Sunteți pe pagina 1din 7

Top 10 funcţii neaşteptat de utile ascunse în VLC Player

După un studiu mai atent vizavi de  VLC Player, am ajuns în urmă cu câteva zile la
concluzia că, în cazul în care folosim această aplicaţie doar pentru a reda diverse fişiere,
neglijăm un număr incredibil de mare de funcţii şi opţiuni. Sunt ascunse printre aceleaşi
meniuri pe care le-am văzut de sute de ori. VLC este multifuncţional, motiv pentru care am
creat această listă. Cine ştie, după ce parcurgeţi acest material poate veţi realiza de câte
programe nu mai aveţi nevoie pentru că a lor funcţie este îndeplinită de micuţul şi compactul
player creat de VideoLAN.

Conversie de fişiere media


VLC face o treabă minunată în a transforma fişiere multimedia dintr-un format în
altul. E foarte probabil ca, dacă redă un format, să poate face şi transformarea sa într-un
altul. Dacă folosiţi un player portabil sau dacă telefonul şi tableta din dotare nu redau orice
format audio/video, cu VLC puteţi face experimente pentru a obţine conţinut compatibil. Ştie
până şi să extragă un flux audio de date dintr-un film, în cazul în care vreţi să rămâneţi cu
un MP3 dintr-un video clip.

Pentru a apela la această funcţie, faceţi click pe Media şi un al doilea click pe Convert/Save.
În partea de sus a noii ferestre adăugaţi fişierul pe care îl vreţi transformat şi confirmaţi
alegerea cu un alt click pe butonul Convert/Save din dreapta jos. Acum nu mai rămâne
decât să alegeţi formatul de destinaţie şi, dacă vreţi să ajustaţi parametrii de conversie, să
faceţi un click suplimentar pe „Edit selected profile” din dreapta formatului video. După ce aţi
ales şi fişierul de destinaţie al proiectului, apăsând Start aţi declanşat procesul.
Oferiţi conţinut online pentru streaming
VLC poate funcţiona ca server de streaming la care să vă conectaţi cu alte sisteme
sau dispozitive portabile pentru a reda fluxul de date oferit de server. Procedura prin care
puteţi iniţia un astfel de serviciu nu este deloc complicată şi la final, atât din reţeaua locală,
cât şi prin internet, altcineva se poate uita la filmul pe care îl oferiţi. Nu trebuie decât să
mergeţi în meniul Media, să faceţi un click pe Stream, să alegeţi fişierul de interes şi să
confirmaţi alegerea printr-un alt click pe Stream.

Puteţi face streaming în aproape orice format pe HTTP, MS-WMSP, UDP şi


altele. Puteţi face mai multe experimente pentru a vedea ce format este cel mai bun pentru
dispozitivul client. Deşi în reţeaua locală aceste etape sunt suficiente, dacă vreţi să faceţi
acelaşi lucru pe internet, este necesar să vă înaintaţi porturile de streaming prin intermediul
panoului de control al routerului din casa.
Înregistraţi activitatea de pe desktop
Dacă vreţi să faceţi un tutorial pentru cineva sau pur şi simplu vă interesează să capturaţi
activitatea de pe desktop cu alt scop, VLC vă oferă şi această posibilitatea.

VLC suportă alegearea desktop-ului ca sursă de semnal. Mergeţi în meniul Media şi


faceţi click pe Convert/Save. Pe pagina marcată Capture Device alegeţi Desktop, în partea
de jos alegeţi numărul de cadre pe secundă pe care le doriţi capturate şi confirmaţi alegerea
cu Convert/Save. Pe pagina urmatoare alegeţi un format anume în cazul în care nu vă
încântă parametrii impliciţi şi faceţi click pe Start.

Controlaţi VLC de la distanţă


VLC vine la pachet cu un server HTTP multifuncţional. Pentru a-l activa, mergeţi în
meniul View, faceţi un click pe Add Interface şi un al doilea pe Web. Pentru a verifica dacă
serverul este activat deschideţi un browser web şi introduceţi în câmpul de adresă
,,localhost:8080” fără ghilimele. Dacă veţi fi întâmpinaţi de o fereastră similară cu cea de
mai sus, e totul în regulă. Prin această interfaţă puteţi controla de la distanţă un sistem
HTPC sau media center. Tot de aici puteţi adăuga fişiere audio şi video în lista de redare.
Diverse aplicaţii de smartphone pentru controlul VLC Player pe care le găsiţi în AppStore şi
Google Play necesită această funcţie activată, deci merită să aveţi în vedere metoda
descrisă mai sus.
Redă şi salvează clipuri de pe YouTube
Pentru a vedea clipuri de pe YouTube altfel decât prin intermediul unui browser, copiaţi
adresa de formatul ,,https://www.youtube.com/watch?v=###########” fără ghilimele şi
introduceţi-o în VLC Player la secţiunea Media –> Open Network Stream. Din momentul în
care aţi confirmat alegerea cu Play, clipul începe să ruleze. Ca un mic detaliu, am observat
că implicit clipul pleacă la cea mai mare rezoluţie disponibilă pe YouTube.

Pentru a vedea adresa fişierului MP4 pe care îl aveţi în faţa ochilor, mergeţi în Tools şi
selectaţi Codec Information. După ce l-aţi copiat, folosind un download manager sau un
browser obişnuit, deschideţi URL-ul fişierului MP4 şi instant se va iniţia descărcarea sa.

Redarea de podcast-uri
Cu toate că podcast-urile pot fi redate prin intermediul multor aplicaţii de PC sau
smartphone, e bine de ştiut că şi VLC Player are această abilitate. Din meniul View, intraţi în
Playlist şi apăsaţi pe simbolul plus din dreptul secţiunii Internet –> Podcasts. În fereastra
care apare introduceţi adresa feed-ului de podcasturi, confirmaţi alegerea cu ok şi alegeţi
pentru redare un podcast din partea dreaptă prin dubluclick. Dacă nu aveţi inspiraţie, o
sursă bună de conţinut este http://itunes.so-nik.com/.
Radio Online
Trecem printr-o perioadă în care radio-urile particularizate pe gusturile voastre sunt din ce în
ce mai populare, însă înainte de iRadio, Spotify, Pandora sau Deezer, radio-urile online
erau mult mai similare cu cele clasice. Deşi e foarte probabil să fi descoperit în urmă cu
ceva timp acest tip de conţinut prin intermediul Winamp, o aplicaţie ce va fi închisă în câteva
zile, radio-urile online gratuite nu au murit nici pe departe.

În VLC Player, accesaţi secţiunea View –>Playlist şi faceţi un click pe Icecast Radio
Directory. Imediat vor fi listate foarte multe posturi pe care le puteţi filtra folosind motorul de
căutare din dreapta sus. Merită reţinut că fişierele PLS sau M3U pe care le descărcaţi de pe
site-urile web ale multori radio-uri online, atunci când vreţi să le ascultaţi pe PC, pot fi de
asemenea redate fără probleme prin VLC.
Efecte audio video
VLC include un panou de control foarte prietenos pentru aplicarea de efecte audio video.
Există opţiuni de fineţe cât şi funcţii menite să schimbe radical modul în care vedeţi un film.
Toate le puteţi accesa din Tools –> Effects and Filters. Pe lângă un egalizator cu zece benzi
pentru cei care vor să se joace cu anumite frecvenţe audio, o plajă semnificativă de opţiuni
o găsiţi la capitolul video.

Puteţi decupa imaginea anumitor clipuri, puteţi roti conţinutul sau puteţi ajusta diverse
elemente de cromatică. Dacă daţi peste vreun clip în care sunetul şi imaginea nu sunt
sincronizate, tot din acelaşi panou de control mergeţi pe pagina Synchronization şi
introduceţi numărul de milisecunde în plus sau în minus care v-ar putea rezolva problema.
Pentru a salva clipuri cu modificările aplicate prin aceste filtre şi efecte, este suficient sa
accesaţi secţiunea Convert/Save din meniul Media.

Redare în format ASCII


Dacă e să fim serioşi, această opţiune cu siguranţă nu este foarte utilă, deşi poate fi
considerată un experiment amuzant şi atractiv care merită încercat. Cu această funcţie
activată, orice clip va fi redat în format ASCII şi fiecare cadru va fi afişat prin intermediul
simbolurilor. Pentru a activa acest filtru, accesaţi meniul Tools, selectaţi secţiunea Video din
Preferences şi la Output optaţi pentru Color ASCII. După ce aţi salvat modificările, închideţi
player-ul, deschideţi-l din nou şi începeţi redarea unui clip. Dacă vreţi să exploataţi la maxim
această funcţie, cel mai bine ar fi să folosiţi desene animate sau alt tip de conţinut cu zone
mari de o singură culoare.

Deoarece orice curiozitate nu va dura foarte mult timp, pentru a reveni la redarea obişnuită
de conţinut video, selectaţi Automatic din Tools –> Video –> Output.
Redare video ca tapet
O altă funcţie a cărei valoare reală nu o realizez neapărat cu uşurinţă este legată de
posibilitatea rulării unui clip ca poză de fundal. S-ar putea să vă distragă foarte rău această
funcţie şi cu siguranţa nu vă va ajuta să găsiţi icoanele la programele de pe fundal  cu
uşurinţă. Indiferent de scenariul pe care-l aveţi în minte, puţine playere integrează această
posibilitate şi nu trebuie să fie trecută cu vederea.

Pentru a pune în aplicare această funcţie, deschideţi secţiunea Video din  Tools –>
Preferences şi la output optaţi pentru DirectX (DirectDraw). Închideţi VLC, deschideţi-l din
nou, începeţi redarea unui film şi automat în meniul Video veţi avea o funcţie nouă pe care o
puteţi alege, ,,Set as Wallpaper”. Printr-un click, clipul va deveni tapet, la propriu.

VLC – un player polivalent


VLC este deja un player cu vechime, motiv pentru care a avut suficient de mult timp să
devină polivalent. Ce mi se pare însă trist este că prea puţini cunosc portofoliul de funcţii
ascuns în acest pachet extrem de compact. Navigând un pic prin meniuri, sunt mari şanse
să gasiţi mai multe elemente interesante decât cele descrise de mine aici. Ce mi-am propus
să fac cu acest material era să vă trezesc curiozitatea, sper că am reuşit.

S-ar putea să vă placă și