Sunteți pe pagina 1din 1

LUMEA ARABĂ

Fomarea şi expansiunea statului arab

13.1 Arabii şi ţara lor


Arabii locuiau în Peninsula Arabiei, a cărei întindere este egală cu un
sfert din Europa. Arabia este de fapt un imens podiş deşertic pe care rătăceau cu
turmele triburile nomade de beduini.Regiunile cele mai înfloritoare din Arabia
au fost Yemen, în sudul peninsulei şi Hedjaz, de-a lungul Mării Roşii. Oraşele
principale erau Mecca şi Medina.
Beduinii trăiau în triburi independente, conduse de şefi militari numiţi
şeici(Șeic - rang tradițional în spațiul cultural arab, cu sensul inițial al
cuvântului: "veteran, bătrân, înțelept". La beduini, șeicul este șeful clanului sau
al tribului. În lumea religiei islamice, șeicul este o personalitate cu rol
conducător în viața spirituală ).Făceau comerţ cu animale, arme, textile, dar erau
în primul rând crescători de cămile şi oi.

13.2 Expansiunea Islamului


Urmărind unirea triburilor arabe , Mahomed , reprezentantul aristocraţiei
arabe şi ale negustorilor a creat o nouă religie, islamismul având un singur zeu,
Allah. Profetul a început să predice la Mecca prin anul 610. Curând, bogaţii din
oraş au fost înfricoşaţi de propaganda noii religii .
Ameninţaţi, fidelii lui Mahomed au fost obligaţi să plece, unii în Etiopia
creştină, alţii, vreo 60 , în oaza Yathreb , la nord de Mecca. Acolo s-a refugiat
şi Mahomed. Yathreb a devenit Oraşul Profetului, Medina, iar fuga lui
hegira, punctul de plecare al erei musulmane ( 16 iulie 622 ).
În anul 632 Mahomed a murit la Medina.Succesorii lui s-au numit califi ,
locţiitori ai profetului şi au continuat politica de cuceriri începută de Mahomed.
În scurt timp au cotropit Siria, Mesopotamia, Egiptul şi Persia, formând
Marele Califar Arab.
În 681, Moawia din tribul Omeia , guvernator al Siriei a reorganizat
Imperiul şi a întemeiat prima dinastie de califi a Omeiazilor ( 661-750 ).
Expansiunea militară a continuat.
În anul 711, comandantul berber Tarik a cucerit Spania de la vizigoţi , dar
în 715 turcii i-au înfrânt pe arabi în Asia Centrală , iar în 717 a doua expediţie
navală împotriva Bizanţului a eşuat cu pierderi grele.
În anul 732 , arabii au fost înfrânţi de către franci, încercarea lor de a
cucerii Galia eşuând.Acesta a fost sfârşitul supremaţiei militare arabe.
La începutul secolului VIII, tensiunea dintre arabi şi noii convertiţi se

S-ar putea să vă placă și