Sunteți pe pagina 1din 3

Apendicita acuta

Definitie: Apendicita acuta reprezinta inflamatia apendicelui vermiform


(cunoscut sub nume de „apendice”), un segment rudimentar al
intestinului gros, de forma tubulara, asemanator unui deget de manusa,
cu lungimea de cativa centimetri, situat in partea dreapta, inferioara a
abdomenului.
Pacienta C.P. – C, născută în 1999, domiciliată în oraşul
Targoviste, se internează in secţia „Chirurgie” a Spitalului Judetean de
Urgenta Targoviste în data de 22.04.2019 ora 10, pentru:
- Dureri în fosa iliacă dreaptă cu iradiere periombilicală
- Febră
- Greţuri
- Vărsături
Istoricul bolii: boala actuală a debutat în urmă cu 5 – 6 zile, fiind
interpretată ca o formă uşoară de enterocolită. La indicaţia medicului
de familie, urmează tratament cu simptomatice şi regim alimentar de
curaţare a tubului digestiv. Pentru că simptomatologia nu cedează, iar
durerea abdominală se conturează mai clar în fosa iliacă dreaptă, se
recomandă consult chirurgical.
Antecedente medicale:
- heredo – colaterale fără importanţă pentru afecţiunea chirurgicală.
- personale patologice: rujeolă la vârsta de 7 ani, infecţii respiratorii
frecvente, nu a suferit intervenţii chirurgicale.
Examen clinic pe aparate:
- Talie: 1,65 m
- Greutate: 48 kg
- Tegumente şi mucoase: curate, normal colorate
- Sistem ganglionar superficial: nepalpabil
- Sistem osteo – articular: integru, mobil.
- Aparat respirator: Torace normal conformat, respiraţii de
amplitudine normală, mişcări respiratorii simetrice, murmur vezicular
prezent bilateral, R = 18/min.
- Aparat cardio – vascular: aria matităţii cardiace în limite normale,
zgomote cardiace ritmice, bine bătute, A.V = 78/min, T.A. = 110/60
mmHg.
- Aparat digestiv: cavitate bucală normal conformată, faringe
curat, normal colorat, abdomen sensibil şi la palpare în fosa iliacă
dreaptă şi periombilical, fără semn de apărare musculară discreta,
hiperestezie cutanată în fosa iliacă dreaptă şi periombilical; ficat,
splină – nepalpabile; tranzit intestinal prezent.
- Aparat uro – genital: organe genitale normal conformate, loji renale
libere, nedureroase; semnul Giordano ( ); micţiuni spontane,
nedureroase.
- S.N.C. : orientată temporo spatial
- Reflexe osteo – tendinoase: prezente
Examen local: sensibilitate dureroasă la palpare şi percuţie în fosa iliacă
dreaptă, hiperestezie cutanată, Blumberg ( + ). Pe baza
simptomatologiei, a examenului clinic general şi local, se pune
diagnosticul de Apendicită acută si se decide internarea pentru cură
chirurgicală. Examenele de laborator evidenţiază:Ht = 41%, Hb = 12,7 gr
%, L = 12000/mm3, Glicemie = 80 mg%, Uree = 20 mg%, TH 1′20′′, TQ
14′′, Grup sanguin B III, Rh = negative. După o pregătire
preoperatorie general şi locală se intervine chirurgical sub
anestezie generală, efectuânduse apendicectomie anterogradă pentru
o apendicită catarală.
La deschiderea cavităţii peritoneale se constată un cec normal situat cu
un apendice cataral lung de aproximativ 12 cm. Se practică
apendicectomia anterogradă cu înfundarea bontului apendicular în
bursă, mezoplastie, controlul ileonului terminal – relaţii normale,
parietorafie în planuri anatomice, aţă la tegumente şi pansament.
Evoluţia: favorabilă, cu reluarea tranzitului pentru gaze şi
materii fecale, mobilizare precoce la 24 ore, afebrilă, plagă curată, cu
vindecare per – primară, dispariţia simptomatologiei de la internare.
Postoperator se instituie tratament cu antialgice (algocalmin – I.M).
După 7 zile de îngrijiri şi tratament, se externează cu stare generală
bună, plagă curată, firele sau scos la 7 zile, cu următoarele
recomandări:
-evitarea efortului fizic 30 de zile;
-regim alimentar normocaloric, bogat în vitamine
-control chirurgical la nevoie.

S-ar putea să vă placă și