Sunteți pe pagina 1din 2

TEST DE EVALUARE INIŢIALĂ

Anul şcolar 2011-2012


Disciplina Limba şi literatura română
Clasa a V-a
Numele şi prenumele elevului:
Data susţinerii testului:
 Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerinţelor din Partea I şi din Partea a II-a se acordă 78 de puncte. Pentru
redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.
 Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.

PARTEA I

Citeşte textul:
A fost odată ca niciodată etc.

A fost odată un împărat, şi el avea trei feciori. Când le-a venit şi lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul:

- Dragii mei copii, v-aţi făcut mari; mergeţi de vă căutaţi ursitele, ca să intraţi şi voi în rândul oamenilor.

- Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii şi, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de
care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul şi bănet de ajuns.

Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinţi. O peţi de la tatăl ei, împăratul, şi învoiala se şi făcu.

Asemenea şi cel mijlociu, după ce se dichisi şi el cum ştiu mai bine, plecă şi el înspre apus. Ajunse şi el la curtea unui alt împărat, carele
asemenea avea o fată. Făcură vorba, şi iute, iute, se logodi şi el cu dânsa.

Pe fiul cel mai mic, însă, nu-l trăgea inima a pleca în peţit. Dară n-avu ce-şi face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se
căpătui şi el. Luă şi dânsul nişte haine, numai să nu zică nescine că nu s-a gătit, de cheltuială ce pe apă nu curge, şi plecă şi el, ştii, cam în
dorul lelii.

Dară unde să se ducă? Nici el, iacă, nu ştia. Mişca şi el picioarele a lene, unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă, apucă pe o
cărare ce întâlni în cale, şi merse pe ea, fără să-şi dea seama unde se duce. Când, ce să vezi d-ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la
un eleşteu mare. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă, aşa de florile mărului, fără să ştie ce are să facă cu dânsa.

( Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată )

Rezolvă următoarele sarcini de lucru, pornind de la textul dat:


A

1. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 6 puncte


Cuvântul ursitele semnifică:
a) ajutoarele b) soţiile c) hainele.

2. Subliniaţi varianta corect despărţită în silabe: 6 puncte


o-da-tă / od-a-tă oa-me-ni-lor / oam-e-ni-lo-r al-un / a-lun

3. Rescrie, din textul dat, trei substantive şi trei verbe. 6 puncte

4. Scrie câte un sinonim potrivit pentru cuvintele: 6 puncte


iute = …….. umblă =……. feciori =…..

5. Alcătuieşte o propoziţie simplă şi una dezvoltată în care să integrezi substantivul împărat. 6 puncte
B.
1. Menţionează toate personajele care apar în text. . 6 puncte

2. Transcrie o repetiţie din textul dat. 6 puncte

3. Precizează sensul expresiei aşa de florile mărului. 6 puncte

PARTEA a II- a 30 puncte

Redactează o compunere de 5-7 rânduri ( aproximativ 50-70 de cuvinte), în care să-ţi imaginezi continuarea basmului.
 Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări ( respectarea normelor de ortografie, de punctuaţie şi de
exprimare, respectarea limitelor de spaţiu indicate.)

S-ar putea să vă placă și