Proiecte de încheiere a păcii şi de organizare a lumii

Pe 2/ 15 martie 1917 regimul bolşevic a dat publicităţii documentul

„ Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia ” , semnat de Lenin şi Stalin ,
care pe lângă problema naţionalităţilor , cuprindea şi principalele norme de
organizare a lumii în viziunea bolşevică : egalitatea deplină a tuturor
naţionalităţilor , autodeterminare , constituirea de state independente ,
cedarea teritoriilor de regimul ţarist , renunţarea la diplomaţia secretă.
Pe 5 ianuarie 1918 premierul britanic David Lloyd George s-a pronunţat
pentru pace dreaptă cu îndeplinirea următoarelor condiţii :
- eliberarea Belgiei
- retrocedarea Alsaciei şi Lorenei , Franţei
- crearea statului polonez independent
- alipirea teritoriilor locuite de italieni , statului italian
- autonomie popoarelor din Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman
- rezolvarea problemelor coloniilor germane de către Conferinţa de Pace.
Cel mai important document , prin ideile sale democratice şi impactul avut în
epocă , i-a aparţinut preşedintelui SUA , Thomas Woodrow Wilson care l-a
făcut public într-un discurs ţinut în faţa Senatului la 8 ianuarie 1918 . Intrate
sub numele de „ Cele 14 puncte ale lui Wilson ” acestea prevedeau :
1. înlăturarea tratatelor şi diplomaţiei secrete
2. libertatea mărilor
3. libertatea comerţului
4. dezarmarea
5. dezbaterea liberă a chestiunilor coloniale
6. retragerea trupelor străine din Rusia căreia i se lăsa libertatea de
organizare
7. evacuarea şi reintegrarea Belgiei
8. retrasarea frontierelor Italiei
9. autonomia popoarelor austro-ungare
10.evacuarea României , Muntenegru şi Serbiei
11.libertate pentru popoarele neturcice din Imperiul Otoman
12.suveranitatea Turciei asupra propriilor sale teritorii
13.constituirea statului polonez cu ieşirea la mare
14.constituirea unei organizaţii internaţionale pentru soluţionarea pe cale
paşnică a diferenţelor dintre state.
Opt din cele 14 puncte au fost prezentate ca obligatorii de îndeplinit
( diplomaţia deschisă , liber acces la mare, dezarmare , înlăturarea barierelor
comerciale, rezolvarea chestiunilor legate de colonii , restabilirea Belgiei,
evacuarea teritoriilor ruseşti şi constituirea Societăţii Naţiunilor ) iar celelalte
6 cu sintagma „ s-ar cuveni ” deşi erau mult mai specifice.

1
 Conferinţa de la Washington şi-a desfăşurat lucrările între 12
noiembrie 1921- 6 februarie 1922. După negocieri greoaie s-au semnat 5
acorduri care au creat un nou raport de forţe în Extremul Orient şi şi-a fixat
tonajul maxim pentru navele de linie.
Conform Tratatului celor 5 puteri ( SUA, Marea Britanie , Franţa ,Italia,
Japonia) s-a stabilit tonajul navelor de linie pentru următorii 15 ani.
Al doilea tratat , Tratatul celor 4 puteri ( SUA, Marea Britanie, Franţa ,
Japonia ) a reglementat drepturile de posesiune asupra insulelor din Pacific şi
demilitarizarea zonei Hawai, Japonia, Noua Zeelandă , Australia şi
Singapore.
Cel de-al III-lea tratat , Tratatul celor 9 state participante ( SUA, Marea
Britanie, Franţa, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, China şi Japonia) făcea
referire la integrarea teritoriului chinez şi la politica „ uşilor deschise ”.
Japonia era obligată să evacueze Shandong .
Următorul acord, al IV-lea a fost Tratatul cu China, iar al V-lea ,
Tratatul dintre SUA şi Japonia, referitor la Insula Yap şi la cablul
transpacific.

Tratatele de Pace

1. Tratatul cu Germania
S-a semnat la 28 iulie 1919 în Sala Oglinzilor din Palatul de la
Versailles. În prezenţa lui George Clemenceau , Woodrow Wilson şi David
Lloyd George , contele Ulrich von Brackdorff Rantzau a semnat tratatul ce
consemna înfrângerea Germaniei, proclamată principala şi unica responsabilă de
declanşarea războiului.
Cele 440 de articole erau împărţite în 15 părţi.Prima parte cuprinde „
Statutul Ligii Naţiunilor ” iar celelalte fixau frontierele Germaniei , clauzele
militare , navale şi aeriene , chestiunea reparaţiilor , garanţiilor de executare.

2. Tratatul de pace cu Austria

A fost semnat la 10 septembrie 1919 la Saint Germain en Laye .
Se recunosc : prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi constituirea Republicii
Austriei pe o suprafaţă de 84000 km2 şi o populaţie de 6,7 milioane locuitori
.Boemia , Moravia, Slovacia au intrat în componenţa Republicii Cehoslovacia şi
Galia era încorporată Poloniei .
Slovenia , Dalmaţia , Bosnia şi Herţegovina au revenit Regatului Sârbilor,
Croaţilor şi Slovenilor. Italia a primit Tirolul de sud şi Istria, oraşul Zara şi o
serie de insule din Marea Adriatică .
Tratatul consemna de asemenea unirea Transilvaniei , Bucovinei şi
Banatului cu România.Armata austriacă era redusă la 30.000 militari. În baza

2
răspunderii declanşării războiului, a pierderilor şi pagubelor cauzate aliaţilor ,
Austria a fost obligată să plătească reparaţii de război şi să cedeze flota
comercială şi militară. Se interzicea Anshluss-ul iar independenţa Austriei era
„ alienabilă numai cu consimţământul Consiliului Societăţii Naţiunilor ”.
3.Tratatul de pace cu Bulgaria
A fost semnat la 27 noiembrie 1919 la Neuilly Sur Seine . Documentul a
consemnat teritoriile cedate vecinilor de către Bulgaria.Tracia Occidentală a
revenit Greciei , oraşele Ţaribrod, Basilograd şi Strumiţa au intrat în
componenţa Regatului Sârbilor , Croaţilor şi Slovenilor.
Frontiera româno-bulgară a fost fixată conform prevederilor Tratatului de
la Bucureşti din august 1913. Serviciul militar obligatoriu a fost interzis ,
efectivele militare reduse la 20.000 militari, recrutaţi pe bază de voluntariat.
Bulgaria nu mai avea dreptul de a avea aviaţie militară şi flotă de război. A fost
de asemenea obligată să plătească despăgubiri de război.
4.Tratatul de pace cu Ungaria
A fost semnat la 4 iunie 1920 la Trianon. Tratatul fixa graniţele Ungariei
cu România, Austria , Cehoslovacia , Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.
Ungaria recunoştea intrarea în componenţa statelor vecine a teritoriilor pe
care la cucerise după aşezarea ungurilor în Câmpia Panonică şi organizarea
statală . Efectivele militare erau limitate la 35.000 militari. Serviciul militar
obligatoriu era desfiinţat iar Ungaria nu mai avea voie să deţină aviaţie, tancuri
şi artilerie grea. Flota a fost predată aliaţilor . De asemenea Ungaria a fost
obligată la plata reparaţiilor .
5. Tratatul de pace cu Turcia
A fost semnat la 10 august 1920 la Sevres de către guvernul sultanului care
era lipsit de autoritate.
Turcia devenea „ stat sub protectorat ”cu un teritoriu restrâns la zona
centrală a Asiei Mici şi Istanbulului. Celelalte teritorii pe care Imperiul
Otoman le cucerise de-a lungul istoriei au fost trecute sub mandat englez ,
francez ori au fost preluate de Italia şi Grecia. S-a fixat un nou regim al
Strâmtorilor Bosfor şi Dardanele .
O comisie internaţională ( Marea Britanie , Franţa , Italia , SUA, Japonia ,
Rusia Sovietică , România , Grecia, Bulgaria şi Turcia ) controla respectarea
regimului Strâmtorilor.
Prevederile Tratatului de la Sevres nu au fost acceptate de patrioţii turci
conduşi de Mustafa Kemal.
În urma unor lupte susţinute cu forţe intervenţioniste în 24 iulie 1923 s-a
semnat un nou tratat la Lausanne.
Tratatul a stabilit că Turcia îşi păstra Tracia Orientală , inclusiv oraşul
Adrianopol . Turciei i s-a recunoscut suveranitatea asupra Istanbulului , a
insulelor Imbros şi Tenedos.
Frontiera cu Grecia şi Bulgaria era demilitarizată . Capitulaţiile erau
abolite, precum şi privilegiile economice acordate unor puteri şi societăţi

3
străine.Tratatul nu a prevăzut îngrădiri militare pentru Turcia. O problemă
extrem de importantă discutată la Lausanne a fost cea a strâmtorilor.
După discuţii şi compromisuri s-a adoptat programul delegaţiei engleze
referitor la strâmtori .Convenţia referitoare la regimul strâmtorilor asigura
trecerea liberă a navelor comerciale şi militare, cu restricţia ca flota celui mai
puternic stat suveran să atingă maxim 30.000 tone.
Zona strâmtorilor a fost delimitată . Turcia trebuia să distrugă fortificaţiile
de coastă. Pentru controlul navigaţiei s-a instituit Comisia Internaţională.
Conferinţa de la Montreaux
La 22 iunie 1936 la Montreaux se întâlneau URSS, Marea Britanie ,
Franţa , Bulgaria , Turcia, Grecia , România şi Iugoslavia.
Turcia a prezentat în cadrul Conferinţei un proiect prin care se pronunţa
pentru desfiinţarea comisiei strâmtorilor fiind susţinut de Nicolae Titulescu.
La 22 iulie 1936 s-a semnat Convenţia de la Montreaux . În preambulul
Convenţiei se făceau referiri la Securitatea Turciei şi a Statelor din bazinul
Mării Negre .
Documentul prevedea deplina libertate de navigaţie a navelor comerciale
indiferent de pavilion şi încărcătură . În caz de război se prevedea că navele
comerciale pot să navigheze prin strâmtori numai dacă Turcia e neutră.
Se limita trecerea navelor de război atât în timp de pace cât şi în timp de
război .Nu se putea trece prin strâmtori cu un tonaj militar mai mare de
15.000 tone la o singură trecere şi cu condiţia să nu se depăşească 30.000
tone. Se putea ajunge la 40.000 tone în cazul flotei unui stat riveran . În caz
de război şi dacă Turcia se declara neutră , aceasta se obligă să nu admită
trecerea navelor beligerante.
Pactul Ribbentrop- Molotov
În seara zilei de 23 august 1939 la Kremlin , în prezenţa lui Stalin
,Ribbentrop şi Molotov au semnat pe 10 ani cu posibilitatea de prelungire ,
Tratatul de neagresiune şi anexa sa secretă.Documentul a intrat în istorie
sub denumirea de Pactul Ribbentrop- Molotov . În primul document ce a fost
dat publicităţii , părţile semnatare se angajau să se abţină de la orice violenţă ,
de la orice acţiune agresivă una contra celeilalte. În cazul când una din părţi
era antrenată în război , cealaltă nu acorda sprijin inamicilor partenerului , de
asemenea să nu participe la nici o coaliţie îndreptată contra celeilalte părţi, să
se consulte , iar problemele litiginoase să le rezolve prin arbitraje.Protocolul
secret rezultat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale a realizat
împărţirea zonelor de interes în Europa Răsăriteană .Hitler şi-a intensificat
pregătirile pentru declanşarea operaţiunilor militare de invadare a Poloniei.
Dintre consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov cea imediată a fost atacarea
Poloniei la 1 septembrie 1939 ceea ce a însemnat deschiderea de către
Germania a primului teatru de operaţiuni militare al celui de-al II-lea război
mondial în Europa Răsăriteană.