Proprietatea și libera inițiativă

Proprietatea este o relație economică ce se stabilește între agenții economici în legătură cu posesia și
utilizarea bunurilor. Orice proprietate presupune exercitarea unor drepturi numite atribute ale proprietății.
Acestea sunt:
1. Dreptul de posesiune;
2. Dreptul de utilizare;
3. Dreptul de dispoziție – a decide în mod liber cu privire la bunurile respective;
4. Dreptul de uzufruct – dreptul de a se bucura de rezultatele utilizării obiectului proprietății.
Cu excepția dreptului de dispoziție, toate celelalte drepturi pot fi cedate parțial altor agenți economici fără
ca proprietatea să fie afectată.
Obiectul proprietății este reprezentat de bunurile asupra cărora se exercită atributele proprietății, iar
subiectul proprietății este reprezentat de acei agenți economici care exercită aceste atribute. Subiect al
proprietății pot fi:
 Indivizii – sunt subiect al proprietății sub toate formele sale
 Sociogrupurile – grupuri de oamani care au caracteristici și interese comune
 Organizațiile – instituții care sunt constituite pe baza unor reguli prestabilite și au funcții și obiective
bine precizate.
În funcție de subiectul acesteia, se stabilesc formele proprietății:
1) Proprietatea privată sau particulară - exercitată de indivizi și sociogrupuri:
a) Individuală
i) mică – nu foloseșete munca salariată;
ii) mijlocie și mare - foloseșete munca salariată;
b) asociativă – exercitată de sociogrupuri: societăți pe acțiuni, cooperative de credit, cooperative de
consum etc
2) Proprietatea publică – proprietar este statul (administrațiile publice locale sau centrale). După regimul
juridic al bunurilor ce o compun, această proprietate poate constitui:
a) Domeniul public al statului – include bunuri inalienabile (nu pot fi înstrăinate) și imprescriptibile
(nu pot fi grevate de datorii), ex.: bogățiile solului și subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial
energetic, sedii ale ministerelor, unităților de învățământ etc.
b) Domeniul privat – bunuri care au încetat să mai aparțină domeniulu public imobile care nu sunt
destinate utilității publice, donații primite etc. Bunurile din această categorie pot fi concesionate,
închiriate, înstrăinate etc și cad sub incidența celor patru atribute ale proprietății. Ele pot fi trecute în
domeniul public.
3) Proprietatea mixtă – o îmbinare între proprietatea privată și cea publică ex. societăți pe acțiuni care au
și capital public și capital privat.
Coexistența mai multor forme de proprietate constituie pluralismul formelor de proprietate, ceea ce
determină și o competiție a acestora. Cea mai eficientă formă de proprietate devine dominantă în această
competiție. În economia de piață dominantă este proprietatea privată.
Libera inițiativă
Reprezintă libertatea de acțiune a agenților economici, astfel încât fiecare își urmărește cât mai bine
interesele fără să îngrădească libertatea de acțiune a celorlalți (este aplicabilă în mod egal tuturor agenților
economici). Este reglementată prin legi juridice care precizează coordonatele liberei inițiative, faptele ce
constituie o încălcare a acesteia, modul în care poate fi restabilită.
Ea se bazează pe o anumită formă de proprietate pentru că a avea liberă inițiativă înseamnă, de
fapt, a exercita atributele proprietății.
Se dezvoltă optim în condițiile dominației proprietății private, specifice economiei de piață.
Dacă este dominantă proprietatea publică, în contextul economiei de comandă/centralizate,
libera inițiativă este îngrădită, statul decide repartiția resurelor, se interpune între agenții economici
producători ai bunurilor și rezultatele activități acestora, ceea ce conduce la pierderea interesului pentru
activitatea desfășurată și generează ineficiență economică.