Hotărâri supuse apelului: sentințe (inclusiv cele pronunțate în cazul în care judecata s-a desfășurat

potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii ori potrivit unei proceduri speciale – ex. instanța
a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției) și încheieri, dacă legea nu dispune altfel.
Încheierile pot fi atacate numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu apel.

- apelul declarat împotriva sentințelor se socotește îndreptat și împotriva încheierilor emise în cursul
judecății chiar dacă au fost date după pronunțarea sentinței (ex. încheierile prin care se îndreaptă erori
materiale strecurate în minută).

Sentințe care nu pot fi atacate cu apel:

 sentința prin care instanța se dezînvestește ca urmare a declinării de competență, sentința de

strămutare, care sunt definitive.
 În alte cazuri este prevăzută o altă cale de atac: ex. sentința prin care se soluționează cererea de
reabilitare sau contestația la executare care pot fi atacate cu contestație.

Alte sentințe care, chiar dacă nu rezolvă fondul cauzei, pot fi atacate cu apel: sentințele pronunțate în
cazul redeschiderii procesului penal pt judecarea în lipsă a persoanei condamnate, hotărârile de
reconstituire a înscrisului dispărut. De asemenea, unele sentințe pronunțate în căile extraordinare de
atac sunt supuse apelului, cum este cazul sentinței date în contestația în anulare admisă pe cazul
prevăzut de art. 426 litera i.

Încheieri care pot fi atacate cu apel: cf art 408 alin 2 încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu
sentința prin care este rezolvată cauza, fără a fi supuse separat unei căi de atac. Excepții (când legea
prevede în mod expres):

1. încheieri care nu sunt supuse căilor de atac:

 încheierile prin care s-a soluționat cererea de abținere sau de recuzare a judecătorului
 încheierea prin care instanța disjunge acțiunea civilă
 încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează cererea de confirmare a
ordonanței de renunțare la urmărire penală
 încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează plângerea împotriva
soluțiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată, cu excepția celei prin care dispune
începerea judecății
 încheierile prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra supravegherii
tehnice sau percheziției
 încheierea prin care instanța admite în principiu cererea de revizuire
 încheierea prin care instanța s-a pronunțat cu privire la durata procesului penal
 încheierile prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune respingerea cererii de anulare
sau de reducere a amenzii judiciare aplicate de procuror
 încheierile prin care instanța aplică în cursul judecății sancțiunea amenzii judiciare
2. Încheieri care pot fi atacate separat cu apel: încheierea prin care prima instanță a dispus
restituirea cheltuielilor de transport martorului, care poate fi atacată cu apel de îndată după
pronunțarea acesteia.

3. Încheieri care pot fi atacate cu o altă cale de atac: în materia măsurilor preventive, a măsurilor
asiguratorii, a măsurilor de siguranță provizorii cu caracter medical.

Titularii apelului – pot formula apelul personal ori prin reprezentant legal ori mandatar cu procură
specială

procurorul latura civilă și penală.

Apelul este formulat de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă
instanța care a pronunțat sentința penală, însă la judecarea apelului va participa
un procuror din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu soluționarea
apelului.
- pe latură civilă – dacă acțiunea civilă a fost exercitată de partea civilă iar nu de
procuror, procurorul poate critica pe latură civilă doar aspectele ce țin de
legalitatea hotărârii și nu a temeiniciei hot.
inculpatul latura civilă și penală
- poate introduce apel indiferent de soluția pronunțată, chiar și în caz de achitare
sau încetare a procesului penal, interesul acestuia fiind temeiul soluției, care îi
poate crea o situație mai favorabilă în ceea ce privește angajarea sau nu a
răspunderii civile.
- trebuie să existe un interes legitim al inculpatului față de măsurile dispuse de
instanță cu privire la persoana sa. Interesul există dacă inculpatul critică o
hotărâre prin care s-a dispus achitarea pe temeiul art. 16 lit d, soluție care
permite angajarea răspunderii civile (sau poate solicita achitarea pe litera a când
s-a dispus achitarea pe art. 16 lit. b, teza I), în schimb, nu există dacă se arată că
soluția de achitare a altui inculpat este greșită.
- poate critica sentința cu privire la alte măsuri dispuse de instanță (confiscarea)
sau cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat.
!!! În cazul în care instanța se pronunță cu privire la măsurile preventive chiar
prin hotărârea de fond, calea de atac împotriva dispoziției referitoare la
măsurile preventive va fi contestația iar nu apelul.
Apelul poate fi declarat pentru inculpat și de către reprezentantul legal, avocat
sau soț+ mandatar cu procură specială. Dacă avocatul declară apel, titular al căii
de atac rămâne inculpatul, care poate susține că nu își însușește apelul declarat
de avocatul său, caz în care soluția instanței trebuie să fie de respingere a
apelului ca inadmisibil.
În practică, s-a stabilit că apelul în favoarea inculpatului poate să fie declarat și
de un avocat care poate fi angajat de altă persoană.
Este inadmisibil apelul declarat de tatăl inculpatului major în situația în care nu
cumulează și calitatea de reprezentant convențional.
Apelul formulat de către o persoană care nu se numără printre titularii
prevăzuți de lege nu va fi respins ca inadmisibil dacă persoana în favoarea
căreia a fost declarat apelul și-l însușește în interiorul termenului legal.
- în ipoteza în care, după pronunțarea sentinței penale, a survenit decesul
 inculpatului, iar prin hot. s-a dispus, printre altele, obligarea inculpatului pe
latura civilă a cauzei, moștenitorii universali sau cu titlu universal ai
inculpatului care au acceptat moștenirea sau statul, în cazul moștenirii vacante,
pot declara apel prin care să critice modalitatea de rezolvare a acțiunii civile.
Partea civilă și pe latură civilă și penală (partea civilă) și în principal pe latură civilă iar pe
partea latură penală numai în măsura în care soluția din această latură a influențat
responsabilă soluția în latură civilă.
civilmente - apelul poate fi declarat de către reprezentantul legal ori de către avocat pentru
partea civilă, nu și de către soț sau un alt membru al familiei.
În cazul decesului părții civile, dacă moștenitorii și-au exprimat opțiunea de a
continua exercitarea acțiunii civile în termenul prevăzut de art 24, aceștia pot
exercita calea de atac a apelului. În cazul decesului părții responsabile civilmente,
dacă moștenitorii au fost introduși în cauză în termenul prevăzut de art 24,
aceștia pot exercita calea de atac a apelului.
Persoana doar pe latură penală
vătămată - poate fi declarat și de reprezentantul legal sau de avocatul persoanei vătămate,
în aceleași condiții ca pentru partea civilă și partea responsabilă civilmente.
Persoana vătămată poate declara că nu își însușește apelul, caz în care va fi
respins ca inadmisibil.
Martorul, în ceea ce privește amenzile judiciare, cheltuielile judiciare și indemnizațiile
expertul, a. cu privire la amenzile judiciare aplicate prin sentință. Aceștia pot formula
interpretul și apel doar împotriva sentinței prin care s-a aplicat amenda judiciară, întrucât,
avocatul dacă amenda judiciară ar fi fost aplicată prin încheiere, persoana căreia i s-a
aplicat amenda putea formula cerere de anulare a amenzii, cf art 284.
b. intemnizațiile cuvenite prin lege acordate de instanță – expert și interpret
c. cheltuieli judiciare – avocatul din oficiu
Orice persoană - dacă drepturile sale legitime au fost vătămate nemijlocit printr-un act sau o
fizică sau măsură a instanței
juridică

Termen: 10 zile, dacă legea nu dispune altfel

- este un termen procedural, calculat pe zile libere (nu intră în calcul ziua în care începe să curgă și
ziua în care se împlinește)

- este un termen peremptoriu, întrucât exercitarea acestei căi de atac trebuie realizată în interiorul
intervalului de timp prevăzut de lege. Expirarea termenului duce la decăderea titularului din dreptul
de a mai face apel iar apelul introdus peste acest termen este tardiv.

- este un termen dilatoriu, întrucât punerea în executare a hotărârii penale poate avea loc numai
după expirarea lui,

Momentul de la care curge termenul

pentru procuror, - de la comunicarea copiei minutei.

părți și persoana Pentru a produce efecte, comunicarea trebuie efectuată cu respectarea
 vătămată procedurii prevăzute pt comunicarea actelor procedurale.
În cazul în care comunicarea copiei minutei nu s-a făcut în mod legal, de ex.
s-a făcut în alt loc decât cele prevăzute de art 259, ori actul procedural a
fost înmânat unei alte persoane decât cele prevăzute la art 260 și 261,
termenul de declarare a apelului nu începe să curgă. Termenul va începe
însă să curgă, chiar dacă comunicarea minutei nu s-a făcut conform legii,
de la data comunicării hotărârii redactate în întregul său, conform art 407.
Afișarea înștiințării nu echivalează cu comunicarea minutei
pentru martor, 1. dacă instanța a dispus cu privire la cheltuielile judiciare și indemnizații
expert, interpret, prin încheiere, în cursul judecății, aceștia pot declara apel de îndată după
avocat pronunțarea încheierii sau același apel îl pot introduce după pronunțarea
sentinței prin care s-a soluționat cauza, însă cel mai târziu în 10 zile de la
pronunțare, opțiunea fiind a titularului.
2. dacă instanța a dispus cu privire la cheltuielile judiciare, indemnizații
sau a aplicat amenda judiciară prin sentință, apelul poate fi exercitat în 10
zile de la comunicarea acesteia.
pentru persoanele de la data la care persoana respectivă a aflat despre actul sau măsura care a
ale căror drepturi produs vătămarea.
legitime au fost
vătămate nemijlocit

Repunerea în termen: este acordată în urma unei activități judiciare, pe baza unei hotărâri
judecătorești, dacă sunt îndeplinite cumulative următoarele condiții:

1. instanța de apel constată că depășirea termenului de apel a fost determinată de o cauză temeinică de
împiedicare

2. cererea de repunere în termen a fost formulate în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei temeinice de
împiedicare.

Competență: instanța învestită cu judecarea apelului.

- cauze temeinice: boală gravă, calamitate naturală, indicarea în mod greșit în dispozitivul sentinței a
momentului de la care curge termenul de apel. Nu constituie cauze temeinice: faptul că inculpatul se
afla în delegație, concediu, necunoașterea limbii române de către inculpatul cetățean străin.

Până la soluționarea cererii de repunere în termen, instanța de apel poate suspenda executarea
hotărârii (facultativ).

Cererea de repunere în termen trebuie formulate odată cu cererea de apel, neputându-se formula
repunerea în termen fără să fi fost formulate o cerere de apel.

Admițând cererea de repunere în termen, instanța va judeca apelul ca și cum ar fi fost introdus în
termen.
- repunerea în termen nu se aplică în cazul redeschiderii procesului penal cerute de persoana
condamnată în lipsă. Din interpretarea logică a textului, ar rezulta că repunerea în termen nu este
posibilă pt sentința pronunțată în urma judecării din nou a cauzei în prima instanță ca urmare a admiterii
cererii de redeschidere, însă ar fi posibilă în cazul sentinței privind judecarea în lipsă a persoanei
condamnate.

Declararea și motivarea apelului

- în formă scrisă, printr-o cerere depusă la instanța a cărei hotărâre se atacă

- posibilitatea formulării apelului prin declarație orală în fața instanței nu mai este prevăzută în mod
expres, însă, dacă o astfel de cerere este făcută, iar președintele completului o consemnează într-un
proces-verbal, va produce efecte.

- motivare în fapt și în drept

Renunțarea la apel

- doar părțile și persoana vătămată pot renunța la apel, nu și procurorul.

- pe latură penală, hotărârea nu dobândește caracter definitiv prin renunțare, deoarece se poate reveni
asupra renunțării până la expirarea termenului de apel. În schimb, renunțarea pe latură civilă are
caracter irevocabil, hotărârea privind rezolvarea acțiunii civile devenind definitivă la momentul
renunțării.

- se poate face personal sau prin mandatar special

Retragerea apelului

- până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot
retrage apelul declarat.

- retragerea poate fi făcută personal de parte sau prin mandatar special. Precizarea este valabilă și în
cazul avocatului, astfel în lipsa unui mandat special, acesta nu poate retrage în mod legal apelul declarat
de partea pe care o reprezintă.

- retragerea este irevocabilă

Apelul poate fi retras și de reprezentanții legali, însă, în ceea ce privește latura civilă, cu respectarea
condițiilor prevăzute de legea civilă. Se are în vedere că declarația de retragere are natura unui act de
dispoziție și, prin urmare, în cazurile prevăzute de lege, este necesară încuviințarea prealabilă a instanței
de tutelă.

- inculpatul minor nu poate retrage apelul personal sau prin reprezentantul legal.

Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior. În acest caz, apelul poate fi
însușit de partea în favoarea căreia a fost declarat.
- hotărârea devine definitivă la data expirării termenului de apel, dacă retragerea intervine în cursul
acestui termen.

Efectele apelului

1. efect suspensiv de executare, pe latură penală și civilă

2. efect devolutiv: transmiterea unei cauze de la instanța care a pronunțat hotărârea atacată la
instanța căreia îi revine competența să soluționeze calea de atac.

Legea atribuie căilor de atac un efect devolutiv integral, atât în fapt cât și în drept sau parțial, numai cu
privire la unele aspecte. Așadar, devoluția poate provoca repunerea cauzei în întregime sau în parte în
dezbaterea instanței sesizate cu calea de atac, de regulă căile de atac ordinare determină o devoluție
integrală, iar cele extraordinare numai pentru anumite vicii.

Limite: efectul devolutiv poate fi total sau parțial, după cum instanța dobândește dreptul de a
reexamina toate problemele care au format obiectul judecății în primă instanță

- potrivit art. 417, apelul este judecat numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care
se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Reies,
așadar limitări ale efectului devolutiv, determinate de persoanele implicate și de calitatea procesuală pe
care o are cel care a declarat apelul.

- în apelul declarat de procuror împotriva unui inculpat, instanța nu va examina cauza decât cu prvire la
această persoană. Efectul devolutiv nu privește situația celorlalți inculpați. Cel mult apelul produce
efecte asupra celorlalți inculpați ca urmare a aplicării efectului extensiv, dacă sunt îndeplinite condițiile.

Apelul procurorului declarat fără rezerve din partea acestuia, care nu face precizări cu privire la fapte
și persoane, are efect total, urmând a devolua cauza cu privire la toate persoanele și faptele care au
constituit obiectul judecății în primă instanță. În acest caz, efectul devolutiv este integral sau absolut.
Ulterior declarației, procurorul poate face precizări privind obiectul apelului, restrângându-l cu privire la
unele persoane sau fapte, însă aceste precizări trebuie făcute în termenul de apel.

Limite determinate de calitatea procesuală pe care o are persoana care a declarat apelul:

- apelul procurorul, declarat fără rezerve, produce o devoluție totală

- apelul inculpatului poate determina, de asemenea, o devoluție integrală dacă este declarat împotriva
hotărârii în întregul său, însă, având în vedere caracterul facultativ al căilor de atac, cât și existența unui
inters în promovarea acestora, cauza va fi devoluată în limita interesului celui care l-a declarat. Întrucât
inculpatul a declarat apel în interesul său, dacă nu a fost declarat un alt apel în defavoarea sa, ținând
cont și de regula non deformatio in peius, situația sa nu poate fi agravată.

- apelul părții civile are ca efect devoluția cauzei pe latură penală și civilă, cel al părții responsabile
civilmente pe latură civilă, iar în ceea ce privește latura penală, în măsura în care este influențată soluția
pe latură civilă. Apelul persoanei vătămate poate devolua cauza numai pe latură penală.
- dacă apelul este declarat de procuror numai în ceea ce privește latura civilă, instanța de apel nu va
putea să examineze cauza sub aspectul laturii penale. În schimb,dacă apelul procurorului vizează doar
aspecte punctuale ale hotărârii privind rezolvarea laturii penale, de ex. omisiunea aplicării pedepsei
accesorii, instanța de apel poate examina latura penală și sub alte aspecte decât cele formulate, inclusiv
cele referitoare la individualizarea pedepsei,întrucât se încadrează în limitele devoluțiunii determinate
de calitatea apelantului, și anume numai latura penală.

- dacă judecata în prima instanță s-a desfășurat potrivit procedurii abreviate, aplicarea regulilor de drept
comun în cazul apelului nu poate conduce, în considerarea efectului devolutiv, la contestarea faptelor
recunoscute sau a credibilității probelor administrate în cursul urmăririi penale în scopul obținerii unei
soluții de achitare în temeiul art. 16 alin 1 lit a, b teza II sau lit.c. Astfel, în absența dovedirii unui viciu de
consimțământ, inculpatul nu poate reveni asupra opțiunii sale cu privire la desfășurarea procedurii. În
aceste condiții, inculpatul poate critica încadrarea juridică, individualizarea tratamentului sancționator,
competența sau poate invoca alte impedimente de exercitare a acțiunii penale (de ex. intervenția unei
legi de dezincriminare).

- în limitele în care a fost devoluată, instanța de apel trebuie să procedeze la verificarea legalității și
temeiniciei hotărârii primei instanțe sub toate aspectele de fapt și de drept, nu doar strict prin raportare
la motivele invocate de apelant.

3. Efectul neagravant – non reformatio in peius- impune obligația instanței de apel de a nu crea, în
urma soluționării cauzei, o situație mai grea pt cel care a declarat apel.

- principiul este limitat la folosirea propriei căi de atac. Astfel, declararea apelului de către un titular nu
exclude posibilitatea agravării situației acestuia ca o consecință a apelului altcuiva.

- domeniul de aplicare: efectul neagravant se aplică și în cazul desființării hotărârii cu trimitere spre
rejudecare, astfel încât instanța de rejudecare nu poate pronunța o altă hotărâre prin care să agraveze
situația apelantului.

În temeiul efectului neagravant instanța nu poate

1. să înlăture nelegala reținere a dispozițiilor art. 396 ca urmare a admiterii în mod eronat a
judecății potrivit procedurii abreviate, în condițiile în care inculpatul este singurul apelant
2. să înlăture aplicarea greșită a legii penale mai favorabile dacă prin aceasta i s-ar crea o situație
mai grea inculpatului
3. să schimbe încadrarea faptei de care este acuzat apelantul –inculpat într-o infracțiune mai gravă
sau dintr-o infracțiune unică într-un concurs
4. să aplice o pedeapsă mai mare decât cea stabilită de prima instanță ori pedepse complementare
și accesorii
5. să condamne inculpatul pt toate infracțiunile pt care a fost trimis în judecată, dacă instanța a
omis să se pronunțe

- dacă procurorul a declarat apel în favoarea unei părți nu i se poate crea acesteia o situație mai grea
 - nu se va aplica principiul non reformatio in peius în cazul în care singurul apelant este persoana
vătămată (care nu are calitatea și de parte civilă) sau procurorul. În acest caz, chiar dacă persoana
vătămată, respectiv procurorul a declarat apel în defavoarea inculpatului, instanța de control
judiciar va putea admite apelul și dispune achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal

- principiul operează și în fața instanței de trimitere în urma admiterii apelului și a desființării cu

trimitere spre rejudecare.

4. Efectul extensiv – instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au
declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără a le crea o situație mai
grea.

Extinderea presupune prezența în proces a unor grupuri procesuale constituie din persoane care au
interese comune, dintre care unele nu au declarat apel sau la care nu se referă apelul declarat. Din
modul în care este reglementat efectul extensiv, rezultă că acesta operează numai față de cei care
constituie același grup procesual, au aceleași interese, nefiind posibilă extinderea asupra părților cu
interese contrare, pt că s-ar ajunge la o agravare a situației acestora.

În cazul inculpatului, apelul să are efecte și asupra părții responsabile civilmente, în sensul exonerării sau
diminuării răspunderii civile.

Soluționarea apelului

1. Respingere dacă

- apelul este tardiv sau inadmisibil. Inadmisibilitatea operează dacă este declarat în alte condiții decât
cele prevăzute de lege: ex. în cazul apelului declarat împotriva încheierilor care pot fi atacate doar odată
cu fondul sau de către persoane care nu au calitatea procesuală de o folosi (ex. apelul declarat de tatăl
inculpatului major dacă nu cumulează și calitatea de reprezentant convențional)

- apelul este nefondat – presupune verificare legalității și temeiniciei hotărârii

2. Admiterea apelului și

- reformarea hotărârii atacate, ceea ce presupune desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri
chiar de instanța de apel. Instanța desființează hotărârea primei instanțe și judecă din nou cauza și
pronunță o nouă hotărâre. Hotărârea poate fi desființată în totalitate sau parțial, în limitele devoluției și
ale efectului extensiv.

- desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță aceleiași instanțe
sau unei alte instanțe competente

Cauza este trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe în următoarele situații:

1. Judecata în prima instanță a avut loc în lipsa unei părți legal citate – doar partea nelegal citată are
dreptul să invoce acest temei de apel (nici procurorul nu îl poate invoca).

- constituind un caz de nulitate relativă, simpla invocare a citării nelegale nu conduce automat la
constatarea acesteia. În primul rând trebuie invocată în termenul legal + poate fi acoperită+trebuie
invocată atât vătămarea drepturilor procesuale cât și faptul că vătămarea nu poate fi înlăturată decât
prin anularea actelor efectuate în aceste condiții

2. Judecata în primă instanță a avut loc în lipsa unei părți care, deși legal citiată a fost în imposibilitate
de a se prezenta la proces și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. – motivul poate fi
invocat doar de partea care se află în această situație

3. Instanța care a soluționat cauza în fond nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina
inculpatului prin actul de sesizare.

Situații

 nu s-a pronunțat cu privire la fondul cauzei (cu privire la toate infracțiunile)

 s-a pronunțat cu privire la fapte cu care nu a fost sesizată
 a dispus în mod nelegal sau netemeinic încetarea procesului penal

4. Instanța care a soluționat cauza în fond nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile. Nu se impune
trimiterea cauzei spre rejudecare dacă instanța a lăsat în mod greșit nesoluționată acțiunea civilă, fără a
exista unul dintre cazurile prevăzute la art. 25. În acest caz, lăsarea nesoluționată a laturii civile
constituie o greșită rezolvare a acțiunii civile și nu faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia.

- nu se va dispune trimiterea spre rejudecare pe motiv de a omisiune de a se pronunța pe fondul cauzei

dacă prima instanță s-a pronunțat cu privire la fapta cu care a fost sesizată, însă nu a pus în discuția
părților posibilitatea reținerii unei cauze de atenuare , ori a unei circumstanțe atenuante sau agravante

5. Judecata în primă instanță s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor care atrag aplicarea nulității
absolute, cu excepția cazului de necompetență când se trimite cauza instanței competente.

6. a fost încălcat dreptul al un proces echitabil – nu este prevăzut în cod dar este reținut în practică ca
aplicare directă a Convenției europene.

Pot constitui motive de încălcare a dreptului la un proces echitabil:

 nerespectarea vădită a principiilor nemijlocirii și contradictorialității

 nemotivarea hot. sau existența unei contradicții substanțiale între considerente și dispozitiv
 neefectuarea cercetării judecătorești în cauze în care avea obligația să administreze probe
 redactarea hot. de către un alt judecător decât cel în fața căruia au fost administrate probele