Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din datele analitice ale tabelului 1, echilibrul monopolului se realizează la qem = 70 şi Pem
= 108, pentru care profitul pur este 3360 (în toate cazurile am operat cu costul total şi
costul mediu full, incluzând şi profitul normal). Profitul pur maxim de 3360 se obţine atât
la preţul de 118, cât şi la cel de 108. Starea de echilibru o definim la qem = 70 şi Pem = 108
pentru că permite o cantitate mai mare şi un preţ mai mic.
Exemplu:
Generalizare
Ori de câte ori uzinele unui monopol produc bunuri omogene la costuri marginale
diferite, reducerea costului total (şi unitar) pe ansamblu se poate realiza prin realocarea
producţiei de la uzina cu costul marginal mai ridicat la cea având costul marginal mai
redus.
Presupunem în figura 1.2 că două pieţe ale unui bun sunt delimitate în funcţie de
elasticitatea cererii: piaţa A pe care au acces persoane cu venituri mari şi cerere inelastică
şi piaţa B cu cererea elastică. Costul marginal al bunului este acelaşi indiferent de piaţă.
Comentariu: În ambele situaţii starea de echilibru (E) se realizează la producţia
şi preţul unde Vmg = Cmg; QA şi PA pe piaţa cu cerere inelastică şi QB şi PB pe cea elastică. În
ambele cazuri se obţine profit pur (supraprofit), dar mai ridicat pe piaţa A decât pe piaţa
B. În lipsa preţurilor discriminatorii, probabil că majoritatea cumpărătorilor de pe piaţa B
nu ar avea acces datorită preţurilor ridicate PA.
Situaţia de monopol implica lipsa substituenţilor de orice fel, lipsa indusă din
raţiuni ce pot fi economice sau extraeconomice (politice, cu precădere). Exista în acest
sens o tipologie a monopolului :
1. Monopolul juridic este cel introdus în economie prin voinţa unei puteri
publice, cel mai adesea statul. Puterea acestor genuri de monopoluri este practic limitată
doar de bornele autoimpuse coerciţiei statului în raport cu piaţa. Exista pieţe
monopolizate de acest gen în ramuri precum : energia, resursele neregenerabile,
telecomunicaţii, transporturi, cercetare, etc.) Un caz aparte de monopol juridic este
constituit de subvenţiile cu care marea majoritate a statelor lumii (cele dezvoltate în mod
expres) îşi dotează agricultura, în primul rând, dar şi alte domenii de interes strategic,
favorizându-le în raport cu altele, în care operează doar legile pieţei.
a) Pentru a înlătura ideile greşite, larg răspândite în ţara noastră în ultimele patru
decenii de către literatura economică marxista care, odată cu simplificarea lucrurilor,
adeseori a prezentat fenomenele în mod tendenţios – pe de oparte, critici privind structura
şi funcţionarea economiei de piaţă, iar pe de altă parte, apologie pentru economia
socialistă, în ambele cazuri recurgând la excamotarea adevăratelor stări de lucruri şi a
faptelor.
Numai în acest fel, vor putea fi înlăturate clişeele teoretice false iar practica
economică va fi în măsură să dispună de variante, de soluţii corecte pentru instaurarea în
România a acelor forme de concurenţă care să facă posibilă înlăturarea tuturor factorilor
frenatori din economie, printre care cel mai importantă este în momentul de fata
monopolul producătorului strâns împletit cu monopolul proprietăţii de stat în toate
sectoarele economiei.
În România, ca şi în celelalte ţări vecine, monopolul s-a constituit într-un sistem
bine închegat, pe proprietăţi socialiste şi a principiile generale de organizare şi de
conducere centralizată a economiei. Monopolul s-a extins rapid, ajungând într-un timp
relativ scurt să predomine toate sferele de activitate economico-socială şi întregul
mecanism economic, acţionând în următoarele direcţii mai importante: controlul asupra
nivelului preţurilor, volumului producţiei şi calităţii producţiei, exercitarea dictaturii
producţiei asupra consmului prin subordonarea consumatorului intereselor
producătorului.
Formarea şi dezvoltarea acestui sistem are la bază mai multe explicaţii cauzale,
între care menţionăm următoarele:
a) generealizarea proprietăţii de stat şi a cele cooperatiste de tip colectivist, fapt ce
a impus realizarea unor forme de organizare a tuturor entităţilor economice şi folosirea
unui mecanism şi a unor instrumente de conducere cu caracter eminamente monopolist;
b) subordonarea totală a elementului economic de către elementul politic, ceea ce
a impus introducerea în viaţa economică a unor principii politice – volitive, de comandă
administrativă şi centralista;
c) concentrarea producţiei în unităţile mari şi foarte mari pe calea investiţiilor şi a
procesului de fuzionări şi comasări ale uni8tatilor mici;
d) urmărirea şi realizarea procesului de specializare a unităţilor întregii industrii
prin eliminaea totală a paralelismelor în fabricarea produselor şi prin concentrarea
facbricarii lor la un procducator unic, sistem ce a corespuns principiului conducerii
centralizate de tip administrativ.
Avantaje concrete
Unul dintre cele mai renumite cazuri în care Comisia acuza o firmă de
concurenţă neloială a implicat compania americană Microsoft. Comisia a amendat
Microsoft pentru că impunea consumatorilor europeni să cumpere mai multe tipuri
de software într-un singur pachet IT. Comisia a considerat că, prin această practică
comercială, Microsoft limita dreptul consumatorilor de a alege, menţinând în mod
artificial preţurile ridicate şi împiedicând inovaţia din industria de software.
Mecanisme de reglementare
E.ON Gaz România distribuie gaze naturale în 20 de judeţe din partea de nord a
ţării, în Transilvania, Crişana, Maramureş, Moldova şi Banat şi are aproximativ 1,3
milioane de clienţi în aproximativ 1.007 localităţi. Cantitatea de gaz furnizată într-un
singur an a fost de aproximativ 3,1 miliarde metri cubi, prin reţeaua de conducte de
17.600 km.
Prin aceasta prevedere, E.ON, spre exemplu, poate apela la un operator privat
pentru un proiect sau pentru execuţia unui branşament, doar dacă angajaţii E.ON nu se
descurcă.
Asupra practicilor E.ON, reprezentanţii ANPROGAZ au arătat că au sesizat
Consiliul Concurentei pentru abuzul de poziţie dominantă al proprietarilor distribuţiei de
gaz, doar ca cei din Consiliu au refuzat să îi ancheteze.
De altfel, acelaşi Consiliu al Concurenţei avizase favorabil preluarea obligaţiilor restante
ale Distrigaz Nord şi Sud la datoria publică, cu toate că suportarea de către stat a
contravalorii gazului pentru n-agenti economici s-ar fi putut lejer încadra la ajutor de stat.
Atunci când E.ON a cumpărat Ruhrgas, Guvernul german şi-a luat măsuri de
precauţie. Astfel, dacă E.ON Ruhrgas ar urma să fie achiziţionat de o terţă companie,
Guvernul de la Berlin poate obliga concernul german să-i cedeze toate activele aparţinând
distribuţiei de gaz metan, "dacă se considera că pot fi prejudiciate interesele strategice ale
ţării". Dacă, să presupunem, o companie străină ar dori să achiziţioneze peste 50% din
acţiunile E.ON Ruhrgas, Guvernul german ar interveni şi nu ar permite această tranzacţie.
Guvernul nostru nu numai că a permis-o, dar a şi oferit Distrigazurile nemţilor, respectiv
francezilor prin Gas de France.În plus, deşi nemţii au cumpărat doar Distrigaz Nord, din
oferta de cumpărare înaintată de E.ON Ruhrgas către grupul energetic spaniol Endesa
reiese că Ruhrgas ar avea operaţiuni pe întregul teritoriu al României. În sud nu operează
însă Ruhrgas, ci Gas de France. Pe harta respectivă (documentul poate fi accesat online
pe site-ul de internet al concernului german) mai figurează ca fiind controlate integral de
germani, din punct de vedere al distribuţiei de gaz metan şi energie electrică, şi alte ţări în
care E.ON Ruhrgas nu deţine controlul principalilor operatori. Un exemplu ar fi Ungaria.
Aici Ruhrgas controlează compania de profil maghiara MOL Rt, însă aceasta deserveşte
puţin peste jumătate din clienţii maghiari. Ceilalţi sunt aprovizionaţi în principal de
compania EMFESZ Kft, în acţionariatul căreia E.ON Ruhrgas nu se regăseşte, după cum
reiese din comunicatul purtătorului de cuvânt al EMFESZ, Boris Shestakov. Controlate
integral de nemţi mai apar, pe harta cu pricina, şi ţările baltice. În nici unul dintre aceşti
operatori Ruhrgas nu deţine controlul majorităţii acţiunilor.
Planurile nemţilor sunt extrem de ambiţioase. Au reuşit să-l atragă de partea lor
chiar şi pe ex-cancelarul Gerhard Schröder, căruia i-au oferit un salariu de nabab (circa
50.000 de euro lunar), pentru a-l convinge să accepte postul de preşedinte al Consiliului
de Administraţie al firmei nord-european Gas Pipeline Company (NEGP), companie
înfiinţată de E.ON Ruhrgas (49%) şi ruşii de la Gazprom (51%), cu scopul de a construi o
conductă de gaz care să lege Rusia de Germania, ocolind celelalte ţări europene.În
fruntea NGEP cei de la Ruhrgas l-au numit pe fostul şef al STASI (serviciul de spionaj al
fostei Germanii comuniste), Mattias Warnig, prieten declarat al lui Vladimir Puţin. De
asemenea, potrivit presei scandinave, în conducerea companiei estoniene Eesti Gaas
Tallinn (unde Ruhrgas are 33,67% din acţiuni), nemţii au impus câţiva foşti agenţi ai
KGB.
3.3. Antecedente
Germanii au făcut publica o ofertă de preluare, în schimbul a peste 29 de miliarde
de euro, a pachetului majoritar de acţiuni Endesa, cel mai mare furnizor de energie
(electrică şi gaz metan) al Spaniei, cu operaţiuni în mai multe ţări europene şi din
America Latină. Oferta nemţilor a stârnit un scandal uriaş în Spania. Premierul spaniol,
Jose Luis Rodriguez Zapatero, a declarat că "sectoarele de importanta strategică, aşa cum
sunt cele energetice, trebuie să rămână sub controlul companiilor spaniole". Guvernul de
la Madrid a şi operat deja unele modificări legislative, care să nu permită nemţilor să
cumpere Endesa. De altfel, conducerea companiei spaniole a şi anunţat că a respins oferta
de cumpărare a concernului german. Nemţii de la Ruhrgas s-au plâns organismului UE
care reglementează piaţa comună europeană, acuzând Guvernul de la Madrid de "practici
neconforme cu regulile unei pieţe libere", însă Executivul spaniol a replicat: "Ceea ce e
legal şi bine pentru Germania e la fel de legal şi pentru Spania. Interesele strategice ale
ţării nu se pot negocia la Bruxelles", a replicat Jose Montilla, ministrul spaniol al
Industriilor, cu trimitere la măsurile protecţioniste luate de Guvernul german pentru
păstrarea controlului asupra distribuţiei de gaz metan în Germania. Mai simplu spus,
nemţii i-au acuzat pe spanioli pentru că au luat exact aceleaşi măsuri pe care chiar
Executivul de la Berlin le luase în urmă cu câţiva ani, în exact acelaşi scop.
O primă cauză a lipsei de eficienta o constituie, fără îndoială, proastă relaţie dintre
monopol şi piaţa. Orice monopol anulează relaţia dintre cerere şi ofertă. În consecinţă, el
nu mai poate nici să ofere şi nici să primească informaţii corecte privitoare la piaţă,
informaţii care se regăsesc, în ultimă instanţă, în preţuri. Lipsite de aceste informaţii,
monopolurile devin, aproape inevitabil, incapabile să se adapteze la piaţă.
Exista însă şi un alt motiv pentru care monopolurile sunt, pe termen mediu şi
lung, ineficiente din punct de vedere economic. Acaparând piaţa, orice monopol oferă
iluzia unui loc de muncă sigur.
Dacă firma X este singura producătoare de şuruburi, devine tentant să fii angajatul
ei. Cum nimeni nu poate cumpăra şuruburi din altă parte, salariaţii firmei au certitudinea
că vor avea de lucru pe termen lung. Siguranţa locului de munca pare astfel garantată.
Dar cum un loc de muncă sigur reprezintă o atracţie aproape irezistibilă, foarte mulţi
oameni vor dori să devină angajaţii firmei respective.
Din momentul în care apare un monopol, asupra lui încep să fie exercitate
presiuni care conduc la creşterea numărului de angajaţi. Cu alte cuvinte, orice monopol
tinde să devină supraaglomerat. Această tendinţă este foarte greu de reprimat. Pentru un
loc de muncă sigur, oamenii sunt capabili aproape de orice.
Efectele morale ale oricărui monopol sunt devastatoare. Oamenii tind să nu mai
ţină cont de nimic. Ei speră ca structura să fie, dacă nu coruptă, cel puţin coruptibila,
astfel încât să aibă şanse cât mai mari de a fi acceptaţi. Şi aceasta nu atât din pricina
mărimii venitului oferit de monopol, cât mai ales din pricina siguranţei respectivului
venit.
Care sunt efectele economice ale acestei stări de lucruri? Un prim efect consta în
scăderea calităţii profesionale a angajaţilor unui monopol. Presiunea exercitată asupra
monopolurilor de către cei care concurează pentru obţinerea locurilor de munca sigure
oferite de acestea conduce la modificarea criteriilor de selectare a personalului. Aceste
criterii tind să devină arbitrare şi să nu mai aibă nicio finalitate economică. În consecinţă,
monopolurile tind să accepte angajaţi tot mai slab pregătiţi din punct de vedere
profesional.
Este însă evident că oameni tot mai puţin calificaţi nu pot realiza decât produse tot
mai puţin performante. Scăderea calităţii produselor reprezintă un alt efect al tendinţei de
creştere numerică a salariaţilor unui monopol. Iar preţurile respectivelor produse nu pot
scădea proporţional cu scăderea calităţii lor, deoarece cheltuielile de producţie rămân, în
cel mai bun caz, constante. De regulă însă, ele tind să crească: sunt mai mulţi salariaţi de
plătit şi o mai mare risipă de materiale din cauza calificării tot mai slabe a personalului
Spus foarte simplu, un monopol nu poate oferi decât produse tot mai proaste
realizate de un număr tot mai mare de oameni din ce în ce mai puţin calificaţi. Tendinţa
aceasta, care se manifestă ori de câte ori avem de-a face cu un monopol, se amplifica
atunci când monopolul aparţine statului şi când statul îşi asuma un rol social.
După cum spuneam, orice monopol atrage oameni aflaţi în căutarea unui loc de
muncă sigur. În cazul unui monopol de stat, atracţia este sporită datorită dublei garanţii
pe care o oferă. Pe lângă garanţia oferită în mod obişnuit de orice monopol, monopolul de
stat aduce cu sine garanţia suplimentară a proprietarului. Simplul fapt că statul deţine în
proprietate un monopol reprezintă o garanţie a locului de muncă.
5. http://www.ase.ro/biblioteca/