Sunteți pe pagina 1din 2

Majestăţii Sale Regelui Mihai I,

Regele tuturor Românilor

SIRE,

Tineretul, îngrijorat de haosul moral la care ar putea duce furtunoasa


desfășurare a patimilor din luptele politice actuale, crede necesar a se uni în jurul
înțelepciunii Tronului, chezășia nestrămutată a permanenței naționale.

Pentru aceasta, își exprimă dorința de a se grupa într-o asociație care, activând
pe orizontul celei mai înalte morale civice și în cadrul legilor tutelare, să formeze un
tineret educat, cult, moral și cu un fizic viguros.

Acești piloni de generație vor urmări, pe căile democrației luminate, cultul


dragostei de neam, cultul stindardului Regal, dragostea de Tron și respectul
aproapelui.

Ne vom cultiva, vom oțeli caracterele noastre și vom da vigoare brațelor tinere
pentru a putea trage brazdă înțeleaptă și rodnică spre fericirea Țării noastre.

Îndemnați de aceste gânduri, cerem Înaltul Consimțământ al Majestății Voastre


pentru constituirea „ASOCIAȚIEI TINERETULUI REGALIST”, al cărei program
este fixat în statutul de față, autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 24.892 din 1 Iunie
1946.

Cu cel mai profund devotament, suntem ai Majestății Voastre prea supuși,

PREȘEDINTE,
Constantin Alexandru Șerbănescu

SECRETAR GENERAL,
Niculae Chișu
Document studiat la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Fond Casa Regală-Oficiale, Volum Regele Mihai I, Dosar
15/1946, fila 16. La dosar este și statutul Asociației, filele 18-23.

S-ar putea să vă placă și