VIŞAN-MIU Tudor

Programul de master Experimente ale modernităţii, an I – Facultatea de Istorie, Universitatea

din Bucureşti
Prof. coord.: Ovidiu Bozgan

Datoria publică externă a României de la Cuza Vodă până la Primul Război Mondial

În prezentul referat voi prezenta evoluţia datoriei publice externe a României începând
din anul 1864, când a fost contractat primul împrumut extern al României în timpul domniei
lui Alexandru Ioan Cuza, până în anul 1914, când Primul Război Mondial a adus o tulburare
profundă a situaţiei economice a României şi a întregului continent european. Principalul
interes de studiu din prezentul referat este de a urmări în ce fel împrumuturile externe au
contribuit la dezvoltarea României ca stat modern.

Definirea termenilor: Datoria publică externă, parte a datoriei publice

Datoria publică externă este o parte a datoriei publice guvernamentale, care reprezintă
„ansamblul datoriei contractate de stat (guvern central, autorități locale, instituții monetare
centrale, instituții financiare publice), în țară și în străinătate, la un moment dat” 1. Datoria
publică însumează deci „totalitatea obligațiilor pecuniare ale statului, rezultate din
împrumuturi interne și externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu
sau garantate de acesta”2. În cadrul datoriei publice, datoria publică externă reprezintă
obligațiile financiare ale statului față de alte țări sau instituții financiare internaționale. Angela
Banu, arătând distincţia - după locul contractării - între datoria publică internă și datoria
publică externă a statului, comentează astfel: „Deși nu se poate pune problema discriminării
de tratament în funcție de domeniul creditorilor, datoria externă are o mai mare semnificație
în privința creditului statului pe plan financiar internațional (s.m.), ea fiind un barometru al
acestuia pentru potențialii investitori individuali”3. O exprimare mai plastică a importanţei

1
Angela Banu, Datoria publică a României (1864-1949), București, Editura Oscar Print, 2012, p. 320
(„Glosar de termeni specifici”).
2
Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuța Tudor, Carmen Zgăvărdici,
Rodica Chiriacescu, Dicţionar Enciclopedic, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993-2009, apud
https://dexonline.ro/definitie/datorie.
3
Angela Banu, op. cit., p. 18. În lucrarea Finanțele publice, de Iulian Văcărel, Gabriela Angelache,
Gh. D. Bistriceanu, Tatiana Moșteanu, Florian Bercea, Maria Bodnar și Florin Georgescu (ediția a II-
a, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1999), autorii afirmă că împrumuturile externe
contribuie în mod mai direct la echilibrul balanței de conturi a statului (Ibidem, p. 542, apud Banu
Angela, op. cit., p. 18).
1
datoriei externe găsim la Gheorghe Dobrovici: „Pe când împrumuturile interne pun o țară,
fără nici un pericol, la adăpostul situațiilor celor mai grele, împrumuturile externe sunt legate
de pericole politice și militare, căci statele înseși intervin în apărarea intereselor financiare ale
supușilor lor”4.

Istorii ale datoriei publice în România

În prezentul referat, principalii autori pe care i-am consultat au fost specialişti în
economie: dr. Angela Banu, un economist contemporan, şef serviciu la Direcţia generală de
trezorerie şi datorie publică, autoarea unei lucrări (2012) despre istoricul datoriei publice a
României în perioada 1864-1949, şi Gheorghe M. Dobrovici, un economist interbelic, care,
în vremea regelui Carol I, a fost subdirectorul Datoriei Publice din Ministerul de Finanțe,
autorul unei lucrări (1913) despre istoricul datoriei publice din vremea principatelor române
până la 1912 şi a unei alte lucrări (1934) despre istoricul dezvoltării economice şi financiare a
României şi a împrumuturilor contractate în perioada 1823-1933.

Cadrul legislativ al constituirii și gestionării datoriei publice în România (1864-1914)

În lucrarea sa despre datoria publică a României (1864-1949), dr. Angela Banu
prezintă „Cadrul legislativ al constituirii și gestionării datoriei publice în România (1864-
1949)”. În interesul acestui referat este perioada de până la 1914. Autoarea arată că, din punct
de vedere instituţional, „mânuirea banilor publici, ca principală funcție a statului, este
încredințată Ministerului de Finanțe, la care se adaugă și contribuțiile altor instituții financiare
specializate''5.
Angela Banu arată că evoluția finanțelor României moderne, constituită prin Unirea
Principatelor în 1859, „are în urmă experiența organizării financiare a Munteniei și
Moldovei”. În 1862, Ministerele de Finanțe ale Moldovei și Munteniei sunt contopite în
Ministerul de Finanțe al României. Provocarea noii organizări era îndeplinirea sarcinii „de a-
și însuși organizarea și modul de funcționare a instituțiilor financiare ale lumii moderne, așa
cum au fost dezvoltate și funcționau în Occidentul Europei” 6. Or, împrumuturile erau o
necesitate pentru dezvoltarea noului stat, aşa cum au arătat de la început şi liderii politici,
Cuza şi Kogălniceanu.
4
Gheorghe Dobrovici, V.I. Feraru, capitolul Finanțele Statului din Enciclopedia României, vol. IV.
Economia națională. Circulație, distribuție și consum, București, Imprimeriile Naţionale, 1943, p. 751,
apud Angela Banu, op. cit., p. 18.
5
Angela Banu, op. cit., p. 23. Rolul celorlaltor instituţii financiare specializate este prezentat la
ibidem, p. 29.
6
Angela Banu, op. cit., p. p. 23.
2
 În 1864, este constituit primul Buget Unificat al României, prezentat Adunării
Elective, la 24 decembrie 1864, de către ministrul de finanțe Ludwig Steege. La închidere,
rezultatul general al bugetului a fost înaintat Parlamentului de către ministrul de finanțe ad-
interim N. Bălănescu7. La momentul unificării bugetului, datoria publică a României era de
27.503.353,24 lei8.
Prima evidențiere a unei datorii, ca o cheltuială distinctă în Bugetul General al
Statului, este operată în 1876. După 1877, datoria publică apare ca un capitol separat al
Bugetului Statului, sub numele de Bugetul serviciului datoriei publice. Ulterior, „ca o
expresie a înțelegerii importanței datoriei publice și angajării statului față de aceasta”,
capitolul „Datoria publică” trece de pe ultima poziţie, cum era în 1877, pe locul al doilea între
cheltuieli în exercițiul bugetar 1878-1879 și pe prima poziție din anul bugetar 1880/1881 până
în 1907/1908. Începând cu exercițiul bugetar 1908/1909, datoria publică reprezintă Partea a
II-a din Bugetul Ministerului de Finanțe și al fondurilor și administrațiunilor speciale, iar din
1911/1912 trece în bugetul cheltuielilor Ministerului de Finanțe9.
Conform diverselor legi pentru organizarea sa10, Administrația Centrală a Ministerului
Finanțelor avea o direcție (un serviciu) care se ocupa de datoria publică.

Evoluția datoriei publice externe a României (1864-1914)

În lucrarea sa despre datoria publică a României (1864-1949), dr. Angela Banu
prezintă „Evoluția datoriei publice a României (1864-1914)”. În interesul acestui referat este
doar partea din datoria publică contractată în exterior.
Autoarea arată11 ponderea datoriei publice în buget din 1864 până în anul financiar
1914/1915:

An sumă <milioane lei> pondere în buget Min Finanțe pondere în bugetul statului

1864 23,30 53,2% 14,07%

7
Angela Banu, op. cit., p. p. 38.
8
Gheorghe M. Dobrovici, Istoricul datoriei publice a României, București, Editura Albert Baer, 1913,
p. 85. 
9
Angela Banu, op. cit., p. p. 39.
10
Statutul Serviciului datoriei publice al României în cadrul Administraţiei Centrale a Ministerului de
Finanţe, conform legilor din 1867, 1876, 1897, 1909 şi 1912, este prezentate de Angela Banu, op. cit.,
pp. 24.
11
Angela Banu, op. cit., p. 34. Ponderile pentru toţi anii din perioada 1864-1914 sunt prezentate la pp.
94-96.
3
1914/1915 116,37 50,2% 19,4%

Primul împrumut extern al României, Împrumutul Stern 7% de Lire sterline 916.000

din 22 august 1864, a fost contractat în baza Legilor din 30 decembrie 1863 și 15 ianuarie
1864, pe piața financiară a Londrei. Conform lui Ludwig Steege, „Era noastră financiară în
Europa începe”12.
Angela Banu prezintă un tablou amănunţit al împrumuturilor contractate de statul
român în perioada 1864-191413, din care în interesul acestui referat sunt doar împrumuturile
externe (Anexa 1. Tabloul sinoptic al împrumuturilor externe ale României în perioada
1864-1914). Gheorghe Dobrovici prezintă aceste împrumuturi mult mai amănunţit, adăugând
comentarii asupra situaţiei politice a momentului şi uneori reproducând discursuri politice ale
parlamentarilor şi miniştrilor vremii referitor la contractarea acestor împrumuturi.
Vom prezenta fiecare dintre aceste împrumuturi, urmărind valoarea, scopul lor şi
povara fiscală pe care o produceau:
10 august 1864
[1] Împrumutul Stern 7% de Lire sterline 916.000 din 22 august 1864, pe valoarea
nominală de 22.889.437,03 lei. A fost contractat prin Banca Imperială Otomană14 și frații
Stern. Contractul a fost semnat de Ludwig Steege, Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Finanțelor Principatelor Române Unite, „lucrând în numele Guvernului Înălțimii Sale
Principele Alexandru Ion I”, şi Pascoe du Pré Grenfell, lucrând în numele Băncii Imperiale
Otomane și Baronul Herman Stern în numele Stern Brothers 15. Împrumutul era destinat în
principal finanțării despăgubirilor rezultate de secularizarea averilor mănăstirești din 1863 și
înzestrării oștirii, dar şi satisfacerea deficitelor din trecut16. Împrumutul Stern avea un curs de

12
Angela Banu, op. cit., p. 46; Gheorghe M. Dobrovici, Istoricul desvoltării economice şi financiare a
României şi împrumuturile contractate: 1823-1933, București, Tipografia ziarului "Universul", 1934,
pp. 74-78. În altă lucrare, Gheorghe Dobrovici comentează: „Cu acest îmrpumut se începe o serie
însemnată de împrumuturi în analele noastre financiare și de aici încolo putem spune că avem o
Datorie Publică cu un caracter bine definit.” (Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 88).
13
Angela Banu, op. cit., pp. 64-75, „Tabelul 5. Tabloul sinoptic al împrumuturilor contractate de Statul
român, după scop, baza legală și locul contractării în perioada 1864-1914”.
14
„Încă din anul 1855 se înființase la București o Bancă Otomană cu capital englez, care era în măsură
la data contractării împrumutului să fie destul de edificată asupra resursei veniturilor din ambele
principate.” (Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 88).
15
Contractul împrumutului este reprodus la Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 88-94.
16
Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 87:
„În cursul acestui an, Statul avea neapărată trebuință de următoarele sume.
Lei 38.430.000, despăgubire acordată locurilor sfinte
Lei 18.574.688, pentru satisfacerea trebuințelor armatei
Lei 13.809.342, pentru acoperirea deficitelor din trecut
_____________________________

4
emisiune17 de 88% şi o rată a dobânzii de 7% 18. Anuitatea împrumutului era de 82.440 lire
sterline19.
31 octombrie 1864
[2] Construirea podurilor de fier, pe valoarea nominală de 12.027.285,00 lei. A
fost contractat la Londra, printr-o convenţie cu bancherii John Staniforth (1800-1874) și John
Trevor Barkley (1825-1882). Scopul împrumuturilor era construirea a 19 poduri de fier.
Anuitatea împrumutului era de 1.443.274 lei noi, garantată de Guvern în venitul Salinelor. Era
plătibilă în 4 rate, la 1 februarie, 1 mai, 1 august și 1 noiembrie, cu începere de la 1 februarie
1865. Plătirea întregii sume trebuia să aibă loc în anul 188120.
1 septembrie 1865 [3] Calea ferată București-Giurgiu, pe valoarea nominală de 13.755.000,00 lei.
A fost contractat la Londra, printr-o convenţie cu bancherii Staniforth și Barkley. Scopul
împrumutului era construirea căii ferate București-Giurgiu. „Condițiile de plată erau aceleași
pentru construirea podurilor de fier, ceea ce revenea la o anuitate de Lei 1.650.000, timp de 16
ani. (...) În urma detronării lui Cuza, Guvernul Prințului Carol a modificat stipulațiile
convenite, capitalul urmând a s restitui în 10 în loc de 16 ani, anuitatea - tot de 9% dar cu 6%
amortisment - urcând la suma de 2.100.000”, arată Dobrovici. Anuitatea se plătea din bugetul
Ministerului Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor publice21.
12 octombrie 1866
[4] Împrumutul Oppenheim, pe valoarea nominală de 31.610.500,00 lei. A fost
contractat la Paris de la Oppenheim, Nepot & Comp. Contractul a fost încheiat de Ion
Bălăceanu la 24 octombrie 1866 S.N., în absența domnitorului Carol I din țară. Ministru de
finanțe (în guvernul Ion Ghica) era Petre Mavrogheni. Scopul împrumutului era acoperirea
deficitelor bugetare sau – mai exact – preîntâmpinarea deficitului bugetar care se prevedea că
va fi lăsat de bugetul anului 1866. După contractarea împrumutului Oppenheim, o parte a fost
întrebuință la lichidarea bugetului pe exercițiul 1866, iar restul a alimentat bugetul Casei de
lichidare pe anul 1867 pentru plata datoriilor trecutului. Suma principală a împrumutului
trebuia plătită în termen de 23 de ani, la 1 ianuarie şi 1 iulie ale fiecărui an, prin rambursări
anuale ale titlurilor „al pari” începând din decembrie 1867 și terminând în decembrie 188922.

Lei 70.814.030 în total, pentru care sumă Guvernul a cerut contractarea unui împrumut. Adunarea
electivă a votat un împrjmut numai pentru suma de Lei 48.142.767, deci atât cât era necesar pentru
despăgubirea acordată locurilor sfinte și ceva pentru satisfacerea în parte a nevoilor armatei.”
17
Cursul de emisiune este „procentul din suma înscrisă în titlu din care rezultă suma pe care o plătește
efectiv cumpărătorul acestuia - aceasta fiind deci mai mică decât valoarea nominală (sub pari)”
(Angela Banu, op. cit., p. 51).
18
Angela Banu, op. cit., p. 51.
19
Legământul general al împrumutului, dat de domnitorul Alexandru Ioan I, este reprodus la
Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 95-97.
20
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 100.
21
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 102-103.
5
22 septembrie 1868
[5-6] Concesiunile pentru construirea căilor ferate, pe valorile nominale de
51.535.640,00 lei, respectiv, 248.130.000,00 lei. Prima concesiune, pentru construirea căii
ferate Suceava-Iași-Roman, a fost încredinţată lui Ofenheim, reprezentantul unui sindicat
anglo-austriac, iar a doua concesiune, pentru construirea căii ferate Roman-Vârciorova a fost
încredinţată lui Strousberg. „Grupul Ofenheim, dispunând de capitalul encesar, a însărcinat pe
Thomas Brassey, unul dintre asociați, cu construirea liniilor. Acesta se bucura de cea mai
frumoasă reputație pentru lucrările executate până atunci, în termenul stipulat în contract,
lcurarea a fost terminată în o lungime de 224 km. 068 m, care a Lei 230.000 km fac un total
de Lei 51.536.640, ceea ce se traducea printr-o anuitate anuală de Lei 3.865.173,86 (...) Cu
grupul Strousberg s-a convenit a se emite Obligațiuni pe piața Berlinului și pe care
împrejurările au dovedit-o că nu erau așa ușor de plasat, cu toate că se acordau destule
avantaje (...) [Astfel, se ajungea la] Lei 164.025 net pe km, sumă destul de suficientă dacă
lucrările ar fi fost conduse de oameni experimentați și dacă Obligațiunile ar fi găsit un
plasament mai binevoitor”, arată Dobrovici. În 1870, în urma unei anchete de Cameră,
misiunea de la Berlin a deputatului Theodor Văcărescu, în calitate de comisar extraordinar al
Guvernului Român, a conchis că evaluările făcute de concesionari întreceau cifra adevărată a
lucrărilor executate cu aproape 7 milioane, iar, pe de altă parte, a aratăt că se făcea și un trafic
nepermis cu Obligațiunile drumului de fier emise. Astfel, Strousberg a încetat plata cuponului
de 1 ianuarie 1871 și atunci Guvernul a reziliat concesiunea și s-a constituit o societate
formată din detentorii Obligațiunilor drumului de fier emise de Sindicatul Strousberg sub
denumirea de „Societatea Română a acționarilor drumurilor de fier”, căruia Guvernul i-a
concedat continuarea lucrărilor23.
29 martie 1875
[7] Împrumutul cu rentă perpetuă 5%, pe valoarea nominală de 44.600.000,00
lei. A fost contractat la Paris de la Société de l'Industrie en France. În mai 1874, guvernul a
cerut Parlamentului autorizarea de a converti datoria flotantă reprezentată prin bonuri de
tezaur în sumă de Lei 27.000.000 într-un împrumut cu rentă perpetuă 5%. Acest lucru a fost
aprobat prin legile din 7/19 martie 1875, în timp ce ministrul finanțelor (în guvernul Lascăr
Catargiu) era George Grigore Cantacuzino24.
26 ianuarie 1880
[8-9] Împrumutul cu obligațiuni de Stat 6%, pe valoarea nominală de
237.500.000,00 lei, respectiv, 43.532.000,00 lei. „După Independență (...) primul pas pentru
dezvoltarea economică a țării a fost răscumpărarea Căilor Ferate, care fuseseră concedate lui
22
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 114-125 (contractul la pp. 115-121, legământul
general al domnitorului Carol I la pp. 121-124).
23
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 130-133.
24
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 140-155 (contractul la pp. 148-151).
6
Strusberg și apoi Societății Acționarilor C.F. Române, epntru ca Statul să ia asupra sa
exploatarea și administrația lor, rambursând capitalul întrebuințat în construcție. Era de o
necesitate vitală ca drumurile de fier să fie ale Statului și nu în mâinile particularilor sau a
vreunei societăți străine, pentru că numai Statul putea cunoaște nevoile țării și el putea să ia
toate măsurile necesare pentru ca agricultura, comerțul și traficul să se facă iefti, mai iute și cu
foarte multă regularitate”, arată Dobrovici. Astfel, împrumutul a fost contractat pentru
răscumpărarea căii ferate Roman-Vârciorova, precum şi cumpărarea de către Stat a
obligațiunilor 6% ale acționarilor C.F.R.25.
1 iulie 1881
[10] Conversiunea obligațiunilor de Stat 6%, pe valoarea nominală de
47.948.000,00 lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft, casa de
bancă S. Bleichröder și banca de Paris și de Pays-Bas din Paris, reprezentată prin D.E. Russel.
„Odată cu răscumpărarea Căilor ferate, Statul luase asupra sa, după cu am văzut, Obligațiunile
6% ale Societății Acționarilor, cu obligațiunea de a le plăti până la stingerea lor, conform
convenției din anul 1880. Deși răscumpărarea fusese un fapt îndeplinit, totuși nu se putea
strămuta cu înlesnire sediul Societății de la Berlin la București, întrucât datoriile Societății
erau reprezentate prin Obligațiunile 6% (Schuldeverschreibungen), asigurate printr-o ipotecă
asupra liniilor ferate. (...) Prin Legea din 1 iuliue 1881, Guvernul a autorizat Ministerul de
finanțe să intre în înțelegere cu Administrația Societății Acționarilor C.F. Române pentru
denunțarea Obligațiunilor și convertirea lor în Obligațiuni de Stat 5%, fără ca sarcinile anuale
sau durata amortizării să fie mărite”, arată Dobrovici26.
1881-1888
[11] Emisiunea rentei 5% amortizabilă din 1881-1888, pe valoarea nominală de
403.000.000 lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft, M.A.
Rotschild şi fii din Frankfurt am Main. „Prin înălțarea României la rangul de regat, națiunea
noastră luă un avânt puternic de dezvoltare, la care au contribuit în mare parte și institutele de
credit înființate, atât de necesare Statelor moderne. Pe când mai înainte creditul Statului era
foarte limitat și împrumuturile contractate se emiteau sub forma de Obligațiuni, cu începere
din anul 1881, se începu acoperirea datoriilor prin mijlocul rentei amortizabile, calea cea mai
largă de credite acordate Statelor civilizate ale căror situații financiare sunt bine stabilite”,
arată Dobrovici. Scopurile împrutumului erau diverse: dezvoltarea și organizarea armatei,
învățământului, mijloacelor de comunicație, construirea unor fortificații, completarea rețelei
de căi ferate, răscumpărarea liniei ferate Cernavodă-Constanța, construirea podului peste
Dunăre etc.27.
25
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 160.
26
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 177 (convenţia la pp. 178-182).
27
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 186-203 (convenţia la pp. 189-192).
7
4 august 1889
[12] Împrumutul extern de Lei 50.000.000, pe valoarea nominală de 50.000.000 lei
aur (în baza legii din 12 martie 1890 se stabilește unitarea monetară a României leul aur) 28. A
fost contractat de la băncile Dresdner Bank și Deutsche Bank. Scopul împrumutului era
realizareau unor lucrări extraordinare, stabilite în baza unor legi: pentru cumpărarea de
vagoane (Lei 7.848.800); pentru fortificații (Lei 15.000.000); pentru căi ferate de interes local
(Lei 6.630.000) și pentru plata vechilor datorii ale statului (Lei 1.386.921,16); pentruplata
către compania Lemberg-Cernăuți-Iași Lei (735.797,62), precum și pentru transformarea
stocului de argint de (Lei 12.000.000), care ultimă lege nefiind însă promulgată la data
contractării împrumutului s-a înlocuit prin legea din 29 martie 1885, care acordase guvernului
un credit de Lei 21.000.000 pentru portul Constanța29.
16 iunie 1890
[13] Împrumutul 4% din 1890 pentru conversiunea obligațiunilor 6% C.F.R. ,
pe valoarea nominală de 274.375.000,00 lei. „În cursul anului 1889 cursul efectelor noastre
tipul 5% și 4% erau aproape de pari, iar al Obligațiunilor 6% C.F.R. trecuse de mult timp încă
de pari și rambursarea lor al pari era un obstacol asupra cursului, pe lângă că exercitau o
influență defavorabilă asupra rentei 5% și 4%. Ceea ce făcea ca tipul 6% să aibă atât de mare
importanță era fiindcă această emisiune reprezenta aproape o treime din datoria publică a țării
și când dânsa oferea detentorilor o dobândă de 6% se înțelege de la sine că publicul nu putea
să acorde tipului 5% și 4% vreo preferință decât dacă aceste ultime emisiuni i-ar fi asigurat
aproape aceleași avantaje ca și tipul 6%, așa că conversiunea tipului 6% în 4% era un punct de
sprijin de mare importanță în mersul crescând al datoriilor statului”, arată Dobrovici. Astfel,
Guvernul este autorizat a denunța și plăti cu anticipație Obligațiunile 6% emise în anul 1880
pentru răscumpărarea C.F.R. Ministrul de finanţe (în guvernul George Manu) era Menelas
Ghermani30.
16 februarie 1891
[14] Împrumutul de Lei 45 milioane, pe valoarea nominală de 45.000.000 lei.
„Prin convențiunea Obligațiunilor 6% C.F.R. în 4% se accetuase la noi tipul 4% și era
momentul bine venit ca să se acocpere printr-o nouă emisiune creditele deja deschise. Statul
trebuia să-și procure fondurile necesare pentru acoperirea plăților de lucrări extraordinare
efectuate până la 31 Decembrie 1890, precum și pentru acelea care aveau a se mai îndeplini
până în toamna anului 1891”, arată Dobrovici. Ministrul Menelas Germani dorea ca
împrumutul să fie intern, dar cum condiţiile bancherilor din Capitală au avut o ofertă mai
slabă decât a grupului Disconto-Gesellschaft s-a apelat tot la aceştia31.
28
Dobrovici, Istoricul datoriei, p. 209.
29
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 213-214.
30
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 217-248 (convenţia la pp. 239-248).
31
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 248-250.
8
1 februarie 1892
[15] Împrumutul de Lei 75 mil, pe valoarea nominală de 75.000.000 lei. A fost
contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul împrumutului era de a
acoperi plata bonurilor de tezaur emise pentru acoperirea lucrărilor executate în anul trecut
(Lei 25.500.000), avansul făcut din bugetul ordinar al Statului pentru lucrări efectuate tot în
trecut (Lei 10.000.000), suma necesară Ministerului Lucrărilor Publice pentru lucrările ce
erau a se executa în anul 1892-1893 (Lei 25.000.000), suma necesară pentru trebuințele
Ministerului de Război (Lei 20.000.000), suma necesară celorlaltor Ministere (Lei
6.000.000)32.
1 ianuarie 1893
[16] Împrumutul de Lei 50 mil, pe valoarea nominală de 50.000.000 lei. În acest
timp pentru renta noastră 4% se obținuse contarea ei la bursa din Londra. Un sindicat
londonez făcuse și o ofertă pentru contractarea unui împrumut pe acea piață, dar și-a retras-o
din cauza unei crize puternice ivită în Australia și Grecia. „Sindicatul din Berlin, preocupat la
rândul lui ca să dea un nou debușeu rentelor noastre, a intrat în negocieri cu Banque de Paris
et de Pays Bas din Paris, în scopul de a forma un nou sindicat care să plaseze renta noastră la
Paris”, arată Dobrovici. Scopul împrumutului era de a finanţa efectuarea unor lucrări
extraordinare. Acest împrumut s-a convertit în anul 1905 în rentă 4% amortizabilă33.
1 octombrie 1894
[17] Împrumutul de Lei 120 mil, pe valoarea nominală de 120.000.000 lei. A fost
contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul împrumutului era continuarea
lucrărilor extraordinare34.
19 aprilie 1896
[18] Împrumutul de Lei 90 mil, pe valoarea nominală de 90.000.000 lei. A fost
contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul împrumutului era terminarea
lucrărilor căilor ferate Pitești-Curtea de Argeș-Craiova-Calafat-Dorohoi-Iași şi continuarea
construcției portului Constanța în scopul legăturilor comerciale prin Marea Neagră a
României cu Germania și Anglia35.
19 martie 1898
[19] Conversiunea bonurilor de tezaur și împrumutul 5% de Lei 185.000.000,
pe valoarea nominală de 180.000.000 lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-
Gesellschaft. Scopul împrumutului era conversiunea Rentei perpetue 5% din 1875, a
Obligațiunilor rurale 6% din 1880 și a unei părți din Renta de 5% emisă în anii 1881-1888
(Lei 105.000.000) şi efectuarea unor -lucrări extraordinare în curs (Lei 75.000.000)36.

32
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 257-264.
33
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 264-268.
34
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 276-282.
35
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 285-289.
36
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 319-325.
9
7 noiembrie 1899
[20] Bonuri de tezaur externe 5% din 1899, pe valoarea nominală de
175.000.000 lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul
împrumutului era acoperirea cheltuielilor pentru lucrări extraordinare37.
1903
[21] Împrumutul extern 5% de lei 185.000.000, pe valoarea nominală de 185.000.000
lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul împrumutului era
exclusiv pentru convertirea și rambursarea împrumutului în bonuri de tezaur 5% din 189938.
1905
[22] Împrumutul 4% de lei 100.000.000, pe valoarea nominală de 100.000.000 lei. A
fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul împrumutului era
acoperirea unor cheltuieli legate de conversiune și necesități ale tezaurului39.
1908
[23] Împrumutul 4% de lei 70.000.000, pe valoarea nominală de 70.000.000 lei. A fost
contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul împrumutului era acoperirea
unor lucrări extraordinare pentru căile ferate, Portul Constanța, necesități ale armatei, spitalul
de alienați de la Mărcuța40.
1910
[24] Împrumutul 4% de lei 128.000.000, pe valoarea nominală de 128.000.000 lei. A
fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft şi banca de Paris și de Pays-Bas
din Paris. Scopul împrumutului era acoperirea costurilor pentru construcția de căi ferate şi
acoperirea cheltuielilor pentru armată41.
1913
[25] Împrumutul extern 4 ½% pe bonuri de tezaur, pe valoarea nominală de
70.000.000 lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul
împrumutului era acoperirea costurilor unor lucrări extraordinare de utilitate publică şi
înzestrarea armatei42.
12 noiembrie 1913
[26] Împrumutul extern 4 ½ % de Lei 250.000.000, pe valoarea nominală de
250.000.000 lei. A fost contractat de la sindicatul bancar Disconto-Gesellschaft. Scopul
împrumutului era plata anticipată a bonurilor de tezaur 4 ½%, plata bonurilor de rechiziție
puse în circulație cu ocazia campaniei în Bulgaria din 1913, plata unor lucrări publice, precum
construcția de școli, poduri, șosele la îmbunătățirea terenurilor agricole etc.43.

Concluzii

37
Vezi şi Anexa 1.
38
Vezi şi Anexa 1.
39
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 363-369.
40
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 403-412.
41
Vezi şi Anexa 1; Dobrovici, Istoricul datoriei, pp. 417-423.
42
Vezi şi Anexa 1.
43
Vezi şi Anexa 1.
10
 Împrumuturile contractate de Statul român au fost un factor important în modernizarea
ţării. Cea mai mare parte din capitalul împrumutat a fost pentru acoperirea costurilor unor
lucrări de primă utilitate publică, depăşind în valoare capitalul împrumutat pentru acoperirea
deficitelor bugetare. Statul român a fost un client serios şi responsabil al băncilor străine,
precum şi un plătitor la timp – lucru pe care îl datorăm decidenţilor politici ai vremii, care au
reuşit să nu îndatoreze ţara peste măsură dar în acelaşi timp să înţeleagă necesitatea
contractării unor împrumuturi pentru cheltuielile cele mai necesare dezvoltării statului.

Bibliografie
Surse principale
Banu, Angela, Datoria publică a României (1864-1949), cu o prefaţă de Acad. Mugur
Isărescu, București, Editura Oscar Print, 2012.    
Dobrovici, Gheorghe M., Istoricul datoriei publice a României, București, Editura Albert
Baer, 1913. 
Dobrovici, Gheorghe M., Istoricul desvoltării economice şi financiare a României şi
împrumuturile contractate: 1823-1933, București, Tipografia ziarului "Universul", 1934.

Surse secundare
Axenciuc, Victor, Avuția națională a României. Cercetări istorice comparate (1860-
1939), Centrul român de economie comparată și consensuală, București, Editura Expert,
2000. 
Axenciuc, Victor, Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859-1947,
vol. III Moneda-Credit-Comerţ-Finanţe publice, Bucureşti, Editura Academiei, 2000. 
Axenciuc, Victor, Introducere în istoria economică a României. Partea I Epoca modernă,
București, Editura Fundației „România de Mâine”, 1999. 

11