Trebuie să ştiţi de la început că eroul în acest film este un personaj care se bâlbâie

timp de aproape două ore şi că un capitol la care filmul excelează este, paradoxal
sau nu în aceste condiţii, tocmai dialogul. Contrar acestor premise, filmul te ţine
conectat. Nu există foarte mult comic de situaţie, deşi protagonistul e bâlbâit, ci
abundă replicile cu un umor inteligent, care va bucura spectatorul titrat. Ce veţi
mai simţi pe parcursul filmului: că vi se transmit emoţiile şi stările personajului
construit de Colin Firth - Prinţul Albert, viitorul Rege George al VI-lea. Frustrarea
de a nu se putea exprima fluent, tensiunea dinaintea pregătirii discursurilor,
anxietatea, emoţia care însoţesc rostirea discursului - sunt trăiri pe care le veţi
experimenta, pentru că personajul ne acaparează.
Faptul că suntem martori la şedinţele de logopedie ale acestui prinţ, apoi rege, şi că
el ni se dezvăluie în toată slăbiciunea lui, ne implică. Pe parcursul lor aflăm
motivele, înrădăcinate adânc în perioada copilăriei, care au dus la afecţiune.
Descoperim treptat omul, dincolo de blazoane şi titluri nobiliare. Scenaristul David
Seidler, el însuşi bâlbâit pe când era copil, îşi construieşte personajul folosindu-se
de experienţa personală; iar motorul declanşator al ideii a fost un discurs auzit la
radio de către Seidler, ţinut de Regele George al VI-lea.

Dacă s-ar oferi, ca la Premiile date de breasla actorilor, un Oscar colectiv pentru
interpretare, ei bine, trio-ul Colin Firth - Geoffrey Rush - Helena Bonham Carter l-
ar lua pentru că funcţionează foarte bine împreună. Ei dau viaţă unui scenariu care
porneşte cu handicapul (fiind o docu-dramă) că publicul cunoaşte desfăşurarea
lucrurilor - abdicarea de la putere a lui Edward al VIII-lea pentru a se căsători cu o
femeie divorţată duce la preluarea puterii de către fratele mai mic, Prinţul Albert,
care se va încorona ca George al VI-lea. Gestul popularului şi carismaticului
Edward îl ia pe nepregătite pe "Bertie", care se lupta din copilărie cu o formă
severă de bâlbâială, stânjenitoare mai ales în contextul îndatoririlor unui rege - care
avea să fie pentru cei mai mulţi dintre supuşi o voce dătătoare de speranţă la radio,
pe fondul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial .
Scenografia şi decorurile, realizate de Netty Chapman, respectiv Judy Farr sunt în
tonuri de gri, în tandem cu viitorul ţării pe cale să intre în război, dar şi cu starea de
spirit a lui George al VI-lea.

Pentru că şedinţele de terapie sunt în centrul filmului, ni se oferă destul de puţine

insight-uri despre cât de afectată a fost familia ducelui de York de abdicarea lui
Edward al VIII-lea, care a lăsat tronul Marii Britanii în prag de război pentru a se
căsători cu o femeie divorţată de două ori, fapt ce contravenea principiilor Bisericii
Anglicane, al cărei cap era. Mai mult, succesorul lui Edward, Prinţul Albert, era
bâlbâit. Guy Pearce joacă rolul lui Edward VIII, fratele mai mare al regelui George
al VI-lea, deşi Pearce e cu şapte ani mai tânăr decât Colin Firth.
Inca o dovada ca nu e neaparat nevoie de efecte speciale pt a face un film placut
vederii. Si intr-adevar, acest film e foarte placut vederii, doua ore care trec pe
nesimtite, asta datorita actiunii liniare si in special datorita actorilor. Ii mentionez
doar pe Geoffrey Rush si Colin Firth, pe acesta din urma l-am vazut pt prima data
in vreun film si pot spune ca mi-a facut o impresie extraordinara. A avut o prestatie
pe masura istoricului discurs in urma caruia Regatul Unit declara razboi Germaniei
lui Hitler.
Colin Firth face un rol excepţional în postura regelui bâlbâit şi nesigur pe el obligat să conducă într-o
perioadă tragică pentru întreaga Europă. Chiar dacă regele, în monarhia parlamentară, nu are drepturi
politice sau administrative, el este un simbol al societăţii şi o călăuză pentru ea. Dincolo de acest fundal,
filmul este structurat ca un basm clasic. Prinţul nu are capacităţile de a conduce şi, după o serie de
evenimente realizează că există în el puterea de a fi rege. Geoffrey Rush, care joacă rolul logopedului
minune, este ideal pentru rol. Un film care merită văzut, chiar dacă nu este excepţional şi relativ uşor de
uitat.

Un film cu un subiect care dezvaluie, daca mai era necesar, vulnerabilitatea sistemului monarhic, in speta
cel britanic. Nu conteaza daca pot, nu mai vorbim de partea volitiva care este pur si simplu volatila; aici este
strajer imperativul Trebuie! Iar Tom Hooper jongleaza foarte bine subiectul real folosindu-se si de
instrumentarul unei distributii foarte inspirate (Colin Firth – care puncteaza un Oscar pentru rolul Regelui,
Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter). Regelui in functie, George al VI-lea ii lipseste o trasatura esentiala
pentru a-si exercita cu eficienta functia: in primul rand dictia, si evident, in absenta ei, oratoria. Protectoarea
si inteleapta sa sotie gaseste o solutie care nu este musai pe placul coroanei dar care se dovedeste a fi lozul
castigator. Prin intermediul unei relatii care tinde tot mai mult catre prietenie, George si Lionel, logopedul
sau mai neconventional, reusesc sa obtina ceea ce aveau fiecare nevoie. Un film onest, bun fara
senzationalisme care, ceea ce promitea si asuma pana-n final!