Sunteți pe pagina 1din 2

Acord de pace în Nagorno-Karabah

„La 9 noiembrie, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, primul ministru al


Armeniei, Nikol Pashinyan și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, au semnat o
declarație prin care se anunță încetarea totală a focului și sfârșitul acțiunilor militare
din zona de conflict din Nagorno-Karabakh începând cu miezul nopții, 10
noiembrie, ora Moscovei”, a confirmat președintele rus, potrivit unui comunicat de presă.
Acesta a mai a adăugat că vor fi desfășurate forțe de menținere a păcii, potrivit agenției
Interfax.

Acest acord consacră victorii militare azere importante în această regiune muntoasă a
Caucazului, astăzi populată aproape exclusiv de armeni, care s-a desprins de Azerbaidjan
după un război în anii ‘90. De la sfârșitul lunii septembrie, s-au reluat ciocnirile între
separatiștii armeni sprijiniți de Erevan și armata azeră.

Anunțul a dus la demonstrații de bucurie în Azerbaidjan și de furie în Armenia, unde


protestatarii au asaltat peste noapte sediile guvernului și parlamentului.

Într-o declarație postată pe pagina sa de Facebook, prim-ministrul armean Nikol


Pashinyan a confirmat că „a semnat o declarație cu președinții Rusiei și Azerbaidjanului la
sfârșitul războiului din Karabakh”, numind inițiativa incredibil de dureroasă pentru el și
pentru poporul său. ”Aceasta nu este o victorie, dar nu există nicio înfrângere până când nu
ne considerăm învinși. Această zi trebuie să marcheze începutul unei noi ere pentru
unitatea noastră națională”, a mai scris Nikol Pashinyan. „Am luat această decizie după o
profundă analiză a situației militare”, a mai adăugat Pashinyan, declanșând sute de
comentarii furioase pe Facebook, scrie Franceinfo.

Președintele azer a proclamat la televiziune „capitularea” inamicului său, „Am spus


că-i vom vâna pe armeni în țara noastră ca pe niște câini și am făcut-o”, a spus el.

Turcia, care s-a plasat de partea Azerbaidjanului în acest conflict, a salutat câștigurile
semnificative ale Azerbaidjanului împotriva Armeniei în Nagorno-Karabah.

În vreme ce armenii sunt consternați, presa turcă jubilează. Planurile „Sultanului”


Erdogan au avut din nou succes. Potrivit unei știri publicate pe site-ul Middle East Eye,
acordul va obliga Armenia să cedeze o mare parte din teritoriu.

Forțele turce și ruse de menținere a păcii vor fi staționate în Nagorno-Karabakh după


acord, a informat televiziunea Haber Global.

Președintele azer Ilham Aliyev s-a adresat națiunii salutând acordul drept victorie,
Aliyev a adăugat că Pashinian a fost obligat să semneze acordul după ce Azerbaidjanul a
ocupat orașul cheie Shusha”, scrie cotidianul turc Daily Sabah.

Rusia a început de marți, 10 noiembrie, să trimită ceea ce ea numește forțe de


menținere a păcii în Nagorno-Karabah, după ce acordul de pace semnat sub egida sa între
Azerbaidjan și Armenia va pune capăt la șase săptămâni de lupte violente.

Trupele ruseşti de menţinere a păcii trimise în Nagorno-Karabah anunţă că au preluat


controlul unui coridor esenţial pentru legăturile Armeniei cu regiunea separatistă.
Potrivit acordului de încetare a focului încheiat între Armenia şi Azerbaidjan, Erevanul
îşi retrage forţele, azerii păstrează zonele recucerite, iar soldaţii lui Putin vor rămâne cel
puţin cinci ani în Karabah să se asigure că nu va reizbucni un nou conflict.

Generalului Serghei Ruţkoi, șeful Direcției Operații a Statului major rus, anunță că
militarii ruşi au preluat deja controlul aupra coridorului strategic care uneşte Armenia de
Karabah, iar începând de joi, 11 noiembrie, posturile de observaţie vor fi desfăşurate în
zona de sud pentru a apăra populaţia civilă. Potrivit acestuia, luptele în Karabah au
încetat, forţele armene şi azere rămânând pe poziţiile ocupate în momentul
semnării acordului trilateral.

În total, din contingentul de pace rus vor face parte 1.960 de militari ruşi înarmaţi,
90 de TAB-uri, 380 de maşini militare şi alte tipuri de tehnică de luptă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitiri Peskov, a declarat miercuri, 10 noiembrie,


că desfăşurarea în Nagorno-Karabah a unor forţe de pace mixte ruso-turce, despre care
vorbeşte preşedintele azer Ilham Aliev, nu au fost niciodată subiect de discuţii.

Adevăratul câștigător al acestui conflict este Rusia. Moscova și-a sporit


influența într-o regiune în care izbucnirea luptelor dintre două foste republici sovietice și
implicarea mai agresivă a Turciei au amenințat scăderea autorității Kremlinului.

S-ar putea să vă placă și