Texte

Suger, Viaţa lui Ludovic al VI-lea cel Gros - Regele Franţei aduce la ordine pe un vasal nesupus (1108-1109)
Din ţinutul Berry a venit un om abil, cu gura de aur, Alard Guillobaud, care s-a plâns cu multă
elocinţă în numele ginerelui său şi l-a rugat prea umil pe stăpânul nostru regele să-l cheme în faţa curţii sale în
virtutea puterii sale suverane pe nobilul baron Aimon, senior de Bourbon, care nesocotea orice
dreptate, astfel încât regele să pedepseasca îndrăzneala nemăsurată cu care Aimon îl lipsea de dreapta
moştenire pe nepotul său, fiul fratelui său mai mare , şi să decidă prin judecata francezilor ce se
cuvine fiecăruia.
Regele, animat în acelaşi timp de dragostea pentru dreptate şi de mila pentru biserică şi săraci, s-a temut ca nu
cumva cu această ocazie să se înmulţească războaiele cele rele, iar săracii să sufere din cauza orgoliului
altuia. El l-a somat pe numitul Aimon să vinăsă-şi apere cauza. A fost zadarnic; acela, temându-se de
rezultatul judecăţii, a refuzat să se prezinte. Atunci, fără a se lăsa oprit nici de plăceri şi nici de lene, regele a
pornit spre Berry în fruntea unei oştiri numeroase şi, îndreptându- se spre Germiny, un castel foarte
puternic aparţinând numitului Aimon, l-a asaltat cu vigoare. Dându- şi seama că nu putea rezista şi
pierzând orice speranţăde a se salva pe sine şi castelul său, Aimon n-a găsit altă cale de mântuire
decât aceea de a se arunca la picioarele regelui, prosternându-se de mai multe ori, şi rugându-l pe rege să se
arate milostiv faţă de el. Şi-a predat castelul şi s-a predat pe sine însuşi în întregime la discreţia majestăţii
regale, şi pe cât fusese înainte de înfumurat, pe atât de umil s-a supus acum justiţiei regale. Păstrând
castelul, regele l-a luat pe Aimon în Franţa pentru a fi judecat acolo, şi prin judecata francezilor şi cu tot
atâta echitate câtă pietate, a tranşat disputa dintre unchi şi nepot şi a pus capăt suferinţelor şi
oprimării de care suferea un mare număr de oameni cu preţul unui efort considerabil şi a unei mari cheltuieli.
După aceasta a prins obiceiul de a face deseori, şi întotdeauna cu aceeaşi clemenţă, expediţii prin ţarăpentru
a asigura liniştea bisericilor şi săracilor.

Magna Charta Libertatum (12 iunie 1215 )

Nici un om liber să nu fie prins sau închis sau lipsit de bunurile sale, sau pus în afara legii sau exilat sau vătămat
în vreun alt chip, nici nu vom merge împotriva lui, nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui, decât în temeiul
unei judecăţi legiuite a egalilor săi şi potrivit legii ţării.( ...)Toţi negustorii pot să iasă fără nici o vătămare şi în
siguranţă din Anglia şi să intre în Anglia. ...Baronii să aleagă douăzeci şi cinci dintre baronii regatului nostru,
pe cei ce vor; aceştia să fie datori şi să-şi dea toată silinţa de a păzi, a ţine şi a face să se păzească pacea şi
libertăţile ce le-am îngăduit lor şi pe care le întărim prin cartea noastră de faţă. Şi anume în aşa fel că, dacă
noi sau judecătorul nostru suprem ori bailii noştri sau vreunul dintre slujitorii noştri ne-am face vinovaţi cu
ceva faţă de cineva sau am călca vreun articol al păcii şi chezăşiei şi dacă greşeala s-ar dovedi în faţa a
patru dintre sus-zişii douăzeci şi cinci de baroni, aceşti patru baroni să vină la noi sau la judecătorul
nostru, dacă am lipsi din regat, arătându- ne acea călcare de lege şi cerându-ne ca să punem a se
îndrepta fără zăbavă acea călcare. Iar dacă noi n-am îndrepta-o sau, în caz că am lipsi din regat, judecătorul
nostru n-ar îndrepta-o, acei douăzeci şi cinci de baroni cu obştea întregii ţări ne vor constrânge şi vor
apăsa asupra noastră prin toate mijloacele la îndemâna lor, şi prin cuprinderea cetăţilor, pământurilor,
posesiunilor şi prin alte mijloace pe care le vor putea întrebuinţa, pânăând, potrivit părerii lor, se va
face îndreptarea, fără a se atinge însă de fiinţa noastră, a reginei, soţia noastră, şi a copiilor noştri... (B.
Murgescu, coord., Istoria lumii în texte..., p. 127)