c
   

c

 


   

Toate corpurile cu o temperatură superioară temperaturii de m = 0K

emit energie sub formă de radiaţii. Radiaţia are un dublu caracter
ondulatoriu şi corpuscular. Energia şi impulsul sunt conţinute în ½ iar
probabilitatea de a se găsi într-un punct oarecare din spaţiu este caracterizat
de . Rezultă că radiaţia este caracterizată de lungimea sa de undă P sau
frecvenţa R½ legătura dintre cele două mărimi fiind:
R=!/P ½ (4.1)
unde ! este viteza luminii (! = 2½
10
m/s).
În funcţie de lungimea de undă radiaţiile pot fi de diferite tipuri½
începând cu radiaţiile 3 şi continuând cu radiaţiile ½ ultraviolete½ vizibile½
infraroşii şi radio (microunde) (figura 4.1) [20].

Vizibile
Albastru

Galben
Violet

Verde

Roşu

Radiaţii X Infraroşii
Ultraviolete

Radiaţii 3 Microunde

Radiaţie termică
0½4 0½

10-5 10-4 10-5 10-2 10-1 1 10 102 105 104

P(Qm)

[ Spectrul radiaţiilor electromagnetice

 ! † 

"  este rezultatul transformării energiei interne a

corpurilor în energie cu lungimile de undă cuprinse între P #$% z $$ Q %
incluzând o porţiune din radiaţiile ultraviolete şi în întregime spectrele
radiaţiilor vizibile şi infraroşii.

 &"

Mărimile fizice care caracterizează radiaţia sunt caracterizate de

două criterii independente: compoziţia spectrală şi distribuţia spaţială
(direcţională).
În funcţie de '" '½ mărimile fizice se pot referi la
tot spectrul de radiaţii şi se numescsau la o anumită lungime de undă½
mărimile numindu-se .
Mărimile se numesc  dacă se referă la toate direcţiile în
care o suprafaţă emite sau primeşte radiaţie şi " dacă
caracterizează o direcţie dată de propagare a radiaţiei.
[(½ ËÔ [W]½ reprezintă energia emisă
de un corp în unitatea de timp½ în tot spaţiu.
Fluxul radiant XË care cade pe o suprafaţă poate fi absorbit de
aceasta (
)½ reflectat ( ) sau trece prin suprafaţă ( ) (figura 4.2):

 







[& Distribuţia energiei radiante


   ; [W] (4.2)

 ½ (4.3)
unde:
este coeficientul de absorbţie½  ± coeficientul de reflexie;  ±
coeficientul de difuzie.
" !)

Coeficienţii
  pot avea valori cuprinse între 0 şi 1½ în funcţie

de natura corpului½ starea suprafeţei½ spectrul radiaţiei incidente şi
temperatură.
c'  absoarbe toată radiaţia incidentă½ astfel că:
= 1;
=0.
c'* reflectă toată radiaţia incidentă:  = 1;
=0.
c'  este transparent pentru radiaţia incientă:  = 1;

=0.
Suprafaţa unui corp este  dacă reflectă radiaţia incidentă într-o
singură direcţie½ unghiul de incidenţă fiind egal cu cel de reflexie½ este 
dacă reflectă radiaţia incidentă în toate direcţiile.
Dacă considerăm o suprafaţă elementară @ ½ care emite radiaţia în
direcţia unei suprafeţe @ ½ caracterizată în coordonate sferice de unghiul
zenital * şi azimutal ½ (figura 4.3) se defineşte   "

Ô½P VP ½ *½ % cu relaţia:
@ ËÔ

Ô½P VP ½ *½
[W/(m2srQ m)] (4.4)
@ 1 cos *@;@P
unde: ; este unghiul solid sub care se vede suprafaţa @  din centrul
suprafeţei @ 1.

Radiaţie
 emisă
@ 

* 

@ @;
1
ù 
@ 
@ 6
2 @ 
a) b)

[+ Definirea intensităţii de radiaţie (a)

şi a unghiului solid (b)
 !, † 

Unghiul solid @; este definit de relaţia:


  2 [sr] ½ (4.5)

În coordonatele sferice unghiul solid se poate determina cu relaţia:
  sin 
(4.6)
Dacă vom nota:
XËÔ /   XËÔ ½ (4.)
Rezultă:
XËÔ 
 ½Ô V ½ ½
 1 cos  (4.
)
sau înlocuind valoarea lui @; din relaţia (4.6):
XËÔ 
 ½Ô V ½ ½
 1 sin  cos 
. (4. )
   " ½
Ô(*½ ) reprezintă fluxul
radiant emis pe toate lungimile de undă în direcţia (*½ ) de unitatea de
suprafaţă a unui corp½ în unghiul solid @;½ care conţine direcţia (*½ ):

XËÔ

Ô V*½  [W/(m2sr)] . (4.10)
 1 cos *

În unele lucrări [3
] intensitatea de radiaţie este denumită

"½ fiind notată cu ë.

  reprezintă fluxul radiat emis de
unitatea de suprafaţă a unui corp în toate direcţiile pe o anumită lungime de
undă:

2T T/ 2

P VP
´ @* ´
P ½Ô VP ½ ½ * cos sin @ [W/(m2Q m)] (4.11)
0 0

    reprezintă fluxul radiat de unitatea de

suprafaţă a unui corp½ în toate direcţiile şi pe toate lungimile de undă:
g


´
P VP @P [W/m2 ] . (4.12)
0

Înlocuind valorile lui
P(P ) din relaţia (4.11):

2

/ 2

´´
0 0 0
´
VP½ ½
cos
sin

P
P ½Ô . (4.13)
" !-

Dacă intensitatea de radiaţie este independentă de direcţie emisia

poartă denumirea de  (') şi
 ½Ô V½ ½

 ½Ô V .
Înlocuind în relaţia (4.11) se obţine:
2T T/ 2

P VP

P ½Ô VP ´ @* ´ cos sin @ ½ (4.14)
0 0

Rezolvând integralele:

P VP
T
P ½Ô VP ; (4.15)

şi:

 m
Ô ½ (4.16)

" reprezintă radiaţia incidentă pe o suprafaţă care provine

din emisia sau reflexia altor suprafeţe.
" (figura 4.4) se defineşte cu relaţia:

2 TT / 2
P VP
´ ´
VP½ *½
P ½ cos * sin *@*@ [W/(m2Q m)] (4.1)
0 0

Radiaţia
incidentă½
P½  

@; @ 1

[ Natura direcţională a iradiaţiei

 !! † 

" va fi:

 
´  V  ½ [W/m2 ] (4.1
)
0
sau:
g 2 TT / 2

´´
0 0 0
´
VP½ *½
P cos * sin *@*@ @P . (4.1 )

Dacă radiaţia incidentă este:

P VP
T
P ½ VP ; (4.20)


T
 (4.21)

 caracterizează  energia radiată de o suprafaţă care

include emisia proprie şi emisia datorată iradiaţiei reflectate (figura 4.5).

Radiozitatea

Emisia
Iradiaţia

Iradiaţia
reflectată

[) Radiozitatea unei suprafeţe

 se defineşte cu relaţia:

2 TT / 2

 P VP
´ ´
P ½Ô   VP½ *½ cos * sin *@*@ [W/m2Q m)] . (4.22)
0 0

unde:
P½ Ô este intensitatea radiaţiei asociată emisiei şi reflexiei.
 va fi:
g

´  P VP @P [W/m2 ] (4.23)
0

În mod analog ca la puterea de emisie şi iradiaţie½ pentru cazul

 (:
" !.

  V
T
 ½Ô  [W/(m2Q m)] (4.24)


T
Ô  (W/m2 ] (4.25)

 +/"

Majoritatea legilor radiaţiei termice se referă la ' .

Acesta este un corp care îndeplineşte următoarele cerinţe:
ë absoarbe în întregime toată radiaţia incidentă;
ë emite radiaţia difuz independent de direcţie;
ë pentru o temperatură şi o lungime de undă dată½ emite energie
mai mult decât orice alt corp.
Mărimile referitoare la corpul negru se vor nota cu indicele 0.

 + /
0
Legea lui Planck reprezintă legea de distribuţie a intensităţii de
radiaţie
P în funcţie de lungimea de undă şi temperatură½ care este de forma:

2! 02

P 0 VP½ m
[W/( m2Q m)] (4.26)
P5
exp V! 0 / P šm  1

unde:  = 6½625610-34 Js; š = 1½3
0510 -23 J/K sunt constantele universale

ale lui Planck½ respectiv Boltzmann; !0 = 2½
10
m/s ± viteza luminii; m±
temperatura absorbantă a suprafeţei½ în K½ P ± lungimea de undă½ în m.

 va fi atunci:

1

 0 V ½ m
T
 0 (m )
[W/( m2Q m)] (4.2)

exp V 2 / m  1
5

Relaţia (4.2) este cea mai cunoscută formă a legii lui Planck. Aici:
X 4
2
1  2 m!0  2½42 10


; 2 = (!0/š) = 1½43 104Q mK½ sunt
2
constantele radiaţiei ale lui Planck.
Reprezentarea grafică a legii lui Planck este prezentată în figura 4.6.
 .$ † 

[, Puterea de emisie spectrală a corpului negru [20]

Din analiza distribuţiei spectrale a puterii de emisie se pot face

următoarele observaţii:
ë Puterea de emisie variază continuu cu lungimea de undă;
ë Puterea de emisie monocromatică tinde către 0 când Pp0 şi
Ppg½ având un maxim pentru fiecare temperatură;
ë Puterea de emisie creşte cu temperatura pentru o lungime de
undă dată;
ë ö mare parte a puterii de emisie a soarelui care poate fi
aproximat cu un corp negru cu temperatura 5
00 K se emite în
zona vizibilă a radiaţiilor½ în schimb pentru corpuri cu
temperatura m Ô
00 K½ toată radiaţia se face în spectrul
infraroşu.
Legea lui Planck are două cazuri extreme½ în funcţie de valoarea Pm½
comparată cu constanta 2.
/1234
Estre un caz particular al legii lui Planck în cazul în care Pm >> 2.
" . 

/ m
În acest caz din dezvoltarea în serie a Ô 2
se pot reţine numai
primii doi termeni:
2
1¨  ¸ 1 ¨  ¸
Ô 2 / Pm
1  © 2 ¹  © 2 ¹  .....
1! ª P m º 2! ª Pm º
şi relaţia (4.2) devine:

m
 ½0 V½ m  1
4
[W/( m2Q m)] (4.2
)
2

/5
Ea se obţine în cazul în care Pm << 2½ astfel că în relaţia (4.2) în
paranteza dreaptă se poate neglija unitatea. Se obţine:

1
2 / m
 ½ 0  Ô [W/( m2Q m)] (4.2 )
5

Pentru determinarea valorii lui  pentru care
P½0 are un maxim se

egalează cu zero derivata ecuaţiei (4.2 ) şi se obţine:

Pmax m = 3 = 2
½
[Q mK] (4.30)

Rezultă că  '(''

'.

 +&/63†
Legea lui Stefan±Boltzmann½ care reprezintă legea fundamentală a
radiaţiei termice se poate determina analitic prin integrarea legii lui Planck
(4.2) pe întregul spectru de lungimi de undă. Ea se formulează astfel:

ÔÔ

 @Ô ÔÔ  !   Ô  Ô
Ô  ! 

ÔÔ

!Ô

ÔÔ
:

4
¨ m ¸

0
m 4
 0 © ¹ [W/m2 ] ½ (4.31)
ª 100 º

unde:  = 5½610-
; 0 = 5½6 [W/(m2 K4)] reprezintă coeficienţii de radiaţie

a corpului negru.
Pentru corpurile cenuşii puterea totală de emisie se calculează cu
relaţia:
 .& † 

4
¨ m ¸


IVm
0
IVm  0 © ¹ [W/m2 ]½ (4.32)
ª 100 º

unde: I(m) este  al corpului.

Se poate defini şi un ' ():

P VP½ m
I VP½ m
. (4.33)

P 0 VPm
În figura 4. este prezentată variaţia factorului de emisie spectral în
funcţie de lungimea de undă pentru diverse materiale½ iar în figura 4.
se
poate observa variaţia cu temperatura a factorului de emisie total.




[- Variaţia factorului de emisie spectral
cu lungimea de undă [20 ]

[! Variaţia factorului de emisie total

cu temperatura [20 ]
" .+

Valorile orientative ale factorului de emisie total pentru diferite

tipuri de materiale sunt prezentate în figura 4. .

Metale puternic polizate

Metale polizate

Metale

0 0½05 0½10 0½15

Metale noi½ nepolizate

Metale oxidate
öxizi½ mat. ceramice

Carbon½ grafit
Minerale½ sticlă

Vegetale½ apă½ piele

Vopsele speciale

0 0½2 0½4 0½6 0½
1½0


[. Valori ale factorului de emisie total

Din analiza datelor din figura 4. rezultă o serie de observaţii:

ë factorul de emisie a metalelor este în general mic½ el crescând cu
prezenţa oxizilor pe suprafaţa acestora;
ë factorul de emisie pentru materialele nemetalice are valori mai
ridicate½ superioare de obicei valorii de 0½6;
ë pentru metale I creşte cu temperatura½ pentru nemetale putem
avea creşteri sau descreşteri a factorului de emisie cu
temperatura;
ë factorul de emisie depinde puternic de natura suprafeţei½ metode
de fabricaţie½ tratamentele termice½ reacţiile chimice cu mediul
înconjurător.
 . † 

 ++/722
Legea lui Kirchhoff stabileşte legătura între proprietăţile emisive şi
absorbante ale unui corp.
Dacă se consideră o incintă mare cu temperatura ms considerată un
corp negru în care sunt incluse corpuri cu suprafeţe 1½ 2½ 3.... n mult mai
mici ca suprafaţa incintei (figura 4.10).

m


1 
 (m)

2

1
3
2

3

[ $ Transferul radiativ într-o

incintă izotermă

Iradiaţia primită de cele u corpuri aflate în echilibru termic cu

incinta: m1 = m2 = ....= m½ este aceeaşi şi egală cu puterea totală de emisie a
corpului negru:
1 = 2 = 3 = .....=  =
0 (m) = 0m4 [W/m2 ] (4.34)
Dacă se scrie bilanţul termic pe unul din corpuri cu suprafaţa 1½
obţinem:

1 1 =
1(m) 1 ½ (4.35)
unde:
1 este coeficientul de absorbţie al corpului 1.
Rezultă că:
1 Vm
    0 Vm (4.36)
1
Generalizând pentru toate suprafeţele se obţine forma matematică a
legii lui Kirchhoff:

1 Vm
Vm

2 
...

0 Vm (4.3)

1
2
" .)

Ea poate fi enunţată astfel: Ô
 

Ô ! Ô 
 
Ô


ÔÔ

 @Ô ÔÔ !Ô!Ô
 @Ô Ô Ô
Ô !Ô Ô ! 

ÔÔ

@ÔÔÔ!  Ô .
Conform legii Stefan±Boltzmann:
1  I1 0 ; 2  I 2 0 .....½ rezultă din (4.3):

I1 I 2
  ....1 ½ (4.3
)

1
2
sau:
I =
 (4.3 )

Deci !
 

 @Ô ÔÔ    ! Ô
Ô Ô !  !Ô!Ô


 

@ÔÔ.

 +//*
Legea lui Lambert stabileşte energia radiată de o suprafaţă în direcţia
unei alte suprafeţe. Potrivit acestei legi 
Ô

Ô

 @Ô @Ô 
!   Ô  
  @Ô!Ô @
 Ô
Ô  !  
Ô

Ô @Ô
@Ô

  @Ô!      !      * 

@Ô!ÔÔ@ @Ô!.

*

 cos * . (4.40)

În paragraful 4.1.2. a fost prezentată valoarea intensităţii de radiaţie

şi a puterii de emisie½ ţinând seama de legea lui Lambert.

& '"8 
 '''' 

 &  '"8
 '"''

Schimbul de căldură prin radiaţie reprezintă un proces complex de

reflexii şi absorbţii repetate şi amortizate. ö parte din energia radiantă se
reflectă şi se reîntoarce la sursa iniţială½ frânând astfel procesul de schimb de
căldură.
 ., † 

În figura 4.11 este prezentat cazul cel mai simplu al radiaţiei între
două plăci paralele cu coeficienţii de absorbţie
1 şi
2½ puterile de emisie I1
şi I2 şi cu temperaturile m1 şi m2.

1
m1>m2

1

1
2
1
2

2(1-
1)

1(1-
2 )
1
1(1-
2)
2(1-
1 )
2

1(1-
2)(1-
1)

2(1-
2)(1-
1)

2(1-
1 )(1-
2)
1
1(1-
2)(1-
1)
2

2(1-
1)2(1-
2)

1(1-
1 )2(1-
2)
1
1(1-
2)2(1-
1)
2(1-
1 )2(1-
2)
2

1(1-
1)2(1-
2)2

2(1-
1)2(1-
2)2
1
2(1-
1) (1-
2)2
2

[ Schema schimbului de căldură prin radiaţie

între două suprafeţe plane paralele
Prima suprafaţă emite radiaţia
1. Din aceasta½ cea de-a doua
suprafaţă absoarbe
1
2 şi refelctă înapoi
1 (1 ±
2). Din aceasta½ prima
suprafaţă absoarbe
1 (1 ±
2 )
1 şi reflectă
1(1 ±
2)(1 ±
1). A doua
suprafaţă absoarbe din nou
1(1 ±
2)(1 ±
1 )
2 şi radiază
1 (1 ±
2 )2(1±

1)½ procesul repetându-se astfel la infinit.
În mod analog se petrece fenomenul cu radiaţia emisă de suprafaţa a
doua
2½ din care prima absoarbe
2
1 şi radiază
2(1 ±
1 ) ş.a.m.d.
Pentru determinarea energiei pe care prima suprafaţă o transmite
celei de-a doua½ este necesar ca din energia emisă iniţial
1 să se scadă în
primul rând ceea ce se reflectă şi este absorbită de prima suprafaţă şi în al
doilea rând energia absorbită de prima suprafaţă din energia emisă de cea
de-a doua:
 =
1 ±
1(1ù2ù...)(1±
2 )
1 ±
±
2
1(1ù2ù...) [W/m2 ] ½ (4.41)
unde s-a notat  = (1±
1 )(1±
2)½  fiind fluxul termic unitar de suprafaţă.
Deoarece  < 1½ suma unei progresii geometrice descrescătoare este:
1
1     2  ...  . (4.42)
1

" .-

Rezultă:
  
1 (1
2 ) 1 2 1
   1

. (4.43)
1
 1

Înlocuind valoarea lui  şi aducând la acelaşi numitor½ rezultă:
 


    1 2 2 1 [W/m2 ] . (4.44)
1  1
1 2
Conform legii lui Stefan±Boltzmann:
4 4
¨ m ¸ ¨ m ¸

1  I10 © 1 ¹ ;
2  I 2 0 © 2 ¹ ½ (4.45)
ª 100 º ª 100 º
Pentru corpurile cenuşii½ egalitatea
1 = I1 şi
2 = I2 are loc nu
numai la echilibru termodinamic (legea lui Kirchhoff)½ ci şi în cazul
schimbului de căldură prin radiaţie. Ţinând seama de aceasta½ înlocuind în
expresia (4.44) relaţiile (4.45)½ se obţine:

«¨ m1 ¸ 4 ¨ m2 ¸ 4 »
  I  0 ¬© ¹
© ¹ ¼ [W/m2 ] ½ (4.46)
­¬ª 100 º ª 100 º ½¼

unde I este factorul de emisie redus al sistemului:

1
I
. (4.4)
1 1
 1
I1 I 2
Rezultă că pentru intensificarea transferului radiativ între cele două
suprafeţe este necesară mărirea temperaturii suprafeţei mai calde şi să se
mărească factorul de emisie redus al sistemului.
Pentru frânarea procesului radiativ cea mai simplă metodă constă în
montarea unui  între cele două suprafeţe (figura 4.12).
1
 2
m1
mÔ
m2

I1 IÔ I2
[ & Ecran de protecţie pentru
atenuarea radiaţiei
 .! † 

Dacă vom scrie egalitatea fluxului radiant schimbat între peretele 1

şi ecran½ cu cel schimbat între ecran şi peretele 2 în ipoteza unor factori de
emisie egali (I1 = I2 = IÔ)½ obţinem:
«¨ m ¸ 4 ¨ m ¸ 4 » «¨ m ¸ 4 ¨ m ¸ 4 »
Ô  I  0 ¬© 1 ¹
© Ô ¹ ¼  I  0 ¬© Ô ¹
© 2 ¹ ¼ (4.4
)
¬­ª 100 º ª 100 º ¼½ ¬­ª 100 º ª 100 º ¼½
Din această egalitate rezultă:
m 4  m24
mÔ
1
100
Rezultă fluxul termic unitar schimbat în prezenţa ecranului:
«¨ m ¸ 4 ¨ m ¸ 4 »
Ô
0½5I  0 ¬© 1 ¹  © 2 ¹ ¼ (4.4 )
¬­ª 100 º ª 100 º ¼½
Deci prin amplasarea unui ecran între cele două suprafeţe fluxul
termic radiativ se reduce la jumătate.
În cazul mai multor ecrane şi a unor factori de emisie diferiţi pentru
pereţi şi ecrane se obţine relaţia [3 ]:

Ô 1

. (4.50)
12 2  IÔ I
1 
2  I IÔ

Rezultă că prin utilizarea unor ecrane cu factori de emisie mici

reducerea fluxului radiat între suprafeţe scade mai mult faţă de ipoteza
iniţială I = IÔ. De exemplu pentru două suprafeţe cu factorul de emisie I =
0½
½ prin utilizarea unui ecran cu factorul de emisie IÔ = 0½1½ reducerea
fluxului radiant între cei doi pereţi este de peste 12 ori½ faţă de 2 ori ipoteza
I = IÔ.

&& '"
8'

Dacă se consideră două suprafeţe oarecare @  şi @  (figura 4.13)

situate la distanţa  una de cealaltă şi la care raza vectoare  care uneşte
centrele celor două suprafeţe formează cu normalele la acestea unghiurile *½
respectiv *½ fluxul transmis de suprafaţa @  către @ ½ din ecuaţia de
definiţie a intensităţii totale de radiaţie (relaţia (4.10)) este:
@XË  
 cos   @  @ 
 [W] (4.51)
" ..

unde:
 este intensitatea totală de radiaţie a suprafeţei
către ½ în W/(m2sr);
@; ± unghiul solid sub care se vede suprafaţa din centrul suprafeţei
½ în
sr.
@ 

 @ cos*
*

   m 

@;  
* 
@  

@ 
 m

Fig. 4.13 Radiaţia a două suprafeţe oarecare

Dar unghiul solid @;  se poate calcula cu relaţia:

  cos  
  [sr] (4.52)
Y2



Atunci:
cos   cos  
XË  
    [W] (4.53)
Y2
Considerând atât radiaţia ½ cât şi cea  în relaţia
(3.53) se va utiliza intensitatea totală emisă şi reflectată
Ô½ sau radiozitatea

totală a suprafeţei către½  
Ô 

T
cos  cos 
XË     
 
   [W] . (4.54)
mY 2
Fluxul radiat de suprafaţa  către suprafaţa  se obţine prin integrare:
cos   cos  
XË     ´ ´ 2
   (4.55)
 
mY
Se defineşte !
  @Ô  "  ! Ô @    @
 @Ô
 
!ÔÔ
Ô
Ô!Ô

@Ô :
&$$ † 

p 
"
½ (4.56)
 

sau:

1 cos *  cos * 
"


´´ T 2
@ @  (4.5)
 

În mod analog se defineşte factorul de formă ":

1 cos   cos  
"  

´´ mY 2
   (4.5
)
 

Rezultă relaţia de reciprocitate:

     . (4.5 )

Fluxul radiat de suprafaţa către suprafaţa va fi:

X        (4.60)
Dacă considerăm corpul negru radiozitatea este egală cu puterea de
emisie şi:
O = 
0 " (4.61)
Analog fluxul radiat de suprafaţa  către suprafaţa  va fi:
O = 
0 " (4.62)
Transferul net de căldură de la suprafaţa  la suprafaţa  este:

p    p ½ (4.63)
sau:


0 "  
0  "  . (4.64)
Înlocuind " = Fij ( / ) şi valorile
0 şi
0 cu relaţia Stefan±
Boltzmann se obţine:

«¨ m ¸ 4 ¨ m  ¸ 4 »
X    0 ©

¹
©© ¹¹ ¼ (4.65)
¬­ª 100 º ª 100 º ¼½
" &$ 

Factorii de formă pentru diferite geometrii pot fi determinate prin

metode analitice½ grafo-analitice½ algebrice sau prin modelare în tabelul 4.1
şi 4.2 sunt prezentate câteva relaţii de calcul a factorilor de formă pentru
geometri bidimensionale (tabelul 4.1) şi tridimensionale (tabelul 4.2) [20].

mÔ #$

['*"

9 "
1 2
Plăci paralele centrate
&

"


V   
2
4  
V
1/ 2
  
2
4 1/ 2

2 
ë

    / ë½    /ë
& 

Plăci înclinate
¨E¸

   1
sin © ¹
&
ª 2º
„


&

Plăci perpendiculare


 
1 V  / 
1
V  /  
2 1/ 2

& 
2


&
Incintă triunghiulară

&š 
& 
  
š
  
š  2 



&
&$& † 

mÔ #$
'!
 Ô(

1 2
Cilindri paraleli
"

1 ®
2T °
2


¯T    V  1
2
1/ 2


  2  V  1 
2 1/ 2

«¨  ¸ ¨ 1 ¸ » «¨  ¸ ¨ 1 ¸» 
 V  1 cos 1 ¬© ¹  © ¹ ¼  V  1 cos 1 ¬© ¹  © ¹¼ 
ù   ù   ­ª  º ª  º ½ ­ª  º ª  º½ 

 Y    /  ½   / 
 1 Y 


Cilindru şi placă paralelă

ù 
 «
1 1
1  2 »
  ½   ¬ tan ë
tan ë ¼
ë 1
2 ­ ½


2
 1

Fascicol de ţevi faţă de un

perete plan
1/ 2 1/ 2
  « ¨  ¸2 » ¨¸ ¨ 2  2 ¸
"
1  ¬1  © ¹ ¼  © ¹ tan 1 ©© 2
¹¹
ù ù ù ù ù ù  ­¬ ª  º ½¼ ª º ª  º


" &$+

mÔ #$)
['

9 "
Plăci paralele (figura    / ë½

/ ë
4.14)
 
2 
« 1  2 1
2 »
¯ln ¬
V V 1/ 2

¼
m
 1  2 
2 ½
­

V

1/ 2 
ë   1
2 tan
1
1
2
1/ 2
V


V

 1/ 2

 
1  2 tan
1
 tan
1 

tan
1

V1   2 1/ 2



Discuri coaxiale
paralele (figura 4.15) 
 / ë½  
  / ë

 1  Y 2
 1
Y2



ë
1

4V  / 
 2 1/ 2
 
 2 2

Plăci perpendiculare 5*+  
+

(figura 4.16) 1 ¨ 1 1
"
© tan 1  5 tan 1
T ª 5
1
V
 52  2
tan 1
V5 2
 2 1/ 2

1 ® V V1  5 V
2

 ±1  2 2
« 2 1 2
52 »
 ln ¯
*

4 ± 1
°
2
52
¬
­ 1V2
V 2 ¼
52 ½

V ¸

  52
« 5 2 1 5 2  2
» ±¹
¹
¬
V 2
­ 1 5 5 
2
V 2 ¼
½ ±¹
º
&$ † 














[  Factorul de formă pentru două plăci
dreptunghiulare paralele

[ ) Factorul de formă pentru două discuri

coaxiale paralele
" &$)

[ , Factorul de formă pentru două plăci

dreptunghiulare perpendiculare

+"

Gazele½ ca şi corpurile solide½ posedă capacitatea de a absorbi şi a

emite energie radiantă½ însă această capacitate este diferită. Gazele mono şi
biatomice (ö2½ Cö½ H2½ N2 etc.) practic pot fi considerate diaterme½
cantitatea de energie absorbită şi emisă de ele fiind neglijabilă. Gazele
poliatomice½ în special½ Cö2½ vaporii de H2 ö½ Sö2½ NH3 au capacitatea de
absorbţie şi de emisie importantă.
Absorbţia şi emisia gazelor½ în comparaţie cu cea a corpurilor solide
prezintă două particularităţi importante:
‡ Gazele emit şi absorb energie numai în anumite intervale ale
lungimilor de undă (benzi de radiaţie)½ amplasate în diverse porţiuni ale
spectrului. Pentru alte lungimi de undă½ în afara acestor benzi½ gazele sunt
transparente şi energia lor de radiaţie este nulă. În felul acesta½ emisia şi
absorbţia gazelor are un !!
Ô ÔÔ!
,. În tabelul 4.3 sunt prezentate
benzile de absorbţie a Cö2 şi vaporilor de apă.

&$, † 

mÔ #$-

†**"'c:& ;&:

c:& ;&:
P½ Qm (P ½ Q m P½ Qm (P½ Qm
2½4±3½0 0½6 2½2±3½0 0½

4½0±4½
0½
4½
±
½5 3½
12½5±16½5 4½0 12±30 1

‡ Emisia şi absorbţia gazelor se realizează  
Ô ,  

respectiv şi nu la suprafaţă½ ca în cazul corpurilor solide şi lichide.
Mecanismul procesului de absorbţie şi emisie a gazelor se poate
explica considerând radiaţia ca un flux de fotoni care se deplasează în spaţiu
cu viteza luminii ! şi au energia R. La trecerea prin gaz a fluxului de fotoni½
o parte din ei½ şi anume aceia a căror energie R corespunde unei frecvenţe R
(respectiv lungimea de undă P = !/ R) din banda de absorbţie a gazului½ sunt
absorbiţi de acesta. Fotonii cu alte energii trec prin gaz fără a fi absorbiţi.
Concomitent cu procesul de absorbţie în gaz½ unele molecule pierd periodic
o mică parte din energia lor termică½ care se transformă într-un flux de
fotoni cu energie corespunzătoare benzilor de emisie a gazului. Acest proces
determină radiaţia proprie a volumului de gaz.
Pentru caracterizarea radiaţiei proprii a unui strat de gaz½ se poate
utiliza½ ca şi în cazul suprafeţelor solide½ !
 Ô!
@ÔÔÔ:

I R  R   V R  ½ (4.66)
0 R
unde R este grosimea optică a stratului de gaz.
Deoarece gazele radiază numai în anumite benzi ale lungimii de
undă½ factorul de emisie mediu pe spectru I este sensibil mai mic ca
unitatea½ fiind în funcţie de natura gazului½ presiune½ temperatură şi
grosimea stratului de gaz .
Grosimea stratului radiant se calculează cu relaţia generală:
4

0½ ½ (4.6)
unde:  este volumul de gaze½ în m3; ± suprafaţa care primeşte radiaţia½ în
m2.
În tabelul 4.4 sunt date valorile grosimii stratului radiant pentru
diferite forme ale spaţiului ocupat de gaz [3 ].
" &$-

mÔ #$#

ü<'
'"'='' >

[< 
Sferă½ cu diametrul @ 0½6 @
Cub½ cu latura  0½6 
Cilindru infinit½ cu diametrul @ 0½ @
Cilindru½ cu înălţimea @½ radiind spre suprafaţa convexă 0½6 @
Cilindru½ cu înălţimea @ radiind către centrul bazei 0½ @
Cilindru infinit½ cu baza semicirculară cu raza ½ radiind pe partea plată 1½26 
Volumul dintre două plane paralele infinite½ separate prin distanţă 5 1½
5
Fascicul de ţevi½ cu diametrul @ şi distanţa între suprafeţele ţevilor :
± dispuse în triunghi½ @ 2½

± dispuse în triunghi½  = 2@ 3½

± dispuse paralel½ @ 3½5 

În cazul "   ½ foarte răspândit în instalaţiile

energetice½ compoziţia acestora conţinând: ö2½ Cö2½ Cö½ N2½ vapori de H2 ö½
rezultă că numai Cö2 şi vaporii de H2 ö emit şi absorb radiaţie celelalte gaze
fiind diaterme½ deoarece sunt biatomice.
Factorul total de emisie al gazelor de ardere se poate calcula cu
relaţia:

I 
I .2  I 5 2.  (I  (4.6
)

unde: I .2 ½ I 5 2. sunt factorii de emisie ai Cö2½ respectiv vaporilor de apă.

Ei pot fi determinaţi din nomogramele din figurile 4.1 şi 4.1
½ în funcţie de
temperatură şi produsul între presiunea parţială a gazului ½ respectiv şi
grosimea stratului radiant½ .
Pentru calculul lui I .2 şi I 5 2. Isacenko [20] propune relaţiile
simplificate:
3 ½5
¨ m ¸
I .2
3½5V
0½ 33
.2 © ¹ (4.6 )
ª 100 º
3
¨ m ¸
I / 2  3½5V
0 ½

©
/2
 ¹ (4.0)
ª 100 º
Relaţii de calcul mai precise pentru I
2 şi I / 2
sunt date în [2].
&$! † 

 este un coeficient de corecţie care ţine seama de faptul că pentru

vaporii de H2 ö influenţa presiunii parţiale .2 este mai mare ca a grosimii
stratului radiant½ . Determinarea lui  se poate face cu diagrama din figura
4.1 .
(I este un coeficient de corecţie care ţine seama că benzile de
radiaţie şi absorbţie ale Cö2 şi Cö se suprapun parţial şi o parte din emisia
unui gaz este absorbită de celălalt . Valorile lui (I pot fi determinate cu
nomogramele din figura 4.40½ în funcţie de presiunile parţiale .2 şi  5 2. ½
grosimea stratului radiant şi temperatură.

[ - Factorul de emisie al vaporilor de apă

" &$.


[ ! Factorul de corecţie 



















[ . Factorul de emisie al Cö2
& $ † 

[&$ Factorul de corecţie (I

Fluxul termic unitar transmis prin radiaţie de un gaz cu temperatura

m către un perete cu temperatura m se poate calcula cu relaţia:

« ¨ m ¸ 4 ¨ m ¸ »
4

   0½5VI   1 0 ¬I  ©© ¹¹
 ©© ¹¹ ¼ [W/m2 ] (4.1)

¬­ ª 100 º ª 100 º ¼½

unde: I este factorul de emisie al peretelui; I ± factorul de emisie al

gazelor;
 ± factorul de observaţie al gazelor½ determinat cu relaţia:



.2 
5 2.
I .2 Vm / m 
0 ½ 65
  I 5 2. (4.2)
În cele mai multe cazuri radiaţia gazelor este însoţită de convecţie½
coeficientul total de convecţie ù radiaţie va fi:

E   E !  E  [W/(m2 K)] (4.3)

unde: E ! este coeficientul de convecţie de la gaze la perete; E  este

coeficientul 2< de transfer radiativ:


„ 
. [W/(m2 K)] (4.4)
Vm  m