Ion Ghinoiu: p. 200-203.

Dintre păsările nerăpitoare şi prezicătoare de moarte, cele mai importante

sunt cucul şi găina care cântă cocoşeşte. Cucul ocupă un loc aparte în spiritualitatea românească. Nu
există o altă pasăre în ornitologia românească, care să înfrunte rigorile iernii specifice climatului
temperat continental sau care să poposească aici numai pentru iernat, căreia poporul să-i fi dedicat
atâtea legende, proverbe, cântece, poveşti. El reprezintă o sursă inepuizabilă de inspiraţie
melancolică în cântecele de dor şi jale, de singurătate şi înstrăinare. Dar cucul vesteşte nu numai
venirea primăverii, ci şi norocul omului. De aceea, la primul cântec auzit, când era întâmpinat prin
cuvinte de implorare a avuţiei, sănătăţii, fericirii şi norocului, omul căuta să fie curat îmbrăcat, vesel,
bine hrănit şi cu bani în buzunar. De ce oare este atât de prezent în cultura populară? El nu este o
pasăre cântătoare şi nici nu încântă prin coloritul penelor sale. Ca înfăţişare, este un uliu în miniatură.
Fiind o pasăre mică, aportul ei la distrugerea dăunătorilor este neglijabil. îşi depune ouăle prin
cuiburile altor păsări, iar puii săi, mai robuşti, îşi răstoarnă fraţii vitregi peste marginea cuibului
pentru a profita de un surplus de hrană şi a se 254 Ciubotarii H.I., op. cit., p. V. 201 dezvolta mai
rapid, cu gândul la plecare pentru iernat în alte ţinuturi. El nu-şi construieşte cuib, nu-şi cloceşte
ouăle, nu-şi hrăneşte puii. Fiind o pasăre miraculoasă, care dispare şi apare la aceleaşi date
calendaristice, fiind simbol al primăverii, al timpului frumos şi al dragostei pătimaşe, dar. în anumite
condiţii şi prezicător de moarte, poporul i-a iertat totul. Supremul simbol al cucului este scurgerea
neîntreruptă a timpului. Direcţia în care îl auzi cântând (în faţa, spatele, stânga sau dreapta omului),
pe ce se aşază când cântă (pe o ramură uscată, pe casă, pe o movilă de gunoi etc), de câte ori cântă
reprezintă tot atâtea semne bune sau rele: noroc, sănătate, căsătorie, boală, moarte. In povestirile şi
legendele populare de o rară frumuseţe, cucul este personificat în argat, slugă, tâlhar, haiduc,
părinte, soţ, amant. în ipostaza hoţului de cai, Cucul îi fură caii lui Sânpetru chiar în vremea aratului şi
semănatului. Nici cu puterea lui de sfânt, şi nici cu ajutorul Atotputernicului, Sânpetru nu-şi găseşte
caii. Atunci îl blestemă să se transforme din om în pasăre neagră şi blestemată şi să-şi strige numele
între Blagoveştenie (25 martie) şi Sânpetru (24 iunie), cântând Cucu! Cucul, oriunde s-ar afla. în altă
legendă cucul apare ca o pasăre măiastră, cu pene de aur. Aflând de infidelitatea soţiei, numită Sava,
se refugiază în altă lume, spunându-i să-1 caute şi să-1 strige, dacă îi va fi dor, între Blagoveştenie şi
Sânziene. Recunoscându-şi greşeala, Sava îl caută în fiecare an, între 25 martie şi 24 iunie, zburând
din creangă în creangă şi strigând neîncetat ;