Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei
mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de
tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității
opere nemuritoare, printre care:
-9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă
bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii
Europene)
-5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
-Un concert pentru vioară și orchestră
-Missa solemnis
-32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a
Appassionata)
-Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
-16 cvartete pentru coarde
-Opera Fidelio

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann
van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van
Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este
considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui
Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea
respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere
este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui,
un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical
precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un
copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia
lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul, compozitorul și dirijorul
Christian Gottlob Neefe, sub tutela căruia în 1783 a fost publicată pentru prima
dată o lucrare a sa, un set de variațiuni pentru pian. Acesta recunoaște dotarea
muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului
Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții
cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, datorită
înrăutățirii stării de sănătate a mamei sale, care suferea de tuberculoză și care
moare pe 17 iulie 1787. În următorii patru ani lucrează cu capela curții
arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și
îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp.
În 1990 compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele
arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său și o cantată cu ocazia
încoronării lui Leopold al II-lea (foarte probabil ambele având texte scrise de
Severin Anton Averdonk).
Când în iulie 1792 Joseph Haydn, pe drumul său de întoarcere din Anglia la
Viena se oprește la Bonn, este stabilită o nouă călătorie de studii la Viena. Astfel
în noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine
elevul lui Joseph Haydn, iar din 1794 studiază cu Johann Georg Albrechtsberger
și cu Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să
câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie
căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a
contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven
reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
Simfoniile compuse de Beethoven:
- Simfonia nr.1 în Do major, op.21 (1799/1800), premieră 2 aprilie 1800
- Simfonia nr.2 în Re major, op.36 (1802), premieră 5 aprilie 1803
- Simfonia nr.3 în Mi bemol major op.55 (“Eroica”), (1803/1804), premieră 7
aprilie 1805
- Simfonia nr.4 în Si bemol major, op.60 (1806), premieră 15 noiembrie 1807
- Simfonia nr.5 în Do minor (“Simfonia Destinului”), op.67 (1800-1808), premieră
22 decembrie 1808
- Simfonia nr.6 în Fa major, op.68 (“Pastorala”) (1807/1808), premieră 22
decembrie 1808
- Simfonia nr.7 în La major, op.92 (1811/1812), premieră 8 decembrie 1813
- Simfonia nr.8 în Fa major, op.93 (1811/1812), premieră 27 februarie 1814
- Simfonia nr.9 în Re minor, op.125 (1815–1824), premieră 7 mai 1824