Sunteți pe pagina 1din 45

Radiestezie Integrala

Radiestezia ca mijloc de accesare a informatiei, completata cu procesarea


ulterioara sau simultana, presupune un antrenament de abilitare dar mai
important,solicita o intelegere a unor realitati ce nu intervin vizibil in viata
cotidiana,dar care fac parte din viata obsnuita cu manifestare in calitatea vietii
Astfel considerand ca radiestezia se descopera,nu se invata ,deschid aceasta cale
,avand urmatoarea tematica:

Plan tematic

1 Introducere:

- Notiuni
- radiestezie – accesarea informatiei,
- r.integrativa – procesarea informatiei
- domeniu aplicativ
- posibilitati – accesare,procesare
- feedback - protectie

2 .Gandirea
- prezentare generala - tipuri de gandire
- gandirea act volitional,afectiv
- prezenta constienta
- inconstientul construibil prin gandire

3.Informatia
- generalitati (abordare cuantica)
- interactiuni
- campuri informationale (UI,CMU,CDN)

4 Gestionare emotii (SNA)

5 Perceptie
- interior
- exterior (simturi,intuitiv,instrumente)
- inspiratia
- creatia
- informatia necunoscuta si utilizarea in puzzle

6 Relaxare
- cunostere,tehnici,devenire
7 Activare
- campuri fizice
- campuri organisme vii (CMG)
- meditatia

8 Interventia
- cauza-efect
- retrocauzalitatea si timpul
- gandul,starea afectiv-emotionala,concentrarea,
detasarea
- activare,vitalizare,conectare
- ecranare
- modelul – relatii de vecinatate,,fixare vecinatati
- dinamica – stabilitate,monitorizare
- extrapolare (procesare creativa)

9 Lucrari practice
- aritmii cardiace
- procesare campuri nocive (CDN)
- favorabilitati
- compatibilitati
- sincronizari
- algoritmi de automatizare

10 Concluzii
- repere,deschidere,perfectionare
- fixarea efectului determina cauza
- pregatire coach radiestezie

Gândirea
Este un proces de cunoaștere a realității din jur, percepția subiectivă obiectiv -
realitate.
Ajută o persoană să obțină noi cunoștințe, experiență, să transforme creativ ideile
deja formate. Ajută la extinderea limitelor cunoașterii, ajutând la schimbarea
condițiilor existente pentru rezolvarea sarcinilor.
Tipuri de gândire:
- Visual activă se bazează pe percepția directă a obiectelor din jur în timpul
oricăror acțiuni cu ele.
- Vizual în formă se bazează pe imagini și reprezentări. Omul este situația și cu
ajutorul unor astfel de gândire se transformă, creând combinații neobișnuite de
subiecți
- Verbal logical ,sunt implementate operații logice cu concepte. experiențiale se
caracterizează prin generalizări primare, concluzii bazate pe experiența acumulată,
adică cunoștințele teoretice deja disponibile, practic trecerea de la gândirea
abstractă la practica, transformarea fizică a realității.
- Gândirea logică logică se realizează prin manipulări logice cu concepte
Astfel de operațiuni sunt concepute pentru a găsi ceva în comun între diferite
obiecte și fenomene în societate și în mediul înconjurător din jurul nostru. Aici
imaginile ocupă un loc secundar.
- Gândire empirică
Acest proces este împărțit în empirică sau teoretică și practică. Gândirea teoretică
reprezintă cunoașterea regulilor, diverse semne, baza teoretică a conceptelor de
bază. Aici este posibil să construim ipoteze, dar să le testam deja în planul de
practică.
- Gândire practică
Are, supune transformarea realității, adaptarea acesteia la scopurile și planurile
sale.
- Gândire intuitiva
Gândirea intuitivă este ceea ce face posibilă înțelegerea realității la fața locului,
fără intervenția logică sau analiză.Nu folosește limbajul verbal, ci se bazează pe
indicii și senzații. (gândul intuitiv se naște în neocortex, aproape de glanda
pineala).
Tipuri de gandire intuitiva:
- Gândire intuitivă emoțională.
Aceasta corespunde capacității de a detecta brusc principalele trăsături de
personalitate ale altora.
- Gândire mentală intuitivă.
Este vorba despre găsirea imediat a răspunsului la o problemă, fără a o analiza.
Aceasta corespunde capacității de a detecta brusc principalele trăsături de
personalitate ale altora.
- Gândire psihică intuitivă
Se referă la abilitatea de a alege cea mai bună modalitate de a depăși o dificultate
pers
- Gândire spirituală intuitivă.
Aceasta corespunde stărilor "iluminării" sau "revelațiilor". Este mai mult o
experiență decât o referință.
Gândirea intuitivă poate fi dezvoltata tinand cont de
- ne ghidăm de raționalism și astfel este greu să acordăm importanță ceea ce nu
trece prin logică.
- lipsa de încredere în noi face ca gândirea noastră intuitivă să fie blocată
Trebuie să ne lăsăm liberi mai mult.
O strategie bună este să observăm primul lucru care trece prin mințile noastre cu
o realitate determinată, si înainte de motivul care își desfășoară activitatea de
prelucrare a informațiilor. Trebuie să faci un fel de exercițiu scris automat,
observând ceea ce percepem.
- Gandirea de tip afara din cutie
Prin hipnoza si relaxare se sparg tiparele constiente, stereotipiile mintii
constiente incare ramanem adesea blocati. Extinzand viziunea si dincolo de
granitele problemei, focalizandu-ne atentia pe solutii, ducem la eliminarea stresului
declansat si intretinut de noi.
- Gândire analitica
- Gândire realista
- Gândirea inductiva, deductiva si analogica
In gândirea inductiva miscarea cunoasterii se realizeaza de la particular la
general, de la multitudinea trasaturilor, atributelor la concepte, relatii, legi
Gândirea inductiva surprinde regularitatea, ceea ce este comun, constant,
invariant produsele gândirii inductive nu sunt definitive si nici absolut sigure
Gândirea inductiva implica o abstractie,este compozitionala o reunire a datelor
empirice cu cele deja detinute
- Gândirea deductiva se caracterizeaza prin miscarea cunoasterii în sens invers
celei inductive, adica de la general la particular , extrage un adevar particular dintr-
un principiu general
Inferentele deductive îndeplinesc un mare rol în întelegere (ele permit, de
exemplu, ca pornind de la o actiune sa inferam scopul în virtutea caruia acea
actiune a fost realizata), în rezolvarea problemelor (permit întelegerea problemei,
planificarea actiunilor, ordonarea lor în timp), în rationament (asigura trecerea de
la premise la concluzii).
Gândirea deductiva are un caracter riguros sistematic, conduce întotdeauna la o
anumita concluzie
- Gândirea analogica consta in stabilirea similitudinilor dintre diverse obiecte,
fenomene, evenimente, idei etc., acolo unde ele par a nu exista, in transferul de
informatie de la un obiect cunoscut, asimilat, la altul necunoscut, neasimilat înca,
în sfârsit, în elaborarea unor sisteme notionale si procedee metodologice unitare
pentru studiul si explicarea unor entitati substaniial-calitativ diferite
Gândirea analogica manifesta o mare deschidere spre similitudine, conexiune,
noutate. Pornind de la asemanarile constatate, gândirea analogica emite ipoteze ce
urmeaza a fi verificate. Daca gândirea inductiva se bazeaza pe tratarea
informatiilor de aceeasi natura, gândirea analogica cerceteaza fenomene extrem de
diferite ca natura.
Gândirea analogica este influentata de trei tipuri de constrângeri: similaritatea,
structura, scopul.
Gândirea analogica este ghidata de necesitatea de a stabili paralele structurale sau
un izomorfism între elementele sursei si cele ale tintei; gândirea analogica este
directionala de obiectivele celui care gândeste.
- Gândirea verticala si gândirea laterala
1967 Edward De Bono
Gândirea laterala este încercarea de rezolvare a problemelor cu metode
neortodoxe sau aparent ilogice
Cuvântul-cheie este cuvântul "aparent".
Gândirea laterala se deosebeste de gândirea "verticala". Daca în aceasta din urma
individul îsi stabileste un punct de plecare si apoi construieste pas cu pas pornind
de la el, urmatorii pasi fiind strâns legati de cei parcursi pâna la un anumit moment
dat, în gândirea laterala individul se misca "piezis", cum spune autorul, încearca
noi perceptii, noi concepte, foloseste metode variate pentru a iesi din linia
obisnuita de gândire.
Ca o paralela, gândirea algoritmica, gândirea reproductiva, gândirea inductiva si
cea deductiva, sunt exemple tipice de gândire vertical iar gândirea productiva sau
creatoare si într-o mai mica masura gândirea euristica ilustreaza gândirea laterala,
fara a se confunda însa cu ea.
Gândirea laterala se preocupa mai mult de "posibilitati", de "ce ar putea fi", ea
"asaza" la un loc puncte de vedere diferite care, desi nu depind unele de altele,
fiind chiar opuse, independente, pot coexista.
Gândirea laterala înseamna: a vedea si a interpreta in moduri si expresii diferite,
lucruri si idei care erau vazute si interpretate în acelasi fel; a restructura vechile
tipare, a evada din obisnuit si a construi noi modele; a genera nu numai noi idei, ci
si a declansa conflicte între ideile opuse, între cele vechi si cele noi; a lucra prin
salturi, nu prin "pasi marunti"; a opera nu doar cu elementele relevante, ci si cu
cele irelevante; a permite ca elementele spontane ale gândirii sa influenteze
gândirea planificata, sistematica, sau invers.
- In anumite atitudini ale omului fata de viata, de semeni si fata de probleme, se
intalneste gandirea pozitiva si gandirea negativa.
Gândirea pozitiva se caracterizeaza prin rationalitate, orientare activa,
constructiva pe directia depasirii dificultatilor, cea negativa prin pasivism,
neîncredere, lipsa angajarii.
Gândesc negativ cei care nu beneficiaza de disponibilitati (cunostinte, operatii,
deprinderi intelectuale) prea mari în plan cognitiv.
Existenta sau inexistenta capacitatilor conduce la formarea atitudinilor si nu
invers.
Persoanele care gândesc negativ se caracterizeaza prin anxietate, nefericire,
îngrijorare, manifesta rezistenta puternica Ia frustrare, sunt ostile, intra permanent
în conflict cu sine si cu altii, nu-si fixeaza scopuri înalte, pentru ca se tem ca nu le
vor putea realiza. Anticiparea esecului, sentimentele de inferioritate le împiedica
sa-si valorifice posibilitatile.
- Gândirea vigila si gândirea autista
Dupa continut:
Gândirea vigila contine toate fenomenele ce intra în câmpul, mai mult, în focarul
constiintei, fenomene ce asigura actualitatea existentiala a individului, în timp ce
gândirea autista cuprinde în sine fenomene refulate de constiinta vigila, dorintele si
aspiratiile nesatisfacute ale individului care tind a se satisface in plan imaginativ.
Fiind legata de actual, de prezent, gândirea vigila este realista, în acord cu lumea
externa si cu solicitarile ei, pe când gândirea autista, legata de imaginatie, este
fantezista, ireala.
Dupa orientare:
Gândirea vigila este orientata spre lumea externa, spre acomodare si adaptare la
realitate iar gândirea autista este îndreptata spre interioritate si subiectivitate.
Dupa rolul lor în existenta umana:
Gândirea vigila pregateste si orienteaza întreg organismul spre comunicare si
adaptare, pe când gândirea autista îi ofera individului posibilitatea de a-si satisface
dorintele în plan imaginativ, de a se compensa afectiv prin fantasme.
- Gândirea eficienta si gândirea neeficienta
Nu exista tipuri de gândire exclusiv eficiente si ineficiente, ci tipuri de gândire
mai mult sau mai putin eficiente sau ineficiente, dependent de modul lor de
utilizare
Se poate face cuplarea a doua tipuri de gândire, ambele asigurând eficienta
Ex. cuplajul dintre gândirea creatoare si gândirea critica
Antrenarea deliberată a gândirii este un proces lent în prima fază, dar care ne
poate oferi satisfacții și ne ajută apoi să funcționăm mai bine și pe ”pilot automat”
– starea noastră naturala.
- Gândirea rapidă și gândirea lentă
În cartea sa ”Gândire rapidă, gândire lentă”, Kahneman discută o serie de situații
în care gândirea rapidă, euristică, ne duce la rezultate care contrazic logica și/sau
statistica.
De altfel, ne aflăm în fața unei probleme multicriteriale complexe, în care nu
doar acuratețea contează ci și consumul de resurse cognitive și viteza de decizie.
Totul depinde de context. Arta constă în combinarea celor două tipuri de gândire.
- Gândirea critica este în primul rând o atitudine de onestitate intelectuală care,
așa cum spunea K.R.Popper, admite că: „eu mă pot înșela, tu s-ar putea să ai
dreptate, noi împreună am putea probabil să descoperim drumul spre adevăr”
Cea mai importantă tehnică de gândire critică este tocmai formularea de
întrebări.
- Gândirea creativă alternează faze de sinteză exploratorie, cvasi-haotice, cu faze
de analiză, critice.
Un exemplu foarte cunoscut este brainstorming-ul. Un alt instrument este
cuvântul ”PO”, o invenție a lui E. de Bono. ”PO” poate fi folosit pentru a indica o
legătură între alte cuvinte .
Gandirea conduce la intelegere de noi idei prin:
1. Observarea atentă și descrierea a ceea ce este observat
2. Construirea de explicații și interpretări
3. Raționarea pe baza dovezilor
4. Crearea de conexiuni
5. Considerarea diferitelor puncte de vedere și perspective
6. Surprinderea esenței și formularea concluziilor
7. Să te gândești despre și să pui întrebări
8. Să descoperi complexitatea și să mergi dincolo de suprafața lucrurilor
Când întâlnim ceva nou, noi facem conexiuni între nou și cunoscut, extrăgând
din experiența anterioară. Aceste conexiuni ne ajută să legăm idei și să găsim unde
se potrivesc noile idei cu aria subiectului sau în afara ei. Conexiunile noastre se pot
face și cu acele aplicații sau locuri, situații unde sunt utilizate noile idei sau
abilități. Toate aceste conexiuni ajută la găsirea de informații și garantează că noua
informație nu este statică sau inertă (Whitehead, 1929).
Dacă cineva doar s-ar uita la noua informație sau situație dintr-o perspectivă
singulară, am putea să spunem că înțelegerea acelei persoane a fost limitată și
câteodată chiar confuză, influențată. Conștientizarea diferitelor perspective sau
poziții față de o idee ne dau o înțelegere mult mai robustă. Surprinderea focarului
sau miezului unui concept, procedură, eveniment sau temă garantează că îi vom
înțelege esența, despre ceea ce este vorba cu adevărat. Vrem să ne asigurăm că nu
am pierdut din vedere pădurea din cauza copacilor și că am observat ideile
principale puse în joc.
Punand noi întrebări se reflectă adâncimea înțelegerii noastre. Această adâncime
și capacitatea noastră de a merge dincolo de suprafața lucrurilor este o parte vitală
a dezvoltării continue a înțelegerii. Mai curând decât să căutăm sau să acceptăm
răspunsuri facile, noi mergem mai departe pentru a identifica complexitatea
evenimentelor, poveștilor sau ideilor din fața noastră. În această complexitate
consistă bogăția, intriga și misterul care ne angajează
Reflecția structurată s-a demonstrat de multe ori că îmbunătățește înțelegerea și
capacitatea de a rezolva probleme (Eyleer & Giles, 1999).
Reflecția structurată - este reflecția care merge dincolo de a da glas opiniei sau
sentimentelor cuiva – implică descrierea obiectului reflecției și observarea părților
lui cheie, conectarea a ceea ce este nou cu ceea ce persoana deja știe și examinarea
unui eveniment sau obiect al reflecției prin diferite lentile sau cadre, ceea ce este
considerarea imaginii de ansamblu, perspectivei (Colby, Beaumont, Ehrlich &
Corngold, 2009).
Program de gandire performanta include ceea ce inseamna pregatirea psihologica
.
Programul are 3 directii distincte, dar care se impletesc:
1. Un aspect se refera la formarea abilitatilor mentale de baza:
- autocunoastere,
- motivare,
- concentrare,
- dezvoltarea atentiei si a perceptiei generale,
- controlul gindurilor, a emotiilor si a senzatiilor,
- de gestionare a timpului,
- tehnici de relaxare si energizare,
- dezvoltarea imaginii de sine,
- dezvoltarea atitudinii de invingator.
2. Al doilea aspect se refera la:
- dezvoltarea capacitatii de a comunica cu sine si cu cei din jur,
- invatarea mijloacelor de refacere pe care le poate folosi,
3. A treia directie are la baza Coaching-ul
- stabilirea telului final si a obiectivelor intermediare
- analizarea realitatii
- evaluarea optiunilor
- acordarea celor de mai sus cu vointa
- stabilirea planului/planurilor de actiune si a cailor de aplicare.
O bariera, poate cea mai de temut este "dialogul intern" adica, ceea ce ne spunem
mereu, mereu singuri. Pentru specialistii in psihologie, aceasta este una dintre
marile provocari: stoparea (ideal) sau reformularea dialogului intern si
transformarea in forme mai putin "toxice" pentru persoana respectiva. Cu alte
cuvinte, este incredibil cit de mult rau ne putem face singuri! Suntem mult mai
periculosi pentru noi decit orice si oricine din jurul nostru daca modul in care
gindim si limbajul pe care il folosim fata de noi insine nu este unul adecvat.
Concret: cand vorbim despre dialog intern am in vedere doua aspecte distincte:
unul legat de limbajul pe care il foloseste cineva cind isi vorbeste, de fapt de
cuvintele folosite si al doilea lucru, are legatura cu credintele si valorile pe care le
exprima cel/cea ce vorbeste cu sine. Cele doua se intretin reciproc si se ajunge intr-
un fel de cerc vicios: starea ne influenteaza reactiile, reactiile devin obiceiuri,
obiceiurile si comportamentele ne conduc viata, si ciclul este reluat. Fiecare dintre
noi are momente cind vorbeste cu propria persoana, cind analizeaza ceea ce a
facut, ce vrea sa faca in continuare, ce ne-a zis cutare, ce ni s-a parut ca am
vazuti.Limbajul pe care il folosim ne ajuta sa comunicam cu cei din jur si in egala
masura si cu noi.
Gandirea laterala poate ajuta la un antrenament eficient:
- Să găsești idei noi la probleme vechi
- Să te gândești la lucruri noi într-un mod diferit
- Să identifici idei inovatoare
- Să poți privi lucrurile din unghiuri diferite (pe bune, nu doar la nivel de frază
pompoasă)
- Să profiți de stimulii externi pentru a identifica soluții altfel
- exersarea gandirii vizuale,in sunete,mirosuri,gust,informativ cat mai detaliata
- abilitate de a pune informatia in categorii,(detaliul in raport cu sistemul – toate
detaliile puse in puzzle)
Reguli in gandire:
- Gestionează procesul de gândire prin cronometrare, moderând și asigurându-se
că sunt respectate liniile directoare - se incepe cu abordarea și procesul
- Solicită și oferă fapte și date care sunt cunoscute sau necesare - se examineaza
faptele
- Se concentrează pe alternative, pe noi percepții sau pe idei proaspete se
genereaza noi idei fără judecată
- Găsește valoarea și beneficiile ideilor și conceptelor de sprijin
- Recunoaște sentimente precum frica, dezamăgirea, entuziasmul și exprimă
intuiții sau vestigiile - se ia în considerare răspunsurile emoționale la orice idee
- Spoilează problemele și încearcă să facă cel mai bun argument împotriva unei
idei - aplicați gândirea critică după ce beneficiile au fost explorate pentru a testa
viabilitatea noilor idei
Perfecționarea gândirii,
Exista intodeauna posibilitatea pentru
- soluții optime
- învățare eficienta
- cercetare
- creatie
Realitatea este percepută și transformata prin procesare mentala.
Pentru a avea încredere în judecata proprie, este necesară o analiză conștientă a
modului personal de gândire prin:
- soluție și contrariul acesteia,
- reducere la absurd
- realizam ca poate exista întodeauna o altă soluție asemănătoare, dar mai bună,
- asistență psihică; adică orgoliu, patimă, subiectivism,
- impulsuri inconștiente; adica viteza de reacție - a actiona prea repede fara a
rationa, și prin pattern-uri subliminale.
O asemenea analiza conduce la antrenarea creierului și la modificarea sa în felul
de a reacționa, a decide, a trai.
Se formează mecanisme de alertare, impulsionare,conduita, optimizate pe o
personalitate definitorie, adică indiferent de vârstă sau educație, avem o datorie
față de persoana noastră în a ne perfectiona și din punct de vedere al procesării
informațiilor, ceea ce poate conduce la o mai buna adaptare la mediu și la întărirea
mecanismelor de navigare.
In procesul de accesare al informațiilor și prelucrare al acestora intervine și
capacitatea noastră de a fi deschiși la necunoscut.
In necunoscut pot exista răspunsuri sau părți importante ale răspunsului ce pot
influenta decizia, acțiunea, și formarea noastră în continuare.
Putem apela la acest necunoscut cu deschidere maximă,de a ne conecta la câmpul
informațional universal pe locația informaționala ce poate răspunde sau care
consolideaza decizia de moment și de viitor, cu participare directă în formarea
structurii inconștientului.
Aceeași tehnică o folosim în procesul de învățare și cercetare.
Actiunea de a cerceta, de a crea, devine un motor de baza in complexul de
perceptie și de gestionare a calității vieții.

Informatia
Introducere
- incadrare RI, definitie
- stari
- operatori
- aplicatii RI
- universul informational Ui
- camp morfogenetic CMG
- camp nociv distructiv CDN
- constructie algoritmi informationali AI
- automatizare AI
- activare la
- impuls
- reper fixat
- retrocauzalitate
- efect si cauza

Pentru a intelege si aborda RI ne vom baza pe mecanismele gandirii ajungand la


un mod de gandire diferit de cel obisnuit si analizand fenomenele printr-o abordare
cuantica care raspunde cel mai bine descrierii si intelegerii in acest registru.
Informatia este o entitate cu care comunicam prin contactare naturala si
intentionala
Suntem in contact direct si natural cu informatia, si orice proces metabolic
,psihic,de interventie in functionarea corpului,precum si de traire
psihica,afectiva,calitate a vietii,manifestare sunt efecte ale acestei comunicari.Viata
exista cat timp mecanismul de comunicare cu informatia se desfasoara normal.
Informatia este structura generatoare de evenimente, semnal pentru declansarea
unui sistem predeterminat, prin care existenţa se organizează, reprezinta o entitate
din realitate in masura cunoasterii si se formeaza sub actiunea factorilor
potentiali,in continua comunicare biunivoca.
Comunicarea intentionala are loc cand ne adresam cu
spiritul,gandul,afectivul,unei entitati informationale,situatie in care se incadreaza si
radiestezia, adica accesarea unei informatii prin mijlocirea unui simt.
Radiestezie – sensibilitate la raze,campuri vibrationale (radis=raza, aesthesis-
simtire,gr.)
Accesarea informatiei implica si observarea, deci un control al informatiei,
ceeace inseamna ca realitatea se creeaza, si recreeaza, prin acordarea atenţiei si
direcţionarea conştiinţei pe obiectul observa (exista si informatie necunoscuta care
prin accesare si implicare intr-un algoritm in constructie il face functional, si
completeaza astfel realitatea cunoscuta).
Accesarea partii implica intregul definit potential,determinandu-l existential intr-
o ordine implicita.
Accesand informatia are loc si o interventie,procesare,chiar monitorizare al
acesteia .
Procesul de accesare si monitorizare a informației cu scop precizat, are loc
folosind elemente de cunoaștere specifice fizicii cuantice ca dualitatea particula-
unda,efectul non locativ,potențialul energetic,ordinea implicită,entanglarea
cuantică,acordat cu conștiința la nivel uman si cel al campului unificat. Accesarea
informației radiestezic,se realizeaza senzitiv folosind pendulul,ansa,sau alte
mijloace specifice radiesteziei, in rezonanță cu relocarea conștientă a operatorului
pe țintă. Informația este relevată prin localizare corpusculară, urmare a
interacționării operator – informație,energetic și emoțional, in limitele cunoașterii.
Informația relevată poate fi integrată de catre operator in cadrul unui algoritm
funcțional specific scopului cu aplicații in domeniul sanatații,invațarii,cercetarii si
desigur al conduitei de viață.
In tratarea informatiei evidentiem trasatura sa de lumina,de camp torsionar si de
camp magnetic.
Daca la inceput a fost lumina – totul este lumina incepand cu vidul.
In stare corpusculara sau de unda,in materia densa sau in gandul nenascut,
lumina este baza informatiei,adica informatia este lumina modulata.
Materia este lumina stabilizata. Dematerializarea unui obiect inseamna eliberarea
luminii din materia,iar orice informatie se materializeaza prin modificarea starii
energetice in acord cu modulatia si campul magnetic continut.
Pe o scara de stare a informatiei,lumina continuta,se afla pentru observatorul
obisnuit pe tot spectrul dela vizibil la invizibil,dela tangibil la intangibil.

Stari ale informatiei:


- stare zero
- camp unda
- microparticole
- materie

In cazul informatiei potentialul este important si determina starea - respectiv


pozitia acesteia in procesul de materializare dela informatia unda la informatia
particula si in final materie stucturata
(in starea "unda" potentialul este zero=informatie inactiva).
Starea cunoscuta a informatiei materiale este de la microparticole la materia
densa.
Cunoscut,adica extinderea cunoasterii prin ce a ajuns fizica cuantica sa
demonstreze in acest sens.
Ne referim la frontul de unda si microparticole, prima stare cunoscuta
demonstrabil in fizica cuantica, si care pune in evidenta starea duala a materiei
virtuale – front de unda sau microparticole – cu rolul observatorului in sensul starii
duale, primul semnal de capacitate a materializarii de catre observator.
Concret,la contact –observare informatia isi schimba stare de la camp unda la
microparticole.Contactul este realizat cand apare efectul de materializare si este
descelabil printr-un simt de ex. cel tactil.
Atunci putem vorbi de radiestezie si putem urmari interactiunea cu materia
inconjuratoare.
Dar daca ajungem dincolo de simturi si realizam ca avem contact cu entitati
informationale,vom constientiza ca poate mai exista o stare a acestora, si un al
saselea simt – intuitia ne fixeaza pe coordonatele in care nu mai suntem observatori
ci parte,ajungem intr-o stare de detasare totala dar integrata, in care suntem una cu
sursa de lumina inainte de a deveni unda-camp vibratie.De fapt este forma
obisnuita de a trai cu gandurile parazite, si ramane contactul etern cu campul
universal in care are loc morfogeneza de care depindem si functional.
Procesul are loc si volitiv dar in inconstient si produce efecte
Cunoscand aceasta stare a informatiei,putem gestiona in timp implicativ
morfogeneza, prin parghia retrocauzala fixand repere generatoare de efecte-
expectatii la care inconstientul sa fie programat volitiv.
De retinut ca avem de a face cu o stare a entitatii informationale inainte de a
deveni unda-camp, si astfel iesim din cunoasterea descrisa de fizica cuantica,
prefigurand necesitatea unei noi descrieri, o noua fizica.
Pana atunci putem doar modela un concept functional in cadrul cautarilor RI.
Am putea numi starea zero a entitatii informatice,si in cunoasterea de moment ce
se articuleaza interventiilor informationale,putem face o descriere succinta ce ar
corespunde prin accesare unei supraradiestezii,la care intuitia ar avea locul
determinant in conditiile unui antrenament dedicat.
Concret este starea in care nu putem manui,gestiona informatia, ci monitoriza o
constructie in timp, adica succesional, conform unei expectatii dorite sau nu, dar
expuse din inconstient, de fapt astazi cunoscuta ca efect placebo-nocebo.
Starea zero este o stare de lumina (nu raportul de lumina-nonlumina).
Lumina este entitatea informationala primordiala,de baza, care detine informatia
de camp vibrational,frecventa,activare,ecranare, deci de viata,dar *inghetat* in
realitatea singulara a punctului ce cuprinde multiversul.
In reprezentarile noastre punctul este intersectia tuturor
planurilor,spatiilor,universurilor,si ramaneun zero (metaforic prin analogie cu
gaura neagra, o *gaura alba luminii*.
Cum interactionam cu starea zero ? – nu gandim ,nu simtim,dar inconstientul
nostru mediteaza in detasare totala acceptand paradoxul paradoxurilor adica nu
gandim dar meditam,nu constient dar programat dincolo de coordonatele timp si
spatiu in etern.Ramane o tendinta,pentru ca in starea zero esenta noastra nu este
abordabila constient ci prin meditatie dedicata si realizata inconstient cu
sublimarea expectatiei fixate.
Contactul cu informatia in starea zero are loc doar prin starea de mediatie
inconstienta.
Operatori radiestezici
Operatori umani
- CAU conectare la armonia universal =echilibru
- empatie
- orgoliu
- detasare
- curiozitate
- relaxare
- incredere
- concentrare
- gestionare emotii,afectiv (SNA)
- imaginative creatoare
- gandire flexibila -euristica
- expectatii constructive - exploratorie (iluminare)
- gestionare inconstient
- cunoastere pe tema
- vointa (impunere informatie)
- monitorizare teama

B. Operatori informatie
a. Operatori accesare informatie
- adresa
- conectare
- conventie
- vecinatate
- inform.parazite (implicare empatica)
- fixare (in starea materiala – densitate microparticole)

b. Operatori procesare informatie


- constructie algoritm informational
- sincronizare – simetrizare
- model
- conectare alte informatii
- activare
- ecranare
- camp stare materiala – destramare camp
- starea de lumina –ardere
- informatie nociva
- vitalizare – crestere camp vital, conectare lumina – ecranare informatie nociva
- camp morfogenetic – universal – particular (simetrizare ca model)
- stabilizare – intretinere
- automatism
- activare inteligenta informationala – explorare – simetrizare - adaptare

Campurile morfice
Teoria morfogenetică (TM), încă de la descoperirea ei de către Rupert Sheldrake,
a suscitat vii controverse. Reacţiile în lumea ştiinţifică au fost atât de aprinse încât
unii savanţi au fost chiar de părere că :"Sheldrake pune magia înaintea ştiinţei şi
poate fi condamnat în exact acelaşi limbaj în care Papa l-a condamnat pe Galileo,
şi pentru acelaşi motiv. Este erezie."
Dincolo de aceste "opinii" care nu mai păstrează nimic ştiinţific în ele şi care ne
amintesc mai degrabă de diverse închistări şi dogme religioase, TM şi-a dovedit
până acum în foarte multe cazuri valabilitatea şi, pentru cel cu mintea deschisă,
reprezintă un instrument foarte preţios prin intermediul căruia pot fi explicate o
serie întreagă de fenomene şi, mai mult decât atât, pot fi chiar generate şi
stabilizate altele.
Sheldrake fiind de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea
fiinţelor vii, care nu puteau fi explicate în niciun fel, pâna la el. Vom descrie aici
două experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.
În primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa în 1920
inteligenţa şoarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care şoarecii
trebuiau să treacă pentru a găsi hrana. În experiment se nota timpul în care şoarecii
reuşeau să ajungă la hrană. Spre uimirea lui, a constatat că pe masură ce apăreau
noi generaţii de şoricei, timpul mediu în care aceştia ajungeau la hrană devenea tot
mai mic, astfel încât generaţia a 20-a de şoareci ajungea în medie la hrană de zece
ori mai repede decât prima generaţie.
A fost ca şi cum o învăţătură a celor adulţi se transmitea la copii. McDougall ştia,
la fel ca noi toţi, că genetic nu se poate transmite învăţătura, decât poate cel mult
anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism.
Pentru a-l contra pe McDougall, o echipă de oameni de ştiinţă din Edimburgh a
duplicat experimentul, folosind exact acelaşi labirint ca şi McDougall.
Rezultatele lor au fost şi mai uluitoare: prima generaţie de soareci a parcurs
labirintul aproximativ în acelaşi timp ca generaţia 20 a lui McDougall, iar unii
dintre şoricei au găsit drumul aproape imediat, mergând direct la ţintă. În acest caz
explicatiile genetice puteau fi eliminate din start şi la fel şi alte explicaţii bazate pe
urme de miros, feromoni, etc. Cu toate acestea, experienţa şoriceilor de la Harvard
a trecut oceanul, ajungând la cei din Anglia, fără să existe nici o explicaţie fizică
pentru aceasta.
Un al doilea experiment a avut loc în 1952 pe insula Koshima, unde o specie de
maimuţe (Macaca Fuscata) a fost observată timp de 30 de ani. La un moment dat
cercetătorii au început să ofere maimuţelor fructe dulci, aruncate în nisip. La
maimuţe le plăceau foarte mult fructele, dar trebuiau să le mănânce acoperite cu
nisip, ceea ce era neplăcut pentru ele.
La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit că putea rezolva
problema spălând fructele într-o apă din apropiere. Imo i-a arătat aceasta mamei ei.
Totodată colegii ei de joacă au învăţat aceasta şi şi-au învăţat şi familiile cum să
facă. Oamenii de ştiinţă au asistat la felul în care din ce în ce mai multe maimuţe
au învăţat cum să spele fructele în apă.
Între 1952 şi 1958, toate maimuţele tinere din colonie au învăţat spălatul
fructelor. Doar unele dintre maimuţele adulte, care au imitat copii, au aplicat şi ele
acest lucru. Celelalte maimuţe adulte au continuat să mănânce fructele pline de
nisip.
Apoi ceva uimitor s-a întâmplat: de la un anumit număr de maimuţe care îşi
spălau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare explozivă. Dacă dimineaţa doar
o parte din maimuţe foloseau această cunoaştere, seara aproape toate maimuţele
deja spălau fructele.
De asemenea alte colonii de maimuţe din alte insule, precum şi maimute de pe
continent, au început aproape imediat să-şi spele fructele. Nici în acest caz nu a
putut fi găsită o explicaţie convenţională cum cunoaşterea s-a răspândit aşa de
repede, trecând apa, fără să fi existat contacte directe între diversele colonii de
maimuţe.
Rupert Sheldrake, analizând aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice
(sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a menţine cunoaşterea oricăror
fenomene, nu doar din lumea vie, ci şi din cea minerală sau chiar cuantică.
El a postulat că aceste campuri înregistrau într-un anumit fel toate informaţiile
despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenţă formatoare asupra tuturor
fiinţelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective,
astfel încât noile evenimente să se încadreze oarecum în noul tipar.
Am putea să asemănăm aceste câmpuri morfice (CM) cu un fel de matriţe în care
este turnat metalul topit pentru ca să ia forma respectivă. O comparaţie şi mai bună
este cu pământul peste care plouă. Iniţial acesta este perfect plan, dar apoi apa
începe să sape mici şanţuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste
şanţuri se adâncesc şi din ce în ce mai multă apă curge pe acolo.
În comparaţia noastră, şanţurile sunt noile câmpuri morfice create, care crează
obişnuinţa ca lucrurile să se petreacă predominant într-un anumit fel şi nu în altul.
În linii mari, teoria morfogenetică explică mult mai aprofundat şi extinde ceea ce
noi numim "obişnuinţă".
Din momentul postulării ei, teoria morfogenetică s-a dovedit imediat un
instrument excepţional. Deja puteau fi explicate o serie întreagă de fenomene, din
cele mai diverse domenii. De exemplu, în psihologie aplicabilitatea a fost imediată,
şi de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi
teoria subconştientului colectiv a lui C.G. Jung.
În cercetările sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi
explicate dacă nu ar exista un gen de conexiune între membrii aceleiaşi specii. De
exemplu, Jung a descoperit că unii eschimoşi aveau vise cu şerpi sau păianjeni,
deşi aceştia nu există în cercul polar şi nici nu existau alte surse de unde să afle
despre existenţa lor.
De fapt, nici eschimoşii în cauză nu ştiau cu ce visează, dar când desenau
imaginile respective, cineva putea recunoaşte imediat despre ce era vorba. Astfel,
Jung a postulat ideea unui subconştient colectiv la care fiecare membru al speciei
este mai mult sau mai puţin cuplat, şi prin intermediul căruia are acces la o serie
întreagă de cunoştinţe, arhetipuri şi obiceiuri. Acest subconştient colectiv
corespunde parţial câmpurilor morfice din teoria morfogenetică.
Totodata au putut fi explicate performanţele sportivilor, care cresc în mod vizibil
de la o generaţie la alta, deşi structura biologica a omului este oarecum constantă şi
chiar în epoca modernă decade datorită alimentaţiei nesănătoase, sedentarismului
şi ruperii faţă de natură şi de ritmurile ei normale.
Această creştere a performanţelor nu poate fi pusă doar pe seama
antrenamentului, fiindcă ea se manifestă încă de la vârste fragede, la care copiii
mici dau dovadă de performanţe mult mai bune decat cei din trecut. În acelaşi fel
in şcoli, programa şcolară devine din ce în ce mai încărcată şi copiii asimilează din
ce în ce mai multe cunoştinţe.
Dacă un copil, chiar de numai acum câţiva zeci de ani, ar trebui să înveţe în
ritmul unuia modern, foarte greu ar putea face faţă. În acest fel se explică foarte
simplu şi ceea ce face ca anumite şcoli "cu tradiţie" să genereze mult mai uşor
elevi cu rezultate excepţionale pe plan şcolar.
De fapt, această "tradiţie" este rezultatul unui câmp morfic structurat în timp la
acea şcoală şi care permite celor care se integrează în el să dispună aproape
imediat, deşi subconştient, de rezultatele înaintaşilor săi.
Câmpurile morfice (sau morfogenetice) se manifestă şi la nivel de comunităţi
umane sau de ţări. Chiar între două ţări vecine pot exista unele diferente morfice
mari, care generează modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt
vestiţi pentru calmul lor, latinii pentru "sângele fierbinte", francezii ca fiind
romantici, japonezii ca fiind în general mai corecţi şi muncitori, germanii mai
rigizi şi atenţi la detalii, etc.
Aceste diferenţe crează ceea ce se numeşte "egregor" naţional, şi care reprezintă
o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Între egregorul unui neam şi
cultura şi tradiţia sa există o dependenţă biunivocă: pe de-o parte tradiţia şi cultura
fac să se structureze un egregor specific, iar pe de altă parte acest egregor transmite
prin câmpuri morfice generaţiilor următoare obişnuinţa de a se încadra în aceaşi
cultură, religie, obiceiuri, etc.
Mulţi turişti sau emigranţi constată în mod direct aceste diferenţe de obiceiuri,
mentalităţi şi comportamente care sunt puse ( în mod simplist ) doar pe seama
culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific naţiunii
respective.
În domeniul biologiei, TM a facut posibilă apariţia unor teorii şi descoperiri de
ultimă oră, care ţin de frontierele ştiinţei şi care, de fapt, au făcut să apară
controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinţă vie nu mai este doar un
ansamblu biologic, material, ci este cuplată la un câmp morfic mult mai general şi
care este de natură energetică, vibratorie.
Aici trebuie să fim bine înţeleşi: TM nu postulează direct existenţa sufletului, ci
ne referim la un câmp energetic transindividual, o obişnuinţă colectivă în care se
încadrează fiecare individ, atât fizic cât şi psihic.
Sheldrake a constatat în mod corect că, pentru ca un câmp morfic să poată
acţiona, este necesar ca în organismul viu, încă de la nivel celular, să existe
structuri care recepţionează informaţiile respectivului câmp morfic. Totodată este
necesar să existe structuri emiţătoare, care din diverse acţiuni fizice să influenţeze -
in sensul structurării lor - diverse câmpuri morfice.
De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantică, chiar particulele subnucleare
sunt supuse unor câmpuri morfice specifice, şi astfel interacţiunea dintre materie şi
energie se desfăşoară la orice scară din Creaţie.
Sheldrake chiar a avansat o teorie şi mai surprinzătoare, şi anume faptul că ADN-
ul uman nu este în mod intrinsec depozitarul informaţiei structurante pentru o
fiinţă, ci mai curând un fel de antenă de emisie-recepţie pentru câmpul morfic
înconjurător, care de fapt depozitează această informaţie (detalii în Revoluţie în
genetică ).
De exemplu, la ora actuală nu se poate explica genetic cum dintr-o celulă
sanguină poate apărea un organism complet, în loc să apară doar o colonie de
celule sanguine, şi dintr-o celulă musculară iaraşi apare un organism complet, cu
toate genurile de celule specifice, şi nu doar o colonie de celule musculare.
Ştim că ADN-ul păstrează în fiecare celulă o informaţie genetică completă pentru
întregul organism, dar nu ştim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o
celulă de un gen să se activeze genele necesare pentru ca ea să se duplice în alta de
un gen diferit, sau de acelaşi gen.
De ce într-un organism adult celulele musculare se vor divide tot în celule
musculare şi nu în neuroni, de exemplu? Totodată nu ştim ce face ca celulele să
ştie când au atins nivelul de diviziune necesar şi să nu se mai dividă aşa de mult...
De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de creştere a celulelor
hepatice, oprind astfel ficatul să crească nemăsurat de mult? Este ca şi cum celulele
ar şti că ficatul a ajuns la dimensiunea şi forma lui corectă şi atunci se generează
doar o activitate de întreţinere la nivelul acestuia şi nu una de creştere.
TM explică foarte simplu aceste aspecte stipulând faptul că informaţiile
structurale sunt înregistrate de fapt într-un camp morfic care acţioneaza asupra
tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel în special un receptor (e drept,
foarte complex) pentru câmpuri morfice care sunt mult mai complexe şi care
păstrează mult mai multă informaţie decât ar fi capabil doar ADN-ul singur să o
facă.
Dacă o fiinţă vie ar fi o construcţie, am putea compara ADN-ul cu executanţii
simpli care lucrează la acea construcţie, iar câmpurile morfice cu echipa formată de
proiectanţi şi ingineri constructori.
În mod evident o asemenea teorie revoluţionară, care plasează centrul de greutate
al deciziilor într-un plan energetic, nu putea fi pe placul celor mai multi savanţi, la
fel cum multe dintre concluziile mecanicii cuantice rămân pentru cei mai mulţi
oameni ceva mai mult de domeniul paradoxurilor, decât ca fenomene capabile să
ne facă să ne revizuim integral concepţia asupra Universului şi asupra propriei
noastre vieţi.
O altă aplicaţie uimitoare a TM este în domeniul anumitor aspecte considerate
"paranormale", şi care ţin în special de influenţa gândirii şi a emoţiilor asupra
materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte uşor.
Ţinând cont că ADN-ul şi în general materia este şi un emiţător care poate
structura câmpuri morfice specifice, concluzia imediată este că o fiinţă vie poate
emite informaţii morfice (deci structurante, generatoare), care să acţioneze asupra
altor fiinte sau a materiei în general.
La ora actuală se ştie că cei care ţin plante şi le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele
şi le mângaie, fac ca aceste plante să se dezvolte foarte frumos, parcă percepând
atmosfera favorabilă de care au parte. Puţini însă ştiu că aceste diferenţe de
dezvoltare pot fi obţinute şi de la distanţă, pur şi simplu gândindu-ne cu iubire la
planta sau la fiinţa respectivă.
Astfel, gândirea noastră structurează un câmp morfic benefic, care constituie un
tipar de dezvoltare armonioasă pentru acea fiinţă. În acest caz, efectele nu mai pot
fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesită introducerea unor
interactiuni de ordin energetic, vibratoriu.
De fapt, efectele gândirii focalizate asupra materiei şi chiar a destinului sunt
foarte bine cunoscute încă din antichitate, în toate culturile lumii. Există diverse
proverbe foarte inspirate, de exemplu: "obişnuinţa este cea de a doua natură" sau
"dacă semeni o obişnuinţă, culegi un destin".
O mare parte din ceea ce numim "destin" sau "soarta" este de fapt un ansamblu
de câmpuri morfice care ne ghidează într-un anumit fel. Astfel, o fiinţă care se
încadrează pe frecvenţa de rezonanţă a acestor câmpuri, va avea tendinta să
acţioneze predominant conform lor si deci să aibă o direcţie specifică în viaţă.
Toate fiinţele geniale în schimb au avut calitatea de a şti, încă de la o vârstă
fragedă ceea ce îşi doresc în viaţă. Această pre-ştiinţă venea sub forma unei idei
sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de excepţie
îşi dorea foarte mult să danseze pe scena şi se vedea mai mereu în această postură.
Această gândire focalizată, a generat în timp un câmp morfic specific, care l-a
ajutat foarte mult pe acel om să devină ceea ce dorea, şi în acelaşi timp a făcut ca şi
alte câmpuri morfice secundare (unele generate de alte fiinţe umane) să se supună
acestui tipar, care era mult mai puternic.
Astfel, teoria morfogenetică validează în mod ştiinţific modalitatea prin care
comportamentele sau chiar gândurile noastre modelează "destinul", prin câmpuri
morfice specifice generate de către ele. De fapt, pur şi simplu aceste
comportamente fac să apară tiparele şi căile care au tendinţa de a fi urmate şi mai
departe, nu doar ca model de gândire ci şi ca realitate fizică.
Trebuie doar ca în dezvoltarea sa, CM să atingă o intensitate specifică, un gen de
"masă critică", pentru a-i permite să se manifeste concret în planul fizic. Analogic
este la fel cum într-o şcoală nu ajunge ca un singur elev să fie genial pentru ca acea
şcoală să fie de renume, ci este necesar ca un anumit număr de elevi să aibă
rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat să fie suficient de puternic şi
pentru viitorii elevi care vor învăţa acolo.
Devine astfel posibil pentru o fiinţă umană să-şi transforme destinul în bine chiar
la un mod radical, dacă acţionează cu suficientă energie în sensul modificării
câmpurilor morfice mai vechi (care pot să-i fie defavorabile), pentru a structura
astfel câmpuri morfice noi, mai puternice, şi care să o ghideze în direcţia dorită.
Mai există înca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de
exemplu găsirea unor modalităţi de acţiune pentru a favoriza ceva nou şi mai
evoluat decât vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice
sau psihice în funcţie de contextul în care au loc, etc.
Deşi teoria morfogenetică este încă în tinereţile sale, căile de cercetare şi
rezultatele obţinute încă de pe acum sunt excepţionale şi o fac să fie un instrument
foarte preţios pentru toţi cei capabili să îi pună în aplicare întregul potenţial

Note cuantica:
- dr. Richard Gerber = celula umanã, este de fapt "luminã solidificatã". (-
Medicina Vibrationalã,)
- DNA : Piratii Spiralei Secrete dr. Leonard Horowitz = oamenii sunt "luminã
cristalizatã si precipitatã."
- In fizica cuantica =lumina (la fel ca si ADN-ul) are capacitatea de a transporta
si memora date.
- v.cercetãrile recente rusesti despre energia de "torsiune"
- https://iia-rf.ru/ro/men/teoriya-torsionnyh-polei-shipova-akimova-tainy-
torsionnyh/
- dr. Deepak Chopra, celulele umane, departe de fi simple recipiente functionale,
sunt în realitate câmpuri electromagnetice saturate cu posibilitãti si potentiale.
- constiinta si fiziologia sunt interdependente
- in teoria stringurilor, mai putin de zece procente din materia acestui univers este
vizibilã.(restul de 90 procente = materie intunecata care ar putea foarte bine sã
existe în alte dimensiuni )
- capacitatea de învãtare si de adaptabilitatea spectaculoasã a ADN-ului
- Alexander Gurvich, a lansat în premierã conceptul de emisie a frecventelor de
luminã prin intermediul "razelor mitogene" din celulele umane
- în Germania, Marco Bischof a publicat un material convingãtor intitulat
Biofotonii: Lumina din celulele noastre
- Prin 1974, teoria biofotonilor emisã de savantul german Frity Albert Popp a
confirmat la bazã ipoteza despre mitogenie, demonstrând cã ADN-ul genereazã
bioluminiscentã. Teoria lui Popp în schimb a fost confirmatã de Herbert Froelich
si laureatul cu premiul Nobel Ilya Prigogine.
- "comunicatie cu luminã biofotonicã", esential în multe din procesele de
autoreglare specifice organismelor vii
- Teoria rezonantei Morfice emisã de biologul Rupert Sheldrake referitor la
bioluminiscenta celularã sugereazã cã acest fenomen este atât personalizat cât si
transpersonal
- Corpul de luminã începe sã se manifeste atunci când codurile adormite ale
ADN-ului sunt reactivate de energiile de torsiune, în special de unde sonore si
luminoase de vibratie înaltã, astfel încât celulele noastre încep sã recunoascã
lumina ca pe o sursã de energie si sã o metabolizeze asemenea plantelor în
procesul de fotosintezã
- Corpul de luminã este corpul care a trecut prin mutatia totalã a speciei. El poate
jongla cu realitãtile prin schimbarea perspectivei de constientã, la fel cum sunt
schimbate canalele unui televizor cu telecomanda.
- Corpul de luminã rezultã din si opereazã prin întruparea luminii sau constientei
înalte.
- impactul constientei asupra stãrii de bine fizic, emotional, mental si spiritual.
- cercetãrile biologului molecular Bruce Lipton indicã faptul cã oamenii îsi pot
modifica singuri ADN-ul si pot depãsi pericolul unor boli incurabile printr-o
simplã modificare a stãrii de constientã.
- dr. Richard Gerber - suntem nu doar "luminã condensatã în forme"
- constienta creeazã
- Atonement
- "Vindecarea duce la unitate si iluminare si implicã o acordare (în englezã
atonement) care în acest context ar trebui cititã ca "menitã întregirii" (at-one-ment).
- Iluminarea înseamnã înãltarea constiintei si umplerea cu lumina a sufletului
pânã la punctul de a deveni lumina însãsi si are ca rezultat creatia unui corp de
luminã stabilizat
- activarea corpului de luminã =
- "resetez" la nivel genetic
- v.nota "Mi", cu frecventa de 528 Hz, folositã la repararea unor defecte genetice
- Dr.Peter Gariaev si echipa sa de geneticieni si lingvisti au dovedit cã ADN-ul
deteriorat poate fi vindecat fãrã divizarea fizicã a genelor, prin simpla lor imersare
într-un mediu de unde radio-luminoase codificate dupã modelul frecventelor
limbajului uman
- Cercetãrile lui Gariaev reveleazã în mod uimitor implicatiile mult mai extinse
ale puterii nelimitate de vindecare bazate pe constienta geneticã umanã. Echipa
cercetãtorilor rusi a descoperit cum ADN-ul activat prin intermediului undelor
poate manipula matricea spatiului, producând mici gãuri de vierme de naturã
subcuanticã. Aceste gãuri de vierme activate de ADN, ale cãror semnãturi
energetice sunt similare celor descoperite în culoarele Einstein-Rosen din
vecinãtatea gãurilor negre, sunt conexiuni create între diferite zone ale
multiversului prin care pot fi transmise informatiile în afara continuumului spatio-
temporal.
- Potentialul ADN, care regleazã functiile de auto-organizare transdimensionale
(epigenetice), atrage prin magnetizare acesti curenti nonlocalizati de informatie iar
apoi îi transmite constientei noastre
- Grazyna Fosar si Franz Bludorf, autorii unei excelente sinteze asupra
descoperirilor lui Gariaev intitulate Vernetzte Intelligenz ("Inteligentã de tip
retea"), prezintã procesul de transfer al datelor numit hipercomunicatie, arãtând cã
este experimentat adesea sub formã de "intuitie" sau "inspiratie".
- "efectul ADN fantomã" = fenomen nonlocalizat de curbare a luminii datorat
energiei de torsiune
- transferul energetic de constientã creativã universalã sub formã de unde de
torsiune care stimuleazã rearanjarea transpozonilor din "ADN-ul activ" în ADN
potential
- https://iia-rf.ru/ro/men/teoriya-torsionnyh-polei-shipova-akimova-tainy-
torsionnyh/
- S-a emis teoria cã undele de torsiune din afara zonei spatio-temporale continuã
sã pãtrundã prin gãurile de vierme activate chiar si dupã îndepãrtarea fizicã a
ADN-ului sursã
- ADN-ul potential influenteazã câmpurile bioenergetice care la rândul lor vor
modifica metabolismul si replicarea celulelor
- David Wilcock = energia ADN fantomã este de fapt creatoarea ADN-ului
- Eli Cartan în 1913 = energia multidimensionalã de torsiune - efectul de spiralã
al acestei energii este extrasã din potentialul de vacuum al matricei spatiului
- Wilhem Reich - energia "orgonicã".
- un electron dintr-o molecula biologica poate sari spontan într-o alta
biomolecula – tunelarea cuantica, teorema care a adus Premii Nobel lui Giavaer si
lui Josephson.
- Christopher Altman, cercetator la Institutul de Nanostiinte din Kavli, Olanda
spune ca aceste procese vor putea fi puse în observare si cuantificate prin noile
aparate cu laser, capabile sa lucreze în femtosecunde (o asemenea unitate de timp,
10-15 secunde, însemnând o milionime de miliardime de secunda).
- computare cuantica = cautarea caii optime pe care poate fi trimisa energia
solara receptata.(autoreglare)
- „tunelare cuantica”
- Stuart Hamerof anestezist, director al Centrului pentru Studiul Constiintei din
Arizona = Fiecare neuron are un schelet cilindric de proteine (microtubulele,
câteva sute), iar substantele anestezice afecteaza comportamentul electronilor din
aceste regiuni ale neuronului.
- În functie de electronul care intra în sistem, microtubulul poate sa se comprime
într-o parte si sa se dilate în celalta parte a sa. Dar legile mecanicii cuantice permit
ca electronii sa se afle simultan si într-o parte si în alta a acestei molecule de
proteina, microtubulul fiind totodata comprimat si dilatat. Ceea ce se transfera,
instantaneu – tot legile cuantice… – cerlorlate sectoare din neuron, nascând un
adevarat „dans cuantic”, cu viteza supraluminica! Acesta este fenomenul care sta la
baza constiintei (oare ar fi nimerit sa-i zic constienta?): dansul cuantic al
electronilor
- Fizica Teoretica ne spune ca o particula, atât timp cât nu a fost detectata si
observata, se poate afla în mai multe locuri în acelasi timp (principiul non-
localizarii) si în mai multe stari simultan. Particula – si unda în acelasi timp
(dualitatea unda-corpuscul) – poate fi în contact cu o alta, situata la ani lumina de
ea (fenomenul numit entaglement, pe care, pentru moment, îl voi numi intricatie),
ambele particule actionând într-un fel de… telepatie
- fizicianul Brian Whitworth - Lumea ca realitate virtuala” dupa unele estimari,
40% din productivitatea SUA deriva din tehnologii bazate pe Teoria cuantica!
- Daca esenta Universului este informatia, spune Whitworth, atunci materia,
energia, miscarea nu pot fi decât stari ale informatiei, iar singura lege care le-ar
putea guverna ar fi, fireste, Legea conservarii informatiei
- Fizica cuantica introduce însa noi stranietati, ne ameninta Whitworth, iata-le, pe
limba neozelandezului:
1. Teleportarea = particule cuantice pot „tunela”, strapungând, brusc, bariere ce
pareau insurmontabile;
2. Interactie supraluminica = daca doua particule sufera fenomenul numit
„entaglement” (nu-mi mai bat capul sa vi-l traduc…), ceea ce i se întâmpla uneia,
automat i se întâmpla, simultan, si celeilalte;
3. Creare din nimic = generându-se suficient de multa energie, materia poate sa
apara, brusc , dintr-un spatiu „gol”, lipsit de materie;
4. Existenta multipla = lumina care trece printr-o fanta creaza un pattern de
interferenta ondulatorie, care continua si daca fotonii sunt trecuti prin fanta unul
câte unul, indiferent de perioada de timp scursa – se pare ca o entitate cuantica
poate interfera cu ea însasi;
5. Efecte fizice fara cauzalitate = evenimente de genul iradierilor gamma
spontane se petrec la întâmplare, nici o cauza a lor nu a putut fi identificata pâna
acum.
- Profesorul Robert Lanza, de la Universitatea de medicina Wake Forest din
Carolina de Nord, Statele Unite, sustine o teorie potrivit careia fizica cuantica
dovedeste faptul ca exista viata dupa moarte.
- Academicianul considera, de asemenea, ca teoria biocentrismului ne invata ca
moartea pe care o stim este doar o iluzie creata de constiinta noastra, potrivit Daily
Mail.
- Cei mai multi oameni de stiinta ar spune ca, probabil, notiunea de viata dupa
moarte este un nonsens sau un lucru nedovedit. Cu toate acestea, Robert Lanza
sustine ca are dovezi care confirma o existenta dincolo de mormant si aceasta se
bazeaza pe fizica cuantica.
- "Noi credem ca viata este doar o activitate a carbonului si un amestec de
molecule - noi traim o vreme si apoi putrezim in pamant. Oamenii cred in moarte
deoarece 'am invatat sa murim' sau, mai precis, constiinta noastra asociaza viata cu
corpul si stim ca trupul moare", a spus Lanza.
- Teoria despre biocentrism explica faptul ca moartea nu poate fi ca un sfarsit pe
care il credem noi. Biocentrismul este considerat teoria tuturor lucrurilor si isi are
originile in limba greaca, insemnand "centrul vietii".
- Spatiul si timpul sunt instrumente ale mintii noastre
- Teoria sustine ca viata si biologia sunt esentiale pentru realitate si aceasta viata
creeaza Universul si nu invers. Acest lucru sugereaza ca o constiinta a unei
persoane determina forma si dimesiunea obiectelor din Univers.
- Big Bang-ul, inlocuit de coliziunea Universurilor paralele?
- Ideea unor Universuri paralele era pana acum doar o fantezie S.F. Totusi,
aceasta teorie castiga teren. Descoperirea unui univers paralel ar fi una dintre
evenimentele marete ale secolului nostru.
- Oamenii de stiinta de la CERN, Geneva, spun ca e posibil sa existe dimensiuni
paralele. Alti teoreticieni renumiti de la Universitatile Princeton si Cambridge
afirma ca, de fapt, cosmosul a fost creat de o coliziune intre doua Universuri care
au fost atrase unul catre altul din cauza faptului ca din unul se "scurgea" gravitatia,
informeaza dailygalaxy.com .
- La CERN, langa Geneva, de-a lungul tunelului de 84 de km, componentele care
intra in structura Universului sunt acum accelerate la viteza luminii. Mai interesant
decat descoperirea bozonului Higgs, "particula lui Dumnezeu", atat de cautata pana
acum, s-ar putea dovedi crearea de mici gauri negre, de dimensiunea unor
particule.
- Potrivit teoriilor fizicii, ele nu ar putea fi create de Marele Accelerator de
Particule de la Geneva, deoarece acesta nu detine nivelul necesar de energie. Insa,
daca Universurile paralele exista, ele ar putea oferi gravitatia in plus, necesara
crearii unor astfel de gauri negre. Cercetarile urmeaza sa lamureasca acestea
aspecte.
- Exista multe teorii referitoare la subiectul Universurilor paralele, insa ideea
general-acceptata este aceea ca, daca Universul este infinit, atunci orice ar putea sa
apara s-a intamplat deja, se intampla sau urmeaza sa se intample.
- John Archibald Wheeler, a fost cel care a introdus ideea rolului observatorului
prin modul de a pune întrebãri realitãtii. Gell-Mann considerã cã în cele din urmã
întrebãrile se referã la istoriile alternative ale universului si anume la probabilitãtile
acestor diferite istorii: care este probabilitatea de a avea loc aceastã istorie a
universului, cu tot trecutul, prezentul si viitorul lui, decât o alta?
- Menas Kafatos, sustine cã universul este un sistem cuantic, dar în plus mai are
si o constiintã a lui, care fãrã a fi antropomorfã, ar putea completa modelul
structural, insuficient, al lumii

Timpul si retrocauzalitatea (prezentare la GSG ,cmb)


Incerc o abordare a Timpului si a Retrocauzalitatii in registrul cuantic,urmare a
ultimelor expermente realizate anul acesta la Universitatea Națională din Australia
(ANU) respectiv Research School of Physics and Engineering.
Nu intentionez sa fie o prezentare numai informativa,ci mai ales
interactiva,generand mai mult intrebari decat raspunsuri,specificand ca intervin cu
o interpretare personala rezultata din cautarile mele in domeniul radiesteziei.
Ma bazez pe feedbackuri observate si inregistrate in mod repetat,si pe posibile
raspunsuri la unele abordari de descriere cuantica.
Insist pe posibilitatea unor interpretari probabile,cu implicatii majore in
intelegerea fenomenelor ce integreaza pozitia observatorului in desfasurarea unui
experiment.
Pornind de la reperele fixate in ultimele decenii de cercetatori in fizica
cuantica,mentionez:
- John Wheeler , Richard Feynman sunt de părere că legile cuantice atesta
retrocauzalitatea ca pe o săgeată cu două capete,timpul fiind o stare
modificabila,caz in care
- retrocauzalitatea presupune ca efectul pe care un eveniment îl are în viitor,
poate influența în mod decisiv trecutul.
Consider ca trebuie redefinit timpul si implicit reperarea trecutului,functie de
raportul "eveniment - observator".
In sprijinul descrierii adaug si un concept de baza in fizica cuantica:
- entanglementul cuantic ce presupune că două particule aflate la distanțe
impresionante una de cealaltă, pot comunica instantaneu între ele prin stările
cuantice.Vom urmari ce semnificatie are in raport cu retrocauzalitatea.
Aceasta se evidentiaza si prin teoria variabilelor ascunse care descrie
comunicarea indiferent de distanta,prin care o particula se schimba instantaneu in
momentul masurarii proprietatilor particulei. Astfel de corelații non-locale ar putea
viola insa postulatul limitării vitezei luminii (transmiterii de semnale) din Teoria
relativității restrânse.
Huw Price, filozof la Universitatea din Cambridge, care este specializat în fizica
timpului, ne invită să luăm în considerare imposibilul: actionand asupra fiecărei
particule entanglate, se creează efecte ce duc la călătoria în timp, în trecut, la
punctul în care cele două particule erau împreună şi interacţionau puternic. În acel
punct, informaţiile din viitor sunt schimbate, fiecare particulă modifică
comportamentul particulei sale partenere, şi apoi aceste efecte sunt duse mai
departe în viitor. Acest fenomen se incadreaza in retrocauzalitate.
In lipsa unei realitati evidentiata de o teorie a variabilelor ascunse, ar rezulta ca
entanglementul violeaza cauzalitatea,conform si lui John Stewart Bell 1964,in
consecinta efectul ar putea exista inaintea cauzei.
Incerc sa sustin o teorie a variabilelor ascunse care sa reprezinte posibilitatea
convietuirii entaglementului cuantic cu o retrocauzalitate limitata (de o variabila
ascunsa inclusa in efectul de uzura,adica inactivare prin colapsarea frontului de
unda, si o variabila ce este determinata de actiunea subsecventa a unui front de
unda in desfasurare )
Termenul etanglare a fost dat in 1935 de catre Einstein in cunoscutul paradox
EPR (Einstein,Podolski,Rosen) prin care considera ca mecanica quantica devine
non-locala cu efectul fantoma la distanta.
Discutia despre timp cu referire la retrocauzalitate si entanglement cuantic
incepe cu expermentul *double-split experiment* a lui Thomas Young din 1801.
Expermentul celor doua fante ce evidentiaza superpozitia, pune insa si intrebarea
cum se propaga particulele din pct.A in pct.B
Au aparut ipoteze ca:
- E.Schrodinger =universuri paralele
- Anton Zeilinger=drumul particulei nu constituie realitate
- Truscott=particulele nici nu au parcurs distanta
De fapt nu modalitatea de parcurgere a drumului conteaza ci efectul
Actul de observare constienta decide efectul, precum si prin atribuire de
responsabilitate unor senzori de captare
Important este ce semnifica actul de observare adica s-ar putea spune ca este
vorba de Expectatie,Coerenta a gandului,Intentie,valabil si in cazul interventiei a
mai multor obsevatori odata.
Intodeauna particula se va comporta ca si cum ar sti dinainte daca va fi observata
sau nu,deci daca va colapsa sau se va afla in continuare in campul de probabilitate
ca front de unda.
John Wheeler in 1978 propune
- "Experimentul (cognitiv) alegerii întârziate" expermentul ecranului cu doua
fante si introducerea unui al doilea ecran asemanator,dar actionat in mod aleatoriu,
care poate sa schimbe starea cuantica a particulei emise de un tun de particule.A
presupus ca se poate afla drumul parcurs de particula.Dar era doar cognitiv;practic
imposibil.
Si ajungem la expermentul realizat de curand de catre Prof. Andrew Truscott
2015 - 06 mai - studiu publicat în Nature Physics (Universitatea Națională din
Australia (ANU) Research School of Physics and Engineering)
– Andrew Truscott si echipa reiau ideia lui John Wheeler insa reusesc practic
expermentul, prin folosirea unui grilaj de lasere ce poate fi comandat instantaneu –
aleatoriu.
In acest experiment la care s-a folosit atomul de heliu rezulta concluzia ca - daca
atomul de heliu apare ca particulă sau ca undă - este determinat cu precizie de ceva
ce încă nu s-a întâmplat, ci urmează să se întâmple în viitor. Pe scurt, viitorul
determină prezentul.Deci în viitorul apropiat omul va ajunge sa controleze
evenimentele din viitor prin prisma trecutului.
A fi de acord sau nu,sau a delimita aceasta concluzie,trebuie precizat ce
inseamna timpul pentru a ajunge la insemnatatea acestei descoperiri si cum ar
putea influenta modul de gandire.
Acum aproape un secol, Einstein a aratat ca timpul nu este ingredientul
fundamental al realitatii, asa cum se credea cândva ca ar fi. Teoria acestuia, a
relativitatii generalizate, a unificat, spatiul si timpul într-o singura entitate numita
spatiu-timp, care poate sa se contracte si sa se dilate în prezenta materiei sau a
energiei, producând curbura spatiu-timpului pe care noi o simtim ca fiind forta
gravitationala,
Potrivit relativitatii generalizate, ceea ce noi experimentam ca fiind curgerea
timpului este un fel de iluzie
În mecanica cuantica situatia se schimba. Spre deosebire de relativitatea
generalizata, unde timpul este continut în sistem, mecanica cuantica are nevoie ca
în afara sistemului sa existe un ceas care sa masoare secundele Universului în exact
acelasi mod pentru fiecare observator. Aceasta deoarece sistemele cuantice sunt
descrise de functiile de unda care cuantifica probabilitatea ca masuratorile
efectuate sa dea anumite rezultate, iar aceste functii se dezvolta independent de
timp.
O regula fundamentala a mecanicii cuantice spune ca probabilitatile ramân
aceleasi chiar daca timpul trece.
Carlo Rovelli,fizician la Centrul De Fizica Teoretica din Marsilia, Franta, a
rescris regulile mecanicii cuantice în asa fel încât ele sa nu faca nici o referire la
timp.
“Pentru mine, solutia la aceasta problema este aceea ca la un nivel profund al
naturii nu exista timp deloc”, spune Rovelli. În viziunea sa, mecanica cuantica nu
trebuie sa descrie felul în care evolueaza sistemele fizice în timp, ci doar cum
evolueaza ele relativ la alte sisteme, cum ar fi observatorii sau aparatele de masura.
“Fizica nu este despre “cum se misca Luna pe cer în timp?”, ci mai degraba despre
“cum se misca Luna pe cer în raport cu Soarele?”„, spune acesta. “Timpul exista
doar în mintea noastra si nu în realitatea fizica care ne înconjoara”.
Sustin aceasta ipoteza care ne permite sa intelegem Timpul ca pe un lant
succesional,adica inregistrarea unor evenimente in ordinea alterarii lor.
In acest mod, trebuie precizat ca sageata retrocauzalitatii cu varful inapoi se
opreste la momentul masurarii, ceeace poate fi pe parcursul desfasurarii unui
eveniment dar din acel moment mai departe, si nu inapoi.
Rezulta ca alegerea intarziata ,adica influentarea trecutului prin modificarea
viitorului este posibila, doar in prezentul imediat sau urmator,adica este vorba
despre trecutul unui viitor dar aflat succesional dupa momentul masurarii.
Mai complicat este de a acorda entanglementul cu alegerea interventiei.
Comunicarea intre doua particule prin starile lor cuantice indiferent de distanta,
comporta un mediu de propagare si un protocol, nu foarte bine definit de fizica
cuantica care specifica doar ca cele doua particule au avut contact.
Entanglementul se petrece intr-un mediu ce necesita o descriere anume, chiar o
noua fizica, intrucat nu raspunde legilor descrise nici de fizica newtoniana si nici
de cea cuantica.
Dar pentru discutia de fata,desprindem ideia ca exista acest mediu in care
comunicarea este instantanee indiferent de distanta,unde timpul nu are nici un rol
ci devine o informatie de relationare, precizand succesiunea desfasurarii
evenimentelor in dimensiunea noastra.
Este necesar de precizat si cum are loc etanglarea a doua sau mai multe particule
/ evenimente / structuri informationale.
Contactul de care se vorbeste in abordarea cuantica, are loc prin activarea unei
legaturi pe care am putea sa o denumim adresa, ce poate fi directa, sau indirecta
adica prin intermediul altei participante la acest act (A poate fi etanglat cu C daca
C este etanglat cu B la randu-i etangalat cu A), sau si prin legatura cu participanta
lipsa din puzzle-ul ce creaza evenimentul,luand de baza efectul proiectat,adica C
poate fi necunoscut de observator dar se integreaza ecuatiei prin efectul rezultat.
Subliniez ca etanglarea presupune colapsarea frontului de unda in campul sau de
probabilitate pe un pattern, si deci vectorizare materiala.
Asa s-ar explica,in prima instanta, relatia observator-particula,particula-particula,
in cadrul expermentelor respective.
Ar fi de adaugat ca o particula / eveniment / structura informationala, prin
manifestare ca particula in urma colapsarii, suporta un process de superizare,in
urma caruia contactul / etanglarea dispare.
Dupa masurare / colapsare se modifica si inregistreaza o noua pozitie.
Intr-un mediu ca cel amintit (punct energie nula = NEP),informatia ce a suferit o
colapsare ramane,dar modificata,si in ,plus cu atributul de inactiv fara potential ca -
model (reflexie=oglindire) adica suporta o decoerenta (2007 Serge Haroche), si
numai o informatie activa,coerenta,cu potential,polarizata ne colapsata,poate fi
manifesta adica parcurge stadiile de conversie pana la cel material.
Odata formata entanglarea cuantica cu observatori diferiti, componentele initiale
ale functiei de unda ale corpului nu se mai pot reuni,de unde - cresterea entropiei
dupa von Neumann va fi ireversibila.
Aceasta ar explica o retrocauzalitate raportata la momentul masurarii / observarii
evenimentului in desfasurare,adica este posibila o modificare a ceeace a ramas sa
se petreaca dupa masurare,sau asupra unui eveniment ulterior, influentand
posibilele efecte din viitor prin actul de masurare / observare.
Monitorizand efectele virtuale din viitor modificam evenimentul retrocauzal dar
in limitele conditionate de momentul masurarii si nu anterior acestei posibilitati.
Trebuie adaugat si analizat actul masurarii ca potential instrument de interventie
asupra informatiei ce va colapsa prin acest act sau va fi etanglata cu viitorul sau,ca
sa modifice starea cuantica in raport cu campul morfogenetic din cadrul ordinii
implicite (David Bohm) .
Aceasta se poate realiza prin intensitatea masurarii:
- masurarea ferma - coerenta colapseaza,iar masurarea blanda etangleaza si
creaza posibilitatea alegerii intarziate conform experimentului Prescot.
Masurarea ferma este un soc,un microbang efectuat in coerenta,cu
fermitate,cunoscut dinainte ca iminenta si parte al unui pattern.
Un camp morfogenetic se impune prin acte de masurare/observare ce realizeaza
conversia nonenergetica-energetica prin comunicare blanda fara manifestare
energetica,iar campul de probabilitate al unei conversii unda - particula se
realizeaza prin măsurare /observare atenta,prezenta,ferma,constienta,conducand la
colapsare / soc.
Masurarea slaba este expectativ-intentionala, un act de comunicare implicit
etanglare a doua sau mai multe structuri diferite sau modificate prin superizare dar
relationate in manifestare, intr-o succesiune ulterioara actului de masurare ferma.
Masurarea ferma reprezinta observarea directa in prezent,iar masurarea slaba
reprezinta perceperea viitorului- in realitate o constructie posibila-volitiva ,dar
continand si partea necunoscuta observatorului,in cadrul patternului.
Mentionez ca daca ne referim la observator si posibilitatile sale de comunicare
trebuie tinut cont si de patternul care STIE ce va urma,acceptand sau dimpotriva
negand,prin apropiere-atractie sau prin indepartare-respingere.
Rezulta o pozitie constienta a observatorului care sa faca distinctia intre coerenta
si decoerenta participarii sale in actul de observare, a ceeace constituie aria de
interes.
Sau mai precis intelegerea timpului si a retro cauzalitatii,a bigbangului si
microbangurilor,a gaurilor negre in macrounivers ca si in microunivers,a
conversiei energiei in materie ca si a nasterii energiei din nimic adica din PUNCT
ENERGIE NULA.
Si mai ales a constructiei structurii informationsle numita OM ce comunica cu
materia,cu energia,si mai ales cu nonenergia,depinzand constient si mai ales
inconstient de locul sau in patternul nonenergetic .
Trecand la exemplificare interpretata,iau cazul unui accident,soldat cu spargerea
cotilului de catre femur si fragmentele dispersate in masa musculara la distante de
cca. 2-3 mm.(barbat 52 ani,sold drept,TH,1992)
Dupa aliniere mecanica a articulatiei ar urma interventia chirurgicala de refacere
a cotilului si asigurarea functionarii articulatiei.
Am refacut articulatia in 3 saptamani, prin blocarea formarii de calus si activarea
migrarii fragmentelor la forma originara,rezultand o functionalitate
normala,finalizata prin recuperare clasica pe o perioada de 4 luni.
Concret, am fixat ca observator prin masurare slaba - adica conversia non energie
- energie,modificand campul morfogenetic cauzat de trauma,dupa campul
originar,deci actionand asupra efectelor ce urmau sa se produca adica calus.
Observand /masurand in registrul energie - particula / materie o stare
anume,adica de fapt starea originara prin colapsarea starii dimensionale a
fragmentelor,am impus o blocare a formarii calusului care prin aceasta ar fi avut
tendinta sa se apropie de origine dar deformat.
Adica in raportul camp morfogenetic format de trauma / soc - camp morfic
originar in ordinea implicata,am intervenit in favoarea celui originar,colapsand
starea materiala dimensionala intr-un proces intentional,coerent,potential pe unda
de probabilitate si am descris posibilitatea de migrare a fragmentelor folosind forta
de atractie ce actiona prin etanglare,dar cu masurare slaba polarizata in vibratia
afectiva a registrului de conversie energie zero.
In concluzie trebuie sa constientizam gandurile noastre in starile intentionale de
constructie a campurilor morfogenetice - ganduri polarizate afectiv,si cele
potentiale ce pot colapsa fronturile de unda in campurile de probabilitate,adica
inconstient urmam ce ne este dat,dar putem,constient,sa si intervenim.

Accesare si procesare informatie


A. Accesare
a. Conectarea unei informatii se face non-locativ pe adresa, in campul
morfogenetic (CMU) universal definit de Rupert Sheldrake,constietizand
pozitia de observator care in momentul conectarii materializeza informatia
in registrul cuantic – adica de microparticule.Intervine entaglementul – in
constient ca responsabilitate a accesarii.

- Adresa - identificator de unicitate a structurii informationale


b. - Atribute informatie
- Informatia fixata in spatiul newtonian ca microparticule are atribute
corespunzatoare celor cinci simturi,
- tactil (densitate materiala,forma,culoare,miros,gust si vibratie (sunet) pe frecventa
informatiei)
- pozitie in spatiu (fixate de operator)
- se poate scala (accepta conventiile date de operator)
c. - Atribute operator
- motivatie
- intentie,expectatie,scop imediat si pe termen
- relaxare
- concentrare
- detasare empatica (v.curiozitatea)
- mobilizare-vointa
- increderea in sine (observator,creator)
- auto-ecranare (protectie) - de realizat
B. Procesare informatie
procedura se realizeaza prin fixare imagini sau/si instructiuni vizualizate si
insusite/integrate

1 = activare
- accesare,manipulare (pozitionare integrativa – holografica)
- energizare (cresterea campului / potentialului energetic)
- detenta – consumare spontana – devine piesa integrate algoritmului destinat si
devine parte din holograma functional
- se vizualizeaza,se simte ca explozie / micro-bang expandat in universal
structurii fixate levogir / dextrogir
2. - fixare model (etanglare)
3. - acordare,sincronizare (atonement)
- modificarea frecventei modulate pe frecventa structurii informationale (gazda
/ CM)
- practic prin deplasarea si pozitionarea pe coordinatele noi (ale gazdei)
- observarea /activarea in consonanta
4. - vitalizare (energizare) = cresterea campului energetic (transfer instantaneu de
energie – tunelare cuantica/gaura de vierme) si/sau a campului vitalitate prin
marire/model vitalitate, in camp torsionar levogir/dextrogir, punct polarizator -
superizare
5. – compatibilitate se refera la personae,organe etc. Da/Nu = se regleaza prin
acordare
6.- favorabilitate se refera la alimente,produse,medicamente Da/Nu sau in
procente
7. – constructie algoritm informational – forma gand – mental in pasi-
instructiuni
8. – curatare-vitalizare (model = respiratie bioenergetica la nivel de celula) prin:
- eliminare informative perturbatoare = ardere (eliminarea luminii)
si activarea informatiei dorite plus energizare
9.- accesare informatii necunoscute (completare puzzle) – cand se constata
necesar
10. - autoamtizare/adaptare prin superizare – instructiuni de atragere a energiei
si a informatiilor de optimizare (computare cuantica)
11. - acceptare – instructiuni de acceptare a situatiilor de neschimbat (model
fortat)
12. - ecranare constructie algoritm ecranare, cu
- incredere in sine
- se conecteaza informatia de ecranare din CMU si se fixeaza,
- imaginea de arderea informatiei perturbatoare cunoscuta/necunoscuta,fixata
sau directionata din afara,sau din interior.
Arderea este in camp dextrogir gravitational (imaginea impune traire,participare
prin gand,simturi pe adresa)
Tehnica ecranarii – un fir informatizat (entaglat) pe ecranare – tesut levogir
antigravitational – ochi cu ochi,rand cu rand si sigilat)
13. - fixare efect (determinand cauza) – instructiuni de fixare a unor efecte
necesare
14. - stabilizare – instructiunea *amen*

Campuri organism vii

- Chakre
- Camp vitalitate
- Camp energizare
- Camp pertutbator
- Camp nociv (malefic)
Corespunzator organism,organe,tesuturi

Parametrii comporatmentali
1. - CAU –conectare la armonia universala (din CMU)
2. - vitalitate – potential de viata
3. - programare – pe viata,de stare (cf.gandurilor proprii,actiuni,trairi),
- v.engrame,v.gena fericirii
4. - energizare- capacity.de a conectaenergia vitala (v.respiratia energetic)
5. - receptivitate bioenergetica RBE – prin nastere,pe moment
6. - capacitatea de concentrare – inlaturarea gendurilor parasite,gestionarea
limbajului interior
7. - vointa – capacitare resurse in momente de interes
8. - beneficitate – inascuta,sau de moment – capacitatea de a raspunde prin
gand,fapta,simtire
9. - maleficitate
10. - capacitatea de ecranare la maleficitate – de durata ,de moment
11. - blocaj mental
12. - stare psihica – stres,afectiune psihica,neurologica
13. - perceptie
- interior – simturi,intuitie
- exterior – instrumente
- creatie – inspiratie
14. - starea de activare a unor simturi - SAS
15. - gestionare emotii (SNA)

Gestionare emotii
• EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită
adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de
realitate; p. gener. orice reacție afectivă. [Var.: (înv.) emoțiúne s. f.] –
Din fr. émotion, it. emozione. sursa: DEX '09 (2009)

Deepak Chopra spunea la un moment dat că „emoțiile sunt concepute pentru a


ne asigura că ne acordăm atenție, astfel încât să putem răspunde la ceea ce se
întâmplă în jurul nostru”.
Emoțiile ne ajută să devenim conștienți de nevoile noastre. Pentru a avea grijă
de noi înșine, este important să știm care ne sunt nevoile, iar emoțiile noastre ne
ajută să știm care ne sunt aceste nevoi, prin ceea ce simțim. Atunci când te simți
mânios, poți înțelege, dacă ești atent la propriile emoții că ai nevoie să rezolvi o
problemă cu o situație sau cu o persoană, iar atunci când înțelegi lucrul acesta, ai
mai multe șanse să-ți schimbi comportamentul în așa fel încât să-ți respecți nevoile
și te simți împlinit.
Toate emoțiile pot fi reduse la două sentimente primare - cele de confort și cele
de disconfort. Indiferent dacă suntem sau nu conștienți de aceasta, fiecare alegere
pe care o facem se bazează pe așteptarea că alegerea va duce la un confort mai
mare. Sentimentul anticipator este de obicei cel care conduce toate alegerile
noastre, deoarece toate emoțiile derivă din nevoi, iar atunci când simțim că nevoile
noastre sunt satisfăcute, ne simțim confortabili. Cu cât suntem mai eficienți în ceea
ce privește satisfacerea nevoilor noastre, cu atât mai liniștită și mai confortabilă va
fi viața noastră.
Emotiile reprezinta cheia pentru a putea stabili limite,pentru a ne proteja in raport
cu alte persoane,mediu inconjurator,evenimente … este un semnal de avertizare, ce
vine sub forma unei comunicări interne care ne poate ajuta să ne înțelegem mai
bine această reacție.
O emoţie este un „episod complex, multicomponent, care creează o disponiblitate
de acţiune”. Unii autori clasici ai psihologiei (Frijda, 1986; Lazarus, 1991)
consideră că o emoţie cuprinde cel puţin 6 componente:
- Evaluarea cognitivă – adică emoţia porneşte de la interpretarea pe care noi o
dăm unei situaţii. De exemplu, emoţia declanşată de aflarea notei la un examen nu
e dată de nota în sine, ci de ce înseamnă acea notă pentru noi. De pildă, dacă iau o
notă mare la un examen pentru care am învăţat mult mă pot gândi că mi-au fost
răsplătite eforturile şi că sunt un student foarte bun şi astfel voi trăi o emoţie de
fericire. În schimb, dacă iau o notă mică, chiar dacă am învăţat, mă pot gândi că
sunt prost şi chiar lipsit de valoare, iar astfel voi fi trist sau, mai rău, deprimat.
- Trăirea subiectivă – este ceea ce recunoaştem cel mai uşor, anume starea
afectivă (sau sentimentul) care apare în urma evaluării cognitive (bucurie, tristeţe,
îngrijorare etc).
- Tendinţele de gândire şi acţiune – sau consecinţele stărilor emotive, sunt acele
gânduri care ne apar imediat sau chiar în timpul evaluării situaţiei şi impulsurile de
acţiune generate de acestea. În exemplul de mai sus, în care obţin o notă mică la
examen în ciuda eforturilor mele, tendinţa de gândire ar fi „sunt prost”, iar cea de
acţiune ar fi comportamentul de a plânge.
- Modificările corporale interne – acestea însoţesc trăirile subiective şi apar şi
ele în urma interpretărilor pe care le dăm unei situaţii, de exemplu creşterea
ritmului cardiac, transpiraţia etc.
- Expresiile faciale – de cele mai multe ori, involuntar, faţa noastră arată ce
gândim şi astfel ce simţim. Desigur, putem încerca să ne inhibăm sau să oprim
unele expresii care nu ar fi optime unei situaţii şi să le schimbăm. De exemplu,
când prietena noastră ne serveşte o felie de tort care nu prea i-a ieşit, nu o vom
refuza, cu o expresie de dezgust, ci poate vom zâmbi şi îi spunem că am renunţat la
dulciuri pentru o vreme. Totuşi, cercetătorul Paul Ekman (a cărui experienţă a fost
transpusă în serialul „Lie to me”) susţine că oamenii au şi microexpresii care sunt
greu (dacă nu imposibil) de controlat, dar în acelaşi timp sunt greu de recunoscut
de către ceilalţi.
- Reacţiile la emoţie – felul în care oamenii fac faţă propriilor lor emoţii. Cum
gestionez faptul că sunt trist? Ce fac cu această îngrijorare?
Aceste componente nu constituie separat o emoţie, ci ele se reunesc pentru a
forma o emoţie în întregimea ei. Aşadar, emoţiile sunt nişte trăiri subiective foarte
complexe, foarte des întâlnite şi care merită atenţia noastră.
Putem împărţi emoţiile în mai multe categorii. La nivel empiric, ştim că emoţiile
pot să aibă valenţe şi astfel le putem clasifica drept emoţii pozitive (bucurie,
mulţumire etc) şi emoţii negative (nemulţumire, tristeţe etc). Însă, mai important
poate, este impactul pe care îl au asupra comportamentelor noastre, asupra
experienţei subiective şi cogniţiile care însoţesc emoţiile. Astfel, distingem între
emoţii „sănătoase” (funcţionale) şi emoţii „nesănătoase” (disfuncţionale).
Ce sunt emoțiile disfuncționale?
Emoţiile disfuncţionale includ comportamente care ne afectează într-un fel sau
altul funcţionarea zilnică.
Emoţiile noastre sunt date de interpretările (gândurile) pe care le dăm noi unei
situaţii şi nu sunt cauzate exclusiv de elemente exterioare, din mediu. E bine să
facem diferenţa între funcţionalitatea emoţiilor noastre, prin observarea gândurilor
care le însoţesc şi comportamentelor care derivă din ele, pentru a şti cum să
procedăm. Nu în ultimul rând, să ştim că ne putem controla propriile emoţii.
Este important să analizăm cum ne simțim cu privire la relațiile pe care le
avem și să învățăm să ascultăm de ceea ce simțim, deoarece majoritatea deciziilor
pe care le luăm, le luăm în baza emoțiilor noastre. Dar dacă nu ne cunoaștem
emoțiile și ceea ce simțim, nu vom ști cum să luăm deciziile corecte. Deciziile pe
care le luăm în viața noastră sunt importante pentru ca ne pot modela cursul vieții.
De exemplu, dacă iei o decizie atunci când te simți impulsionat de sentimentul
răzbunării, rezultatele ar putea fi periculoase.
O stare emoțională negativă poate duce la un comportament negativ. Ai
regretat vreodată o decizie din trecut pe care ai luat-o într-o stare în care
experimentai o emoție negativă? Deciziile bazate pe frică, resentimente, răzbunare
și negativitate pot conduce la circumstanțe pe care le regretăm mai târziu.Trebuie
să fim conștienți de faptul că emoțiile noastre sunt stocate în organism. Când ne
blocăm emoțiile, sau când nu ne dăm voie să simțim anumite sentimente, nu facem
altceva decât să alteram sistemul imunitar.
Emotiile fac parte din viata ca si bucuriile sau necazurile ,practic lipsa emotiilor
ar insemna lipsa bucuriilor – coloratura vietii.
Dar bucuriile se impletesc si cu momente de anxietate, de durere, mânie,
frustrare şi teamă care pot duce la fragilizarea sistemului imunitar,uneori chiar
rapid :o stare de emotie negativa traita timp de o jumatate de ora intens, poate
scadea prima linie de aparare a organismului respsctiv imunoglobulina tipA.
Desigur si o jumatate de ora traita in bucurie reface aceasta imunitate.
Emoțiile și gândurile noastre ne pot afecta deoarece sunt fizic conectate la corp
prin sistemele imunitare, endocrine și prin sistemul nervos central. Toate emoțiile,
chiar și cele reprimate și neexprimate, au consecințe fizice.
De aceea se pune problema gestionarii emotiilor , asigurand organismului
echilibrul necesar.
Important este sa ne lamurim cu emotiile negative neexprimate si cele captive
Emoțiile neexprimate rămân în corp, ca niște bombe cu ceas și predispun la
afecțiuni care se pot dezvolta în viitor, dacă trăirile noastre rămân neconștientizate
sau neadresate.
Unul dintre principiile inconștientului este legat de ideea conform căreia, dacă
reprimi o emoție, erupția ei va fi mult mai puternică și se va manifesta fie ca o
boală, fie ca o cădere nervoasă. ”What we resist, persists”, spunea Carl Gustav
Jung, care a studiat mecanismele de funcționare a inconștientului personal și
colectiv.

Emoțiile pe care refuzăm să le aducem în lumina conștiinței ne pot controla


din culisele vieții noastre psihice și pot izbucni, când ne e lumea mai dragă, sub
formă de:
– Tulburări emoționale – stare de irascibiliate (ca și cum am fi o oală sub
presiune), tensiune internă, atacuri de panică, anxietate, depresie, fobii etc.
– Probleme mentale – probleme de memorie, concentrare, atenție
– Somatizări – adică traducerea în corp a tensiunii psihice prin diferite afecțiuni
fizice.
“Emoțiile neexprimate nu mor niciodată. Ele sunt îngropate de vii și vor reveni la
suprafață, mai târziu, sub forme mult mai urâte.” Sigmund Freud
În momentul în care emoțiile ( emoțiile ca reacții naturale, considerate a fi
indicatori ai interiorului nostru) nu sunt exprimate, ele devine toxice pentru mintea
și trupul nostru.
Atunci când aceste amintiri sunt subconștient declanșate, toată rațiunea pare că s-
a evaporat pe fereastră. Devenim rigizi, hipersensibili, iraționali și insecurizați.
În aceste momente avem impresia că știm motivul pentru astfel de reacții, adesea
fiind vorba despre un eveniment petrecut în prezent. Adevărul este că această
reacție aparține durerii din trecut.
Acești "declanșatori" din prezentul nostru, ne confruntă în mod voit cu suferința
noastră din trecut, dintr-un motiv simplu: Corpul nostru nu vrea să mai fie
prizonierul emoțiilor toxice. Există o strânsă legătură între minte și corp, ce ne pot
transmite anumite mesaje.
De exemplu în cazul în care o persoană este stresată, poate resimți la nivel fizic
migrene, greață, vertij, apatie, slăbirea imunității, sau se pot declanșa boli
autoimune.
Emoțiile toxice ne pot fura stima de sine, încrederea, dragostea față de propria
persoană și pot rezulta în urma lor, adicțiile, co-dependența, depresia, atacurile de
panică, anxietatea, toate acestea fiind supape de eliberare a presiunii doar că nu în
mod voit, ceea ce la rândul lor, netratate pot complica starea de sănătate și mai
mult.
Emoțiile pot fi foarte dureroase, mai ales atunci când nu ne dau voie să le trăim.
Atunci când le permitem emoțiilor să se exprime, vom observa că nu ele ne
provoacă durerea, ci faptul că le negăm.
Primul pas este conștientizarea emoțiilor și a factorilor declanșatori, de aici se
poate porni "excavarea", iar apoi permiterea lor să iasă la suprafață și într-un final
să ne dăm voie să le trăim.
Dianetica pune in evidenta engramele si ajuta la constientizarea lor adica la
aducerea la nivelul constientului a unor traume ce din inconstient ne pot urmari si
afecta de ori cate ori,martori ai traumei(sunete,imagini,mirosuri,etc) reapar
simturilor noastre.
Dar de multe ori, din motive pe care nu le înţelegem pe deplin, noi nu ne
procesăm în totalitate emoţiile. în astfel de cazuri, noi nu ne limităm să
experimentăm emoţia respectivă, iar apoi să ne vedem de viaţă. Într-un fel sau
altul, energia emoţiei nerezolvate devine „captivă” în corpul nostru.
Chiar dacă momentul de durere sau de mânie a trecut, este posibil ca energia
emoţiei negative să rămână captivă în corpul nostru, continuând să producă efecte
fizice şi emoţionale semnificative.
Emoţiile nerezolvate captive te pot face să porneşti de la prezumţii greşite, să
reacţionezi excesiv la cele mai inocente observaţii, să interpretezi eronat
comportamentul altor persoane şi să îţi sabotezi propriile relaţii. Ca şi cum toate
acestea nu ar fi suficiente, ele te pot conduce la stări de depresie, de anxietate şi la
alte stări negative de spirit de care nu poţi scăpa. Emoţiile nerezolvate captive pot
interfera cu funcţionarea corectă a organelor şi ţesuturilor corpului tău, alterand
sănătatea, provocând dureri, oboseală şi boli. Indiferent cât de mare este suferinţa
fizică, energia invizibilă a acestor emoţii nerezolvate captive nu poate fi
diagnosticată de medicina convenţională, deşi ea reprezintă principalul factor care
stă la baza dificultăţilor fizice şi emoţionale pe care le experimentezi.Emoţiile
nerezolvate captive sunt poate cel mai comun tip de dezechilibru de care suferă
oamenii.
Exemple de emoţii ce devin adeseori captive:
- Pierderea unei persoane dragi
- Divorţul sau problemele în cadrul relaţiei de cuplu
- Dificultăţile financiare
- Stresul acasă sau la locul de muncă
- Pierderea unei sarcini sau avortul
- Traumele fizice
- Certurile şi bătăile
- Abuzurile fizice, mentale, verbale sau sexuale
- Convingerile negative legate de sine sau de alte persoane
- Stresul pe termen lung
- Respingerea
- Bolile fizice
- Sentimentul de inferioritate
- Interiorizarea sentimentelor
- Neglijarea sau abandonarea
O tehnica de gestionare a emotiilor captive se poate gasi in *Codul
Emotiilor*,dr.Bradley Nelson
Deasemenea putem urmari si procesul intern de reglare a emotiilor , a
trairii …
Gross (2008) defineşte reglarea emoţională ca fiind „procesul prin care indivizii
influenţează emoţiile pe care le trăiesc, în momentul în care le resimt, şi cum
trăiesc şi exprimă aceste emoţii”. Cercetările în domeniul managementului
emoţiilor au transpus procesele reglatorii în termeni de „reglarea trăirilor
emoţionale” („deep acting”) şi „reglarea expresiei emoţionale” („surface acting”).
Reglarea trăirii poate fi conceptualizată ca reglare centrată pe antecedente, este
modificată însăşi trăirea emoţională internă a angajatului (Groth et al., 2006).
Reglarea expresiei emoţionale îmbrăcă două forme distince. Pe de o parte,
expresia emoţională poate fi reglată prin simularea emoţiei considerată a fi
adecvată, iar pe de altă parte, prin ascunderea emoţiei autentice (Brotheridge &
Lee, 2006). Studiile arată că, pentru subiect, reglarea expresiei este percepută ca
fiind mult mai stresantă, creşte intensitatea stării de disonanţă emoţională, deoarece
subiectul trebuie să disimuleze emoţiile reale (Robbins & Judge, 2007).
Un al treilea proces reglator care intervine în faza emoţională este denumit
„trăire autentică” („genuine acting”) (Chu & Murrmann, 2006). Subiectii sunt
implicaţi în acest proces atunci când trăiesc emoţii care sunt congruente cu cele
afişate şi cu regulile de afişare a emoţiilor. Ashforth şi Humphrey (1993) susţin că
centrarea exclusivă pe reglarea trăirii şi reglarea expresiei reduce posibilitatea ca
subiectii să experimenteze şi să exprime în mod spontan (natural) emoţiile
adecvate.
Inteligenta emotionala
„Abilitatea de a percepe şi a exprima emoţie, de a asimila emoţie, de a înţelege şi
raţiona cu emoţie, de a regla emoţia în sine însuşi şi în alţii” se numeşte inteligenţă
emoţională (Mayer, Salovey şi Caruso, 2000, p. 396).
Are inteligenţa emoţională o putere mai mare de predicţie decât coeficientul de
inteligenţă? În realitate, abilităţile cognitive şi inteligenţa emoţională se
întrepătrund. Dar, pe de altă parte, inteligenţa emoţională are şi implicaţii practice
pentru decizii semnificative la locul de muncă. Claudio Fernández-Aráoz (1999)
oferă informaţii de ordin calitativ care sugerează că a te baza, în selecţia de
personal pentru niveluri înalte de execuţie, numai pe inteligenţa academică şi
experienţă managerială a candidaţilor, ignorând inteligenţa lor emoţională,
conduce adeseori la decizii şi alegeri nepotrivite, ceea ce ar putea fi dezastruos.
Atât Mayer şi colab. (2000), cât şi Reuven Bar-On (2000), folosind instrumentele
proprii de măsurare a inteligenţei emoţionale, nu au găsit nicio corelaţie între
aceste două variabile (primul) sau au găsit o corelaţie, dar nesemnificativă (cel de-
al doilea).
Goleman (1998) promovează un model bazat pe abilităţi precum: conştiinţa de
sine, controlul de sine, conştiinţa socială şi managementul relaţiilor care se traduc
în succes la locul de muncă. Acest model care se bazează pe componentele
inteligenţei emoţionale a fost identificat într-o cercetare privitor la sute de
corporaţii şi organizaţii, pentru a identifica performeri remarcabili. Competenţele
emoţionale sunt abilităţi specifice postului care pot şi chiar trebuie să fie învăţate.
În cadrul inteligenţei emoţionale la locul de muncă ar putea figura abilităţi precum:
contribuţia la dezvoltarea altor persoane, capacitate de influenţare, comunicare
eficientă, managerizarea conflictului, lider vizionar, catalizarea schimbării,
construirea de legături, munca în echipă şi colaborarea; managerizarea relaţiilor –
empatie, orientarea, conştiinţă organizaţională; conştiinţa socială – controlul de
sine emoţional, credibilitate, conştiinciozitate, adaptabilitate, realizare, iniţiativă;
controlul de sine – conştiinţă de sine emoţională, evaluare de sine acurată/corectă,
încredere în sine; conştiinţă de sine – recunoaştere, reglare, sinele, competenţa
personală.
Managerizarea relaţiilor presupune empatie, orientare, conştiinţă
organizaţională; conştiinţa socială – controlul de sine emoţional, credibilitate,
conştiinciozitate, adaptabilitate, realizare, iniţiativă; controlul de sine – conştiinţă
de sine emoţională, evaluare de sine acurată/corectă, încredere în sine; conştiinţă
de sine – recunoaştere, reglare, sinele, competenţa personală.
Dimensiunea constiintei de sine
Prima dintre cele trei componente ale conştiinţei de sine, conştiinţa emoţională de
sine, reflectă importanţa recunoaşterii propriilor sentimente şi modul în care
acestea pot influenţa performanţa unei persoane. De exemplu, Goleman afirma
întruna din lucrările sale (1998) că, la serviciile financiare ale companiei, conştiinţa
de sine emoţională se dovedeşte a fi crucială în ceea ce priveşte performanţa în
muncă a celor care alcătuiesc planuri financiare. Interacţiunea dintre un
planificator financiar şi un client este delicată, primul preocupându-se nu numai de
problemele dificile legate de bani, dar şi de disconfortul sentimentului morţii, când
se pune problema asigurării de viaţă, conştiinţa de sine ajutându-i aparent să-şi
gestioneze reacţiile emoţionale mai bine. La un alt nivel, conştiinţa de sine este un
element cheie în conştientizarea propriilor slăbiciuni sau a propriei forţe. Individul
cu un simţ exact al conştiinţei de sine este conştient de abilităţile şi limitele sale,
caută feedback-ul şi învaţă din greşelile personale, ştiind unde şi de ce este nevoie
să fie îmbunătăţit şi când să se lucreze cu alţii care au o forţă complementară.
Nivelul încrederii în sine a fost de fapt un predictor mai puternic al performanţei
decât nivelul abilităţilor sau un training (formare) anterior (Saks, 1995).
Această dimensiune a abilităţilor inteligenţei emoţionale cuprinde şase elemente:
Cel mai important ar fi competenţa autocontrolului emoţional. Semne ale acestei
competenţe pot fi stăpânirea de sine în situaţii de stres sau capacitatea de a face
faţă unei persoane ostile fără a-i da răspunsuri caustice.
Competenţa credibilităţii se exprimă prin faptul că o persoană este capabilă să
perceapă valorile şi principiile unei alte persoane, intenţiile şi sentimentele,
acţionând într-un mod care să se potrivească acestora. Indivizii credibili sunt
deschişi în ceea ce priveşte propriile greşeli şi se confruntă cu alţii când este vorba
de neglijenţe. Un deficit în direcţia acestei abilităţi operează ca un derapaj în
carieră (Goleman, 1998).
Semnele competenţei conştiinciozităţii se referă la a fi atent, disciplinat şi
scrupulos în îndeplinirea responsabilităţilor.
Cât priveşte competenţa adaptabilităţii, specialiştii în domeniu afirmă că
persoanele cu performanţe superioare în management prezintă această competenţă
(Spencer şi Spencer, 1993). Ei sunt deschişi la noi informaţii, putând renunţa la
vechile idei şi adaptându-şi modul de operare.
Flexibilitatea emoţională permite unui individ să facă faţă anxietăţii care însoţeşte
adesea nesiguranţa în aplicarea noilor idei pentru obţinerea unor rezultate
remarcabile. În schimb, oamenii care simt un disconfort de ordin psihologic în
prezenţa riscului şi schimbării devin negativişti, încetinind astfel ritmul de răspuns
la o schimbare pe piaţă.
Optimismul este un ingredient cheie al realizării, deoarece poate determina reacţia
unei persoane la evenimente sau circumstanţele nefavorabile. Cei cu un nivel mare
de realizare sunt proactivi şi persistenţi, au o atitudine optimistă faţă de obstacole,
acţionând cu speranţa de succes. Aceasta constă adeseori în a acţiona anticipat
pentru a evita unele probleme înainte ca ele să apară sau să se profite de ocazie
înainte ca ea să fie vizibilă oricui. Acelora cărora le lipseşte iniţiativa sunt mai
degrabă reactivi decât proactivi, neavând clarviziunea ce ar putea să facă diferenţa
între o decizie înţeleaptă şi una slabă.

Variabilitatea Ritmului Cardiac


VRC este o măsură a variaţiei ritmului cardiac de la o bătaie la alta.
Variabilitatea normală a Ritmului Cardiac este datorată acţiunii sinergice a
două ramuri ale sistemului nervos autonom (SNA) — partea sistemului nervos care
reglează majoritatea funcţiilor organismului intern. Nervii simpatici acţionează
pentru a accelera ritmul inimii, în timp ce nervii parasimpatici (vagi) o încetinesc.
Ramurile simpatic şi parasimpatic ale SNA interacţionează continuu pentru a
menţine activitatea cardiovasculară în zona optimă şi pentru a permite reacţii
adecvate la schimbarea condiţiilor externe şi interne. Analiza VRC, prin urmare,
serveşte ca o interfaţă dinamică în funcţionarea şi echilibrul sistemului nervos
autonom.
Este un marker de rezistenţă fiziologică şi flexibilitate comportamentală,
reflectă capacitatea de adaptare în mod eficient la stres şi la cerinţele de mediu.
VRC este, de asemenea, un marker al îmbătrânirii biologice. Variabilitatea
Ritmului Cardiac este mai mare atunci când suntem tineri, iar pe măsură ce
îmbătrânim intervalul de variaţie al inimii in stare de repaus devine mai mic. Deşi
declinul legat de vârstă al VRC este un proces natural, o VRC anormal de scăzută
pentru grupa de vârstă este asociată cu un risc crescut de probleme de sănătate
viitoare şi mortalitate prematură. VRC scăzuta este, de asemenea, observată la
persoanele cu diverse boli şi tulburări.
Mulţi factori afectează activitatea SNA, şi, prin urmare, influenţează VRC.
Printre acestea se numără modul în care respirăm, facem exerciţii fizice şi chiar
gândim, desigur si cum simtim emotii,trairi,expectatii.
În general, stresul emoţional – inclusiv emoţiile, cum ar fi furia, frustrarea şi
anxietatea – dă naştere la tipare dezordonate şi neregulate: unda VRC pare ca o
serie inegală de vârfuri, zimţi neregulaţi. Oamenii de ştiinţă numesc aceasta un
tipar de ritm incoerent al inimii. Fiziologic, acest model indică faptul că semnalele
produse de cele două ramuri ale SNV sunt nesincronizate. Acest lucru poate fi
asemănat cu o maşină condusă cu un picior pe pedala de acceleraţie (sistemul
nervos simpatic), iar celălalt pe frână (sistemul nervos parasimpatic) în acelaşi
timp – acest lucru creează o tipar de condus sacadat, arde mai multe gaze, şi nu
este foarte bun pentru masina. În mod asemănător, modelele incoerente ale
activităţii fiziologice asociate cu emotiile stresante pot cauza corpului nostru
funcţionarea ineficientă, diminuează nivelul de energie şi produce uzura
suplimentară a întregului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care stresul
si emoţiile negative sunt prelungite sau experimentate în mod repetat. Cănd
observăm variaţia ritmului cardiac in timp, forma lui poartă numele de ”tipar”.
Exista tipar coerent si tipar incoerent:
- tiparul coerent este caracterizat prin ritmul regulat, cu undele ca un val.
- tiparul incoerent este caracterizat de unde neregulate, zimţate, este tipic legat de
stresul şi emotiile negative, cum ar fi furie, frustrare şi anxietate.

Coerenţa: o stare optima de funcţionare


Generarea emoţiilor pozitive susţinute, facilitează o schimbare la nivelul
organismului, măsurabilă ştiinţific. Această stare este numită coerenţă
psihofiziologică, deoarece se caracterizează prin creşterea ordinii şi armoniei în
ambele noastre procese: psihologice (mentale şi emoţionale) şi fiziologice
(corporale). Coerenţa psihofiziologică este o stare de funcţionare optimă.
Cercetările arată că atunci când activăm această stare sistemele noastre fiziologice
funcţionează mai eficient, experimentam o mai mare stabilitate emotională, o
claritate mintală şi o funcţie cognitivă îmbunătăţită. Simplu spus, corpul şi creierul
nostru funcţionează mai bine, ne simţim mai bine, şi vom performa mai bine.
Fiziologic, starea de coerenţă internă este marcată de dezvoltarea unui tipar
liniştit, regulat, lin, al ritmului cardiac. Acest tipar caracteristic, numit coerenţă
cardiacă, este indicatorul principal al statusului psihofiziologic al coerenţei. O serie
de modificări fiziologice importante apar în timpul coerenţei cardiace. Cele două
ramuri ale SNA se sincronizează una cu un alta, şi există o schimbare generală în
echilibrul autonom in cee ace priveşte creşterea activităţii parasimpatice.
Există, de asemenea, creşterea antrenării sistemului fiziologic — un număr de
sisteme corporale diferite se sincronizează cu ritmul generat de inimă. În cele din
urmă, există o sincronizare crescută între activitatea inimii şi a creierului.
Un punct important este că starea de coerenţă este distinctă atât psihologic cât şi
fiziologic de starea obţinută prin cele mai multe tehnici de relaxare. La nivel
fiziologic, relaxarea se caracterizează printr-o reducere globală a activităţii
autonome (care rezultă în variaţii mai mici a VRC) şi o schimbare în echilibrul
SNA către creşterea activităţii parasimpatice. Coerenţa este de asemenea asociată
cu o creştere relativă în activitatea parasimpatică, cuprinzând astfel un element-
cheie de răspuns – relaxarea, dar este fiziologic distinctă de relaxare prin faptul că
sistemul oscilează in frecvenţele lui naturale şi există o armonie crescută şi
sincronizarea în sistemul nervos şi inima-creier este dinamică. În plus, spre
deosebire de relaxare, starea de coerenţă nu implică în mod necesar o scădere a
ritmului cardiac ci mai degrabă o modificare a tiparului acestuia.
Relaxarea produce o frecvenţă înaltă, o amplitudine scăzută a ritmului, care
indică activitatea redusă sa sitemului autonom. Puterea crescută în banda de
frecvenţă înaltă din spectrul de putere VRC se observă în creşterea activităţii
parasimpatice („răspunsul de relaxare”). În schimb, în starea de coerenţă, activată
de emoţii pozitive susţinute, este asociată cu un tipar de ritm foarte ordonat, lin, ca
nişte valuri.
Spre deosebire de relaxare, coerenţa nu implică în mod necesar o reducere a
VRC, uneori poate produce chiar o creştere VRC raportat la o stare de bază.
Spectrul de putere, coerenţa este marcat de un vârf neobişnuit de înalt, îngust în
banda de frecvenţă joasă, centrat în jurul valorii de 0,1 hertz.Acest vârf mare este o
caracteristica spectrală specific de rezonanta la nivel de sistem şi de sincronizare
care apare în timpul stării de coerenţă.
Nu există doar diferenţe fiziologice fundamentale între relaxare şi coerenţă, ci şi
caracteristicile psihologice ale acestor stări sunt de asemenea foarte diferite.
Relaxarea este o stare scăzută de energie, în care individul îşi odihneşte atât corpul
cât şi mintea, de obicei decuplându-se de la procesele cognitive si emoţionale. În
schimb, coerenţa, în general, implică angajarea activă în emoţii pozitive.
Psihologic, coerenţa este resimţită ca o stare de calm, echilibru, dar plină de
energie şi receptivă, propice pentru funcţionarea de zi cu zi şi interacţiune, inclusiv
pentru îndeplinirea sarcinilor care necesită acuitate mentală, concentrare,
rezolvarea problemelor, luarea deciziilor, activitate fizică şi coordonare.
Rolul respiraţiei
Deoarece ritmul respiraţiei modulează ritmul cardiac, este posibil să se genereze
un ritm cardiac coerent, prin simpla respiraţie încet şi în mod regulat intr-un ritm
de 10 secunde (5 secunde inspiraţie şi 5 secunde expiraţie). Acest ritm de respiraţie
poate fi o intervenţie utilă pentru ieşirea dintr-o stare de stres emoţional şi creşterea
coerenţei. Cu toate acestea, acest tip de respiraţie controlata mental poate necesita
un efort mintal considerabil şi este greu de susţinut de către unii oameni.
Se pune accentul pe generarea intenţionată a unei stări emoţionale pozitive
sincere. Această schimbare emoţională este un element cheie al eficacităţii
tehnicilor. Emoţiile pozitive par a stimula sistemul la frecvenţele sale naturale de
rezonanţă şi permite astfel coerenţei să apară şi să fie menţinută în mod natural,
fără efortul mental de concentrare pe respiraţie.
Acesta fiindcă efectul generat de activitatea inimii este de fapt unul dintre
principalii factori care afectează rata de respiraţie şi tiparele noastre. Atunci când
ritmul cardiac intră în coerenţă ca rezultat al unei schimbări emoţionale pozitive,
ritmul respiraţiei se sincronizează automat cu inima, astfel se întăreşte şi se
stabilizează coerenţa întregului sistem.
Acestea includ modificări profunde perceptuale şi emoţionale, acces sporit la
intuiţie şi creativitate, îmbunătăţiri cognitive şi de performanţă, şi modificări
favorabile în echilibrul hormonal.(se recomanda practicarea concentrării pe
respiraţie la un ritm de 10 secunde)
Odată ce persoanele încep să se familiarizeze cu modul în care pot obţine starea
de coerenţă prin intermediul respiraţiei, ei pot începe apoi să practice respiraţia şi
concentrarea pe un sentiment pozitiv sau atitudine pozitivă în zona inimii. În cele
din urmă, prin exersarea continuă, cei mai mulţi oameni devin capabili să treacă în
starea de coerenţă direct prin activarea unei emoţii pozitive.

Perceptia realitatii

Realitatea este o suma de efecte rezultate prin perceptie personala,introspectiva si


ambientala, ce ne defineste locul,comportamentul si evolutia, ca fiinta in spatiul si
timpul momentului.
Inseamna perceptie,cunoastere si reactie de interventie.
Se realizeaza prin simturi si intuitie,definind pentru fiecare o arie de interes si
cautare – AIC.
AIC cuprinde repere ale gandirii active cu expectatii de interes si se exprima prin
atitudine.
a. Importanta pentru sanatatea psihica si fizica:
Realitatea este relativa si de aici si greutatea definirii unui echilibru,
- Psihic, in cadrul unei normalitati admise, se pot puncta forme precum paranoia,
care in decursul istoriei a pornit razboaie mondiale si a cuprins grupuri mari in
ideologii de fapt complet antisociale si antiumanitare.
- Urmarind sanatatea fizica exista fobiile,ipohondria, care influenteaza pana la
declansarea unor afectiuni grave, si desigur cu mare eficienta daca ne referim la
efectul nocebo.
- Social realitatea difera ca receptare, in arta = frumos/urat (Kitsch),in justitie
(chiar prin necesitatea existentei sale),in relatiile sociale de vecinatate si
grup/grupuri.
- In raport cu sine se releva in relativitatea
incredere/neincredere,vointa,expectatie,atitudine.
b. Mijloace de perceptie
Simturile pot fi afectate intr-o anume masura rezultand o deformare a realitatii.
La fel si intuitia (presimtire,clarvizual,clarauditie,cunoastere)
Perceptia realitatii depinde de:
- AIC
- Dorinta de cautare,perfectionare
- Organizarea reperelor spirituale (axiologie,valori )
- Gradul de armonizare cu sine – CAU (conectare la armonia universala)
- Constientizarea incadrarii in realitatea admisa (adaptare)
- Modul de gandire
Nota : Perceptia mediului se face in modul care va controla starea.
Gandirea :
Gandurile produc reactii chimice care elibereaza semnale spre corp.
Anticiparea unor experiente placute produc dopamina care stimuleaza corpul
Anticiparile negative determina creierul sa produca substante chimice =
neuropeptidele la care corpul reactioneaza corespunzator si transmite la creier un
raspuns ,iar creierul ajunge sa gandeasca cum simte – se produce reactia in lant
RL, care accentueaza fenomenul.
Adrenalina si cortizolul prin cronicizare vor produce noradrenalina si ciclul se
repeta (in bucla de feedback).
Cortizolul este specific stresului.
Gandurile sunt fundamentate emotional,fiecare gand avand semnatura sa chimica
si fiecare gand este o emotie.
Simtim cum gandim si vom gandi cum simtim,iar corpul are tendinta de a pastra
starea cu care s-a obisnuit.
c. Modul de lucru al creierului si al SNA = sistemul nervos autonom
urmarim modul de procesare a informatiilor de catre creier si SNA
- Creierul transmite semnale chimice si electrice pentru a se fabrica anumite
substante chimice care declanseaza diferite stari;hormonale,metabolice si de
perceptie.
Ex. -cortizolul care este hormonul stresului, - dopamina care produce starea de
bucurie.
Suntem dependenti de chimismul propriei entropii emotionale si starile ne
conduc gandurile iar gandurile vor conduce la stari si emotii corespunzatoare.
Atitudinea constienta sau inconstienta activeaza retele nervoase conducand la
declansarea substantelor chimice din hipotalamus in vederea transmiterii unui
semnal catre celule sub forma de peptide care antreneaza ADN-ul (si care produce
proteine)
Creierul mijlociu este creierul emotional care controleaza temperatura in
corp,nivelul de zahar,HTA,digestia,nivelul hormonal si SNA.Astfel apare o
legatura intre minte si corp descrisa de Psihoneuroimunologie (PNI).
In gandire exista actiunea rapida si cea inceata;gandirea rapida este mai la
indemana si o folosim cu precadere ,dar gandirea inceata este cea logica.
Trebuie sa urmarim cum gandim si cum ar fi mai bine sa gandim.
Dr.Edward de Bono in 1967, concepe ‘’Gandirea laterala’’
care s-ar explica astfel: „Nu poţi săpa o groapă nouă adâncind o groapă mai
veche.“
Creativitatea încetează deci a mai fi apanajul exclusiv al artiştilor, devenind un
instrument practic la îndemâna oricui doreşte să înveţe să gândească diferit.
Gandirea obisnuita este gandirea verticala, pe o directie data, fara abateri cu
verificare logica din pas in pas, in timp ce gandirea laterala poate genera noi
directii,libera de tipare,pate face salturi,nu are negatii,si nu cere a se da dreptate
cum solicita gandirea verticala (obstacol in calea ideilor noi).
Felul de a gandi ne intereseaza intrucat trebuie sa tinem cont si de inconstient
care detine o suprematie in determinarea receptarii realitatii si se va impune dupa
cum este modulat.
Inconstientul regleaza toate functiile corpului,adica are actiune directa asupra
creierului mijlociu organizator al emotiilor.
Inconstientul nu gandeste logic ci actioneaza conform unor programe
implementate.
Putem considera ca inconstientul gandeste lateral si incet,folosind elemente
arhivate de factura logica, constructive sau distructive, si va avea o dominanta
asupra constientului.
Inconstientul nu ne este cunoscut si nu-l putem cunoaste operativ, – de aceea
trebuie sa-l construim pe scheme si programe gestionabile prin expectatiile noastre.
Vom corela mereu cu SNA care inseamna pe langa inconstient, si
inteligenta,constiinta involuntara, fiind responsabil de echilibrul permanent.
Cele doua ramuri ale SNA simpatic (SNAS) si parasimpatic (SNAP) trebuie sa
fie mereu in echilibru.
SNAS reprezinta situatiile de urgent – ‘’lupta si fugi’’,iar SNAP conserva si reface
resursele corpului.
d. Posibilitati gestionare, perceptie,SNA (emotii), inconstient
Gestionarea se face prin
- repere de gandire,orientare si inductie pentru inconstient.
- Programe subliminale prin meditatie specifica adresate inconstientului.
- Filtre pentru perceptie si inconstient.
Vom crea o gandire pentru inconstient care sa filtreze programe si scheme
adaptabile scopului.
Constructia programelor adresate inconstientului se realizeaza prin fixare si
inductie.
Fixarea se realizeaza prin repere:
- Expectatie (intentie focalizata)
- Predispozitie
- Starea de moment
- Atractie
- Contact direct
- Inregistrare in AIC
Fixarea se face tinand cont de AIC cu filtre bine stabilite constient, si induse
inconstientului.
Inductia se realizeaza prin :
- Fixare cu filtre in mod constient
- Folosind eurema
Eurema [(heuriskein) = a afla,a descoperi], este o structura care conlucreaza
mobilizarea, pasiunea, sentimentele, motivatia, interesul, mobilizarea, pasiunea,
sentimentele, motivatia, interesul, curiozitatea, forta, procesele nervoase
superioare, pe tema data si se bazeaza pe vointa, ambitie, efort intens si de durata.
[Nota :Louis Pasteur ‘’microbul nu este nimic – terenul este totul’’]
In gestionarea de care vorbim,exercitiul de imaginatie este tratat de creier ca o
realitate si contribuie la starea de constiinta extinsa.
[Universul este un creier care proceseaza informatii].
Scopul unei inductii este reconectarea la ea insasi si la tot ce o inconjoara
(inclusiv la creierul universului).
Interiorizarea constanta este o poarta catre inconstient prin:
- Focalizare
- Absobtie eliberata inconstient (apar semne)
- Ratificare (amplificare ce se produce in interior)
Tehnica este de a privi din afara prin contemplare, si autoreflexie, devenind
constienti de scenariile ce le propunem inconstientului.
- Se impune un concept nou despre propria persoana
- Trebuie construit acest concept
- Exersare mental a in fiecare zi a noii personalitati
e. Implementarea temei
- introspectia cu cautare si recunoastere, a starii ce are la baza atitudinile sale
inconstiente ce urmeaza a fi schimbate
- observarea si catalogarea gandurilor nocive
- inlocuirea acestora cu scheme in care credem
- se construieste si se impregneaza eurema support, adica
trairea,sustinuta,exploziva,divina,constienta,afectiva, conexata prezentei si
nonprezentei, asumata expectativ.
- Trebuie meditate asupra ce inseamna creator, vointa, ambitie, pasiune, interes,
motivatie,
expectatie,curiozitate,
- Trebuie traita,gandita,repetata constient asupra impactului sau inconstient.
Metodologie – inductie la distanta
1.- se prelucreaza mecanismul de aparare al inconstientului in raport cu
interventia,inducand starea de bucurie (eurema) in reteaua de aparare,
2.- mascare – se obtine o vibratie de rezonanta sincrona cu producerea de
dopamine si retrocauzal = efect/intentie de incadrare in campul geomorfic CGM
3.- preluare , –vointa,autocontrolul preluat de catre operator
4.- implementare tema, parte constitutiva a CMG pe parghiile de executie
5.- activarea, ca actiune in sincronizare cu un reper indicat (declansator)
6.- control – operator/subiect
7.- eliberare prin stingerea canalului de control.

GESTIONARE SANATATE
prin gandire:
- Fixam repere,corelari,legaturi ce pot produce activarea unor mecanisme biologice
- Se fac constructii algoritmice ce pot apoi sa fie activate sistemic
- Se ordoneaza conexiuni in timp si spatiu
- Se insamanteaza inconstientul metodic si expectative
- Se mentine starea de monitorizare a apartenentei la valori,standard, la campul
morfogenetic personal si la cel universal
- Se urmareste evolutia personala in structurile fizice si cele spiritual
(orientare,cautare,impuls volitiv)
In modul de a cultiva si monitoriza gandirea pentru o functionalitate
optimizata,avem ca referinta mecanismele natural:
- Automatisme matriciale (programe,camp morfogenetic )
- Automatisme dinamice
- Mecanismul supravietuirii,
- Mecanismul cedarii/mortii
- Mecanismul cameleonic (ex.celulele atipice,perturbatorii endocrine)
- Mecanismul de evaluare sanse (merita sau nu a continua, a trai … )
- Mecanismul de retinere/stocare informatii referitoare la functionalitate
(ex.blocaje)
- Mecanisme ale capacitatii receptorilor diferitelor organe de a recepta semnalele
stimulilor chimici cu diferentiere pe specific si necesar
- Mecanismul de autoreglare a SNA
- Mecanismul de interfatare cu inconstientul (in ce masura se conformeaza sau
blocheaza )
- Mecanismul de permeabilitate informatinala (ex.atacul energetic)
- Mecanismul placebo-nocebo
Abordarea mecanismelor in cadrul posibilitatilor generand procedure cu scopul
obtinerii unei calitati a vietii corespunzatoare.
Principii de cautare prin :
- Reversibiliate
- Ecranare/blocare
- Activare energetic
- Conectiuni
- Copiere
- Sincronizare
- Re adresare
- Fixare modele,norme,valori
- Constructie programe
- Dislocare
La toate aceste actiuni se utilizeaza activarea euremica

Gestionarea starii de neliniste


Abordare
I. - Cauza si efect
II. - Gestionare efect
III.- Posibilitati
I. a.- evidentiere cauze: - cauze recente
- cauze in timp - conflicte,traume cunoscute
- engrame in subconstient (stabilire, si activatori)
- acumulare si punct critic
- personale, = interne
- SNA (sistem nervos autonom), - raport Simpatic/Parasimpatic
- sensibilitati (ADN)
- dobandite comportamental,
= externe
- de loc, (geo,mediu,campuri nocive)
- necunoscute - continue
- aleatorii
b. – analiza - constienta
- abordarea inconstientului
c. - gestionare - constientizare (scalare si punct critic)
- planificare
- antrenament
- tratament
II. Gestionare efect - stabilire obiective – determinand/activand posibile deschideri
(cauze)
III. Posibilitati - documentare,dianetica,hipnoza/autohipnoza,radiestezie,

Meditatie

Meditatie prin inconstient


In campul informational zero al luminii
Spre deosebire de alt gen de meditatie, aici avem de a face cu un pardox
al paradoxurilor, intrucat trebuie sa ajungem sa nu gandim, si sa nu
simtim,sa ne situam dincolo de de coordonatele noastre de timp si spatiu,
in imaginea ce o avem despre etern, si - fixata expectatia dorita.
Pentru a realiza o asemenea meditatie este necesara o pregatire ce
inseamna si programarea subconstientului in sensul structurarii actului
respectiv,astfel incat sa ajungem prin sublimare de la inconstient in zona
zero.
Aceasta meditatie ne duce in zona procesarii informatiei expectate si nu
a cunoasterii acesteia.
Poate avea loc pentru sine, sau pentru o alta persoana ce nu are
pregatirea necesara, dar are nevoie de efectele informatiei ca atare.
In primul caz se realizeaza un antrenament zilnic de intrare in diferitele
etape ale meditatiei, pas cu pas,scopul fiind capacitarea operatorului de a
intra in starea respectiva, instantaneu,indiferent de mediu sau stare
personala, pana la minimalizarea metabolismului, pe reperele din
inconstient ale expectatiei programate.
Pregatirea consta in inductia etapelor in inconstient, adica
- decizia
- fixarea expectatiei
- imaginile stadiale cu model pe
alegere,insamantare,cultivare,rodire,efecte
- iesirea automata din stare
Antrenamentul consta in adancirea starii de trecere brusca in etern,ca o
alta dimensiune ce de fapt ne este familiara, sau ar trebui sa ne fie, sau
ne va fi cu sau fara meditatie si antrenamente, in finalul vietii.
Are loc cu ce suntem obisnuiti, adica cu imagini, ca cele ce ar descrie
aruncarea in vidul etern (zero informational).
Inducem acest pas in inconstient, vizualizandu-l,traindu-l,repetand pana
ce ajungem la constientizarea ca fara a gandi,fara a fi dependenti de
spatiu si timp, reusim sa realizam un transfer intre dimensiuni.
Dupa ce am reusit aceasta etapa, vom trece la programarea si a
expectatiei respective pe acelasi model.
In cazul unei alte persoane, vom efectua o manevra ce aduce cu
hipnoza,adica vom sta fata in fata cu subiectul,si vom indruma pasii
explicand clar si persuasiv ca la o sedinta de hipnoza,dar intram noi ca
instructor si observator in zero etern, sincronizati cu subiectul respectand
legea sincronizarii.
La sala vom avea sedinta practica individuala si de grup, si va face parte
dintr-o sectiune a cursului ce ar aduce mai curand a supra radiestezie,
fara unelte de accesare.