt indicate ca parte a programelor comunitare
de sănătate publică.

77
Indicaţiile fluorizărilor locale profesionale:
1.Copiilor cu sau fără carii de biberon, care sunt subexpuşi
la fluor sau cu statut socio-economic scăzut (numai lacuri
– varnish)
2.Imediat posteruptiv (primii 2 ani), când smalţul
incomplet mineralizat captează rapid fluor
3.Rezidenţilor din localităţi fără sau cu puţin fluor în apa
potabilă
4.Pacienţilor cu leziuni carioase incipiente (faza
reversibilă) sau cu multiple zone de demineralizare
5.Ca modalitate de prevenire a cariilor secundare/recurente
6.Indivizilor care nu reuşesc un control eficient al
biofilmului dentar 78
7. Pacienţi cu xerostomie, mai ales în cazul celor cu
iradieri în zona cap/gât, cu sindrom Sjögren sau celor
care primesc medicamente ce conduc la flux salivar
redus
8. Celor cu parodontopatie şi suprafeţe radiculare expuse
(de rutină post detartraj)
9. Celor cu aparate ortodontice
10. Dinţilor ce suportă supraprotezări
11. Pacienţilor cu titru crescut al microorganismelor
cariogene
12. Pacienţilor cu regim alimentar dezordonat sau care au
diete cariogene
13. Pacienţilor care abuzează de consum de alcool/droguri
14. Pacienţilor care-şi realizează igienă dentară neregulat
79
• De-a lungul timpului au fost folosite în principal
3 sisteme pentru fluorizarea locală profesională:
– fluorura de sodiu
– fluorura de staniu
– fluoro-orto-fosfatul acidulat (APF)

• Alături de acestea, în S.U.A. a fost aprobată şi

utilizarea monofluorofosfatului de sodiu
(Na2PO3F) – MFP sau al unor lacuri fluorurate.
• Monofluorofosfatul de sodiu este folosit în
principal la fabricarea pastelor de dinţi, efectele
de suprafaţă fiind comparabile cu cele produse de
fluorura de sodiu.
80
Nenumăratele studii efectuate au permis
specialiştilor să stabilească:
 A. Modalităţile de fluorizare locală, cu
care s-au obţinut apoi reduceri în incidenţa
cariei cu cca 30%
 B. Perioadele optime de fluorizare →
regula generală este să fluorizăm fiecare
dinte permanent în primii 2 ani
posteruptivi. Aceasta nu înseamnă că
recomandăm fluorizările locale
profesionale numai la copii, ele se putându-
se indica la orice vârstă.
81
 Mecanism de acţiune
 Cercetările efectuate cu cele 3 sisteme de
fluorizare menţionate produc la suprafaţa
smalţului, în principal fluorură de calciu (CaF2),
care se acumulează şi determină noi reacţii cu
eliberare de ioni de fluor.
 Aceştia pot înlocui ionii hidroxil de la nivelul
cristalului de hidroxiapatită şi generează cristale
noi de fluorhidroxiapatită pe de-o parte, sau se
pierd în grosimea plăcii dentare şi în fluidul
bucal, pe de altă parte.
• S-a constatat că fluorura de calciu iniţial formată,
se pierde rapid în fluidul oral în primele 24 de
ore. Pierderea continuă şi în următoarele 15 zile
dar într-un ritm mai lent.
 Acest lucru impune refacerea fluorizărilor locale
în acest interval, pentru ca la suprafaţa smalţului
să rămână o cantitate suficientă de ioni liberi de
fluor, care să modifice favorabil structurile
dentare de suprafaţă prezente în cavitatea orală.
 Pornind de la aceste constatări, Knutson este
primul care propune ca fluorizarea locală
profesională să cuprindă:
83
• 4 aplicaţii succesive realizate la intervale de
2-7 zile pe durata a maxim 4 săptămâni,
prin care se obţin modificări în structura
smalţului de suprafaţă.
• După un asemenea tratament efectuat în
primii 2 ani posteruptivi, ionii de fluor se
vor regăsi pe o grosime de 20-30 µm în
smalţ, unde pot realiza o concentraţie
permanentă de cca 1.300 ppm F.

84
Viteza de pierdere a fluorului din fluorura de
calciu formată variază:

 de la pacient la pacient
 în funcţie de substanţa activă utilizată, însă
schimbul ionilor hidroxil cu cei de fluor are loc
întreaga viaţă dar într-un ritm mai lent
comparativ cu perioada de maturare post-
eruptivă a smalţului şi pe o adâncime mai redusă
(5-10 µm).

85
 Caracteristicile sistemelor de fluorizare locală
profesională
NaF APF SnF2

Concentraţii Soluţie 2% Gel sau soluţie 1,23% Soluţie 8%

Ioni de F% 0,91% 1,23% 1,95%

ppm F 9040 ppm 12300 ppm 19360 ppm
Mg F/ml 9,04 12,0 19,36
Eficacitate 29% 28% 32%
Frecvenţa aplicărilor La 3, 7, 10, 13 ani – Una sau două pe an Una sau două pe an
4/an
Gustul Blând Amar fără arome Astringent
Discoloraţii dentare Nu Nu Brun
Reacţii gingivale Nu Nu Ocazional

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist – 1995.

86
 Fluorura de sodiu (NaF)
 Fluorură de sodiu neutră (pH–7)
 Ea s-a utilizat iniţial în soluţie apoasă 2% şi conţine
0,9% ioni de F sau 9050 ppm F sau 9,05 mg F/ml.
 Eficienţa dovedită este scăderea incidenţei cariei cu
cca 29%.
 Soluţia de fluorură de sodiu este stabilă timp
îndelungat, însă trebuie păstrată în recipiente ermetic
închise.
 Ea se poate prepara şi extemporaneu prin dizolvarea
a 0,2 g pudră de fluorură de sodiu în 10 ml apă
distilată.
87
• Soluţia de NaF prezintă un gust acceptabil, însă
produsele comerciale conţin de regulă îndulcitori
şi aromatizanţi.
• Ea se indică în aplicaţii:
la 3 – 6 luni
în 4 sau 5 şedinţe succesive
programate la intervale de 2-7 zile

• Substanţa aplicată se menţine în contact cu

dintele între 30 s şi maxim 4 min.
• Astăzi, fluorura de sodiu se comercializează sub
formă de soluţie, gel, spumă şi lac.
88
• Toate produsele sub formă de lac (varnish) conţin
fluorură de sodiu neutră
• S-au imaginat multiple produse → exemple:
– lac cu NaF 1,7% în răşini vâscoase ce conţin 8
mg F/ml de produs
– lac cu NaF 5% în răşini vâscoase care conţin
25 mg F/ml de produs
• Concentraţia în ioni de fluor a varnish-lui cu NaF
5% este mare (22.600 ppm F) la o cantitate de
produs mult mai mică, comparativ cu gelurile sau
spuma fluorurată utilizată.
89
 Fluorura de staniu (SnF2)
A fost folosită pentru prima dată în 1955, ca
substanţă activă antiplacă într-o pastă de dinţi
(Crest Cavity Protection).
Soluţia de SnF2:
• se utilizează la concentraţii de 8%
• are pH de 2.4-2.8
• conţine 1,95% ioni de F sau 19.36 ppm
Soluţia de SnF2 nu este stabilă. În timp apar
precipitate albe, vizibile, ce reprezintă hidroxid şi
apoi oxid de staniu.
90
 Soluţia de fluorură de staniu prezintă şi alte
dezavantaje:

• Soluţia se utilizează numai proaspăt preparată

• Prezintă un gust amar, metalic, astringent
• Determină colorări brune persistente la nivelul
structurilor dentare cariate, demineralizate şi nu numai
• Se indică în aplicaţii de 1-2 ori pe an, prin care incidenţa
cariei dentare se reduce cu 32%

91
• Fluorura de staniu este greu acceptată de
pacienți datorită neajunsurilor menţionate, chiar
dacă gustul a fost îmbunătăţit prin adăugarea de
aromatizanţi (glicerină, sorbitol) care-i
îmbunătăţesc şi stabilitatea.
• Pasta de dinţi Blend-a-med Complete 7 Expert
Gums Protection (1100 ppm F) conţine:
– 0,454% fluorură de staniu stabilizată
– hexametafosfat de sodiu
• Prin această combinaţie se îmbunătăţeşte gustul
şi nu se mai produc colorări.
92
Fluorortofosfatul acidulat – APF (acidulated
phosphat fluoride)

 Reprezintă un amestec de:

 fluorură de sodiu 2%

 acid fluorhidric 0,34%

 acid ortofosforic 0,98%

93
• APF-ul se comercializează:
–sub formă de soluţie, gel şi spumă
–la un conţinut de 1,23% ioni F, cu 12,3
ppm F sau 12,0 mg F/ml şi la un pH de 3-
3.5.
• Când preparatele APF comercializate
prezintă un pH peste 4, ele nu trebuie
folosite, deoarece adsorbţia F-ului la nivelul
smalţului este ineficientă.

94
 Gelul
• Faza semisolidă a unei soluţii coloidale prezintă
proprietăţi tixotropice, adică devine lichid atunci
când asupra lui se exercită o presiune mecanică.
• APF-ul este utilizat de regulă în conformatoare:
 în aplicaţii de 4 min
 1-2 ori/an sau 4 ori/an în cazul pacientului cu cario-
activitate intensă
• determină reducerea incidenţei cariei cu cca 28%.
• Fără aromatizanţi prezintă un gust amar, însă nu
provoacă discoloraţii dentare sau iritaţii gingivale.

95
Produsele ce conţin APF sunt contraindicate în cazul
pacienţilor care prezintă:
1. Restaurări dentare din porţelan/compozit → componenta
hidrofluoridă dizolvă macroumplutura anorganică şi
reduce microumplutura; produc suprafeţe poroase
2. Obturaţii din glass-ionomeri → apar suprafeţe poroase

3. Implanturi de titan → creşte coroziunea.

În asemenea cazuri se indică acoperirea acestor restaurări cu

vaselină sau cu un alt izolant şi apoi urmează fluorizarea
propriu-zisă cu APF.
Din acest punct de vedere, recentele materiale cu
microumplutură nu sunt afectate de agenţii APF.
Alternativa la folosirea APF-ului sunt produsele cu NaF.
96
 Spuma fluorurată

A fost introdusă pentru prima dată în anul 1993, de

către firma Oral B.
Ea reprezintă un amestec de aerosoli cu APF
1,23%.
Spuma se aplică în conformatoare, unde oferă
avantajul reducerii cantităţii ionilor de F, cu
păstrarea concentraţiei substanţei.
Reprezintă o modalitate prin care se previne
producerea fluorozei dentare.
97
 –Rezultatele obţinute în reducerea
incidenţei cariei sunt identice ca şi în
cazul aplicării soluţiei sau a gelului cu
APF.
• APF-ul a fost dezvoltat de Brudevold şi
colab. într-un efort de a produce:
– o cantitate cât mai mare de fluorhidroxiapatită
– o cantitate mai redusă de fluorură de calciu
Agentul Formă Concentraţie Mod de Notări speciale
aplicare
Fluorură de sodiu (Na F) Soluţie apoasă 9040 ppm badijonare Izolare absorbantă
pH = neutru 2% 0,90% ioni F
Gel 2% 9040 ppm conformator A NU se înghiţi!
0,90% ioni F Se evită supraîncărcarea
Spumă 2% 9040 ppm conformator Se evită supraîncărcarea.
0,90% ioni F Necesită doar 25% din
cantitatea de gel utilizată
Lac (varnish) 22600 ppm badijonare Se întăreşte rapid fără riscul
5% 2,3% ioni F înghiţirii.
Fluorură fosfat acidulată Soluţie apoasă 12300 ppm badijonare Izolare absorbantă
(APF) 1,23%
pH= 3.5
Gel 1,23% 12300 ppm conformator Grijă la cantitatea utilizată!
NU se utilizează în
Se cere pacintului să nu
prezenţa compozitului, a
înghită.
porţelanului sau a
sigilărilor Spumă 1,23% 12300 ppm conformator Se foloseşte doar 25% din
cantitatea de gel
recomandată într-o aplicare.
Fluorura de staniu (SnF2) Soluţie apoasă 19360 ppm badijonare Gust metalic, amar.
pH = 2.4-2.8 8%
Dezavantajele NU o mai Preparată
recomandă zilnic
După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth Edition, 2005.
99
METODE DE APLICARE LOCALĂ
PROFESIONALĂ A SISTEMELOR
FLUORURATE

a. badijonare
b. în conformatoare
c. ionoforeză

100
 Pregătirea dinţilor în vederea efectuării
fluorizărilor locale profesionale:
• Indiferent de metoda de aplicare, înaintea
efectuării procedurii propriu-zise, nu este
obligatoriu să efectuăm detartraj şi periaj
profesional când se utilizează cupe de cauciuc şi
paste abrazive.
• Aceste proceduri se indică numai în cazul
pacienţilor care prezintă..:
– tartru
– coloraţii dentare dure
...deoarece asemenea depozite nu sunt permeabile
şi penetrabile pentru ionii de fluor.
101
Ca regulă generală – înaintea acestei
proceduri se recomandă obligatoriu
periaj personal

Chiar dacă placa nu se îndepărtează în

totalitate, se ştie că la nivelul ei, în mod
normal, se produce concentrarea ionilor
de fluor, mecanism benefic antiplacă.

102
 Pacientul trebuie informat cu privire la:
 scopul fluorizărilor locale
 limitelor acestora
 faptul că ele reprezintă numai o parte a
programelor preventive, care normal cuprind în
mod obligatoriu:
o controlul zilnic al plăcii dentare
o disciplinarea regimului alimentar
 Urmează aplicarea sub izolare a preparatelor cu
fluor. Acestea se menţin în contact cu dinţii între
30 s şi 4 min
• La sfârşitul procedurii şi după ştergerea
cu bulete de vată a dinţilor fluorizaţi,
pacientul este rugat să elimine fluidul
oral rezultat, urmând ca timp de 30
minute:
– să nu clătească
– să nu bea
– să nu consume alimente

104
 Reguli:
• Aplicarea preparatelor cu fluor se face în:
– 4 şedinţe succesive
– la intervale de 2-7 zile
• După aplicările iniţiale, pacientul este rechemat
la fluorizare locală în funcţie de cario-activiatea
de moment, la intervale de 3, 6 sau 12 luni, în
mod obişnuit pentru o singură aplicare.
• În cazul pacientului cu cario-activitate redusă
recomandarea este de o singură aplicare pe an.
• De asemenea se fluorizează fiecare dinte nou
erupt cât mai aproape de momentul erupţiei şi
obligatoriu în primul an posteruptiv.
105
 În cazul dinţilor de lapte recent erupţi:
• Se recomandă fluorizări locale cu preparate sub
formă de lac (varnish).
• Se recomandă ca fluorizările locale profesionale
să înceapă după vârsta de 2 ani, în aplicaţii de
cel puţin 2 ori pe an, până la vârsta de 15 ani.
• După 6 ani, preparatul preferat este APF-ul.

În cazul adultului:
• Se indică utilizarea seriilor de 4 aplicaţii urmate
de reveniri la 3, 6 şi 12 luni cu aplicaţii de
menţinere a rezultatelor – una sau mai multe, în
funcţie de nevoile de moment.
106
a. Aplicarea produselor fluorurate prin badijonare
 Pacientul este aşezat în fotoliul dentar cu capul într-o
poziţie cât mai verticală pentru a preveni curgerea spre
fundul gâtului şi înghiţirea produsului fluorurat
(profilaxia fluorozei dentare).
 Arcadele dentare sunt izolate prin metoda absorbantă
folosind:
 rulouri
 automatom
 aspirator de salivă
 Dinţii urmează să fie uscaţi cu ajutorul spray-ului de aer.
 Hemiarcadele de aceeaşi parte, mandibular şi apoi
maxilar, sunt fluorizate pe rând.
107
• În cazul copiilor unde nu avem posibilitatea realizării
unei izolări eficiente, fluorizarea se realizează în trei
timpi, arcada mandibulară fiind fluorizată pe hemiarcade.
• Astfel pregătiţi, dinţii sunt badijonaţi cu produse
fluorurate timp de maximum 4 min, interval în care
încercăm să menţinem suprafeţele dentare în permanenţă
umede. Vom forţa pătrunderea produselor şi interdentar.

Prevenţie - Când fluorizarea locală se realizează la copilul

cu dinţii permanenţi în formare, pentru profilaxia fluorozei
dentare se recomandă:
1. Cantitatea de produs utilizată la o procedură să nu
depăşească 2 mg F
2. Capul pacientului să fie poziţionat cât mai vertical 108
3. Rulourile utilizate vor avea capetele tăiate în unghi de
45º, procedeu prin care se obţine o mai bună menţinere
a acestora
4. La sfârşitul timpului de contact, dinţii sunt şterşi cu
bureţi sau cu bulete de vată pentru a îndepărta excesul
de fluor, urmând ca pacientul să elimine fluidul oral
rezultat fără a-l înghiţi.
• În funcţie de cario-activitate sau de problemele pentru
care indicăm fluorizarea locală profesională, se
recomandă ca intervalul contactului fluorului cu dintele
să varieze de la 30 s la 4 min.
• În următoarele 30 min după fluorizare, pacientul este
sfătuit să nu bea, clătească sau să mănânce.

109
b. Aplicarea produselor fluorurate prin intermediul
conformatoarelor
 Această metodă de aplicare a fluorului este superioară
metodei anterior descrise, ea fiind întotdeauna de preferat.
 Conformatoarele utilizate trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe:
 să fie de unică utilizare sau sterilizabile
 să protejeze gelul, fără a permite înghiţirea lui
 să existe într-o gamă diversificată de mărimi, pentru
individualizare
 să acopere în totalitate coroana clinică a dinţilor, inclusiv
suprafeţele radiculare dezgolite – 2 mm peste marginea gingivală
 să fie rezistente dar flexibile, permiţând pătrunderea gelului în
spaţiile interdentare pentru a favoriza efectul tixotropic
 să aibă un preţ de cost acceptabil. 110
 Tipuri de conformatoare:
1. Conformatoare individuale:
 Sunt realizate din:
a. plăci de polivinil
b. materiale termoplastice
 Au avantajul de a se adapta optim la forma arcadelor
dentare
 Astfel de conformatoare sunt rezistente şi se
recomandă:
 pacienţilor cu carioactivitate intensă
 fluorizărilor locale efectuate de pacient la domiciliu
 Conformatorul individual se spală după fiecare utilizare
şi este reutilizabil. 111
2.Conformatoare prefabricate:
 Confecţionate din styrofoam
 Sunt livrate
 în 2 modele, pentru maxilar şi mandibulă
 în mărimi variate, pentru o bună adaptare
 Există conformatoare prefabricate
 unimaxilare
 bimaxilare
 Realizăm fluorizarea simultană a ambelor arcade
 Ele sunt:
 de unică utilizare
 confortabile
 se adaptează uşor diferitelor forme ale arcadelor dentare

112
3. Conformatoare prefabricate pe sistem pernă
de aer:

• Realizează o adaptare perfectă la arcadele dentare

prin umflare
• Dezavantaje:
– volum mare
– nu pot fi sterilizate

113
 Tehnica de aplicare:

 Când fluorizăm profesional, conformatorul este

aplicat în cavitatea orală a pacientului
 După ce acesta şi-a periat dinţii introducem
aspiratorul de salivă şi realizăm izolarea cu
rulouri
 Conformatorul este ţinut în contact cu arcadele
dentare maxim 4 min.

114
 La adult:
 Se aplică în conformator cca 2 ml gel pentru o
arcadă sau 5 ml gel pentru ambele arcade.
 Gelul umple conformatorul pe 40% din
capacitatea totală sau complet în cazul
produselor sub formă de spumă (foam).
La copilul mic:

 Se indică pentru ambele arcade cca 4 ml gel.

 Conformatorul este umplut 30% cu gel sau în
totalitate cu spumă.
115
• După îndepărtarea conformatorului, surplusul de
gel de pe dinţi se şterge cu bulete de vată iar
pacientul elimină fluidul oral rezultat.
• Pentru eficienţă maximă, la sfârşitul procedurii
se recomandă pacientului ca timp de 30 min:
– să nu bea
– să nu clătească
– să nu mănânce
• Dacă se folosesc conformatoare bimaxilare
arcada mandibulară este uscată la sfârşit.

116
 Aplicarea lacurilor fluorurate (varnish)
 Lacurile fluorurate au fost introduse în 1964.
 Produsul este aplicat de peste 25 de ani în ţările
Scandinave şi Canada, iar din 1994 şi în SUA,
fiind aprobat spre folosire de Food and Drug
Administration (FDA).
 Lacurile conţin cantităţi mari de fluor, peste
20.000 ppm şi se recomandă în aplicaţii efectuate
la 6 luni.
 Este o metodă de fluorizare:
o sigură şi eficientă
o rapid şi uşor de aplicat
o bine acceptată de pacienţi
117
 Avantaje:
1. Siguranţa metodei, deoarece riscul reacţiilor
toxice este minim, datorită:
– prizei rapide
– eliberării lente a fluorului
– cantităţilor reduse necesare
2. Contactul îndelungat cu structurile dentare
3. Priza obţinută în prezenţa salivei
• După izolare şi uşoara uscare a arcadelor dentare
de fluorizat se trece la aplicarea lacului, efectuată
cu ajutorul unei periuţe-pensule.
• Lacul prezintă o culoare galben-brună şi se
întăreşte rapid chiar şi în prezenţa umezelii.
118
 Indicaţii date pacientului după fluorizare
 timp de 30 de min să nu bea şi să nu clătească
 timp de 4-6 ore pacientul nu trebuie să se perie;
începe periajul chiar de a doua zi, dacă este
posibil
 în ziua aplicării trebuie să se evite consumul:
 băuturilor fierbinţi
 băuturilor alcoolice
 alimentelor dure
 Lacul se îndepărtează a doua zi, prin periere
personală şi utilizarea aţei dentare
119
 Lacurile fluorurate se indică:
I. Copilului mic (sub 4 ani), pentru profilaxia şi
tratarea cariei de biberon, mai ales în zona
frontalilor, dar se poate fluoriza şi întreaga arcadă
dentară.
II. Adulţilor, pentru tratarea suprafeţelor radiculare
expuse.
 Varnish-ul produce remineralizarea leziunilor
incipiente de la nivelul smalţului dinţilor temporari,
din şanţuri şi fosete şi din jurul bracket-urilor
ortodontice.
 Varnish-ul fluorurat este o opţiune în cazul tratării
hipersensibilităţii dentinare şi singura alegere în
vederea utilizării locale a fluorului la copiii cu vârste
sub 6 ani. 120
 Lacuri pe bază de fluor (LF)
 Au fost utilizate în Europa din 1964, iar în S.U.A.
din 1994 (Duraphat).
 În Europa ele au fost îndelung folosite, de la
mijlocul anilor `70 şi până la începutul anilor ‟90,
când 93% dintre preparatele pentru fluorizare
locală profesională erau lacuri.
 În S.U.A., FDA a aprobat iniţial folosirea lacurilor
fluorurate doar ca:
 lineri
 agenţi de desensibilizare
 nu şi ca agenţi cario-preventivi

121
• După aprobarea utilizării lor, AAPD (American
Academy of Pediatric Dentistry) recomandă
lacurile cu fluor în aplicări chiar la prima vizită a
copilului la dentist, care ar trebui să aibă loc:
– până la vârsta de un an
– imediat după erupţia primului dinte
• Studiile întreprinse concluzionează că aplicarea
lacurilor la copilul mic (2-3 ani) reprezintă o
metodă uşor de efectuat, sigură şi eficientă.

122
• Se constituie într-o alternativă
neinvazivă la tratamentul curativ al
cariei dentare.
• Procedura devine obligatorie pentru
copiii cu risc crescut la carie.
• Studiile susţin că prin aplicaţii de lungă
durată a lacurilor cu fluor s-au obţinut
scăderi în incidenţa cariei cu
aproximativ 30-38%

123
 Ritmul de aplicare a lacurilor cu fluor:
• Ultimele studii recomandă realizarea a trei
aplicări în decurs de-o săptămână şi efectuate o
dată pe an, sau conform experienţei scandinave,
se recomandă două aplicări pe an, ceea ce
reprezintă schema standard de revenire a
pacientului la controalele periodice.
• Cel mai acceptat interval de aplicare este de 2 ori
pe an; studii efectuate în Finlanda au arătat că
beneficiile metodei nu cresc prin mai multe
aplicări anuale (ex: de 4 ori/an).
124
• În ceea ce priveşte riscul de producere a
fluorozei dentare:
– nu există suficiente date
– posibilitatea apariţiei ei este totuşi puţin
probabilă datorită cantităţii scăzute de lac
înghiţit
• Au fost raportate cu totul excepţional:
– reacţii alergice de contact (edeme)
– crize astmatiforme în legătură cu solvenţii
din lacuri (colofoniu)

125
• Pentru a evita producerea reacţiilor alergice
se recomandă ca aceste preparate să nu fie
aplicate şi pe ţesutul gingival sângerând, iar
în caz de alergie, substanţa aplicată trebuie
îndepărtată de urgenţă.
• Actualmente se comercializează mai multe
produse (primele 3 şi în S.U.A.):

126
 1. Duraphat
• Este un produs Hensen-Schmidt (1964 – Woelm
Pharma Co.) care actualmente este fabricat de
Colgate-Palmolive.
• Duraphat-ul conţine fluorură de sodiu 5%, 25
mgF sau 2,26% F în flacoane de 10 ml.
• Reprezintă o suspensie de NaF într-o soluţie
alcoolică de lacuri naturale (o bază neutră de
colofoniu)
• Prezintă avantajul de a adera la suprafaţa dentară,
unde formează o peliculă galben-maronie care
rezistă pe dinţi în jur de o săptămână, chiar în
condiţiile în care pacientul îşi efectuează corect
igiena orală. 127
• Cercetările au demonstrat o creştere a
concentraţiei fluorului până la o adâncime de 100
m.
2. Durafluor (Pharmascience, Montreal), cu
fluorură de sodiu 5%, aromatizanţi şi xilitol, în
flacoane de 10 ml.
3. Fluor Protector (Ivoclar Vivadent) – conţine
difluorosilan 1% în ampule de 1 ml sau unidoze de
0,4 ml.
4. Cavity Shield (OMNII Oral Pharmaceuticals) cu
fluorură de sodiu 5%, comercializat în unidoze de
0,25 ml sau în flacoane de 0,4 ml prevăzute cu
periuţe aplicatoare.
128
5. Bifluorid 12 (Voco) cu fluorură de sodiu
2,7% F şi fluorură de calciu 2,9% F, o
formulă mult mai eficientă în cazul
smalţului demineralizat.
6. Epoxidyte 9070 este un produs cu acţiune
îndelungată:
este rezultatul amestecului
monofluorofosfatului disodic cu un poliuretan
autopolimerizabil
se aplică o dată la 6 luni

129
 Alte produse utilizate în fluorizarea locală
profesională (în spcecial utilizate în Europa)

Nafestezina
Reprezintă un amestec de:
 fluorură de sodiu 75%
 glicerină 25%

Metoda este indicată mai ales pentru

desensibilizarea dentinară, dar se poate folosi
şi preventiv, în aplicaţii bianuale a 6 şedinţe
succesive. 130
• Nafestezina se aplică sub izolare pe suprafeţe
dentare uscate, prin frecare cu spatule de
lemn, timp de 1 min.
• La nivelul parodonţiului marginal se evită
împingerea subgingivală a granulelor de
NaF, iar la finalul aplicării se spală cu atenţie
zona, deoarece fluorura de sodiu este
deosebit de nocivă pentru ţesuturile moi
subgingivale.

131
 Fluoraminul
• Reprezintă un amestec de două aminofluoruri.
• Aminofluorurile manifestă:
– o adeziune specială la suprafeţele dentare,
permiţând un schimb mai îndelungat de ioni
de F
– efecte bacteriostatice, antienzimatice şi de
reducere a tensiunii superficiale, limitând prin
acestea şi depunerile de placă

132
• Produsul este indicat pacienţilor cuprinşi
în programele de profilaxia cariei dar el
poate fi folosit:
• după şlefuiri selective
• după detartraje
• la purtători de aparate ortodontice
fixe sau mobile
• la cei cu lucrări protetice fixe
• la lucrătorii din industria chimică

133
• Fluoraminul se poate aplica:
– prin badijonare
– prin periere
• Tratamentul poate începe după vârsta de 4 ani,
prin fluorizări realizate personal de către pacient
după următoarea formulă:
– între 4 – 7 ani: o periere o dată pe săptămână
– la 8 ani: o periere la două săptămâni
– după 9 ani: o periere o dată pe lună
• Se va evita contactul prelungit cu mucoasele
• Fluoraminul se poate aplica şi prin metode
profesionale, recomandându-se în acest sens 2
aplicări pe an.
134
 c. Aplicaţii locale de fluor prin ionoforeză

 Ionoforeza este cea mai eficientă metodă de

fluorizare locală profesională, însă este scumpă
şi greu de aplicat în colectivităţi.
 Această posibilitate de fluorizare topică
profesională reprezintă cea mai eficientă
metodă locală de prevenire a cariei dentare.
 Ionii de fluor sunt forţaţi sub acţiunea
curentului electric continuu de joasă
intensitate, să penetreze ţesuturile dentare în
profunzime.

135
• Sursa de curent electric continuu poate să fie
reprezentată şi de o simplă baterie electrică.
• Principiul metodei se bazează pe legea
respingerii ionilor cu aceeaşi sarcină electrică şi
atragerea celor de sarcină electrică contrară.
• Ionul de fluor, fiind încărcat negativ, este respins
de electrodul încărcat tot negativ şi forţat să
pătrundă în profunzimea structurilor dentare.
• Prin ionoforeză, un număr mare de ioni de fluor
penetrează structurile dentare pe întreaga
suprafaţă a coroanei clinice, inclusiv la nivelul
suprafeţelor aproximale.
136
• Pentru ionoforeză se utilizează produse cu:
fluorură de sodiu 1%
APF 1.4% sau în conformitate cu indicaţiile fabricantului
• Aceste soluţii sunt aplicate în conformatoare
speciale, care conţin bureţi de unică folosinţă, ce
urmează a fi conectate prin intermediul unor linguri
metalice la sursa de curent electric.
• Wilson şi colab. (1981) demonstrează că prin acest
mecanism dinţii vor conţine după ionoforeză de 2-4
ori mai mulţi ioni de fluor comparativ cu cei
fluorizaţi local prin celelalte metode sau de 20-30 ori
mai mulţi ioni de fluor comparativ cu dinţii ce nu au
suportat fluorizări. 137
 B. AUTOAPLICĂRI LOCALE DE
FLUOR
a. paste de dinţi
b. ape de gură
c. geluri
Asemenea produse cu fluor se aplică prin:
 periere
 clătire
 intermediul conformatoarelor individuale sau
de unică folosinţă
 irigare orală 138
• Indicarea variatelor posibilităţi de
autofluorizare se face în concordanţă
cu nevoile de moment ale pacientului
şi sunt recomandate pentru a
suplimenta efectele:
–fluorizărilor generale, sau/şi
–pe cele locale profesionale

139
 a. Pastele de dinţi
 Studiile au arătat că prin utilizarea pastelor de
dinţi cu fluor de 2 ori pe zi pe timp nelimitat, se
obţine o scădere a incidenţei cariei dentare cu
cca 15-30% şi în plus, se realizează refacerea
structurilor dentare cu conţinut crescut de fluor
de la suprafaţa coroanelor dentare, care se pierd
firesc prin uzură şi prin abraziunea produsă prin
periere.
 Pastele de dinţi cu fluor nu se indică copiilor
sub 2 ani!!!
140
• În cazul pacienţilor cu cariogenitate
moderată sau cu carii agresive ele se indică
la perierea dinţilor de câteva ori pe zi.

Perierea dinţilor cu geluri cu fluor

 Pe lângă pasta de dinţi, fluorizarea prin
periere dentară se poate realiza şi prin
folosirea gelurilor fluorurate special
fabricate.

141
Sunt recomandate de medicul
stomatolog:
–post-detartraj
–la nivelul dinţilor cu hipersensibilitate
–la pacientul cu aparate ortodontice fixe,
inclusiv o perioadă după îndepărtarea lor
–la pacientul supus iradierilor în zona cap
şi gât

142
 Gelurile fluorurate pentru periere dentară sunt
considerate o alternativă la folosirea apelor de
gură cu fluor şi se pot indica împreună cu
fluorizările profesionale.
 Se pot administra zilnic prin periere gelurile ce
conţin:
 fluorură de sodiu 1,1%, (pH neutru şi 5000 ppm
F)
 APF 1,1% (pH 3,5 şi 5000 ppm F)
 fluorură de staniu 0,4% într-o bază de glicerină
(1000 ppm F)

143
• Asemenea preparate sunt de administrat:
– o dată pe zi, seara la culcare
– după ce pacientul şi-a efectuat periajul şi
curăţirea interdentară cu dental floss-ul
• Într-o asemenea situaţie se recomandă:
– să acoperim periuţa pe 1/3 din suprafaţa
activă
– la o periere să folosim 2 ml gel, cu care
periem dinţii timp de 1 min
– la final nu se clăteşte

144
Gelurile cu fluor pentru auto-aplicări, utilizate
prin periere sau cu ajutorul conformatoarelor

Tipul/procente Concentraţia în ppm Ghid de utilizare zilnică

1,1% NaF 5000 4-8 picături în interiorul conformatorului
sau prin periere, preferabil seara la
culcare
1,1% APF 5000 4-8 picături în interiorul conformatorului
sau prin periere, preferabil seara la
culcare
0,4% SnF 1000 prin periere, preferabil seara la culcare

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth

Edition, 2013. 145
 Elmex Protector
• Reprezintă un amestec de aminofluoruri şi fluorură de
sodiu incorporate într-un lac de poliuretan
autopolimerizabil.
• Natural, aminele fluorurate:
– reduc solubilitatea smalţului
– uşurează fixarea fluorului la suprafaţa smalţului dentar prin
proprietăţile lor tensioactive
• Ele sunt mai eficiente la nivelul dentinei dezgolite,
comparativ cu lacurile fluorurate.
• Elmex-ul se aplică cu periuţa de dinţi o dată pe
săptămână; el rămâne în contact cu dinţii timp de 2–3
min, urmând ca la sfârşitul intervalului să se realizeze şi
perierea dentară.
146
 b. Apele de gură fluorurate
 Au fost utilizate la clătirea gurii în mod
regulat, iniţial în S.U.A. şi în țările din
nordul Europei, experienţa şi procedeul
fiind îmbrăţişate apoi la scară largă şi în
alte zone geografice.
 Clătirea cu ape de gură fluorurate poate fi
parte a planului de îngrijiri individuale sau
inclusă în cadrul programelor preventive
de grup, iniţiate încă din şcoală.
147
 Ape de gură fluorurate
APF NaF NaF

Potenţial redus/aplicări 0,044% 0,05% 0,0221%

frecvente 200 ppm F 230 ppm F 100 ppm F
Aplicaţii o dată pe zi Aplicată de 2 ori/zi

Potenţial mare/aplicaţii rare 0,2%

O dată pe săptămână 905 ppm F
programe şcolare

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth Edition, 2013.

148
 Apele de gură fluorurate nu se recomandă:

1. Copiilor sub 6 ani

2. Indivizilor care din variate motive nu pot clăti
3. Copiilor şi alcoolicilor (cele cu conţinut alcoolic)

Ele nu se substituie măsurilor de control al plăcii

dentare.

149
 Sunt indicate pacienţilor:
1. cu dentiţie mixtă şi pe durata adolescenţei,
această perioadă fiind una de risc maxim la carie
2. cu arii multiple de demineralizare
3. care prezintă retracţii gingivale sau după
tratamente parodontale, pentru profilaxia cariei
radiculare
4. care participă la programe preventive şcolare
5. care prezintă “explozii de carii” şi care locuiesc
în zone cu sau fără apă fluorizată
6. care nu reuşesc să-şi menţină o igienă orală
acceptabilă 150
7. care, datorită prezenţei aparatelor ortodontice
sau a protezelor mobile prezintă multiple
retenţii artificiale
8. cu hipersensibilitate dentinară
9. cu xerostomie de cauze variate, de la
iradierea de cap-gât până la medicamentele
administrate
10. cu coroane de acoperire cu limită de
preparare supragingivală

151
 Prin utilizarea lor corectă există următoarele
beneficii:
1. Scăderea incidenţei cariei dentare cu 26-29%
pentru suprafeţele dentare netede, dar mai
modeste pentru suprafeţele dentare
anfractuoase (şanţuri şi fosete)
2. Cele mai bune rezultate se obţin în cazul
dinţilor recent erupţi, însă programele
preventive de fluorizare trebuie să continue de-
a lungul adolescenţei, pentru a aduce beneficii
şi molarilor II şi III (se indică inclusiv în cazul
indivizilor rezidenţi în regiuni cu apă potabilă
fluorizată)
152
3. Nu în ultimul rând, scade incidenţa cariei la
dentiţia temporară şi la şcolarii din ciclul
primar cu cca 42,5%
4. Creşte durata de menţinere a tuturor celorlalte
tratamente stomatologice realizate
• S-au realizat o serie de produse pe bază de
fluor destinate clătirilor orale, care pot fi
utilizate în funcţie de concentraţie:
– zilnic
– o dată pe săptămână

153
 Regulă generală

• Sunt preferate apele de gură destinate clătirilor

zilnice (o dată pe zi), mai ales cele sub formă de
soluţie apoasă
• Cele cu conţinut alcoolic sunt de evitat

Clasificarea după legislaţia americană:

154
a. Ape de gură administrate fără prescripţie
medicală:
• Conţin:
– NaF 0,05%
– APF 0,44%
– SnF 0,10%
• Flacoanele cu asemenea ape de gură nu conţin
mai mult de 264 mg NaF sau 120 mg ioni F.
– Este o modalitate de prevenire a producerii
intoxicaţiilor acute mortale, posibile în cazul
copilului mic. Spre exemplu, un flacon de 500 ml cu
0,05% fluorură de sodiu conţine 100 mg F.

155
• În plus, eticheta produsului comercializat trebuie să
prezinte avertismente în acest sens, iar mecanismul de
deşurubare a dopului este unul special, greu de realizat de
către copilul mic.
1. Apa de gură cu fluorură de sodiu 0,05%
 Conţine 0,023% ioni de fluor sau 230 ppm F
 Este recomandată în clătiri o dată pe zi după efectuarea
periajului de seară
 Pacientul clăteşte cu 5–10 ml soluţie (5 ml - conţinutul
unei linguriţe), timp de 1 min, după care scuipă conţinutul
oral.
 La final, nu clăteşte, nu bea şi nu mănâncă timp de 30 min.
 Nu sunt recomandate copiilor sub 6 ani şi pacienţilor cu
diferite incapacităţi, care nu pot clăti sau scuipa. 156
 2. Apa de gură cu APF 0,44% (fluorortofosfat
acidulat)
• Conţine 440 ppm F
• Se recomandă în clătiri zilnice pentru fluorizare
sistemică în cazul celor care nu beneficiază de apă
potabilă fluorizată, când după clătire fluidul oral
rezultat se înghite.
• De regulă, se recomandă pacienţilor cu:
– carii agresive
– hipersensibilitate dentinară
• De-a lungul timpului s-au mai fabricat şi ape de gură cu
fluorură de staniu (astăzi abandonate)

157
 3. Apa de gură cu fluorură de staniu 0,10%

 Conţine 243 ppm F.

 Are avantajul de a acţiona antiplacă şi este
desensibilizantă.
 Un asemenea produs produce şi scăderea
selectivă a numărului de Streptococi mutans,
rezultatele menţinându-se chiar şi la 2 ani de
la administrare.

158
 b. Ape de gură eliberate cu prescripţie
medicală:
1. Apa de gură cu fluorură de sodiu 0,2%
 Conţine 905 ppm F
 A fost propusă la începutul anilor ‟60.
 Apa de gură cu fluorură de sodiu 0,2% conţine cca 1
mg F/ml soluţie.
 Este larg folosită în S.U.A. în programele
preventive de bază şi este recomandată în
colectivităţi-şcoli, numai la copiii claselor
primare, cei mari fiind greu de motivat
(profilaxie de grup).
159
Ea se indică:
• în clătiri săptămânale, când se utilizează:
– 5 ml soluţie la copil
– 10 ml soluţie la adolescent
cu care respectivii clătesc timp de 1 min.
• Experienţa căpătată în S.U.A. arată că prin
acest program profilactic, care necesită cca 5
min pentru o clasă întreagă, se obţin reduceri
ale incidenţei cariei cu 20-35%.

160
 Această metodă profilactică:
• Este una ieftină, uşor de învăţat şi de pus în
practică.
• Este acceptată repede de pacienți.
• Nu necesită personal medical calificat.
• Trebuie reţinut însă că soluţia fluorurată
utilizată nu trebuie să rămână la îndemâna
copiilor.
• Wilkins (2013) afirma că această apă de gură
poate să fie recomandată şi o dată/zi, procedeu
prin care caria dentară se reduce cu 30-59%.

161
 Se mai comercializează:
I. Ape de gură cu fluorură de sodiu 0,02%

 Se indică în clătiri de 2 ori/zi după efectuarea

periajelor de seară şi de dimineaţa.
 O asemenea apă de gură conţine 0,1 mg F/ml
soluţie.
 Se clăteşte dimineaţa înainte de masă, astfel
încât la nivelul plăcii restante să se acumuleze
ioni de fluor, care determină coborârea pH-ului
critic de demineralizare.
162
 II. Ape de gură cu aminofluoruri
 Se folosesc pentru clătiri o dată/zi.
 Cu ele s-au obţinut rezultate
asemănătoare celor cu fluorură de sodiu
(Ringelberg – 1979)

III. Ape de gură cu fluorură de

fier-aluminiu
Par a avea o eficienţă mai bună pentru
profilaxia cariei în cementul radicular,
comparativ cu cele cu fluorură de sodiu 0,2%.
163
„Ghid de utilizare a apelor fluorurate” (Journal of
the American Dental Association)

Fluorura Procentul Ppm F Recomandări

Fluorură de sodiu 0,2% 900 săptămânal

Fluorură de sodiu 0,02% 100 de două ori pe zi

Fluorură de sodiu 0,05% 225 zilnic

APF 0,02% 200 zilnic

Fluorura de staniu 0,10% 243 zilnic

După Norman Harris, Franklin Garcia-Godoy, Christine Nielsen

Nathe, Primary Preventive Dentistry, 2009.

164
 c. Autoaplicări de geluri fluorurate în
conformatoare
Studiile arată că prin folosirea acestei metode
se obţin reduceri ale incidenţei cariei cu mai
mult de 80%.
Metoda se indică:
1. Persoanelor de orice vârstă care prezintă
carii agresive situate în smalţ sau la
nivelul cementului radicular
2. Celor cu hipersensibilitate dentinară
165
3. Celor cu xerostomie avansată
provocată de cauze variate, în principal
acelora care au suportat iradieri
terapeutice în zona cap - gât
4. La prevenirea cariei sub supraprotezări

166
În ultimii 15 ani au apărut o serie de geluri
fluorurate, care pot fi folosite de către pacient la
domiciliu şi care conţin fluorură de sodiu 1,1%
(5.000 ppm F) sau gel cu APF 1,1%, 5.000 ppm F
(cel mai recomandat)
Precauţii:
1. Trebuie să folosim NaF neutră la pacientul cu
construcţii stomatologice din porţelan, compozit,
titan sau în cazul sigilărilor.
2. Este recomandabil să se evite produsele ce conțin
APF în cazul pacienților cu mucozite deoarece se
produc iritaţii suplimentare. 167
• Gelurile pentru autofluorizare se
folosesc o dată pe zi, seara la culcare.

Înaintea fluorizării se recomandă ca

pacientul să-şi efectueze controlul corect
al plăcii prin periaj dentar şi curăţare
interdentară cu dental floss-ul.

168
• Fluorizarea se realizează în conformatoare din
polivinil, dar pot fi utilizate şi conformatoare de
unică utilizare, dacă adaptarea lor este
acceptabilă.
• În fiecare conformator se pun câte 4-8 picături de
gel, ştiindu-se că fiecare picătură de gel conţine
echivalentul a 0,1 mg F.
• Se încearcă să se usuce gura eliminând cât mai
mult fluid oral iar apoi conformatorul încărcat cu
gel se aplică pe arcada de fluorizat.
• Pe durata fluorizării, capul se ţine cât mai vertical
pentru a preîntâmpina scurgerea şi înghiţirea
gelului.
169
• Contactul gelului cu dinţii este de maxim 4
min, iar după îndepărtarea
conformatoarelor, fluidul oral rezultat se
elimină.
• Se începe cu arcada mandibulară.
• Urmează ca timp de 30 min pacientul:
–să nu clătească
–să nu mănânce
–să nu bea
170
Materiale dentare care eliberează fluor

Amalgamele cu eliberare de fluor

Deşi nu sunt utilizate curent în S.U.A., ele au
demonstrat capacitatea de inhibare a producerii
cariei secundare la nivelul smalţului şi dentinei.
Acelaşi efect obţinem şi prin utilizarea
cimenturilor glass ionomer, foto- sau chimic
polimerizabile, a compozitelor sau a materialelor
de sigilare care eliberează fluor.

171
 Cimenturile glass ionomer

• Studiile indică faptul că, la fel ca în

cazul rășinilor compozitele care
eliberează fluor, cimenturile ionomere
prezintă un efect sinergic cu apele de
gură şi pastele de dinţi cu fluor – efect
de remineralizare a cariilor incipiente
din smalţ.

172
 Combinarea metodelor de fluorizare

 Majoritatea planurilor de tratament

preventiv propuse pacienţilor cuprind şi
fluorizări ale structurilor dure dentare.
 La Conferinţa cu tema „Fluorizarea ca
măsură sanogenă” (1986) organizată de
către F.D.I. şi O.M.S. s-au formulat o serie
de recomandări printre care:
173
1.Pornindu-se de la constatarea că în
ţările industrializate, în urma aplicării
corecte a procedurilor prevenţiei
primare, inclusiv a fluorizărilor
sistemice şi locale, s-au obţinut
reduceri semnificative ale frecvenţei
cariei chiar cu peste 90%, s-a formulat
recomandarea de aplicare a lor şi în
ţările în curs de dezvoltare unde s-a
înregistrat o creştere alarmantă a
prevalenţei cariei.
174
2. Fluorizarea sistemică prin apă potabilă
fluorizată reprezintă cea mai sigură şi cea
mai ieftină metodă de fluorizare; în plus,
ea nu cere o participare activă din partea
beneficiarilor, fiind recomandabilă în orice
zonă a globului.
3. Cum o bună parte din populaţia globului
trăieşte în zone lipsite de reţele de apă
potabilă, fluorizarea sistemică prin
intermediul sării de bucătărie pare
alternativa cea mai potrivită. 175
4. În nicio situaţie nu se recomandă aplicarea
simultană a două metode de fluorizare
sistemică pentru aceeaşi populaţie.
5. Sunt însă pacienţi care în anumite momente,
pe lângă fluorul primit prin intermediul unei
metode de fluorizare sistemică, pot necesita
suplimentări locale.

• Trebuie reţinut că metodele locale sunt de

aplicat în funcţie de nevoi tuturor indivizilor şi
mai ales acelora care nu beneficiază de
avantajele unei fluorizări sistemice.

176
6. Dacă indicăm fluorizarea, sunt de preferat metodele
colective, mai puţin costisitoare.
7. Recomandăm una sau mai multe metode de
fluorizare locală tuturor pacienţilor care la un
moment dat prezintă:
–“explozii de carii”
–multiple zone de demineralizare
–carii agresive
–iradiere în zona capului şi gâtului
8. Este recomandabil ca metodele de fluorizare să fie
administrate la nivelul populaţiei întregului glob,
pentru a stăpâni creşterea incidenţei cariei dentare şi
mai ales, pentru a preveni consecinţele evoluţiei ei.
177
OMS insistă pentru încurajarea şi
extinderea utilizării apei potabile
fluorizate sau alternativ, a sării de
bucătărie combinată cu folosirea
zilnică a pastelor de dinţi profilactice
cu fluor.

178
 Recomandările terapiei de fluorizare bazate pe riscul la
carie al individului
Mod se aplicare Recomandări

Apă potabilă fluorizată 1 ppm F Toţi pacienţii indiferent de riscul cariogen

Paste de dinţi cu 1000-1500 ppm F Toţi pacienţii indiferent de riscul cariogen

Aplicaţii profesionale locale cu 9040-22600 La pacientul cu risc cariogen moderat sau

ppm F crescut

Ape de gură fluorurate cu 250 ppm F în La pacientul cu risc cariogen moderat

aplicaţii zilnice

Ape de gură fluorurate cu 900 ppm F în La pacientul cu risc cariogen moderat sau
aplicaţii săptămânale crescut

Geluri (prin periere sau în conformatoare) La pacientul cu risc cariogen crescut

1000-5000 ppm F

După Esther M. Wilkins – Clinical Practice of the Dental Hygienist, Eighth Edition, 2005.

179
 Indicaţii pentru terapia cu fluor
Situaţie clinică Indicaţii de aplicare

Clinic constatăm menţinerea unei rate 1. Dimineaţa şi seara se indică periere cu paste de dinţi cu fluor.
scăzute a cariei dentare. 2. În plus, o aplicare lunară cu geluri fluorurate.

Când pacientul necesită protecţie 1. Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi cu fluor.
suplimentară: 2. În plus, clătiri zilnice cu apă de gură cu 0,02% NaF (2/zi) sau
- este purtător de aparate ortodontice cu 0,05% NaF (o dată pe zi).
- are punţi dentare
- femeia gravidă
Pacient cu vârstă de peste 7 ani, la care 1. Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi cu fluor.
anual diagnosticăm 1-2 leziuni carioase 2. În plus, de 2 ori pe săptămână clătiri cu apă de gură cu fluor
noi. 0,2%, sau
3. Aplicări profesionale cu gel de NaF 2% o dată la 2
săptămâni.
Pacient cu vârstă de peste 7 ani, la care 1. Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi cu fluor.
anual diagnosticăm 3 sau mai multe 2. În plus, clătiri zilnice înainte de culcare cu ape de gură cu
leziuni carioase noi. NaF 0,2%, sau
3. Aplicări săptămânale cu gel pe bază de NaF 2%.
Copii sub 6 ani cu cario-activitate 1. Periaje dentare de 2 ori pe zi cu paste de dinţi cu fluor şi
crescută. controlate de părinte.
2. Aplicări săptămânale de gel cu APF 1,23%, în
conformatoare, realizate de părinte.

180
Pacienţi cu variate grade de
xerostomie sau cei care suportă
iradieri în regiunea capului şi
gâtului, cei ce suportă intervenţii
chirurgicale sau cei cărora li se
administrează medicamente care
reduc secreţia salivară.
Milolize - reflux gastric acid,
vărsături frecvente, consum în
exces de citrice, degustător de vin,
etc.
Hipersensibilitate dentinară
Pacienţi cu handicap, necooperanţi.
După Graham J. Mount, W.R.Hume, Conservarea şi restaurarea structurii dentare, Ed.
ALL MEDICALL, 1999.
1.Dimineaţa şi seara periere cu paste de dinţi fluorurate.
2.Clătiri zilnice cu ape de gură cu NaF 0,2%, după masă.
3.Zilnic (seara la culcare), autoaplicări de geluri fluorurate cu
APF 1,23% sau NaF 2%.
4.Salivă artificială.
Autoaplicări de gel cu APF 1,23% seara la culcare după periaj
(în faza activă a demineralizării).
Lacuri sau geluri cu fluor (NaF 2%) de două ori/zi până se
controlează sensibilitatea.
Aplicări supravegheate de 6 ori/săptămână cu geluri APF
1,23%.
181