HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

10 iulie 1986 *

În cauza 79/85

REFERINȚĂ Curții în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE de către Centrale Raad van

Beroep [Curtea de ultimă instanță în materie de securitate socială] pentru o hotărâre

preliminară în procedura pendinte în fața acelei instanțe între D. H. M. Segers, din Linden

(Olanda) și Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor Bank- en Verzekeringswezen,

Groothandelen Vrije Beroepen privind interpretarea articolelor 52, 58, 60 și 66 din Tratatul

CEE în ceea ce privește la obligația de a asigura asigurări de boală în cadrul asigurărilor

sociale olandeze legislație, CURTEA (Camera a doua) compus din: K. Bahlmann, președinte

de cameră, O. Due și T. F. O'Higgins,

Judecători,

Avocat general: M. Darmon

Grefier: P. Heim

după ce a luat în considerare observațiile prezentate în numele

Domnul Segers, de I. G. F. Cath, de la baroul din Amsterdam,

Bestuur van de Bedrijfsvereniging voor Bank- en Verzekeringswezen, Groothandel en Vrije

Beroepen, de W. M. Levelt-Overmars, șeful afacerilor juridice

- Divizia de securitate socială a Gemeenschappelijk Administratiekantoor Asso-

* Limba cauzei: olandeză.

2382

SEGERS v BEDRIJFSVERENIGING VOOR BANK- EN VERZEKERINGSWEZEN,

GROOTHANDEL EN VRIJE BEROEPEN

ciation, Amsterdam, în procedura scrisă, și de W. W. Wijnbeek, în calitate de

Agent, în procedura orală,

Comisia Comunităților Europene, de A. Haagsma, membru al acesteia

Departamentul legal,

după ascultarea concluziilor avocatului general prezentate în ședința de la

10 iunie 1986, dă următoarele:

HOTĂRÂRE

(Relatarea faptelor și problemelor cuprinse în textul complet al documentului

judecata nu este reprodusă)

Decizie

1 Prin ordonanța din 29 ianuarie 1985, primită la Curte la 1 aprilie 1985, Centrale Raad van Beroep a
adresat Curții o hotărâre preliminară în temeiul Articolul 177 din Tratatul CEE două întrebări, prima
referitoare la interpretarea articolelor 52, 58, 60 și 66 din Tratatul CEE și a doua cea a Articolul 3 din
Regulamentul (CEE) nr.1408/71 al Consiliului, în vederea stabilirii dacă este compatibil cu aceste
dispoziții aplicarea Ziektewet [Legea olandeză de instituire a unui sistem general de asigurări de boală]
într-un mod care rezultă o diferență de tratament, în ceea ce privește admiterea la schemă, pentru un
director al unei companii în funcție de faptul dacă societatea este sau nu constituită în conformitate cu
legislația olandeză.

2 Întrebările au fost ridicate în legătură cu o acțiune introdusă de domnul Segers, cetățean olandez și
directorul unei companii constituite în limba engleză , împotriva refuzului autorităților olandeze, în
special al Bedrijfsvereniging voor Bank- en Verzekeringswezen, Groothandel en Vrije Beroepen
[Asociația bancară, de asigurări, comerț cu ridicata și profesii, în continuare denumită „Asociația”]
pentru a-i acorda prestații de asigurare de boală în temeiul Ziektewet.

În aprilie 1981 societatea privată cu răspundere limitată Sienderose Limited, a cărei sediul social este la
Londra, a fost format în conformitate cu legislația engleză. În iunie 1981 Domnul Segers și soția sa au
preluat acea companie, fiecare având un egal numărul de acțiuni. În iulie 1981, domnul Segers a
încorporat în Sienderose Limited ca o filială a acelei companii, afacerea sa individuală, Free Promotion
International, al cărui sediu social este în Olanda. În același timp, a devenit un director al Sienderose. În
practică, toate activitățile Slenderose sunt conduse de compania safilială și exclusiv în Țările de Jos.
4 În iulie 1981, pentru a obține prestații de asigurare de boală, domnul Segers s-a înregistrat ca bolnav
de Asociație. Acest organism a refuzat să îi acorde astfel de beneficii pe considerentul că nu avea niciun
contract de muncă cu Sienderose și că, în consecință, nu erasubordonat unui angajator. Ziektewet oferă,
printre altele, că orice persoană care se află într-o poziție subordonată în raport cu o altă persoană, un
angajator, este asigurat.

5 În urma respingerii de către instanță a primei instanțe a acțiunii sale împotriva acesteia decizie, dl
Segers a făcut apel la Centrale Raad van Beroep. Acea curte s-a referit la propriile decizii conform cărora
directorul unei companii care el însuși deține 50% sau mai mult din acțiunile acelei companii lucrați
pentru acea companie într-o poziție subordonată acesteia. Asociația, totuși, a susținut în fața instanței
naționale că această jurisprudență ar trebui să se aplice numai directorii companiilor al căror sediu social
era în Olanda și nu la o companie constituită în conformitate cu legislația străină.

6 Centrale Raad van Beroep a considerat că argumentul Asociației a fost susținut o anumită forță și că
era necesară o interpretare a dreptului comunitar. Prin urmare a suspendat procedura și a adresat Curții
de Justiție următoarele întrebări pentru pronunțare a unei hotărâri preliminare:

„(1) Respectați principiile libertății de stabilire în cadrul CEE și ale libertății ca să furnizeze servicii în CEE -
în special articolul 52 ultima teză citit cu articolul 58 din Tratatul CEE și ultima teză din articolul 60citit cu
articolul 66 din tratat - înseamnă asta, atunci când se decide dacă există este o obligație de asigurare în
temeiul legislației olandeze privind securitatea socială,

Instanțele olandeze nu pot face nicio distincție între director / maior acționar al unei companii private
constituite în temeiul legislației olandeze și a director / acționar major al unei companii private
constituite în conformitate cu legile dintr-un alt stat membru, chiar dacă în mod clar compania străină
nu transportă desfășurarea oricărei activități reale în celălalt stat membru în cauză, dar care continua
afaceri doar în Olanda?

(2) În cazul în care această întrebare trebuie răspuns negativ, este comunitar social legislația privind
securitatea (în special articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71) sau oricare o altă dispoziție
a dreptului comunitar interzice o astfel de distincție? ”

Prima întrebare

7 Prima întrebare urmărește în esență să stabilească dacă articolele 52 și 58 din Tratatul CEE și articolele
60 și 66 trebuie interpretate în sensul că autoritățile competente ale unui stat membru nu pot exclude
directorul unui strain companie dintr-un sistem național de prestații de asigurare de boală exclusiv pe
teren că societatea în cauză s-a constituit în conformitate cu legea altui Stat membru, unde are și sediul
social, chiar dacă nu desfășoară orice activitate acolo.

8 Domnul Segers consideră că, având în vedere efectul direct al dispozițiilor CEE

Tratat privind libertatea de stabilire și în lumina generalului

Programele Consiliului pentru abolirea restricțiilor privind libertatea de stabilire și libertatea

de a furniza servicii autorităților naționale competente trebuie să desființeze dispozițiile naționale care
restricționează dreptul administratorilor de companii încorporate în conformitate cu legislația străină
pentru a fi admise în sistemele de asigurări deboală. El constată, de asemenea, că, în acest caz,
dispozițiile tratatului privind libertatea de a furniza servicii nu se aplică.

9 Asociația consideră că dispozițiile Tratatului CEE privind libertatea de stabilire și libertatea de a presta
servicii nu se aplică în acest sens instanță. În opinia sa, aceste dispoziții nu impun ca societățile
comerciale formate în conform legislației altor state membre să fie tratate în același mod ca cele
formate în conformitate cu legislația olandeză. În ceea ce privește admiterea la boală beneficii de
asigurare, o diferență de tratament între administrator unei societăți constituite în temeiul legislației
olandeze și cele ale unei societăți constituite în temeiul legislației unui alt stat membru nu pot fi
considerate ilegale discriminare deoarece cele două tipuri de companii nu sunt comparabile.

Orice persoanacare formează o societate în temeiul legislației olandeze este supus acelorași condiții în
ceea ce privește asigurarea, indiferent de naționalitatea sa sau de locul său de stabilire.

În mod similar, persoanele care formează o societate în conformitate cu legislația străină o fac în condiții
identice condiții. Orice persoană poate forma o companie în conformitate cu legislația olandeză sau în
conformitate cu legislația străină, indiferent de naționalitatea sau locul de stabilire. Este intotdeauna
deschis persoanelor interesate să ia în considerare avantajele și dezavantajele din punctul de vedere al
securității sociale și al impozitelor sau orice alte avantaje sau dezavantaje ale acestor două forme de
societate.

10 De asemenea, aceasta susține că diferența de tratament în cauză este justificată de necessitate

pentru a combate abuzul și pentru a se asigura că legislația olandeză privind securitatea socială este
implementate corespunzător. Este necesar să ne asigurăm că directorii nu aleg să se formeze o
companie de drept străin exclusiv pentru a eluda restricțiile prevăzut în legislația olandeză privind
formarea de persoane private companii cu răspundere limitată. În plus, Asociația atrage atenția asupra
dificultății colectarea contribuțiilor de asigurări sociale în alte state membre.

11 Comisia consideră că, în temeiul articolului 52 din Tratatul CEE, a societatea constituită în
conformitate cu legea unui alt stat membru are dreptul să își desfășoare activitatea în Țările de Jos în
aceleași condiții ca acelea aplicându-se companiilor constituite în conformitate cu legislația olandeză.
Aceste condiții include printre altele, dreptul de a fi afiliat la un sistem specific de securitate socială.
Legal condițiile de afiliere la un astfel de sistem trebuie să fie aceleași pentru angajații unui companie
străină ca și pentru angajații unor companii constituite în conformitate cu legea unui Stat membru în
cauză. A refuza să se adreseze directorului unei companii formate în conformitate cu legislația unui alt
stat membru legislația privind securitatea socială aplicându-se directorilor de companii formate în
conformitate cu legea.

Prin urmare, statul membru în cauză trebuie considerat contrar principiului de libertate de stabilire
Pentru a răspunde la întrebarea trimisă, este necesar să se ia în considerare în prima introduceți
articolul 52 și următoarele. din Tratat. În această privință, trebuie menționat că articolul 52 din Tratatul
CEE este una dintre dispozițiile fundamentale ale Comunității și se aplică direct în statele membre de la
expirarea perioadei de tranziție. În virtutea acestei dispoziții, libertatea de stabilire a cetățenilor a unui
stat membru pe teritoriul unui alt stat membru include, printre altele, dreptul de a înființa și de a
gestiona întreprinderi, în special companii din cadrul în sensul articolului 58 al doilea paragraf, în
aceleași condiții ca acelea stabilite pentru proprii cetățeni prin legea țării în care se află o astfel de
unitate se efectuează.

13 Întrebarea adresată Curții se referă la un caz în care refuzul de acordare

Beneficiile nu se bazează pe naționalitatea directorului, ci pe locația directorului sediul social al

companiei pe care o conduce. Cu toate acestea, în ceea ce privește companiile sunt preocupați, trebuie
reamintit că, conform hotărârii Curții din 28 ianuarie 1986 (cauza 270/83, Comisia / Franța, Rec., p. 273),
dreptul de stabilire include, în conformitate cu articolul 58 din Tratatul CEE, dreptul ca societățile sau
firmele constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și având sediul social, administrația
centrală sau sediul principal în cadrul Comunității să își desfășoare activitățile în alt stat membru prin o
agenție, sucursală sau filială. În ceea ce privește companiile, trebuie remarcat faptul că sediul lor social
în sensul menționat mai sus servește drept factor de legătură cu sistemul juridic al unui anumit stat, la
fel ca naționalitatea în cazul persoanelor fizice.

1 4 În acest sens, Curtea ar observa că o societate care a fost constituită în în conformitate cu legislația
unui alt stat membru și care își desfășoară activitatea prin intermediul unei agenții, sucursale sau filiale
din statul membru în care dorește nu se poate lipsi de beneficiul regulii expuse mai sus. Dupa cum
Curtea a declarat deja, în hotărârea sa din 28 ianuarie 1986, citată mai sus, acceptarea propunerii pe
care statul membru în care caută o companie se poate aplica în mod liber un tratament diferit numai din
cauza faptul că sediul social este situat într-un alt stat membru ar lipsi

Articolul 58 din orice sens.

15 Se stabilește că dreptul la rambursarea costurilor de boală se referă la a persoană și nu unei

companii. Cu toate acestea, cerința formării unei companii în conformitate cu legislația unui alt stat
membru trebuie să li se acorde același lucru tratamentul ca companii naționale înseamnă că angajații
acelei companii au dreptul să fie afiliați la un anumit sistem de securitate socială. Discriminare împotriva
angajaților în legătură cu protecția securității sociale restricționează indirect libertatea companiilor din
alt stat membru de a se stabili prin intermediul unei agenții, sucursale sau filiale din statul membru în
cauză. Acea propunerea este susținută de faptul că, potrivit generalului Consiliului Program pentru
abolirea restricțiilor privind libertatea de stabilire a 18 Decembrie 1961 (Jurnalul Oficial, Ediția specială
în limba engleză, a doua serie IX, p. 7), care oferă îndrumări utile pentru punerea în aplicare a
dispozițiilor relevante din tratat (a se vedea hotărârile din 28 aprilie 1977, cauza 71/76, Thieffry, p. 1977)
765 și din 18 iunie 1985 în cauza 197/84 Steinhauser [1985] Rec., P. 1819), toate dispoziții și practici
administrative care „refuză sau restricționează dreptul la participă la scheme de securitate socială, în
special la boală. .. scheme de asigurare "trebuie considerate restricții privind libertatea de stabilire.

16 În ceea ce privește îndoielile exprimate de instanța națională cu privire la semnificație a faptului că în

mod clar compania engleză nu desfășoară activități în Regatul Unit, trebuie remarcat faptul că pentru
aplicarea dispozițiilor privind dreptul de stabilire, articolul 58 impune numai formarea societăților
comerciale în în conformitate cu legislația unui stat membru și au sediul social, administrația centrală
sau sediul principal în cadrul Comunității.

Cu condiția ca aceste cerințe să fie îndeplinite, faptul că societatea conduce activitatea sa printr-o
agenție, sucursală sau filială exclusiv într-un alt membru Statul este imaterial.

17 În ceea ce privește motivele invocate de asociație pentru a justifica refuzul acesteia, și anume
necesitatea de a combate eventualele abuzuri și de a asigura implementarea corectă a legislația
națională privind securitatea socială, trebuie remarcat faptul că articolul 56 din CEE

Tratatul permite în anumite limite un tratament special pentru companiile formate în în conformitate cu
legislația unui alt stat membru, cu condiția ca acest tratament să fie justificate din motive de ordine
publică, securitate publică sau sănătate publică. Desi nevoia de a combate frauda poate justifica, prin
urmare, o diferență de tratament în anumite cazuri circumstanțe, refuzul de a acorda o prestație de
boală unui director al unei companii format în conformitate cu legea unui alt stat membru nu poate
constitui un măsură adecvată în acest sens.

Răspunsul dat la prima întrebare se bazează pe dispozițiile tratatului privind libertatea de stabilire. Prin
urmare, nu este necesar să se ia în considerare dispozițiile privind libera prestare a serviciilor.

19 Având în vedere toate considerațiile de mai sus, răspunsul la prima întrebare înaintat Curții de
Centrale Raad van Beroep ar trebui ca dispozițiile articolelor 52 și 58 din Tratatul CEE trebuie
interpretate ca interzicând autorităților competente ale unui stat membru să excludă directorul o
companie dintr-un sistem național de asigurări de boală numai pe motiv că societatea în cauză a fost
constituită în conformitate cu legea altui Stat membru, unde are și sediul social, chiar dacă nu are
desfășurați orice activitate acolo.

A doua întrebare

20 Întrucât un răspuns la a doua întrebare a fost solicitat numai în caz de negativ răspuns la prima
întrebare, a doua întrebare a devenit lipsită de scop.

Cheltuieli

21 Cheltuielile suportate de Comisia Comunităților Europene, care are depuse observații Curții, nu pot fi
recuperate. De la aceste proceduri sunt, în ceea ce privește părțile din acțiunea principală, natura un pas
în procedura pendinte în fața instanței naționale, decizia privind cheltuielile de judecată este o chestiune
care revine acelei instanțe.