Piramidele

Sunt monumente reprezentative ale arhitecturii religioase egiptene.Cea mai

mare piramidă a fost construită pentru faraonul Keops ( mumia acestuia nu a fost
găsită în interior).
Piramida se află pe platoul de la Gizeh ( lângă Memfis ).Este cea mai mare
dintre cele 60 de piramide de pe partea vestică a Nilului ( egiptenii credeau că spre
vest de Nil , în deşert , se află cealaltă lume , a morţilor) .
Este considerată ca fiind una din cele şapte minuni ale lumii. Avea o
înălţime de peste 146 m , din care astăzi au mai rămas 137m ( îi lipseşte vârful ) şi
ocupă o suprafaţă de aproximativ 5 hectare .
A fost construită din 2 500 000 blocuri de piatră acoperită cu plăci de calcar
(galben) şlefuit care o făceau să strălucească în lumina soarelui dogorâtor. Fiecare
bloc cânrăreşte 2,5 tone .
Alături de această piramidă se afla alta mai mică construită special pentru
soţia faraonului.
În jur sunt o mulţime de morminte ale aristocraţilor numite mastaba. (O
mastaba era o clădire rectangulară, cu acoperișul plat și cu pereții înclinați ce marca
mormântul egiptenilor de rang înalt din antichitate. Erau de obicei construite din
piatră sau cărămizi uscate la soare.)
Piramida lui Kefren are înălţimea de 136,5 m. Cea a lui Mikerinos , cea mai
mică are doar 66 m . Mumia lui Kefren nu a fost găsită , în schimb cea a lui
Mikerinos îşi dormea somnul de veci în piramida pe care şi-a construit-o faraonul ,
poate pentru că el a fost mai modest şi mai blând decât faraonii Koeps şi Kefren pe
care poporul , spune legenda i-ar fi pedepsit , nelăsând să fie înmormântaţi în
propriile piramide.

Sfinxul de la Gizeh se află în preajma piramidei lui Kefren , având chipul

acestuia.Statuia este lungă de 57 m şi înaltă de 20m . Numai urechea lui măsoară
aproximativ 1,5 m .Trupul său este al unui leu. Barba falsă şi nasul i-au fost
deteriorate de un cuceritor arab.
(Sfinxul are corpul unui leu și capul unui rege sau zeu. Capul are 6 m înălțime și 4
m lățime, iar numai ochii au 2 m înălțime. Nasul și barba lipsesc, doar barba fiind
expusă la Muzeul Britanic. O istorie arabă din secolul al XV-lea (al carei autor este
egipteanul Taqi Al-Maqrizi) ne raportează ca nasul a fost distrus de catre un mistic
sufi pe nume Muhammad Saim al-Dahr, acesta supărat fiind pe faptul ca egiptenii
vremii, deși nu mai erau de mult pagâni, îl venerau și îi aduceau totuși ofrande,
convinși fiind ca fertilitatea adusă de Nil depinde de Sfinx. Arabii egipteni îl
numesc "Abu Hol", adică "Tatăl Groazei", iar tăierea nasului, în pământ islamic,
era considerată ca un semn de infamie. În trecut, statuia a fost pictată: roșu pentru
față și corp și galben cu dungi albastre pentru cap. Sfinxul a fost construit pe locul
1
unei cariere de piatră și se pare că a fost sculptat dintr-o singură bucată de piatră de
var. Astăzi, statuia se fărâmițează din cauza vântului, umidității și a poluării din
Cairo. Au avut loc câteva restaurări și în timp s-au adăugat noi blocuri de piatră,
dar păstrarea acestei statui este încă o problemă. Lucrare făurita în piatră sacră,
Sfinxul este considerat o minune a lumii. Nici până în ziua de azi nu este elucidat
misterul Marelui Sfinx.
„S-a sugerat că Sfinxul avea cap de leu, ceea ce are sens, dar, mai târziu, a fost
redăltuit după chipul unui rege sau faraon. Teoria se bazează pe faptul că, în
prezent, capul este prea mic față de trup... cea mai mare parte a istoriei sale, Sfinxul
a fost îngropat în nisip până la gât , așa că egiptenii din generațiile mai recente l-au
putut sculpta fără să știe de trupul de leu îngropat. Lucru semnificativ, capul și fața
Sfinxului sunt mai puțin erodate decât trupul, chiar dacă s-au aflat deasupra
nisipului, sugerând că operația de remodelare a avut loc mult mai recent.)
Cum au fost ridicate piramidele ?
Pietrele din cariere erau transportate cu plutele pe Nil , apoi înălţate pe ţărm
cu ajutorul unor frânghii şi pârghii.De aici erau târâte pe o rampă ( probabil
pavată ) de sute de muncitori. În faţa blocurilor se turna apă sau ulei pentru a
aluneca mai uşor.
Pentru marea piramidă au fost folosiţi 100 000 de oameni care se schimbau
la 3 luni timp de 20 de ani.

2
 TRIMISUL ZEULUI PE PĂMÂNT
MONARHIA ABSOLUTĂ
În Orientul Antic nu conduceau regii ci zeii.Tot ccea ce hotăra regele nu era
decât ceea ce îi dicta zeul. Astfel spus, suveranul era trimisul Zeului pe pământ ,
care stăpânea şi îngrijea toate proprietăţile lumeşti ale acestuia.
Oamenii acceptau puterea absolută a monarhului şi se prosternau în faţa lui
pentru că îl considerau inspirat de divinitate. Ei plăteau tribut , mergeau la război
sau munceau pământul aristocraţilor deoarece credeau că-n toate acestea sunt
rânduieli stabilite de zei şi transmise oamenilor prin regi.
În exercitarea aribuţiilor lor , suveranii erau ajutaţi de aristocraţi, preoţi,
judecători, funcţionari , ofiţeri superiori, pe care îi recompensau cu pământuri sau
diverse alte bunuri .
Dar majoritatea populaţiei era formată din oameni liberi – agricultori ,
meseriaşi, negustori, scribi – şi un număr nu prea mare de sclavi.
* Îndatoririle principale ale regelui erau de ordin religios. El era prin definiţie,
Marele preot. A doua îndatorire a regelui era de a-şi admnistra statul, îngrijindu-se
îndeosebi de construcţia şi întreţinerea canalurilor şi digurilor. Regele era şi
judecătorul suprem , precum şi supremul şef militar.

3
 ZEII BOGAŢI
Fiecare oraş avea zeul său protector. El era stăpânul întregului pământ , iar
proprietăţile lui erau lucrate pentru ei de sclavi şi muncitori salariaţi sau erau
arendate ţăranilor.
Produsele şi renta erau aduse la incinta sacră a templului şi predate preoţilor.
Cum banii încă nu erau folosiţi , rentele erau plătite în cereale, lână, lapte, brânză,
unt, miere, vin, animale şi veşminte.Scribii înregistrau cu atenţie toate aceste bunuri
ce erau apoi depozitate în cămări construite de jur împrejurul curţii templului.Multe
din aceste produse hrăneau şi îmbrăcau numeroşi preoţi şi numeroase preotese .Era
însă destul surplus pentru a fi trimise produse şi către alte ţinuturi în schimbul unor
lucruri de care zeii aveau nevoie, cum erau : piatra de construcţii, giuvaiere, aur,
argint şi tămâie.
Templul şi zona lui sacră, împreună cu depozitele lui , curtea şi domiciliul
preoţilor , palatul regal şi templele mai mici , pentru oamenii obişnuiţi , formau
partea centrală şi cea mai importantă a oraşului sumerian.

4
 VIAŢA DE DUPĂ MOARTE
Toţi egiptenii , indiferent dacă erau bogaţi sau săraci , făceau tot ce le stătea
în putere pentru a-şi feri corpul de degradare după moarte.Soluţia era îmbălsămarea
, care se înfăptuia după posibilităţile materiale ale fiecăruia.
În acelaşi timp , fiecare egiptean acordă cea mai mare atenţie pregătirii
mormântului său.
Faraonii Regatului Vechi îşi construiau piramide impunătoare în vecinătatea
cărora îşi aşezau bărci imense , căci în lumea de dincolo se ajungea călătorind pe
apă cu o „barcă solară”. Regii din Teba îşi săpau morminte în stâncă luând astfel
naştere necropole numite Valea Regilor şi Valea Reginelor. Tot acolo îşi
construiau şi nobilii mormintele mastaba mai mici şi cu mai multe încăperi. Pereţii
erau pictaţi cu scene din viaţa trecută şi viitoare a defunctului.
Când proprietarul mormântului deceda , el era înmormântat împreună cu
mobila şi celelalte obiecte pe care le folosea în timpul vieţii. I se aşezau de
asemenea în mormânt mâncare şi băutură . Mormintele conţineau şi o serie de texte
prin care persoana decedată era sfătuită cum să ajungă mai uşor în împăraţia lui
Ra.Ele erau cunoscute sub numele de : Textele piramidelor, Textele sarcofagelor şi
Cartea Morţilor. Şi toate acestea se întâmplau pentru că egiptenii credeau cu tărie în
viaţa de după moarte.

5
 MUMIFICAREA

În perioada predinastică ( ante 3000 a.Ch.), înhumarea consta pentru cei mai mulţi
egipteni o simplă îngropare în poziţie foetală ( şezândă ) într-o groapă săpată în
deşert şi acoperită cu nisip.
Printr-o întâmplare a fost descoperită şi metoda mumificării : depunerea corpului în
nisip a permis deshidratarea şi conservarea lui naturală. Prima metodă care a fost
utilizată pentru mumificare consta în înfăşurarea corpurilor în benzi strânse ,
anterior înmuiate în răşini ( dinastiile I- II ) . La sfârşitul acestei perioade , pentru
ca mumia să păstreze dimensiunile iniţiale ale corpului , sub bandaje se puneau
câlţi.
În perioada Regatului Vechi , în exterior se aplica şi un strat gros de ipsos, pentru a
reda mai bine detaliile anatomice . Învelişul exterior a dus însă la descompunerea
cadavrului .De aceea , egiptenii au trecut la un alt procedeu.
Mai întâi , cu un cârlig de fier se extrăgea creierul prin nări, dar nu se scotea astfel
decât o parte ; dizolvau restul cu unele droguri. Apoi treceau la îndepărtarea
viscerelor ( organelor interne ) şi păstrarea lor în vase numite canope ( 4 la număr-
pentru ficat , plămâni , stomac şi intestine ). Organele interne erau tratate cu diferite
parfumuri şi substanţe după care erau aşezate în canope. Inima considerată sediul
inteligenţei era lăsată în interiorul corpului. Golul rămas după scoaterea organelor
interne era umplut cu cârpe îmbibate cu răşini după care corpul era cusut la
loc.După aceea corpul era tratat cu natrum ( un fel de sare )- carbonat de sodiu,
pur vreme de 70 de zile. Natrum era considerat de egipteni ca o substanţă
purificatoare, care poseda reale calităţi antiseptice şi deshidratante.La sfârşitul
acestui interval de 70 de zile , corpul era spălat , apoi înfăşurat în benzi de in şi
aşezat într-un coşciug de lemn de formă umană , frumos pictat. La rândul lui ,
acesta se introducea în alte sarcofage.
În perioada Regatul Nou ( dinastiile XVIII- XXI ) , tehnica mumificării s-a
perfecţionat.
Inhumaţia = rit funerar cel mai vechi , defunctul era depus în groapă în poziţia
chircit pe o parte ( hocker)- femeile, întins pe spate ( bărbaţii ).
Dromos = culoar de acces
Cenotaf ( Keυos =gol şi tάφos = mormânt) = mormânt gol
Mormântul cenotaf – monument funerar simbolic realizat în memoria unei
persoane decedate sau înmormântate în altă parte.
Unul din cele 2 morminte ale faraonilor în Egiptul de sus şi Egiptul de jos
era cenotaf .
Rit funerar – ansamblul regulilor şi ceremonialurilor practicate în vederea
înmormântării defunctului.