INSUFICIENȚA CARDIACĂ-clasificarea NYHA

Insuficiența cardiacă este un sindrom caracterizat prin incapacitatea inimii de a pompa cantitatea de sânge necesară
unui debit circulator optim. Insuficiența  cardiacă afectează în special pacienții în vârstă, fiind o consecința a unor
boli cardiovasculare cronice. Conform studiului Framingham Heart Study, aproximativ 90% din pacienții cu
insuficiență cardică prezintă antecedente de hipertensiune arterială. Riscul apariției insuficienței cardiace la
pacienții hipertensivi este de două ori mai mare la bărbați și de trei ori mai mare la femei.
Clasificare
În funcție de localizare, insuficiența cardiacă poate fi stângă, dreaptă sau globală.
În insuficiența cardică stângă, datorită incapacității cordului de a pompa sangele în aorta, o parte din acesta se va
acumula în venele pulmonare ducând la apariția stazei venocapilare pulmonare caracterizându-se clinic prin
dispnee. Deoarece debitul cardiac este scăzut (ma puțin sânge a fost trimis în aortă)  pacientul va acuza intoleranță
la efort și oboseală din ce în ce mai accentuate.
În insuficiența cardiacă dreaptă inima nu va mai pompa suficient sânge către plămâni, iar acesta se va acumula
retrograd în venele cave ducând la apariția unor semne și simptome speficice: turgescența venelor jugulare, edeme
periferice, etc.
În insufiența cardiacă globală predomină tabloul clinic de insuficiență cardiacă dreaptă și stângă.
După mecanismul de producere insuficiența cardiacă poate fi:
 insuficiența cardiacă sistolică – apare atunci când funcția de contracție a inimii este afectată și fracția de
ejecție este astfel scăzută (FE < 40%);
 insuficiența cardiacă diastolică – în care funcția sistolică este prezervată, FE > 40% apărând în general la
pacienții cu hipertensiune arterială netratată. În acest caz funcția inimii de relaxare este alterată.
După severitatea dispneei, clasificarea este funcțională  și este denumită clasificarea NYHA.
 clasa I NYHA – dispneea apare la eforturi foarte mari, fără limitare activității fizice;
 clasa II NYHA – dispneea apare la eforturi medii, cu limitarea minimă a activității fizice;
 clasa III NYHA – dispneea apare la eforturi mici, cu o importantă limitare a activității fizice;
 Clasa IV NYHA – dispneea apare în repaus cu o incapacitate de a efectua orice activitate fizică.
Cauze
Cea mai frecventă cauză de apariție a IC este ischemia miocardică. În infarctul miocardic, o parte din mușchiul
inimii moare și astfel scade funcția de pompă a inimii. Deasemenea  hipertensiunea arterială netratată precum și
valvulopatiile mitrale și aortice, pot duce la o suprasolicitare de presiune. Alte cauze de insuficiență cardiacă sunt:
 miorcardită (bacterienă, parazitară, virală);
 diabet zaharat;
 cardiomiopatii primare;
 alcool;
 boli infiltrative miocardice: amiloidoză, hemocromatoză, sarcoidoză;
 boli tiroidiene;
 boli ale pericardului;
 tulburări de ritm și conducere (duc la slăbirea mușchiului cardiac);
 unele medicamente (antracicline);
 deficite nutriționale: carnitină, seleniu, tiamină;
 anemie;
 infecții;
 dislipidemie (crește riscul IMA);
 obezitatea (crește producția adrenalinei și astfel crește tensiunea arterială).
Semne si simptome
Majoritatea pacienților prezintă dispnee (respirație dificilă) insoțită de intoleranță la efort. În timp apare ortopneea
(dispneea se ameliorează când se ridică în picioare). Pe lângă acestea,  pacienții mai pot prezenta urmatoarele semne
și simptome: edeme la nivelul membrelor inferioare, fatigabilitate, tuse nocturnă, hemoptizie (prin ruptura
capilarelor bronșice la pacienții cu hipertensiune pulmonară), greață (datorită congetiei hepatice), hepatomegalie de
stază (marirea ficatului datorită acumulării sângelui la nivelul venelor cave), disconfort epigastric și în hipocondrul
drept.
În stadiile avansate apare scăderea în greutate, anorexia, lipsa poftei de mâncare, simptome cerebrale: confuzie,
tulburări de memorie, sincopa prin scăderea debitului cerebral.
Diagnostic
Pe lângă anamneză și examen obiectiv, ecografia cardiacă este o metoda imagistică foarte utilă pentru diagnoticul
insuficienței cardiace: se pot observa eventualele anomalii de structură a mușchiului cardiac, valulopatiile, se
determină fracția de ejecție,  funcția sistolică și diastolică a cordului.
Electrocardiograma poate depista unele cauze ce determină apariția insuficiența cardiacă și anume: artimii, infarct
miocardic, hipertrofia de ventricul stâng.
Radiografia toracică este ultilizată pentru a observa cardiomegalia dar și pentru diagnosticul diferențial al dispneei.
Investigațiile de laborator precum hemoleucograma completă, electroliții, sau funcția renală sunt utile pentru
precizarea prognosticului și eventual al unor cauze de IC. Determinarea markerilor de necroză miocardică relevă
apariția infactului miocardic. BNP (peptidul natriuretic de tip B) este secretat de către mușchiul ventricular datorită
presiunii intracardiace fiind destul de util pentru diagnostic.  Valorile sale sunt crescute și în alte patologii precum
insuficiența renală, fibrilație atrială.
Rezonanța magnetică nucleară (RMN)  redă infomații referitoare la dimensiunile cordului dar și despre funcția sa de
pompă. Nu este  ultilizată frecvent datorită costurilor ridicate și  indisponibilității.
Cateterismul cardiac presupune masurarea presiunilor de la nivelul camerelor inimii dar și determinarea funcției
sistolice și diatolice. Se ultizează destul de rar, de obicei la pacienții cărora li se efectuează coronarografie.
Testul de efort este o investigație importantă pentru diagnoticul bolii coronariene ca și cauză a IC.
Monitorizarea Holter este utilă pentru depistarea tulburărilor de ritm  și conducere.
Tratament în insuficiența cardiacă
Tratament medicamentos
        Tratamentul insuficienței cardiace depinde de cauza, simptomatologia pacientului și severitatea bolii. Ținta
principală a tratamentului este de a ameliora simptomatologia, și a preveni alterearea suplimentară a inimii. Inițial
se poate administra un diuretic pentru scăderea tensiunii arteliale și pentru a preveni acumulare de lichide în țesut.
Furosemidul este un diuretic de ansă foarte utilizat în insuficiența cardiacă fiind asociat sau nu cu spironolactona în
funcție de gradul de severitate.Ulterior se pot adauga medicamente de tipul beta blocantelor sau inhibitori  ai
enzimei de conversie a angiotensinei II pentru a reduce presiunea de umplere ventriculară și a înbunătățirii
prognosticul.
Tratamentul de întreținere presupune evitarea apariției complicațiilor și reducerea numărului de spitalizări. Pe lângă
aceste medicamente se mai pot administra alte clase de medicamente în funcție de severitate și patologie asociată:
antagoniști de receptori de angiotensină, inotrop pozitive (digoxin, dopamină, dobutamină), antiaritmice
(amiodaronă), antiagregrante plachetare (aspirină, clopidogrel), hipolipemiante (atorvastatină), nitrați (isosorbit
dinitrat).
 Tratament intervențional
 la pacienții cu FE scăzută se recomandă implatarea unui defibrilator cardiac pentru a preveni riscul morții
subite cardiace prin artimii;
 la pacienții cu FE scăzută și bloc major de ramură stângă se recomandă terapia prin resincronizare.
        Tratamentul chirurgical
Datorită numărului scăzut de donatori, transplantul cardiac este realizabil în cazuri destul de restrânse în care
tratamentul medicamentos nu mai are efect și boala evoluează destul de rapid.
În ceea ce privește modificarea stilului de viață pacienții ar trebui să țină cont de urmatoarele recomandări:
 să reducă consumul de sare (sarea conține sodiu ce duce la reținirea apei în organism), zahăr și grăsimi;
 să renunțe la fumat;
 să își monitorizeze greutatea pentru a observa eventuale modificări ce presupun agravarea bolii;
 să efectueze activitate fizică moderată, în limitele toleranței;
 să evite consumul de alcool.
Evoluție și complicații
Insuficiența cardiacă este o consecință a unor patologii cronice și astfel evoluția sa tinde spre agravare. Prin
modificarea stilului de viață  și respectarea tratamentului medicamentos se poate realiza îmbunătățirea simptomelor
și prevenirea apariției altor boli cardiovasculare.