= Săptămâna Patimilor =

= Vineri =
Iubiți credincioși,
Sfânta şi Marea zi de Vineri, Vinerea Neagră, ziua cea mai dureroasă din
istoria creştinismului, ziua înfricoşătoarelor Patimi. Hristos este judecat şi
condamnat pe nedrept la moarte. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu
rănile batjocoririi de către ostaşi, singur şi părăsit de toţi, Hristos înfăţişează
întregii lumi starea răutăţii în care se afla aceasta.
Cerul se întunecă, soarele îşi ascunde faţa, neputând să îndure cumplita
suferinţă, pământul se cutremură pătruns de fiorul înfricoşatelor patimi ale lui
Hristos.
Îisus este dus înaintea guvernatorului Ponţiu Pilat (Pilat din Pont),
învinovăţindu-i că s-a numit pe sine rege al iudeilor şi că răzvrăteşte poporul
împotriva orânduirii de stat. Preoţii, cărturarii şi fariseii cer insistent pierderea
lui lisus, influenţând şi poporul în acest sens. Pilat, cercetând pe lisus, îl găseşte
nevinovat, dar caută să fie pe placul sinedriştilor, condamnându-l la moarte prin
răstignire. În Pretoriu, ostaşii lui Pilat îl batjocoresc pe lisus. Domnul e legat de
stâlpul supliciului, e zdrobit în bătaie cu biciul plin de plumb şi oase, dar spre
mirarea tuturor, nu scoate un strigăt de durere, vreun cuvânt de protest sau blestem.
I se pune pe umeri o cruce grea de lemn şi este silit să o ducă până la
locul crucificării. Drumul spre Golgota este lung şi foarte greu, iar El, frânt de
oboseală, cade de trei ori sub povara crucii. Este răstignit între doi tâlhari, iar
sub cruce se află îndurerata Sa Maică şi Ioan, ucenicul său iubit, căruia o
încredinţează spre purtarea lui de grijă.
În momentul când la templu se junghia mielul pascal, Iisus, pe cruce şi-a dat
duhul, în mâinile Tatălui ceresc.
Maica Sfântă priveşte copleşită de durere către Fiul ei răpus de răutatea şi
păcatele oamenilor, care Îl ocărau până în ultima clipă. Iar Hristos, smerindu-Se şi

2
 iubind până în clipa morţii, rosteşte cutremurătoarea rugăciune pentru cei ce-
L vrăjmăşesc: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac."
Hristos era răstignit între doi tâlhari, dintre care unul L-a hulit, iar
celălalt s-a convertit. De altfel, cuvintele tâlharului din dreapta Sa au fost
ultimele cuvinte din lumea aceasta auzite de Mântuitorul înainte de a-Şi
da duhul! Şi nu a fost un simplu cuvânt, ci primul „pomelnic” al
Bisericii: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!“. Un
cuvânt pentru o mântuire în ultima clipă, căci, făgăduieşte
Mântuitorul, în aceeaşi zi aveau să fie, împreună, în rai. Iată și noi, tot
prin grija și iubirea lui Dumnezeu, putem să ne mântuim și noi ca și acest
tâlhar de pe cruce, trebuie doar să avem credință.
Mai mult de atât, atâta dragoste față de oameni a avut și are Hristos
încât înainte de a muri, a cerut iertare în faţa Tatălui Ceresc, pentru cei ce-
L osândeau: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.”
Această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul,
a iubirii lui Hristos mai tare decât trădarea, mai tare decât lepădarea, mai
tare decât orice părăsire şi orice singurătate impusă Lui.
Dumnezeu este iubire, Creștinismul pe baza acesti porunci este o
religie a iubirii, iar cei care nu iubesc și nu îndeplinesc această poruncă nu
se pot numi pe deplin „creștini”. De aceea să lăsm la o parte vrăjmășia
și ura și să ascultăm această poruncă a lui Hristos, care deși pătimea era
plinde dragoste față de toți. Mai ales acum că ne apropiem cu pași repezi
de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, să iertăm celor ce ne-au greșit,
și să dăm dovadă că suntem cu adevărat creștini și că respectăm cuvântul
lui Hristos care din iubire și-a dat viața în grele chinuri pentru mântuirea
noastră.

2
 Să fim și noi iubiți credincioși nu doar martori ai patimilor lui
Hristos în această seară prin cele 12 evanghelli, ci și următori și
ascultători ai poruncilor dumnezeiești, pentru ca să puetm și noi cu suflet
curat și prin iubire să fim vrednici de gustarea din darurile și jertfa pe care
o vom primi cu toții la Slujba de Înviere. Amin.