Organizarea acivității este una dintre cele mai importante componente ale managementului științific.

Ideea de bază presupune că activitățile asociate fiecărei meserii/ocupații ar trebui să fie simplificate și
standardizate. În general organizațiile au operaționalizat această idee prin spargerea fiecărei sarcini în
subcomponente/operații, standardizând procedurile necesare pentru îndeplinirea acestor sub-sarcini,
învătând și motivând muncitorii să-și desfășoare activitatea în condiții de eficiență ridicată.

Rotația are în vedere faptul ca asrcinile diferite îndeplinite de indivizi sunt interșanjabile și ca indivizii
pot xecuta o sarcină sau alta fără a produce prea mari perturbări în fluxul producției. Prin această soluție
se presupune că poate scădea rutina și plictiseala, se dă oportunitatea angajaților să-și dezvolte alte
deprinderi și, de asemenea, să-și lărgească perspectiva asupra întregului proces de producție. Cu toate
acestea rotația este doar o solutie pe termen scurt la o problemă mai dificilă. Monotonia și plictiseala
pot dispărea pentru un anumit timp dar rutina poate rămâne. Criticii chiar au spus că prin această
operație indivizii sunt expuși la diferite serii de munci plictisitoare și monotone.

Extinderea activității reprezintă prima încercare a managerilor de a realiza o redefinire reală a activității.
Ideea de bază a acestei tehnici este expansiunea pe orizontală a activității, pentru a include varietate de
sarcini. Prin extinderea numărului de operații se anticipa că monotonia și plictiseala vor fi reduse și va
rezulta o crestere a satisfactiei muncii. Criticii acestei tehnici susțin că de fapt nu se schimbă esența
activității ci ea rămâne la fel de plictisioare și monotonă. Trebuie reținut că folosirea acestei tehnici
constituie o soluție pe termen scurt.