Young or shaken off? Problems of Translation in Psalm 126/127.

Arguments for
a Revision of the Synodal Version

Dr. Călin Popescu, Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul” Câmpulung-Muscel

Psalm 126/127 has a series of translation problems, especially visible in the current Romanian Synodal
Psalter. Besides secondary issues, such as punctuation, versification and certain problematic words the main
issue boils down to a resides in a point of divergence between the Septuagint and the Masoretic Text. The
Synodal version, which adopts here the Hebrew reading, takes over the vulnerabilities of this reading as well
– which lead to an alteration of the tone and meaning, and even to the suppression of the Psalm, by its
disjunction into two independent poems. On the other hand, the Septuagint reading is historically and
contextually supported and it ensures the unity of the Psalm.

Septuagint vs. Masoretic Text, Romanian Synodal Psalter, Romanian Biblical Translations, Psalm 126/127,
Biblical Versification

Psalmul 126 face parte dintre cei patru Psalmi cel mai masiv modificați la ultima revizuire a
Psaltirii sinodale, cea din 1957 (având ca bază ediția 1914 1), inclusă de atunci în Bibliile ortodoxe,
începând cu ediția 1968. Iată deci cum arată Psalmul în ediția curentă, comparat cu forma din 1914
– față în față cu sursa, cel puțin declarativ, de referință, conform tradiției, textul grecesc din
Septuaginta.

LXX (Codex Alexandrinus) Psalterion-ul lui Antim 1914 Versiunea 1957

ἐὰν μὴ κύριος οἰκοδομήσῃ
οἶκον, εἰς μάτην ἐκοπίασαν
οἱ οἰκοδομοῦντες αὐτόν·
Ἐὰν μὴ κύριος φυλάξῃ
πόλιν, εἰς μάτην ἠγρύπνησεν
ὁ φυλάσσων.
εἰς μάτην ὑμῖν ἐστιν τοῦ
ὀρθρίζειν, ἐγείρεσθαι μετὰ
τὸ καθῆσθαι, οἱ ἔσθοντες
ἄρτον ὀδύνης, ὅταν δῷ τοῖς
ἀγαπητοῖς αὐτοῦ ὕπνον.
ἰδοὺ ἡ κληρονομία κυρίου
υἱοί, ὁ μισθὸς τοῦ καρποῦ
τῆς γαστρός.
ὡσεὶ βέλη ἐν χειρὶ δυνατοῦ,
οὕτως οἱ υἱοὶ τῶν
ἐκτετιναγμένων.
μακάριος ἄνθρωπος, ὃς
πληρώσει τὴν ἐπιθυμίαν
(1697)
εάν μη κύριος οικοδομήση
οίκον εις μάτην εκοπίασαν
οι οικοδομούντες
εάν μη κύριος φυλάξη
πόλιν εις μάτην
ηγρύπνησεν ο φυλάσσων
εις μάτην υμίν εστί το
ορθρίζειν εγείρεσθε μετά
το καθήσθαι οι εσθίοντες
άρτον οδύνης όταν δω τοις
αγαπητοίς αυτού ύπνον
ιδού η κληρονομία κυρίου
υιοί ο μισθός του καρπού
της γαστρός
ωσεί βέλη εν χειρί δυνατού
ούτως οι υιοί των
εκτετιναγμένων
μακάριος οςπληρώσει την
επιθυμίαν αυτού εξ αυτών
1.De n’ar zidi Domnul
casa, în deșert s’ar osteni
cei ce zidesc.
2.De n’ar păzi Domnul
cetatea, în zadar ar
priveghea cel ce o
păzește, în deșet este
vouă a mâneca.
3. Sculați-vă după ce ați
șezut, cei ce mâncați
pâinea durerii.
4. Când va da iubiților
săi somn, iată moștenirea
Domnului, fiii, plata
rodului pântecelui.
5.Ca niște săgeți în mâna
celui tare, așa fiii celor
scuturți.
6.Fericit este, carele își
(curentă)
1.De n-ar zidi Domnul
casa, în zadar s-ar osteni
cei ce o zidesc; de n-ar
păzi Domnul cetatea, în
zadar ar priveghea cel ce
o păzeşte.
2. În zadar vă sculaţi dis-
de-dimineaţă, în zadar vă
culcaţi târziu, voi care
mâncaţi pâinea durerii,
dacă nu v-ar da Domnul
somn, iubiţi ai Săi.
3.Iată, fiii sunt
moştenirea Domnului,
răsplata rodului
pântecelui.
4.Precum sunt săgeţile în
mâna celui viteaz, aşa
sunt copiii părinţilor


„Tineri” sau „scuturați”? Probleme de traducerii ale Psalmului 126/127. Argumente pentru o revizuire a versiunii
sinodale
1
Dar cu căutarea unui compromis în raport cu edițiile anterioare din 1936, 1939 și 1944, precum și cu versiunile
„britanice” – vezi și analiza noastră, în Psaltirea Națională, p. 159-164.
αὐτοῦ ἐξ αὐτῶν· οὐ
καταισχυνθήσονται, ὅταν
λαλῶσι τοῖς ἐχθροῖς αὐτῶν
ἐν πύλῃ.
ου καταισχυνθήσονται
όταν λαλώσι τοις εχθροίς
αυτού εν πύλαις
va plini pofta sa
dintr’înșii nu se vor
rușina, când vor grăi
vrăjmașilor săi în porți.
tineri.
5.Fericit este omul care-
şi va umple casa de
copii; nu se va ruşina
când va grăi cu vrăjmaşii
săi în poartă.

Diferențele din tradiția greacă

Dincolo de evidentele deosebiri între cele două versiuni românești, se mai poate vedea mai sus că
nici versiunea greacă, ce trece drept sursă principală a traducerii, nu e perfect unitară. Coloana din
stânga redă textul din „Septuaginta” – ediția Rahlfs, care urmează aici codicele cel mai autorizat
pentru tradiția răsăriteană, Codex Alexandrinus2, în timp ce în a doua coloană se află textul
Psalterion-ului publicat de Antim Ivireanul în cadrul Antologion-ului său din 1697, text care se
regăsește și în ediția Apostolic Bible (identică cu unele versiuni folosite, o vreme, și de Biserica
Ortodoxă Grecească) și disponibilă în colecția online StepBible.
Notăm deci aici diferențele următoare:
 αὐτόν, a cărui prezență e confirmată și de mai vechiul Codex Sinaiticus – în timp ce lipsa lui
din Biblia „Apostolică” e neconvingător „susținută” de versiunea Codex Vaticanus
(manuscris care are de fapt în această zonă o lacună, completată în secolul XV).
 εγείρεσθε, din unele versiuni grecești mai noi (inclusiv Psalterion-ul lui Antim), nu mai
este preluat de versiunile actuale ale Patriarhiei ecumenice (care revin la tradiționalul
ἐγείρεσθαι).
 ἄνθρωπος e inclus, prescurtat, în versiunea Alexandrinus, dar nu se găsește în Codex
Sinaiticus sau în versiunile grecești mai noi (nici în completarea din Vaticanus)
 πύλῃ, dativul singular de la final, apare în versiunile antice Alexandrinus și Sinaiticus, în
timp în versiunile grecești mai noi (inclusiv în completarea din Vaticanus) au pluralul
πύλαις – ceea ce poate influența în oarecare măsură și o anumită direcție de interpretare3.
Diferențe au existat și între primele traduceri românești ale Psalmului, deși toate acele versiuni se
bazau pe textul (intermediar) slav – pe care îl redăm mai jos, în versiunea Psaltirii coresiene
bilingve din 1577, urmată și de cea dosofteiană din 1680 (vom opta pentru punctuația și versificația
dosofteiană, care, în versetul 2, are virgulă după str™g´∕i, deși în ediția Ostroh 1580 era punct, iar
în ediția elisabetană din 1751 sunt două puncte).
1. a¯wene g*´sßqíΩdet´ dóm¨, vßsoû∆e troû∆di‚åså qíΩdõwei.
2. a¯wene g*´str™Ωet´gráda,vßsoû∆ebd™ str™g´∕ivßsoû∆evám´ e¯st´ uÈ’trßn™vati.
3.vßstán™te pos™danïi æµdõwei xl™’b´ bol™’jni.
4. eÊgdà dást´ vßjlü∆blen´∕m´ svoím´ sßnß,sè dostoànïe gn*e sn*Σve, mßjdàplóda çr™’vnago.
5. æµkΣ str™’l´∕ vßrõc™ sílnago, tako sn*Σve Σµtåt´∕x´.
6. bl*Ωen´ iµµΩe iµµspßlnit´ Ωélanïe svoè Σ±níx´, nepost¥’dåtså e˛gdà gl*et´ vrágΣm´ svoím´
vßvrát™x´.4
2
Cu lectura cea mai credibilă, conform mențiunii din prefața Bibliei slavone autorizate din 1751.
3
Nu mai e neapărat vorba de poarta cetății, ca loc de judecată a evreilor, cum spune, de pildă, Băltăceanu (2006, 312),
care de altfel aici traduce aproape de spiritul textului sau Timuș (1896, 365). Porțile ca loc de judecată se întâlnesc (în I
Reg. 22:10 sau Is. 29:21) mai degrabă la plural. În contextul din Neemia (6:1), porțile nu erau construite încă – v. și Ier.
22:4 –, de aceea nu avem nici sensul de porți de apărare. Ci mai degrabă de forum (acolo unde David ieșea în public,
când avea dispoziția pentru socializare, în II Reg. 12:8) – v. și Crow 1996: 63. La poartă (ἐν πύλῃ) este un loc cu multă
lume multă (încât se poate chiar muri de din cauza îmbulzelii – IV Reg. 7:17), și unde se răspândesc vorbele și bârfele –
v. Ps 68:14.
Ps. Scheiană Ps. Hurmuzaki Ps. Coresi 1577 Ps. Dosoftei
(Candrea)
1. Se nu Domnul 1. Se nu a vrut 1. Să nu Domnul zidire 1. De nu va Dómnul zidi
zidire casa, în deșertu Dumnedzeu clădi casa, în desert trudiră-se casă, zădar să trudiră ceia
munciră-se zidindu. casa, în desert zidind (1589 ziditorii); să ce zidesc.
Se nu Domnul trudiră-se dziditorii. nu Domnul vegheare (1589 2. De nu va Dómnul străjui
veghiĭare cetaté, în 2. În desert e voo a preveghea-va) cetatea, în cetatea, zădar au privegheat
deșertu prevéghe mânreca, sculați deșert preaveaghe cela ce străjuieaște, în zadar
veghetorĭulŭ. după ședeare cei ce veghetoriul (1589 vă iaste voaă a vă mâneca.
2. În deșertu voao ați mâncat pânre străjuitorii). 3. A vă scula după ședeare,
ĭaste mărecaré, lângoriei, când au dat 2. În desert voao iaste carii mâncaț pâine de
sculați-vă pușii a iubiților săi somnu. mânecarea. Sculați-vă pușii dureare, (virgulă transcrisă
ședé, ce măncați păre 3. Adecă partea lui a ședea ce mâncați pâine greșit în ediție, în origina e
durére, când va da Domnedzău, feciorii, dureare (șăzătorii carii un punct)
ĭubițilorŭ săi somnu. plata roada mâncați pâine cu dureare). 4. Când va da iubiților săi
3. Adecă dostoinicia pântecelui. Când va da iubiților săi somnul, (e virgulă, nu semn
Domnului fiii, prețu 4. Ca săgeatele în somn. de exclamare, ca în ediție)
plodului mațelor. mânrule tarelui, așea 3. Adecă dostoiniciia iaca moșteniia Dómnului,
4. Ca săgéte în feciorii cei scoși. Domnului fiii, preț plodul fiii, plata a roada zgăului!
mărule tarelui, așa 5. Feri<ce> ceia ce mațelor. 5. Ca săgețile în mână de
fiii școși. vor împlea pohta sa 4. Ca săgeate în mâinile putearnic, așea, fiii
5. Ferice de cel ce de la dinșii: nu se va tarelui, așa fiii scoși. slobodzitorilor din coardă.
împle deșideratul său sfii, cându va grăi 5. Ferice de cel ce împle 6. Fericitu-I cele ce-ș va
d’inși; nu rușira-se- vră<ji>mașilor săi pohtitul său d-inși, nu se împlea dorul său dintr-înșii;
vorŭ, căndu grăi-vor den ușe. vor rușina când grăi-vor nu să vor stidi când vor grăi
dracilor săi în ușe. dracilor (1589 vrăjmașilor) pizmașilor săi la porț.
săi ușă (1570 în uși).

Iar în seria de versiuni în care face trecerea la sursa Septuaginta avem:

Ms 4389 Ms 45 1688 1725

1. Că de nu va zidi 1. Dă nu va Domnul 1. De nu va Domnul 1. De n-ar zidi

Domnul casa, în zadar
s-au ostenit ceia ce o
zidesc; de nu va păzi
Domnul cetatea, în
dășărt au priveghiiat
cela ce păzêște.
2. În dășărt iaste voaoă
a mâneca; sculați-vă,
zidi casa, întru dășert zidi casa, în deșărt au Domnul casa, în
osteniră ceia ce ostenit cei ce zidesc. deşert s-ar osteni cei
zidesc. 2. De nu va 2. De nu va Domnul ce zidesc; de n-ar păzi
Domnul păzi cetatea, păzi cetatea, în deșărt Domnul cetatea, în
întru dășert priveghé au privegheat cel ce deşărt ar priveghiia cel
cela ce zidêște. Întru păzeaște, în deșărt ce o păzeaşte, în
dășert voao iaste a voao iaste a mâneca. deşert easte voao a
mâneca. 3. Sculați-vă, 3. Sculați-vă, după ce mâneca. 2. Sculaţi-vă,

4
Versiunea elisabetană 1751: 1. Аще не Господь созиждет дом, всуе трудишася зиждущии: аще не Господь
сохранит град, всуе бде стрегий. 2. Всуе вам есть утреневати: востанете по седении ядущии хлеб болезни, егда
даст возлюбленным Своим сон. 3. Се, достояние Господне сынове, мзда плода чревняго. 4. Яко стрелы в руце
сильнаго, тако сынове оттрясенных. 5. Блажен, иже исполнит желание свое от них: не постыдятся, егда
глаголют врагом своим во вратех.
după ce ați șăzut, ceia
ce mâncați pâinea
durerii, când va da celor
dragi ai săi somn.
3. Iată moșiia
Domnului, feciorii,
plata roadei pântecelui.
4. Cumu-s săgețile în
mâna celui tare, așa
feciorii celor scuturați.
5. Fericit cela ce va
umplea ofta sa dentr-
înșii; nu se vor rușina,
când grăiesc
vrăjmașilor lor în porți.
după ce ați șezut, ceia
ce mâncați pâinea
durerii. 4. Când va da
iubiților săi somnu,
iată moștenirea
Domnului, fiii, plata
rodului pântecelui. 5.
Ca niște săgeți în
mâna tarelui, așa-s fiii
scuturaților. 6. Fericit
cine va plini pofta lui
dentru înși: nu să vor
rușina, când grăiesc
vrăjmașilor lui în
porți.
aț șăzut, ceia ce
mâncați pâinea
durerii. 4. Când va da
iubiților săi somnu,5
iată moștenirea
Domnului – fiii, plata
rodului pântecelui. 5.
Ca niște săgeți în
mâna celui tare, așa
fiii celor scuturați. 6.
Fericit cine va plini
pofta lui dentru dânșii;
nu se vor rușina când
grăiesc vrăjmașilor lor
în porți.
după ce aţi şăzut, cei
ce mâncaţi pâinea
durerii. 3. Când va da
iubiţilor Săi somn, iată
moştenirea Domnului,
fiii, plata rodului
pântecelui. 4. Ca nişte
săgeţi în mâna celui
tare, aşa fiii celor
scuturaţi. 5. Fericit e
carele îşi va plini
pofta sa dintr-înşii; nu
să vor ruşina când vor
grăi vrăjmaşilor săi în
porţi.

Punctuația în versetul 2
Soluțiile de traducere decurg, în parte, și din opțiunile privind versificația și punctuația. Avem, pe
de o parte, varianta: „a mâneca, a vă scula după ce ați stat”, deci cu virgulă după „a mâneca”,
precum și varianta în care după „în deșert este vouă a mâneca” este punct, apoi urmează: „Sculați-
vă, după ce ați stat, voi cei care mâncați o pâine amară”. Fiecare variantă conduce spre un alt sens al
versetului. Ar exista chiar și posibilitatea ca în varianta a doua, infinitivul grecesc ἐγείρεσθαι, redat
prin imperativ („sculați-vă”) să fie înțeles, în context, tot ca o continuare a celor spuse în propoziția
precedentă, dând adică un exemplu de poruncă auzită de cei ce munceau din greu, în suferința lor
(vorbirea indirectă nefiind mereu clar delimitată, în poezia Psalmilor – deși atunci s-ar cerut,
probabil un verb precum λέγω, a spune, sau echivalent, înaintea infinitivului). Totuși, se pare că
traducătorii care aleg această punctuație înțeleg (greșit, opinăm) că imperativul ar reda un îndemn al
psalmistului către cei eliberați, după ce munca lor de rob a luat sfârșit (numai că avem participiul
prezent, ἔσθοντες, cei ce mâncați, nu un participiu aorist, φαγόντες, cei ce ați mâncat).
Oricum, punctuația veche, ceea cu virgulă după a mâneca în loc de punct, care ni se pare mai
corectă, și conformă cu varianta mai plauzibilă ( din perspectiva coerenței Psalmului), cea care
plasează și „scularea” în registrul ostenelii deșarte, este din păcate azi, chiar în edițiile
contemporane ale textelor vechi, transcrisă tot cu punct, ca în versiunile curente – sub influența
acestora.

Traducerea infinitivului ἐγείρεσθαι

În același loc, avem de tradus nu un singur infinitiv, ci un șir de trei – ὀρθρίζειν, ἐγείρεσθαι μετὰ τὸ
καθῆσθαι –, ceea ce ar trebui să ușureze indentificarea sensului. Primele două, ambele la prezent,
sunt lipite, ceea ce face improbabil un sens imperativ la al doilea6, ci el va trebui înțeles în linia
contextului. Iar ultimul apare într-o expresie uzuală, cu sens temporal - μετὰ τὸ, după ce, deci după
ce ați șezut, după ședere, ceea ce ar duce mai degrabă la ideea: abia ați șezut, doar ca să vă sculați
iarăși. A te trezi de dimineață și a te scula după ce ai șezut țin de același gen de experiență – de

5
Aici e pus, greșit, semnul exclamării, în ediția București 2018, iar în ediția Monumenta e pus punct, deși în Ms. 45 se
vede că trebuie să fie o virgulă.
6
Conform lui Wallace (1996: 608), infinitivul poate fi înțeles ca imperativ doar când îi lipsește în mod evident vreun
raport cu alt verb.
aceea e nenatural ca ele să fie despărțite aici prin punct (de altfel, nu trebuie nici separate prin
versificație de noțiunea somnului de mai la vale). Mai degrabă, toate cele trei infinitive trebuie să fie
incluse în sfera lui în zadar, εἰς μάτην – ca pasaj lămuritor putând lua, de pildă, Luca 10:41, din
Noul Testament, unde grijile și silințele exagerate ale Martei sunt socotite de Iisus inutile. Desigur,
ἐγείρω este uzual la modul imperativ în Noul Testament: scoală-te, Mar. 5:41, Fapte 3:6 sau Apoc.
11:1; sculați-vă (ἐγείρεσθε) să mergem, în Mat. 26:46, Marc. 14:41 sau Ioan 14:31 – de unde poate
și confuzia mai recentă cu forma de infinitiv ἐγείρεσθαι, în virtutea pronunției reuchliniene. Și în
ediția Clementină a Vulgatei găsim, în Psalmul nostru, imperativul surgite, în loc de surgere – cum
remarcă de altfel, Crow (1996, 56). Sensurile sculării ar putea fi, teoretic, și ele diferite – de la
ridicarea pentru plecare, la înălțarea metaforică, până la învierea lui Iisus (Marc. 14:28), dar și
ridicarea dintr-o prosternare, ca la Daniel 8:18 sau, simplu, trezirea din somn, ca în Pilde 6:227,
cum avem în contextul nostru. Sensul temporal al lui μετὰ τὸ poate fi uneori, într-adevăr, chiar
acela de succesiune imediată sau simultaneitate, cum e întâlnit și în alte câteva pasaje ale
Septuagintei: în timp ce (Gen. 27:1), îndată după ce (Gen. 27:30), de vreme ce, acum că (2 Reg. 19:
31).

Sens special al lui când?

În același verset, credem că n-ar trebui să se caute o problemă majoră de traducere și în ὅταν, când
– care de altfel reapare mai jos, combinația ὅταν+ conjunctiv, fiind și ea întâlnită și în alți psalmi.
Dacă propoziția începe cu ὅταν, după punct, sensul ar putea fi deci: Când dă Domnul..., iată
moștenirea. Conjunctivul grecesc are însă o ambiguitate temporală, deci am putea avea, în egală
măsură: când va da, sau când o fi/va fi/e să dea, mai probabil fiind viitorul. Somnul cel așteptat
vine de la Domnul împreună cu rodul ostenelilor deja realizate (în privința lor, avem în grecește
aoristul, nu optativul, în grecește, de aceea erau mai corecte aici traducerile vechi) – altfel, fără
Dumnezeu, ostenelile rămân sterpe. În Num. 11:29, ὅταν δῷ, este folosit chiar într-un context de
urare, de dorință – cu atât mai departe de un condiționalul-optativ. În Textul Masoretic se găsește
aici ‫כֵּן‬, astfel, atunci, dar probabil traducătorii Septuagintei îl aveau în original pe ‫כי‬, când.

„Fiii” și „plinirea poftei”

Trecând la partea a doua a Psalmului, la „plata rodului pântecelui”, deși sună greoi dublarea
genitivului în română, se pare că e mai facil de tradus calcul respectiv. Primul genitiv s-ar putea
înțelege, în virtutea largii lui ambiguități, ca plată prin, produsă/depinzând de, constând în, care
privește/produce/satisface sau vine odată cu – mai plauzibilă însă în context ne pare varianta: „prin
rodul pântecelui”.
Aici, se pare că traducerea trebuie să aleagă (dacă nu să le acopere simultan) între două sensuri la
care formularea grecească trimite: împlinirea poftei în fii (dreptul își găsește plăcerea în fii, mai ales
dacă sunt mulți și îl ascultă – deci nu în alte debușeuri ale frustrărilor de adult) iar pe de altă parte
împlinirea poftei bune și drepte, cea pe care o „umple de bunătăți” Domnul (Ps. 102:5), opusă
poftei rele, pe care „și-o împlinesc” (Ps. 77:34) singuri oamenii. Ar putea reda ambele sensuri o
expresie în genul: „Cel ce se va sătura de această poftă de ei/Cel ce va avea parte să-și împlinească
dorirea sa în privința lor”. Plasticitatea arhaizantă pare că exprima totuși mai bine noțiunea
neologică de „satisfacție” (v. și Ps. 40:11). În Textul Masoretic, avem aici o altă divergență, căci

7
Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine.
ἡνίκα ἂν περιπατῇς ἐπάγου αὐτήν καὶ μετὰ σοῦ ἔστω ὡς δ᾽ ἂν καθεύδῃς φυλασσέτω σε ἵνα ἐγειρομένῳ συλλαλῇ σοι.
găsim ‫אַ ְׁשפָּה‬, tolbă, în loc de poftă, gr. ἐπιθυμία, ca în versiunea Septuagintei (aceasta ar fi putut
avea, oare în Vorlage, ceva de genul lui ‫נֶפש‬, suflet, dorință?) Deși s-au căutat chiar legături
practice între cei scuturați, adică și azvârliți, și săgeți, ni se pare mai lămuritoare și apropiată
contextului nostru imaginea din Ps. 44:19, unde fiii sunt gata de instalat, de către părinte, ca
reprezentanți ai voii/poftirii lui, drept „căpetenii peste tot pământul”.

Sensul unitar al Psalmului

Principala problemă a Psalmului o reprezintă totuși traducerea, în versetul 4, a punctului de
divergență dintre Textul Masoretic, unde găsim pe de o parte neurim, (‫עּורים‬ ִ ‫ ְׁנ‬, tinerețile, plural
abstract având sensul de vârsta tânără, și pe de altă parte Septuaginta, care înțelege aici ‫ נעורים‬cu
vocalizarea de participiu pasiv plural a lui naar, ‫ ָּנעַר‬, a scutura: ‫עּורים‬
ִ ‫ ֶָּנ‬, deci ἐκτετινάγμενοι, cei ce
au fost scuturați. În linia tradiției consemnate de Textul Masoretic (a cărui variantă a fost preluată și
în siriacă de Peshitta), avem și în românește o tradiție, de la 1651, care redă: „Ca săgețile în mâna
putearnecului, așa-s fii<i> tinereațelor”8 – sau, cum adaptează ediția 1957, „părinților tineri”.
Toți cei care se orientează după lecțiunea masoretică sunt constrânși să accepte însă și ruperea
Psalmului în doi Psalmi mai mici, independenți. Chiar și Mozley, comparând cele două variante,
greacă și latină, notează că Psalmul ar fi unul dublu, fără să remarce că împărțirea sau nu a
întregului text depinde de acest cuvânt. Că Psalmul are o structură eterogenă, constând de fapt din
doi mici Psalmi diferiți, spune și Crow (1996, 54-55) care îi notează a și b9. Tot el mai remarcă,
privind mai ales la pasajul b, că întreg Psalmul ar fi unul didactic (ibid., 56). De fapt tocmai de aici
ar putea veni problema: o practică frecventă a interpreților învățătorilor de lege (rabini sau
traducători în alte limbi, azi), a fost și încă este aceea de a amesteca în lecțiunea Scripturii un gen de
preceptistică ieftină, uzuală – sfaturile didactice comune. Ruperea coerenței acestui Psalm profund
s-a produs tocmai prin inoportuna inserare a unui asemenea sfat catehetic edificator10, valoros,
probabil, în alte contexte. În fond, nu se mai găsesc în Scriptură pasaje echivalente cu laude pentru
copiii tinereților (mai ales că neurim înseamnă mai degrabă chiar tinereți de dinainte de căsătorie11),
nici pasaje care să laude o astfel de viață ideală, liniară, oricât de recomandabilă ar fi ea, din
perspectiva educației morale. Dimpotrivă, vedem că tocmai copiii bătrâneților sunt mai iubiți – la
Iacov, la Avraam, în Vechiul Testament, sau la Zaharia, în Noul Testament (am putea eventual,
considera nașterea Fecioarei Maria ca o excepție, doar că n-am putea vorbi acolo de Iisus ca de o
săgeată în mâna mamei Sale).
Mai rezervat, Cheyne (1904, 176) observă totuși, comparând cele două variante, că, devreme ce a
refuzat o traducere evidentă, traducătorul în grecește (de altfel urmat și de cel în slavonă, unde avem

8
1. Să nu va zidi Domnul casa, în deșărt vor ostenii ziditorii; să nu va strejui Domnul orașul, în deșărt va strejui
strejuitoriul. 2. În deșertu-I voao a mânica de dimineață și a vă culca târziu, mâncând pâine cu osteneală, când iubitului
Său dă somn. 3. Iată, moșia Domnului fii<i>sânt, și plata rodului zgăului. 4. Ca săgețile în mâna putearnecului, așa-s
fii<i> tinereațelor. 5. Fericitu-i de cine-ș împle tulba sa de ei; nu să vor rușina când vor grăi cu pizmașii săi în porți.
9
De altfel această diviziune e redată și în traducerile grecești contemporane (care caută o cale de mijloc) publicate sub
egida Societății Biblică Britanice (britanică). Versiunea paralelă grecească din 2015 procedeasă astfel și traduce: ἔτσι
καὶ τὰ παιδιὰ γιὰ τοὺς γονεῖς ποῦ ᾿χουν γεράσει, înțelgând deci scuturații pe dos: sunt fiii părinților care au îmbătrânit.
10
O idee asemănătoare pare inserată de pildă, în Ps. 114:6, unde neajutorații, neștiutorii (τὰ νήπια) sunt făcuți, simplu,
prunci, ceea ce poate rupe sensul afirmației de restul contextului. Chiar dacă „nu există principii de traducere universal
acceptate” (Savory 1969, 49-50 et seq.) se poate desprinde din toate controversele pe marginea unor principii
traductologice, că toată lumea e în fond de acord că traducerea trebuie să redea cuvintele și ideile autorului. Acest
deziderat elementar, conveying the spirit and manner of the original (Nida 1964, 163), precum și necesara adaptare la
„contextul discursului” (ibid., 243) sunt abandonate, pentru o interpretare care desființează în fond Scriptura, reducând-
o la banalul catehism moral ori dogmatic.
11
Contextele date de dicționarul Koehler indică pentru naar - tânăr băiat, mereu conotația de puști necăsătorit, și deloc
potrivit pentru căsătorie – dimpotrivă, sensul ar fi oarecum de băiat încă de neispravă.
„aruncați” – deci „lepădați”), trebuie să fi avut în minte ceva precis – și face deci observația
valoroasă că „scuturați” în epocă trebuie să fi fost un supranume pentru toți cei întorși din exilul
babilonic (el mai continuă, oarecum forțat, că acest cuvânt ar avea legătură și cu imaginea săgeții,
căci ar fi fost azvârliți din Babilon ca dintr-o săgeată).
Psalmul face parte într-adevăr din cei 15 Psalmi ai treptelor (o „minipsaltire” în Psaltire, unde el
este chiar poemul central (Crow 1996, 15), care în afară de interpretările care îi leagă de cei 15 ani
adăugați vieții lui Iezechia, și el autor cel puțin al unui Psalm, inclus în Is. 38 (ibid., 10), sau de cele
15 trepte ale Templului dintre curtea israeliților către curtea femeilor (ibid., 2-3), ori de sensul
mistic al treptelor/suirilor preferat de Atanasie 12, noțiunea de trepte sau suiri este legată mai
degrabă, conform unei tradiții solide, de urcarea foștilor exilați de la Ierusalim de la Babilon (ibid.,
10-11) – astfel interpretează și Teodorit, în comentariul la Ps. 119, legătura cu întoarcerea din
Babilon13.
Acest grup de Psalmi ar reda deci trăirile, gândurile și aspirațiile celor întorși din robie (ibid., 11), și
chiar rădăcina ‫עלה‬, alah, a cuvântului din titlul lor comun ‫מ ֲעלָ ה‬,
ַ maalah, este folosit (e drept, doar o
singură dată, în Ezdra 7:9) cu sensul întoarcerii de la Babilon la Ierusalim – deși în restul de
treizeci și două de apariții înseamnă trepte (ibid., 11, 13) –, pentru care alah ar fi putut căpăta deci
și un sens de pelerinaj (ibid., 15), pluralul trimițând la mai multe exiluri de acest fel, ori la caravane
de drumeți (ori poate chiar ca nume al cărții care cuprindea această minipsaltire). Dacă totul are un
ecou în cartea istorică aferentă, Neemia (ibid., 13), aceasta poate și trebuie să fie utilizată drept
cheie a interpretării. Chiar și dacă acești Psalmi ar fi prelucrări ușor ulterioare exilului (ibid., 12),
oricum acela rămâne fundalul lor istoric14 – fie și dacă ulterior Psalmii respectivi se transformă într-
o cântare a suirilor (la Ierusalim), și cu sensul de pelerinaje, ca mulțumire pentru eliberarea și
întoarcerea din exil, făcută eventual la Templu, chiar pe acele 15 trepte. Contextul istoric clarifică
deci perspectiva: se înțelege astfel că dacă spunem „poartă” sau „porți” sensul e același, căci nu mai
avem porțile ca loc de judecată, ci porțile unei cetăți proaspăt reconstruite, cu tot ce reprezintă ele,
inclusiv locul de socializare pe care îl creează.

Tinerii și scuturații
Corespondența între scuturații (οἱ ἐκτετιναγμένοι) din Septuaginta și tinerii din Textul Masoretic
reapare într-adevăr și în Neemia 4:10, unde găsim sintagma: jumătate din tineri/băieți ֶ‫ – חֲצִֶיֶ ְׁנע ַָּרי‬cu
sensul de slugi, dar într-un context unde e vorba de indivizi serios „tăvăliți” cu munca. Versiunile
vechi românești au expediat problema traducând aici: jumătate din cei rânduiți – vezi Neemia 4:16,
în edițiile 1688 și 1914 15.
Noțiunea de scuturat, scuturare face parte dintr-un segment lexical al limbajului biblic devenit azi
aproape ininteligibil (vezi, la fel, și cornul de mântuire din Ps. 91:10, și din Luca 1:69, tradus prin
adaptare, ca putere). Totuși, verbul a scutura nu e o raritate în Vechiul Testament, și el se găsește
utilizat în contexte precum acestea: în Ps. 135:15, Faraon este scuturat (răsturnat, trântit de sus,
aruncat sau lepădat) în Marea Roșie; la fel, în Ieș. 10:19 sunt scuturate în mare și lăcustele. Trebuie
amintit că „scuturarea ca lăcustele” e tradusă fantezist de versiunea actuală (1957) în Psalmul 108
(versetul 22, în ediția românească), folosind ideea de „tremurare a aripilor” lăcustei (unde, în ediția
1914, era totuși, corect, „scuturatu-m-am ca lăcustele”, deși cu o ambiguitate a formei reflexive, în
12
Migne, P.G. XXVII, 1219-1220 (De titulis Psalmorum).
13
Migne, P.G. LXXXVII, 1875-1876 (Interpretatio in Psalmos) – și apud. Crow 1996, 9.
14
Poate fiind cântați chiar de cei care reconstruiau zidurile cetății (Crow 1996, 15).
15
Gherasim Timuș (1896, 364) caută o corespondență forțată explicând că tinerii ar fi “ca niște fructe de curând căzute
sau scuturate din arbori”.
locul celei pasive). În Jud. 16:21, Samson se scutura și el de vrăjmași, iar la Iov (38:13),
necredincioșii sunt scuturați de pe pământ. Isaia folosește aceeași pildâ, afirmând, cu subînțeles (în
28:27) că macul se scutură cu toiag), iar Ierusalimul, atunci când se va dezlega din robie, își va
scutura praful (52:2).
În această serie de exemple vedem că noțiunea exprimă o atitudine severă (din partea lui
Dumnezeu), chiar ca pedeapsă pentru păcate16 (cum e clar în Neemia 5), dar pe care totuși o pot
suferi, se pare, și cei credincioși, pentru unele greșeli – doar că aceștia, răbdând muncirea
nemiloasă, pot reprimi în final binecuvântarea divină (după ce suferă, ca alți Iov, încercarea).
Contextul din Neemia arată că scuturații sau trântiții erau cei tăvăliți sau spetiți cu munca (am putea
traduce deci, fără a ne îndepărta mult de sensul Psalmului: „așa sunt copii celor spetiți” – se poate
citi și cei ce au fost lepădați). Pe de altă parte, vedem că scuturatul (azvârlitul, lepădatul) din
contextul vizat din Neemia, avea trei datorii principale, în slujba cetății: o zidea, o păzea și, în
același timp, creștea copii pentru popularea ei – copii de care avea să se bucure, atunci când
ostenelile sale se vor fi sfârșit. Pentru ca cetatea care se zidea sub paza sabiei să fie puternică, era
nevoie și de pruncii care să o populeze17. Dumnezeu dă deci o roadă spetirii celor iubiți de el,
tocmai prin odihnă, cum vedem și în alt pasaj optimist, Ps. 67:13-14, unde cel iubit doarme în
mijlocul moștenirilor sale (nici acolo nu avem un timp cert, dar conjunctivul trimite probabil la
viitor), apărat de Domnul puterilor.

În loc de concluzie
Prin cele de mai sus, credem că am adus argumente suficiente pentru necesitatea unei revizuiri a
traducerii Sinodale a acestui Psalm. Articolul de față nu-și propune să epuizeze acest subiect, nici
nu intenționează să propună o versiune alternativă, dar credem că problemele semnalate de noi vor
trebui avute în vedere, de către cei care își vor asuma această întreprindere.

Bibliografie
Biblia, Ediţia Sfântului Sinod, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1914; 1968-2018.
Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură 1688, ediţie jubiliară, IBMBOR, Bucureşti, 1998.
Biblia Hebraica Stuttgartensia, Deutsche Bibelgeselshaft, Stuttgart, 1997.
Băltăceanu 2006: Septuaginta (ed. C. Bădiliţă, F. Băltăceanu, M. Broşteanu), vol. IV/I (trad. şi introd. de
Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu), Colegiul Noua Europă - Polirom, Bucureşti, Iaşi, 2006.
Brown, F, Driver, S. R., Briggs, C., A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament, Hendrickson,
Peabody, Massachusetts, 2018.
Cheyne 1904: T. K. Cheyne, The Book of Psalms, Translated from a Revised Text with Notes and
Introduction, Kegan Paul, London, 1904.
Codex Alexandrinus – photographical facsimile, British Museum, London, 1957.
Codex Sinaiticus (typographical facsimile), Leslie McFall, Cambridge, 2006.
Codex Vaticanus B, Instituto Poligrafico e Zecca dello Stato, 1999.
Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) (ed. şi introd. Stela Toma), Editura Academiei, Bucureşti, 1976.
Crow 1996 = Crow, Loren, The Songs of Ascent (Psalms 120-134). Their Place in Isreaelite History and
Religion, Scholars Press, Atlanta, Georgia, 1996
Dosoftei, Psaltirea de-nțăles, ed. Mihaela Cobzaru, Demiurg, Iași, 2007
Koehler-Baumgartner: L. Koehler, W. Baumgartner, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old
Testament, Brill, Leiden, New York, Köln, 1994.

16
În Psalmii lui Solomon, lipsirea de somn e o pedeapsă pentru cei răi (ibid., 57). În Proverbe 5:10, ostenelile sau
durerile (‫עֲצָּ בִ ים‬, ațavim) apar de asemenea în contextul zădărniciei trudei omenești: dacă te ostenești deci fără
Dumnezeu, nu vei apuca să vezi strânsura.
17
De altfel, așa cum spune Sf. Grigorie de Nazianz (P. G. col. 724, Or. VI , cap. 2), καλλιτεκνία, bucuria de fii, se
poate referi și la filiația spirituală.
Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, Pars XI, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2003.
Mozley 1905: F. W. Mozley, The Psalter of the Church. The Septuagint Psalms Compared with the Hebrew,
Cambridge University Press, 1905.
Nida 1964 = Nida, Eugene, Towards a Science of Translating, Brill, Leiden, 1964.
The Ostroh Bible 1581 (A Facsimile), St Andrews College, Winnipeg, 1983.
The Peshitta Psalter, According to the West Syrian Text (ed. William Emery Barnes), Cambridge University
Press, 1904.
Popescu, Călin, Psaltirea Națională. Introducere în filologia celui mai longevic text literar românesc,
Mediaprint, Pitești, 2017.
Programele Bible Works 9 și StepBible 2.0
Psaltirea, IBMBOR, Bucureşti, 1957.
Psaltirea Râmnic, 1725 (B.A.R., CRV 186).
Psaltirea de la Alba Iulia 1651 (ed. Mihai Moraru, Alexandra Moraru şi Mihai Gherman, Ed. Reîntregirea,
Alba Iulia, 2001.
Psaltirea Hurmuzaki (ed. şi introd. I. Gheţie şi M. Teodorescu), Ed. Academiei, Bucureşti, 2005.
Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte Psaltiri din sec. XVI şi XVII traduse din slavoneşte (ed. şi introd.
I. A. Candrea), Socec, Bucureşti, 1916.
Savory 1969 = Savory, Theodore, The Art of Translation, Cape, London, 1969.
Septuaginta (ed. A. Rahlfs), German Bible Society, 1935.
Timuș 1896 = Timuș, Gherasim, Note și meditațiuni asupra Psalmilor (vol. III), Gutenberg, Göbl, București,
1896.
Votaw 1896: Clyde Votaw, The Use of the Infinitive in Biblical Greek, Chicago, 1896.
Wallace 1996 = Wallace, Daniel, Greek Grammar Beyond the Basics, Grand Rapids, Zondervan, 1996.
Ἀνθολόγιον, Snagov, 1697 (B.A.R. CRV 106).
Ἡ Ἁγία Γραφή, Ἔκδοσις Ἀδελφότητος Θεολόγων ἡ «ΖΩΗ» Ἀθῆναι, 2018.
Τής Θειας Γραφής, Frankfurt, 1696 (online, prin Frankfurt Münchener DigitalsierungsZentrum Digitale
Bibliothek).
Ψαλτήριον, Κείμενο τῶν Οʹ & Μετάφραση στὴν Νεοελληνική, Ἑλληνικὴ Βιβλικὴ Ἑταιρία, Ἀθήνα, 2015.