Sunteți pe pagina 1din 185

Cartea Lui Zamolxe

sau
Înțeleapta Scripturã
sau
Noul tESTAMENT AL
DACILOR
2
CARTEA LUI ZAMOLXE
© Proprietate publică (Public Domain)
Ediția anului 2012
3
CĂRȚILE ÎNȚELEPTEI SCRIPTURI
- în ordinea cuprinsului -
SIGLA TITLUL
PAGINA
VIE CARTEA
VIEȚ
II 4
sau Precuvântare
CALEA LUI DUMNEZEU CARTEA LUI ZAMOLXE sau
5 ÎNȚELEAPTA SCRIPTURĂ sau NOUL
NEM CARTEA NEMURIRII
TESTAMENT AL DACILOR este
sau
CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL FIUL cuvântul pe care Dumnezeu l-a transmis
LUI DUMNEZEU neamului românesc, de-a lungul
18 mileniilor, de la străbunii săi tracii si
LEG CARTEA LEGII STRĂMOSESTI dacii până în
sau zilele de azi. Acest cuvânt se revelă în
CALEA ÎNȚELEPCIUNII LUI timpurile de acum, pe care Dumnezeu le-
ZAMOLXE a
93
IUB CARTEA IUBIRII DE OAMENI
găsit bune, prin oamenii din neamul
sau românesc care au primit însărcinări
CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI spirituale.
sau CARTEA LUI ZAMOLXE este o
EVANGHELIA DACILOR chintesență a revelațiilor celor care au
128 reusit să
aducă la cunostință adevăruri pentru a le CALEA ÎNȚELEPCIUNII LUI
da mai departe urmasilor si lumii întregi. ZAMOLXE si CALEA LUI IISUS FIUL
Autorul scrierii cuvintelor din această DACIEI.
carte, Octavian Sărbătoare, a fost doar un Revelațiile expuse sunt general valabile
vas, al culegerii cunoasterii si revelației, tuturor celor care înțeleg că omenirea
prin care au vorbit toți cei care au adus evoluează spiritual în căutarea drumului
neamului românesc cuvântul Lui către Dumnezeul Cel Adevărat. Proba
Dumnezeu cu ajutorul Focului Viu. Prin adevărului acestui drum sunt rezultatele
citirea produse în viața omului. Numai în acest
acestui cuvânt vom înțelege că mod
Dumnezeu nu a părăsit niciodată intru- trebuie acceptată veridicitatea unei
totul neamul doctrine religioase si spirituale care se
românesc care este poporul Lui zideste pe
Dumnezeu. La aceste timpuri istorice a credința în a cerceta înainte de a crede.
sosit Neamul românesc se va dovedi în timp a
momentul de a spune marile adevăruri fi marele deschizător de drumuri divine
care au fost ascunse mult timp de vălul pentru toate popoarele lumii care se
întunericului. Omenirea se trezeste din străduiesc de milenii să-si găsească
marile rătăciri milenare, căi pe care a lumina
apucat călăuzitoare. Popoarele lumii vor lua
din necunoastere. pildă, după neamul românesc, si-si vor
CARTEA LUI ZAMOLXE este un scrie
îndreptar tuturor religiilor lumii. Ea crezuri care să le reprezinte identitar, si
serveste astfel să-si sacralizeze istoria. Se elimină
drept cale a luminii tuturor popoarelor astfel în umanitate neajunsurile care apar
lumii care de veacuri si milenii caută datorită adoptării credințelor altor
drumul neamuri.
divin. Cele patru părți componente, Asa să ne ajute Domnul Dumnezeu al
CARTEA VIEȚII (VIE), CARTEA străbunilor neamului românesc.
NEMURIRII Această carte poate fi tradusă în orice
(NEM), CARTEA LEGII limbă păstrându-se neschimbate
STRĂMOSESTI (LEG) si CARTEA teonimele si
IUBIRII DE numele proprii prezente în acest
OAMENI (IUB), sunt lucrări care zidesc document original revelat.
înțelepciunea lumii, în esențele ei, prin 29 noiembrie 2012, Ziua Lupului, lună
ideile fundamentale viețuirii omului. plină
Cărțile componente corespund unor căi 5
ale CARTEA VIEȚII
cunoasterii divine asa cum se va vedea sau
din cuprinsul lucrării, respectiv CALEA CALEA LUI DUMNEZEU
LUI CAPITOLUL 1
DUMNEZEU, CALEA LUI ZAMOLXE Domnul trimite îngerii pe pământ.
ARIANUL FIUL LUI DUMNEZEU, Îngerii veghetori si pământenii.
Nasterea uriasilor. Ene uriasul merge cioplit în piatră chipurile si au lăsat
în cer si vorbeste cu Domnul multe
Dumnezeu. Ene se întoarce pe pământ din aceste pietre pe o insulă, în marea
cu învățăturile divine. Urmasii lui Ene cea
si Zian. mare, ca să rămână drept amintire, pentru
timpurile care vor veni, ființării îngerilor
1 Domnul Dumnezeu era în cerul Lui veghetori pe pământ.
de purpură alături de îngeri, lucrătorii cu
12Cu timpul îngerii veghetori i-au
lumina vie a sufletului Lui Dumnezeu.
2Îngerii aveau mare putere si Domnul cunoscut mai bine pe oameni. 13Si-i
Cel Preaînaltul i-a trimis să fie veghetori ajutau si i-au învățat multe lucruri bune
vieților oamenilor pe pământul pe care ei pe pământenii care se mai îmblânziseră
îl numeau Varanha. si deveniseră sănătosi si fiicele lor erau
frumoase. 14Căci pământenii trăiau mai
3Si când s-au apropiat de Varanha,
mult prin pesteri de frica animalelor
îngerul Ram a văzut locuri plăcute sălbatice. 15Dar văzându-i pe îngerii
privirii si au coborât acolo cu carele lor veghetori că-i apărau de sălbăticiuni
de foc si îngerii au numit acele meleaguri pământenii ieseau mai des la lumină.
Ramania. 4Vremea era prielnică si îngerii 16Asa îngerii au aflat de la oameni că zeii
veghetori îsi luau hrană din roadele lor cei mari erau Cerul si Pământul. Iar
pământului si din lumină. Cerul le era tată si Pământul mamă.
5Apoi îngerii veghetori i-au cunoscut
17Timpul a trecut si îngerii, copiii
si pe pământenii acelor locuri, oameni cerurilor, au îndrăgit fiicele oamenilor.
mici de statură si sfiosi la vedere. 6Si 18Si si-au spus unii altora: „A sosit
într-o zi îngerul Ram le-a spus celorlalți timpul să ne alegem femei din rasa
îngeri: „Hai să-i învățăm pe oameni să oamenilor si să avem copii cu ele. 19Că
vorbească mai bine, căci acum limbajul de aceea am venit noi aici, ca să
lor este prea simplu. 7Si asa ne vom împlinim vrerea Domnului”.
putea înțelege bine cu ei”. 8De atunci
20Si fiecare dintre ei si-a luat câte o
îngerul Ram mergea adesea la oameni
sisi femeie cum a voit si asa s-au apropiat ei
spunea numele, Ram, iar ei repetau de ele si au trăit cu ele. 21Si femeile
Ram, Ram, Ram. 9Si treptat oamenii au pământene au născut copii, băieți si fete,
vorbit mai bine si au găsit cuvinte care s-au dovedit a fi oameni uriasi, de
potrivite pentru lucrurile pe care le înălțime aproape cât erau îngerii de mari.
vedeau si pentru ceea ce făceau. 22Asa au apărut pe pământ uriasii din
CARTEA VIEȚII
10Întreg pământul era frumos si le-a 6
plăcut îngerilor veghetori care mergeau împreunarea îngerilor veghetori cu
si în alte părți prin lume în masinile lor femeile pământene. 23Si uriasii au fost
zburătoare, numite vimane, carele de foc numiți de unii atlanți, de alții titani,
care puteau să-i ducă acolo unde vroiau. tartori, nesilimi sau rugmani, puternicii
11În unele locuri îngerii veghetori si-au vremii, zisi si stâlpii pământului. 24Ei au
înfruntat timpul, căci au avut viețile pierde în vrajbele dintre ei. 37Dar
lungi sămânța ce au plantat-o îngerii în acesti
si sănătoase. oameni va încolți în timp. 38Că mai
25Primul copil, care a crescut urias, târziu
născut de o femeie pământeană a fost pot veni vremuri de mare restriste pentru
Ene, al cărui tată era îngerul veghetor pământeni. 39Dar până la urmă va răsări
Ram. 26Si Ene s-a dovedit a fi ager la biruința. 40În acele zile, o rasă înțeleaptă
minte si a învățat să scrie si să vorbească si binecuvântată, va coborî din înălțimea
limba îngerilor si pe cea a pământenilor, cerului si acei îngeri vor trăi laolaltă cu
care acolo în Ramania se numea prisca. fiii oamenilor. 41Si asa pământenii vor fi
salvați, căci ei vor fi copii ai îngerilor.
27Cu timpul îngerii le-au învățat pe
42Că noi aici în cerul de purpură veghem
femei cum să vindece si le-au arătat ce oamenii de pe pământ până când vor
arbori si ce plante, cu rădăcinilor lor, ajunge si ei îngeri cu puteri mari ca si cei
sunt bune pentru leacuri. 28Si i-au învățat pe care i-am trimis Eu în Varanha. 43Si
pe oamenii uriasi, copiii lor, si pe alți când acestea se vor împlini atunci si
oameni felurite mestesuguri, căci oamenii vor hălădui prin lumi nestiute si
îngerilor le erau toți dragi. 29De multe ori la mari depărtări si vor fi si ei îngeri
îngerii aprindeau ruguri sacre si-i adunau păzitori pentru alții care abia se ridică la
pe uriasi si pe oameni la ele ca să li se lumina înțelegerii zeilor”.
deschidă ochii în lumină.
44Asa Ene a aflat despre planul Lui
30Domnul vroia să-l cunoască pe Ene
Dumnezeu pe care L-a întrebat: „Cum va
uriasul, primul copil al îngerilor de pe veni rasa de îngeri ca să-i salveze pe
pământ. 31Si Ene a mers la Domnul oamenii de pe pământul de unde vin eu?
Dumnezeu Cel adevărat care stia faptele 45Oare nu este de ajuns Doamne să
îngerilor veghetori care rămăseseră să trimiți spirite de lumină ca să se
trăiască acolo pe pământ. 32În drumul lui încarneze în oamenii de pe pământ?”
spre Domnul Dumnezeu, Ene a trecut
46Si Domnul a zis: „Voi trimite si
prin sase ceruri si a ajuns în cerul al
saptelea, acolo unde se afla Domnul. spirite de lumină ca să pregătească
venirea îngerilor salvatori în timpurile ce
33Când Preaînaltul l-a văzut pe Ene l-a
vor urma. 47Ei vor fi ca si îngerii trimisi
privit îndelung si Ene s-a adâncit în acum printre oameni. 48La acea vreme
lumina feței Lui Dumnezeu. 34Si oamenii ce vor veni vor fi mai apropiați
Domnul de lumina Mea decât sunt cei de acum de
i-a vorbit lui Ene si l-a întrebat despre pe pământ. 49Dar se vor înmulți fără
cele de pe pământ, iar Ene I-a răspuns măsură si se vor omorî între ei în vrajbe
bine. despre Mine si înțelesurile lor gresite
35Atunci Domnul i-a zis lui Ene: despre lumea noastră a îngerilor. 50La
„Până acum îngerii au făcut multe lucruri acele timpuri va fi mare durere pentru
bune acolo în Varanha. 36Si asa încet oamenii de pe pământ. 51Asta s-a mai
încet oamenii se vor înțelepți si nu se întâmplat de multe ori de când noi am
vor trimis îngeri veghetori si la alți oameni
care trăiau pe alte pământuri printre lumină de dincolo de ochii ce privesc”.
CARTEA VIEȚII
66Atunci Ene uriasul a întrebat: „Dar
7
stelele nenumărate. 52Sămânța luminii cum Doamne, nu esti tu oare cel ce face
are nevoie de timp să încolțească în toate acestea? 67Nu esti tu oare lumina
întunericul lumilor”. cea mai mare?” 68Domnul Dumnezeu a
răspuns: „Eu sunt lumină în lumea creată
53Si Ene uriasul L-a mai întrebat pe
de mine în care hălăduiesc scântei din
Preaînaltul: „Doamne cum vor înțelege
sufletul meu. 69Dar si Eu vin din lumina
oamenii învățăturile Tale dacă ei nu au
cea mare, golul care este totul si plinul
lumina înțelegerii în mințile lor?”
care este nimicul. 70Si în nimicul cel
54Atunci Domnul i-a zis: „Ție îți voi da
mare se află si plinul cel mic, căci ele
din strălucirea feței mele, ca atunci când
miscă în neclintire si stau neclintite în
te întorci pe pământ oamenii să-ți vadă
freamăt. 71Iar dacă vei călători în marele
fața si să se lumineze si ei. 55Si toate
gol sau în plinul cel mic tot acolo vei
învățăturile cu care te trimit la ei sunt ca
ajunge. 72Încet încet ființele vor înțelege
într-o zi ei să aibă strălucirea feței Mele
aceste vorbe si asa oamenii pot dobândi
pe fețele lor. 56Iar atunci când voi vedea
puteri mari si asa îsi pot face lumile lor.
strălucire pe fețele oamenilor atunci Eu
73Că marele gol este plin de astfel de
voi sti că strălucirea feței Mele s-a întors
lumi, fiecare cu Dumnezeul ei”.
la Mine. 57La acel timp, care va veni,
74Si a mai spus Ene: „Văd Doamne că
pământul va fi ca raiul. 58Dar va trece
vreme până când voi vedea strălucind ai un chip nici de bărbat nici de femeie,
fața Mea pe chipurile multora de pe cum stiu eu că arată fețele oamenilor pe
pământul Varanha”. 59Si zicând Domnul pământ. 75Rogu-Te să mă luminezi”.
aceste cuvinte pe dată fața lui Ene 76Domnul a vorbit: „Ceea ce vezi tu Ene

uriasul este si chip de bărbat si de femeie pentru


a strălucit ca soarele. înțelegerea ta. 77Că Eu sunt si Dumnezeu
si Dumnezeea, si cel care stie si cea care
60Si Ene uriasul a mers în multe locuri
dă ființă”.
în cerul de purpură unde i-a văzut pe
78Ene uriasul a fost uimit de vorbele
îngeri si a cunoscut puterile lor si a aflat
multe taine. Domnului pe care nu le-a priceput
întrutotul
61Odată Ene a vrut să stie despre toate
si a sperat că într-o zi le va înțelege.
minunile pe care le cunoscuse acolo în
79Când a venit timpul ca Ene să se
cer si L-a întrebat pe Domnul: „Doamne
iată că am putut să văd atâtea lucruri pe întoarcă pe pământ, Domnul Dumnezeu
care ochiul meu nu le credea a fi. 62De i-a dat floarea vieții zicând: „Iată
unde vin ele? 63Cum a fost creată această simbolul floarea vieții să-l duci
lume si cum va dispare vreodată?” oamenilor acolo pe pământ. 80Din
64Atunci Domnul a vorbit: „Toate câte le această
vezi au apărut din lumina divină cea floare a vieții, ei să-si facă crezuri cu
mare care există si în sufletele aflate în care să urmeze lumina spiritului Meu”.
lumină. 65Si lucrurile dispar tot în acea 81Si Ene uriasul s-a întors acasă pe
pământ si le-a spus, celorlalți îngeri si nedrept (6). 94Să nu cazi în patimi, să-ți
uriasilor si oamenilor, cele vorbite de el înfrânezi pornirile care te ostoiesc de
cu Domnul. 82Că Domnul îl făcuse pe vlagă (7). 95Să nu poftesti la bunul altuia
Ene mai mare, peste toți uriasii si peste sau să iei bunul altuia dacă nu ți se
oameni, dându-i putere. 83Si fața lui Ene cuvine (8). 96Să urmezi dreptatea, să nu
era strălucitoare, căci Preaînaltul îi mărturisesti strâmb împotriva nimănui
dăduse din strălucirea feței Lui, iar cei (9). 97Să te înfrânezi să agonisesti lucruri
care-l vedeau pe Ene îsi descrețeau care nu-ți folosesc si să dai lucrurile
frunțile cu lumina Domnului. care-ți prisosesc (10).
CARTEA VIEȚII
98Dar nu venise încă vremea ca îngerii
8
să dea, uriasilor si oamenilor, preceptele
84 Vorbele cele mai bune, pe care Ene aduse de Ene uriasul de la Dumnezeu.
le primise de la Domnul Dumnezeu, le
99Ene uriasul, care stătea mai mult cu
avea scrise pe table, pentru oamenii de
pe pământ, asa cum văzuse că erau scrise îngerii veghetori decât cu oamenii, era
pe tablele Domnului în cer. acum bărbat în toată firea si si-a luat de
nevastă o femeie dintre pământene. 100Ea
85Si mai întâi Ene le-a făcut cunoscut
l-a avut copil pe Mitru, iar Mitru când a
îngerilor veghetori cele zece precepte ale
ajuns bărbat si-a luat si el o femeie
Domnului astfel: 86Eu sunt Dumnezeul,
pământeancă care l-a avut copil pe Arie.
Domnul Zeu al tău, tu omule să nu-ți
101Mitru nu era asa urias precum tată său
faci
Ene, iar Arie arăta la stat mai mult ca
domnezei după mintea ta (1). 87Zeii sunt
oamenii locului si învățase bine că
puterile care există în lume, orice
cultive pământul.
întruchipare a lor nu poate ține loc
102Si la vremea potrivită Arie si-a luat
acestor puteri. 88Iar dacă îți faci chip
pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că si el femeie dintre cele pământene. 103Ea
este asemănare cu zeii-putere, ține minte l-a născut pe Zian care arăta la chip mai
că tu nu te închini la pictura sau chipul mult ca îngerii veghetori, avea ochii
cioplit sau orice asemănare pe care o dai strălucitori si pielea foarte albă. 104La
acelor puteri în mintea ta, ci în acea timpul nasterii lui Zian ploua, apoi s-a
întruchipare venerezi puterile Mele arătat curcubeul. 105Si Arie, om cu
arătate oamenilor (2). 89Să urmezi lumina privirea ageră, când a venit de la câmp, a
Domnului Zeu si să nu iei în desert fost uimit să-l vadă pe băiat, si a crezut
numele Lui (3). 90La fiecare sapte zile să că nu este al lui. 106După câteva zile Arie
te odihnesti după ce ai muncit în celelalte a mers la tatăl său Mitru să-i spună că
zile. 91Si cel puțin o dată la sapte zile să avea un băiat. 107Iar Mitru a dus vestea la
aprinzi si să privesti focul sacru care este tatăl său Ene uriasul care locuia cu
legătura ta cu Domnul Dumnezeu (4). îngerii veghetori.
92Pe tatăl si pe mama ta să îi cinstesti 108Apoi toți s-au dus la Ene care s-a
dacă ei urmează lumina Lui Dumnezeu, bucurat să afle că are un strănepot si l-a
iar dacă ei se află cu mintea în întuneric văzut pe Zian si l-a binecuvântat pe băiat
să fugi de ei. Asa îți va fi bine si mulți zicându-i lui Arie: „Tu să nu te îndoiesti
ani vei trăi sănătos (5). 93Să nu ucizi pe că acest copil este al tău. 109Că el
mosteneste lumina îngerilor care este si Domnul.
în tine. 110Acest băiat este ceea ce îngerii
asteptau să vedem. 111El are mintea ageră
1 Vorbele lui Ene uriasul au fost mari
ca a noastră si din el vor iesi mulți profeții despre ce va urma la neamurile
oameni care sunt speranța că această rasă de oameni ai pământului. 2La timpul
pământeană să nu piară. 112Pe Zian îl acela trăiau toți îngerii veghetori,
numesc si Zam, nume cu mari puteri, oamenii veniți din stele. 3Si îngerii si-au
Copilul Curcubeu, că Domnul străluceste zis că sosise timpul să le spună multe
în el precum frumusețea curcubeului”. oamenilor despre lumea de unde veniseră
ei îngerii si asa să-i învețe cum să
113Si Ene uriasul a profețit: „Prin
năzuiască spre lumina sufletului Lui
nasterea lui Zian mostenirea asta va fi Dumnezeu.
vesnică în neamul oamenilor de pe
4Timpul trecuse si se născuseră
pământ că ea va fi dusă de urmasii lui
CARTEA VIEȚII oameni care puteau să înțeleagă mai bine
9 lumea cu tainele ei si care învățaseră să
mai departe cu cei ce se vor naste din ei. scrie. 5Si Ene, singurul dintre uriasi care-
114Că venirea pe lume a acestui copil L văzuse pe Domnul, le-a zis îngerilor:
arată că oricât rasele de oameni se vor „Hai să le spunem oamenilor cum să-L
cufunda în întuneric, acea lumină a cunoască mai bine pe Domnul Cel
îngerilor va iesi mereu la suprafață ca săi Preaînaltul. 6Si asa ei să scape de frici si
țină pe oameni să nu piară. 115Si atunci, spaime si să aibe gândurile îndreptate
la acele vremuri din urmă, fețele spre lumina sufletului. 7Cu timpul vom
oamenilor se vor schimba si lumina alege dintre ei pe cei mai iscusiți ca să le
îngerilor veghetori se va arăta pe fețele fie oamenilor preoți si preotese Lui
lor si asa lumea va fi salvată”. Dumnezeu Ler. 8Si le vom arăta să
116Toți ascultau cu luare aminte urmeze cele zece precepte date de
spusele lui Ene care a mai profețit: Domnul si aduse de mine pentru ei”.
„Oamenii se vor iubi si se vor urî între ei, 9Mitru, fiul lui Ene uriasul, i-a învățat
se vor ridica si se vor coborî popoare, dar pe oameni să adore soarele si ființarea
viitorul este al celor blânzi, căci lui
neamurile însetate de sânge vor pieri ca pământeană, focul. 10Iar primul dintre cei
si cum nici n-ar fi fost. 117Si în zilele cele hirotonisiți preoți la focul sacru a fost
din urmă ale durerilor oamenilor se vor Zian, cel numit Zam de către Ene uriasul
naste mulți copii curcubeu, întocmai ca fiul îngerului Ram. 11Mai târziu, lui Zian
Zian, iar ei vor stăpâni pământul acesta”. oamenii i-au spus Zamolxe cel Bătrân
118Si Domnul Dumnezeu veghea în sau Mosul.
lumina de purpură a cerului Lui. 12Si au ales dintre oameni si uriasi pe
CAPITOLUL 2 unii tineri, bărbați si femei, pentru
Zamolxe cel Bătrân si hirotonisirea preoția Lui Dumnezeu Ler ca să urmeze
preoților Lui Dumnezeu. Ene trimite în învățăturile luminii, calea dreptății
lume oamenii luminii Lui Dumnezeu. venită
Zamolxe si potopul. Ene pleacă la din înțelepciune.
Si iată cum Zian Zamolxe a ajuns
13 trimitea binețe în mintea lui Ene uriasul
preot al Lui Dumnezeu. 14Când Zian a întru mai mare iluminare.
împlinit optsprezece ani, Ene uriasul, 25Era timpul când Ene încă nu plecase
însoțit de alți uriasi si de oameni, l-a luat la Domnul în cer. 26Si îngerii veghetori
pe strănepotul său Zamolxe si l-a dus pe iau
un vârf de munte. 15Acolo au stat câteva dus pe unii uriasi si pe unii oameni ai
zile si au asteptat să apară curcubeul. 16Si locurilor în munții din țara Ramania.
în ziua aceea, spre răsărit s-a arătat un 27Si
nour, a plouat si a iesit curcubeul. 17Apoi au mai adus acolo, cu masinile lor
Ene a aprins focul sacru, a chemat zburătoare, pe toți preoții si preotesele,
puterile cerului si i-a pus lui Zamolxe pe care fuseseră hirotonisiți si hirotonisite,
umeri haina albă de preot si i-a înmânat în toate rasele de oameni de pe pământ.
toiagul înțelepciunii. 18Atunci cerurile 28Pe vârful acela de munte se afla
sau chipul în piatră al lui Zian Zamolxe pe
deschis si Zamolxe s-a schimbat la care îl făcuseră îngerii la dorința
față si lumina Lui Dumnezeu îi strălucea Domnului Dumnezeu ca să fie întru
pe chip. 19În zare veniseră si îngerii în amintire urmasilor.
carele lor de foc să vadă hirotonisirea lui
CARTEA VIEȚII 29Si Ene uriasul a aprins un rug sacru
10 pe acel munte. 30Si le-a vorbit astfel
Zian Zamolxe, primul preot ales dintre tuturora la focul viu al Lui Dumnezeu:
oameni. „Trebuie să duceți flacăra luminii Lui
20Si cu timpul, preotul Zamolxe cel Dumnezeu Ler la neamurile pământului.
Bătrân, Mosul, i-a chemat si pe alții la 31Iar voi preoții si preotesele, si urmasii

preoția Lui Dumnezeu inițiindu-i la vostri, să o arătați neamurilor din care


focul faceți parte ca ele să o dea si celor care
sacru, cu fața către răsărit, la ape vor veni după voi. 32Dar acum lumea
limpezi, pământenilor este încă plină de întuneric
pe vârfuri de munți si în luminisuri de si purtătorii luminii se vor strădui mult
păduri. 21Toți cei hirotonisiți învățaseră timp să aducă pe oameni la înțelepciune.
pe de rost cele zece precepte ale 33Si vor fi multe suferințe si multe

Domnului aflate pe tablele din cer si distrugeri pe drumul luminii care în timp
aduse de Ene uriasul pe pământ si stiau va fi din ce în ce mai neted. 34Iar voi si
să frângă pâinea întru amintirea urmasii vostri, preoți si preotese, ca
Domnului Ler. purtători ai luminii, veți suferi că sunteți
trimisi mereu în suflete care se
22Iar de atunci a pornit în lume
întrupează ca să arătați mereu si mereu
cunoasterea înțelepciunii. 23Si de la
calea cea bună dată de Domnul din cerul
preoțimea lui Zamolxe cel Bătrân au luat
Său de purpură. 35De astăzi veți fi numiți
hrana luminii si alte popoare cât au putut
si rugmani, cei care aduc rugul sacru al
ele pricepe.
Lui Dumnezeu printre oameni”.
24Si Domnul Dumnezeu veghea în
36Si multe taine i-a învățat Ene pe
lumina cristalină a cerului de purpură si
preoții si preotesele acelor vremuri,
despre puterea divină, despre cum omul întâmplă. 48Atunci Zian l-a strigat pe
să-L cunoască pe Dumnezeu, despre zei Ene: „Ascultă-mă, ascultă-mă,
si zeițe si despre cum omul să stea ascultămă!”.
aproape de puterile divine, ca el să nu se 49Iar când a intrat în carul de foc
piardă. Zian l-a întrebat pe Ene: „Spune-mi ce se
37Tot atunci Ene uriasul i-a îndemnat întâmplă cu pământul, de ce este
pe rugmani să meargă la rasele de nelinistit si tremură? Ca să nu pier si
oameni ai pământului ca să se împreune eu!”. 50Si Ene uriasul i-a zis: „De ce
cu femeile acelor rase ca asa ele să nască strigi si te îngrijorezi? Domnul ne-a spus
oameni cu minți mai luminate. 38Si Ene să curățăm pământul de oameni sălbatici
le-a mai spus: „Femeile feluritelor rase si răi. 51Eu l-am rugat pe Domnul să-i ia
de oameni vor naste ființe pământene de pe pământ pe oamenii acestia. 52Tu cu
care vor avea minți mai bune. 39Si asa cei apropiați ție să mergeți pe vârfurile
oamenii care vor urma vor creste în înalte ale munților, la toartele cerului, că
înțelepciune. 40Mințile oamenilor vor fi acolo nu vor ajunge apele”.
din ce în ce mai luminate, dar aflați că 53Si Ene l-a luat pe Zian si i-a arătat
marile lor capacități vor fi ascunse. 41Si locul în carul de foc de unde se vor
cu timpul, când omenirea se va amesteca revărsa puterile ca să tulbure apele lumii.
îndeajuns de mult, toți oamenii care se 54După un timp pe pământ au venit
vor naste vor avea ascunse în mințile lor ape mari si a iesit foc din măruntaiele
mari puteri. 42Dar aceste puteri vor iesi la pământului omorând pe mulți oameni
iveală doar puțin câte puțin până când asa
oamenii din viitor vor înțelege că miezul cum i-a găsit. 55Dar Zian cu ai lui si cu
minților lor este de la îngeri. 43Si timp va alți oameni care erau pe munți la acele
CARTEA VIEȚII
11 timpuri au scăpat. 56Si viețuitoarele care
trece până când ei se vor trezi ca să erau pe înălțimi si în alte părți din lume,
înțeleagă aceste taine”. pe unde nu se ridicaseră apele, au scăpat
de potop si foc. 57Dar apa nu a acoperit
44Apoi toți cei strânsi pe vârful de
pământul întreg si mulți alți oameni nu
munte s-au întors pe pământurile lor.
au pierit.
45Îngerii veghetori, uriasii si rugmanii
58Si într-o zi pe când Ene le vorbea
umblau prin lume si le arătau oamenilor
floarea vieții ca privind-o să-si deschidă oamenilor, acestia au văzut un armăsar
mințile si să crească în ei speranța alb coborând din ceruri, în mijlocul unui
împlinirii în lumina Lui Dumnezeu. vârtej de vânt si de praf. 59Ene le-a spus
celor ce se aflau acolo că acel armăsar a
46A mai trecut vremea si Zian
coborât din ceruri pentru a-l lua pe el
Zamolxe a avut copii cu Bendisa,
într-o lungă călătorie, din care însă nu se
nevasta
va mai întoarce printre oameni. 60Si asa
lui cea frumoasă ca luna de pe cer. 47Si la
Ene a plecat în lumea îngerilor cu o
acel timp pământul era nelinistit si Zian a
masină zburătoare a celor veniți din
mers la străbunicul său Ene uriasul, care
stele,
statea în carul de foc, să afle ce se
trimisii Domnului.
61Zamolxe cel Bătrân a făcut un altar calea luminii. 77Ei se reîncarnează adesea
pe locul de unde plecase Ene uriasul la în preoți si preotese cu har că să
cer. 62Si din când în când pe locul acela înfăptuiască planul Lui Dumnezeu de
se aprindea focul sacru al nemuririi si crestere în lumină a sufletelor până când
oamenii îl chemau pe Ene să se întoarcă. ele ajung suflete îngeresti. 78În cerul al
63Iar pe Ene uriasul oamenii îl numeau
cincilea vin sufletele celor care au slujit
Ene cel Înțelept sau Omul Luminii. adevărul si dreptatea. 79Ei se încarnează
adesea în conducătorii iubiți de ființele
64Odată Zamolxe cel Bătrân s-a
din lumile unde poposesc. 80Iar în al
întâlnit cu câțiva preoți si câteva saselea cer vin înțelepții, cei care s-au
preotese. 65Si acestia l-au rugat: apropiat mult de lumina Lui Dumnezeu.
„Domnul 81Ei se reîncarnează mai rar, sunt suflete
nostru să ne spui si nouă despre cele bătrâne pătrunse adânc de lumina
sapte ceruri că iată Ene cel Înțelept a Domnului. 82Si în cerul al saptelea vin
plecat dintre noi fără să aflăm despre toți cei chemați de Domnul. 83Acolo se
drumul lui la Domnul făcut în tinerețea duc numai îngerii cei mari si marile
sa, atunci când a trecut prin cele sapte suflete care se reîncarnează foarte rar,
ceruri. 66Noi credem că domnia ta stie”. doar dacă sunt trimise de Domnul cu
67Atunci Zamolxe cel Bătrân a zis: „Cu
treburi anume”.
adevărat Omul Luminii mi-a destăinuit
84Preoții si preotesele au dus mai
aceasta. 68Si e timpul să spun si eu altora
despre minunile celor sapte ceruri pe departe aceste taine spuse lor de
unde a trecut arheul Ene uriasul”. Zamolxe cel Bătrân.
85Si în timp s-au făcut frății care trăiau
69Toți ascultau cu luare aminte si Zian
Zamolxe a continuat: „În primul cer se după legile aduse de Ene, Omul Luminii,
duc cei darnici si cu suflete nobile. 70Iar preceptele si înțelepciunea date lui de
când se întorc în lumile pământene ei către Domnul Cel Preaînaltul. 86Cu
sunt cei bogați si care au de toate din timpul, unii oameni mai luminați, s-au
plin. 71În cerul al doilea se duc cei care retras în munții cei mari si acolo urmau
au făcut bucurie vieții multor ființe. spiritul lui Zamolxe cel Bătrân. 87Si stau
72Acolo este cerul celor fericiți. 73În al
în rugăciuni repetând numele Zam, cel
treilea cer se duc cei cutezători, curajosii dat, de Ene uriasul, lui Zamolxe cel
care au înfruntat întunericul aducând Bătrân, atunci când pruncul se născuse.
88Asa erau rugmanii, rohmanii, care ani
lumina. 74Ei au fost temerarii care nu
sCARTEA si ani repetau numele Zam. 89Se stia că
VIEȚII de la numele Zam venea si cuvântul zău,
12 numele zeului pe care oamenii jurau.
au dat la o parte din fața întunericului. 90Iar când li se încheia viața rohmanii
75Adesea ei se renasc ca să fie pilde de mergeau în cerul de purpură al Lui
curaj pentru lumile unde se încarnează. Dumnezeu, căci dobândiseră nemurirea.
76În cerul al patrulea vin cei care au iubit
91Alți rohmani repetau numele lui
ființele Domnului si au avut milă de cei
Ram îngerul, tatăl lui Ene uriasul. 92Si se
rătăciți si i-au îndrumat cu răbdare pe
spunea că de la numele Ram au apărut
toate limbile pământului, căci îngerul Varanha, în locurile unde au venit întâi
Ram fusese cel care-i învățase pe îngerii. 8Aceste pământuri se vor numi
oamenii din Ramania să vorbească mai de-a pururea Varanha si aici sămânța
bine. 93Multora, în clipele morții, li se lăsată de îngerii veghetori nu va pieri
soptea în ureche numele Ram ca zeul vreodată”.
Iama să le netezească drumul spre cerul 9Si Zian, Zamolxe cel Bătrân, Mosul,
de purpură. 94Si mai erau alții care-l a părăsit si el pământul, mergând în cerul
venerau pe Mitru, fiul lui Ene uriasul. de purpură al Lui Dumnezeu, după o
95Mitru era numit soarele la care unii
viață lungă de sute de ani. 10Dar
oameni se închinau pentru a le da putere amintirea lui Zian, ca om al luminii si
corpului si limpezime minții. 96Si alții se primul preot al oamenilor, va dăinui. 11Si
rugau lui Ion, zeul apelor. 97Femeile se neamurile lumii spuneau că Zamolxe cel
rugau mai adesea Bendisei, zeița lunii de Bătrân era tot asa de vechi ca si timpul.
pe cer, cea care avea grijă de ele. 12Multe alte nume îi dădeau ei lui
CAPITOLUL 3 Zamolxe cel Bătrân ca zeu al vesniciei.
Lumea de după îngerii veghetori.
13Vremea pe pământ a fost din ce în
Pelasg străbunul. Neamul arimilor.
Abram din Aram si izvorul zamzam. ce mai bună. 14Oamenii stiau să cultive
Dacii si străbunii lor. pământul asa cum îi învățase patriarhul
Arie să facă, pe timpul când trăiau îngerii
1 Unii îngeri veghetori încă mai trăiau veghetori. 15Si țineau vie în minte
pe înălțimi, dar alții muriseră. 2Si până promisiunea că în viitor cândva oamenii
la stelelor vor reveni ca să-i vadă pe ei,
urmă au murit toți îngerii veghetori, care urmasii îngerilor celor dintâi.
îsi lăsaseră urmasi prin copiii făcuți cu 16Timpul s-a asternut peste locuitorii
femeile pământene. 3Trupurile lor moarte lumii care venerau simbolul omului cu
au fost rând pe rând arse de uriasi, aripi asa cum îsi închipuiau ei că
urmasii lor nesilimii, asa cum îngerii fuseseră
doriseră pe când erau încă în viață. 4Că străbunii lor, îngerii veghetori.
îngerii spuseseră că arzându-le trupurile
17Si a fost odată când s-a născut
moarte în focul sacru sufletele lor
mergeau la Domnul cel din cerul de Pelasg întemeietorul, pe pământurile care
purpură. se numeau Dacsa. 18Si Pelasg, un om
urias, care a avut mulți copii, era unul
5Si a fost un timp când Zamolxe cel
din urmasii lui Zian, Zamolxe cel Bătrân,
Bătrân, Mosul, îsi simțea sfârsitul Mosul. 19Se spunea despre Pelasg că era
aproape. 6Într-o zi a chemat la el pe cei asemeni zeilor de frumos si puternic ca
mai apropiați ai săi si le-a vorbit astfel: pământul care-l născuse pe coamele
„Eu mă voi duce curând la străbunul Ene munților celor înalți. 20Si el a fost
CARTEA VIEȚII
13 începătorul rasei poporului pelasg, tracii
uriasul care trăieste în cerul de purpură. cei vechi, înainte-mergătorii, oamenii
7Dar voi rămâneți aici în Țara Zeilor, în divini. 21Urmasii lui Pelasg, pelasgii si
ținuturile unde este miezul lumii regii lor i-au adunat pe oameni de prin
pesteri, păduri si munți, si au întemeiat
asezări. 22Si preoții care cunosteau până la munții cei mari, acoperisul lumii,
tainele lumii de pe vremea îngerilor CARTEA VIEȚII
14
veghetori le-au dat legi bune.
ducând cu ei scrierile sacre Veda si
23Mai apoi neamul arimilor, dintre
credințele cele vechi. 33Si au rămas prin
tracii cei vechi, arienii cei călători, acele locuri găsind si acolo crugul
urmasii lui Arie, coborâtori din pelasgi, pământului si făcând zeu din numele
au pornit în lume. 24Ei se închinau lui pământurilor de bastină, Dacsa, întru
Mitru, tatăl lui Arie si mulțumeau zeului amintire.
cerului pe care îl numeau Anu, sau
34Si a fost în vremurile cele vechi
Genarul, crezând despre el că era vechi
când un om din neamul arimilor numit
cât vesnicia, căci murea si renăstea de
Canaan a plecat cu soața lui Telena către
fiecare dată.
țările mai calde dinspre marea cea mare.
25Unii arieni au fost războinici vestiți
35Cu ei au mers mulți arimi care
condusi de zeul lor Ares despre care ajungând pe pământuri necunoscute au
credeau că îi făceau nemuritori. 26Unul întemeiat acolo Aramul, după numele
dintre regii lor vestiți s-a numit Ianus, iar îngerului Ram, țară mare care se întindea
altul a fost Indra. 27Arienii obisnuiau ca de la marea cea mare până peste fluviile
după moartea regilor lor cei mari să îi locului si până la desert. 36Si spuneau că
zeifice întru nemurire. 28Neamul hitiților acolo găsiseră curgând laptele si mierea.
numiți si nesilimi, coborâtori din arimi,
37Iar mai târziu alții au numit unele
hateii cei de demult, fiii lupului Hati, tot
pământuri de acolo Canaan după numele
din arieni se trăgeau.
lui Canaan arimul. 38Si alte pământuri de
29Si arimii au ajuns până în Egipt unde
prin acele locuri s-au numit Fenicia,
cu oamenii de acolo au început să facă după
piramide si să cioplească în piatră chipuri numele lui Fenix cel fericit, un fiu de-al
de uriasi întru amintirea străbunilor, si lui Canaan. 39În Fenicia arimii erau
acolo au făcut din piatră chipul lui închinători ai zeului Apollon, zeul
Zamolxe cel Bătrân pe care l-au numit luminii, iar țării i se mai spunea si
Sfinx. 30Alți arieni, nesilimii, s-au Filistia
înfruntat cu faraonii Egiptului care au si locuitorilor filistini, oamenii cei
învățat de la ei tainele războiului, dar prietenosi, tracii cei vechi.
mai
40Canaan si Telena au avut fii si fiice.
apoi au făcut pace si faraonul Ramses cel
41Si unul dintre fiii lor a fost Cadmos,
Mare al Egiptului a luat de soție pe
numit si Marele Mag, care, împreună cu
Naptera, fata regelui nesilim Hatusiliu,
Armonia, soția lui, au mers la multe
pe care a iubit-o mai mult chiar decât pe
popoare pe care le-au învățat să scrie
Nefertari, căci Naptera era încarnarea
după un alfabet pe care Canaan îl stia de
zeiței iubirii Hator căreia Nefertari îi
la poporul cel vechi al hitiților, nesilimii
aducea omagii. 31Si reginei Naptera i s-a
hiperboreeni de la nord de fluviul Istru
ridicat templu în Egipt.
care duseseră scrierea din Varanha peste
32Alți arieni si cavalerii traci, au ajuns
tot pe oriunde merseseră în lume. 42Se
cu regele lor Indra si cu zeii neamului lor
stia că scrierea fusese dată oamenilor de Melchisedec i-a zis: „Să iei aminte
către îngerii veghetori pe vremea lui Ene Abram, om din neamul îngerului Ram, la
uriasul. această taină care va face din poporul tău
43A fost o vreme când în Ur, orasul un neam mare si puternic. 57Pe copiii
uriasilor din țara Aram, trăia Abram urmasilor tăi să-i învățați de mici să
arameul, un om al cărui tată era din spița vadă
îngerului Ram. 44Numele lui Abram focul sacru al Domnului din cer. 58Si să
însemna ‚cel din neamul lui Ram’. aprindeți acest foc o dată la sapte zile.
CARTEA VIEȚII
45Si Abram si-a zis: „Nu mai pot sta 15
printre oamenii de aici. 46Mă voi duce 59Atunci toți ai casei să priviți focul, căci
mai bine pe pământurile din Canaan că ține loc de focul viu din cer. 60Si asa
Domnul îmi va da mie acele locuri si din copiii vostri Îl vor vedea pe Domnul si
mine va iesi un popor puternic întru sufletele lor vor fi bune în trupuri care
credință care va arăta lumii atât calea vor creste sănătos. 61Si de asta se va
dreaptă cât si rătăcirea întru cunoasterea bucura îngerul Ram în cerul cel de
Domnului. 47Si oricât va fi lumea de purpură”.
rătăcită unii din urmasii mei vor găsi 62Atunci Abram a întrebat: „Ce voi
lumină pe calea lor până după zilele de face cu idolii mei în care cred? 63Oare
pe urmă când lumea va fi salva si focul despre care îmi vorbesti poate avea
oamenii vor fi ca si îngerii, părinții lor”. mai mare putere decât idolii cu care am
48Si Abram a mers în țara Canaan cu venit eu din Ur?”. 64Si Melchisedec i-a
nevasta lui Saraia si cu oamenii lor, iar spus: „Îți poți ține idolii ca să nu uiți de
acolo au prosperat. 49Si se înțelegeau unde ai venit. 65Dar ia seama că idolii tăi
bine cu oamenii acelor locuri căci sunt faceri de mâini omenesti si puterea
vorbeau aceeasi limbă a arimilor. lor vine din credința ta în ei. 66Dar acesti
50Într-una din zile Abram a aflat că
idoli nu pot fi mai puternici decât focul
trăia în Canaan un mare preot care se sacru cum nici tu nu esti. 67Că focul
numea Melchisedec, un om din neamul sacru este viu si curăță sufletul pe când
arimilor. 51Si Abram a mers să-l idolii doar încântă privirea. 68Să le dai
cunoască si Melchidesec care l-a primit poruncă urmasilor tăi ca în vecii vecilor
cu voie bună. 52Melchisedec era sufletul să nu uite să privească focul sacru. 69Si
lui Zian, Zamolxe cel Bătrân, trimis pe asa ei să țină legătura lor cu Domnul de-
pământ. a
pururea. 70Iar când ei vor uita să facă
53Nu mult după aceea Abram a vrut să
aceasta atunci vor suferi. 71Că focul
fie si el preot, iar Melchisedec l-a sacru
hirotonisit în preoția Domnului vine de la zei, de la îngerii veghetori”.
Dumnezeu. 54Căci Melchisedec cunostea
72Într-o zi niste oameni au distrus
istoria veche a pământenilor, despre
îngerii veghetori si despre Ene uriasul. idolii lui Abram. 73Si el a văzut în asta un
semn rău si i-a povestit totul lui
55Asa Abram a primit, de la
Melchisedec. 74Iar Melchisedec i-a zis lui
Melchisedec, taina luminii sacre. 56Si Abram: „Mergi în Egipt, căci de acolo va
porni poporul tău si acolo va învăța să-L Abram un fiu pe care el l-a numit Ismail.
slujească pe Domnul. 75Aici în Canaan 92Dar Saraia a pizmuit-o pe Agar
nu mai ai de ce să stai. 76Idolii tăi au fost pentru că avea prunc si i-a cerut lui
sfărmați, dar urmasii tăi îi vor cunoaste Abram să o alunge în desert cu prunc cu
din nou”. tot. 93Si Abram nu a avut încotro că
77Si Melchisedec i-a mai spus: „Să te Saraia era prima lui nevastă.
feresti de circumcizie si să lasi cu limbă 94La plecarea Agarei, Abram i-a spus:
de moarte urmasilor tăi că popoarele care „Nu am ce face decât să te las în mâinile
vor iesi din ei să nu-si facă circumcizie Domnului. 95Si când vei fi la mare
cum fac egiptenii, căci ea este rea în fața strâmtoare să chemi în credință numele
Domnului. 78Că Domnul l-a făcut pe om lui tainic care este Zam. 96Atunci
asa cum este si nimeni nu poate să Domnul nu te va lăsa. 97Si Domnul va
ciuntească corpul omului. 79Si ia aminte CARTEA VIEȚII
că cei care au făcută circumcizia nu vor 16
avea mintea întreagă. 80Ei vor suferi si face ca Saraia să te lase să vii înapoi
lesne îi vor lua duhurile demonice în acasă”.
stăpânire. 81Pe oriunde vor umbla 98Si Agar a plecat în desert cu pruncul
urmasii ei Ismail. 99Acolo îsi astepta moartea,
tăi să nu se ia după popoarele care-si fac căci apă nu era si stătea sleită de puteri.
circumcizie că soarta acelor neamuri este 100Si Agar a început să se roage
ca ele să piară. 82Si poporul egiptenilor Domnului cu cuvântul pe care i-l spusese
este sortit pieirii”. Abram, chemându-L în minte pe Domnul
83Si la plecarea lui Abram către Egipt, ca să o ajute zicând, Zam, Zam, Zam...
Melchisedec i-a mai spus o taină: „Să ții 101Atunci a trecut pe deasupra locului
minte că oricând vei fi la strâmtoare să un înger zburând cu vimana, carul lui
chemi numele tainic al Domnului care zburător. 102Si îngerul a auzit cuvintele
este Zam. 84Si aceasta să o spui numai Agarei si i s-a făcut milă de ea. 103Atunci
celor apropiați ție si doar la mare nevoie. îngerul a trimis o lumină puternică care a
85Puterea acestui nume stă în credință, intrat adânc în pământ si de acolo a iesit
desi numele poate fi stiut de mulți”. apă. 104Si Agar a băut din apa care-i
86De atunci Abram îsi făcuse obicei să dădea puteri si si-a înălțat privirea spre
aprindă focul sacru si să spună în gând cer si a mulțumit Domnului. 105Ea si-a
numele tainic al Domnului. 87Si credea umplut burduful cu apă si a mers la
din inimă si fața îi devenise luminoasă si Ismail care era aproape mort si i-a dat
mulți se minunau de înțelepciunea lui apă să bea. 106Asa au căpătat puteri si sau
Abram. întors la casa lui Abram că Saraia
88Când a ajuns în Egipt, Abram s-a
primise în vis înstiințare de la Domnul să
nu o mai urască pe Agar. 107De atunci
apucat de negoț. 89Si acolo în Egipt,
acel izvor cu ape ale vieții s-a numit
Abram si-a luat a doua nevastă, o
Zamzam.
egipteancă cu numele Agar. 90La timpul
potrivit Abram s-a întors în Canaan în 108Când a auzit cele întâmplate Abram

pământul promis. 91Si Agar i-a născut lui a mers degrabă la Melchisedec si i-a spus
totul. 109Si Melchisedec a profețit: „Cât 124În Sinai poporul lui Iacob a stat
timp va curge izvorul Zamzam, si va fi patruzeci de ani în desert. 125Doar cei tari
curat, atât vor dăinui si urmasii Agarei, au rezistat căldurii si lipsei de mâncare.
că din apa aceea se trage si viața lui 126Acolo în Sinai, Moise a dat pentru
Ismail. 110În timpurile ce vor veni, popor legile Tora, care să amintească de
puterea urmasilor lui Ismail va veni de zeii egiptenilor, de înțelepciunea zeului
acolo”. Thoth si de puterea zeului solar Ra,
111Apoi Saraia a născut si ea un băiat Amen-Ra.
pe care l-au numit Isaac. 112Mai târziu 127Dar în legile Torei, Moise l-a
Iacob, copilul lui Isaac, a mers în Egipt nesocotit pe străbunul său Abram si i-a
cu toți ai lui. 113Acolo urmasii lui Iacob învățat pe urmasii lui Iacob că
ascultau de vorbele lăsate de străbunul circumcizia era bună, căci si el fusese
Abram si au refuzat să fie circumcisi circumcis de către egipteni. 128De atunci
după obiceiul egiptenilor. 114Si poporul au început marile suferințe ale poporului
lui Iacob s-a înmulțit peste măsură, iar lui Iacob care a urmat circumcizia, desi
egiptenii au început să-i asuprească, le Melchisedec îi spusese lui Abram de răul
omorau pruncii si-i puneau la munci CARTEA VIEȚII
17
grele la piramide si la temple. 115Si asa
acesta. 129Si toate durerile neamului lui
au trecut patru sute de ani în suferință si
Iacob au creat speranța de salvare în
durere, timp în care copiii lui Iacob îsi
viitor, venirea unui om trimis de
uitaseră limba arimilor în care au vorbit
Domnul, cu puteri mai mari decât cele
strămosii lor Abram, Isaac si Iacob.
ale lui Moise. 130Si l-au numit Mosia,
116A fost apoi un timp când egiptenii
după numele adevărat al lui Moise, care
căutau pruncii copiilor lui Iacob ca să-i era Mose. 131Iar alte neamuri i-au spus,
omoare. 117Atunci mama lui Moise, salvatorului asteptat, Mesia. 132Acel om
nevasta lui Amram, l-a pus pe pruncul ei îi va salva pe copiii lui Iacob si va salva
într-un cos plutitor pe apa Nilului. 118Si si lumea.
ea a pronunțat de câteva ori numele
133Poporul se pregătea să iasă din
tainic al Domnului pe care îl stia de la un
Sinai si să intre în Canaan. 134Si cu puțin
strămos. 119În ziua aceea fata faraonului a
timp înainte de moarte sa Moise s-a trezit
găsit pruncul în cosul de pe apa Nilului si
în lumina Domnului si a vrut să distrugă
l-a luat pe băiat cu ea. 120Si Moise a
Tora. 135Dar era prea târziu căci cei trei
crescut după legea egiptenilor si a fost
fii răi ai lui Aaron, fratele lui Moise, erau
circumcis după obiceiul lor.
mari preoți si aveau putere asupra
121Când a ajuns bărbat în toată firea
poporului.
Moise a aflat că era din neamul copiilor
136Si Moise a vorbit si a profețit:
lui Iacob. 122De atunci Moise se tot
„Acum stiu că legile Torei scrise de mine
gândea cum să scape neamul său si să-l
vor fi o mare rătăcire pentru poporul lui
scoată din robie.
Iacob. 137Dar a fost voința Domnului ca
123Mai târziu Moise a răsculat poporul
acest popor să fie în veacuri pildă de
care a fugit în ținutul Sinai trecând freamăt întru credință, de coborâsuri si
ascuns printre trestiile Deltei Nilului.
urcusuri, de suferință si bucurie, ca la legile străbune.
timpurile cele de pe urmă să fie salvat. 149Pe oriunde în lume se năsteau
138Si toate neamurile lumii vor vedea
uriasi, în rasele oamenilor, ei erau
povara pe care o va duce poporul lui preamăriți si era obiceiul ca la moartea
Iacob si doar un trimis al Domnului îi va unui urias, el să fie îngropat sub movile
putea salva pe urmasii lui Iacob în viitor, mari de pământ. 150În alte părți din lume
la sfârsitul timpului de suferință. 139Si uriasii fuseseră numiți nesilimi, iar pe
până când poporul lui Iacob nu va locurile unde erau munții cei mari ai
renunța la Tora vor fi mari suferințe în lumii, în țara Vedelor sacre, uriasilor li
toată lumea. 140Si vă mai spun că toate se
popoarele care-si fac circumcizie vor spuneau iacsasi, iar elenii îi numeau
pieri până la urmă. 141Asa ne-a spus si daimoni.
părintele Abram arameul, dar eu am 151S-a scurs timpul si lumea s-a mai
nesocotit vorbele lui. 142Iar dacă poporul amestecat, iar apele luminii printre
lui Iacob nu va renunța la circumcizie va oameni au devenit mai tulburi. 152Dar
pieri si el că acum îl mai ține doar Domnul Dumnezeu veghea în cerul Lui
lumina de purpură ca drumul oamenilor spre cer
sacră a săptămânii. 143În timpurile cele de să se netezească.
pe urmă vor fi oameni ai Domnului care ☼☼☼☼☼☼☼☼
vor merge în Egipt să trezească puterile 18
zeilor Egiptului si asa lumina divină va CARTEA NEMURIRII
străluci din nou pe acel pământ si toți sau
oamenii întunericului aflați acolo vor CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL
pieri. 144Gloria Egiptului este FIUL LUI DUMNEZEU
nepieritoare, căci acolo sunt întruchipați CAPITOLUL 1
în piatră uriasii si încarnările lor, zeii cei Focul sacru dacic si nasterea Lui
de demult ai spiței lui Abram”. Zamolxe. Zamolxe merge pe calea
145Cuvintele lui Moise au cutremurat
preoției. Zâna Ila si chemarea
iubitelor.
poporul lui Iacob si corpul mort al lui
Căsătoria Lui Zamolxe.
Moise a fost incinerat pe muntele Sinai.
146În Țara Zeilor dacii erau pe 1 Dumnezeu, Tată si Mamă, era Focul
pământurilor lor de la începutul lumii, iar Viu din cerul de purpură. 2Si a văzut
sămânța lor era de la uriasi. 147Si stiau Domnul că se cam tulburaseră apele
cum să cheme să fie cu ei spiritele luminii din inimile oamenilor. 3Domnul
străbunilor, lerii cei de demult, pe Ene se gândea la traci, poporul Său si s-a
uriasul, pe Mitru, pe Arie si pe Zamolxe hotărât să coboare pe pământ spirite
cel Bătrân, patriarhii neamului, arheii cei alese ale luminii divine ca să le arate
dintru începuturi ai Dumnezeului Ler. oamenilor iubirea Lui. 4Si cu ele a trimis
spiritul Lui Melchisedec, Mare Preot în
148Dacii frângeau pâinea, pascua, si o
veac si rege drept, ca să se întrupeze în
mâncau împreună întru amintirea lui
Zamolxe.
Zamolxe cel Bătrân, uriasul, iar cavalerii
traci păzeau neamul ținând cu străjnicie 5Pe dealurile de la Sarmisegetuza se
aflau multe case din piatră si lemn. 6Si cerului Crăciun a văzut o cometă
una dintre ele era a lui Crăciun si a strălucitoare care va rămâne asa timp de
nevestei sale Vetra, doi păstori de oi la multe ceasuri. 25Si-si zicea el mulțumit:
munte. 7Ei aveau două fete, pe Mierla si „Sunt semne bune. Dumnezeu Fărtatul Îi
pe Mia. 8Crăciun si Vetra si-ar fi dorit să arată băiatului meu slava cerului si
aibe si un băiat. 9Si Crăciun a vorbit cu lumina. Fiul meu va ajunge om mare în
Zoda, preoteasa vestală, presbitera care neamul nostru ales al arienilor”.
locuia de cealaltă parte a dealului. 10Zoda 26Moasa a spălat copilul si L-a pus la
slujea la altarul Zânei Zânelor. 11Si Zoda pieptul mamei să sugă lapte. 27Apoi ea a
i-a chemat pe Crăciun si pe Vetra la binecuvântat apa dintr-un vas si a
focul sacru ca împreună să-I ceară Lui închinat-o zeilor, si i-a stropit pe băiețel
Dumnezeu un băiat. si pe mamă cu busuiocul muiat în apă.
12În ziua hotărâtă Crăciun si Vetra au 28Si l-a chemat pe Crăciun să-si vadă
sosit la casa Zodei pregătiți să se băiatul.
întâlnească cu zeii. 13Si Zoda a aprins CARTEA NEMURIRII
focul sacru dacic, iar Crăciun si Vetra se 19
țineau de mână si ascultau cum Zoda Când Crăciun a intrat în casă L-a
29
invoca zeii. 14Si la sfârsit ea a chemat pe învelit pe prunc cu o piele de urs. 30Apoi
Zâna Fertilității astfel: „Zână bună, zână L-a luat în brațe pe băiețel si a iesit cu El
bună, fii aici la noi stăpână, acestor tineri în curte. 31Si L-a dus la focul sacru si a
cu noroc dă-le un băiat de foc!” 15Apoi zis: „Te-ai născut pe pământul casei, să
Crăciun a luat-o pe Vetra în brațe, a ai puterea marelui pământ. În viață să-Ți
sărutat-o si i-a spus: „O să avem un sporească mereu puterea cu puterea lui.
fecior ivit din foc”. Să Te vadă acum si focul si soarele si
16După un an si ceva Vetrei îi sosise
cerul. Esti copil al focului, Te numesc
timpul să nască. 17Si era vreme de iarnă, Zamolxe si Te închin Lui Dumnezeu. Cu
o moasă si două vecine o vegheau pe trupul esti fiul meu, dar cu sufletul să fii
Vetra în casă. Fiul Lui Dumnezeu. Tu să aduci
înțelepciune neamului nostru. Zău!”
18Crăciun, aflat în curte, se încălzea la
32În dimineața aceea Crăciun a pornit
foc si astepta. 19Din când în când privea
cerul si vedea luna luminată mai mult de prin sat cu un sac plin de daruri pe care
jumătate. 20Si-si zicea Crăciun: „Băiatul le dădea copiilor pe măsură, că era tare
meu se naste când luna este în crestere cu bucuros că i se născuse un băiat. 33De
lumina ei. Peste vreo cinci zile e lună atunci, în fiecare an, Crăciun îsi luase
plină”. obiceiul să facă daruri copiilor la
aniversarea zilei nasterii Lui Zamolxe.
21Se apropia dimineața si Vetra stătea
34Asa acest obicei s-a răspândit la toate
pe pământul din casă si era în durerile neamurile tracilor. 35Iar când darurile
nasterii. 22Si când a auzit plânset de erau descoperite, fie puse sub perină, fie
copil, Crăciun a privit atent spre cer si a în cioarecii grosi de lână, oamenii
văzut vulturii zburând în cercuri mari ziceau:
deasupra Sarmisegetuzei. 23Si atunci au „A venit Crăciun cu daruri”.
apărut primele raze de soare. 24Pe bolta
Când Zamolxe a împlinit sapte ani,
36 greacă.
Crăciun L-a dus la Zoda, preoteasa 53Au trecut anii si Zamolxe a devenit
vestală si i-a zis: „L-am adus pe băiat un tânăr înalt, bine legat si chipes. Era
aici la tine. Îl înveți să scrie, să citească tare destoinic si ajuta în toate cele ale
si să slujească la altar. 37Nu-L dau gospodăritului.
preotului Dordas că el face sacrificii de 54Si la vârsta de saisprezece ani
animale. 38Eu cred că jertfele sunt rele. Zamolxe a fost hirotonisit presbiterum,
39Dumnezeu Fărtatul nu poate să ceară
preot dac al Lui Dumnezeu. 55De atunci
vărsare de sânge, luare de viață în Zamolxe purta la gât talismanul
numele Lui, nici de om nici de animal”. preoțesc,
40Si Zoda i-a răspuns: „Bine rumâne. floarea vieții gravată pe o piatră subțire
Dacă băiatul este harnic la învățătură, el si
va ajunge presbiterum, preot”. netedă.
41Crăciun a mai zis: „Tu nu faci jertfe 56I se dusese vestea Lui Zamolxe că
de animale la altar. 42Eu cred că cine era preot al Zeului Dumnezeu, Domnul
oferă sânge Domnului, primeste tot Zeu, Marele Zeu al tracilor, si că nu
sânge în schimb. 43Neamul ăsta al nostru făcea jertfe de niciun fel. 57Zamolxe
trebuie să învețe să nu mai verse sânge. primea ca ofrande mâncare, fructe si flori
Asta nu-i bine, că Dumnezeu Fărtatul care, după ce erau închinate Domnului,
vrea pace în tot ce facem”. ele erau date ca pomană celor prezenți.
CARTEA NEMURIRII
44Si la plecarea lui Crăciun, Zoda i-a
20
zis: „Asa este. Mergi cu bine bade 58Si se mai stia că preotul Zamolxe nu
Crăciun. Voi avea eu grijă de băiat cât El bea nici vin si nici tării si era priceput să
va fi aici cu mine”. cheme la focul sacru dacic pe oricare zeu
45Lui Zamolxe îi plăcea învățătura, sau zână.
dar îl ajuta si pe tatăl-său în treburile 59Când Zamolxe s-a apropiat de vârsta
gospodăresti. 46Adesea amândoi mergeau de douăzeci de ani, Crăciun, tatăl, L-a
la târgurile unde veneau si negustorii sfătuit să-si găsească o fată, cu inimă
greci. 47Atunci Zamolxe era curios să iubitoare, cu care să se însoțească. Si El
afle cât mai multe despre credințele i-a urmat îndemnul.
grecilor si mereu îi întreba despre zeii
60Într-o zi, pe un vârf de deal,
lor. 48Se împrietenise cu Nestor, băiatul
lui Eteocles, un negustor de loc din Zamolxe a pregătit altarul Zânei Vesta.
61Si a trimis veste tinerilor de însurat că
insula Samos, Ionia. 49Eteocles făcea
comerț cu dacii oferindu-le ulei de seara la asfințit de soare El va conduce
măsline, vase de metal, ceramică pictată, un ritual de chemare a iubitelor pentru
podoabe si oglinzi. 50Lua de obicei în flăcăii satului.
schimb miere, grâne si aur. 51Zamolxe si 62Spre seară când flăcăii au sosit,
Nestor erau de vârste apropiate si Zamolxe le-a spus rânduiala, asa cum
petreceau mult timp împreună. 52Asa au vor
învățat ei să vorbească limbile dacă si face ca fiecare să-si găsească perechea
potrivită. 63Si le-a mai zis că atunci când următorul îndemn: „Vino la târg! Vino la
doi oameni care se iubesc si se însoțesc, târg!”
bărbatul este ca Dumnezeu, iar femeia sa 74Dimineața Zamolxe l-a întrebat pe
ca Domnazâna, perechea Domnului, căci tatăl-Său: „Tată, când este târg la ses?
iubirea dintre bărbat si femeie este dată 75Crăciun i-a răspuns: „Poimâine. Si vom
de la zei. merge si noi”. 76Zamolxe i-a mai zis: „Eu
64Apoi Zamolxe a aprins focul sacru si voi fi acolo cu flăcăii satului. Vom face
a chemat să fie prezenți acolo toți zeii la târg un foc sacru, asa că nu conta pe
neamului. 65Si când focul s-a întețit El a Mine ca să te ajut cumva”. 77Si Crăciun
invocat-o pe zâna Ila, cea care aducea I-a mai zis: „Bine. Îl iau pe frate-meu
bucurie oamenilor, astfel: Ila Ila Ila, Vercu. Voi tinerii mergeți în pace”.
sămi 78Seara Zamolxe s-a întâlnit iarăsi cu
trimiți tu zâna. Ce se potriveste, care flăcăii la vatra Zânei Vesta. 79Si când
mă iubeste. Vină făr-alai, p-un picior de ceremonia focului sacru dacic a luat
plai. Să trăim no’ hai, p-o gură de rai. sfârsit, tinerii si-au împărtăsit părerile.
Ila, Ila, Ila, Ila. Ila, Ila, Ila, Ila. Ila, Ilai, 80Cându, unul dintre băieți a zis: „Am
la. Mie îmi vei fi, din zori la chindii. visat o mare adunare de oameni unde noi
Zâna Florilor, Zâna Zânelor. Si când o făceam focul sacru”. 81Andru a zis si el:
fi „Mâine e sărbătoare la câmpie. Să
noapte, ne-om iubi în soapte. Una noi mergem si noi”. 82Si ei toți au hotărât să
vom fi, până-n zori de zi. Ila, Ila, Ila, Ila. se ducă la târg. 83La plecare Zamolxe le-
Ila, Ila, Ila, Ila. Ila, Ilai, la. a
66Si înainte de a se despărți de flăcăi, spus tuturor: „Ne întâlnim de dimineață
Zamolxe le-a mai spus: „Chipul fetei în zori la casa lui Andru. Mergem la târg
hărăzite fiecăruia dintre noi ne va apare si acolo vom face un foc mare”.
în vis, Să țineți minte visele. Le vom CARTEA NEMURIRII
discuta apoi în serile ce urmează”. 21

67În zilele de după aceea, ritualul


La faptul zilei tinerii au pornit călări
84

focului sacru, făcut la asfințitul soarelui, către ses cu Zamolxe în frunte. 85El era
s-a repetat la altarul Zânei Vesta. 68Si îmbrăcat cu totul în alb si purta la gât
când ceremonia se termina toți îsi talismanul, preotului dac, având floarea
povesteau visele pe care Zamolxe le vieții gravată pe piatră.
tălmăcea. 69Asa, noapte de noapte, visele 86Când au ajuns la târg, tinerii au ales
tuturor le împlineau dorințele. un loc numai bun si au aprins acolo focul
70La început, într-un vis, Zamolxe a
sacru dacic, cinstind cu invocațiile lor pe
întrezărit o tânără aflată departe si nu i-a Zâna Ila. 87Mulți oamenii s-au strâns în
văzut chipul. 71Apoi în visele din nopțile jurul lor, mai cu seamă fetele priveau
următoare fata a reapărut si El a văzut-o atente la băieții falnici coborâți de la
din ce în ce mai aproape. 72Zamolxe stia munte. 88Unele fete erau de prin partea
că visele se înnădesc până când mesajul locului si-i cunosteau bine pe flăcăi.
primit era descifrat. 73Si într-o noapte 89Si după ce ritualul s-a sfârsit, fetele
Zamolxe a primit în vis de la fată au intrat în vorbă cu băieții.
Cu pasi timizi, s-a apropiat de
90 Anusa, Firu cu Ana si Dragos cu Felicia.
Zamolxe fata pe care El o văzuse în vis. 108Si când a sosit ziua marii nunți, la
91Si ea I-a spus: „Iată-mă! Mă cheamă altarul din deal s-a strâns multă lume ca
Bendisa. Ia-mă cu tine bădiță si-ți dau să vadă ritualul căsătoriei celor opt
năframă cusută în Noaptea de Sânziene”. perechi. 109La focul cel mare tinerii vor
92Când Zamolxe a auzit-o, Si-a spus: „E spune Jurământul Iubirii Sacre. 110Toți
Zâna Zânelor, are două cosițe blonde erau îmbrăcați după datină, mirii cu
lăsate pe spate. 93Iată fata pe care o cămăsi cusute cu flori, cu pieptare si cu
iubesc pentru sufletul ei, iată mama bună cusme cu pene de fazani, iar miresele
pentru urmasii pe care Mi-i doresc”. aveau vesminte si năframe cusute cu fir
94Atunci Zamolxe i-a zis: „Zâna mea, te de aur. 111Tuturor perechilor le vor fi nasi
voi duce la părinții Mei să te cunoască”. Crăciun si Vetra, părinții Lui Zamolxe.
95Fârtații Lui Zamolxe si-au aflat toți 112Când a sosit momentul căsătoriilor,
alesele inimilor lor si doreau să le ducă Zamolxe si Bendisa s-au apropiat de
cât mai repede acasă. 96Si Andru i-a vatra focului sacru. 113Si Zamolxe a
îndemnat: „Pe cai! Să pornim spre chemat pe celelalte perechi. 114Fetele
munte!” stăteau toate în stânga alesilor lor.
97După care fiecare si-a asezat fata lui 115Si Zamolxe L-a invocat pe Zeul
pe sa si toți au pornit cu caii la trap. Dumnezeu, apoi rând pe rând i-a chemat
98Caii si călăreții odată ajunsi pe pe zeii si zânele strămosesti ca să aducă
culmea dealului, perechile au poposit la perechilor sănătate, belsug în case,
casele băieților. armonie si urmasi. 116Si toți cei prezenți
au simțit cum erau cuprinsi de tihnă.
99Fiecare fecior s-a înfățisat părinților
117Când a sosit momentul spunerii
cu aleasa inimii sale. 100Era obiceiul ca
fetele să doarmă separat până la Jurământului Iubirii Sacre, Zamolxe i-a
căsătorie. Si asa ele să se obisnuiască cu îndrumat pe miri si pe mirese zicându-le
casa unde vor locui. astfel: „Toate perechile să repete după
Mine cuvânt cu cuvânt asa: 118De astăzi
101De a doua zi au început pregătirile
eu fac legământ, pe tot ce-mi e mai drag
pentru căsătoria sacră a tinerilor. 102Si au si sfânt, să onorez mereu iubirea
sosit si părinții fetelor. 103Asa cuscrii s- ceCARTEA
au NEMURIRII
întâlnit si au aranjat nunțile. 22
104Căsătoriile vor fi consacrate de către aduce-n viață împlinirea. 119Întindeți-vă
Zamolxe la altarul Zânei Vesta. 105El, acum brațele cu palmele deschise către
tânărul preot al satului, va rândui o focul sacru si repetați în continuare după
ceremonie de grup. 106Se va însura Mine: 120M-oi închina Zânei Iubirii să
Zamolxe Însusi cu Bendisa. 107Se vor primesc cheia nemuririi si astfel voi
mai lega cu iubire în fața Domnului, simți
Andru cu Dachiana, Cându cu Tana, iubirea si-oi sti ce e nemărginirea.
Iscru cu Mara, Anaton cu Sibila, Rodu 121Fiecare pereche, băiat si fată, uniți-vă
cu mâinile între voi. 122Acum întindeți-le
împreunate spre foc si ziceți după Mine: să fie si el preot dac. 139După încă opt ani
123Din foc cu mâinile-mpreună pornim Zamolxe si Bendisa au avut o fată, pe
să Mari. Toți îi spuneau Măruca.
facem casă bună si-n viață o inimă vom 140Si treptat Bendisa a învățat de la
fi tot timpul cât ne vom iubi”. Zamolxe ritualurile potrivite si a devenit
124Si tinerele perechi au urmat preoteasă a Zânei Zânelor.
întocmai ce le-a spus Zamolxe care le-a 141Se întâmpla atunci că cei care Îl
explicat: „Dumnezeu si Domnazâna, rugau pe Zamolxe să facă ritualuri pentru
Tatăl si Mama vieții, nu au chipuri ei, acei oameni ajungeau prosperi si
precum ne imaginăm noi. 125Ei sunt aveau inimile în lumină si adevăr cu
spirite care pot descinde în oameni. Dumnezeu. 142În fiecare an dacii
126Dumnezeu în bărbat. 127Si Domnazâna
petreceau Crăciunul cu mare bucurie.
în femeie care, dacă primeste deplin 143Atunci se împărțeau daruri si era
această influență a spiritului, este ca si obiceiul ca în noaptea aceea oamenii să
Zâna Zânelor. 128Acum e timpul ca stea la vatra satului pe lângă un butuc
băieții să țuce fetele”. mare de lemn arzând.
129Si Zamolxe, El Însusi, a dat
144Si a trecut timpul. Când Măruca
exemplu, luând-o pe Bendisa în brațe si avea unsprezece ani, Călin împlinise deja
sărutând-o tandru pe buzele gurii. nouăsprezece ani. 145Familia se pregătea
130Si asa căsătoriile s-au încheiat. să-l căsătorească pe Călin, care era preot
131Participanții toți au izbucnit în urale. al zeului Dumnezeu ca si Zamolxe, tatăl
132Apoi Zamolxe a anunțat: „E timpul său. 146Si Călin s-a însurat cu două
petrecerii. Veniți toți la vatra satului”. surori, Gema si Iza, care erau fiicele unui
133Nuntasii au chiuit, instrumentistii preot dac de la ses. 147Nunta celor trei a
au pornit muzica si alaiul cântând s-a avut loc la Sarmisegetuza si ceremonia a
îndreptat în pasi de joc către locul ales. fost ținută de Bendisa si Zamolxe la
134Cele opt perechi au stat în capul
altarul Zânei Zânelor.
meselor si bucatele au început să CAPITOLUL 2
sosească. 135Si marele ospăț a durat până Grecii la nedeea Zânei Florilor.
după miezul nopții când ultimii rămasi Despre Pitagora din insula Samos.
sau Zamolxe pleacă spre Grecia. Întâlnirea
retras pe la casele lor. cu Pitagora.
136A doua zi a sosit lada de zestre a 1 Totul mergea bine în familia Lui
Bendisei, straiele țesute din borangic, Zamolxe, doar El era gânditor. 2Ar fi
bumbac si lână, unele cusute cu fir de aur vrut
si mătase, peste care erau presărate flori să plece undeva departe ca să învețe
de busuioc, flori de câmp si tămâie de CARTEA NEMURIRII
23
brad.
înțelepciunea altor popoare. 3Si asa să
137După un an de zile Bendisa i-a
facă mai mult pentru neamul Său.
născut Lui Zamolxe un băiat. 138I-au dat 4Zamolxe avea deja patruzeci de ani si
numele Călin si vroiau să-l pregătească setea Sa de cunoastere a zeilor Îi era mai
vie ca niciodată. Si Zamolxe l-a invitat pe Nestor să
20
5De-a lungul anilor Zamolxe avusese mănânce împreună si totodată să mai
ocazia să călătorească, împreună cu povestească zicând: „Dar vino să
prietenul Său Nestor, în Tracia, în Grecia mănânci cu noi! Ne mai spui si nouă ce
continentală si în insula Samos, de unde mai e prin lumea voastră si câte cele
era de loc Nestor. 6Si întâlnise prin lume despre filosofii greci si preoții vostri”.
oameni înțelepți în cunoasterea zeilor, 21Apoi Zamolxe, Crăciun, Călin si
dar parcă ceva Îl oprise pe Zamolxe să Nestor s-au depărtat de mulțime si au
vrea să învețe cu ei. 7Până într-o bună zi. întins să mănânce pe iarbă. 22Acolo
8Era nedeea Zânei Florilor. Crăciun, Zamolxe l-a întrebat pe Nestor: „Cum
Zamolxe si Călin au coborât la câmpie la mai e viața pe la voi în insula Samos?”
sărbătoarea populară. 9Duceau cu ei 23Nestor a răspuns: „Ne merge bine.
încărcate pe măgari câteva vase cu miere Suntem prosperi, slavă Lui Zeus. 24Avem
de albine, iar în săculeți țineau plante o mare flotă si facem comerț peste mări
medicinale si plante aromate. 10Vroiau să si țări. 25Bunăstarea ne deschide dorința
se întâlnească cu negustorii greci si să ia de a învăța si de a filosofa”.
la schimb, măsline, ulei de măsline si 26Si Zamolxe s-a interesat dacă acolo
altele. 11Crăciun avea cu el si grăunți de în insula Samos se afla vreun filosof mai
aur cu care la nevoie putea plăti si alte de seamă. 27Nestor i-a spus: „Acum îl
lucruri de trebuință. avem printre noi pe Pitagora care s-a
12Au ajuns la târg si au văzut că întors de curând acasă, după mult timp
mulțimea era în mare forfotă. 13Acolo de umblat prin lume. 28El este un om la o
Zamolxe l-a întâlnit pe prietenul Său vârstă matură, are saizeci de ani. 29Eram
Nestor, care venise cu o caravană mare un copilandru, de vreo cincisprezece ani,
de negustori, pornind din Samos si luând când el a plecat din Samos, dar mi-l
cu ei si pe alții întâlniți pe drum, precum amintesc bine”.
si slujitori din Tracia. 14Si după ce au 30Auzind acestea Zamolxe l-a rugat pe
încheiat negoțul în avantaj reciproc, Nestor: „Vorbeste-Mi despre filosoful
Zamolxe si Nestor au stat pe îndelete la
Pitagora”. 31Si Nestor I-a povestit astfel:
vorbă.
„Stau aproape de casa lui Mnesarchos,
15Nestor a întrebat: „Cum sunt ai
tatăl lui, care a murit acum câțiva ani.
Tăi?” 16Zamolxe a zis: „Pe tata si pe 32De la revenirea sa în insula Samos am
băiatul Meu Călin i-ai văzut. Sunt bine vorbit mult si pe îndelete cu Pitagora.
sănătosi, slavă Domnului! 17Mama si 33Mi-a istorisit ce a văzut si trăit. Câte si
nevasta mea Bendisa si fata noastră mai câte, lucruri uimitoare de care nu
Măruca sunt si ele bine. Măruca s-a făcut auzisem vreodată!”
mare”.
34Nestor a mai mâncat câte ceva si sia
18Nestor s-a bucurat să afle că Lui
turnat vin dintr-o ulcică, apoi a
Zamolxe Îi mergeau toate bine. 19Si i-a CARTEA NEMURIRII
povestit si el Lui Zamolxe că si lui îi 24
merg bine treburile. continuat: 35„Din tinerețe Pitagora îl
însoțea pe tatăl său care făcea negoț pe 49Dar atunci când persii au invadat
mări. 36Mergeau des la Tir în Fenicia, de Egiptul, Pitagora a fost luat captiv si dus
unde era de loc Mnesarchos, dar mama în Babilon împreună cu alți învățați.
lui Pitagora, Pitais, este născută în 50Acolo l-a luat în grijă preotul zoroastru
Samos. 37Pitagora a învățat cu preoții Zarates cu care a si rămas să-i slujească
fenicieni, dar si cu înțelepți ai altor timp de cinci ani. 51De la Zarates si de la
popoare. 38Tatăl lui a cheltuit o avere ca preoții magoi ai Lui Zoroastru, Pitagora
să-i dea o bună educație. 39A studiat a
chiar deprins principiile credinței sănătoase si
si cu marele filosof Tales din Milet. practici care fac viața omului frumoasă.
40Pitagora vorbeste cursiv limbile greacă, 52Apoi Pitagora s-a întors în insula
feniciană, caldeeană si egipteană. 41În Samos. 53Are acum saizeci de ani.
Fenicia el a învățat aritmetica, în 54Învățătura lui Pitagora despre Zeus si
Babilonia, Caldeea cum i se mai spune, alți zei este neîntâlnită până acum, el stie
astronomie, astrologie si medicină, cu multe feluri de a intra în legătură cu
preoții caldeeni. 42Avea patruzeci si cinci zeii”.
de ani când regele persan Cirus, Kores îi 55Zamolxe a rămas uimit după toate
zic persii, a cucerit Babilonul unde cele povestite de către Nestor care a
Pitagora stătuse sapte ani. 43Când Cirus continuat: 56„Se zice despre Pitagora că
ia este încarnarea lui Apollon Likeios,
eliberat pe iudei din captivitate Apollon Hiperboreeanul, Zeul Lupilor,
lăsându-i să plece spre Ierusalim, venit la noi grecii de pe meleagurile
Pitagora a părăsit si el Babilonul voastre ale tracilor. 57Pitagora este si un
alăturându-se caravanelor de iudei care mare vizionar si vindecător, un iatromant
se întorceau în Palestina. 44Se cum spunem noi grecii, adică vindecător
împrietenise cu Zerubabel, o căpetenie a apollonian. 58El cântă minunat la câteva
lor”. instrumente muzicale. 59Suntem mulți
45Nestor a mai mâncat ceva, si-a oameni, în Samos, care îl considerăm
turnat din nou vin din ulcior, într-un corn theios aner, adică om divin. 60Nicicând
sculptat, apoi a continuat povestirea: în insula noastră nu a trăit un om asa de
46„Cum spuneam, ajungând cu iudeii în valoros”.
Ierusalim, Pitagora i-a ajutat la 60După toate cele spuse s-a înstăpânit
construcția noului altar pe locul tăcerea. 61Zamolxe era încântat de cele
templului vechi, al lui Solomon, care aflate în conversația Lui cu grecul
fusese ars de către babilonieni. 47Apoi s- Nestor. 62Un gând I-a încolțit în minte si
a i-a spus lui Nestor: 63„Pitagora este un
întors la rudele tatălui său în Tir de unde mare filosof. Mă întreb dacă-i învață si
a mai venit o dată pentru o sedere scurtă pe alții cele câte le stie?”
în Samos, dar apoi a plecat în Egipt, la
64Si Nestor I-a răspuns: „Desigur.
Luxor adică Teba sau Diospolis, cum îi
spun grecii acelui oras. 48A stat la Teba Vrea să deschidă o scoală filosofică în
zece ani, cel mai mult la templul zeiței Samos si să întemeieze o societate
Maat, slujind acolo ca preot egiptean. inițiatică secretă”. 65Zamolxe a mai spus:
„Mă minunez drept să-ți spun! N-am mai negoțul lor. 79Si i-a mai spus si ceea ce
auzit de un om cu atâta înțelepciune! vorbise cu grecul Nestor, prietenul Său.
66Oare as putea să învăț cu el? 67Poate că 80Si i-a zis Bendisei: „As merge în
el primeste la ucenicie numai tineri? 68Eu Samos să stau un timp la învățătură cu
am acum patruzeci de ani”. înțeleptul Pitagora”. 81Atunci Bendisa i-a
CARTEA NEMURIRII răspuns în credință: „Cum vrei Tu
25 domnul meu. Eu Te voi astepta cât va fi
Si Nestor L-a încredințat zicând:
69 lumea”.
„Sunt convins că Te va accepta mai ales 82A doua zi Zamolxe a coborât călare
că esti din neamul tracilor pe care la ses în tabăra grecilor. 83Vroia să se
Pitagora îi prețuieste ca fiind primii mai
adoratori ai zeului Apollon Lykeios. sfătuiască cu Nestor despre plecarea lor
70Poți merge cu noi în Samos, vom
si despre sederea Lui în Ionia. 84Si
aranja acolo totul”. Nestor
71Propunerea lui Nestor L-a luat prin I-a zis: „Prietene, vino peste sapte zile.
surprindere pe Zamolxe care s-a gândit Noi vom ridica tabăra curând după
temeinic la cele spuse de amicul Său pe aceea,
care l-a mai întrebat: „Când plecați voi si vom pleca spre Atena. De acolo ne
grecii acasă?” 72Si Nestor I-a răspuns: îmbarcăm către Samos.
„Mai stăm cel puțin zece zile. Ne-am 85Si Zamolxe l-a încredințat: „Îți voi
făcut tabără aici. Tovarăsii mei de plăti în aur pentru toată cheltuiala ce-o
călătorie mai au treburi de rezolvat”. vei face pe timpul sederii mele acolo.
73Zamolxe i-a mai zis: „Bine prietene. Îți
86Cu sâmbria pentru filosoful Pitagora,
dau răspuns în câteva zile”. voi vedea ce-mi pretinde el”.
74După ce Zamolxe s-a despărțit de
87Astfel Zamolxe s-a înțeles cu Nestor
Nestor i-a cerut părerea tatălui Său astfel: că vor pleca în câteva zile spre Ionia.
„Ce spui tată? Pitagora este om cu mare
88În ziua plecării, familia Lui Zamolxe
învățătură. As vrea să merg să-l cunosc.
75Grecii se roagă tot la Dumnezeu, nu?
si vecinii, s-au strâns cu toții să-L vadă
Ei pe preotul satului înainte de a se duce în
Îl numesc Zeus, dar trebuie să fie tot lume. 89Vetra, bătrâna Lui mamă, era în
acelasi ca si al nostru”. lacrimi. Ea se gândea că poate n-o să
apuce să-L mai vadă vreodată.
76Si Crăciun a fost de acord: „Fără
90Si înainte ca Zamolxe să încalece
îndoială! Pitagora este un mare filosof de
a putut el să adune în minte Vetra I-a dat un talisman din piatră
înțelepciunea rotundă gravată cu simbolul capului de
lumii. Nu poate exista un învățător mai lup si I-a spus: 91„Asta Te va feri de rele,
bun pentru Tine, fiule”. fiul meu. O am de la străbuni. 92Fie ca să
fii înțelept si viteaz. 93Zeul nostru
77Când cei trei au ajuns acasă si-au
Dumnezeu să Te țină în pază. Zău!
descărcat produsele aduse. 78Zamolxe a 94Pentru Tine băiatul meu o să fac o
vorbit cu Bendisa, soția Sa, si i-a spus grădină ca să-mi amintească mereu de
toate câte s-au întâmplat în târg cu
Tine până Te întorci. Voi sădi pomi si sosit pe insula Samos. 111Si Zamolxe si
voi pune în ea cele mai frumoase flori”. Nestor au mers la casa lui Nestor.
95Crăciun tatăl, L-a îmbărbătat: 96„Să- 112În zilele ce au urmat Zamolxe a
L găsesti pe Dumnezeul străbunilor umblat prin împrejurimi să întâlnească
nostri si la acei oameni pe unde mergi. cunostințele si prietenii pe care îi stia din
97Si să aduci de la ei pe toți zeii si toată vizitele anterioare. 113Insula Samos i s-a
înțelepciunea pământului aici la neamul părut aproape neschimbată, trecuseră
Tău fără pereche în lume. 98Suntem cei cinci ani de când nu mai fusese pe acolo.
mai bravi, dar avem nevoie la noi în 114Si cu bună stiință Nestor a întârziat
Dachia de mai multă lumină, a Lui să-L prezinte pe Zamolxe lui Pitagora.
Dumnezeu, pe care să o sporim cu cea pe 115Astepta un moment favorabil doar de
care El a dat-o multor altor neamuri”. el stiut. 116Dar într-o bună dimineață cei
CARTEA NEMURIRII
26 doi au mers împreună la casa lui
Pitagora.
Cu lacrimile siroind pe obraji,
99
117Si cei doi au fost condusi la
Zamolxe i-a spus tatălui Său: „Voi face
precum Mi-ai spus tată. Zău pe Pitagora care, în grădină fiind, îi
Dumnezeu!” 100„Mergi cu Domnul, observase pe musafiri încă de departe.
118Zamolxe si Nestor s-au apropiat de
băiete” I-a mai spus Crăciun.
Pitagora în fața căruia s-au înclinat cu
101Zamolxe a coborât la ses. 102Vor
adâncă reverență. 119Si Nestor i-a spus
pleca peste două zile si Nestor L-a făcut maestrului: „Binețe si bucurie să ai
cunoscut tuturor neguțătorilor cu care învățătorule!”
vor
120Pitagora i-a întâmpinat: „Bun sosit
călători. 103Unii dintre ei vor rămâne în
Grecia continentală, dar grupul lui oaspeți dragi. Cu ce treburi vă aflați aici
restrâns va reveni în insula Samos. 104Si la mine, oameni buni?” 121Si Nestor a
I-a zis Nestor: „De la Atena, eu cu alți răspuns: „M-am întors de curând de la
cinci tovarăsi si cu tine luăm un vas care negustorie în Tracia si în țara geților.
122Sunt însoțit de un om care trăieste în
ne va duce în Samos. 105Dar mai întâi
trecem fluviul cel mare Istros. 106Înspre Geția, mai sus de fluviul cel mare Istros.
123Este get, preot al Lui Dumnezeu, o
Grecia ni se pot alătura si alți oameni
care merg din Tracia spre sud. 107Vom fi zeitate de-a lor. 124Îl cheamă Zamolxis.
125Ar vrea să învețe filosofie cu domnia
mereu într-o companie numeroasă si
navem ta, înțeleptule Pitagora. 126Zamolxis vine
teamă pe drumul de întoarcere”. din acele ținuturi ale lupilor pe unde a
trăit pe vremuri marele nostru zeu,
108Si în două zile au ridicat tabăra.
Apollon Lykeios”.
109Au traversat fluviul Istru pe bacuri si
127Si Pitagora l-a privit pătrunzător pe
trecând prin Tracia si Macedonia au
intrat în Grecia continentală. 110Acolo în Zamolxe, si-a ridicat o spânceană, ca
portul Atena, negustorii si-au încărcat semn că a descoperit ceva deosebit la El,
bagajele pe un vas comercial si curând zicând: „128Da, geții sunt oamenii cei
au mai
drepți si mai viteji dintre traci, arienii cei înțelepciune de la zei, ca urmare a
vechi, nobilii în suflet. 129Zamolxis, uceniciei prin lume. 149Pitagora primeste
Zamolxion, câți ani ai?” învățăcei în tot timpul anului, vrea să
130„Patruzeci de ani, învățătorule” a formeze cu ei o confrerie spirituală, un
răspuns Zamolxe. 131„Si vrei să înveți fel de ordin al înțelepților, bărbați si
înțelepciunea cu mine?” a mai întrebat femei”.
Pitagora. 132Si Zamolxe a zis: „Să-L 150Zamolxe a fost coplesit de
cunosc mai bine pe Dumnezeu. Voi afla evenimentele zilei si i-a mărturisit lui
apoi toate de la El”. Nestor: 151„Astăzi este un moment
133Pitagora l-a privit si mai cu luare deosebit de important din viața mea.
152L-am cunoscut pe înțeleptul lumii si el
aminte pe Zamolxe spunându-si în gând:
134„Este om matur, are experiență de
m-a acceptat să-i fiu învățăcel. 153Lui
viață, stie bine ce vrea”. Dumnezeu Îi mulțumesc din toată
inima!”
135„Ce vei face cu înțelepciunea
CAPITOLUL 3
dobândită, Zamolxion?” a întrebat Zamolxe Îsi începe învățătura cu
Pitagora. 136Si Zamolxe i-a răspuns cu Pitagora. Pe calea înțelepciunii.
mândrie: „O voi duce geților, neamul Metodele învățăturii lui Pitagora.
Meu”. Despre Zeitatea Supremă si zei. Omul si
CARTEA NEMURIRII
27 lumea. Puterea gândurilor. Lumina
zeităților.
137 Filosoful a apreciat calitățile
bărbatului aflat în fața sa spunându-si: 1 A doua zi, dimineața, Zamolxe a
138„Este aparte, are rafinamentul unui sosit acasă la Pitagora. 2Si a aflat că va
grec, promite foarte mult si este ferm”. lua lecții în grădina maestrului împreună
139Si Pitagora a acceptat: 140„Bine. De cu doi localnici, un bărbat, între două
mâine începi învățătura. 141Bănuiesc că vârste, pe nume Alkibiades si o tânără
locuiesti la Nestor. 142Vino dis- femeie, Olimpia.
dedimineață, 3Pitagora si-a început lecția teoretică,
pe la răsăritul soarelui”. akousmatos explicându-le învățăceilor
143Nestor a fost încântat că planul le-a metoda sa de predare astfel: 4„Pentru
reusit, că Zamolxe va studia cu un filosof început rețineți că înțelepciunea trebuie
adevărat. 144Si i-a spus lui Pitagora: să se dezvolte în minte, nu să fie scrisă,
„Într-adevăr getul locuieste în casa mea”. căci adevărul nu poate fi exprimat în
145După care Nestor si-a luat rămas bun: întregime prin cuvinte. 5Dar, va trebui
„Noi plecăm si te lăsăm cu bine mai întâi să deprindeți metodele de
didascalos, învățătorule”. purificare pentru corp, minte si suflet.
6Numai prin katharsis percepția omului
146Cei doi au iesit din curtea
se rafinează si poate atinge valori înalte.
maestrului si Nestor Îi explică Lui 7În acest fel mintea are acces usor la
Zamolxe: 147„Filosoful este în curs să-si cunoasterea zeilor. 8Pe parcurs vom mai
constituie o scoală filosofică, aici la noi discuta si despre ordine si haos.
în Samos. 148El a dobândit mare 9Subiectele sunt inepuizabile. 10Rețineți
de asemenea faptul că noțiunile pe care explicații raționale nu mistice. 22Toate
vi le voi expune pot aparține anumitor acestea sunt puteri în folosul binelui. Ele
crezuri religioase sau filosofice. 11Eu vă necesită cunoasterea de sine”.
înfățisez o esență a ceea ce am învățat 23Învățăceii au fost uimiți de cele câte
până acum în cursul peregrinărilor au auzit. 24Alkibiades a mărturisit: „Sunt
mele”. învățături pe care noi nu prea le
12După care Pitagora le-a recomandat înțelegem. Eu as fi vrut să începem cu
practici de purificare, katharsis si le-a noțiuni mult mai simple”. 25Iar Olimpia
atras atenția asupra rezultatelor lor a
astfel: intervenit si ea zicând: „Stim că predai si
13„Nu vă faceți din trupuri morminte muzică învățătorule”.
sufletelor. 14Va trebui ca pe timpul cât 26Atunci Pitagora le-a spus: „De
învățați cu mine să vă abțineți de la mâine muzica ne va însoți lecțiile.
mâncatul cărnii. În acest fel vi se elimină Melodiile vor permite minții să fie
treptat toxinele din corp. 15În mod gradat relaxată si în timp veți învăța să cântați
veți avea simțământul că trupul vi s-a la
usurat si veți observa că mintea devine harpă. Muzica va fi folosită si în scop
din ce în ce mai calmă si capabilă de terapeutic”.
concentrare pe un timp mai îndelungat.
27Au trecut aproape două ore si
16Aceste aspecte sunt doar preliminarii.
17Sufletului trebuie să-i dăm cea mai
Pitagora si-a încheiat prima lecție
mare importanță si să-i creăm trăgând concluzia zilei si făcând
CARTEA NEMURIRII anunțuri: „Pentru astăzi am terminat
28 lecția introductivă. 28Ați aflat în linii
posibilitatea ca treptat să se manifeste mari cum va decurge ucenicia voastră pe
deplin. 18Prin urmare veți parcurge o calea înțelepciunii. 29Mâine să veniți la
cale aceeasi oră si vom dezvolta sistematic
care permite trei optimizări în paralel: a alte subiecte”.
sufletului, a minții si a trupului. 19Vă mai 30Învățăceii s-au despărțit de maestrul
pot spune că medicina pe care o veți lor. 31Pe drum Zamolxe a vrut să afle
învăța de la mine acționează impresiile colegului Alkibiades care a
concomitent oftat cu îngrijorare spunând:
asupra acestor trei domenii care în „Didascalos
activitatea lor se întrepătrund. 20Veți cunoaste foarte multe lucruri. Nu stiu
deveni iatromanți, vindecători si cum vom învăța toate câte ne spune”.
prezicători capabili să vă amintiți 32Însă Zamolxe îl încurajează: „Pas cu
vieților pas aflăm toate secretele lumii”.
anterioare, să realizați călătorii extatice,
33A doua zi, când învățăceii au sosit la
translații în spațiu, să faceți minuni, să
puteți fi prezenți în mai multe locuri în Pitagora, se afla acolo si un harpist.
34Înțeleptul le-a vorbit însoțit de
acelasi timp, să vă puteți controla
impulsurile omenesti sau să înfăptuiți acompaniament muzical astfel: „Tema
preziceri. 21Calitățile enumerate au zilei este Zeitatea Supremă. 35În religie,
fiecare popor si-O înfățisează si O timp până să înțelegeți mai clar aceste
denumeste în felul său propriu, regăsind noțiuni. 48Dar acum ne vom ocupa de
în acea definire trăsături de caracter altceva. Veți crea cu simplitate momente
specifice predominante acelui popor. de armonie. Iată cum vom proceda”.
36Noi însă vom porni de la ideea că la 49Si Pitagora i-a chemat pe toți să se
început, ein arhe, nu a fost nimic. 37Dar apropie de harpă si le-a zis: 50„Atingeți
credem totusi că o anumită zeitate a creat fiecare pe rând coardele harpei. 51Fiți în
cosmosul care se afla inițial în starea de acelasi timp atenți la vibrație ca sunet
haos. 38Tot acea zeitate a creat si legile care vă pătrunde prin urechi. 52Si
de funcționare ale universului, totodată să deveniți constienți de
permițând sincronizarea sunetului cu inspirarea
astfel o ordonare cosmică ca necesitate în aerului pe nări. 53Deci atunci când
relaționarea componentelor lui. 39Treptat inspirați creați si sunetul prin atingerea
neorânduiala s-a linistit pe alocuri corzilor sau a unei singure coarde”.
datorită în primul rând luminii. 40Chiar si
54Fiecare învățăcel a urmat întocmai
acum cosmosul continuă să se ordoneze
pentru că există mereu materie nouă care ce a spus maestrul. 55Zamolxe a avut o
apare si această materie se află în forma experiență mentală aparte pe care i-a
ei inițială tot în starea de haos. mărturisit-o lui Pitagora: „Domnul meu,
41Remarcați faptul că în cosmos asociem
aud niste sunete ciudate în urechi. 56În
haosul cu întunericul, dezordinea si mod sigur ele nu vin din exterior, nu sunt
distrugerea. 42Ca o juxtapunere, în lumea de harpă si nu se aseamănă cu altele de la
umană acest haos înseamnă răul precum vreun alt instrument muzical cunoscut
sunt ignoranța, lipsa de cunoastere, mie. 57Pur si simplu sunetele îmi sunt
minciuna, hoția, lasitatea, violența, generate în interiorul capului”.
neorânduiala umană în multiplele ei 58Si maestrul le-a spus: „Iată
aspecte. 43Scopul înțelepciunii pe care o experiența personală pe care asteptam să
căutăm este să stim cum poate orânduiala mi-o mărturisiți fiecare dintre voi.
să fie manifestată din plin si în acest mod 59Aflați că această trăire este esențială.
cazurile negative enumerate de mine să Ea reprezintă modul în care omul stie că
dispară. 44Astfel haosul va înceta acolo se află în prezența zeilor”.
unde ordinea se manifestă. 45Remarcați 60Atunci Olimpia a întrebat: „Care
de asemenea faptul că aceste idei vă sunt acei zei?” 61Pitagora le-a răspuns:
oferă doar o perspectivă generală asupra „Sunetul subtil care pare că vine din
CARTEA NEMURIRII
29
interiorul capului este calea pe care se
temelor expuse pe care de acum le vom întâlnesc toți zeii. 62Dar dacă vreți să
aborda pas cu pas”. căutați un zeu sau o zeiță anume, îi
puteți
46Învățăceii lui Pitagora erau uimiți de
invoca individual existența si ei vor fi
panorama largă oferită de maestrul care, găsiți pe o cale care vi se deschide odată
simțindu-i îndeaproape, a continuat cu noile sunete pe care le auziți. 63Toate
astfel: „47Nu fiți coplesiți! Vă va lua aceste vibrații, redate de urechea noastră
ceva interioară, se numesc sunetele inimii sau
sunetele sufletului”. toate cele care s-au întâmplat, ca
64Toți învățăceii au închis ochii dorind generând acel destin, ar evolua în aceeasi
să perceapă sunetele menționate de direcție. 80Dar căile omului sunt mereu
maestru. 65Dar se pare că Alkibiades si în
Olimpia nu le-au auzit. 66Totusi Pitagora schimbare. 81Cu adevărat noi ne creăm
i-a încurajat: „Va lua ceva timp până le realitatea lumii prin intermediul
puteți percepe distinct”. 67Si astfel lecția constiinței. 82Omul poate să se
s-a încheiat. redirecționeze si să aibă parte de destinul
pe care si-l construieste singur”.
68În zilele ce au urmat Pitagora a
83Atunci Zamolxe a întrebat: „Cum se
repetat diferite noțiuni predate până
atunci pentru ca ele să poată fi mai bine face în mod practic acea redirecționare
memorate, căci nimeni nu lua notițe. care înfirmă o profeție ce părea de
69Pe
neclintit?” 84Si Pitagora a răspuns: „Cel
parcurs maestrul a introdus si elemente constient de puterea gândurilor proprii le
noi care să lărgească viziunea de va reorienta într-o direcție nouă, astfel
ansamblu. 70Învățăceii au constatat că nu făgasul care predestina profeția este
au o programă scolară stabilită, părăsit. 85Noua direcționare predispune
71Pitagora se orienta mai mult după
la
progresul lor la învățătură. un alt rezultat atâta timp cât este
menținută constantă prin puterea
72Într-o zi maestrul le-a vorbit despre
gândurilor”.
om si lume astfel: „Omul si lumea sunt
86Olimpia a întrebat si ea: „Dar de
într-o relație de interdependență, de
corelație. 73Omul are constiință câte ori putem oare face astfel de
individuală, lumea are constiință redirecționări ale vieții?” 87Si Pitagora
colectivă. 74Cel mai important este să lea
analizăm această codependență din explicat: „Nu există un număr limită.
88Sunt oameni care o fac de foarte multe
perspectiva omului, astfel putem face
predicții si deci anticipa rațional ori, ei fiind cunoscuți ca nonconformisti.
89Pe când cei care se mențin mai
desfăsurarea evenimentelor ce vor urma.
75Umanitatea s-a preocupat din zorii ei să
constant
facă profeții. 76Oamenii erau interesați pe un drum anume sunt conservatorii”.
de 90Zamolxe a mai întrebat: „Si care ar
felul în care le va evolua viața. 77Grecii, fi metoda cea mai bună de urmat,
în particular, recurg la a o consulta pe învățătorule?” 91Pitagora a răspuns:
Pitia, preoteasa care îi ajută să-si afle „Sunt împrejurări când optimul poate fi
destinul propriu. 78Dar eu cred că ei fac o obținut când pe o cale când pe cealaltă.
eroare crezând că destinul le este 92De exemplu atunci când am constatat
imutabil. 79El pare într-adevăr de că există un optim al felului cum
neschimbat dacă ar îndeplini o condiție, dormim, îl vom urma. 93Dar în cazul în
ca până la producerea acelor profeții, care constatăm că acel optim nu mai
CARTEA NEMURIRII funcționează va trebui părăsit si adoptată
30
o nouă cale de armonizare. 94Noi armonizează cu lumina zeilor si zeițelor
oamenii numai atunci când se integrează în
ne găsim practic mereu în dilema dacă să marele mecanism al cosmosului
menținem o anumită cale într-o percepându-i intrinsec miscările si
împrejurare sau alta. 95Doar prin tendințele, si încorporând natura în
înțelepciune putem găsi soluțiile cele persoana sa. 108Aceasta îl face pe om
mai parte din natură, fiind astfel un ecou al
bune. 96Pentru aceasta avem nevoie de naturii si prin urmare al zeităților. 109Si
discernământ, de capacitatea de evaluare atâta timp cât există elementele primare
corectă a lucrurilor. 97Discernământul care constituie obârsia zeităților, atunci
este o calitate esențială necesară putem spune că zeii sunt nemuritori.
candidatului la dobândirea înțelepciunii. CARTEA NEMURIRII
98Pe parcursul uceniciei în ale filosofiei
31
110Un exemplu este principiul devenit
veți obține cu certitudine această calitate
folositoare în orice împrejurare din zeitate. 111În acest caz putem spune cu
viață”. certitudine că acea zeitate este eternă
pentru că un principiu nu poate avea un
99Temele filosofice abordate de
sfârsit, el fiind mereu si mereu preluat si
maestru erau din ce în ce mai profunde si promovat de oameni. 112Ca exemplu
mai diverse. concret este zeul Cronos, timpul etern.
100Într-o zi Zamolxe l-a întrebat pe 113Si astfel omul poate fi ecou al zeilor si
Pitagora: „Cum ar trebui urmată lumina zeițelor cu rol creator, devenind la
zeităților?” 101Si maestrul a răspuns: rândul
„Armonia cu zeitățile înseamnă că păsim său creator”.
optim pe căile luminii lor, acolo unde 114Noțiunile predate de Pitagora erau
trebuie să le înțelegem bine. 102Precum foarte dense, maestrul stia foarte bine că
stiți, zeitățile sunt principii, fenomene ideile în atenție solicita mult puterea de
ale înțelegere a învățăceilor.
naturii, manifestări cărora noi oamenii le
115Într-o zi Zamolxe a remarcat: „Mă
creăm o personalitate, le dăm un chip
asemănător cu cel al omului, deci le gândesc la faptul că prin acțiunile
facem antropomorfe. 103Dându-le chipuri noastre
omenesti zeităților, avem mai mult curaj determinăm ca răspuns reacții firesti din
să le abordăm si să ne raportăm cumva la partea universului uman si material în
ele. 104Fireste că zeitățile nu au chipuri care trăim. 116Eu cred că acesta este
cu modul în care noi oamenii ne raportăm la
adevărat, obârsia lor o constituie zei”. 117Atunci Pitagora a zis: „Este cât
elementele primare care stau la baza se
conceptelor de zeitate. 105Doar calitățile poate de adevărat ceea ce spui. 118Atunci
lor le creăm cu bună-stiință în noi. când urmărim armonia din perspectiva
106Toate acestea se înțeleg prin prisma
noastră, primim reacții de acelasi fel din
adevărului uman relativ, căci la cel partea zeilor. 119În mod practic în cazul
absolut nu putem avea acces. 107Omul se naturii duale bine-rău, se poate afirma
fără gres: să faci bine căci cândva acel
bine se va întoarce la tine”. dorință sinceră a omului de a iesi din
120Într-o zi maestrul le-a vorbit despre tiparele mentale în care viețuieste. 134El
nemurire astfel: „Atunci când omul este trebuie să se rupă cumva de cercul
îndeajuns de constient de legătura sa cu obisnuințelor care creează si folosesc
Creatorul Lumii, el devine nemuritor aceleasi deprinderi si atitudini conducând
prin cunoasterea flăcării nemuririi din la închistare mentală si la tendința de a
inima sa. 121Sufletul are o evoluție judeca în acelasi mod oameni,
continuă până când atinge acel stadiu. evenimente si fapte care sunt total
122Este nevoie de încarnări succesive ale
diferite. 135Omul este bine să încerce săsi
aceluiasi suflet pentru ca să poată evolua depăsească limitele pe care si le-a creat
sistematic. 123Pe parcurs vom mai relua singur. 136Si cauza principală care îl
aceste noțiuni”. frânează este ignoranța”.
CAPITOLUL 4
124Au trecut câteva săptămâni si cei
Simboluri si numere. Înțelepciunea
trei învățăcei ai lui Pitagora – Zamolxe, egiptenilor. Pitagora învață de la
Alkibiades si Olimpia – au păreri diferite Zamolxe. Spiritul lupului. Zeii si
despre cele predate. credințele geților. Semizei si zei.
125Într-o zi, pe când se întorceau acasă, CARTEA NEMURIRII
după o lecție avută cu Pitagora, 32
Alkibiades i-a spus Lui Zamolxe: „Noi 1 În zilele ce au urmat Pitagora a
grecii din Samos nu suntem obisnuiți cu folosit pentru predarea lecțiilor simboluri
ideile filosofice ale maestrului. 126Până si figuri geometrice. 2El, la rândul lui,
acum filosofia greacă a abordat alte învățase de la egipteni cum pot
teme. 127Eu cred că filosoful predă ceva simbolurile să influențeze mintea. 3Si lea
ce nu ni se potriveste nouă grecilor. spus învățăceilor: „Diverse popoare au
128Poate alții, din alte popoare, să un cult al simbolurilor si numerelor
accepte magice care au anumite semnificații.
aceste învățături. 129N-as mai dori să 4Ele
urmez scoala. De mâine nu mai vin. țin locul unei realități aproximative”.
130Te rog să-i spui maestrului că nu mai
5Zamolxe l-a rugat: „Domnul nostru,
am timp de învățătură, căci voi pleca din
Samos să fac negoț pe mări”. te rog să ne vorbesti despre Egipt”.
6Pitagora a răspuns: „În Egipt, din
131Si Zamolxe l-a asigurat că asa va
timpurile vechi, erau venerate spiritele
face. luminii. 7Preoții erau conducătorii de
132A doua zi Pitagora, aflând că mare valoare care absorbeau în propria
Alkibiades a renunțat la lecțiile lor ființă aceste spirite. 8Egiptenii aveau
filosofice ca modele de conduită pe preoții cei mai
le explică învățăceilor: „Învățătura mea buni. 9Politica era inseparabilă de religie,
nu este pentru oricine. 133Înțelegerea ei faraonul însusi era considerat ca
necesită, pe lângă capacitatea de a întrupare a virtuților zeilor”.
asimila idei noi, mult deosebite de 10Si Zamolxe a mai întrebat: „Care ar
filosofia greacă de până acum, si o fi zeii lor importanți?” 11Pitagora le-a
explicat: „În primul rând este Cel 27Si cum silaba RA este foarte veche, în
reprezentat de soare căruia i se spune ea s-au acumulat mari puteri care conduc
zeul Ra, Amun sau Amen. 12Într-un fel practicantul ei de la simpla constiință la
sau altul religia egiptenilor este centrată supraconstiință”.
pe relația Soare-Lună reprezentată 28Si Zamolxe a mai întrebat: „Cum
antropomorfic de mai multe zeități oare se raportează egiptenii la spirite?”
perechi. 13De exemplu în cazul Osiris si 29Si Pitagora le-a explicat: „Ei se
Isis, Osiris este prezent în cer sub forma orientează, în viața proprie si socială,
constelației Orion, iar Isis ca steaua după spiritele naturii care uneori sunt
Sirius. 14Desi zeitățile au o întruchipare reprezentate si ca animale. 30Dar desigur
undeva în cosmos, totusi ele se manifestă că în animalul respectiv nu se venerează
cumva pe pământ. 15De pildă egiptenii ființa inferioară biologic în comparație
spun că atunci când zeița Isis plânge se cu omul, ci ordinea pe care o manifestă
revarsă Nilul. 16În linii mari egiptenii îsi viața acelor ființe. 31De exemplu noi
conduc viața după ciclicitatea oamenii avem multe de învățat de la
desfăsurării elementelor naturii care se modul de comportare al albinelor.
află într-o ordine bine definită, si asa îi 32Chiar se recomandă unei femei măritate
inspiră pe oameni să o urmeze”. să fie cumpătată ca albina”.
17Atunci Zamolxe a remarcat: „Este
„33Dar sacrificiile făcute spiritelor
interesant de constatat că si noi geții zeilor cum decurg?” a mai întrebat
avem un cuvânt care se apropie de Zamolxe. 34Pitagora le-a spus: „Mult
numele zeului solar Ra al egiptenilor. CARTEA NEMURIRII
18Noi spunem „raze” emanațiilor 33
luminoase din soare. 19Mai folosim timp preoții lor nu au sacrificat ființe vii
silaba si în numele dat marelui fluviu pe în ritualuri, 35dar de un timp unii preoți,
care voi îl numiți Istros. 20Noi îi spunem sub influențe străine, au adoptat aceste
Du-na-ra, adică „cel ce duce lumina” practici violente. 36Religia egipteană a
pentru că este strălucitor în bătaia fost sănătoasă până când preoții lor au
soarelui”. început să practice jertfirea animalelor.
37Aceasta a atras mânia spiritelor luminii
21Si Pitagora a tras concluzia: „Ai
deschis un subiect interesant Zamolxion. si astfel au început declinul si suferințele
22Există silabe magice descoperite în
egiptenilor. 38Țara lor a fost de curând
paralel de multe popoare. 23Si una dintre cotropită de către persi, un popor care nu
ele este într-adevăr RA. 24Cei care are obiceiul de a sacrifica animale, aceste
practică meditația folosind această silabă cruzimi fiind interzise de profetul lor
obțin mari beneficii. 25Silabele magice Zaratustra. 39Eu în Babilon am urmărit
sunt legate de memoriile spațiale creând ani de zile, alături de preotul Zarates,
astfel predispoziții în dezvoltarea focul sacru zoroastru, care este dătător de
spirituală ulterioară a celui care le lumină sufletului”.
pronunță. 26Desigur că de aceasta 40Au trecut câteva luni de când
beneficiază si viața lui personală precum Zamolxe lua parte la lecțiile lui Pitagora
si mediul în care trăieste omul respectiv. si nimeni nu s-a mai înscris la cursuri.
41Alkibiades plecase, iar Olimpia a învățăcel al lui Pitagora. 59Si era din ce
renunțat si ea pe parcurs să le urmeze. în
42Singurul învățăcel a rămas Zamolxe. ce mai apropiat sufleteste de maestrul
43Într-o zi Pitagora a vrut să stie: Său. 60Filosoful Îl considera pe Zamolxe
„Spune-mi Te rog Zamolxion despre ca o persoană spirituală de excepție si a
scrierea voastră a geților. As dori să văd înțeles că ar avea de învățat de la preotul
alfabetul pe care îl folosiți”. 44Si get. 61Maestrul si el vroia să se
Zamolxe i-a răspuns: „Avem alfabetul împărtăsească din cunostințele Lui
getic. 45Pot aduce mâine un pergament Zamolxe.
cu 62Într-o zi Zamolxe a avut prilejul să-i
literele ce îl compun si corespondența lor vorbească lui Pitagora despre limbajul
în alfabetul grecesc”. păsărilor astfel: 63„La noi omul apropiat
46A doua zi Pitagora a privit cu atenție de Dumnezeu invocă spiritele naturii si
literele si a remarcat: „Într-adevăr sunt de aceea înțelege graiul păsărilor. 64Se
asemănări clare, dar este evident că pot afla astfel multe informații atât de la
alfabetul getic este distinct. 47Nu stim păsări cât si de la oameni. 65Asa sunt
cine a împrumutat de la cine”. mierla, pițigoiul, sticletele,
măcăleandrul,
48Zamolxe a explicat: „Noi folosim
vrabia, barza, bufnița. 66Modul lor de
această scriere de sute de ani. 49Din comportare si felul particular de a ciripi
păcate sunt foarte puțini oameni în Geția dau un mesaj anume celui care vede sau
care o cunosc. 50De obicei preoții sunt ascultă pasărea respectivă. 67Cântecul
cei păsării are o semnificație care trebuie
care o folosesc pentru a păstra mai bine descifrată în conjunctura în care are loc”.
invocațiile către zei. 51Comercianții
68Apoi Pitagora a zis: „O astfel de
nostri, sub influența negustorilor greci,
utilizează limba si scrierea greacă”. ideea am mai auzit-o până acum, dar se
referea la graiul animalelor în general”.
52Si Pitagora a spus: „Scopul de a
69Si Zamolxe a continuat: „Noi,
avea o scriere este bun. 53Îmi mențin învățătorule, asa credem, că toate
totusi opinia că scrierea nu va putea viețuitoarele, care sunt capabile să aibă
niciodată să înlocuiască trăirea spirituală un grai, fie el cât de rudimentar, anunță o
din sufletul omului. 54Dar în scoală CARTEA NEMURIRII
tinerii pot învăța să scrie pentru că le 34
poate folosi în viață. 55Înțeleg desfăsurare a ceea ce va urma, deci au
importanța rol
pe care scrierea o poate avea în comerț si de predicție a evenimentelor”.
în comunicarea dintre oameni. 56Toate 70Pitagora a fost de acord spunând:
popoarele pe unde am umblat eu au „Da, asta este adevărat. 71Universul este
scrierea lor. 57Voi păstra cu mine mereu în transformare si este normal să
pergamentul cu alfabetul getic”. existe semne care să indice direcții de
58Zamolxe a rămas atunci singurul evoluție. 72Noi grecii folosim si
profețiile
Pitiei, dar aceasta este o activitate este diferit. 87Informația vine din exterior
predictivă pur umană. 73În schimb, atunci si depinde doar de capacitatea omului de
când este vorba de animale si de păsări, a interpreta semnele ce se arată”.
mesajele pe care le trimit zeii sunt cu 88Pitagora a fost de acord. 89Apoi L-a
totul diferite. 74Ele trebuie descifrate pe întrebat pe Zamolxe, zicând: „Mă întreb
când în cazul Pitiei ele au forma clară si cum faceți voi geții ca să descifrați cele
explicită a limbajului omenesc”. transmise de către viețuitoare?”
75Si Zamolxe a mai întrebat: „Cum
90Si Zamolxe a răspuns: „În primul
credeți că procedează Pitia? 76Cum îsi rând trebuie înțeles decorul în care se
obține ea mesajele care vin de la zei, în întâmplă acțiunile si cunoscut
timpul consultării lor, pentru persoana comportamentul normal al acelei
care doreste să-si afle viitorul?” viețuitoare. 91Mesajul este un răspuns
77Pitagora a explicat: „Este un subiect legat de cadrul respectiv, dar poate fi si
care mi-a luat mult timp de studiu. soluția unui gând pe care omul îl are
78Mam tocmai atunci în minte. 92De exemplu,
tot gândit la modalitatea în sine si am dacă cineva se gândeste la o persoană
ajuns la concluzia că viitorul omului se iubită si observă semnele care vin din
află mai degrabă din mintea persoanei exterior, i se pot revela sentimentele
care o întreabă pe Pitia despre viitor, acelei persoane sau chiar ceea ce face
decât de a-l obține cumva de undeva din persoana în cauză în acel moment.
afara minții proprii. 79Pare paradoxal că 93Acestea se numesc premoniții si se pot
cineva merge la Pitia să-si afle soarta aplica atât la persoane cât si la grupuri de
care se găseste deja în mintea sa. 80Pitia oameni sau chiar la națiuni întregi”.
nu face decât să ia informații chiar din 94Auzind aceste vorbe Pitagora a
mintea persoanei care întreabă, minte remarcat: „Îmi amintesti de profeții
care are deja formați sâmburii acelei poporului iudeu. I-am cunoscut bine în
realități, 81căci oamenii devin ceea ce Babilon. 95Ei aveau cunostințe avansate
cred ei în mintea lor că pot ajunge. 82Dar în domeniul prevestirii viitorului unei
Pitia poate da gres uneori pentru că ea nu națiuni. 96Numai asa a putut să
are tot timpul supraluciditatea mentală supraviețuiască poporul lor. 97Dar as dori
dată de gazele care ies din pestera unde să continuăm subiectul nostru. 98Ce s-ar
prezice. 83Mintea ei se află într-o stare de mai putea spune despre limbajul
recepție care fireste că poate fluctua. viețuitoarelor?” 99Zamolxe a răspuns:
84Prezicătoarea foloseste gazele
„Unii oameni înțeleg si limbajul lupilor”.
intoxicante pentru a-si stimula creierul,
100Pitagora tare s-a mirat si a zis:
dar aceasta o stoarce de vlagă. 85Drogul
acelor gaze are efecte mentale „Limbajul lupilor? În ce fel îl pot pricepe
distrugătoare, iar femeia respectivă, care oamenii?” 101Si Zamolxe a spus: „Află
CARTEA NEMURIRII
este Pitia pentru un timp relativ, devine 35
apoi un om ruinat”. învățătorule că noi geții ne numim în
86Si Zamolxe a observat: „În schimb limba noastră rumâni, oameni de la râuri,
cazul aflării viitorului de la viețuitoare dar si daci, ceea ce înseamnă fiii lupilor.
102Desigur că este vorba de spiritul geților”. 118Zamolxe a zis: „Noi avem
lupului nicidecum de o filiație a nasterii. doi
103Si Pitagora a dorit să afle mai mult zei principali, Dumnezeu si Domnazâna.
119Ei sunt vii undeva în cer si sunt
zicând: „Mă interesează foarte mult ce
înțelegeți voi geții prin spiritul lupului? creatorii nostri. 120Nu Le stim numele
104Noi grecii legăm spiritul lupului de
adevărate, dar I-am numit Dumnezeu si
Apollon Lykeios, mai cu seamă raportat Domnazâna. 121Lui Dumnezeu, sau
la solaritate. 105Dar Apollon Zeul Lupilor Domnezeu, Îi mai spunem si Mosul,
122iar perechii Lui, Domnazâna, îi
trebuie să fi existat ca spiritualitate
originară”. spunem Moasa. 123Tot moasă noi spunem
femeii care ajută o femeie gravidă să
106Zamolxe i-a răspuns: „La noi lupul
nască”.
este un animal atât solar cât si lunar.
124Si Pitagora a spus: „Este foarte
107Este solar deoarece felul manifestării
lui este legat de albul zăpezii. 108Si este interesant. 125Deci aveți un dualism
lunar pentru că lupul urlă la lună, aceasta masculin-feminin asa cum este firesc să
însemnând că este influențat de energia existe la un popor avansat spiritual.
126Dar cum priviți voi geții natura?”
lunară. 109Lupul, asa cum este reprezentat
antropomorfic de Apollon Lykeios, Zeul 127Zamolxe a explicat: „Noi domnul
Lupilor, integrează în armonie cele două Meu trăim înfrățiți cu natura. 128Credem
energii. 110Nu este surprinzător faptul că că Dumnezeu si Domnazâna au coborât
Apollon ca zeu este model al curajului, cumva din cer si se află cu noi în multe
virtuților si vieții armonioase”. chipuri. 129Si precum este si în filosofia
111Si Pitagora a afirmat: „Da. Acum pe care am învățat-o aici, si noi credem
îmi este clară evoluția spiritului lupului, că sufletul omului este nemuritor.
130Atunci când omul moare, sufletul lui
de la voi tracii, la noi grecii. 112Eu leg
acest spirit si de viața sihăstrită. 113Noi se duce undeva. 131Cei în viață sunt
grecii am învățat ascetismul de la traci, capabili să cheme sufletele mosilor nostri
căci ei erau aceia care puteau trăi pe care noi îi credem că sunt vii undeva.
132Ne amintim mereu de ei, avem un
singuratici si dedicați căutării linistii
interioare si a adevărurilor ultime. 114Ei puternic cult pentru mosii si strămosii
îsi săpau în stânci caverne unde se nostri pe care îi credem nemuritori. 133Ei
izolau. 115În Egipt trăiesc anahoreții trăiesc nevăzuți printre noi până când se
cărora noi grecii le spunem isihasti”. întrupează ca si noi, cei văzuți cu ochiul.
134Aceia dintre noi, care pot comunica cu
116Si Zamolxe a remarcat: „Noi geții
păstrăm încă această tradiție a străbunii, înțeleg cel mai bine ce
pustnicilor. Preoții nostri au astfel de înseamnă nemurirea la geți”.
obiceiuri”. 135Si Pitagora a mai întrebat: „Cum se

117Într-una din zile Pitagora a vrut să manifestă spiritele pe care le venerați?”


136Zamolxe a răspuns: „În multe feluri.
afle în ce credea neamul geților si I-a
spus Lui Zamolxe: „Spune-mi ceva Atât ziua cât si noaptea”. 137„Noaptea!?
despre zeii si credințele voastre ale În ce fel?” s-a arătat curios Pitagora.
138Si
Zamolxe a zis: „Pe meleagurile Geției se care trăiesc la nord de Magna Grecia, în
petrec niste lucruri care nu stiu dacă peninsula Italia. 155As dori ca într-o zi să
CARTEA NEMURIRII merg prin acele locuri”.
36
156Pitagora a fost foarte bucuros de
există si prin alte părți în lume. 139Pe
pajisti, sub clar de lună, apar făpturile conversațiile avute cu Zamolxe, de la
văzduhului nopții. 140Sunt zânele care care a învațat chiar si el care de decenii
dansează desculțe si cântă. 141Ele au studiase înțelepciunea lumii.
vesminte albe diafane cusute cu fir de 157Dar maestrul mai avea încă multe
aur, cingători bătute în smaralde si de spus si într-o zi I-a mărturisit Lui
diademe împletite în părul lung până la Zamolxe: „Învățătura mea este o taină si
pământ”. doresc să o dau numai celor care au
142Atunci Pitagora a spus: „Sunt credință si după o bună chibzuință.
158Prin purificarea sufletului său omul se
menadele, însoțitoarele lui Dionisos.
143Si noi avem această credință venită de
apropie de Dumnezeu, cum Îl numiți voi
la neamurile tracilor”. geții pe Zeus. 159Si asa omul poate
deveni
144Zamolxe a continuat astfel: „Si mai
parte din El care este realitatea ultimă.
credem că există anumite spirite care fac 160Atunci Dumnezeu se poate manifesta
soarele si luna să strălucească, florile să prin acel om si de aceea spunem că
răsară, apele să curgă, pomii să crească, Dumnezeu se poate întrupa. 161Nivelul de
vântul să bată, si multe alte manifestări constiință al omului în relaționarea lui
în natură”. 145Si Pitagora a spus: cu
„Aceasta este geneza zeităților în care realitatea ultimă îi stabileste poziția
credem si noi. 146Din această revelație evolutivă. 162Noi avem semizei si zei”.
primordială sacră popoarele preiau ce le
163Si Zamolxe a vrut să stie mai mult
este folositor modului lor de a trăi. 147Cei
care au mult soare venerează acest astru, si a întrebat: „Ce numesti tu domnul
ca de exemplu cei din Egipt. 148Oamenii meu, un semizeu si un zeu? Cine poate fi
mărilor respectă spiritul mării. 149Voi semizeu si cine poate fi zeu?”
geții acordați importanță spiritului 164Pitagora a răspuns: „Există popoare
lupului si celui al muntelui”. care au înțeles bine ideea că divinul se
150Zamolxe a mai precizat: „Lupul poate manifesta în om. 165Persoanele
este animalul de al cărui suflet ne pătrunse de puterile zeilor au primit
apropiem prin curaj si dârzenie. 151Sunt diferite nume, 166noi grecii îi numim
mulți oameni care detestă lupul fără a-i semizei, 167iudeii le spun oameni-îngeri.
168Esența este că aceste persoane percep
sti meritele. 152Noi cunoastem multe
povesti în care lupul este eroul principal. logos-ul si viața le este sacralizată. 169Si
153Există chiar un popor despre care se
atunci când un astfel un om se ridică
spune că se trage din lupi, căci o spiritual foarte sus, printr-o sacralizare a
lupoaică vieții proprii, acea persoană poate fi
a hrănit doi copii abandonați”. 154Si numită chiar zeu, fiind o întrupare a unui
Pitagora a spus: „Sunt romanii, latinii zeu. 170În acest domeniu popoarele au
multe tradiții. 171Unii cred că o zeitate
majoră a creat spiritual un fiu sau o fiică numărul doi o linie, numărul trei
care sunt apoi zeificați după ce au trăit triunghiul, fiind cea mai simplă figură
printre oameni. 172Adevărul este că orice geometrică, numărul patru spațiul cel
om poate deveni zeu întrupat dacă cei mai simplu, tetraedrul, numărul cinci
printre care trăieste îl consideră ca atare este
datorită valorii sale personale. 173Zeul piramida, numărul sase este spațiul
întrupat stăpâneste o mai mare sau mai multidirecțional, adică format din cele
mică parte a cauzelor manifestărilor patru puncte cardinale plus susul si josul.
CARTEA NEMURIRII 184Cu cât numerele sunt mai mari cu atât
37 ele pot reprezenta o realitate mai
întocmai ca si Dumnezeu care fireste că complexă, chiar si una abstractizată. Se
le stăpâneste pe toate”. pot face astfel multe legături. 185Dar
174Si Zamolxe a observat: „Prin desigur că există o dinamică a acestor
urmare este necesară cunoasterea Lui corelații, a cărei înțelegere conduce la
Dumnezeu pentru a se putea ajunge la un descoperirea ordinii, a logos-ului. 186Mai
asa înalt nivel spiritual”. 175Pitagora a mult chiar, numerele pot intra în
explicat: „Fără dubiu, aceasta este combinații sau în formule, acestea din
condiția esențială. 176Cunoasterea Lui urmă fiind exprimări ale dinamicii
Zeus, a Lui Dumnezeu, implică numerelor si prin urmare legi de miscare.
înțelegerea ordinii din natură, o 187Reține ideea că numărul două sute
desfăsurare a lucrurilor care poate fi saisprezece este deosebit în ceea ce
ciclică si astfel o putem exprima într-o priveste lumea în general si ciclicitatea
esență simplificată prin simboluri si în evenimentelor în special. 188Acest număr
cele din urmă prin numere. 177În ultimă înseamnă unu ori unu ori unu ori doi ori
instanță realitatea se reduce la doi ori doi ori trei ori trei ori trei, o
manifestarea ordinii, maat, cum îi spun combinație, de trei ori câte trei, a
egiptenii, sau logos cum îi spunem noi punctului, liniei si triunghiului, deci a
grecii. 178Aceasta se face prin numere primelor trei elemente esențiale
care, ca limbaj al realității, au realității.
încărcătură 189Mai târziu vei avea ocazia să afli mai
spirituală. 179Dezordinea, ca revers al multe despre acest subiect”.
ordinii, poate si ea fi exprimată prin CAPITOLUL 5
numere. 180Ordinea poate exista în Medicina sacerdotală si sufletul.
manifestările din viața omului, în Astrologia si soarta oamenilor. Despre
muzică, în fenomene ale naturii, si în nume si puterea cuvântului. Heraclit
multe altele”. din Efes si puterea focului. Marele Lup
181Si Zamolxe a mai întrebat: „Cum Alb.
oare numerele pot exprima realitatea, 1 Treptat Pitagora L-a introdus pe
învățătorule?” 182Pitagora a răspuns: Zamolxe si în tainele medicinei
„Numerele nu pot niciodată substitui sacerdotale, medicina psihosomatică,
realitatea, dar pot reprezenta o realitate spunându-I inițial: „Află că preoții pot fi
aproximativă. 183Pornind de la numărul cei mai buni medici, căci vindecarea
unu putem spune că este un punct,
bolilor oamenilor porneste de la suflet. multe ori sub formă de ceaiuri, sau pot
2Desi pot exista succese în vindecarea aplica anumite metode ca să oprească
bolilor minții sau a celor trupesti, totusi hemoragiile sau inflamarea unui loc rănit
sursa producerii lor trebuie căutată în de pe corp. 15Sunt multe plante care au
lipsa de armonie din sufletul omului”. felurite roluri în medicină. Uneori acesti
3Dar Zamolxe s-a arătat nedumerit: doctori aplică sucul unor plante pe răni
„Mă întreb cum o rană fizică poate avea intervenind astfel direct în ajutorul
drept cauză un dezechilibru al sufletului? trupului”.
4Dacă de pildă cineva se loveste la 16Si Zamolxe a spus: „Si noi geții
picior, cum poate sufletul omului să fie cunoastem astfel de metode”. 17Atunci
vinovat de acel accident?” Pitagora a povestit din experiența lui
CARTEA NEMURIRII proprie astfel: „Eu am deprins câteva
38 tehnici medicale, mai ales în Egipt.
5 Si Pitagora a explicat: „Aparent s-ar 18Medicii greci, din păcate, nu au ajuns
crede că un accident este o întâmplare la
independentă de sufletul omului, dar nu rafinament în materie de medicină. 19Eu
este chiar asa. 6Pune-ți întrebarea: Oare as vrea să le fac cunoscute aceste
dacă sufletul celui accidentat era în metode, celor care practică medicina
starea de trezire, ar mai fi luat omul printre greci, dar ei nu prea sunt
decizia să înfăptuiască acțiunea care l-a interesați. 20Sunt chiar surprins de lipsa
condus la acel accident?” 7Zamolxe a lor de receptivitate. 21Sper ca treptat
admis: „Probabil că accidentul ar fi fost medicina să ia o mai mare amploare în
evitat”. 8Si Pitagora a fost de acord: „Asa cultura greacă a acestor vremuri”.
este. Un suflet treaz conduce la decizii 22În zile următoare Zamolxe a învățat
înțelepte”. de la Pitagora să distingă plantele locale
9Zamolxe a precizat: „Totusi sufletul si să stie vremea potrivită recoltării lor
nu poate vindeca o rană deja existentă, pentru a fi folosite în medicină.
dar este limpede că, dacă posedă un grad 23Pitagora I-a mai explicat Lui Zamolxe:
înalt de constientizare, poate preveni „Vei învăța mai multe pe măsură ce se
multe rele să se producă”. vor ivi cazuri de intervenții medicale.
10Pitagora a mai spus: „Sufletul poate 24Din păcate ducem lipsă de pacienți

chiar contribui la vindecarea unei răni umani deoarece medicii greci ai insulei
existente prin acțiunea lui directă asupra Samos au răspândit zvonuri. 25Ei spun că
mentalului care cheamă la intervenție eu as practica o medicină periculoasă,
mecanismele de apărare si vindecare ale învățată de la popoarele barbare, de pe
corpului. 11Dar uneori metoda aceasta nu unde am umblat în lume. 26Dar dacă
este de ajuns. 12Egiptenii folosesc o grecii nu vor să învețe aceste cunostințe
stiință a medicinei bazată si pe înalte de medicină, eu sunt convins că Tu
intervenția exterioară. 13Doctorii lor Zamolxe le vei deprinde”.
întreprind ceva care să vindece din 27Si treptat maestrul I-a spus Lui
exterior rana interioară. 14Ei pot Zamolxe toate tainele medicale
recomanda medicamente, de cele mai cunoscute de el. 28În câteva luni Zamolxe
era capabil să folosească plantele ca dacă ea va influența cumva soarta unei
medicamente si anestezice. 29Si când mai persoane, soartă care oricum nu este
venea câte un bolnav la ei, Zamolxe îl bătută în cuie, ci este adaptată condițiilor
vindeca si asa Îsi însusea mai bine în care trăieste acel om. 43De pildă ființa
mestesugul medicinei. 30Si-Si spunea care are o impregnare energetică cosmică
Zamolxe: „La întoarcere Mea în Dacia, favorabilă poate pierde sansa de a o
voi avea prilejul să vindec oamenii din folosi plenar în cazul în care nu este
neamul Meu. Ei nu se vor opune noului ajutată de mediul în care îsi petrece
asa cum fac aici asa-zisii „doctori” greci viața”.
ai zilei”. 44Si Zamolxe a mai spus: „Am înțeles
31Un alt subiect de care se interesa acum elementele de speculație
Zamolxe era cel legat de astre. 32Pitagora interpretativă derulate în astrologie.
L-a instruit cu cunostințele dobândite de 45Cred că opinia domniei tale este cea
el atât în Egipt cât si în Babilon. 33Si mai logică. 46Mă întreb acum în ce
uneori lecțiile aveau loc noaptea, atunci măsură numele unei persoane are puterea
când întunericul era deplin. de a-i determina destinul? 47Oare numele
CARTEA NEMURIRII atribuite locurilor, popoarelor, țărilor,
39 pot
34Si într-una din acele nopți Pitagora ele influența viața oamenilor si viitorul
I-a arătat Lui Zamolxe bolta înstelată în
spunând: „Iată cerul si astrele lui. general?”
35Stelele mențin focul universului, din
48Pitagora a răspuns: „Te referi la
ele onomanție. 49Este adevărat că noi grecii
iau ființă multe alte astre si planete noi”. ne-am preocupat de astfel de cunostințe.
36Zamolxe l-a întrebat: „Este oare 50Află că pe lângă exagerări si specula ții
adevărat învățătorule că soarta oamenilor există totusi o stiință care tratează
este scrisă în planete, stele si obiectiv această temă. 51Cuvintele au
constelații?” 37Pitagora a răspuns: „În putere în măsura în care ele determină
Caldeea, adică Babilonia, unde eu am anumite reacții. 52De exemplu vorbele de
stat timp de cinci ani cu preotul Zarates, ocară urmăresc să înjosească persoana
se credea în astfel de idei cuprinse în căreia-i sunt adresate, 53dar vorbele
astrologie. 38Dar eu le consider frumoase fac bine. 54Numele atribuite
speculații. 39Cum poate oare soarta unui unor persoane, unor locuri, unor popoare
om să atârne strict de evenimente sau unor țări semnificau inițial o
cosmice? 40Sunt de acord că putem spune realitate, o caracteristică, iar cei care le
că unele schimbări energetice petrecute cunosteau astfel reacționau în mod
în cosmos pot influența într-o oarecare aproape similar. 55De exemplu, în cazul
măsură viața de pe pământ. 41Dar de aici unor persoane, tindem să tratăm pe fiu ca
până la a face calcule când se si pe tatăl si în general pe cei care sunt
îmbolnăveste cineva sau când îi va veni urmasi ai aceleiasi persoane. 56Ne
ceasul morții este o cale lungă. 42Eu cred formăm tipare în gândire”.
că depinde de puterea energiei cosmice 57Si Zamolxe a precizat: „Dar un fiu,
desi i se spune fiul lui cutare, poate fi mintea voastră numele vă dă anumite
foarte deosebit de tatăl său”. 58Pitagora a predispoziții, pe când în a noastră altele,
clarificat: „Aceasta este adevărat. desi este vorba de acelasi popor care
Anturajul îl tratează inițial pe fiu ca si pe locuieste la nord de fluviul Istros”.
tatăl său. 59Ulterior fiul dobândeste o 75Si Zamolxe a mai vrut să stie: „Crezi
imagine proprie în mintea celor care-l oare învățătorule că schimbarea numelui
cunosc atât pe el cât si pe părintele lui. reorientează viața oamenilor, a locurilor,
60Dar timpul, cât oamenii relaționează la
a popoarelor, a țărilor?” 76Pitagora a
fel cu cei doi, are mare importanță afirmat convins: „Bineînțeles. 77Este
asupra chiar de dorit ca acele nume care conduc
fiului, care ca tânăr are caracterul în la rele, la probleme si dezastre să fie
formare preluând, fără să vrea din înlocuite cu altele pozitive. 78Cred că
credința anturajului, caracteristici ale toate popoarele înțeleg importanța
tatălui. 61Cu alte cuvinte tânărului i se folosirii cuvintelor ca nume, dar sunt
jalonează un viitor similar tatălui. 62Se puține neamuri care merg mai departe,
poate astfel spune că destinul fiului îi schimbând acele nume nepotrivite în
este oarecum determinat; 63dacă tatăl este funcție de ceea ce doresc acele popoare
comerciant va fi si fiul, dacă tatăl este să realizeze în bine”.
agricultor, fiul îl urmează în profesie, si
79Dar Zamolxe a vrut să cunoască si
asa mai departe. 64Treptat s-au format în
societate nume care predestinează cauzele schimbărilor, spunând: „Mă
datorită tradiției si semnificației acelor întreb învățătorule despre puterea
nume în colectivitatea proprie. 65Părinții cuvântului. 80Cum poate ea influența
CARTEA NEMURIRII mintea omului?” 81Pitagora a explicat:
40 „Literele sau combinațiile de litere, în
care doresc ca fiii lor să aibe caractere care intră si cuvintele, au putere. 82Ea se
eroice le dau copiilor lor nume glorioase înfiripă mai ales prin repetiție
din trecutul istoric. 66Exemple sunt eroii sistematică
de la Troia. 67Tot la fel se întâmplă cu cei si astfel se creează realitatea celor
care le doresc copiilor lor să fie oameni afirmate. 83Ca exemplu luăm cuvântul
de cultură, filosofi, etc. 68Se poate spune RA care este numele zeului solar la
fără tăgadă că numele date persoanelor egipteni. 84Repetiția celor două litere
influențează evoluția lor în viață”. predispune la asimilarea valorilor care se
69Zamolxe a ținut să spună: „Si noi află în spatele principiului zeului RA.
85Si aceasta este valabil si pentru alte
geții suntem atenți atunci când dăm
nume copiilor nostri”. 70Si Pitagora a afirmații inteligibile. 86Putem spune de
răspuns fără surprindere: „Îmi exemplu „Zeule vino si străluceste în
închipuiam. 71Judecata este similară si inima mea ca un soare” pe când
atunci când ne referim la locuri, la vizualizăm aceasta. 87Coborârea minții
popoare, la țări. 72Numele diferite în
predispun la caracteristici diferite. 73De inimă este metoda anahoreților din
exemplu noi grecii vă numim geți, pe Egipt,
când voi vă spuneți daci si rumâni. 74În o tehnică repetitivă pe care noi grecii o
numim hesychasmos, isihasm”. de văzut în această zi măreață. 102Vor fi
88Într-una din zile Pitagora I-a spus dansuri rituale ale preoteselor de la
Lui Zamolxe: „Pe coasta Ioniei templu”.
continentale, foarte aproape de insula 103Când Pitagora, Zamolxe, Heraclit si
Samos, se află marele oras Efes. 89Acolo Sibila au sosit la magnificul templu al
trăieste un tânăr filosof pe nume zeiței Artemis, acolo era strânsă o mare
Heraclit. mulțime de oameni. 104Formațiunile de
90Vom merge si noi să-l cunoastem si cu muzicanți erau gata pregătite să
această ocazie să vizităm templul zeiței acompanieze dansul sacru, care era
Artemis. 91Curând, în acea zonă sacră, asteptat să înceapă din clipă în clipă.
unde va avea loc o mare sărbătoare”. 105Si deodată lumea a izbucnit în ovații.

92Si asa Pitagora si Zamolxe s-au „Vin, vin” le-a spus cu entuziasm
pregătit de plecare. 93S-au îmbarcat pe un Heraclit. 106Si atunci au început să cânte
mic bac si curând au ajuns la Efes unde instrumentistii muzicali.
au mers să se găzduiască la o cunostință 107Pitagora si Zamolxe au admirat
de-a lui Pitagora. 94După-amiază s-au grupul preoteselor care, îmbrăcate în piei
dus de urs, se apropiau în pasi de dans sacru
să-l întâlnească pe Heraclit căruia, desi către centrul scenei improvizate. 108Si
avea doar douăzeci si cinci de ani, i se Zamolxe le-a spus celor care-L însoțeau:
dusese vestea de filosof, departe în „Iată un obicei vechi pe care-l avem si
lumea noi geții. Doar că pe meleagurile noastre
greacă. acest dans ritual este practicat doar de
95Aflând că au ajuns la el doi oameni bărbați”.
din insula Samos, tânărul Heraclit s-a 109Preotesele au defilat ceremonios
înclinat respectuos în fața lor. 96Si s-a prin fața spectatorilor. 110La vederea lor
oferit să-i însoțească în timpul vizitării publicul îsi manifesta bucuria. 111Se
mărețului templu al zeiței Artemis, aplauda cu frenezie stiind că
spunând: „Ați venit într-un moment dansatoarele
favorabil. 97Mâine este mare sărbătoare zeiței Artemis erau vestitoare ale
la templul zeiței Artemis. 98Dimineața, bucuriei vieții si iubirii. 112Heraclit le-a
la spus despre Efes si zei astfel: „Se spune,
revărsatul zorilor, mă prezint să vă iau. domnii mei, că templul zeiței Artemis
CARTEA NEMURIRII din Efes este una dintre cele sapte
41 minuni
Mergem împreună să asistăm la ale lumii. 113Din legende stim că Artemis
spectacol”. este fiica Lui Zeus si sora geamănă a Lui
99A doua zi Heraclit a sosit punctual Apollon”.
la întâlnire însoțit de Sibila, soția lui. 114Si Pitagora a adăugat: „În perechea
100Onorând momentul zilei tânărul era
Apollon-Artemis avem un exemplu al
îmbrăcat în haine deosebite. 101Si parteneriatului masculin-feminin, desi
Heraclit i-a îndemnat pe oaspeți: „Să sunt gemeni, frate si soră. 115Ei
plecăm degrabă ca să nu pierdem nimic reprezintă
dualismul soare-lună, aceste astre reciprocă este adevărată. 130Si iar cred că
complementare care reflectă în exterior focul este agentul care produce în esență,
un aspect uman interior”. prin formele pe care le poate lua, toate
116Zamolxe a mai adăugat: „Pentru noi schimbările sau transformările care au
geții, funcția de complementaritate loc în lume. 131Focul este mijlocul cel
masculină-feminină este dată de mai rapid de transmutare profund
perechea Dumnezeu-Domnazâna. 117Si calitativă a omului, căci sufletul omului
atunci când Domnazâna se face prezentă este făcut din focul cel mai subtil, focul
în femei, Ea se numeste Zâna Zânelor si viu”.
femeia respectivă are ceva din spiritul 132Spusele tânărului Heraclit l-au
Zânei Zânelor”. impresionat pe Pitagora care l-a mai
118Si spre delectarea mulțimii, întrebat: „Cum crezi că se explică
spectacolul a continuat timp de câteva schimbările în lume?” 133Si Heraclit a
ore. 119Apoi oaspeții au mers acasă la răspuns: „Datorită focului care este
Heraclit. 120Acolo Pitagora i-a îndemnat agentul transformării comun tuturor. 134O
la discuții. 121Vroia să cunoască înțelegere a modului în care focul
conceptele filosofice ale tânărului lucrează, prin formele sale de
amfitrion. manifestare, permite oricărei persoane să
participe la ordonarea lumii. 135Prin
122„Să ne vorbesti despre filosofia ta”
aceasta se constientizează lumea din
l-a rugat Pitagora pe Heraclit. 123Si perspectiva logos-ului ducând astfel la
Heraclit i-a spus cu modestie: viața armonioasă. 136Si mai cred că la
„Învățătorule Pitagora, eu sunt prea tânăr fiecare etate există preocupări umane
ca să pot instrui pe cineva. 124Mi-am care pun în rezonanță armonică vârsta
format opinii proprii, dar ele vor trebui acelui om cu vârsta lumii în care el
să fie aprofundate”. trăieste. 137Cel înțelept este mereu în
125Dar Pitagora a insistat: „Chiar si schimbare si-si ajustează timpul vieții
asa noi am dori să cunoastem elementele după logos”.
pe care este construit adevărul în care 138Pitagora a fost impresionat de ceea
crezi”. 126Atunci Heraclit si-a expus cu ce a auzit si i-a spus lui Heraclit: „Este
simplitate convingerile zicând: „Eu cred cât se poate de interesantă înțelepciunea
că există o ordine a lumii, iar schimbările ta, mai ales că vine de la un om asa de
din univers sunt supuse acestei ordini tânăr. 139Mă întreb cum de ai dobândit-o
numită logos. 127Noi oamenii putem să Heraclit?” 140Si Heraclit a zis: „Este
înțelegem această ordine si să o povestea vieții mele. 141De mic copil am
exprimăm prin vorbire, fiecare după tot umblat prin lume, dar desigur că mult
putința sa. 128Si mai cred că logos-ul este mai puțin decât domnia ta Pitagora.
susținut de existența perechilor contrarii. 142Am rude într-o colonie de-a noastră
129De exemplu, viața există tocmai
numită, Istros, de la marea Euxin, portul
pentru Euxin cum spunem noi. 143Tot prin acele
CARTEA NEMURIRII
42 părți de lume se află un fluviu mare pe
că are ca suport moartea si formularea care noi grecii l-am numit tot Istros.
144Cu mai bine de o sută de ani în urmă „Am adoptat metoda simplă a geților,
colonia a fost întemeiată de ionienii din cea
Milet. 145Comerțul este înfloritor acolo, de a sta în preajma focului sacru fără a
rudele mele prosperă, au din abundență face nimic altceva decât a urmări
grâne si lemn de construcție pentru flotă. CARTEA NEMURIRII
146În copilarie am locuit la un frate de-al
43
tatălui meu si i-am cunoscut bine pe geți, flăcările si a lăsa gândurile să curgă
locuitorii băstinasi ai acelui ținut. 147Ei nestingherite. 162Ulterior am constatat
se valoarea acestei metode, căci practica ei
închinau unui anume zeu pe care-L m-a inspirat să fac lucruri bune în viață”.
numeau Dumnezeu”. 163Atunci Pitagora a zis si el: „Si eu

148„Da. Aici de față se găseste


am adoptat practica focului sacru la mine
Zamolxion, bărbat din acel neam si preot acasă în insula Samos. 164Sunt întru totul
al zeului Dumnezeu”, a zis Pitagora. de acord că acest mod de legătură cu
149Heraclit L-a privit pe Zamolxe cu
divinul favorizează cunoasterea
încredere si respect si a spus: „Ooo, logosului.
165Omul care a pătruns aceste taine
închinăciune, Domnul meu”.
dobândeste ordine în gândire si prin
150Pitagora dorea să stie motivul
aceasta îsi conduce viața cu
pentru care Heraclit acorda o onoare atât înțelepciune.
de înaltă geților. 151L-a rugat pe Heraclit: 166Cine posedă înțelepciune are virtute si
„Spune-ne, cum a decurs învățătura ta de aici se ajunge la fericire, trăirea în foc
acolo la marea Euxin?” sacru spiritual”.
152Si Heraclit si-a reluat firul
167Si Zamolxe le-a zis: „Printre noi
istorisirii: „Cum ziceam, am cunoscut pe geții se spune că pruncul al cărui suflet a
geții de acolo. 153De la ei am aflat despre fost chemat la focul sacru este un copil al
cultul si importanța focului. 154Eram focului. 168Noi avem multe alte metode
copil si mi-a rămas adânc întipărită în de a pune în practică valoarea focului
minte împresia acelor trăiri. 155Treptat cu sacru”.
vârsta am căutat si alte izvoare spirituale
169Heraclit a mărturisit: „Domnii mei,
si religioase care să ateste valoarea
focului. 156Si după cum stiți acest obicei cunosc si eu astfel de metode. 170Soția
de venerare a focului este larg răspândit mea Sibila este din neamul tracilor,
în toată lumea. 157Am înțeles astfel că părinții ei s-au helenizat si au locuit în
oamenii au ajuns independent la colonia noastră Istros de la marea Euxin.
171Ei au practicat obiceiul străbunilor lor
venerarea focului. 158Concluzia trasă de
mine a fost că tot ce există are focul ca atunci când au dorit un copil, pe Sibila,
bază de schimbare”. care este un copil al focului”.
172Oaspeții au rămas impresionați de
159Pitagora a apreciat expunerea lui
Heraclit si a zis: „Este foarte corect ce cele spuse. 173Zamolxe a vorbit cu Sibila
spui. 160Cum au decurs mai apoi în limba dacă constatând că ea stia bine
practicile tale?” 161Si Heraclit a răspuns: limba strămosilor ei. 174Si toți au fost
mulțumiți de concluziile la care
ajunseseră. din cameră si i-a lăsat pe cei doi oameni
175Către seară Heraclit a pregătit si a singuri. 191Zamolxe s-a apropiat de tânăr
aprins un mare foc sacru în onoarea ca să-l vadă mai bine. 192Si l-a întrebat în
oaspeților săi. 176În dimineața următoare limba getă: „Cum te cheamă? De unde
Pitagora si Zamolxe s-au pregătit să esti?”
părăsească orasul Efes. 177Heraclit si-a 193Când a auzit vorba Lui Zamolxe
condus oaspeții la port unde si-a luat băiatul a căzut în genunchi. 194Trăia o
rămas bun de la ei. manifestare divină. 195Si a spus cu
178Pe timpul călătoriei cu bacul, lacrimi siroindu-i pe obraji: „Dumnezeu,
Pitagora a evaluat experiența lor la Efes. Dumnezeu s-a îndurat de mine!”
CARTEA NEMURIRII
179Si I-a spus Lui Zamolxe: „Filosoful
44
Heraclit are perfectă dreptate. 180În
esență realitatea este un rezultat al
196 Zamolxe a înțeles pe dată ce se
focului, elementul de bază care poate întâmpla. 197L-a lăsat pe tânăr să se
transforma orice. 181Si mai cred că o linistească, apoi l-a ridicat în picioare
structurare a acestor idei prin numere spunându-i: „Eu sunt Zamolxe, un om
poate duce la cunoasterea multor taine. din neamul tău. 198Vin de mai sus de
182Rămâne ca pe viitor să mai discutăm
fluviul cel mare, Istru”.
acestea”. 199Si băiatul I-a spus: „Domnul meu,

183Si cei doi au ajuns curând în insula


mă cheamă Licu. 200Am saptesprezece
Samos. ani, vin din Tracia si sunt din clanul
Cogaion. 201Grecii îmi spun Likios.
184Trecuseră aproape doi ani de când
202Am pornit de acasă pentru că am avut
Zamolxe învața cu înțeleptul Pitagora un vis despre un om. 203El vorbea limba
care, în paralel cu învățăturile date Lui, noastră si era cu totul învăluit în lumină.
era mereu curios să stie si alte lucruri 204I-am ținut minte vocea”.
despre neamul geților. 185Zamolxe i-a
205Zamolxe stia că Licu se referea la
vorbit despre zeii/ zânii, zeițele/ zânele
si El. 206Si i-a zis tânărului: „Asa deci. Te
despre tradiția sacră a geților, despre înțeleg. Nu-Mi vorbi mai departe despre
preoți, preotese si preotese vestale”. asta”. 207Si Licu L-a rugat: „Vreau să
rămân cu Tine si să Te slujesc de
186Si într-o zi Pitagora I-a făcut Lui
bunăvoie, domnul meu”.
Zamolxe o surpriză: „Am adus astăzi cu
208Si Zamolxe a mai aflat de la Licu că
mine un om de pe meleagurile Tale, ale
zeului Apollon Lykeios, din ținuturile făcea parte dintr-o familie înstărită din
lupilor. 187Eram în urbe când am observat Tracia. 209Tânărul avea o educație bună,
pe acest tânăr. 188După îmbrăcăminte scria si vorbea greceste foarte bine.
miam 210Apoi Zamolxe a aranjat cu Nestor
dat seama că este trac, i se zice ca tânărul să stea cu ei ca slujitor al Lui
Likios. 189I-am vorbit despre Tine si el a Zamolxe. 211Licu era ascultător, harnic si
dorit să Te cunoască”. întreprinzător si din când în când stătea
190Si zicând aceasta Pitagora a iesit
la picioarele Lui Zamolxe să învețe
înțelepciunea în limba geților. muncim bucurosi, întocmai cum faceți
212Zamolxe avea astfel prilejul să-si voi cu Domnazâna perechea Lui
formuleze cunostințele, dobândite de la Dumnezeu”.
Pitagora, în limba neamului Său. 213În 226Venirea lui Licu la Zamolxe a
dorința de a sti cât mai multe despre schimbat multe lucruri. 227Arianului i se
Licu făcuse dor de neamul său si iată că
si oamenii de pe meleagurile lui, Dumnezeu i-a trimis pe cineva ca să-L
Zamolxe îl îndemna să-si aducă aminte ajute să-Si poată împlini cu bine
de viața de acasă. misiunea”.
214Asa tânărul I-a povestit: „Noi,
228Adesea Licu îl delecta pe Zamolxe
domnul meu, avem în sat o Zână. O cu cântece la cobză. 229Pitagora a aflat si
numim Domnazâna. 215Ne strângem la el despre talentul muzical al tânărului si
altarul Ei, aprindem focul sacru, a
împletim cununi si cântăm din toată vrut să-l asculte. 230După o performanță
inima pentru a ne chema iubitele a
hărăzite: 216Domnazână, Domnazână, tracului dată la scoală, Pitagora fost
Țimpletesc încântat si i-a zis: „Noi grecii numim
acum cunună, bucuria să îmi acest instrument muzical lira tracă.
crească, fetele să mă iubească, că esti 231Mi-a plăcut cum ai cântat si te voi mai
Zâna Zânelor, dragostea voinicilor. chema pe aici”.
217Cine-n viață îsi vrea bine, Te cheamă CARTEA NEMURIRII
mereu pe Tine. 218Ne dă holde holdelor 45
si 232 Si în timp Zamolxe a aflat si mai
puterea zânelor. 219Adă-mi mie noroc, multe lucruri de la Licu care I-a
zău, cum L-ai dat Lui Dumnezău. mărturisit că înțelegea limbajul lupilor.
220Domnazână, Domnazână, Ți-mpletesc 233Într-una din zile Zamolxe i-a spus:
acum cunună, pe cap o asez la cea, ce-o „De acum te voi numi Lup Alb. 234Si vei
să fie zâna mea, că eu vreau să mă fi protectorul Meu si al neamului
însor, arienilor”.
doar cu Zâna Zânelor”.
235Si a fost o întâmplare. Într-o zi, pe
221Si Licu a povestit mai departe:
când se aflau într-o parte mai izolată a
„Apoi fiecare băiat care-si căuta iubita, insulei, doi răufăcători vroiau să-L
aseza cununa pe capul fetei cu care dorea jefuiască pe Zamolxe. 236Si-au scos
să se căsătorească. 222Fiecare era săbiile si amenințau că-L omoară dacă
încredințat că aleasa lui era Zâna Zânelor nu
pentru el, că în acea fată se afla spiritul le dă punga cu bani si aur. 237Si deodată
de iubire al Zânei Domnazâna”. s-a auzit un urlet sfâsietor de lup. 238Cei
223Atunci Zamolxe i-a spus: „Si la noi doi hoți au privit cu consternare la Licu
geții se face ceva asemănător. 224Doar că si nu înțelegeau cum un om poate fi asa
pentru căsătorii si bucuria vieții noi o amenințător. 239Le-a intrat frica în oase,
avem pe zâna Ila. 225O chemăm să ne le-au căzut săbiile din mâini si au rupt-o
ajute să iubim, să ne căsătorim si să la fugă”.
240 Zamolxe stia că tânărul Îi era 258 În următoarele zile Zamolxe si
protectorul cu misiune divină. 241Si i-a Marele Lup Alb s-au pregătit de plecare.
spus: „Esti Marele Lup Alb. Chemarea ta 259Când a sosit ziua plecării era timpul
va face eroi nemuritori din neamul despărțirii de maestru. 260Si înțeleptul
arienilor”. Pitagora I-a spus Lui Zamolxe: „Iată o
242Si Zamolxe s-a gândit la viața Sa si- epistolă de recomandare către preotul
Si spunea. „Faptul că Pitagora a adus aici Zarates, slujitor al Lui Zaratustra în
un om din neamul Meu, ca să Mă Babilon si preot al lui Ahura Mazdah.
protejeze, trebuie să facă parte dintr-un 261Zarates este un om bun si bine văzut
plan al înțeleptului. 243Fără doar si poate printre conducătorii persilor. 262El este
că a primit inspirație de la zei”. marele sfătuitor al tânărului Darius, din
244Într-o seară Zamolxe l-a vizitat pe dinastia achemenidă, rege privit ca
Pitagora. 245Vroia să-l consulte si să-Si întruchipare a ordinii si dreptății, asha,
clarifice unele nedumeriri. 246Pitagora La cum spun persii. 263Zarates Te va ajuta,
întâmpinat pe get de când a intrat pe găzdui, proteja si învăța multe despre
usă zicându-I: „Bine ai venit. Te religia zoroastră. 264Cât despre cele
asteptam. 247A sosit timpul să mergi să deprinse aici cu mine, în insula Samos,
cunosti lumea sacerdoților, în Babilon, ele sunt doar o mijire a înțelepciunii.
265Le-am învățat si eu de la înțelepții
în
Ierusalim si în Teba Egiptului. 248Sunt lumii si Ți le-am transmis din toată
locurile cele mai bune pentru inima”.
spiritualitate. 249Tot asa am făcut si eu în 266Zamolxe s-a înclinat adânc în fața
timpul călătoriei mele de douăzeci de lui Pitagora spunându-i: „Învățătorule,
ani. 250Am plecat de acasă pentru ca să didascalos, îți mulțumesc. 267Neamul
înțeleg mai bine lumea zeilor. 251Si Tu ai meu arian te va venera în toate veacurile
părăsit temporar țara Ta pentru acelasi ce vor urma”. 268Si Pitagora I-a zis: „Ai
scop. 252Sederea cu mine în Samos Ți-a CARTEA NEMURIRII
fost doar primul pas pe calea zeilor”. 46
253Si Zamolxe s-a înclinat cu respect în
dobândit puteri spirituale deosebite
fața lui Pitagora si a zis: „Asa voi face Zamolxe. 269Esti un daimon, erou păzitor
didascalos”. al celor vii si dătător de belsug tuturor.
270Zeus si Dumnezeu să fie cu Tine
254Când a revenit acasă Zamolxe i-a
Zamolxion, arian si daimon. Drum bun!”
împărtăsit lui Nestor planul Său de a CAPITOLUL 6
pleca spre Babilon. 255Si l-a rugat ca Zamolxe pleacă spre Babilon.
atunci când va merge în Dacia, să dea de Zarates din Babilon. Focul sacru
stire familiei Sale că a pornit mai departe zoroastrian. Arienii vedici. Regele
în lume în căutarea învățăturilor zeilor Darius Îl întâlneste pe Zamolxe. Ordine
lumii”. 256Nestor L-a încredințat: „Asa si dezordine în lume. Zamolxe ca preot
voi face prietene. 257Casa mea Îți este zoroastru. Prima schimbare la față a
mereu deschisă. Mergi cu bine si dă-mi Lui Zamolxe. Profețiile lui Zarates.
de stire pe unde te mai afli”.
1 Zamolxe si Marele Lup Alb s-au
îmbarcat pe un vas, împreună cu un grup 21Eu voi pleca în curând din Samos.
de negustori greci. 2Si au pornit spre Zamolxe îți va povesti mai multe despre
Orient sosind în Fenicia, de unde si-au planurile mele. 22Să continui mărite
luat cai si cele necesare pentru drum. 3Au Zarates să ai parte de multă lumină de
mers călare către orasul Tir ajungând la la
rudele lui Pitagora. 4Apoi si-au continuat Ahura Mazdah. 23Primeste domnul meu
drumul spre Babilon. 5Zamolxe a arătat închinăciune si respect de la Pitagora
trupelor persane scrisoarea lui Pitagora din insula Samos, Ionia”.
către Zarates, care era un preot cunoscut 24Zarates era impresionat de alura
în tot imperiul persan. 6Protejați de bărbatului din fața lui si de
persani cei doi au ajuns cu bine în recomandarea
Babilon. scrisă care I s-a făcut. 25Dorea să afle mai
7Apoi Zamolxe a mers direct la mult despre Pitagora, fostul lui învățăcel.
templul mare al orasului. 8Preotul 26Si Zarates L-a întrebat pe Zamolxe:
Zarates era acolo. 9De cum l-a văzut „Ce mai face înțeleptul din Samos? 27I sa
Zamolxe i-a făcut o adâncă plecăciune si dus vestea. 28Pitagora a plecat din
i-a înmânat scrisoarea de la Pitagora. Babilon acum doi ani. 29Si mărturisesc că
10Înalt, slab, îmbrăcat în alb si încins îi duc lipsa, stătuse aici timp de cinci ani.
30Îmi amintesc că intenționa să deschidă
cu un snur gros, Zarates era mai în vârstă
decât Pitagora cu aproape cinci ani. 11Pe o scoală filosofică”.
lângă persană, limba sa maternă, Zarates 31Zamolxe i-a răspuns: „Domnul meu,
vorbea curent caldeeana si greaca. pe când eu eram gata să părăsesc insula
12Si Zarates l-a măsurat cu privirea pe Samos, Pitagora se pregătea să plece la
Zamolxe, apoi a deschis scrisoarea de la Croton, o colonie greacă aflată în Magna
Pitagora si a citit: „Mărite Zarates, preot Grecia. 32Locuitorii din Samos nu erau
al Lui Zaratustra. 13Multe respect de la interesați de învățătura lui. Li se părea
Pitagora. 14Trimit domniei tale pe deosebită si complicată. 33De aceea
Zamolxe care mi-a fost învățăcel aici în Pitagora a vrut să o facă cunoscută pe
Samos timp de doi ani. 15El are patruzeci alte meleaguri locuite de greci. 34Eu l-am
CARTEA NEMURIRII
si doi de ani si este din neamul geților, 47
arienii care locuiesc peste fluviul Istros lăsat gata să părăsească insula, urma să
la nord de Tracia. 16Zamolxe este preot se îmbarce pe un vas al unui negustor pe
al acelui neam. 17Ar dori să învețe cu nume Nestor, locuitor tot din Samos”.
domnia ta tot asa cum am făcut-o si eu.
35Zarates a mărturisit nostalgic: „Mi-a
18Vei afla că el stie multe învățături,
chiar si unele pe care noi nu le-am fost cel mai bun discipol. 36Inteligent, om
cercetat. 19Înțelepciunea de la Ahura de mare încredere, virtuos, Pitagora si-a
Mazdah este mare si El a dat-o si altor însusit de la egipteni, printre care stătuse
oameni. 20Rog pe domnia ta să-l primesti timp de zece ani, multe cunostințe
pe Zamolxe la învățătură, el fiind un om temeinice. 37Cu el aici în Babilon am
în care asha, dreptatea, ceea ce noi cunoscut si eu înțelepciunea acelor
grecii numim logos, străluceste ca focul. oameni. 38Noi persii îi respectăm pe cei
care-L caută pe Ahura Mazdah, zeu si Lup Alb Îl putea sluji în voie pe Zamolxe
principiu al luminii. 39Cât despre Tine, având grijă de locuință, de curățenie si
esti get din neamul arienilor. 40Noi persii de
suntem tot arieni, strălucitori, nobili în primirea hranei.
suflet”. 57Si a doua zi Zarates L-a chemat pe
41Si Zarates L-a rugat pe Zamolxe: Zamolxe în incinta templului. 58Prima
„Spune-mi despre poporul Tău si despre însărcinare a fost să pregătească în
credințele voastre?” 42Zamolxe a fiecare dimineață lemnele pentru focul
răspuns: „Noi geții locuim mai sus de sacru si apoi să asiste la ceremonia
Grecia si Tracia, peste fluviul cel mare închinată zeului Ahura Mazdah. 59Era
Istros. 43Suntem din neamul mare al ritualul pe care preoții zoroastrieni îl
tracilor, arieni de când lumea-i lume. îndeplinau zilnic.
44Zeul nostru se numeste Dumnezeu 60Si Zarates I-a explicat astfel:
care-Si are pereche pe Domnazâna. „Lemnele trebuie alese, curățate si
45Dumnezeu este cerul, căruia i se
sortate astfel ca să nu existe printre ele
atribuie numărul unu, asa cum spunea din întâmplare obiecte străine. 61Mai cu
înțeleptul Pitagora, iar Domnazâna, este seamă să fii atent să nu aibă viețuitoare
pământul, numărul doi”. precum sunt insectele. 62Noi preoții Lui
46Zarates l-a privit cu mare atenție pe Zaratustra respectăm toate ființele create
Zamolxe. 47Si-a spus în gând: „Omul de Ahura Mazdah si avem grijă să nu fie
acesta este aparte, a pornit în lume în jertfite din neatenție în foc. 63Alte
plină maturitate să caute adevărul”. popoare au obiceiurile lor. 64Caldeenii,
48Si Zarates le-a spus Lui Zamolxe si de pildă, fac jertfe. 65Ei îl au ca zeu al
Marelui Lup Alb: „Veniți cu mine si vă focului pe Baal, căruia îi aduc sacrificii
voi da găzduire”. 49Apoi cei doi au fost pe care le ard în foc. 66Aceasta este o
condusi la clădirile anexe ale templului mare eroare. 67Cred că Pitagora Ți-a
zoroastru unde au primit două camere vorbit despre aceste lucruri?”
alăturate. 50Zarates a aranjat ca un 68Zamolxe a răspuns: „Într-adevăr noi
slujitor al templului să aibe grijă de tot ce am discutat acestea. 69Sunt încredințat că
aveau nevoie noii sosiți, inclusiv de jertfa exterioară nu este bună, ci numai
mâncare”. cea interioară. 70La focul sacru se ard
51La plecare Zarates I-a spus Lui impuritățile care atârnă greu pe sufletul
Zamolxe: „Deocamdată esti unul dintre omului, nicidecum ființele de orice fel”.
CARTEA NEMURIRII
aspiranți si adoratori ai focului sacru de 48
la templu. 52Treptat vei învăța cum Îl 71Si Zarates a spus: „Întocmai. De acuma
onorăm noi pe zeul Ahura Mazdah. stii ce ai de făcut”.
53Tânărul care a venit cu Tine rămâne
72În dimineața următoare Zamolxe a
slujitorul Tău. 54De mâine Îți voi trimite
vorbă ce ai de făcut. pregătit lemnele pentru focul sacru pe
care Zarates l-a aprins într-un container
55Zamolxe si Marele Lup Alb aveau
metalic fixat pe un suport solid. 73Patru
camerele despărțite de o usă. 56 Marele preoți zoroastrieni vor oficia pentru
mulțimea de participanți. 74Zarates le-a Lui Zamolxe, a crezut că era grec si L-a
spus tuturor: „Am aprins lemnele. 75De întrebat: „Dar domnia ta de unde esti de
acum suntem în prezența lui Ahura loc?”
Mazdah prin focul sacru, atash. 76Priviți 91Si Zamolxe a răspuns:. „Vin din
flăcările si gândiți-vă la tot ceea ce doriți insula Samos, Ionia. 92Un timp am locuit
să întreprindeți pentru viețile voastre”. acolo cu învățătorul Meu Pitagora.
77Si preoții au recitat invocația 93Numele Meu este Zamolxe. 94Sunt
Ahunvar si multe altele necesare. 78Apoi arian de bastină din ținuturile geților”.
s-a asternut linistea. 79Zamolxe îsi 95Si grecul a mai zis: „Bucuros de
observa respirația rărită si mintea-i cunostință, Zamolxe. Eu sunt Lisandros,
intrase într-o stare de beatitudine si de felul meu din Milet, Ionia.
comuniune cu zeul venerat Ahura 96Cei doi s-a împrietenit. 97Zamolxe ia
Mazdah, creatorul luminii, armoniei si al povestit lui Lisandros câte ceva despre
binelui. 80Ceremonialul s-a sfârsit cu un călătoria Lui spirituală. 98Si Lisandros a
moment de mare profunzime si toți cei constatat bucuros: „Asa deci! 99Cauți
prezenți s-au unit în pacea mentală. înțelepciunea lumii. 100Te afli într-un loc
81La sfârsit preotul Zarates a anunțat: potrivit. 101Aici în Babilon s-au adunat
„Pentru astăzi am terminat. 82Poftiți mulți învățați. Puterea persană îi
acum la ospăț”. protejează”.
83Pentru prima dată în viața Sa 102În zilele ce au urmat Zamolxe a
Zamolxe avea ocazia să participe la avut prilejul să se mai întâlnească cu
veselia ce urmează unui ritual zoroastru. Lisandros. 103Asa a aflat că grecul locuia
84Printre mesele îndestulate cu bogăția în Babilon de câțiva ani si că avea drept
de cunostințe lume deosebită, inclusiv pe
mâncăruri, cei prezenți aveau prilejul să omul cel venit din India.
schimbe opinii, să discute pe teme 104Si într-una din zile Zamolxe L-a
spirituale. 85Prin asistarea la focul sacru rugat pe Lisandros: „As dori să vorbesc
al Lui Zaratustra sufletele lor erau cu acel indian”. 105Lisandros I-a promis:
purificate si apoi umplute de un duh al „Bine. Vă voi aranja o întâlnire”.
înțelepciunii.
106Activitățile prestate de Zamolxe la
86Cei prezenți la ospăț erau de multe
templul zoroastrian erau din ce în ce mai
neamuri. 87Zamolxe i-a recunoscut pe fructuoase. 107Treptat Zamolxe a reusit să
caldeeni, greci, fenicieni, egipteni, iudei. învețe invocațiile Lui Zaratustra din
88Dar atenția I-a fost atrasă de un om
Gathas, părțile cele mai vechi din
venit din India. scriptura persilor numită Avesta. 108Si în
89Un grec a intrat în vorbă cu CARTEA NEMURIRII
Zamolxe, arătând cu mâna dreaptă 49
mulțimea din jur si spunându-I: „Suntem acele scrieri a observat similitudini între
adunați din toate părțile imperiului limbile avestană si cea dacă.
persan, chiar si din afară. Priveste în 109Într-o zi preotul Zarates I-a spus Lui
jur!” 90Grecul, văzând îmbrăcămintea Zamolxe: „Există o înrudire între
popoarele noastre. 110Noi persii suntem continuat drumul către est ajungând în
tot arieni veniți de pe meleagurile de India. 126Suntem deci rude apropiate cu
unde sunteți voi tracii. 111În vechime persii”.
călăreții traci si familiile lor au poposit 127Asa Zamolxe a înțeles că originea
pe aceste pământuri, astfel născându-se vedicilor este tot ariană, aceeasi cu cea a
popoarele mezilor si persilor. 112Eu persilor si a tracilor. 128Si vroia să
înțeleg destul de bine ce zici atunci când cunoască cât mai multe lucruri despre
vorbesti cu Likios, omul care Te scrierile sacre numite Veda si l-a rugat
slujeste”. pe brahman: „Spune-mi te rog ce
113Atunci Zamolxe i-a mărturisit: „Si cuprinde
eu pricep cuvintele din limba persană si scriptura voastră”.
chiar si manthre-le pe care deja le-am 129Brahmanul Sastri a răspuns: „Veda
învățat de la domnia ta”. are patru părți vechi, noi le numim
114Lisandros a luat legătura cu omul samhita, anume Rig Veda Samhita,
venit din India, pe care Zamolxe vroia Yajur Veda Samhita, Sama Veda
să-l cunoască si a organizat o întâlnire. Samhita si Atharva Veda Samhita.
115Si la sosirea celor trei, indianul era 130Există preoți brahmani specializați în
îmbrăcat în alb si purta diagonal peste fiecare dintre ele, unii chiar le stiu pe de
piept un fir gros. 116Omul s-a prezentat rost si le cântă. 131Noi credem că
zicând: „Sunt preot brahman si mă învățătura trebuie să intre în inimă nu să
numesc Sastri. 117Vorbesc limba fie doar citită, desi avem alfabetul nostru
sanscrită, care este destul de devanagari, scrierea zeilor. 132Scopul
asemănătoare cu limba persilor, învățăturii noastre este de a crea ceea ce
avestana”. numim sanatana dharma, calea eternă a
118Zamolxe si-a făcut si El cunoscut dreptății, adevărului si luminii”.
numele. Lisandros, care stia bine limba 133Atunci Zamolxe a spus: „Maestrul
avestană va traduce conversația. meu spiritual Pitagora recomanda si el
119Si Zamolxe l-a întrebat pe brahman învățătura orală. 134Voi spuneți sanatana
despre crezurile lui: „Ce s-ar putea spune dharma la ceea ce grecii denumesc
despre spiritualitatea indiană?” 120Si logos, persanii numesc asha si noi geții
brahmanul a răspuns: „Noi avem justiția. Este de fapt aceeasi esență.
135„Exact” a remarcat brahmanul spusele
scrierile
sacre numite Veda. 121Pe ele se bazează Lui Zamolxe.
religia noastră vedică. 122Cu o parte din 136Si Zamolxe a înțeles că brahmanul
ele, sub formă orală, au venit în India stăpânea cunostințe spirituale vaste.
străbunii nostri migrând peste stepele si 137Cu prilejul întâlnirii lor Zamolxe vroia
munții din ținuturile arienilor. să afle cât mai multe. 138Si l-a întrebat pe
123Scrierile brahman: „Spune-Mi te rog domnul
sunt revelații. 124Si noi suntem arieni, Meu, ce numere sacre aveți în religia
urmasii celor care au ajuns pe aceste vedică?”
meleaguri după ce au trecut prin CARTEA NEMURIRII
ținuturile persilor. 125Arienii vedici si-au 50
139 Brahmanul Sastri a răspuns: templu”.
„Filosofia noastră are două puncte 156Au trecut câteva săptămâni de când
centrale care prin interacția între ele Zamolxe era în Babilon. 157Regele
creează dinamica existenței noastre Darius
spirituale. 140Este vorba despre numerele a aflat că printre cei care slujeau la
zero si unu. 141Am putea rezuma această templul lui Zarates era si un get pe nume
dinamică în câteva cuvinte: numărul zero Zamolxe. 158Dorea să-L cunoască si să
este potențialul care se poate materializa afle cât mai multe despre neamul geților.
în numărul unu. 142Astfel zero este 159Se gândea regele că va putea trimite o
nimicul capabil să genereze ceva, adică expediție militară la ei. 160Într-o zi
pe acel unu. 143Pe când numărul unu, Darius
adică acel ceva, poate fi absorbit în i-a cerut preotului Zarates să vină la palat
numărul zero, nimicul. 144Toate celelalte împreună cu Zamolxe.
numere sunt jocul iluzoriu, lila spunem 161Intrând în marea sală a tronului lui
noi, dintre zero si unu. 145Fireste că Darius, Zamolxe a fost impresionat de
această dinamică existențială are loc pe splendoarea fără egal din jur. 162Oaspeții
axa timpului”. de seamă au fost invitați să stea la
146Si Zamolxe a mai întrebat: „Oare aceeasi masă cu măritul rege. 163Ca
aveți un număr sacru aflat în armonie cu sfătuitor spiritual al lui Darius, preotul
curgerea timpului?” 147Brahmanul a Zarates, însoțit de Zamolxe, a luat loc în
răspuns: „Da. Acest număr este o sută dreapta regelui care, văzându-L pentru
opt”. prima dată pe Zamolxe, a fost uimit de
148Si Zamolxe a zis: „Este foarte fizionomia si prezența Sa de spirit.
interesant. Maestrul Meu grec Pitagora 164Si regele I-a spus Lui Zamolxe:
Îmi vorbea despre o mistică a numărului „Vorbeste-mi despre neamul tău getule
două sute saisprezece”. 149Brahmanul a Zamolxe! 165Stiu că pe pământurile
răspuns: „Observați vă rog faptul că voastre aveți colonii prospere ale
două grecilor, aflate undeva pe lângă mare”.
sute saisprezece este dublul lui o sută 166Zamolxe a răspuns: „Mărite rege,
opt. 150Numărul mistic o sută opt este grecii s-au asezat în ținuturile noastre de
atribuit atât perspectivei masculine cât si pe lângă marea Euxin. 167Dar ei ne sunt
celei feminine. 151În existența lor oaspeți nu cuceritori. 168Noi suntem un
complementară ele însumează cifra două popor aprig care nu a fost supus
sute saisprezece, reprezentând practic niciodată de nimeni de când ne stim”.
dinamica masculin-feminin”.
169Si Darius a vrut să le cunoască
152Zamolxe a fost impresionat de
temelia spirituală si a întrebat: „Cine este
brahmanul Sastri. 153Convorbirea lor I-a zeul vostru cel mare?” 170Zamolxe a
lărgit orizontul de înțelegere a misticii spus: „Zeul nostru drept se numeste
numerelor. 154La despărțire i-a mulțumit Dumnezeu. 171Află mărite rege că si noi
brahmanului pentru bunăvoința cu care a geții urmăm ceea ce persii numesc asha.
răspuns întrebărilor Sale. 155Apoi Noi îi spunem justiția”.
Zamolxe si Lisandros au revenit la
172 Dar Darius s-a arătat sceptic jefuiesc alte neamuri si distrug bunuri
zicând: „Asha? Asha? Stiți voi oare ce omenesti. 186Acum când regele Darius a
înseamnă cu adevărat asha?” 173Atunci aflat mai multe despre voi geții arieni,
Zamolxe i-a răspuns: „Este dreptatea si persii nu vor merge împotriva voastră.
CARTEA NEMURIRII 187Dar cu grecii este altceva. 188În trecut
51 am avut si noi probleme cu un neam
adevărul, lipsa minciunii si a trădării. înrudit cu al vostru, masageții sau sciții
174Iubim cu dreptate oamenii, iar pe cei pe care i-am supus în Bactriana cu vreo
răi îi pedepsim, astfel că lumina lui zece ani înainte ca marele rege Cirus să
Ahura Mazdah, Domnul Înțelept, se va ocupe Babilonul. 189Dar ei ne-au atacat,
mări, pe când întunericul lui Angra căci erau oameni agresivi pusi pe
Mainyu, Spiritul Rău, se va diminua”. prădăciuni si a trebuit să ripostăm”.
175Auzind cuvintele Lui Zamolxe, 190Preotul si magul zoroastru Zarates
Darius a fost uimit. 176Se gândise cumva Îl considera pe Zamolxe un personaj cu
la cucerirea pământurile geților în urma totul deosebit. 191Si vroia să-si verifice
unor sfaturi gresite. 177Si pe loc a anumite teorii despre influența astrelor
renunțat la acel plan spunând: „Dacă asupra vieții oamenilor si să afle
neamul geților are un om care poate împrejurările în care Zamolxe s-a născut.
vorbi atât de nobil, atunci veți fi lăsați în 192Si într-o zi, pe când se aflau în
pace să slujiți în continuare luminii grădina templului, Zarates L-a rugat pe
spiritului. 178Persii nu vor încerca să vă getul arian să-i povestească: 193„Stiu că
cucerească. 179Noi mergem doar ai
împotriva acelora care sunt cuprinsi de patruzeci si doi de ani. 194Vorbeste-mi
întuneric în spirit. 180Îi respectăm pe despre timpul când ai venit pe lume
oamenii luminii”. Zamolxe”.
181Si cu aceste cuvinte regele Darius a
195Zamolxe a zis: „Despre acel timp
încheiat conversația cu Zamolxe care era iată ce mi-au spus părinții mei, domnul
mulțumit că avusese ocazia să afle meu. 196Era iarnă, mama m-a născut în
gândurile regelui despre geți. 182Persanii casă pe pământ. 197Asa este obiceiul la
aveau în spatele cuceririlor lor un scop noi geții. 198Chiar numele meu înseamnă
spiritual si credeau că Dumnezeu, pe pământ în sensul de sursă germinativă,
care de crestere si înflorire, de aspirație către
ei Îl numeau Ahura Mazdah, îi ajuta. lumină. 199Spre dimineață când mama
183După terminarea banchetului dat de mă
regele Darius, Zarates si Zamolxe s-au năstea la răsăritul soarelui, tata a văzut
întors la templu. 184Acolo Zarates I-a pe cer o stea mare cu coadă. 200Astrul
spus Lui Zamolxe: „După cum ai auzit acela a rămas mult timp să lumineze
de la măritul Darius, Rege al Regilor, noi cerul. 201Si tata a crezut că este un semn
persii nu atacăm popoarele la întâmplare. bun pentru tot neamul geților. 202La
185Noi distrugem răul si întunericul celor maturitate am ajuns preot si am făcut cât
care sunt sub stăpânirea Spiritului am putut pentru ei. 203Dar mă ardea o
Răului, Angra Mainyu atunci când ei
dorință fierbinte, să cunosc faptul că întunericul înseamnă lipsa
înțelepciunea luminii si dezordinea este lipsa ordinii.
de peste tot. 204Si asa am plecat în lume, 221Pe aceste considerente putem spune ca
de aceea mă aflu aici, domnul meu”. Angra Mainyu, Spiritul Rău, este lipsa
205Zarates a remarcat: „Este interesant. lui Ahura Mazdah, Spiritul Bun. 222Prin
206În limba avestană zam înseamnă tot
urmare Angra Mainyu nu există”.
pământ. 207Toate cele spuse de Tine 223Si preotul Zarates a căzut pe
încep să capete sens”. gânduri, fiind pus în dificultate. 224Apoi a
208Si se gândea Zarates făcând calcule: mărturisit: „Ceea ce spui Tu este foarte
„Getul este născut cu douăzeci de ani interesant. 225Dar totusi realitatea lumii
după Pitagora. 209Deci Zamolxe avea înseamnă atât ordine cât si dezordine.
226Desi dezordinea este lipsa ordinii ea ar
douăzeci si cinci de ani atunci când
persii trebui cumva măsurată”.
CARTEA NEMURIRII 227Si Zamolxe a zis: „Mă gândesc că
52 în timp dezordinea se ordonează urmând
au cucerit Babilonul si treizeci si cinci de anumite legi. 228Deci ea ar putea fi
ani când au cucerit Egiptul”. 210Si exprimată prin numere, chiar dacă se află
Zarates I-a spus Lui Zamolxe: „Mă voi în stadiul de dezordine”. 229Si Zarates a
mai gândi la cele ce mi-ai spus”. fost de acord: „Aceasta este adevărat.
211Adesea, după ceremoniile rituale 230Dar până la acea ordonare trebuie să
ale focului sacru atash, Zamolxe stătea remarcăm faptul că orice evaluare a unei
de vorbă cu Zarates. 212Si i-a spus într-o situații existente într-un anumit punct
zi: „Învățătorule, în insula Samos am din
avut prilejul să discut cu înțeleptul timp găseste atât ordine cât si dezordine.
Pitagora despre existența lumii. 213El 231Dinamica relației lor nu salvează
spunea că în esență realitatea se reduce corelarea pentru că haosul apare mereu
la în lume”.
manifestarea ordinii, ceea ce voi persii 232Si Zamolxe a continuat argumentul
numiți asha, reprezentată prin numere. filosofic în fața lui Zarates zicând: „Deci
214Tu domnul meu ce părere ai?”
putem spune că atât Ahura Mazdah cât si
215Si Zarates a răspuns: „Eu cred că nu Angra Mainyu, ca forțe ale realității, vor
putem face prea usor o asa afirmație. exista mereu”. 233Zarates a răspuns:
216În primul rând că nu există ordine „Asta este corect. 234Dar noi zoroastrienii
peste tot ca să o putem exprima prin credem că va exista un timp când Ahura
simboluri si prin numere. 217Si chiar dacă Mazdah îl va învinge pe Angra Mainyu.
am reusi să găsim numerele potrivite si 235Si atunci salvatorul nostru numit
legile prin care acele numere arată Saoshyant va sosi în lume”.
ordinea, ce ne vom face cu dezordinea? 236„Ce înseamnă anticipata apariție a
218Ne este practic imposibil să aplicăm
acestui personaj?” a întrebat Zamolxe.
numerele si în cazul dezordinii”. 237Si Zarates a răspuns: „În general noi
219Zamolxe a spus: „Asa ar părea la zoroastrienii credem că este vorba de
prima vedere. 220Dar să ne gândim la
venirea unui om, în carne si oase, preotul Zarates a răspuns: „Zaratustra a
precum trăit cu aproximativ cinci sute de ani
a fost Zaratustra. 238Si mai credem că înainte de aceste timpurile. 255La
spiritul Lui Zaratustra va coborî în acea vremurile acelea persii si mezii aduceau
persoană. 239Salvarea va consta în zeilor ca ofrande animale sacrificate,
aducerea înțelepciunii pentru toți, va fi o obiceiuri învățate de la popoarele vecine.
reînnoire a lumii. 240Noi numim aceasta 256Dar Zaratustra s-a opus, înțelegând
frashokereti. 241În prezent, după cum se răul care venea de la uciderea rituală.
observă, sunt foarte puțini înțelepți 257El l-a convins pe regele Vistaspa să
printre oameni. 242Noi mai credem că facă reforme si în primul rând să
există o permanentă luptă între Ahura interzică jertfa. 258De atunci noi persii am
Mazdah si Angra Mainyu. 243Dar lumina tot progresat. Precum se vede, aproape că
si binele nu sunt dominante, ci mai suntem stăpânii lumii. 259Si vom
degrabă stăpâneste opusul lor. 244Adică continua
întunericul si răul, au rol prevalent în încă să ne ridicăm spre si mai multă
societățile umane. 245Dar atunci când lumină pentru că învățăturile Lui
lumina si binele vor exista în cel puțin Zaratustra sunt cele mai înțelepte din
jumătate din gândurile, vorbele si faptele lume. 260Nouă persanilor lumea ne spune
oamenilor, ca expresii ale constiinței adoratorii focului. 261Si pe bună dreptate,
colective, atunci putem spune că Ahura căci noi venerăm focul pentru că îi stim
CARTEA NEMURIRII puterea de a transforma, de la obiectele
53 materiale până la sufletul omului. 262Si ai
Mazdah este pe punctul să-l învingă pe observat cum, treptat în prezența focului
Angra Mainyu. 246O astfel de victorie nu sacru, oamenii se schimbă în bine. 263Iar
înseamnă dispariția manifestărilor lui cei care au atins o înaltă comuniune cu
Angra Mainyu, spiritul dezordinii, ci Ahura Mazdah, Spiritul Luminii,
doar diminuarea prezenței lui. dobândesc si darul profeției”.
247Dualitatea ordine-dezordine se va
264În activitățile zilnice de la templu,
menține cât timp va fi lumea. 248Dar în
anumite societăți ordinea si binele vor Zamolxe a primit însărcinări din ce în ce
predomina asupra răului. Si astfel mai importante. 265Devenise un bun
armonia va fi prezentă. 249Cred că deja ai cunoscător al manthre-lor din Avesta,
discutat cu Pitagora dualismul scriptura persilor zoroastrieni. 266Si vroia
luminăîntuneric?” să afle cât mai multe despre
spiritualitatea zoroastră, astfel că într-o zi
250Zamolxe a admis: „Într-adevăr
l-a întrebat pe preotul Zarates: „Ce
domnul meu. 251Am abordat tema, dar reprezintă simbolul omului cu aripi?”
aspectul de salvare în viitor al oamenirii
267Si Zarates a răspuns: „Noi îl numim
a fost tratat doar la suprafață. 252Acum
ideile Îmi sunt mult mai clare”. faravahar. 268Este un simbol vechi pe
care persii l-au luat de la asirieni. 269Întro
253Zamolxe a vrut să stie mai multe
formă apropiată îl au si egiptenii si
fapte despre fondatorul crezului persilor iudeii. 270Cred că prima dată a apărut la
spunând: „As dori să-L cunosc mai bine neamul hitiților, veniți de undeva de pe
pe marele profet Zaratustra”. 254Si
lângă Pontul Euxin. 271Pentru noi desăvârseau consacrarea preoțească a
faravahar înseamnă Ahura Mazdah. Lui
272La hitiți, la egipteni si la iudei în locul Zamolxe. 286La sfârsit Zarates I-a spus
bustului uman este reprezentat soarele. Lui Zamolxe: „Te-ai schimbat la față.
273S-au dat felurite alte interpretări 287Lumina Lui Ahura Mazda a intrat în
simbolului, anumite legende foarte vechi tine”.
vorbesc despre oamenii puternici cu 288Când ceremonia s-a încheiat a
aripi, care au coborât din cer si s-au urmat festinul, bucuria colectivă a
împreunat cu fiicele pământenilor. 274Noi investiturii noului preot. 289Si Zarates a
legăm acest simbol de nasterea Lui luat loc la masă, împreună cu Zamolxe,
Zaratustra, al cărui nume înseamnă stea proaspătul inițiat, si I-a vorbit astfel:
strălucitoare. 275Profetul nostru a avut 290„De acum esti atât preot al Lui
ceva din acei oameni cu aripi, purtători ai Zaratustra cât si medic sacerdot,
luminii stelelor. 276Faravahar este un Zamolxe. 291Poți conduce ceremonii ale
simbol al zeităților solare care prin focului conform ritualurilor noastre si
puterea lor divină susțin pe conducătorii poți face tratamente de boli si răni cum
lumesti cei buni”. crezi de cuviință că e bine. 292După cum
277Preotul Zarates era foarte mulțumit stii prea bine, activitățile noastre aici la
de tot ce făcea Zamolxe Arianul. 278Într-o templu s-au intensificat. 293Sunt multe
zi i-a adus o veste aparte: „Curând va căpetenii de oaste care ne solicită
sosi momentul când vei fi inițiat ca preot ajutorul, iar noi, cei câțiva preoți si
al marelui Zaratustra” 279„Sunt gata medici sacerdoți, care servim la templu,
domnul meu să servesc lumina abia facem față cererilor”.
spiritului” 294Si Zamolxe a intrat în serviciile
i-a răspuns Zamolxe. sacerdotale cele mai importante de la
CARTEA NEMURIRII
54 templu. 295Avea acum prilejul să
servească singur pe cei care solicitau
280 Si ceremonia de investitură a Lui aprinderea focului sacru si prezența
Zamolxe ca preot zoroastru a fost fixată acolo
să aibe loc peste zece zile. 281În ziua a Lui Ahura Mazdah. 296Marele Lup Alb
hărăzită, patru preoți, printre care si Îl ajuta la pregătirea a tot ce era necesar
Zarates, au pregătit totul. 282Evenimentul ceremoniilor”.
deosebit va dura aproape o jumătate de
297Treptat, Lui Zamolxe i s-a dus
oră si la el vor participa doar câțiva
invitați. vestea despre calitatea deosebită a
serviciilor Sale. 298Personalități, din
283Candidatul la preoție a fost
armata persană si din administrația
îmbrăcat în haine de culoare albă si oraselor si a satrapiilor, apelau la trezirea
încins în jurul mijlocului cu un brâu. spirituală dată de prezența focului sacru
284Apoi, cu manthre alese, preoții au
condus de Zamolxe în Babilon.
invocat prezența la focul sacru a 299Sacerdoții erau plătiți prin donații, iar
spiritului Lui Ahura Mazdah. 285Si au beneficiarii care foloseau serviciile
urmat ritualurile de purificare care religioase ale preotului Zamolxe erau
foarte generosi. Zaratustra si ai o poziție înaltă printre
300Regele Darius bătuse moneda de toți
aur, daricul si pe cea de argint, siculul. În oamenii din împărăția lui Darius”.
scurt timp, ca preot al Lui Zaratustra, 316După câteva zile Zamolxe a primit
Zamolxe s-a îmbogățit. de la Zarates recomandarea scrisă în
301Timpul, cât Zamolxe a deprins limba avestană. 317Si când pregătirile de
marea înțelepciune a Lui Zaratustra, plecare au fost aproape gata, Zamolxe a
învățând de la preotul Zarates si servind dorit să aibe o ultimă conversație cu
la templul zoroastru din Babilon, a fost înțeleptul Zarates. 318Si i-a spus:
de trei ani. „Domnul meu, stiu prea bine că spiritul
profetic care te animă îți spune multe si
302Si într-o zi pe neasteptate Zarates
despre ce va face sufletul Meu în viitor.
L-a sfătuit pe get: „Ar trebui să mergi să 319As vrea să stiu, când Mă voi reîntrupa
vezi cum merg lucrările la construcția ca să pot ajuta neamul Meu si în viitor?
templului iudeilor, care se pare că se 320Oare cum Mi se aplică ciclicitatea de
apropie de finalizare. 303Ei îl slujesc tot două sute saisprezece ani a sufletelor?
pe Domnul Domnilor. 304De aceea iudeii 321Pitagora Mi-a vorbit câte ceva despre
au fost eliberați din captivitate de către aceasta, dar nu a făcut nici o predicție”.
regele Cirus Cel Mare, după ce acesta a
322Si preotul Zarates I-a răspuns astfel:
ocupat Babilonul. 305Treci prin Ierusalim
si apoi pleci în Egipt”. „Esti foarte deosebit Zamolxe. 323Află că
multe evenimente importante, legate de
306Si Zamolxe s-a gândit la spusele
spiritul Tău, se vor întâmpla cu puțin
preotului Zarates. 307Aici, în Babilon, timp înainte de a se împlini de
stătuse timp de trei ani si pătrunsese douăsprezece ori câte două sute
adânc înțelepciunea Lui Zaratustra. saisprezece ani, deci vor trece două mii
308Devenise El Însusi preot al marelui
cinci sute nouăzeci si doi de ani de la
înțelept al persilor. 309Era vremea să nasterea Ta. 324Cu treizeci de ani înainte
meargă să cunoască si alți oameni ai de acel moment va apare o stea
căutărilor divine. 310Si Zamolxe i-a strălucitoare pe cer si va sta asa multe
răspuns lui Zarates: „Domnul meu voi zile. 325Atunci spiritul Tău va coborî în
CARTEA NEMURIRII
55 poporul Tău si va lucra cu sufletele
face precum spui. 311E timpul să plec din oamenilor care treptat se vor întoarce pe
Babilon”. calea dreptății asha. 326Tot în neamul
Tău se vor întrupa la acea vreme spiritele
312Si Zarates L-a asigurat de sprijinul
celor optsprezece ancestori ai noii
său spunând: „Îți voi da scrisoare de
omeniri spirituale. 327La acel timp Te vei
recomandare către armata persană si
renaste în toți cei care vor primi spiritul
către toți supusii imperiului. 313La
Tău si care sunt urmasii neamului Tău.
Ierusalim Te va ajuta Zerubabel, care-l
328După împlinirea misiunii de treizeci de
cunoaste bine pe Pitagora. 314Vei primi
ani spiritul Tău propriu va reveni în cer
din visteria templului aur si bani destui
la Dumnezeu, Ahura Mazdah. 329În felul
ca să-Ți ajungă pentru mult timp. 315Esti
acesta urmasii neamului Tău vor avea
unul dintre magavan, preoții Lui
sufletele lor strălucind cu al Tău alături cum spunem noi iudeii. 10Eu am trăit în
ca si cum ai renăscut în ei”. Persia si cunosc bine religia lui
330Zamolxe a fost profund miscat de Zaratustra. 11Cu ce vă putem ajuta
profețiile lui Zarates si i-a spus: „Îți domnul nostru?”
mulțumesc înțeleptule. Rămâi cu bine. 12Si Zamolxe i-a zis: „Sunt în drum

331Fie ca Ahura Mazdah să continue să spre Egipt. 13Dar dacă tot mă aflu aici la
lumineze neamul persilor”. Ierusalim as dori să văd templul lui
CAPITOLUL 7 Iehova. 14Preotul Zarates îmi spunea că
Zamolxe merge în Iudeea. Zerubabel ar trebui să fie deja gata. 15În ce stadiu vă
si Zamolxe. Sfințirea templului din găsiți cu zidirea?”
Ierusalim. Zamolxe este mâhnit de 16Zerubabel a răspuns vesel: „Templul
sacrificiile de animale. Simbolul nostru este terminat, spre bucuria tuturor
soarelui cu aripi. Zamolxe pleacă spre iudeilor. 17Am făcut si toate
Egipt. decorațiunile, urmează ca în câteva zile
1 Zamolxe si Marele Lup Alb au să-l sfințim Domnului Iehova. 18Ați sosit
pornit către Ierusalim. 2Pe drum au chiar la timpul potrivit. 19Ca preot
întâlnit trupe persane patrulând spre zoroastru puteți asista la momentul în
Iudeea. 3Comandantul lor a citit cu care vom face ceremonia. 20Noi iudeii îl
atenție scrisoarea lui Zarates: Către considerăm pe regele persan Cirus Cel
ostenii armatei Marelui Rege Darius si Mare ca pe un salvator, Mesia. 21Si
toți oamenii din împărăția persilor. respectăm persii pentru că ne-au eliberat
4Aflați că purtătorul acestei scrisori pe
din captivitatea babiloniană”.
nume Zamolxes este preot al Lui 22Zamolxe S-a obisnuit repede cu

Zaratustra si om al dreptății, asha, iubit orasul Ierusalim. 23Zerubabel I-a făcut


de Ahura Mazdah. 5El are dreptul la cunostință cu profeții timpului acela, pe
onoare, respect si ajutor oriunde s-ar nume Hagai si Zaharia. 24Căutările
afla în imperiul persilor. 6V-am scris spirituale ale Lui Zamolxe l-au
aceasta eu preotul Zarates al regelui impresionat mai ales pe Zaharia care I-a
Darius. spus: „Ce călătorie extraordinară ați
7Si comandantul militarilor persi L-a
făcut! 25Nu puteați să nu veniți si la
tratat cu respect pe Zamolxe însărcinând Ierusalim! 26Aici Îl veți cunoaste pe
CARTEA NEMURIRII Iehova al cerului! 27De acum înainte El
56 va locui în templul nostru. 28În curând
patru soldați să-L ajute si să-L protejeze vom face sfințirea templului si veți
pe tot timpul drumului. asista
8Când Zamolxe a ajuns la Ierusalim, la
la un moment grandios”.
căutat pe Zerubabel care, cunoscând 29Si în câteva zile totul era pregătit.
bine limba persană, a fost impresionat la 30Zamolxe si Marele Lup Alb au fost
citirea scrisorii lui Zarates. 9Si L-a privit invitați în rândul din față, ca să aibă o
pe Zamolxe cu respect si admirație vedere cât mai bună a evenimentelor ce
spunând: „Sunteți unul dintre preoții vor urma. 31Sfințirea templului va fi
magavan, un învățător magos, un rabin, făcută de preoții din spița lui Aaron,
fratele lui Moise, si de leviți. 32Si au fost voi?” l-a întrebat Zamolxe. 45Si profetul
spune rugăciuni si invocații către Iehova. Zaharia a zis: „Iudeii se înstrăinaseră de
33Iar când a sosit momentul culminant, El si venerau zei străini, dar acum ei Îi
preoții, leviții si poporul de rând au sunt credinciosi”.
asistat la sacrificiul a o sută de tauri, 46Atunci Zamolxe i-a mustrat pe
două sute de berbeci si patru sute de iudei: „Domnul meu Zaharia, ai studiat
miei. 34Ritualul de sfințire a templului a cu învățații zoroastrieni si ai cunoscut
cuprins si jertfa a doisprezece iezi, faptul că jertfele prin ucidere făcute
pentru oricăror zei atrag vărsare de sânge
păcatele celor douăsprezece triburi ale poporului care le face. 47De ce oare voi
lui iudeii încă mai aduceți ofrandă lui
Israel, desi zece dintre ele fuseseră Iehova sub forma sacrificiilor animale?
pierdute cu circa două sute de ani în 48Am văzut cum la sfințirea templului au
urmă pe timpul imperiului asirian. fost omorâte câteva sute de animale. 49A
35Zamolxe a privit cu cutremurare si fost un adevărat măcel! 50Este o grozăvie
adâncă mâhnire sacrificiul animalelor pentru un popor ca al vostru care
făcut cu ocazia sfințirii templului. 36Stia pretinde că urmează lumina vieții!”
din învățăturile lui Pitagora si ale lui 51Cuvintele Lui Zamolxe l-au pus în
Zarates că popoarele care jertfesc mare încurcătură pe profetul Zaharia care
animale vor suferi. într-un târziu a răspuns: „Strămosul
37Si ceremoniile au luat sfârsit. 38În nostru Abraham a făcut jertfe. 52Moise în
cele câteva săptămâni, cât a mai stat în Tora ne spune cum să facem aceste
Ierusalim, Zamolxe s-a împrietenit cu sacrificii, iar noi îi urmăm”.
profetul Zaharia. 39Si a avut astfel 53Si Zamolxe l-a mustrat pe profetul
prilejul să cunoască mai îndeaproape Zaharia: „Dar tu ca profet, om al luminii,
religia iudeilor. ce crezi? 54Oare Iehova are nevoie de
40Profetul Zaharia I-a mărturisit: „Noi sacrificiile voastre de tauri, de berbeci si
Îl venerăm pe Iehova încă de pe vremea de miei?”
patriarhului Abraham. 41Poporul nostru a 55Profetul Zaharia s-a adâncit si mai
suferit mult de-a lungul veacurilor, dar mult în gânduri. 56Întrebările Lui
mereu Iehova si-a întors fața luminoasă Zamolxe îl surprinseseră si a zis:
către noi si ne-a scăpat din urgii. „Poporul urmează învățăturile din Tora.
42Ultima Sa iertare este iesirea iudeilor
57Dar când va veni salvatorul nostru
din captivitatea babiloniană. 43Persii Mesia vom înțelege mai bine aceste idei
învingători ne-au permis să construim al si vom fi salvați. 58Acest neam trebuie să
doilea templu tot pe locul unde înțeleptul sufere căci noi iudeii suntem un destin.
rege Solomon îl făcuse pe primul distrus 59Stim că în viitor, în acele zile de pe
CARTEA NEMURIRII
57 urmă, va fi un măcel cumplit de oameni.
60Eu le-am spus preoților si leviților să
cu peste saptezeci de ani în urmă de către
babilonieni”. nu jertfească animale la sfințirea
templului, dar nu m-au ascultat. 61Acum
44„De ce crezi că Iahve s-a mâniat pe
îi asteaptă pedeapsa – templul pe care lau
sfințit ei cu atâtea jertfe va fi distrus 58
într-o zi. 62Când Mesia va veni pe să afle de la profetul Zaharia cum vedea
pământ atunci Iehova va conduce el viitorul poporului iudeu, dar si al
întreaga lume si va fi singurul zeu pentru omenirii în general.
toți oamenii”. 79Zaharia a zis: „Lumea se află în
63Si Zamolxe a mustrat si poporul suferință. 80Într-o bună zi salvatorul
iudeu zicând: „Poporul iudeu are nostru Mesia va veni să aducă pacea pe
obiceiul pământ. 81Până atunci vor fi mulți
să jertfească nu numai animale, dar să profeți
ucidă chiar si pe profeți. 64Este rău ce mincinosi care vor aduce dezbinare între
faceți! 65Vă asumați suferința datorită oameni. 82Poporul iudeu, în mare parte,
obiceiului de a jertfi”. va fi măcelărit de dusmani, dar Iehova va
66Profetul Zaharia a mai spus:
distruge pe dusmanii lor care se vor
„Urmăm scriptura. 67Chiar dacă ea ne-a omorî între ei, iar ținuturile le vor fi
dus de-a lungul timpului în suferință, tot pustiite. 83Când va fi asta? Nu stim!”
ea ne-a si salvat”. 84Zamolxe S-a hotărât să părăsească

68Si a mai zis Zamolxe: „Crezi că este


Ierusalimul. 85Si si-a luat rămas bun de la
mai bine să treci prin suferință ca să fii cunoscuții din Ierusalim. 86A avut o
salvat? 69Dacă salvatorul Mesia va veni ultimă conversație cu profetul Zaharia
pe pământ, cândva în viitor, atunci de care a spus: „Vei învăța lucruri foarte
acum înainte în mod sigur lucrurile vor interesante în Egipt. 87Noi iudeii păstrăm
merge din ce în ce mai rău. 70Există în câteva obiceiuri bune deprinse în timpul
religia voastră o componentă a sclaviei noastre de patru sute de ani în
întunericului care cu timpul va creste în Egipt. 88Ele au devenit deprinderi
putere”. esențiale în religia noastră. 89Spunem
amen atunci când dorim ca rugăciunea să
71Profetul Zaharia a fost de acord:
se împlinească. 90Amen, Amun sau Ra
„Asta în mod cert. 72Eu cred că din acea sunt trei nume ale zeului cel mai
parte neagră a iudaismului vor răsări important la egipteni, astfel că invocația
ramuri care să răspândească răul în lume amen îl cheamă pe zeu să împlinească
până în zilele cele de pe urmă”. ruga. 91Tot în Egipt noi am învățat ce
73Zamolxe a luat aminte la cuvintele înseamnă deschiderea ochilor omului
profetului Zaharia. 74Si cu durere către lume, ochiul fiind fereastra
sufletească se întreba pe Sine: „Oare spiritului care se trezeste la o nouă
acest rău despre care vorbeste Zaharia va realitate. 92Si aplicăm aceasta cu
ajunge si la neamul Meu? 75Numai rugăciunea făcută la menora, sfesnicul cu
Dumnezeu stie!” mai multe brațe, unde copiii nostri îsi
76După o lună si ceva iudeii au serbat
deschid ochii în lumină. 93Acesta este
Pastile si cu această ocazie au sacrificat unul din marile noastre secrete,
mielul pascal. 77Sărbătoarea a durat sapte iluminarea noilor generații încă din
zile si Zamolxe a asistat la ea. 78Si a vrut fragedă copilărie. 94Iehova a făcut ca dea
CARTEA NEMURIRII lungul timpului să învățăm si alte
înțelepciuni de la caldeeni si fiicele oamenilor si acestea le dăruiau fii:
zoroastrieni. 107acestia sunt uriasii din vechime,
95Putem spune că noi iudeii ne aflăm în oamenii cei vestiți”. 108Zeilor noi le
acest moment istoric pe Calea Lui spunem Elohim, un nume care apare
Zaratustra, într-un fel propriu. 96Altfel nu frecvent în Tora. 109Este cât se poate de
puteam fi eliberați din captivitatea clar că femeile pământene au născut
babiloniană de către persi. 97De la ei am CARTEA NEMURIRII
preluat în iudaism un concept 59
fundamental, cel de nemurire a sufletului copii avuți cu oamenii stelelor. 110Regele
si de reînviere a lui”. nostru Ezechia purta simbolul soarelui cu
aripi care-i reprezintă pe acei zei ai
98Si Zamolxe i-a spus: „De-a lungul
stelelor. Cam atât cunoastem despre
istoriei religiei voastre ați asimilat multe aceasta”.
idei bune de la alte popoare. 99Doar că
111Zamolxe a mai spus: „Si noi în
ofranda sângeroasă vă ține încă în
întuneric. Este un sacrilegiu împotriva Dacia avem multe legende despre uriasi.
112Voi avea suficient timp să-mi
vieții”.
lămuresc în Egipt toate aceste lucruri.
100Profetul Zaharia I-a mai spus Lui
113Până atunci rămâi cu bine Zaharia si
Zamolxe: „Iudeii sunt elementul uman Domnul Iehova să fie cu tine”. 114„Drum
de bun Zamolxe” I-a urat profetul Zaharia.
liant al marilor culturi ale omenirii, cea 115Si cei doi s-au despărțit.
caldeeană, cea egipteană si în prezent cea
116Zamolxe a pornit împreună cu
zoroastră. 101Indiferent ce se va întâmpla
în timp cu aceste culturi noi iudeii vom Marele Lup Alb către vest pe drumul
supraviețui. Este destinul nostru”. care ducea spre mare. 117Ajutați de
scrisoarea preotului Zarates, cei doi s-au
102Când s-a apropiat momentul
alăturat convoiului unor trupe persane
despărțirii de profetul Zaharia, Zamolxe care mergeau către Egipt. 118Drumul era
a mai vrea să afle încă ceva de la el greu trebuind să traverseze si zonele
zicând: „Spune-mi, te rog, ce stii despre aride, dar în cele din urmă au sosit în
simbolul soarelui cu aripi si împreunarea Delta Nilului, după care au pornit în
oamenilor veniți din stele cu fiicele susul fluviului.
oamenilor?”
119Ținta călătoriei lor era Teba, Luxor,
103Si profetul Zaharia a răspuns: „Noi
cum era numit orasul în vechime.
am luat simbolul de la egipteni care îl 120Zamolxe stia de la Pitagora că grecii
aveau de la hitiți. 104Acolo în Egipt dădeau Tebei numele Diospolis. 121Dorea
simbolul reprezenta o divinitate solară, în primul rând să ajungă la templul zeița
pe Amen, nemuritorul flancat de două Maat, o divinitate egipteană care exprima
chei ankh. 105Cât despre împreunarea ceea ce egiptenii numesc maat, ordinea,
oamenilor veniți din stele cu fiicele dreptatea si adevărul. 122Teoretic si
pământenilor, Moise a scris în Tora în practic aceasta însemna asha pentru
Cartea Facerii următoarele: 106„în zilele persani, iar pentru greci era logos.
acelea erau pe pământ uriasi, si chiar
123Zamolxe stia că la templul zeița
după aceea, când fiii zeilor au intrat la
Maat a studiat Pitagora care, ca preot povestit Lui Zamolxe despre Pitagora.
egiptean, slujise la acel lăcas religios. 8Avea douăzeci si unu de ani atunci când
124Si se întreba dacă la templul Maat va Pitagora fusese luat captiv în Babilon de
mai găsi pe cineva care să-l fi cunoscut către persi. 9La cei patruzeci si unu de
pe Pitagora. 125Maestrul grec ionian ani ai ei, Nefertibet deținea titlul onorific
fusese dus în captivitate în Babilon cu de soție a zeului la templul lui Amun,
douăzeci de ani în urmă, la venirea dar
persilor în Egipt. slujea si la templul zeiței Maat. 10Astfel,
CARTEA NEMURIRII
126În drumul lor către Teba, Zamolxe
60
si Marele Lup Alb s-au alăturat unei cu ajutorul preotesei Nefertibet, Zamolxe
caravane de cămile. 127Călătoria, de-a si-a început ucenicia spirituală,
lungul Nilului, s-a dovedit anevoioasă, interesându-se mai întâi despre viața
dar în cele din urmă cei doi au ajuns la sacerdoților egipteni.
destinația dorită.
11Asa Zamolxe a aflat că un preot
CAPITOLUL 8
Sosirea la Teba. Despre preoțimea egiptean, numit în mod curent hem
egipteană. O noapte în templu în netjer, servea zeitatea templului
prezența focului sacru. Zamolxe la respectiv. 12Preotesele numite hemet
Karnak. Cum se poate crea viitorul. netjer erau considerate soții ale zeului
Zamolxe la Sfinx si în Marea Piramidă. respectiv, fiind în fapt căsătorite de
A doua schimbarea la față a Lui obicei cu preoții. 13Orasul era împânzit
Zamolxe. Investitura în preoția Lui de temple, având fiecare un lac cu apă
Amen. sacră ca simbol al creației continue.
14Atât preoții cât si preotesele aveau
1 Când au sosit la Teba, Zamolxe a capul ras, se spălau pe corpuri de două
solicitat ajutorul si protecția garnizoanei ori pe zi si de două ori pe noapte, se
persane de acolo. 2Gradul său înalt, de depilau complet, se ungeau cu uleiuri
preot zoroastru, impunea respect si a speciale, iar bărbații aveau făcută
primit imediat locuință. circumcizia. 15Toți sacerdoții egipteni se
3Si în zilele următoare Zamolxe si abțineau de la activități sexuale cu
Marele Lup Alb au dorit să cunoască mai câteva
bine orasul si zona dimprejur. 4Teba era zile înainte de intrarea într-un templu 16si
o urbe cu zeci de mii de locuitori, cei mai nu purtau îmbrăcăminte din piele sau
mulți dintre ei fiind afiliați activităților lână, 17iar sandalele le erau făcute din
templului. papirus. 18Ei urmau reguli stricte în
5Într-una din zile Zamolxe a cunoscuto desfăsurarea atribuțiilor ce le aveau pe
pe Nefertibet, preoteasa de la templul lângă temple, 19cei mai mulți dintre ei
zeiței Maat. 6Era fiica preotului Senefer dormind chiar în anexele asezămintelor
de la templul Luxor, dedicat zeului religioase.
Amun în aspectul lui de creator, soției 20Casa zeului era templul, numit per
sale zeița Mut si fiului lor Khonsu. netjer, având o statuie a zeului respectiv
7Preoteasa vorbea bine greceste si i-a ca punct focal al locului. 21La ea aveau
acces numai preoții de rang înalt. Zamolxe. 40Nefertibet a răspuns: „Există
22Inscripțiile din temple erau considerate metode bine cunoscute. 41Altele vor
cuvinte divine medu netjer, reprezentând putea fi descoperite de către căutătorul
o simbolistică încărcată de potențialitate. spiritual. 42Important de stiut este faptul
23Crucea ankh, simbolul vieții eterne, era că o cale a zeilor este totdeauna specifică
considerată ca având mari puteri. fiecărui om care vrea să o urmeze”.
24Zamolxe a fost foarte mulțumit cu 43„Cum as putea să pornesc pe un
informațiile primite de la preoteasa astfel de drum?” a mai întrebat Zamolxe.
Nefertibet. 25A doua zi a mers din nou la 44Si Nefertibet a mai spus: „O primă
templul zeiței Maat unde a rugat-o pe întâlnire cu zeii are loc atunci când
Nefertibet să-i povestească despre timpul ucenicul doarme noaptea în templu în
când Pitagora trăise în Egipt. 26Cu prezența focului sacru. 45Prin aceasta
adâncă nostalgie preoteasa si-a adus aspirantul la cunoasterea zeilor îsi
aminte de acele vremuri spunând: „Ar fi CARTEA NEMURIRII
dorit să rămână întreaga lui viață aici la 61
Teba. 27Pitagora era preot hem netjer. testează percepția către lumea misterelor
28Eu si el vroiam să ne căsătorim. 29Dar
lor si zeii îl pot vizita în somn. 46Ce
au venit persanii care, aflând că era grec urmează numai acel om stie. 47De multe
si fenician, l-au luat în Babilon. 30Am ori Pitagora a dormit prin temple ca să
mai primit apoi vesti de la el, se hotărâse poată primi inspirația zeilor”.
să rămână acolo la templul unui preot 48„As dori să dorm chiar în această
persan numit Zarates”. noapte la templul zeiței Maat” a rugat-o
31Si Zamolxe i-a spus: „Pe Zarates lam
Zamolxe pe Nefertibet. 49Si ea a fost de
cunoscut si eu în Babilon. 32Este un acord spunând: „Bine. Voi pregăti cele
mare înțelept de la care am învățat foarte trebuitoare. 50Focul sacru va fi făcut în
mult”. curte ca să poată ține până a doua zi
dimineața. Vino astă seară la amurg”.
33„Ce-ți propui să faci aici în Egipt?”
51Zamolxe a mers acasă si i-a spus
a întrebat Nefertibet. 34Si Zamolxe a
răspuns cu hotărâre: „Vreau să-mi Marelui Lup Alb planul Său. Vor merge
continui ucenicia în cunoasterea zeilor. împreună si vor lua cu ei câteva pleduri
35Mă întreb dacă domnia ta preoteasă
pe care vor dormi.
Nefertibet mă poți ajuta?” 52Cei doi au ajus la templul Maat,

36Atunci Nefertibet a zis: „Egiptenii


imediat după apusul soarelui.
53Nefertibet era acolo si le-a dat
cred că învățătura cea mai bună vine de
la zei si zeițe. 37Noi preoții si preotesele instrucțiuni pentru întreținerea focului.
54Si le-a mai spus câte ceva despre
de aici nu facem decât să transmitem
altor oameni frânturi din ceea ce am zeitățile care ar putea lua parte la ceea ce
învățat si noi de la zeități. 38Personal te va urma zicând: „Folosiți cu chibzuință
pot ajuta atât cât stiu, dar cel mai bine lemnele pentru focul sacru. 55Rămânând
este să apelezi direct la ajutorul zeilor”. aici noaptea să țineți seama de faptul că
zeița Maat este fiica zeului suprem
39„Si cum se face aceasta?” a întrebat
Amun si consoarta zeului înțelepciunii
Thoth. 56Puteți intra în bazinul cu apă al cele din urmă ai văzut-o pe zeița Mut.
templului”. 79După prima ta întâlnire în vis cu zeii

57Apoi Nefertibet s-a retras într-una Egiptului, va trebui să-i cunosti si la


din construcțiile anexate templului. templele lor”.
58Marele Lup Alb a asternut un pled 80Si Nefertibet I-a propus Lui
pentru Zamolxe, într-un loc mai aproape Zamolxe să viziteze împreună templele
de focul sacru, iar el va sta mai deoparte. din zonă. 81Primul va fi templul Luxor,
59S-a lăsat noaptea si focul sacru s-a acolo unde slujea chiar tatăl ei, preotul
întețit. 60Si Zamolxe a intrat în lacul Senefer. 82Despre acest templu se stia că
templului pentru ritualul de purificare. era dedicat zeului Amun, în aspectul său
61Apoi, după miezul nopții, Zamolxe a de creator, soției sale zeița Mut si fiului
adormit si a visat: 62Era în zori de zi. lor Khonsu. 83Zeița Mut era venerată ca
63Se
regină a zeilor si mamă a tuturor
afla singur la poalele unui deal si luna ființelor, iar Khonsu reprezenta astrul
plină strălucea puternic pe cer. 64În lunar, fiul perechii divine Amun-Mut.
84Când au ajuns la Luxor, vizita le-a fost
cercul lunii a apărut capul unui egiptean
care I-a spus: „Deschide-ți ochii mai scurtă. 85Preotul Senefer, tatăl lui
CARTEA NEMURIRII
bine si priveste-mă”. 65Zamolxe s-a uitat 62
atent la chipul din lună si a observat Nefertibet, era momentan ocupat, dar i-a
ochii omului aprinzându-se din ce în ce invitat să vină altă dată.
mai tare. 66Apoi luna a dispărut brusc si
86A doua zi, Nefertibet, însoțită de doi
a apărut soarele în care se afla un alt
chip de om înconjurat de raze de soare. slujitori, va continua călătoria cunoasterii
67„Priveste, priveste. Vino mai aproape.
templelor împreună cu Zamolxe si
Urcă dealul!” I-a spus el. 68Zamolxe a Marele Lup Alb. 87Vor merge la Karnak,
început să urce, iar în spatele Lui s-au o localitate din apropiere. 88Acolo se
ivit oameni. 69Si Zamolxe a ajuns chiar găsea Templul Karnak, edificiu dedicat
în vârf. 70Soarele se afla încă pe boltă. tot zeului Amun, ca zeu originar al
71Si acolo pe deal se găsea o femeie
Tebei. 89Era cel mai mare templu din tot
asezată pe un tron regal. 72Si ea I-a zis: Egiptul.
„Bun sosit fiule. 73Priveste razele 90Când au ajuns la Karnak, Zamolxe a
soarelui Ra, căci aici esti în rai, cum fost foarte impresionat de calea străjuită
spuneți voi geții la locul paradisului. pe ambele părți de sfincsi. 91În aria
74Eu sunt regina ta. 75Îți dau cheia ankh imenselor colonade Nefertibet I-a
a vieții eterne”. 76Si Zamolxe a primit în explicat: 92„Marele coridor cu colonade
mână cheia marilor puteri, apoi s-a este decorat de vestitul faraon Ramses al
trezit. doilea, zis si cel Mare, cu peste sapte
77Dimineața preoteasa Nefertibet a
sute de ani în urmă. 93Mai încolo vei
vrut să afle ce a visat Zamolxe, care i-a vedea si lacul sacru al templului”.
povestit totul. 78Si ea a spus: „Nu încape 94Si trecând printre coloanele
îndoială că te-a vizitat în somn, Khonsu gigantice Zamolxe le-a simțit măreția.
zeul lunii, apoi Amun zeul soarelui si în 95După-amiaza toți au revenit la
templul Maat unde Nefertibet I-a spus sau nu. 113Află deci că viitorul nu poate fi
Lui Zamolxe: 96„În curând va avea loc stiut cu exactitate decât rar, în schimb
festivalul Opet. 97Amun, Mut si Khonsu, putem crea viitorul”.
cei trei zei principali de la Karnak, vor fi 114„Să-l creăm în loc de a-l cunoaste
transportați cu bărcile la Teba. 98Va fi un mai dinainte?” a întrebat Zamolxe foarte
spectacol magnific, idolii vor fi văzuți mirat. 115Senefer a răspuns: „Exact, să-l
călătorind în bărci”. creăm si atunci îl cunoastem mai
99Si ziua mult asteptată a sosit, când dinainte. 116Cel care este capabil să
zeci de mii de spectatori, asistenți si creeze secvențe din viitor, implicit îl va
organizatori se aflau prezenți la festival. sti cu exactitate”.
100Cântăreții, organizați în grupuri, 117„Oare cum putem crea astfel de
acompaniau cortegiile cu instrumente de secvențe, domnul meu?” s-a arătat
percuție, flaute si harpe, atrăgând Zamolxe foarte curios. 118Si Senefer a
spiritele cele bune. 101Preoții invocau răspuns: „Mai întâi trebuie înțeles cum
bunătatea zeilor. funcționează lumea. 119Mai precis cum
102Întregul spectacol a fost un bun se
prilej pentru ca Zamolxe să învețe mai manifestă ea în desfăsurare cauzală a
mult despre obiceiurile egiptenilor de asi evenimentelor”.
venera zeii. 103„Cum ar arăta oare 120Zamolxe a zis: „Stim că lumea este
acasă o sărbătoare similară onorând zeii continuu supusă schimbărilor. 121Despre
dacilor?” S-a întrebat El. aceasta am discutat atât cu Pitagora, cât
104Timpul a trecut cu folos pentru CARTEA NEMURIRII
Zamolxe. 105Într-una din zile arianul a 63
vrut să afle ceva deosebit de important si cu tânărul Heraclit, în Ionia”.
122„Constientizarea schimbării este bună,
de
la preotul Senefer – cum să cunoască dar cel mai important este să pătrundem
viitorul. 106Si l-a vizitat pe Senefer la în acea schimbare si să contribuim la
templu. 107Putea astfel să vadă pe dinamica ei” a precizat Senefer.
îndelete întreaga arie sacră, mai puțin 123„Cum se procedează?” a mai
camera idolului. întrebat Zamolxe. 124Si Senefer a
108Si Senefer L-a dus pe Zamolxe întro
explicat: „Imaginează-ți că esti un
cameră anexă în care să poată sta spectator care priveste lumea ca pe un
nestingheriți de vorbă. 109Acolo Zamolxe râu curgând neîncetat. 125Dar în realitate
l-a rugat: „Domnul meu, cum se poate tu esti cufundat în acel râu de unde poți
afla viitorul? Este o mare dorință a mea fi
de a sti. 110De-a lungul anilor am învățat în măsură să antrenezi dinamica
multe, dar încă nu pot spune că stăpânesc dorințelor tale în care autoobservația
această taină”. 111Senefer si-a privit atent joacă un rol esențial.
interlocutorul, apoi a spus: „Viitorul are 126„Ce înseamnă autoobservație?” a
multe fețe, Zamolxe. 112Mulți dintre cei mai întrebat Zamolxe. 127Si Senefer a
care spun că stiu că-l cunosc nu percep răspuns: „Este atunci când te privesti pe
decât frânturi, care în timp se pot înfăptui
tine însuți ca si cum ai fi un observator trebui să fii atent si să-Ți consulți vocea
al interioară. 142Ea-Ți va spune încotro să
existenței proprii, a ceea ce ți se păsesti. 143În felul acesta Îți creezi lumea
întâmplă. 128Treptat vei fi în măsură să proprie”.
înțelegi de ce ai parte de toate câte se 144Si Zamolxe s-a adâncit în gândurile
petrec cu tine si astfel poți interveni la profunzimii ideilor expuse de Senefer.
crearea direcționată a unor trăiri. 129Cu 145„Iată mari învățături pe care nu le-am
alte cuvinte participi constient la propria auzit nici chiar la marele Pitagora.
existență si astfel nu mai esti dus de Secretele zeilor sunt nelimitate” Si-a
valurile manifestărilor, valurile vieții spus El.
cum se spune, create mai mult sau mai
146Zamolxe s-a arătat recunoscător
puțin constient de către alte ființe. 130Cu
cât această constientizare atinge un nivel preotului Senefer spunându-i: „Am aflat
mai ridicat cu atât aportul tău la creație astăzi învățături de seamă, si-ți
este mai mare. 131Aici nu mai este vorba mulțumesc domnul meu. 147Tot am
de o simplă creație care te priveste discutat astăzi despre viitor, mă întreb ce
exclusiv pe tine, ci de creația lumii în părere ai despre astrologie?” 148Senefer a
general”. răspuns: „Sunt preoți, mai cu seamă în
tradiția caldeeană, care agonizează pe
132„Dar creația lumii nu este ea oare
tema aflării viitorului oamenilor ca
făcută de zeul Amun, domnul meu?” a urmare a unor configurații astrale
mai întrebat Zamolxe. 133Si Senefer a zis: existente la momentul nasterii cuiva.
„Amun se manifestă în procesul de 149Totul este o speculație si o farsă
creație prin factorul uman constient de servind exploatării celor creduli.
propria sa putere. 134Există oameni care 150Soarta oamenilor depinde în special de
stăpânesc dinamica naturii, ei putând capacitățile lor naturale si de mediul
crea prin voință”. familial si social în care se dezvoltă ca
135„Atunci ce rol pot avea eu în lumea persoane. 151Este adevărat că energiile
plină de schimbări?” a mai spus CARTEA NEMURIRII
Zamolxe. 136Si Senefer a răspuns: 64
„Lumea pe care o percepi cu simțurile, cosmice pot avea influențe asupra
cu mintea si cu sufletul esti chiar tu. mentalului colectiv, aceasta explicând
137Iar dacă această lume Te reprezintă pe
diferitele cicluri ale civilizațiilor. 152Si
Tine, nu este oare firesc să poți interveni uneori, în cazuri extrem de rare, există
să faci schimbări în ea?” chiar prunci care pot fi influențați de
explozii energetice cosmice, aceasta
138Zamolxe a înțeles cele spuse de
contribuind la o oarecare predestinare
Senefer căruia i-a mărturisit: „Este cât se dacă există condiții sociale ca acea
poate de firesc, domnul meu. 139Dar cum orientare de destin să se împlinească”.
as putea interveni în mod concret?” 140Si
153Si Zamolxe a revenit acasă
Senefer a zis: „Imaginează-ți că toate
câte-Ți apar ca posibilități în viața Ta meditând adânc asupra temelor discutate
sunt usi deschise, iar Tu trebuie mereu să cu Senefer.
alegi pe care usă vei intra. 141Dar va 154La vremea potrivită Nefertibet a
organizat o călătorie în timpul căreia 172 Zamolxe era foarte atent la tot ce
Zamolxe să viziteze piramidele de la vedea. 173Nefertibet L-a observat cuprins
Giza. 155Preoteasa le cunostea prea bine de devoțiune către zei si s-a retras
si-I va servi Lui Zamolxe ca ghid. deoparte, căci arianul se apropiase cu
156Si totul a fost pregătit pentru drum. evlavie de Sfinx, îngenunchease si
157Nefertibet va fi însoțită de o slujnică si invoca astfel: 174„Dumnezeule care ai
alți doi servitori care vor avea grijă de multă lumină, revars-o si în sufletul Meu.
transportul bagajelor. 158Zamolxe va veni 175Fă ca dorința tatălui Meu Crăciun, ca
împreună cu Marele Lup Alb. Eu să aduc înțelepciune neamului
159Călătoria către piramidele Egiptului dacilor, să se împlinească. 176Zeule
de Jos le-a luat destul timp. 160Pe drum Amen! Amen! Amen!”
Zamolxe s-a folosit de scrisoarea lui 177Si atunci când au ajuns la piramide
Zarates, o epistolă de mare ajutor în preoteasa Nefertibet a explicat:
Egipt, noua provincie a imperiului „Piramidele ascund mari secrete. 178Ele
persan. sunt susținute de zeul înțelepciunii
161Si când în sfârsit au ajuns la Thoth, soțul zeiței Maat”. 179„As dori să
Memfis s-au odihnit două zile. 162Apoi dorm o noapte în Marea Piramidă” a
au mers direct la Giza în zona rugat-o Zamolxe pe Nefertibet. 180Si ea a
construcțiilor sacre. 163Nefertibet avea răspuns: „Se poate aranja aceasta cu
rolul de ghid si le-a spus: „Iată intrarea în sacerdotul de aici”.
templu la Giza. 164Si cele două 181Mai târziu Nefertibet a discutat
obeliscuri. 165Mai încolo se văd dorința Lui Zamolxe cu preotul egiptean
mulțimea de acolo care impresionat a zis: „Esti
de statui ale faraonului Ramses cel Mare temerar! 182Te astept astă-seară pe
si ale soției sale favorite Nefertari, o înserate să Te conduc în interior. 183Va
încarnare a zeiței Maat”. trebui să urmezi întocmai instrucțiunile
166Mergând mai departe, Nefertibet mele. 184Chiar doresti să stai la noapte în
le-a arătat si le-a explicat: „Iată Sfinxul! piramidă?” 185„Sunt neabătut, domnul
167A fost construit cu vreo două mii de
meu!” l-a încredințat Zamolxe.
ani înainte, tot cam în aceeasi perioadă 186Si la amurg dacul se afla la intrarea
cu Marea Piramidă Akhet Khufu care piramidei. 187În curând a sosit si preotul
înseamnă orizontul lui Khufu. 168Se care I-a destăinuit: „Nefertibet mi-a spus
referă la faraonul Khnum Khuf, căruia CARTEA NEMURIRII
noi îi spunem mai simplu Khufu. 65
169Trebuie să stii Zamolxe că Sfinxul si
multe despre curajul Tău. 188Dar află că
piramidele au mari puteri. 170Se spune că noaptea prezența zeului Thoth, în
celui ce stie să invoce la Sfinx, Zeul interiorul Marii Piramide, este deosebit
Amen în viitor îi va ciopli chipul în de puternică. 189Au fost mulți care după
piatră, acolo în pământul de unde întâlnirea cu El, pur si simplu au murit
provine de
acel om. 171Iar prin puterea zeilor Marea frică. 190Te mai întreb încă o dată dacă
Piramidă îi va împlini dorințele”. mai esti hotărât să rămâi în piramidă
peste noapte?” 191„Nu mă abat de la Pitagora că erau cele care vesteau
dorința mea, domnul meu. 192Si nu am prezența zeilor.
teamă de întâlnirea cu zeul Thoth”. 211Si Zamolxe a adormit visând: Se
193Atunci preotul a zis: „Bine. 194Haidem
afla în Marea Piramidă, simțea o
înăuntru cu aceste două torțe aprinse. prezență fără formă. 212Nu auzea niciun
195Există si una de rezervă pe care o vei
glas exterior, dar cineva Îi vorbea în
păstra”. minte. 213„Zamolxe, om din neamul
196Si au aprins torțele. 197Zamolxe a tracilor, de ce ai venit la mine?” a zis
primit si torța suplimentară si au pătruns vocea. 214„Pentru înțelepciune, Mărite
direct în labirint, după care au ajuns Thoth. Vreau s-o duc neamului meu”.
întrun 215Si Thoth a zis: „Află că Tu Zamolxe
coridor înalt, la Marea Galerie. Arianul esti sufletul tracilor si
198Preotul egiptean I-a spus: „Te voi duce întruchiparea înțelepciunii lor în vecii
direct la camera mortuară a regelui si vei vecilor. 216Chiar dacă vor trece urgii
rămâne acolo noaptea. 199Ai torța cu peste ei, nu vei fi niciodată uitat cu totul.
Tine 217Ce mai doresti să dai neamului Tău?”
Zamolxe. După un timp se va stinge si 218„Domnul meu, mă aflu în această
vei rămâne pe întuneric. 200Poți aprinde Mare Piramidă. As vrea să o duc
cu amnarul a doua torță cu care vei găsi poporului Meu. 219Nu-Mi pot imagina
drumul înapoi”. cum se va putea face aceasta. Doar cu
201Când au ajuns în camera regelui puterea Ta!” a zis Zamolxe. 220Si zeul
faraon, preotul nu a vrut să mai stea Thoth a spus: „Egiptenii vor păstra
acolo. această piramidă pe care au făcut-o cu
mâinile lor. 221Dar voi o aveți deja în
202„Îți mulțumesc, domnul meu. 203Ne
spirit si în lumină”. 222„O avem deja în
vedem iarăsi mâine dimineață” i-a spus spirit si în lumină? Ce înseamnă aceasta
Zamolxe. 204Preotul a răspuns: „Sper si Mărite Zeu?” a întrebat Zamolxe. 223Si
eu. 205Dacă adormi să fii atent la ceea ce zeul Thoth a spus: „Marea Piramidă
visezi, deoarece visul este un bun tărâm apare ca o umbră pe pământurile
unde pot fi întâlniți zeii”. voastre, pe un vârf de munte la răsăritul
206Si preotul egiptean a pornit către Lui Ra, soarele. 224Piramida aceasta
iesire lăsându-L singur pe Zamolxe care, poată fi văzută de Tine, de neamul Tău
rezemat de un perete, Si-a început si
invocația, cu brațele ridicate în față si de urmasii neamului Tău la sase
palmele îndreptate în sus, zicând: săptămâni după ce înfloreste planta
207„Mărite Thoth, zeu al înțelepciunii. marii voastre zeițe Sânziana. 225Si
208Sunt acum în prezența Ta si renunț muntele acela va avea un nume
fără nici o reținere la persoana Mea”. asemănător cu cel al Meu, Thoth”.
209Tăcerea s-a lăsat adânc. 210Mintea 226„Mărite Zeu, ce urgii se pot abate în

Lui Zamolxe s-a linistit, auzea în viitor peste neamul Meu?” a vrut să mai
CARTEA NEMURIRII
interiorul urechii sunetele inimii, 66
sunetele sufletului, despre care Îi vorbise stie Zamolxe. 227Si Thoth a răspuns:
„Când cei din poporul Tău aproape că 243Nefertibet a pregătit o călătorie
Te vor uita, atunci la acel timp ei vor spirituală în preajma Tebei, în Valea
suferi, iar când îsi vor aminti de Tine, Regilor. 244Si acolo preoteasa I-a explicat
suferința lor va dispare. 228Si acum Lui Zamolxe: „Aici în Valea Regilor este
Zamolxe primeste cheia nemuririi ankh. locul de unde faraonii Egiptului si cei
229Esti ca si mort pentru această lume, apropiați lor pleacă spre lumea cealaltă.
dar acum esti înviat în nemurire. 245Cam cu o mie de ani în urmă zona a

230Si imediat Lui Zamolxe I-a apărut devenit loc de înmormântare al trupurilor
la gât un snur având atârnat pe el cheia marilor spirite încarnate în Egipt.
246Preoții egipteni au venit aici, multe
ankh. 231Asa a înțeles Zamolxe că a fost
inițiat în tainele înțelepciunii de către secole de-a rândul, ca să invoce
zeul Thoth. 232Apoi a dormit un somn reîncarnarea acelor spirite. 247Există o
adânc până dimineața. ciclicitate moarte-reîncarnare de care noi
suntem constienți de mult timp. 248Se
233În zorii zilei Zamolxe a iesit din
aplică mai ales familiilor faraonilor, ale
piramidă spre surprinderea preotului căror suflete revin din timp în timp
egiptean care, văzându-L cu cheia ankh pentru a susține maat, ordinea, armonia
atârnându-I la gât, se închina adânc în si dreptatea, ceea ce grecii numesc logos
fața Lui. 234Si preotul egiptean a zis: si persanii asha”.
„Faptul că ați stat o noapte înăuntrul
249„Ce spirite au faraonii?” a întrebat
piramidei este un fapt extraordinar. 235O
trăire atât de măreață echivalează cu Zamolxe. 250Nefertibet a răspuns: „Ei si
moartea si renasterea, căci numai cineva soțiile lor, care uneori le pot fi surori, vin
născut a doua oară mai poate iesi viu din de obicei în perechi ca încarnări ale
piramidă după ce a petrecut acolo o marilor zeități, ca de pildă Osiris-Isis,
noapte. 236Noi de acum Vă credem un alt Amen-Mut, Thoth-Maat”.
om si Vă onorăm ca atare, căci ați 251Si după ce au făcut înconjurul
dobândit puteri de semizeu”. întregii arii din Valea Regilor s-au întors
237Curând a sosit la fața locului la Teba.
preoteasa Nefertibet care a văzut crucea 252Zamolxe Îsi făcuse obiceiul ca
ankh la gâtul Lui Zamolxe. 238Era uimită aproape în fiecare zi să-l viziteze la
de alura Lui, că fața I s-a schimbat, nu templul Amun pe preotul Senefer. 253Îl
mai era acelasi om cu care venise la ajuta la cele trebuincioase, prilej cu care
Giza. 239Si ea a înțeles ce s-a întâmplat pătrunsese tot mai mult în tainele
zicându-I: „Zeul Thoth Te-a inițiat în spiritualității egiptenilor.
tainele vieții si ale învierii, altfel nu 254Sârguința la învățătură a Lui
puteai iesi viu din piramidă. 240De acum Zamolxe l-a impresionat mult pe preotul
trăiesti o altă viață, cea profană a luat Senefer care într-o zi I-a propus: „Ar
sfârsit. 241Acum constientizezi trebui să fii preot al Lui Amun”. 255„Sunt
nemurirea, Te-ai integrat în armonia gata, domnul meu. 256Dacă zeul a găsit
cosmică”. ceva plăcut în mine Îl voi sluji cu
242După cele întâmplate la Giza, devotament” a răspuns El.
Zamolxe si grupul s-au reîntors la Teba. CARTEA NEMURIRII
67 mai mari secrete ale unei culturi care
257 Si ceremonia de investitură a Lui apunea.
Zamolxe ca preot egiptean, hem netjer, a 3Într-o zi s-au întâlnit iarăsi si preotul
fost pregătită minuțios de către Senefer. Zamolxe l-a rugat pe preotul Senefer:
258În camera idolului a fost aprins focul „Domnul meu, as dori să văd
sacru în prezența câtorva persoane care înțelepciunea egiptenilor scrisă pe
aveau acces să-I vadă chipul zeului. papirus. 4Stiu că alte popoare au cărți
259După ritualurile de investitură, sacre scrise”. 5Atunci Senefer a explicat:
Zamolxe a primit în final vesmântul de „Noi egiptenii nu păstrăm învățăturile
preot al Lui Amun. 260L-a îmbrăcat cu cele mai înalte pe papirus. 6Pe acestea nu
mare devoțiune si a participat, alături de le vei găsi consemnate decât în sufletele
ceilalți preoți, la slăvirea finală a oamenilor. 7Preoții nostri au cu legământ
zeului”. că înțelepciunea omului trebuie să fie
261Si inițierea Lui Zamolxe a fost cu vie. 8Ea nu poate fi învățată de pe
totul aparte. 262S-a ținut cont de faptul că papirusuri. 9Este drept că atunci când se
era străin de Egipt si nu I s-au aplicat iveste pericolul ca acele cunostințe să se
toate restricțiile impuse altor preoți piardă, ele pot fi scrise pentru ca urmasii
egipteni, precum erau rasul pe cap si să preia înțelepciunea. 10În vremurile
circumcizia. 263Preotul Senefer a spus: vechi s-au făcut scrieri sacre pentru a
„Momentul istoric pe care îl trăim ne ține
face să nu fim prea severi cu inițierea învățătura. 11Când înțelepciunea a intrat
Ta. în sufletele preoților egipteni, scrierile
264Si aceasta pentru că eu cred că în acelea au fost în cea mai mare parte
viitor, cândva, spiritualitatea noastră se distruse”.
va renaste în neamul Tău Zamolxe. 12Si Zamolxe a zis: „Este extrem de
265Esti un preot egiptean de factură cu interesant ceea ce aud. 13Oare înscripțiile
totul specială, un hem netjer geticus”. existente pe frontispiciile templelor, pe
CAPITOLUL 9 coloane si pe obeliscuri, în general pe
Despre înțelepciunea egiptenilor. toate construcțiile sacre pe care le-ați
Oamenii veniți din stele. Zamolxe făcut timp de mii de ani, ce reprezintă
părăseste Egiptul. Revenirea în insula ele?” 14Si Senefer a răspuns: „Sunt
Samos. Eliberarea sclavilor la Atena. mărturii ale devoțiunii către zei,
Zamolxe trece prin Tracia si ajunge în nicidecum învățături. 15Noi imortalizăm
Dacia. în piatră o atitudine a poporului egiptean
1 Timpul a trecut si, din ce în ce mai si a oamenilor cei mai alesi, mai cu
seamă faraonii si familiile lor, care sunt
mult, Zamolxe se apropiase spiritual de
cei care mențin custodia devoțiunii, iar
preotul Senefer. 2Aveau împreună
noi preoții pe cea a înțelepciunii”. 16Si se
discuții spirituale îndelungi si Senefer
gândea Zamolxe: „Modelul acesta ar
era
putea fi folosit si de poporul meu”.
bucuros să-i împărtăsească Lui Zamolxe
multe din valorile civilizaței egiptene cu 17„Sistemul pe care îl utilizați este

sentimentul că preda o stafetă cu cele temeinic” a zis Zamolxe. 18Senefer a


precizat: „Valoarea lui constă în faptul că ce a început să se strice în această țară de
modelul funcționează. Mai exact a zeci de ani. 32Si cum spuneam există o
funcționat un timp îndelungat. 19Acum, ciclicitate care într-un fel este si voința
CARTEA NEMURIRII zeilor. 33Noi avem o istorie milenară. De
68 la unirea Egiptului de Sus cu Egiptul de
în această epocă istorică, sunt semne că Jos au trecut peste două mii sase sute de
civilizația egipteană apune”. ani. 34Precum spuneam un ciclu mare al
20Si Zamolxe a mai spus: „Subiectul unei civilizații durează două mii cinci
acesta l-am discutat în treacăt si cu sute nouăzeci si doi de ani de ani, adică
maestrul Pitagora în insula Samos. 21Mă de douăsprezece ori câte două sute
întreb cum vezi tu domnul meu această saisprezece ani. 35Aceste lucruri sunt
descompunere socială si de valori? 22Si cunoscute si de maestrul tău Pitagora.
în primul rând de ce se întâmplă toate 36Egiptul a încheiat de curând acest ciclu,
acestea aici în Egipt?” 23Si preotul a pierdut puterea politică odată cu
Senefer a explicat: „Civilizația egipteană cucerirea persană”.
se încheie după două mii cinci sute 37„Va putea oare Egiptul să se
nouăzeci si doi de ani, adică de redreseze cândva în viitor?” l-a mai
douăsprezece ori câte două sute întrebat Zamolxe pe Senefer. 38Si
saisprezece ani de existență continuă. Senefer
24Decăderea ei se datorează introducerii
a răspuns: „Totul depinde dacă se vor
sacrificiului animalelor, practică înterzisă găsi persoane care să invoce revenirea
de către preoți în vechime. 25La folosirea acele spirite care au făcut ca Egiptul să
jertfe crudei au contribuit atât preoții fie măreț. 39Acesta este secretul aplicabil
locali cât si faraonii, influențați fiind de la orice cultură si civilizație –
idei venite din afara Egiptului. 26Faraonii reîntoarcerea prin reîncarnare a marilor
au observat că popoare care făceau, în suflete încărcate de ordine, armonie,
scopuri sacre, sacrificii de animale, adevăr, dreptate socială si iubire de
precum erau asirienii si babilonienii, oameni”. 40Si-Si spunea Zamolxe: „Asa
aveau mare putere militară. 27Au vrut si va trebui să fac si Eu când voi reveni la
ei să o dobândească tot prin acele neamul Meu – să chem sufletele nobile,
mijloace rele, dar nu si-au dat seama că din întreaga lume, să se întrupeze în
atrăgeau si mai multă vărsare de sânge. poporul dacilor arieni”.
28Istoria le-a fost mărturie, căci imperiile
41Apoi Zamolxe a mai vrut să stie:
asirian si babilonian au sfârsit în bălți de
sânge. 29Preoții egipteni au fost uneori „Domnul meu, află că în Babilon si în
forțați să introducă în ritualuri sacrificiul Iudeea am vorbit cu anumite persoane
animalelor, iar atunci când ei refuzau despre oamenii veniți din stele, aceia
erau înlocuiți cu alți preoți veniți din care sunt reprezentați în Iudeea de
afara Egiptului”. simbolul soarelui cu aripi, iar în Babilon
si Asiria de omul cu aripi. 42Profetul
30„Dar domnia ta nu faci astfel de
Zaharia Mi-a spus la Ierusalim că este
jertfe” a spus Zamolxe. 31Senefer a vorba despre zeii care s-au împreunat cu
răspuns: „Eu, Senefer, sunt un mărunt fiicele pământenilor, asa cum scrie în
preot egiptean care nu poate repara ceea
cartea lor sacră Torah. 43Tu ce părere dar nu dorea să fie inițiat.
ai?” 44Si Senefer a zis: „Legenda aceasta 61Si într-o zi Marelui Lup Alb i s-a
am luat-o si noi de la un popor vechi trezit dorul de glia străbună si L-a
numit hitiți, oameni veniți de undeva de întrebat pe Zamolxe: 62„Domnul meu, să
la nord de Pontul Euxin. 45În ea se spune nu-Ți fie cu supărare, când ne-om duce
că pe acolo au apărut uriasii care ar trăi pe pământurile noastre?” 63Si Zamolxe a
încă si acum pe acele meleaguri. 46Ei răspuns: „Si Eu M-am gândit la asta Lup
CARTEA NEMURIRII
69 Alb. 64Cred că a sosit timpul să ne
sunt ființele făcute de zei cu femeile întoarcem la ai nostri”.
pământene. 47Noi am mostenit simbolul 65Apoi Zamolxe i-a mărturisit lui
lor care combinat cu crucea ankh Nefertibet dorința Sa să meargă acasă în
exprimă puterea divină”. Dacia. 66Si ea a spus: „De ce nu rămâi
48„Si noi geții avem aceste legende. aici cu noi? 67Vei găsi o femeie potrivită
49Uriasii încă mai trăiesc pe la noi” i-a
cu care să locuiesti. 68Esti doar preot al
spus Zamolxe. 50Senefer a dorit să afle Lui Amun”. 69Atunci Zamolxe i-a
mai mult zicând: „Da? Tu ar trebui să stii răspuns: „Nu mai pot sta Nefertibet.
70Mă cheamă în suflet neamul Meu”. 71Si
mai multe despre aceste mituri. Te
ascult!” 51Si Zamolxe a explicat: „Se Nefertibet a fost de acord spunând: „Fie
spune că în trecut pe meleagurile noastre cum doresti Zamolxe. 72Îi voi spune tatei
au sosit oameni veniți din stele care s-au că vrei să ne părăsesti”.
împreunat cu femeile noastre. 52Ele au 73Zamolxe si Marele Lup Alb au
dat nastere unor ființe puternice si agere început pregătirile de drum. 74Au luat
la minte, uriasii. 53Cu timpul ei au fost legătura cu trupele persane care patrulau
tot mai puțini, însă neamul geților a de-a lungul Nilului. 75Soldații îi vor
crescut în înțelegere si în viețuire mai însoți spre Delta Nilului de unde se vor
bună. 54Nu stiu cum a fost în vremea îmbarca spre Grecia.
dinaintea uriasilor, dar oamenii spun că 76Si în ziua dinaintea plecării Zamolxe
neamul nostru era destul de sălbatic. a mers la templul din Karnak să-si ia
55Mai apoi ne-am mai înțelepțit. 56Si
rămas bun de la tatăl preotesei
cred Nefertibet. 77Acolo preotul Senefer I-a
că mulți oameni de la noi au ceva din spus: „Învățăturile înțelepciunii
sângele acelor uriasi, desi corpurile nu le Egiptului
sunt tot asa de mari ca ale uriasilor vor trece în timp la alte popoare. 78Poate
dintâi”. 57Si Senefer a recunoscut: „Iată cândva în viitor Egiptul să renască. 79Dar
că aflu de la Tine ceva ceea ce eu nu spiritele luminii de aici nu vor pieri
cunosc, Zamolxe. 58Mă voi mai gândi la nicicând. 80Ele vor hălădui la templele si
ceea ce am vorbit astăzi împreună”. la mormintele faraonilor si oamenilor de
59Au trecut aproape trei ani de când seamă ai acestui neam până când îsi vor
Zamolxe se afla în Egipt. Marele Lup găsi odihnă prin alte părți de lume. 81Cei
Alb, omul Lui de încredere, era un bărbat care au cunostințe cum să atragă aceste
în toată firea. 60Împlinise douăzeci si trei spirite, emanații ale marelui zeu Amun-
de ani, era atent la practicile sacerdotale, Ra, vor ferici popoarele lor”.
82„ Eu cred, domnul meu, că pot lua cu Dachia sau Dochia Ta, cum spuneți
Mine, pentru neamul Meu, câte ceva din voi?”
101Zamolxe a spus: „Cât de curând
aceste puteri” a spus Zamolxe. 83Si la
despărțire preotul Senefer I-a zis: „Fie prietene. 102Vin din Egipt si sunt doar în
Amun cu Tine!”. 84Iar Zamolxe a trecere pe la tine. 103Cum îți mai merg
răspuns: „Rămâi cu bine înțeleptule! 85Si treburile Nestor?” 104Nestor a zis: „Încă
nu uita neamul Meu atunci când vei bine. 105La noi în Samos s-au întâmplat
ajunge acolo în cer la zeul Amun. 86Te multe schimbări în toți acesti ani de când
vom chema noi să te întrupezi printre ai lipsit. 106Suntem acum sub stăpânirea
tracii arieni”. persilor. 107Dar Grecia continentală este
CARTEA NEMURIRII liberă. 108Tracia este si ea sub persi”.
109Si Zamolxe a zis: „Am aflat si Eu
70
Apoi Zamolxe a revenit la templul
87 câte ceva despre aceste evenimente.
zeiței Maat. 88Era timpul despărțirii de 110Regele Darius a trecut cu armata
preoteasa Nefertibet care I-a urat: „Toți Helespontul pe un pod de vase si a
zeii si zeițele Egiptului să fie cu Tine invadat Tracia. 111În campania lui
Zamolxe! 89Lumina noastră se stinge militară împotriva sciților, regele a
acum după ce a strălucit în lume timp de încercat să ocupe si părți din Dacia
peste două mii cinci sute de ani. 90Dar cerând pământ si apă, asa cum le este
zeița Maat nu va muri niciodată, căci obicei persilor, dar nu a reusit. 112În
toate popoarele care se vor ridica în lume Babilon, am vorbit chiar cu regele Darius
o vor venera în felul lor. 91Fără ordine, si l-am prevenit. 113Îl credeam ce spunea,
dreptate si adevăr nu putem să-L că urmează dreptatea, asha, dar până la
cunoastem pe Zeul Suprem, oricare ar fi urmă regele Darius m-a dezamăgit”.
numele Lui dat de oameni oriunde în 114Nestor a răspuns: „Să-i lăsăm pe regi
lume”. 92Si Zamolxe i-a zis: „Rămâi în cu ale lor, dragă prietene. 115Dar mai
lumină hemet netjer Nefertibet. 93Noi întâi să Te odihnesti după călătoria cea
geții vom chema zeii luminosi ai lungă. 116Apoi să-mi spui pe unde ai
Egiptului să reverse razele lor de umblat prin lume. 117Văd că esti bine
înțelepciune pe pământurile noastre”. înstărit”.
94Si Zamolxe împreună cu Marele Lup 118Apoi Nestor a chemat doi slujitori
Alb au luat calea către Delta Nilului. să-L ajute pe Zamolxe la descărcatul
95Duceau cu ei câteva bagaje grele bagajelor.
încărcate pe cămile. 96Când au ajuns în 119Si în zilele următoare Zamolxe si
deltă s-au îmbarcat pe un vas comercial Nestor au avut timp să povestească.
către insula Samos din Ionia si după un 120Nestor vroia să stie toate câte s-au
timp au sosit acolo. petrecut cu Zamolxe în ultimii ani si I-a
97Întâlnirea Lui Zamolxe cu Nestor a spus: 121„Mă întreb, oare L-ai găsit pe
fost emoționantă. 98Si Nestor I-a spus: Dumnezeul vostru pe care-L căutai peste
„Au trecut sase ani de când ne-am tot prin lume? 122Si Zamolxe i-a răspuns:
despărțit. 99Iar geții Tăi acasă nu Te-au „Află dragă prietene că Eu Îl cunosteam
văzut de opt ani. 100Când Te întorci în bine pe Dumnezeu încă din Dacia, Țara
Zeilor, Țara Soarelui. 123Ceea ce am aflat îmbarcat pe un vas spre Grecia
prin lume a deschis o cale spirituală mult continentală.
mai largă. 124Dacă neamul Meu o va 142Ajunsi la Atena, era zi de târg de
putea susține, ea va fi lumină pentru noi sclavi. 143Si Zamolxe a răscumpărat pe
si pentru întreaga lume. 125Desigur că toți geții si tracii dați spre vânzare si i-a
înțelepciunea Lui Dumnezeu este lăsat liberi să meargă înapoi la casele lor.
nelimitată. 126Dar Eu am văzut că El le-a 144Erau opt traci si doi geți. 145„Sunteți
dat mult din ea si altor neamuri. 127Si slobozi să mergeți unde doriți! 146Nu
precum stii atunci când dai înțelepciune mai
primesti la rândul tău înțelepciune. 128Un sunteți sclavi, vă redau libertatea” le-a
neam care dobândeste înțelepciune va spus Zamolxe după ce oamenilor li s-au
avea totul”. scos lanțurile.
129Nestor a mai zis: „Sunt de acord cu
147Si toți cei eliberați vroiau să se
ce spui. 130Noi grecii suntem mereu întoarcă acasă în Tracia si în Dacia.
dezbinați între noi. 131Si asta pentru că 148Oamenii au spus: „Te vom însoți spre
ne Tracia domnul nostru”.
CARTEA NEMURIRII
71 149Apoi Zamolxe cu Marele Lup Alb
lipseste înțelepciunea ca aspirație a si cu toți oamenii eliberați au format o
vieții. caravană si au pornit la drum. 150Intrând
132Ne preocupăm de comerț, de agonisit, în Tracia au întâlnit trupe persane, prilej
dar de aurul minții mai puțin. 133Ai văzut cu care Zamolxe s-a folosit de poziția
cum Pitagora a trebuit să plece dintre Lui înaltă de preot zoroastru putând
noi. 134Nici acolo în Croton nu cred că va merge nestingherit alături de toți
avea mare succes”. oamenii
135„Ce mai face Pitagora, maestrul care-L însoțeau.
Meu? L-ai mai văzut oare?” a întrebat 151Treptat, pe drum, tracii au rămas pe
Zamolxe. 136Si Nestor a răspuns: „Da, de la casele lor. 152Marele Lup Alb L-a dus
câteva ori. 137Pot spune că îi merge mai pe Zamolxe la familia sa unde toți au
bine acolo decât aici, dar tot există fost
opoziție destructivă. 138Unii oamenii sunt bucurosi să-l revadă pe tânărul rătăcitor.
invidiosi pe faptul că Pitagora nu-i 153Dar sedere lor a fost scurtă. 154Tâcu,
primeste în confreria lui”. fratele Marelui Lup Alb, a vrut să-i
139„Dacă mai ai ocazia să mergi la însoțească în Dacia si Zamolxe l-a luat
Croton la Pitagora să-i spui că este cu ei.
oricând binevenit la Mine în Dacia” l-a 155Si cei cinci bărbați au trecut Istrul.
rugat Zamolxe pe Nestor care a răspuns: 156Când au păsit pe pământul Daciei toți
„Asa voi face”. au îngenuncheat si l-au sărutat. 157Iar
140Sederea Lui Zamolxe în insula geții, veniți cu Zamolxe din Grecia, I-au
Samos a fost scurtă. 141Curând si-a luat spus: „Te ducem până acasă domnul
rămas bun de la Nestor si familia lui si nostru. 158Apoi vom merge si noi pe la
împreună cu Marele Lup Alb s-a casele noastre”.
CAPITOLUL 10 oameni ai cerului, ai pământului, ai Lui
Zamolxe merge la Sarmisegetuza. Dumnezeu si Domnazânei. 18Multe am
Lucrările de construcții de la văzut în lume, dar nicăieri nu este un
Sarmisegetuza. Inaugurarea scolii de neam ca al nostru. 19Niciunde nu sunt
înțelepciune. Noua preoțime. plaiurile sau gurile de rai ca la noi.
Împlinirea 20Dacă dacii vor învăța să-si stăpânească
spirituală. Lecțiile iubirii date de deprinderile aspre si să-L urmeze pe
Bendisa. Zamolxe în ținuturile Domnul Adevărat vom fi neîntrecuți în
carpilor. lume. 21Asa să ne ajute Dumnezeu! Zău!
1 Zamolxe si oamenii Lui au pornit 22Si Crăciun tatăl, I-a spus Lui

spre Sarmisegetuza. 2Pe drum se gândea Zamolxe: „Te-am dat Lui Dumnezeu să-I
la revederea cu familia Sa si dorul de cei fii fiu ca să aduci dreptatea, băiatul meu.
dragi Îi crestea pe măsură ce se apropia 23Că dacă un neam are dreptate apăi amu

de casă. 3Desi trecuseră anii stia că toți Îl cu ea vin si adevărul si lumina si bogăția
asteptau cu credință. si fericirea omului”.
4Era luna florilor si ziua aniversării 24Apoi mulți dintre cei cunoscuți L-au

nasterii Bendisei. îmbrățisat pe Zamolxe. 25Erau dornici să


le spună pe unde a umblat si ce a văzut în
5Zamolxe urca dealul pe cal la galop.
lumea largă. 26Si Zamolxe i-a
6Trecea pe lângă gospodăriile sătenilor si
încredințat:
mulți oameni Îl recunosteau si-L urmau „Vă voi povesti, avem timp destul. 27Dar
pe jos sau călare. 7Si până să ajungă în acum vreau să rămân cu ai Mei”. 28Si
fața porții casei Sale avea cu El un întreg treptat oamenii s-au împrăstiat pe la
alai însoțitor. casele lor.
CARTEA NEMURIRII
72 29Către seară sătenii s-au strâns la

8 Mama Vetra si tatăl Crăciun se aflau vatra satului si au aprins un foc mare în
în curte. 9Au văzut oamenii adunându-se cinstea celui abia venit. 30Si spuneau:
si-au înțeles ce se petrecea. 10Le-a sosit „Este rugul Lui Zamolxe, preotul nostru.
băiatul si I-au iesit în întâmpinare. 31Ne bucurăm că a revenit acasă”. 32În

11Revederea cu fiul plecat în lume a fost atmosfera înălțătoare toți cântau si erau
miscătoare pentru mama Sa Vetra care Ia veseli de sosirea Lui Zamolxe printre ei.
spus cu lacrimi în ochii: „Dragul nostru 33Si noaptea târziu Zamolxe împreună
bine ai venit. 12O, Doamne, ce țâfras cu soția Sa Bendisa au mers acasă.
este! 13O, Doamne, Ție-Ți mulțumesc că 34Erau
ne-ai adus feciorul acasă!” acum singuri în camera lor si puteau să-
14Bendisa si copiii au venit si ei si
degrabă. 15L-au îmbrățisat veseli că li s-a vorbească nestingheriți. 35Si Bendisa I-a
întors soțul si tatăl. spus în soaptă: „Ți-am dus dorul dragul
meu, domnul meu”. 36„Si eu zâna Mea,
16Si Zamolxe i-a spus lui taică-Său:
Zâna Zânelor, doamna Mea. Si tot te
„Unchesule, vreau să fac din geți un
iubesc” i-a răspuns Zamolxe.
popor renăscut din focul sacru. 17Ei să fie
Dis-de-dimineață Zamolxe a vrut să-
37 nouăsprezece ani, cu Marele Lup Alb si
Si astâmpere setea de dorul pământului cu Tâcu fratele lui. 50Marele Lup Alb
strămosesc si a plecat prin împrejurimi. avea douăzeci si trei de ani, iar Tâcu
38Cu fiecare pas Îl năpădeau amintirile
douăzeci si unu.
copilăriei, adolescenței si maturității, 51Si împreună cu Marele Lup Alb,
atunci când muncea în pădure alături de omul Său de încredere, Zamolxe a
tatăl-Său sau lucra pe ogor cu Bendisa, început lucrările de construcții la
cu băiatul lor Călin, cu rudele si sătenii. Sarmisegetuza. 52Vroiau să ridice câteva
39Era ca vrăjit de grădina maicii Sale. clădiri, iar în centru lor să se afle o casă
40Vetra o făcuse după ce Zamolxe
înaltă cu o sală impunătoare. 53Acolo
plecase spre insula Samos ca să-i Zamolxe plănuia să facă adunări mari de
amintească mereu de frumusețea oameni, să dea ospețe si să le vorbească
feciorului ei. 40Pomii sădiți erau acum dacilor despre înțelepciunea lumii.
54Clădirile adiacente vor fi clase de
mari. 41Toți sătenii cunosteau grădina
Vetrei cu numele de Grădina Maicii Lui studiu si dormitoare pentru învățăcei.
55Grădina Vetrei, maica Lui Zamolxe, va
Zamolxe.
deveni parcul scolii de sacerdoți.
42Si Zamolxe cutreiera locurile, dar cu
56Când lucrările au fost terminate,
alți ochi, căci privea în viitor. 43Era
bogat, avea patruzeci si opt de ani si se scoala trebuia inaugurată. 57După
gândea să întemeieze o scoală unde să obiceiul locului, Zamolxe a chemat prin
instruiască preoțimea neamului. 44Acolo tulnice pe oricine dorea să asiste la rugul
tinerii si tinerele vor învăța sacru dacic. 58Iar după ce marea sală de
înțelepciunea festivități va fi botezată cu busuioc, va
pe care El Zamolxe a deprins-o cât timp urma un mare ospăț.
a umblat prin lume. 59Era în amurg, când la vatra Zânei

45Si primul lucru pe care L-a făcut a Domnazâna, bărbați, femei si copii s-au
fost să-l inițieze la focul sacru dacic pe strâns cu mic cu mare. 60Un rug urias era
Marele Lup Alb ca preot dac al Zeului pregătit pentru ardere. 61Si preotul
Dumnezeu. 46Ceremonia de investitură a Zamolxe a aprins lemnele, focul s-a
avut loc în mijlocul unui grup de oameni ațâțat, iar cei prezenți au cântat veseli
strânsi la vatra Zânei Vesta. 47Zamolxe si invocând zâna să le dea sănătate, belsug
CARTEA NEMURIRII si bucurie în viață.
62Apoi a sosit marele moment al serii.
73
Marele Lup Alb au invocat întruparea în 63Din marea vâlvătaie a focului sacru
neamul dacilor a sufletelor nobile ale dacic Zamolxe a aprins o făclie. 64Si
lumii, acelea încărcate de ordine, asistat de câțiva tineri a dus torța în
armonie, adevăr, dreptate socială si flăcări spre marea sală. 65Mulțimea L-a
iubire de oameni. 48Toți cei chemați urmat si sala s-a umple treptat cu
astfel să se întrupeze se vor numi copii ai oameni. 66Toți asteptau să se întâmple
focului. ceva măreț. 67Si Zamolxe le-a spus:
49Apoi Zamolxe a căsătorit-o, la focul „Această făclie va aprinde acum vatra
sacru, pe Mari, fata Sa, care avea sacră a nemuririi dacilor arieni. 68Lumina
focului din vatră este întruchiparea scolii.
spiritului divin. 69De acum înainte 87Când a sosit primăvara, si zăpada sa
această vatră sacră va arde supravegheată topit, era timpul ca dacii de
continuu de veghetorii la foc. 70Ea va pretutindeni să afle ce se întâmpla la
aprinde focul nemuririi în sufletele Sarmisegetuza. 88Zamolxe a trimis
dacilor arieni. 71Asa să ne ajute Domnul olăcari în Dacia să dea sfoară în țară si
Dumnezeu. Zău!” să
72Si asistat de primii doi veghetori ai înstiințeze pe tinerii si tinerele care vor
focului nemuririi dacilor, Zamolxe a să devină preoți si preotese.
aprins lemnele din vatră. 73După obiceiul 89Propunerea
preoților daci s-a presărat tămâie pe era făcută mai ales familiilor căpeteniilor
focul si oamenilor cu stare, tarabostes. 90Si cei
încins. 74Si Zamolxe a trecut cu găletusa care vroiau să-L cunoască pe Dumnezeu,
cu apă printre rândurile de oameni si-i si aveau darul preoției, vor locui chiar la
boteza cu busuioc, cu apă vie, foc sacru Sarmisegetuza.
si spiritul Lui Dumnezeu. 91Curând au sosit primii tineri doritori
75Apoi a început ospățul. 76Tuturor li ai preoției celei noi. 92Erau cinci băieți,
s-au dat mâncăruri de tot felul, dar vin si Gruiu, Vercu, Dragos, Zogru si Soimu, si
băuturi tari nu au fost aduse. 77Asa trei fete, Sorana, Zorela si Simina. 93De
Zamolxe arăta la toți că mintea omului băieți va avea grijă Călin, fiul Lui
frumos trebuia să fie limpede. 78Si Zamolxe, iar de fete Bendisa si nurorile
ospățul s-a încheiat noaptea târziu. ei, Gema si Iza, soțiile lui Călin.
79Au trecut câteva luni de la revenirea 94Marele

acasă a Lui Zamolxe. 80Sătenii si Lup Alb, preot al Zeului Dumnezeu, va


oamenii ține lecții alături de Zamolxe.
din împrejurimi s-au obisnuit din nou cu 95Timpul învățăturii va fi de un an.
prezența Sa. 81Toți însă, care L-au 96Clase noi se vor forma doar la
cunoscut, spuneau că era schimbat. începutul fiecărui anotimp. 97Astfel,
82Dacă înainte era preotul dac care-ți întrun
inspira încredere deplină, acum se ridica an se vor înființa patru grupe de
cu mult deasupra. 83Avea o alură care învățăcei.
emana respect si iubire, iar în prezența 98Pentru început Zamolxe le-a făcut
Lui toți simțeau că se trezeau la viață. cunoscut tinerilor, veniți la învățătură,
CARTEA NEMURIRII
74 despre organizarea scolii, modul de
predare si orarul cursurilor. 99Si de la
Si planul scolii sufletului se înfiripa.
84
primele lecții El le-a vorbit despre unirea
85Treptat s-a format în jurul Lui Zamolxe sacră Dumnezeu-Domnazâna, despre
un grup de oameni cărora El le dădea spirite si zei, asa cum învățase de la
diferite însărcinări. 86Unii se ocupau de Pitagora si de la alți preoți, pe unde
curățenia clădirilor, alții de paza lor si umblase în lume.
supravegheau focul nemuririi dacice, si
100Treptat scoala s-a mărit, alți tineri
alții aveau sarcini de administrare a
au venit să învețe tainele preoției de la adevărat justiția. 114Si vor fi instruiți să
Zamolxe. 101Se dusese deja vestea hăt prețuiască valorile dreptății, adevărului
departe. 102Multe dintre marile căpetenii si
ale dacilor aflaseră despre generozitatea responsabilității personale, ale prieteniei
si înțelepciunea Lui Zamolxe Arianul, si iubirii, ale curajului si dăruirii pentru
preotul de la Sarmisegetuza. binele colectiv.
103Iar pentru acei tineri care nu stiau 115Si treptat, la scoala Lui Zamolxe, au
alfabetul dacic, Zamolxe a organizat venit mulți tineri si tinere. 116Existau
clase aparte. 104Ei învățau scrierea pe acum trei grupuri diferite. 117În primul
plăcuțe de lemn ceruit, pe pergamente rând erau cei care vroiau să devină
cerate, pe diferite țesături textile ceruite sacerdoți si medici. 118Ei proveneau de
si pe pergamente si papirusuri aduse de obicei din familii preoțesti mai vechi,
negustorii greci în Dacia. 105Toate cele din
necesare cursanților erau oferite gratuit presbiteri si presbitere care doreau ca
de către scoală. urmasii lor să stie noile învățături ale Lui
106Zamolxe îsi preda oral învățăturile, Zamolxe. 119Prin ei Zamolxe vroia să
după felul cum deprinsese în timpul ridice scoli de învățătură în toată Dacia.
120Si asa înțelepciunea să îndrepte tot
călătoriilor Lui prin lume. 107Învățăceii
nu luau notițe, căci Zamolxe le spusese omul si neamul dacilor la lumina Lui
că „înțelepciunea trebuie să se dezvolte Dumnezeu. 121Zamolxe scrisese deja în
în minte, nu să fie scrisă”, tot asa cum limba dacă un tratat de medicină
Lui Zamolxe îi spusese maestrul naturistă pentru folosul tinerilor la
Pitagora, la începutul uceniciei sale în preoție.
insula ioniană Samos. 108Si multe 122Un alt grup îl formau cei care
prelegeri se țineau în preajma focului vroiau să învețe arta conducerii. 123Erau
sacru care purifica sufletul omului. tineri si tinere alesi dintre copiii de nobili
109Iar tinerilor care urmau scoala tarabostes si dintre cei ai unor căpetenii
zamolxiană li se recomanda, dar nu era militare. 124Ei vor veghea dreptatea
obligatoriu, să fie vegetarieni, în cele ale socială, vor fi judecători, menținători ai
mâncării, precum era si Zamolxe. 110Lor ordinii si militari de carieră. 125Ca osteni,
li se explica de ce preoțimea nouă a comandanți de trupe, exarhi si cavaleri
dacilor trebuia să urmeze practica zamolxieni, ei vor învăța să mânuiască
nonuciderii. 111Căci preoții Lui Zamolxe armele si să construiască dave, cetăți
trebuiau să fie exemple pentru oamenii militare fortificate cu valuri de pământ,
care căutau salvarea la Dumnezeu Tatăl sanțuri de apărare si palisade întărite.
si Domnazâna Mama. 126Al treilea grup era cel care învăța

112Învățăceii vor fi pregătiți în despre negoț, agricultură si mestesuguri.


matematică, astronomie si medicină Zamolxe a organizat la Sarmisegetuza
sacerdotală. 113Vor învăța ce înseamnă ateliere unde se fabricau unelte de lucru,
cu printre care si roata olarului.
CARTEA NEMURIRII 127Treptat scoala de la Sarmisegetuza
75 a transformat inimile celor care o urmau,
căci ei se luminau pe zi ce trecea la o deducția rezultată, ca o concluzie din
viață pe care părinții lor nu au cunoscut- rațiune si experiență, lucrează împreună
o cu înțelepciunea sufletului. 144Voi
vreodată. 128Din focul sacru dacic a tinerilor, pentru că ați optat pentru
renăscut o generație de oameni ai luminii preoția dacică, aveți deja prezentă în voi
sufletului. calitatea înțelepciunii. 145La ea se va
CARTEA NEMURIRII
129Adesea, la lecții, Zamolxe le
76
spunea: „Adevărata comoară a unui om adăuga dezvoltarea rațiunii si
este împlinirea spirituală. 130Un sacerdot experiența.
dac, pe lângă iscusința de a conduce 146De acestea două veți beneficia aici la
ritualuri ale focului, trebuie să fie si un scoală. 147Veți studia cum să gândiți
înțelept. 131Cu adevărat are înțelepciune logic si veți acumula experiență ce va fi
doar acela care poate să facă legătura folositoare profesiei pe care v-ați ales-o.
directă între facultățile sale mentale si 148Dar în momentul în care veți reusi ca
cunostințele sufletului. 132Si acestea din deducția, rezultată din rațiune si
urmă sunt inepuizabile. 133Drumul de experiență, să vă fie asociată cu
urmat către înțelepciune duce la înțelepciunea sufletului, atunci ați intrat
cunostințele sufletului, susținut de în procesul creator al vieții. 149Inspirația
experiența dobândită prin judecată si însoțeste acest proces ca o dinamică ce
deducție. 134Si astfel se ajunge la ne arată cum să ne manifestăm într-un fel
concluzii de valoare. 135În schimb simpla sau altul si cum să luăm decizii si să
abilitate mentală nu generează concluzii acționăm ca atare. 150Participarea voinței
decât pe baza experienței”. personale la această activitate creatoare îl
136Sorana, una dintre cursante a ridică pe om la nivelul de semizeu, îl
întrebat: „Cum putem oare face deducții apropie de Dumnezeu si Domnazâna.
corecte?” 137Si Zamolxe a răspuns: 151În acest mod viața îi este sacralizată.
„Înțelepciunea si deducția se 152A trăi cu scop divin este singurul mod
completează reciproc. 138Înțelepciunea de a viețui cu adevărat, de a simți din
vine din suflet pe când deducția din plin că esti viu”.
rațiune si experiență”. 153Gruiu, si el unul dintre învățăcei, a
139Atunci Dragos a întrebat si el: „De întrebat: „Cât de vii putem spune că
unde se adună înțelepciunea omului?” suntem, domnul nostru?” 154Si Zamolxe
140Si Zamolxe a răspuns: „Parte din ea o a
mostenim din viețile anterioare, ca zestre răspuns: „Gradul de vitalitate este dat de
spirituală. 141Dar nu putem spune aceasta sufletul, mintea si trupul omului. 155În
si despre rațiune si experiență, căci ele esența ei vitalitatea este o realitate a
trebuie dobândite si cultivate în viața gradului de constientizare a existenței
prezentă. 142De aceea ne străduim să sufletului, nicidecum manifestarea
acumulăm experiență si să o judecăm materiei. 156De reținut este si faptul că
prin prisma rațiunii. 143Dar saltul înțelepciunea face legătura cu
spiritual transcendența sufletului, pe când
al fiecăruia este făcut doar atunci când rațiunea
si experiența cu realitatea materială. 170 Uneori Bendisa, soția Lui Zamolxe,
157Veți învăța pe parcurs cum factorul
ținea câte o lecție aparte. 171Vroia să le
material izvorăste din cel transcendental, insufle cursanților respectul dintre bărbat
care practic creează si transformă si femeie spunându-le: „Constiința
materia. 158Treptat veți înțelege puterea iubirii
spiritului asupra materiei. 159Putem este înțelepciunea care-l apropie pe om
spune, prin urmare, că desi vitalitatea de Dumnezeu. 172Să țineți minte că
este dată de suflet, ea se exprimă si prin iubirea este cea mai bună religie. 173Ea
minte si prin trup ca să fim zgrimintesi si începe cu simpatia pentru cineva, apoi se
sănătosi. consolidează cu forța atracției care prin
160Apoi Gruiu a zis: „Domnul nostru, transmutare în iubire atinge apogeul în
aceste idei ni se par destul de greu de adorația persoanei iubite. 174Cerul ne
înțeles, dar cu timpul ne vom strădui să face
le pricepem”. CARTEA NEMURIRII
77
161Învățătura înaltă a transformat în
să căutăm, pământul să iubim, soarele să
bine pe cursanți de la Sarmisegetuza. trăim, luna să visăm”.
161În prezența Lui Zamolxe sufletele lor
175Alteori Bendisa le-a vorbit
se manifestau în lumină. 162Odată
Zamolxe le-a spus: „Toate se trag din învățăceilor despre zeități si relația
suflet. 163Atât cele bune cât si cele rele, aparte
ale ființei noastre întregi, se revarsă din bărbat-femeie si despre psihologia
suflet. 164Cât priveste îngrijirea de sine, a sexelor astfel: „Zeitățile sunt în perechi
minții si a trupului, trebuie să o dăm în de zâni si zâne. 176Bărbatul emulează cu
primul rând sufletului si atunci si capul si perechea lui feminină spiritele lor.
177Bărbatul este ca un vultur puternic
restul trupului deopotrivă or s-o ducă
bine”. vrând să domine spațiul. 178Pentru
măreția gloriei supreme el poate să
165De multe ori Zamolxe le atrăgea
zboare până la capătul pământului.
învățăceilor atenția asupra importanței 179Bărbatul luminează mințile prin
legăturii omului cu natura zicându-le: rațiune, căci poate gândi profund si vorbi
„Omul are cu natura un dialog continuu. minții. 180El se manifestă în primul rând
166Natura este pentru om o călătorie spre
cu mintea. 181Femeia este ca mierla care
perfecțiune. 167În tot acest timp natura i cântă dorind să cucerească sufletul.
se relevă omului din ce în ce mai 182Pentru virtutea divină ea poate să
profund. 168Omul astfel echilibrat este zboare de acolo de unde începe cerul.
parte din natură si înțelege cel mai bine 183Femeia dă iubire inimii, căci poate
zeitățile”. intui adânc si vorbi sufletului. 184Ea se
169Si pas cu pas învățăturile pe care manifestă în primul rând cu inima”.
Zamolxe le deprinsese în cursul uceniciei 185Si Bendisa le mai vorbea si despre
Sale în Ionia, în Babilon si în Egipt au viața casnică armonioasă astfel: „Este
fost deprinse de învățaceii Săi de la foarte importantă existența permanentă
Sarmisegetuza. în căminele voastre a focului sacru mai
cu seamă în opaițe arzând continuu. 202 Si Zamolxe a mai vrut să stie: „Se
186Vatra de gătit a casei nu poate fi
observă ceva deosebit acolo pe vârful
considerată sacră. 187Bărbatul aprinde Toca?” 203Gruiu a răspuns: „Da,
focul sacru dacic într-un cămin nou si întradevăr
femeia îl întreține. 188Partenerii sunt este ceva neobisnuit. 204În fiecare
egali an, la vreo patruzeci si ceva de zile după
si complementari, comuniunea dintre ei înflorirea sânzienelor, noi vedem asa în
este fondată pe iubire si respect văzduh o umbră ca o piramidă. 205Nu
reciproc”. stim de unde vine, dar ne minunăm
189În ziua de Sânziene s-a încheiat la foarte tare. 206Si înainte de asta, chiar la
Sarmisegetuza anul de studiu al primului răsăritul soarelui vedem Calea Cerului.
grup de tineri la învățătura preoției 207Noi spunem că este un drum pe care
zamolxiene. 190Cei cinci băieți si trei fete Dumnezeu ni-l deschide ca să arate
au absolvit scoala Lui Zamolxe. 191Ca sufletului încotro să se ducă spre lumină.
semn distinctiv al preoției ei vor purta 208La acel timp este Sărbătoarea
vesminte albe, cingătoarea împodobită si Muntelui când ne veselim si încingem
toiagul sacerdotal având sculptat, la hore. 209Cei care locuiesc la ses se
capătul de sus, capul de sarpe ca simbol închină muntelui Toca al nostru care este
al înțelepciunii. sacru, căci acolo au trăit oamenii uriesi.
192În cursul ceremoniei de inițiere si 210Mai jos de Toca se află Jgheabul

hirotonisire toți absolvenții au primit Uriesilor”.


CARTEA NEMURIRII
nume preoțesti. 193Aceasta le va schimba 78
destinul în noua lor calitate de preoți
daci
211 Atunci Zamolxe si-a amintit de
zamolxieni. vorbele zeului Thoth si a înțeles că s-au
adeverit. 212Si i-a mai spus lui Gruiu: „As
194Apoi absolvenții s-au pregătit să se
dori să văd si Eu muntele acela si să iau
întoarcă acasă. 195Printre ei era si Gruiu, parte la sărbătoarea voastră”.
tânărul venit de peste munții, dinspre 213„Bucuros, domnul meu. Vino cu noi
răsărit, de la triburile carpilor. când îmi vor sosi însoțitorii” a răspuns
196Si Zamolxe l-a întrebat pe Gruiu: tânărul preot.
„Când pleci?” 197„Poimâine, domnul 214Si Zamolxe, Marele Lup Alb si alți
meu. 198Am trimis vorbă la tata. Vor veni doi tineri preoți, curiosi si ei să vadă
câțiva osteni de-ai nostri să mă ia acasă” minunea de pe vârful muntelui Toca, sau
a răspuns el. 199„Ia spune-mi, unde pregătit să meargă în vizită la arienii
locuiesti acolo la răsărit?” l-a mai de la răsărit. 215Gruiu era bucuros că
întrebat Zamolxe. 200Si Gruiu a răspuns: părinții lui vor avea ocazia să-L
„Noi avem pământuri multe în jurul unui cunoască
vârf de munte pe care-l numim Toca”. pe înțeleptul de la Sarmisegetuza, cel
201Si se gândea Zamolxe: „Toca? Zeul
care-l pregătise pe fiul lor pentru profesia
Thoth mi-a spus despre un munte cu un de preot zamolxian.
nume asemănător cu al Lui”.
216Si când micul grup de la
Sarmisegetuza a ajuns la părinții lui 7Va fi o mare adunare la vatra Zânei
Gruiu toți a fost primiți cu drag. 217La Vesta. 8Si când ziua a sosit a fost
timpul potrivit s-a organizat urcarea lor pregătită pe vatra focului o grămadă
la munte. mare de lemne aduse din pădure.
218Era dimineața, la răsăritul soarelui, 9Dupăamiază

când Zamolxe a putut să vadă cu ochii s-a format un grup de opt tineri
Lui Calea Cerului care arăta sufletului care vor purta torțele de aprindere a
drumul spre Dumnezeu. 219Pe cer se rugului. 10Un număr de doisprezece
vedea piramida. 220Zamolxe era uimit si sacerdoți, sase bărbați si sase femei, vor
si-a spus. „Mulțumescu-Ți Zeule Thoth îndeplini ritualul focului sacru dacic. 11Ei
că ne arăți calea spre cer nouă dacilor. vor face invocații către toți zeii
221Această piramidă este făcută de
neamului.
Dumnezeu. 222Si este mai sacră decât 12S-a lăsat seara si torțele au fost
toate piramidele Egiptului care sunt aprinse rând pe rând ca să lumineze peste
iesite tot. 13La focul sacru se aflau strânsi
din mâini omenesti”. sacerdoții daci, iar în spatele lor era
223Apoi Zamolxe s-a întors acasă la poporul de rând. 14Întreaga adunare
Sarmisegetuza. astepta cu sufletul la gura ceea ce va
CAPITOLUL 11 urma.
Zamolxe Marele Preot al dacilor. Se 15Si Dostana, preoteasă si Zână a
schimbă inimile dacilor. Venerarea Focului Sacru, a aprins lemnele rugului
vieții nu a idolilor. Zamolxe devine cu făcliile aduse de la vatra focului
rege. A treia schimbare la față a Lui nemuririi de cei opt tineri. 16Strigăte
Zamolxe. Primirea Legilor Belagine de înălțătoare au erupt din sute de piepturi:
la Zâna Vesta. Reformele sociale la Ave, ave, ave! 17Grupul sacerdoților a
daci. CARTEA NEMURIRII
79
1 Au trecut anii si Lui Zamolxe I s-a invocat în cor puterea zeităților, pe
dus vestea de mare înțelept. 2La scoala Dumnezeu si pe Domnazâna, să coboare
Lui veneau nu numai tinerii din triburile în ființa primului Mare Preot al neamului
dacilor, dar si din cele ale altor traci. dacilor, Zamolxe.
3Sacerdoții medici, pregățiți la scoala de
18Când totul s-a sfârsit a urmat un
la Sarmisegetuza, erau din ce în ce mai mare ospăț. 19La despărțire de oameni
cunoscuți în lume sub numele de preoții Zamolxe a luat cuvântul de rămas bun
Lui Zamolxe. 4Se credea despre ei că spunându-le: „Munții nostri sunt toți
trezeau sufletul, ascuțeau mintea si sacri, sunt cogaioni. 20Urcând pe munți
învlăguiau trupul. 5Si a sosit timpul ca ei ne apropiem de Dumnezeu si
să-L numească pe Zamolxe, Marele Domnazâna. 21 Să ai drum în pace popor
Preot al dacilor. de la izvor!”
6Se apropia ziua de Sânziene si treptat
22După un timp s-a format la
s-au strâns la Sarmisegetuza peste cinci Sarmisegetuza Sfatul Înțelepților având
sute de sacerdoți daci de pretutindeni. douăzeci si patru de bărbați si femei.
23Doisprezece dintre ei stăteau la păstrători ai înțelepciunii si ai Legilor
Sarmisegetuza, iar ceilalți doisprezece, Lui Zamolxe.
mai tineri, călătoreau neîncetat prin 35Si preoții si preotesele care făcuseră
Dacia ca trimisi ai Marelui Preot să scoala zamolxiană la Sarmisegetuza
lumineze poporul. reveneau adesea acolo să se mai scalde
24Si Zamolxe, cu marea-I putere în
preoțească, dorea să facă reforme cu puternica lumină a zeilor. 36Asa mai
ajutorul tinerilor pe care-i învățase la primeau îndumări de viață, vorbe de
Sarmisegetuza si cărora le-a spus odată: înțelepciune si lumină în suflete. 37Lor
„Încrederea unui singur om miscă Zamolxe le spunea: „Religia noastră este
munții. 25Eu am câțiva credinciosi si cu ancorată în ritmurile naturii si ale
ei voi schimba inimile dacilor ca ei să vegetației. 38Religia noastră hrăneste
ajungă un popor mare si înțelept. viața, căci noi nu avem zei plăsmuiți, ci
26Preotul dac trebuie să cunoască tainele pe cei care au menire în trăirile noastre.
cerului si ale pământului”. 39Zeitățile noastre sunt principii de viață,

27Asa Zamolxe a continuat să dea fenomene ale naturii, legi ale evoluției,
oamenilor învățătura sănătoasă, cea a abstractizări, si tot ce poate fi legat de
sufletului. 28Si îi îndemna pe daci să creația din Dumnezeu si Domnazâna,
prețuiască pe bătrânii înțelepți. care-si distribuie manifestările în forme
multiple. 40Nu există legătură între
29La acea vreme s-a răspândit si mai
zeitățile noastre si idolatria. 41Noi nu ne
mult obiceiul ofrandelor, când pe mese închinăm la idoli, ci venerăm viața.
întinse gospodarii îsi ofereau prinosul, 42Suntem ființe constiente, suntem
produse care apoi erau date la cei constiința zeilor! 43Avem capacitatea de
nevoiasi de către preoți si preotese. a fi parțial zei, adică semizei, deoarece
30Se stia si despre calendarul dacic în acolo unde există constiință se află si
care anul nou începea primăvara când identitatea acelei constiințe”.
ziua era egală cu noaptea. 44Mulți dintre nobilii de seamă,
31Si Zamolxe, Marele Preot, a tarabostes, puternicii conducători ai
întemeiat ordine călugăresti, pentru dacilor, aflaseră de la preoțimea
bărbații si femeile care trăiau retrasi în CARTEA NEMURIRII
pesteri si prin munții sacri cogaioni. 32Se 80
stia despre acesti asceți că erau discipoli zamolxiană despre Marele Preot
ai Marelui Preot, sihastri celibatari, Zamolxe, înțeleptul de la Sarmisegetuza.
vegetarieni, oameni de o înaltă ținută 45Si într-o zi, în marea sală de la
spirituală care trăiau simplu, frumos si Sarmisegetuza, s-au strâns multe
drept în simbioză cu natura. 33Acesti căpetenii. 46Toți stiau ce va urma,
pustnici purtau adesea Crucea Lui Zamolxe va fi numit vicerege si astfel va
Zamolxe, crucea care avea în centrul ei fi asociat la domnia regelui Scander.
floarea vieții reprezentând soarele ca 47Câțiva osteni purtau totemul cap de lup
simbol al Lui Zamolxe. 34Asceții erau dacic ca simbol al neamului. 48În linistea
respectați de popor, căci ei deveniseră care a urmat, Scander, regele triburilor
dacice din toată aria Sarmisegetuza, la suflet se porneste pentru a vindeca ce
munții înconjurători si ținuturile de la este mai jos de el, precum apa izvorului
câmpie, a luat cuvântul. 49Si le-a spus care curăță ceea ce i se iveste în cale.
celor prezenți: „Astăzi este un moment 66Si
înălțător pentru neamul dacilor. 50Stiți când sufletul se vindecă pot fi vindecate
prea bine că suntem oameni aspri si ne si mintea si corpul”.
războim des între noi. 51De acum vrem 67A trecut aproape un an de când
ca Zamolxe era asociat la domnia regelui
să înceteze lupta dintre frați si să avem la Scander. 68Ca vicerege vizita des
conducerea neamului nostru un om al căpeteniile triburile dacilor si asa au
Lui Dumnezeu. 52El este învățat, a încetat vrajbele dintre ele. 69Ca Mare
colindat lumea si ne-a adus înțelepciune. Preot, Zamolxe se gândea la aducerea
53Dumnezeu s-a îndurat de noi. 54De
pentru neam a unor legi frumoase, Legile
astăzi noi dacii de pe aceste locuri vom Belagine, Legile Blajinilor. 70Ca după
avea un vicerege, pe Zamolxe, Marele aceste legi omul să-si trăiască viața
Preot. 55Eu Scander, regele vostru, Îl simplu, frumos si drept, în frăție cu
chem să-mi fie alături la domnie”. natura si în moderație, cumpătare si
56Mulțimea a izbucnit în urale, arcasii hărnicie. 71Si asa spiritul creator al
de afară au tras săgeți spre cer. 57Iar omului să năzuie la contopire cu cel al
căpeteniile de pe platforma unde se aflau Lui Dumnezeu, pe timpul cât omul este
Scander si Zamolxe si-au strâns fiecare încă din viață.
pumnul mâinii drepte si l-au adus lângă 72Sosise timpul ca Zamolxe să
inimă, ca semn de credință si supunere primească legile sacre ale dacilor. 73Si El
noului vicerege. i-a vorbit Marelui Lup Alb, astfel: „De
58Si după înălțarea Sa la domnie, astăzi vreau să fiu cât mai apropiat de
alături de regele Scander, Zamolxe avea Vesta, Zâna Focului Sacru. 74Voi aprinde
grijă în continuare de scoala de la focul în fiecare seară si voi sta în
Sarmisegetuza. 59De fiecare dată meditație. 75O voi consulta pe zeiță ca
Zamolxe Îsi găsea timp să-i îmbărbăteze sămi
pe tineri cu spusele Lui. 60Învățăceii le dea legile pentru acest neam. 76Să nu
stiau pe de rost ca metodă generală de lasi pe nimeni în preajma mea atunci
tămăduire astfel: 61„După cum nu trebuie când sunt la focul sacru dacic”. 77„Prea
să încercăm a îngriji ochiul fără să ținem bine, domnul meu. Asa voi face” I-a
seama de cap, 62nici capul nu poate fi răspuns Marele Lup Alb.
îngrijit neținându-se seamă de corp, 63tot 78De atunci, în fiecare zi, dimineața si
astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului seara, Zamolxe se afla în meditație la
dimpreună cu sufletul. 64Trebuie focul sacru, câte o oră de fiecare dată.
cunoscut întregul ca să poți vindeca 79Îsi lăsa gândurile libere să vină si să
partea si nu poți vindeca cu adevărat CARTEA NEMURIRII
partea dacă întregul este bolnav. 65Si 81
cum plece, astfel primea inspirație de la
sufletul este marele întreg pentru om, de Vesta, Zâna Focului. 80Pe zi ce trecea se
schimba la față, care Îi devenea din ce în niciodată sacrificii bazate pe omorârea
ce mai luminoasă. 81Si asa Legile ființelor si pe distrugerea de flori si
Belagine, Legilor Frumoase, pe care fructe; 94divinitățile nu au nevoie de
vroia să le dea poporului Său, I s-a ofertele materiale ale oamenilor.
limpezit în minte. 95Sacrificiul tău trebuie înțeles ca

82Si după vreo zece zile Zamolxe i-a renunțarea la dezordine în gânduri, vorbe
mărturisit Marelui Lup Alb: „La focul si fapte (7). 96Învață de la orice popor
sacru dacic, în prezența Zeiței Vesta am ceea ce are mai bun, astfel lumina
primit, de la Dumnezeu si Domnazâna, neamului tău va străluci mai puternic (8).
97Trăieste simplu, frumos si drept (9).
Legile Frumoase. 83Ele vor face să se
98Să privesti flacăra focului sacru,
nască înțelepciunea în poporul dacilor si
ele vor aduce salvarea neamului nostru, a legătura ta cu Dumnezeu (10).
urmasilor lui si a altor oameni care le vor 99Si Zamolxe le-a mai spus oamenilor:
folosi în lume”. Acestea sunt poruncile de bază, pentru
84La acea vreme Marele Lup Alb a omul care ar vrea să-si salveze sufletul.
100Am mai primit si alte legi care vor fi
scris Legile Lui Zamolxe în limba dacă
pe foi de papirus aduse de ei de la Luxor treptat cunoscute, dar si această
din Egipt. 85Apoi aceste legi au fost rugăciune către Tatăl Nostru Dumnezeu
gravate pe tăblițe de aur. si Mama Noastră Domnazâna: „Tatăl
Nostru Dumnezeu, Mama Noastră
86Si primele vorbe de înțelepciune au
Domnazâna, 101Voi care trăiți în lumină,
fost zece porunci, care s-au numit înțelepți sunteți în cer si pe pământ.
Decalogul Lui Zamolxe. 87Ele au fost 102Astept darul înălțării Voastre în mine.
scrise astfel: „Opune-te răului, respectă 103Vreau să primesc harul Vostru în
adevărul, caută dreptatea si umple-te de fiecare zi. 104Lumina Voastră să-mi fie
lumină în suflet. Urmând acestea puterea ca
întunericului scade (1). 88Trăieste în pâinea de zi cu zi. Să-mi dea
armonie cu oamenii, dar dacă ei nu sunt înțelepciune
pasnici trebuie confruntați pentru că sufletului care să-mi lumineze cu putere
mințile le sunt stăpânite de întuneric (2). viața. 105Tată Dumnezeu si Mamă
89Omul care greseste să-si repare
Domnazână rogu-Vă să-mi dați
complet binecuvântarea Voastră cu lumină, să
faptele rele, dacă mai este posibil, iar pot trăi în înțelepciune, mulțumire si
dacă nu să-si primească pedeapsa pentru har
greseli (3). 90Respectă pe oricine, dar 106si focul din inimile voastre să fie si în
dacă cineva nu merită onoarea pe care i- inima mea. 107Asa să fie, asa să fie, asa
o să fie, zău”.
dai atunci ignoră acea persoană (4). 91 În
108Si luptele cu triburile învecinate sau
tot ce faci urmează lumina Lui
Dumnezeu (5). 92Cei care dobândesc rărit, dar nu au încetat. 109Într-o
Spiritul Înțelepciunii merg în împărăția bătălie cu agatârsii, un neam al galilor,
Lui Dumnezeu si sunt nemuritori (6). undeva mai sus de râul Maris, regele
93Lui Dumnezeu sau zeilor nu le face
Scander a fost ucis. 110La Sarmisegetuza
a fost jale mare si în marea sală s-au ritualurile de trecere pentru generațiile
strâns marile căpetenii ale dacilor. de
111Acolo a avut loc o ceremonie, condusă vârste diferite, la nastere, la pubertate, la
de un sobor de preoți, în timpul căreia adolescență, la maturitate si la felurite
Zamolxe a fost recunoscut ca rege. alte ocazii din viața oamenilor.
CARTEA NEMURIRII
128Si într-o zi, la Sarmisegetuza, a
82
sosit o delegație persană condusă de
112 Sosise acum timpul ca Zamolxe să generalul Megabazos. 129Grupul de
aducă reforme neamului, norme care vor douăzeci de persoane, nobili si osteni,
întări si mai mult statul. 113Ele vor fi vroiau să-L vadă pe Zamolxe, regele
temelie nu numai credințelor si dacilor. 130Purtau cu ei un mesaj din
instituțiilor religioase, ci si celor trei partea lui Darius, regele persilor.
clase de oameni – sacerdoții, militarii si 131Oaspeții au fost invitați în sala mare
producătorii în patru domenii principale: să-L întâlnească pe regele Zamolxe care
114Domeniul instituțiilor religioase (1).
i-a întâmpinat în graiul persan zicând:
115Sacerdoții zamolxieni, absolvenți ai
„Bun sosit pe pământurile noastre.
scolii de la Sarmisegetuza, se vor ocupa 132Sunteți oaspeți si după obiceiul nostru
de răspândirea în popor a preceptelor strămosesc vă primim cu bucurie, cu
religioase. 116Se interzicea complet pâine si sare”.
practica jertfelor. 117Se construiau noi
133Îndată au venit femei tinere care, de
temple si sanctuare; 118Domeniul
sistemului de educație (2). 119Preoțimea pe tipsii de aur, i-au servit pe oaspeți cu
zamolxiană era cea care va educa în scoli pâine si sare. 134Apoi li s-a dat apă în
tânăra generație; 120Domeniul justiției cupe de aur.
(3). 121Judecătorii comunităților erau 135Si Zamolxe i-a vorbit generalului
alesi dintre acei oameni care învățaseră Megabazos, pe care îl cunoscuse cu ani
arta conducerii la scoala de la în urmă în Babilon, întrebându-l: „Ce
Sarmisegetuza sau la scolile afiliate ei. mai face măritul rege Darius?”
122Sfatul bătrânilor îi va ajuta în 136Generalul I-a răspuns: „Închinare
judecarea cazurilor de dreptate socială si domnul nostru Zamolxe, rege al geților
în luarea deciziilor corecte; 123Domeniul si
mijloacelor de informare în masă (4). preot al Lui Zaratustra. 137Măritul Darius,
124Se instituia funcția de trimis special Regele Regilor, este bine. 138Noi aducem
regal având si atribuția de crainic, olăcar un mesaj din partea lui. Iată-l!”
al regelui. 125Crainicii aveau misiunea de 139Si Zamolxe a luat scrisoarea ce I-a
a anunța poruncile regale oriunde era fost întinsă, a desfăcut-o si a citit: Către
necesar fiind ajutați la împlinirea lor de regele geților Zamolxe, preot al Lui
către conducătorii militari ai locului. Zaratustra. 140Eu, Darius regele
126Si la Sarmisegetuza, Zamolxe a persilor,
organizat inițieri pentru tineri ca fii sau Îți transmit binețe de aici din capitala
fiice ale soarelui sau fii sau fiice ale imperiului, Pharsa. 141Poate Te întrebi
lunii. 127La temple au luat amploare de ce noi persii nu am ajuns încă pe
meleagurile voastre acum când suntem
cea mai puternică împărăție din lume, asezat pe o tipsie de aur purtată de
stăpânind pământuri de la Marea Egee nobilul însoțitor.
si Egipt până la munții cei mari în țara 155Si generalul a luat coiful de aur si sa
inzilor. 142Află dar că Mi-am ținut apropiat de Zamolxe. 156Apoi
promisiunea pe care Ți-am făcut-O cu ceremonios, cu un gest de respect deplin,
ani în urmă în Babilon, aceea că persii I la asezat pe cap zicând: „În numele
nu vor încerca să vă cucerească. 143Noi marelui Darius, imperiul persan, cel mai
stim că prin Tine neamul geților slujeste puternic din lume, Îl recunoaste pe
lumina spiritului. 144Si mai află că în Zamolxe Arianul ca rege al geților.
cursul campaniei pe care am organizat- 157Drept pentru care primeste Măria Ta
o acest coif de aur de la Darius, Regele
acum câțiva ani împotriva sciților a Regilor”.
trebuit să luptăm cu grupuri de geți
CARTEA NEMURIRII 158Marele Lup Alb a tradus imediat,
83 vorbele generalului, pentru toți cei
acolo între Istru si Pontul Euxin. 145Ei prezenți. 159Oamenii au izbucnit în urale
ne-au atacat pe noi persii, care pornisem strigând: „Ave! Ave! Ave!” 160Apoi s-a
în campanie contra sciților, nicidecum a făcut liniste si Zamolxe le-a vorbit
geților. 146După ce am trecut fluviul tuturor: „Măritul Rege al persilor este
Istru foarte generos. 161Cu adevărat Darius
am fi putut să ne angajăm în lupte cu este Regele Regilor. 162Iată că nu si-a
geții urcând pe valea fluviului Tyras, pe încălcat promisiunile”.
pământurile voastre, 147dar am preferat 163Spre seară, în cinstea oaspeților
să mergem doar împotriva sciților prin persani, Zamolxe a pregătit un foc sacru,
stepe trecând de fluviul Borysthenes, asa cum se obisnuia la persii
până la fluviile Tanais si Atel. 148Geții zoroastrieni.
sau 164Si, spre uimirea tuturor celor prezenți,
convins că nu avem intenții ostile față Zamolxe a făcut invocații în limba
de ei, după care ne-au lăsat în pace. avestană. 165În timpul acela, generalul
149Rege Zamolxe, ca semn de prețuire Megabazos, conducătorul delegației
pentru că esti Om al luminii, al dreptății persilor, se gândea cu uimire: „Iată pe
si al adevărului, Îți trimit din partea unde poate străluci lumina Zeului nostru
Mea Ahura Mazdah! 166N-as fi crezut
un coif de aur. 150Fie ca lumina Lui vreodată că voi vedea focul sacru al Lui
Ahura Mazdah să continue să Zaratustra pe aceste meleaguri!”
strălucească în voi neamul geților. CAPITOLUL 12
151Darius, Regele Regilor. Zamolxe se retrage de la domnie.
152Si Zamolxe a terminat de citit Dacii sunt poporul Lui Dumnezeu.
scrisoarea regelui persan Darius. 153Apoi Despre tradiția străbună. Pitagora vine
generalul Megabazos, conducătorul în Dacia. Profețiile Lui Zamolxe.
delegației persane, a păsit în față însoțit Plecarea la zei a Lui Zamolxe.
de un nobil persan. 154A scos coiful de 1 La acea vreme atacurile armate ale
aur împachetat într-o pânza fină si l-a agatârsilor asupra dacilor au făcut ca
sarcinile regale ale Lui Zamolxe să fie cu noi asezăminte în principalele cetăți
mai dificile. 2Trebuia să răspundă cu ale țării.
forță si asta a făcut ca în mintea Sa să se 19Odată Zamolxe Si-a amintit despre
ducă o luptă între îndatoririle de rege si cele vorbite la Ierusalim cu profetul
cele de Mare Preot. 3Si Zamolxe S-a Zaharia. 20Atunci Zaharia Îi împărtăsise
gândit adânc si a înțeles că împlinise Lui Zamolxe marele secret al iudeilor,
ceea ce-si dorise pentru neamul dacilor. taina luminii sacre aprinsă o dată pe
4A înțeles că trebuia să renunțe de a fi
săptămână în casele lor, obiceiul
rege. Sabatului. 21Asa Zamolxe a vrut să
5Si curând Zamolxe a strâns marile crească lumina în sufletele copiilor
căpetenii ale dacilor, în sala mare de la dacilor. 22Si a pregătit la Sarmisegetuza
Sarmisegetuza, si le-a vorbit astfel: „Sunt un rug sacru numai pentru copii ca să le
un om al păcii, nu al războiului. 6Dar un deschidă sufletele către lumină. 23De
rege este uneori nevoit să facă război atunci, pe oriunde a mers prin Dacia,
pentru a-si apăra poporul. 7Legământul Zamolxe Si-a găsit mereu timp să facă
meu cu Dumnezeu mă opreste să dau ruguri sacre anume pentru copiii
ordine să fie omorâți dusmanii. 8Trebuie rumânilor.
să aleg, ori să fiu un rege asa cum e 24Si asa aprinderea rugului pentru
CARTEA NEMURIRII
84 copii a devenit un obicei la daci si a fost
nevoie, ori un preot al Lui Dumnezeu. urmat veac de veac de neamul lor în
9Si hotărârea Mea este luată, vă rog să o
casele celor cu râvnă pentru Dumnezeu.
25Fie că era aprinsă în case cu lumânări,
respectați. 10Voi rămâne doar preot al
Lui fie afară la focul dacic, lumina Lui
Dumnezeu si va trebui ca de astăzi să vă Dumnezeu era cunoscută din copilărie de
alegeți un alt rege”. copiii dacilor. 26Si ei cresteau în
înțelepciune din fragedă copilărie, tot asa
11S-a lăsat o liniste adâncă si Zamolxe
cum cresteau si copiii iudeilor după
a părăsit demn sala. 12Dacii au înțeles obiceiul neamului lor. 27Că dacii învățau
lupta care se ducea în sufletul Lui de la orice popor ce era bun si astfel
Zamolxe. 13Si în aceeasi zi ei au hotărât lumina neamului lor strălucea si mai
ca rege să le fie marea căpetenie Gelu. puternic, asa cum le spunea Decalogul
14Ceremonia învestiturii noului rege a
Lui Zamolxe.
decurs exact ca cea făcută la încoronarea
28Anii au trecut si Zamolxe a reusit
Lui Zamolxe. 15A fost condusă de un
sobor de preoți si preotese în frunte cu să-si facă învățătura cunoscută printre
Arian si soția lui Rodia, preoteasă si ea. multe dintre triburile dacilor si tracilor,
16Mai târziu noul rege Gelu a mutat
de-o parte si de alta a fluviului Istru,
capitala regatului. până la fluviul Borysthenes în est, iar în
vest până peste fluviul Tibiscos.
17După retragerea de la domnie,
29Cu timpul neamurile agatârsilor si
Zamolxe a avut mai mult timp să se
ocupe de hrana spirituală a oamenilor. ale altor gali, s-au amestecat cu cele ale
18Scoala de la Sarmisegetuza s-a extins
tracilor si până la urmă au devenit un
singur popor al rumânilor.
Si într-o zi Zamolxe a primit o
30 sânge simțul libertății tot asa ca si voi
epistolă, adusă de negustorii greci din geții. 50Regele etrusc era un tiran,
insula Samos, de la Nestor, prietenul romanii preferă acum să trăiască sub
Său. 31În ea se scria astfel: „Mărite Preot forma politică de republică. 51Ei
si prieten al meu, închinare. 32Află că am prețuiesc dreptatea, iustitia si curajul,
fost la Croton si m-am întâlnit cu virtus, calități izvorâte din cunoastere.
52Latinii vor creste în putere si au mare
înțeleptul Pitagora. 33El este bine
sănătos, dar are probleme cu viitor.
concetățenii de acolo care se opun 53Cunosc obiceiurile religioase ale
învățăturii lui. 34Mi-a încredințat o romanilor si latinilor, le-am aflat
scrisoare, pentru Tine Domnul meu, pe ritualurile si comportamentul
care o trimit aici cu a mea. 35Află că sacerdoților, preoți, preotese si vestale.
anul acesta nu pot veni în Dacia, dar 54Mare parte dintre aceste practici sacre
este sigur că voi fi acolo în cel următor. le aveți si voi geții. 55Romanii nu aduc
36Primeste din partea mea, binețe si zeilor ca jertfe ființe vii, ci înțeleg mult
urări de sănătate. Nestor. mai bine, chiar si decât grecii, că
37Zamolxe era nerăbdător să afle sacrificiile către zeități sunt rele si
vestile de la Pitagora. 38Si i-a deschis cu aducătoare de dezastre si suferință.
56Iar
emoție scrisoare si a citit: „Binețe de la
Pitagora, către Zamolxe. 39Îți scriu când acesti latini se vor uni atunci si
discipolul meu de aici din Croton. 40La soarta noastră a grecilor, de pe aceste
cei saptezeci si unu de ani ai mei mă locuri din lume, va fi pecetluită.
simt 57Am ținut să stii detalii despre un trib
încă bine. 41Am noroc cu soția mea de-al vostru care a ajuns pe aceste
CARTEA NEMURIRII pământuri, pentru că vă seamănă. 58Am
85 cercetat si scrierea pe care ei o numesc
Theano care, mai tânără fiind, are grijă latină. 59Este aceeasi cu a voastră a
de mine. 42Am probleme aici la scoala geților pe care eu o cunosc de pe
mea si cu ordinul spiritual înființat de pergamentul scris de Tine în Samos cu
mine. 43Dar Îți scriu mai ales din alte ani în urmă, si pe care l-am luat aici cu
motive. 44Am cercetat neamurile care se mine la Croton.
găsesc prin aceste părți de lume unde, în
60Cât despre poporul Tău, geții, Te
afară de greci, s-au stabilit latini, etrusci
si alte triburi. 45De curând a avut loc un îndemn să-l statornicesti în logos,
moment aparte pe care Ți-l transmit. justiția, cum spuneți voi dreptății si
46Regele etrusc Tarquinius Superbus, al
adevărului. 61De dârzenie stiu că aveți
asezării numită Roma, a fost înlăturat de parte de când lumea. 62Tracii au fost
supusii săi latini, romanii. 47Află dar că odată cel mai civilizat neam din lume de
acesti latini sunt veniți de pe acele la care si noi grecii am învățat, dar
meleaguri ale voastre din Tracia. 48O obiceiul jertfirii către zei i-a barbarizat.
63Ca Mare Preot al poporului Tău, Tu
legendă a latinilor vorbeste despre eroul
lor întemeietor, tracul Eneeas. 49Latinii poți să-i aduci lumina înțelepciunii.
sunt oameni dârji si disciplinați, au în 64Nu stiu câte zile voi mai avea de
trăit, dar când sufletul îmi va pleca la soarelui si ai luminii. 80Si de-a pururea să
cer, la Zeus, să mi-l chemi să se țineți minte că noi dacii suntem Poporul
întrupeze în neamul vostru. 65Vei afla Lui Dumnezeu”.
mai multe de la negustorul Nestor care 81Si Zamolxe le-a dat îndrumări
vine adesea acolo în Dacia, cât si aici în oamenilor cum să scape de frică si de
Croton. teama de necunoscut spunând: „Când vă
66Fie ca zeii Tăi Dumnezeu, veți simți însingurați si neajutorați să
Domnazâna si ceilalți să-Ți dea putere chemați spiritele străbunilor, veghetorii
si nevăzuți ai focului sacru dacic. 82Să nu
să Te însoțească în tot ce faci pentru vă temeți de moarte si nimic să nu vă
neamul Tău. Pitagora din Croton”. rupă de Dumnezeu. 83Si să nu glorificați
67Zamolxe a simțit cu sufletul suferința sub nici o formă, căci suferința
cuvintele lui Pitagora. 68Se gândea cu omului este desprinderea sa de inima Lui
venerație la părintele spiritual care I-a Dumnezeu. 84Noi oamenii suntem
deschis calea către înțelepciunea lumii. alcătuiți în natura noastră din frumusețe
69Si-si spunea: „La vremea potrivită
si nesfârsire, iar natura întreagă este
marele înțelept Pitagora va fi chemat în opera grandioasă a Lui Dumnezeu”.
neamul dacilor si va purta numele de 85Cu alte ocazii Zamolxe le-a vorbit
Decezeu. 70În viitor, voi face în asa fel dacilor despre legea strămosească,
încât cei care Mă urmează să cheme la temelia spirituală a neamului, zicând:
nevoie sufletul lui Pitagora, căci în el se „Aveți colinde ca să vă amintiți mereu
află zece zei”. de
71Adesea, la Sarmisegetuza, Zamolxe străbuni. 86Înțelepții nostri zgrimintesii
îi invita pe sacerdoții daci, bărbați si vor înfrunta veacurile cu povețele lor de
femei, cărora dorea să le întărească bine. 87De aceea tradițiile străvechi
învățătura. 72Si lor le vorbea astfel: trebuie să le transmiteți urmasilor. 88Să
„Înțelepciunea este frumusețea țineți păstrate în pâine semnele noastre
sufletului. sacre că asa nu le veți uita niciodată în
73Să vă hrăniți din înțelepciunea întregii
veacuri cum nu uitați să mâncați pâinea.
CARTEA NEMURIRII 89Învățăturile sacre neamului să vă
86 rămână vii în minte si să le scrieți iar si
lumi. 74Dând altora lumină nu pierzi din iar pe tăblițe de aur”.
lumina ta. 75Fericirea se trăieste pe calea 90Când Zamolxe a împlinit saizeci de
vieții nu la capătul drumului. 76Voi ani, L-a vizitat prietenul Nestor care I-a
preoții si preotesele dacilor trebuie să fiți adus vesti despre Pitagora spunându-I:
modele în viață. 77Să trăiți simplu, „Află că înțeleptul, care are acum
frumos si drept că asa veți păsi pe Calea optzeci
Cerului care va crea în voi dărnicia, de ani, ar vrea să vină la Tine în Dacia,
bucuria, curajul, iubirea, virtutea, dreapta Domnul meu. 91Pitagora are probleme
judecată si trezvia sufletului. 78Numai serioase, de viață si de moarte, acolo la
atunci oamenii vă vor urma. 79Noi, Croton. 92Unii l-au amenințat că-l vor
neamul dacilor, suntem fiii si fiicele omorî. 93Ceva trebuie făcut cât se poate
de repede”. 94Si Zamolxe a spus: „Voi auzit despre dorința lui Pitagora. 112Si
trimite oameni să-l aducă aici pe toți cursanții de la Sarmisegetuza au fost
Pitagora”. chemați să ia parte la lecțiile maestrului.
95În două zile s-a format o echipă de 113Marele Lup Alb era interpretul lui
salvare. Nestor va pleca la Croton însoțit Pitagora. 114Încă de la prima lecție a lui
de cinci bărbați daci care vorbesc si Pitagora, Marele Lup Alb a adaptat
greceste. 96Zamolxe le-a dat sarcina să-l termenii din limba greacă în cea dacă.
aducă cu bine la Sarmisegetuza pe 115Si asa hesychasmos a devenit isihasm,
Pitagora. iar hesychia, isihia.
97Planul le-a reusit. 98Si asa maestrul 116Maestrul Pitagora si-a păstrat
Pitagora L-a revăzut pe Zamolxe, fostul modul de predare. 117Ținea trează atenția
lui învățăcel, după optsprezece ani. participanți care puteau să-i pună
99Întâlnirea lor a fost emoționantă. 100Si întrebări asupra temele prezentate. 118Mai
Zamolxe i-a spus lui Pitagora cu adâncă întâi Pitagora a expus originea si
venerație: „Zeii sunt mereu cu tine principiile metodei isihaste. 119Apoi a
domnul Meu. 101Bun sosit pe pământul structurat conceptul la noile condiții
strămosilor nostri, geții. 102De acum îți spunând: „Isihasmul este o modalitate de
va linistire a omului în cele trei planuri, cel
fi temelie căci aici vei trăi în siguranță. al trupului, cel al minții si cel al
103Te primim cu pâine si sare”. sufletului. 120Metoda îsi are originea în
104Maestrul Pitagora a fost adânc Egipt. 121Acolo practicanții retragerii se
miscat de respectul pe care i-l acorda numeau anahoreți, în traducere „cei care-
Marele Preot spunându-I: „Dacă si regii L urmează pe Horus”. 122De menționat
lumii ar venera înțelepciunea că
omenească, zeul Horus reprezintă soarele la răsărit,
asa cum o faci Tu Zamolxe, omenirea ar astrul pe care pustnicii Egiptului îl
trăi în bună pace si înțelegere”. venerau din deserturile unde viețuiau.
123Noi grecii Îl considerăm pe zeul Horus
105Lui Pitagora i se pregătise o
ca fiind acelasi cu zeul Apollon. 124Si
locuință, potrivită spiritului lui ascetic si cred că vă este cunoscută credința
vârstei, unde putea sta retras si gânditor. grecilor în Apollon Likeios, Apollon
106Adesea Zamolxe îl consultă asupra
Zeul Lupilor, un zeu primordial al
unor teme spirituale si sociale locuitorilor ținuturilor tracilor”.
importante. 107Înțeleptul era bucuros să-I
125Pitagora le-a vorbit despre evoluția
fie de folos.
CARTEA NEMURIRII în timp a isihasmului zicând: „Practicile
87 anahoreților egipteni s-au răspândit si
108 Si Pitagora s-a obisnuit cu viața de printre grecii eremiți. 126Metodele
la Sarmisegetuza. 109A cunoscut pe numite
tinerii de noi isihaste, cuvântul hesychia
aspiranți la preoție. 110Si vroia să le însemnând linistire, sunt o tradiție
predea lecții filosofice despre isihasm. spirituală distinctă. 127În Egipt, de unde
111Zamolxe a fost foarte bucuros când a îsi trage originea, isihasmul practica
rugăciunea către zeul Horus. 128Se stătea avea optzeci si trei de ani. 146Într-o zi
într-o postură comodă, însoțită de CARTEA NEMURIRII
respirație controlată si de meditație 88
asupra inimii. 129Atunci practicantul îsi sufletul i-a plecat la zei. 147Si Zamolxe
imagina un soare strălucind. 130Noi grecii le-a adus la cunostință preoților daci ai
am adaptat metoda, păstrăm intactă sanctuarului spunându-le: 148„Pentru
practica în sine, 131dar facem rugăciunea marele înțelept Pitagora vom face un foc
către Apollon astfel: Zeule Apollon al nemuririi dacice cum nu s-a mai văzut
adumi vreodată. 149Pregătiți toate cele necesare
soarele Tău în inimă. 132Iată de ce pentru mâine la ora prânzului!”
această rugăciune se numeste 150A doua zi, la amiază, soarele
Rugăciunea Minții în Inimă”. strălucea perpendicular peste asezarea
133Un tânăr dac, dintre cei prezenți, a
Sarmisegetuzei. 151Oamenii s-au strâns în
spus: „Ne întrebăm dacă noi dacii o număr mare să participe la momentul
putem adapta pentru divinitatea noastră, solemn. 152În linistea deplină Zamolxe a
Dumnezeu?” 134Si Pitagora a răspuns: aprins rugul. 153Si le-a vorbit oamenilor
„Fireste. 135Si chiar asa vom face. Vom despre Pitagora astfel: „Marele înțelept a
spune: Doamne Dumnezeule adu-mi strălucit ca soarele în timpul vieții sale.
154Să-l vadă acum soarele Amen pe care
soarele Tău în inimă. 136Si haide să o
practicăm chiar acum”. el l-a venerat în Egipt. 155A fost un Mare
Preot al lumii. 156Când neamul nostru va
137Învățăceii au urmat instrucțiunile
avea nevoie de un om al luminii, care să
maestrului. 138Rugăciunea Minții în reformeze casta preoților, atunci să
Inimă a durat timp de o jumătate de oră. cheme sufletul lui Pitagora si să-i spună
139Pe timpul inspirului respirației,
Decezeu, căci avea în el spiritele a zece
cuvintele erau pronunțate mental. mari zei ai lumii. 157El a plecat sus la zei,
140Concomitent fiecare dintre participanți
iar noi dacii am renăscut datorită acestui
a vizualizat un soare răspândindu-si om al Lui Dumnezeu. 158Si de-a pururea
razele din inima proprie. țineți minte vorbele lui Pitagora:
141Si la sfârsit Pitagora le-a explicat: Respectă-te pe tine, respectă-i pe ceilalți,
„Această metodă este de o mare valoare. fii răspunzător pentru toate acțiunile
142Ea purifică trupul, mintea si sufletul, tale”.
creează ordine în viața omului care o 159Au trecut cincisprezece ani de la
urmează perseverent, căci mintea revenirea Lui Zamolxe în Dacia. 160La
coboară în inima cea luminată. cei saizeci si trei de ani, Zamolxe se
143Rugăciunea Minții în Inimă conduce
simțea în putere. 161Avea destul timp să
omul la renasterea în spirit, la întărească ceea ce întemeiase, se ocupa
transformare interioară si la devenirea mai ales de cei care erau deja în preoție.
omului întru ființă constientă de propria- 162Călătorea mult prin Dacia participând
i la serviciile religioase si la inaugurarea
existență”. templelor.
144Au trecut trei ani de la venirea lui
163Si Zamolxe a pus câțiva oameni să-i
Pitagora la Sarmisegetuza. 145Înțeleptul
pregătească o locuință subterană la multă lume. 181Nu lipseau regele, preoții
Apolovraci. 164Vroia să stea acolo un si nobilii cei mai de vază. 182Zamolxe lea
timp ca ascet. 165Se stia din legende că în vorbit astfel: „Poporul Meu, popor de
vechime trăise la Apolovraci chiar zeul la izvor, oameni de la râuri, rumâni. 183A
Apollon Likeios, vindecătorul, vraciul. sosit vremea ca Eu să merg la Dumnezeu
166Retras din lume, Zamolxe era cu CARTEA NEMURIRII
sufletul mai aproape de Dumnezeu si 89
Domnazâna, de la care vroia să Fârtatul si să las preoția de pe pământ
primească îndrumări. Marelui Lup Alb. 184El vă va fi Mare
Preot. 185Să-l ascultați căci neamul
167Si au trecut trei ani, timp în care
nostru
Zamolxe nu s-a întâlnit decât cu câțiva are mare viitor. 186Si vă mai spun că
membri ai familiei Sale care-L îngrijeau. dobândirea salvării sufletului este atunci
168Clipele si Le petrecea cu gândul la zei
când omul ajunge la înțelepciune.
si ajunsese la adânci profunzimi ale 187Aceasta să vă fie menirea în viață, să
spiritului. 169Si după timpul celor trei ani ajungeți înțelepți. 188Salvarea omului
Zamolxe s-a arătat si altor oameni spre înseamnă omul care se divinizează, nu
bucuria tuturor. 170În anii ce au urmat divinul care se umanizează. 189Căci
Zamolxe i-a învățat pe câțiva preoți daci divinul care se umanizează doar ajută
marile taine ale nemuririi pe care le omului care se divinizează”.
aflase de la Domnul în timpul cât stătuse
190Într-o liniste adâncă Zamolxe le-a
retras de lume.
spus celor prezenți despre un viitor
171Era iarnă, în ziua de Crăciun când
posibil astfel: 191„Toate în viitorul
Zamolxe împlinise optzeci si opt de ani. apropiat ar putea fi bune, păstrând în
172De mult timp toți Îl priveau cu
sufletul vostru lumina focului sacru dacic
venerația dată unui zeu. 173Zeul cu si înțelepciunea străbunilor vie. 192Dacă
Tâmpla Ninsă simțea că I se apropia în numele Lui Dumnezeu si al iubirii vor
timpul când va pleca la Dumnezeu veni la voi oameni cu o învățătură
Fărtatul. 174Soția Sa Bendisa murise în străină
iarna trecută, cu câteva zile după care vor să vă dezbine, să vă distrugă
aniversarea zilei Lui de nastere. 175Într-o până în temelii templele sacre si să vă
noapte Bendisa I-a apărut în vis si I-a steargă scrierile sacre, să nu îi ascultați.
spus: „Te astept Domnul meu. 176Toți cei 193Ei vor să vă facă să pierdeți calea cea
de aici, unde eu mă aflu, suntem dreaptă, să fiți ca vitele înjugate, obidiți,
nemuritori”. să cărați în spinare o cruce pe care în
177Se apropia primăvara si s-a dus locul soarelui nostru luminos se va afla
vestea că atunci când ziua va fie egală cu corpul unui om mort. 194Acei oameni ai
noaptea va avea loc la Sarmisegetuza o întunericului, îmbrăcați în vesminte
mare adunare a căpeteniilor neamului. negre, vor pretinde că vin de la
178Le va vorbi Zamolxe Zeul. 179Stiau că Dumnezeu, si că Fiul Lui Dumnezeu s-a
vor primi povețe pentru salvarea întrupat undeva în lume si că ei aduc
sufletelor. lumină sufletelor rumânilor. 195Să nu îi
180Si în sala cea mare se adunase credeți! 196Ei venerează sângele unui om
mort si vor încerca să vă dea să beți Dumnezeu, pâine, fructe, mâncare pe
simbolic, sub forma unei băuturi care în numele Lui Dumnezeu le oferiți
alcoolice, din acel sânge, ca să vă ia oamenilor nevoiasi, veți primi de la alți
mințile. 197Să-i alungați dintre voi, să oameni ceea ce voi oferiți. 213Si ceea ce
fugiți de ei! 198Să nu uitați vreodată de dați să fie însoțit de lumina focului
focul sacru dacic si de sufletele sacru.
străbunilor. 199Asa inimile voastre nu vor 214Pomana este bună, dar jertfa este rea.
fi cuprinse de lanțurile robiei. 200Să 215Eu voi pleca curând dintre voi”.
păstrați cultul strămosilor, să respingeți 216Si în linistea adâncă Zamolxe a mai
cultul morților”. spus: „În viitor când veți putea auzi
201„Nu, nu, nu vrem să se întâmple chemarea Marelui Lup Alb, dezbinarea
aceasta mărite zeu” au strigat oamenii. va înceta între voi. 217Si când îi veți
202Si Zamolxe a continuat spunând: „Să recunoaste chipul în stâncile munților si
Mă chemați mereu în mințile voastre, că CARTEA NEMURIRII
acolo-Mi voi face cunoscută prezența. 90
203Să aprindeți focuri sacre pe oriunde
veți venera sufletul lui, si-i veți auzi
veți fi si asa vă veți păstra sănătosi si glasul cum vă cheamă, atunci să stiți că
însănătosi, iar duhurile întunericului s-or puterea neamului va creste si doar atunci
duce înapoi în pustiurile unde hălăduiesc. veți fi iarăsi lângă mine cu sufletele
204Si țineți minte că ceea ce spuneți în
voastre”.
prezența focului sacru dacic Le spuneți 218Zamolxe Arianul stia că misiunea
zeilor, Lui Dumnezeu si Domnazânei”. Lui pe pământ se apropia de sfârsit, asa
205Mulțimea adunată Îl asculta pe
cum I-o menise tatăl său Crăciun, aceea a
Zamolxe cu sufletul la gură. 206Si Marele unui om născut din foc. 219Si le-a mai
Lup Alb scria cuvânt cu cuvânt vorbele vorbit oamenilor astfel: „Casta
Lui Zamolxe care continua să le grăiască preoțească este puternică în dreptate,
astfel: 207„Nu uitați că natura, cu toți zeii justiția, 220si se va menține asa prin
si zânele ei, este sacră, îngrijind-o vă chemarea la focul sacru spre întrupare a
îngrijiți de voi. 208Aduceți-vă aminte sufletului marelui înțelept Pitagora care
mereu să vă bucurați la întâlnirile cu zeii se va numi Decezeu, căci are în el zece
si asa să stiți că lumina există în inimile mari zei ai lumii. 221Veți păstra vatra
voastre. 209Focurile sacre rituale să le nemuririi dacilor arieni mereu aprinsă
păziți să fie mereu curate, fără sacrificii supraveghind aprinderea focurilor sacre
de orice fel. 210De Mă veți avea în la altarele zeilor. 222Si asa întunericul se
sufletele voastre, ca strămos al vostru, va împrăstia. 223De veți păstra apele
veți păsi pe calea vieții ținând ca si curate si limpezi atunci frumosul vieții
acum vă va rămâne în inimi. 224Dacă urgiile
drumul vieții frumoase”. istoriei ce va urma vor face ca flacăra
sacră să nu vă mai lumineze calea spre
211Toți cei ce ascultau simțeau iubirea
Dumnezeu si Domnazâna, urmasii nostri
Lui Zamolxe pentru ei ca o pavăză în să o reaprindă mereu si mereu de la focul
toate clipele vieții lor. 212Si Zamolxe le-a sacru făcut de preoți si preotese. 225Să
mai spus: „Dacă dați ca ofrandă Lui aprindeți des focurile sacre, căci prin ele
veți ține legătura cu spiritele străbunilor să stea de vorbă cu novacii si să asculte
neamului”. susurul râului care curge mai jos”.
226Si dacii L-au întrebat cu speranță în 239Apoi suflarea i s-a rărit si a încetat.
240Omul zeificat de oameni a murit.
glasuri: „Când vei veni din nou printre
noi zeul nostru iubitor de oameni?” 241Si Marele Lup Alb a mers afară la
227Zamolxe a răspuns: „Eu sunt cel ce oamenii care asteptau si le-a spus cu glas
sunt, un om iubitor de oameni. 228Când puternic. „Zeul cu Tâmpla Ninsă,
veți vedea chipul meu si ale străbunilor Făuritorul de Inimi, a plecat la
nostri că vă privesc din stâncile munților Dumnezeu Fărtatul si la Mama noastră
sacri, cogaionii, să stiți că ne gândim la Domnazâna. 242Sufletul I S-a eliberat din
voi. 229Când vă veți apropia cu evlavie carne, dar o parte rămâne cu uriasii, cu
de novacii rumânilor si cu întregul Lui
chipurile noastre din piatră în măreția popor. 243După măsura înțelepciunii, a
munților să stiți că inimile voastre încep faptelor si a virtuților Sale noi spunem
să se curețe. 230Cu treizeci de ani înainte că
de a se împlini de douăsprezece ori câte Zamolxe Arianul, Zeu al Vieții si al
două sute saisprezece ani de la timpul Învierii, este Fiul Lui Dumnezeu”.
când am venit Eu pe lume, o stea va 244Trupul omului-zeu a fost pregătit
străluci puternic mult timp pe cer. pentru incinerare asa cum si-a dorit,
231Atunci să stiți că spiritul meu s-a CARTEA NEMURIRII
coborât în mijlocul neamului si spiritele 91
străbunilor se vor întrupa timp de treizeci deasupra pesterii de la Apolovraci. 245Si,
de ani. 232Si când se vor împlini de după obicei, în timpul ritualului de
douăsprezece ori câte două sute înălțare a sufletului Lui la cer, un
saisprezece ani de la timpul când am ciobănas a cântat dintr-un fluieras.
venit pe lume să stiți că sufletele 246Si rugul s-a stins. 247Apoi Marele
neamului nostru au coborât în urmasii Lup Alb, Mare Preot al dacilor, le-a
nostri. 233Si abia după aceea esența vorbit celor prezenți astfel: „De astăzi
sufletului Meu va reveni, înapoi la neamul nostru al rumânilor, al dacilor
Dumnezeu si Domnazâna, după ce le-a arieni va sărbători în fiecare an la sosirea
trezit pe cele care hălăduiau pe primăverii, la învierea naturii, ridicarea
pământurile dacilor arieni. 234Eu nu la cer a sufletului Lui Zamolxe, trimisul
cobor în lume în trup, ci doar în suflet. ceresc. 248Va fi Sărbătoarea Primăverii,
235Nu veți avea un salvator în carne si Pastile, când ne înveselim de mai multă
oase, ci un spirit călăuzitor”. lumină si mai puțin întuneric. 249Atunci,
236Si a doua zi Zamolxe le-a spune la câteva zile după ce ziua este egală cu
celor de aproape ultimele Sale cuvinte noaptea, vom serba Învierea Lui
astfel: „Să Mă dați focului de unde M- Zamolxe. 250Chemăm astfel ca o
am părticică
născut în spirit. 237Să-Mi ardeți trupul din sufletul Lui să învie în noi. 251Stim că
mort deasupra pesterii de la Apolovraci. El s-a dus acolo în cer si sufletul Îi este
238Acolo sufletul Meu va mai reveni ca viu alături de Dumnezeu, Domnazâna, de
iubita Lui soție Bendisa, de tătânele perseverență cultul focului sacru dacic,
Crăciun si de maica Lui Vetra. 252Noi Focul Lui Zamolxe, Focul Viu. 267S-a
urmasii lor vom face din întreaga Dacie, răspândit si obiceiul botezului cu apă vie,
Grădina Maicii Domnului Zamolxe, foc sacru si Spiritul Lui Zamolxe.
Grădina Raiului Dac, care într-o zi va 268Iar atunci când aveau prilejul, dacii
cuprinde sufletul întregii lumi. 253În veci aprindeau Rugul Lui Zamolxe, focul
este cinstit Zamolxe nemuritorul, Făt- sacru de proporții mai mari, pentru
Frumos al neamurilor tracilor. 254Asa să folosul tuturor. 269În preajma focului
ne ajute Dumnezeu! Zău!” dacic se cântau balade si se invocau
255La câteva zile de la plecarea Lui Psalmii Lui Zamolxe, versete create si
Zamolxe la zei, Marele Lup Alb a folosite de Însusi Zamolxe. 270Sacerdoții
pregătit cioplirea unui obelisc. 256O zamolxieni le-au introdus treptat în
echipă de mesteri a făcut obeliscul de la serviciile rituale. 271Ei foloseau crucea al
Apolovraci, dintr-o piatră dură înaltă de cărui simbol solar din mijloc, floarea
câțiva metri, simbol al muntelui creației. vieții, Îl reprezenta pe Însusi Zamolxe,
257Secole de-a rândul, generații de daci zeul solar.
au venit neîncetat la obelisc, ca să 272Si cu timpul dacii, mai ales femeile,
reaprindă mereu focul sacru dacic. s-au deprins să O venereze ca zeiță pe
258Credinciosii chemau la focul viu
Bendisa, soția Lui Zamolxe, zâna
prezența Spiritului Lui Zamolxe, un Făt- dragostei, a fertilității si a elementelor
Frumos însoțit la dreapta de soare si la naturii. 273Ea urzea destinele oamenilor,
stânga de lună sau apărând cu soarele în iar căsătoriile rumânilor aveau loc în
față si cu luna în spate. prezența Bendisei. 274Si Bendisei I s-au
259După trecerea Lui Zamolxe la înălțat temple si altare în toată Dacia.
Dumnezeu, Marele Lup Alb, a scris CARTEA NEMURIRII
istoria despre Zamolxe. 260Si a cuprins 92
275Sărbătoarea Bendisei, numită bendi
vorbele Lui de înțelepciune într-o carte a
învățăturilor, Legile Lui Zamolxe, o deia, avea loc în timpul lunii florilor.
276Zeița era înfățisată purtând două
scriptură a iubirii de oameni, o lege a
strămosilor si a obiceiului pământului. cosițe
261Generațiile de oameni care au urmat
blonde lăsate pe spate. 277Cultul Bendisei
au păstrat legile în suflete si au rescris a dat nastere legendelor si miturilor cu
mereu pe plăcuțe de aur înțelepciunea pe Ileana Cosânzeana.
care Zamolxe a lăsat-o pentru vesnicie 278Si treptat preoția Lui Zamolxe s-a
poporului dacilor. răspândit peste tot în ținuturile tracilor.
262Cu timpul au apărut în Dacia 279S-a dus vestea în toată lumea despre
altarele Lui Zamolxe. 263Lumina focului mestesugul vindecării sufletelor, al
sacru trezea sufletul omului la adevărul minților si al trupurilor stiut de preoții
sufletului Lui Dumnezeu. 264Oamenii sau zamolxieni, care erau medici cu renume.
deprins să-L venereze pe zeul 280Ei îi învățau pe oameni să urmeze
Zamolxe. 265Preoții zamolxieni oficiau dărnicia, bucuria, curajul, iubirea,
îmbrăcați în alb. 266Ei au menținut cu virtutea, dreapta judecată si trezvia
sufletului. 281Si-i mai îndemnau să nu se atât de vechi ca si timpul. 6Si multe stim
teamă de moarte si să stie că sunt acum si multe trebuie să mai facem ca
nemuritori. neamul nostru de oameni frumosi să
282S-a răspândit si obiceiul oferirii dăinuiască. 7Poporul trebuie să stie
darurilor iarna la aniversarea nasterii Lui mereu care-i sunt rădăcinile strămosesti
Zamolxe. 283Despre daruri oamenii si asa să spună tuturor urmasilor în veci
spuneau că vin de la Mos Crăciun, tatăl de veci. 8Si iată adevărul despre oamenii
Lui Zamolxe, bătrânul care umbla pe cer din cer si cei de pe pământ. 9În vremurile
într-un car tras de cerbi si apoi cobora străvechi au venit pe pământ zei din
prin sate cu sacul plin de daruri. 284Si mai ceruri si din amestecul lor cu pământenii
credeau că si cu usile închise mosul tot le s-au ivit strămosii nostri tătânii cei
intra noaptea pe cosul sobei în casă, ca să blajini, rugmanii, cărora li se mai spune
lase din prețioasa lui sarcină si din si tătâri, tartori sau titani. 10Ei erau uriesi,
bucuria de a împărtăsi cu alții iubirea tartorii cerului. 11Si de la ei avem noi
pentru fiul său Zamolxe. 285Anual, în legea tătânrească, legea celor blajini.
12Dar stim că oamenii din stele au mers
ziua de Crăciun, dacii serbau atât
nasterea Lui Zamolxe cât si pe Mos si
Crăciun cel darnic. la alte neamuri în lume. 13Aici la noi, ei
☼☼☼☼☼☼☼☼ au lăsat marile lor învățături primite de
93 la
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI Domnul Dumnezeu al cărui nume cel
sau adevărat este LER. 14Că Domnu-i Domn
CALEA ÎNȚELEPCIUNII LUI si Leru-i Ler. 15Noi am învățat să trăim
ZAMOLXE în
CAPITOLUL 1 frăție cu natura de unde ne vine puterea
Marele Lup Alb vorbeste poporului. de a viețui în lume. 16Si cultul
Focul Viu de la Sarmisegetuza. străbunilor, pomenirea celor adormiți, ne
Schimbarea la față. Marele Lup Alb face să cunoastem puterea cea mare a
scrie din nou Legile Lui Zamolxe. neamului nostru. 17Iar prețuirea
Legile Lui Zamolxe. înțelepciunii ne face zgrimintesi, oameni
1 Si Marele Lup Alb a fost mulți ani cu mintea ageră. 18Pe cei din alte
neamuri
Marele Preot, Bătrânul Înțelept.
care trăiesc în pace printre noi îi avem
2Odată Marele Lup Alb a făcut la
drept frați. 19Că străbunul Zamolxe ne-a
Sarmisegetuza o mare adunare a lăsat drept pildă iubirea de oameni”.
preoțimii. 3Si mulți alți oameni au venit
20Si tot atunci Marele Lup Alb,
acolo, iar el le-a vorbit tuturor astfel:
„Popor de la izvor, oameni de la râuri, Bătrânul Înțelept, le-a mai spus: „Ca să
rumâni! 4Trăim timpuri în care ne vom poți învăța de bine pe cineva trebuie să
zidi din ce în ce mai mult cu învățăturile ai
Lui Zamolxe Arianul Fiul Lui credință dreaptă. 21Si ca să prosperi
Dumnezeu. 5Dacă Zamolxe s-a unit în trebuie să muncesti cu sârg. 22Că bogăția
spirit cu Dumnezeu, atunci El este tot fără muncă nu e bună. 23Si mai țineți
minte când faceți negoț să-l faceți deschis mințile si lumina Lui Dumnezeu
cinstit. li se vedea pe chipuri.
24Si dacă aveți credință în Zamolxe, în 37Atunci Marele Lup Alb le-a spus
rânduielile Lui si în zeii strămosesti, asta oaspeților greci: „Iată cum chemăm noi
să arătați prin faptele voastre de bine. pe Stăpânul Cerului ca să fie aici cu noi”.
25Dacă sădiți învățăturile Lui Zamolxe
38Si unul dintre greci a zis: „Asa vom
în face si noi când ne vom întoarce acasă,
mințile copiilor vostri, acestea vor fi ca o domnul nostru. 39Astăzi ne-am împărtăsit
sămânță nemuritoare. Si asa să faceți în iarăsi cu lumină pe Calea Cerului Lui
veac de veac”. Zeus”.
26Toți stiau că în marea sală de la
40Se stia că agatârsii cei puternici, cei
Sarmisegetuza ardea focul viu, focul Lui inițiați în tărâmul nevăzut agarta al
Zamolxe care era păzit zi si noapte de pesterilor, locuiau pe pământurile dacilor
veghetorii focului viu. 27Era un obicei si intraseră în neamul dacilor, si toți au
lăsat chiar de străbunul Zamolxe, după făcut un singur popor.
întoarcerea Sa din călătoria prin lume.
41Era pace în toate ținuturile locuite de
28Si veghetorii focului viu de la
Sarmisegetuza erau alesi cu grijă, doar daci si Marele Lup Alb mai lucra încă la
dintre acei oamenii care-L aveau pe scrierea Legilor Lui Zamolxe, Legile
Dumnezeu în inimă. Vieții, pe care Zamolxe le primise de la
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI Zâna Vesta pe timpul când El stătuse
94 lângă focul sacru dacic.
Într-un an Marele Lup Alb a chemat
29 42Pe când trăia Zamolxe, El îi spusese
poporul la Sarmisegetuza la Ziua de Marelui Lup Alb că acele legi fuseseră
Sânziene. 30Si au pregătit acolo un rug date oamenilor de către îngerii veghetori,
mare la care fiecare om să-si cheme, oamenii veniți din stele. 43Si i-a mai zis
după voie, zeii si zânele ca astfel să că erau legile cele dintâi pe care le
meargă pe calea Domnului Dumnezeu. urmaseră si uriasii, tătânii, urmasii
31Si rugul a fost aprins chiar de Marele îngerilor veghetori, fondatorii. 44Ele au
Lup Alb cu torțele în flăcări luate de la fost numite Testamentul Dacilor si au
focul nemuririi dacilor, care ardea în sala fost scrise pe tăblițe de aur si ascunse în
cea mare. locurile tainice ale munților. 45Se stia că
32Atunci s-au strâns, în jurul focului, Legile Lui Zamolxe erau cuvintele de aur
dansatorii focului sacru. 33Si veniseră ale înțelepciunii omenesti, o scriptură a
atunci la Sarmisegetuza si greci chemați iubirii de oameni, o lege a strămosilor si
în ospeție ca prieteni. 34Ei s-au rugat a obiceiului pământului.
unui 46Si la acea vreme Marele Lup Alb a
zeu numit Derzis, pe care dacii îl numeau scris două sute saisprezece legi. 47Odată
Dârzu, zeul vigorii corpului omenesc, al oamenii l-au întrebat: „De ce sunt două
sănătății si al virtuților. sute saisprezece legi? De ce nu sunt mai
35Si mii si mii de oameni s-au multe sau mai puține?” 48Si Marele Lup
schimbat la față. 36Rugul sacru dacic le-a Alb a răspuns: „Am scris aceste legi ca
să-l cinstim pe Pitagora că el credea în Omul a fost creat de Dumnezeu
63
puterea numărului două sute saisprezece. pornind de la o scânteie a spiritului Lui.
49Dar cu adevărat legile bune pentru
64Si scânteia a intrat în materie, s-a
oameni sunt nenumărate. 50Si vor fi îmbrăcat cu materie si treptat a evoluat în
mulți ființe care seamănă din ce în ce mai mult
alți oameni care vor scrie si alte legi cu Dumnezeu. 65Ființele sunt în devenire
bune si de mare folos pentru viață. 51Si în Dumnezeu, cresc în constiința de sine
chiar dacă aceste legi scrise de mine în până când o ating pe cea a Lui
timpurile acestea vor fi date uitării, ele Dumnezeu în care se mistuie (3).
vor izvorî din mințile limpezi ale
66Domnul trăieste în multe lumi si
oamenilor care ne-or urma nouă. 52Legile
Lui Zamolxe sunt legile vieții celei în atâta timp cât ESTE, EL creează
lumină si atâta timp cât va exista viață în necontenit. 67Domnul se revelă prin
lumina sacră legile acestea nu vor pieri. creația Sa si prin sinele ființelor.
68Ființele cu putere mai mare a minții Îl
53Si luați aminte că Legile Lui Zamolxe
sunt înțelepciunea dată oamenilor de cunosc mai bine pe Dumnezeu.
69Existența pe care o creează mintea
către îngerii veghetori, oamenii veniți
din omului nu are limitări întocmai ca si cea
stele, cei care au trăit pe vremea lui Ene creată de mintea Lui Dumnezeu (4).
uriasul, trimisul cerului cu vorbe bune 70Tot ceea ce există este crea ția Lui
pentru oamenii acelor vremuri. 54Voi să Dumnezeu. Dumnezeu este unul si omul
țineți minte că Legile Lui Zamolxe nu să nu-si facă dumnezei după mintea sa
vor pieri niciodată. 55Neamul nostru le va (5).
ține mereu în suflet, si chiar dacă uneori 71Pentru noi oamenii, Dumnezeu este
nu vor mai fi scrise nicăieri aceste legi si Tată si Mamă pentru că Îl privim ca pe
vor fi vii în inimi de lumină”. CEL care ne-a creat corpurile si mințile
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
95
si sufletele (6).
72Creatorii cei mai mari sunt acele
Si iată cum Marele Lup Alb a scris
56
Legile Lui Zamolxe: ființe cu minți ceresti, căci trezvia lor
este cea care le dă puterea de a crea
57„Dumnezeu este CEL CE ESTE în
alături de Domnul Dumnezeu, Foc Viu
nemărginire si vesnicie. 58Noi oamenii din cerul de purpură (7).
Iam
73Mintea omului nu are limitări de
dat multe nume CELUI CE ESTE,
după mintea noastră. 59Dar EL cu gândire, astfel că realitatea pe care
adevărat nu are nume (1). mintea sa o creează nu are limitări.
74Gradul de discernământ al omului
60Domnul Dumnezeu îsi are ființarea
cerne participarea sa în universul
în Focul Viu. 61Si cu Focul Viu Domnul nelimitat. 75Dar în viața proprie omul
zămisleste sau pierde lumi. 62Dumnezeu, săsi
creatorul a tot ce există, se află în cerul stabilească limitările potrivite unui
de purpură si este Focul Viu care a timp anume datorită urmelor trecutului
existat dintotdeauna în lumină sacră (2). lăsate în viața sa (8).
Dumnezeu se revelă si prin Sinele
76 gândeste (17).
omului. 77Regulile de a trăi ale omului 92Visele îi par omului realitate si
sunt date de înțelepciunea cunoasterii realitatea îi pare vis. 93Toate câte sunt,
sale. 78Toate ființele îsi fac regulile de a sunt si vis si realitate. 94Realitatea pentru
trăi pe cât pot ele să înțeleagă din lumina tine este ceea ce tu trăiesti, omul să fie
Lui Dumnezeu (9). atent la ce i se potriveste pentru viața pe
79Lumina urmează lumina, întunericul care si-o construieste din gânduri
urmează întunericul. 80Să urmezi lumina statornice (18).
Domnului Zeu si să nu iei în desert 95Puterea care uneste este mai mare
numele Lui (10). decât cea care desparte. 96Cel înțelept
81Ca ființe umane suntem legați cu caută armonia în oameni. 97Puterea
întreaga lume prin corp, minte si suflet. ființelor vine dinăuntrul lor (19).
82Ne creăm o rețea de interdependențe 98Gândul înțelept, iesit din lumina
mai mult sau mai puțin controlate. sufletului, trebuie urmat de vorbă si faptă
83Energiile corpului ale minții si ale pentru ca el să se împlinească (20).
sufletului se pot transforma una în alta 99Urmați lumina sufletului din voi, iar
(11). dacă o dați si altor oameni ea nu se
84Prin puterea minții totul devine împuținează, ci străluceste si mai tare
posibil. 85Însă credința este cea care dă (21).
putere minții omului (12). 100Mintea cea ascunsă (sinele de jos),
86Să simți nemărginirea din tine mintea cea cu care esti treaz (sinele de
precum este preaplinul Lui Dumnezeu mijloc) si mintea sufletului (sinele de
(13). sus), sunt tărâmurile în care omul trăieste
87Lumea este ceea ce crezi tu că este; (22).
gândurile tale sunt cele care ți-au făcut 101În ACUM se află toată puterea
viața asa cum este (14). vieții. 102Puterea lui ACUM depinde de
88Oamenii care se află în jurul tău sunt puterea constiinței prezentului.
103Ființele
rezultatul credinței tale în viețile lor
alături de a ta (15). există cu adevărat doar într-un prezent
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI continuu, care se schimbă clipă de clipă.
96 104Schimbând gândul ACUM se schimbă

Lumea existentă este rezultatul


89 si realitatea prezentului si pasul următor
intersecției lumilor zămislite de mințile către viitor (23).
cu puteri creatoare (16). 105Puterea omului vine întotdeauna

90Gândurile tale atrag realitatea pe dinăuntrul său si tot ceea ce creează


care o trăiesti; dacă ele sunt pozitive omul
atunci vor crea o realitate pozitivă, iar este rezultatul folosirii puterii sale
dacă sunt negative asa îți va fi si lumea lăuntrice (24).
în care viețuiesti. 91Omul îsi schimbă 106Prin manifestarea atenției
viața prin a-si schimba modul în care (năzuinței) către trecut trăim în trecut, pe
când folosind-o spre viitor trăim în 120 Omul a fost creat pentru a cunoaste
viitor; dar când atenția are direcția către lumina divină si prin ea el să se ridice la
prezent, numai atunci trăim cu adevărat cerul de purpură al Lui Dumnezeu (38).
realitatea (25).
121Schimbând gândul acum se
107Oamenii se deosebesc esențial prin
schimbă si realitatea prezentului; omul
puterea minții fiecăruia dintre ei (26). unde gândeste acolo se pomeneste (39).
108Frica paralizează puterea omului
122Slăbind trăirea în prezent, se
(27). slăbeste esența ființei, de aceea pentru a
109Vinovăția slăbeste energia omului întări ființa este bine să trăim în prezent
si-i năruie viața (28). (40).
110Să nu cazi în patimi, să-ți înfrânezi 123Să învățăm să deosebim adevărul
pornirile cele care te ostoiesc de vlagă de iluzie. 124Când omul nu mai face
(29). diferența între propriul suflet si egoul
111Dumnezeu creează cu înțelepciune fals atunci el îsi făureste iluzii si vise
din iubire. 112Iubirea, pasărea cu aripi de nedefinite legate de cele văzute si auzite
foc, este taina vieții (30). (41).
125Energia curge într-acolo unde o
112A iubi înseamnă a fi în Dumnezeu
si a fi fericit, căci iubirea este măsura direcționează atenția (năzuința) care
fericirii si intensitatea de a trăi (31). arată calea intenției (42).
126Lumea omului se creează din
113Crescând în iubire, omul creste în
Dumnezeu (32). energia direcționată. 127Puterea omului
se
114A fi îndrăgostit înseamnă a fi în
manifestă într-acolo unde se îndreaptă
Dumnezeu (33). năzuința minții (43).
115Începutul înțelepciunii este iubirea
128La focul sacru se creează o realitate
de Dumnezeu, iar ruina înțelepciunii este care trezeste puterea mentalului colectiv
frica de Dumnezeu (34). al celor care privesc focul (44).
116Iertarea îl vindecă în primul rând pe
129Înainte de a acționa, omul să se
cel care iartă (35). adune în sine, să-si drămuiască puterea si
117Urmele trecutului se manifestă în abia atunci să-si îndrepte năzuința către
prezent datorită amestecului lor cu ceea ce vrea să realizeze. 130Si astfel va fi
realitatea prezentului (36). ajutat de energiile corpului, ale minții si
118Puterea prezentului poate prevala ale sufletului, puteri care se pot
asupra predestinării trecutului. 119Omul transforma una în alta (45).
cu constiința prezentului slăbeste sau 131Împlinirea este măsura adevărului,
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI căci pomul după roade se cunoaste si
97
omul după fapte (46).
sterge influența trecutului manifestată
132Lumea este ceea ce cred mințile
prin obiceiuri si tipare create de minte si
menținute în memorie (37). ființelor că este. 133Gândurile ființelor
atrag realitatea pe care ele o trăiesc.
134Ființele îsi pot schimba viața dacă îsi CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
schimbă gândurile care sunt urmate de 98
fapte (47). păsesti către Dumnezeu si să aduci
iubirea ta ofrandă Lui Dumnezeu cu
135Dacă opiniile si credințele tale nu
mânile întinse spre focul sacru (56).
dau rezultate bune si-i fac pe oamenii
147Omul există cu adevărat doar întrun
buni să sufere, renunță la ele, căci ele
sunt manifestări ale lipsei luminii din prezent continuu, care se schimbă
sufletul tău (48). clipă de clipă. 148Prin constiința trăirii în
prezent se pot sterge tiparele curgerii
136Faptelor sunt măsura adevărului
vieții dintr-un trecut care predispune
gândurilor tale (49). (57).
137Dumnezeu dă dreptul la viață (50).
149Experiența eternității depinde de
138 Asa ne spune Domnul Dumnezeu: intensitatea trăirii mentale, în clipa de
Zeii sunt puterile care există în lume, acum se poate afla toată eternitatea lumii
orice întruchipare a lor nu poate ține loc si atunci timpul dispare (58).
acestor puteri. 139Iar dacă îți faci chip 150Să nu poftesti la bunul altuia sau săți
pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că însusesti orice bun dacă nu ți se cuvine
este asemănare cu zeii-putere, ține minte (59).
că tu nu te închini la pictura sau chipul
151Să vă cresteți copiii în legea
cioplit, sau la orice asemănare pe care o
dai acelor puteri în mintea ta, ci venerezi strămosească că numai asa neamul
puterile Mele arătate oamenilor (51). vostru
va dăinui (60).
140Dumnezeu este Cel care vede prin
152Iubirea zideste si înțelepciunea
lumina ochilor sufletului tău, căci
Dumnezeu este în timp si în afară de înalță (61).
timp, El este în existență si în afara 153Gândurile plăcerilor trăite
existenței (52). orientează omul către făgasul acelor
141Creând în iubire, omul creste în
trăiri
Dumnezeu. Iubirea este măsura fericirii (62).
ființelor (53). 154Popoarele care-si sacralizează

142Noi oamenii suntem alcătuiți în


istoria vor dăinui mult timp (63).
felul nostru din frumusețe si nesfârsire, 155Pacea lumii este punerea împreună
iar natura întreagă este marea operă a Lui a păcii din mințile oamenilor (64).
Dumnezeu (54). 156Si iertați că asa si Tatăl Cel din
143Întunericul este lipsa luminii. ceruri vă va ierta vouă greselile (65).
144Lumina urmează lumina, întunericul 157Averea, cea mai de preț, omul o
urmează întunericul. 145Lumina este ține în inimă în legătura lui cu
ordine, întunericul este dezordine (55). Dumnezeu, si astfel nu i-o poate lua
146Tu omule esti templul viu al Lui nimeni (66).
Dumnezeu. Iar când îți faci temple cu 158Robia minții se naste din
mâinile tale, ele sunt doar trepte ca tu să necunoastere. Năzuieste la a sti si
cunoasterea te va face liber (67). de acei oameni care sunt vrednici de ele
159Singurul lucru care-l poate salva cu (79).
adevărat pe om este iubirea. În iubire se 172Temelia pe care s-a construit
află izvorul năzuințelor celor bune (68). vesnicia este iubirea. Din această esență
160Să urmezi dreptatea si să nu divină este creat si omul (80).
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
mărturisesti strâmb împotriva nimănui 99
(69).
173 Omul se împlineste prin dragostea
161Fii cumpătat în cele ce faci si
sa de Dumnezeu (81).
temeinic în lucrarea mâinilor tale (70).
174Ia seama că oricând vei fi la
162Drumul suferinței nu este drumul
strâmtoare să chemi numele tainic al
iubirii. 163Pe treptele suferinței nu urci ci Domnului care este ZAM. 175Dar numai
cobori, căci treptele acestea nu formează cei care cu adevărat caută lumina vor
scări înspre cer ci spre adâncurile putea avea marea putere dată de acest
întunericului (71). nume (82).
164Să te înfrânezi să agonisesti lucruri
176Să nu uitați vreodată de focul sacru
care nu-ți folosesc si să dai lucrurile care dacic si de sufletele străbunilor. Asa
îți prisosesc (72). inimile voastre nu vor fi cuprinse
165Atât lumina cât si întunericul sunt niciodată de lanțurile robiei (83).
eterne si nemărginite în ființarea lor. 177Să aprindeți focuri sacre pe oriunde
Doar lumina există cu adevărat, căci veți fi si asa vă veți păstra sănătosi si
întunericul este lipsa luminii (73). însănătosi, iar duhurile întunericului s-or
166Ridicându-te mai presus de lumină duce de la voi (84).
si de întuneric, asa vei înțelege de pe 178La focul sacru se ard impuritățile
acele înălțimi de unde a luat ființă chiar care atârnă greu pe sufletul omului.
Domnul Dumnezeu (74). Priviți flăcările si gândiți-vă la tot ceea
167Când omul are cunoasterea de sine, ce doriți să faceți pentru viețile voastre
atunci va putea să vadă lumina sufletului (85).
si asa se va mântui (75). 179Uită-te la natură cum se reînnoieste
168Împărăția Domnului este înlăuntrul în fiecare an. Tot asa să-ți înnoiesti si tu
vostru si ea vi se face cunoscută atunci mereu ființa si să te îmbraci cu un nou
când omul se cunoaste pe sine însusi vesmânt de viață (86).
(76). 180Vitalitatea este o realitate a
169Dacă Dumnezeu ar fi avut ceva de gradului de constientizare a existenței
ascuns față de om nu i-ar fi dat gândul sufletului. 181Desi vitalitatea este dată de
de suflet, ea se exprimă si prin minte si prin
a cunoaste (77). trup (87).
170Cunoasterea, ca si lumina, este de 182Cel ce-L slujeste pe Domnul ia din
natură divină (78). lumina Lui nesecată si nemărginită si
171Tainele Domnului vor fi aflate doar astfel va fi puternic si înțelept (88).
183 Când lumina divină vă va merge spațiu (100).
direct în inimi, atunci rodul ei este 196Oricine poate să cadă în cursul
umplerea cu duhul înțelepciunii. Iar cine vieții, dar cei înțelepți se pot ridica
are duhul înțelepciunii are totul (89). iarăsi
184Aduceți copiii vostri la lumina prin puterea minții lor (101).
focului sacru si acolo să-si țină ochii 197Dacă tu poți crede, toate-i sunt cu
deschisi si să-l privească. Si asa vor putință celui care crede (102).
creste să ajungă oameni înțelepți (90). 198Ființele se deosebesc esențial prin
185Focul sacru este dat oamenilor ca puterea minților lor (103).
mijloc de legătură cu zeii (91). 199Cât priveste îngrijirea de sine, a
186Aduceți-vă aminte mereu să vă minții si a trupului, trebuie să o dăm în
bucurați la întâlnirile cu zeii si asa să primul rând sufletului si atunci si capul si
stiți CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
că lumina există în inimile voastre (92). 100
restul trupului deopotrivă or s-o ducă
187Si țineți minte că ceea ce spuneți în
bine (104).
prezența focului sacru dacic Le spuneți
200Preotul aflat pe Calea Lui Zamolxe
zeilor, Lui Dumnezeu si Domnazânei
(93). trebuie să cunoască tainele cerului si ale
pământului (105).
188Iubirea vindecă (94).
201Fii responsabil de faptele tale (106).
189 Înțelepciunea este marea cale către
Dumnezeu si ea se înfiripă prin speranță,
202 Fă faptele bune cu discernământ si
iubire si adevăr. 190Constiința iubirii este vei rămâne în lumina spiritului (107).
înțelepciunea care-l apropie pe om de 203Omul este propriul său stăpân
Dumnezeu (95). (108).
191Din lumina din noi oamenii, ne 204Frumusețea vieții tale să ți se arate
modelăm lumea frumoasă care ne pe chip (109).
înconjoară (96). 205Zâmbetul pe buze să-ți vină din
192Acceptând zeii si zânele, nu facem inimă (110).
altceva decât să-i descoperim în noi, în 206Priveste înainte, căci acolo îți este
armoniile firii noastre (97). direcția de mers (111).
193Nu există legătură între zeitățile 207Fii activ cu sufletul, cu mintea si cu
noastre si idolatria. Noi nu ne închinăm trupul. Asa ființa îți va dăinui în bună
la idoli, ci venerăm viața (98). stare (112).
194Cercetează universul, privind 208Poartă cu tine spiritul copilăriei si
stelele (99). întreaga viață nu te vei simți bătrân.
195Lumea care se vede si cea care nu 209Bătrânețea înseamnă renunțarea la
se vede este rezultatul intersecției năzuințele vieții (113).
lumilor 210Noi, neamul dacilor, suntem fiii si
create de toate mințile ființelor din acel fiicele soarelui si ai luminii (114).
211 Bărbatul luminează mințile prin adică semizei, deoarece acolo unde
rațiune, căci poate gândi profund si vorbi există constiință se află si identitatea
minții (115). acelei constiințe (129).
226Ființele constiente sunt constiința
212Fericirea se trăieste pe calea vie ții
nu la capătul drumului (116). zeilor (130).
227Cel care ridică sabia, de sabie va
213La fiecare sapte zile să te odihnesti
după ce ai muncit în celelalte zile (117). muri, si cel care oferă sânge zeilor, de
sânge va avea parte (131).
214Cel puțin o dată la sapte zile să
228Zeii sunt intermediarii ofrandelor
aprinzi si să privesti focul sacru, care
este legătura ta cu Domnul Dumnezeu făcute de cei buni pentru menținerea
(118). bineții între oameni (132).
229Dumnezeu îl ajută pe cel îndrăzneț
215Domnul este în voi în primul rând.
Pe acel Domn să-L treziți si atunci în bine (133).
rugăciunea vă este împlinită (119). 230Urmează-ți perseverent idealul

216Doamne Dumnezeule adu-mi (134).


CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
soarele Tău în inimă (120). 101
217Nu întrebați, la fiecare pas, ce aveți
231 Chemați mereu la focul sacru
de făcut, căci asa veți face toată viața reîntoarcerea prin reîncarnare a marilor
numai ce vă spun alții (121). suflete încărcate de ordine, armonie,
218Speranța întinereste (122). adevăr, dreptate si iubire de oameni
219 Să nu glorificați suferința sub nici o (135).
formă, căci suferința omului este 232Religia noastră hrăneste viața, că
desprinderea sa de inima Lui Dumnezeu noi nu avem zei plăsmuiți, ci pe cei care
(123). au menire în trăirile noastre în frăție cu
220Tradițiile străvechi ale înțelepților natura (136).
titani, oamenii cei blajini din vechime, 233Zideste-te în credință. Încrederea
trebuie să le transmiteți urmasilor (124). unui singur om miscă munții (137).
221Cerul ne face să căutăm, pământul 234A trăi cu scop divin este singurul
să iubim, soarele să trăim, luna să visăm. mod de a viețui cu adevărat, de a simți
Asa viața omului se împlineste (125). din plin că esti viu (138).
222Omul echilibrat este parte din 235Întunericul nu există decât atunci
natură si asa va înțelege cel mai bine ce când lumina nu se arată. 236Să luați
sunt zeitățile ca puteri ale naturii (126). seama că întunericul sufletului nu va
223Învață să-L cunosti pe Domnul Cel exista atunci când voi vă veți cunoaste
Preaînaltul (127). pe
voi însivă (139).
224Când vei cunoaste zeii atunci te vei
237Să lăsați lumina divină să intre în
trezi în plină constiință creatoare (128).
voi si să vă transforme viața, că viața
225Aveți capacitatea de a fi parțial zei,
fără
lumină, credință si demnitate nu merită Înțelepciunii are si Duhul Sfânt (152).
trăită (140). 250Nu faceți sacrificii sângeroase, nu
238Treptat lumea va fi curățită si oferiți nimic zeilor, că zeii nu au nevoie
însănătosită cu Focul Viu, Focul Vieții, de ofrandele voastre, ci doar de credința
Focul Lui Zamolxe (141). voastră în bine (153).
239Nu uitați că natura, cu toți zeii si 251Mintea bună coboară în inima cea
zânele ei, este sacră, îngrijind-o vă luminată (154).
îngrijiți de voi (142). 252Rugăciunea Minții în Inimă
240Botezul oamenilor se face cu apă conduce omul la renasterea în spirit, la
vie, foc sacru si Duhul Înțelepciunii care transformare interioară si la devenirea
este Duhul Lui Dumnezeu (143). omului întru ființă constientă de propria-
241Marile taine ale vieții vor fi aflate i
doar de către cei vrednici de ele (144). existență (155).
253Veți păstra vatra nemuririi dacilor
242Ține-ți visele vii, că asa se vor
împlini. Optimismul atrage fapta arieni mereu aprinsă supraveghind
împlinită. Fapta bună face viața omului aprinderea focurilor sacre la altarele
bună (145). zeilor (156).
254Primul pas către înțelepciune este
243Credeți în puterea invocației. Desi
invocația este adresată zeilor, scopul ei să poți simți linistea, apoi înveți să
este de a armoniza sufletul, mintea si asculți si să ții minte lucrurile, iar pe
trupul celui care o face si prin aceasta de cele
a-l însănătosi si a-l ține sănătos pe acel bune să le folosesti. Numai după ce le ai
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
om (146). 102
244Sunteți legați cu lumea întreagă. pe acestea poți da din înțelepciunea ta si
Sporiți-vă puterile cu puterile lumii altora (157).
(147). 255Nu-i copia pe alții, găseste-ți
245Armonia naturii si înțelepciunea propria ta cale pe care să mergi plin de
omului merg mână în mână (148). încredere întru împlinirea vieții (158).
246Cel mântuit este ca cel care se naste 256De-a pururea să țineți minte că noi
din nou în spirit, desi trupul în care se dacii suntem Poporul Lui Dumnezeu
găseste sufletul lui îi este acelasi (149). (159).
247Iubirea te poate salva de căderile 257Durerea apare ca să te trezească la
cele mai grele (150). viață, să devii mai constient de calea pe
248Cei care aduc pe oameni la care să o urmezi. Acceptă această trezire
înțelepciune sunt purtătorii luminii Lui si vei rămâne treaz (160).
Dumnezeu (151). 258Învață să trăiesti natura ta interioară

249Duhul Lui Dumnezeu este Duhul si din liniste îți va izvorî bucuria fără un
Înțelepciunii care este mai înalt decât motiv anume (161).
Duhul Sfânt. Cine are Duhul 259Dacă vei urma mulțimea ajungi
pierdut în mulțime. Adevărurile se revelă fac să uiți de orice fel de suferință (174).
doar anumitor suflete (162). 274Cine vrea să fie iubit, să iubească,
260Doar Dumnezeu este adevărata cine vrea să primească să dăruiască.
realitate. Scânteia din sufletul nostru face Aceasta este legea vieții frumoase (175).
parte din Dumnezeu (163). 275Dacă vei părăsi iubirea vei uita si
261Focul sacru vine de la zei, îngerii de scopul pentru care trăiesti (176).
veghetori au dat focul sacru oamenilor si 276Când omul iese din legea divină
datoria oamenilor este să-l mențină întru umblă rătăcit în întunericul pe care-l
ținerea vieții în armonie (164). întreține cu faptele întunericului (177).
262În prezența focului sacru, oamenii
277Idolii tăi, precum icoane si statui,
se schimbă în bine. La focul sacru sunt faceri de mâini omenesti si puterea
sufletele sunt purificate si umplute lor vine din credința ta în ei. 278Focul
treptat sacru este viu si curăță sufletul, pe când
de un duh al înțelepciunii (165). idolii doar încântă privirea (178).
263Înțelepciunea neamului este zidită
279Prin orice poate omul cădea în
în vorbele de duh ale poporului (166). viață, numai prin iubire nu (179).
264Învață din greselile altora ca să nu ți
280Pe tatăl si pe mama ta să îi cinstesti
se întâmple si ție la fel (167). dacă ei urmează lumina Lui Dumnezeu,
265Caută-i pe înțelepți si vei învăța de iar dacă ei se află cu mintea în întuneric
la ei cum să fii înțelept (168). să fugi de ei. Asa îți va fi bine si mulți
266Cei înțelepți aleg simplitatea vieții ani vei trăi (180).
(169). 281Ia seama că lucrurile lumii vin si

267Să păstrați cultul strămosilor, să pleacă, trăinicia există doar în sufletele


respingeți cultul morților (170). oamenilor (181).
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
268Când faci bine, la alții, e mai bine 103
ca de asta să nu stie nimeni, ci doar 282 Cunoaste-ți si construieste-ți
Domnul. 269Mila față de alții este mâna arborele genealogic, pentru ca sufletul să
de ajutor pe care ți-o întinzi singur nu-ți rătăcească prin familii străine
pentru (182).
când vei avea vreodată nevoie. 270Dar ia
283O iubire nerealizată este ca
seama să nu dai ceva bun celui rău căci
răsplata lui pentru tine va veni din pierderea ființei proprii. Este ca si cum
răutatea lui (171). L-ai văzut odată pe Dumnezeu si apoi ți
s-au închis toate căile ca să-L poți zări
271Pomana este bună, dar jertfa este
iarăsi (183).
rea (172).
284Să nu ucizi pe nedrept (184).
272Atât cele bune cât si cele rele, ale
ființei noastre întregi, se revarsă din
285 Află omul înțelept după viața pe
suflet (173). care o duce. Mulți pot părea înțelepți
după vorbe, dar proba înțelepciunii este
273Femeile cele bune sunt cele care te
viața trăită cu înțelepciune (185).
286 Mergi la omul înțelept si ia sfat bun 300 Priveste adânc înăuntrul ființei tale
pentru viața ta. Cel înțelept va cunoaste si acolo vei descoperi zeii si tainele
tulburarea din inima ta (186). lumii. Iar când privesti lumea stelelor te
287Să aduci lumina divină în tine si asa vei găsi pe tine (198).
vei găsi răspunsuri la problemele tale 301Hărnicia îți va face viață
(187). îmbelsugată si te vei bucura de rodul
288Legile Lui Zamolxe se nasc si brațelor si minții tale întru trezirea
renasc din ele însele pentru că sunt legile sufletului din tine (199).
vieții (188). 302Ascultă ce-ți spune natura, urmează

289Să luați bine aminte că Legea calea armoniei naturii (200).


Domnului este viața nu Scriptura, care 303Bucuria simțurilor este dată de la
oricât ar fi ea de bună nu poate să fie mai Dumnezeu pentru oameni. În trezirea
presus de cuvântul viu. 290Viața în simțurilor Îl întâlnim pe Domnul (201).
lumină este cuvântul viu al Domnului 304Renunță la tot ce nu-ți aduce pace si
(189). mulțumire în viața. 305Calea suferinței
291Ia seamă să asculți de bătrânii nu
înțelepți. Domnul îi răsplăteste cu duce la Dumnezeu (202).
lumină 306Armonizează-ți mintea si apoi poți
si ei strălucesc puternic înainte de a pătrunde si în tainele inimii (203).
părăsi viața pământească (190).
307Marile taine se găsesc în sufletul
292Pe toate câte cereți rugându-vă, să
tău si le vei afla atunci când sufletul ți se
credeți că le-ați si primit, si le veți avea va trezi (204).
(191).
308Viața omului este ca o grădină,
293În fața Lui Dumnezeu toți oamenii
dacă o îngrijeste este frumoasă ca florile
sunt egali. Doar felul lor de a-L înțelege din ea si grădina dă rod, iar dacă nu este
pe Dumnezeu îi desparte (192). îngrijită cade în paragină (205).
294Păstrează-ți dreptul de a alege si fii
309Spune-ți EU SUNT în prezența
liber (193). focului viu si asa poți intra pe poarta
295Nu-ți da pământul strămosesc ființării, a cunoasterii de sine (206).
străinilor că vei ajunge străin în glia CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
străbună. 296Tu, omul Lui Zamolxe, să fii 104
legătura între Cerul Lui Dumnezeu si 310 Dimineața când te trezesti să simți
Mama pământ (194). lumina Lui Dumnezeu cum intră în inima
297Iubirea să-ți fie temelia pe care să-ți
ta. Si ziua îți va fi plină de bucurii si vei
trăiesti viața care să urmeze calea inimii fi mulțumit de ceea ce vei face (207).
si să asculte de vocea rațiunii (195). 311Calea zeilor e usoară pentru că este

298Femeia dă iubire inimii, căci poate


calea inimii. Păseste cu încredere pe ea si
intui adânc si vorbi sufletului (196). te va duce la armoniile cerului de
purpură (208).
299Virtutea înseamnă putere (197).
312 Să te feresti de cearta si de Munții cogaioni si sufletul neamului.
gâlcevile oamenilor (209). Scolile înțelepciunii din Dacia si
Tracia.
313Răutatea oamenilor nu te va atinge
Marile puteri ale preoților zamolxieni.
dacă nu lasi să-ți intre în minte gândurile Preoții zamolxieni devin lumina
lor negre (210). neamurilor.
314Fii neclintit ca stânca atunci când
întunericul altor oameni te împresoară si
1 Si a mai trecut timpul. 2Zamolxe, zeu
nu te lăsa ademenit de ei (211). al vieții si al nemuririi, devenise
binecunoscut în sufletele rumânilor. 3Iar
315Multe ne sunt date fără efort în
Focul Lui Zamolxe era privit ca pe o
lume, soarele aduce căldură, ploaia zeitate, ca Sufletul Lui Zamolxe.
aduce
4Marele Lup Alb, care era Mare Preot,
rod, păsările cânta. Oare ce motiv avem
să nu fim fericiți în viața dată nouă de si-a ales cu grijă pe cel care să-l urmeze
către Dumnezeu? (212). la Marea Preoție. 5Si preotului Rodu i-a
destăinuit rând pe rând tainele nemuririi,
316Lucrul mâinilor tale să-ți fie
acelea stiute doar de cei care cunosteau
temeinic, ori că faci pentru tine sau cu adevărat inima Lui Zamolxe. 6De
pentru oricine altcineva (213). atunci aceste taine au fost stiute de toți
317Ascute-ți simțurile si asa vei simți cei care au devenit de-a lungul timpului
că trăiesti în lume (214). Mari Preoți.
318Când omul îsi trezeste memoria 7Adesea Marele Lup Alb le mai
ancestrală dobândeste mari puteri (215). amintea preoților si preoteselor
319Frumusețea trupului este felul în rădăcinile neamului zicându-le: „Noi
care Dumnezeu ne arată bucuria de a trăi dacii suntem urmasii uriesilor, blajinii
în trup. 320Frumusețea minții omului este cei din vechime cărora le spunem tătâni,
felul în care Domnul ne arată bucuria fiii cerului, fiii lui Novac uriesul. 8De la
minții în armonie. 321Iar frumusețea uriesi noi am mostenit tainele nemuririi.
9Si noi le vom păstra cu străjnicie în veac
sufletului ne arată bucuria Lui
Dumnezeu de veac. 10Dar vor fi si alte neamuri care
(216)”. le vor afla. 11Si asta este bine, că lumina
Lui Dumnezeu nu poate fi pusă sub
322Cele două sute saisprezece Legi ale
obroc. 12Tot de la noi au pornit limbile
Lui Zamolxe au fost duse în toată lumea pe
de către preoții si cavalerii zamolxieni. care le vorbesc toate neamurile care ne
323Si multe popoare au luat înțelepciune
înconjoară. 13Si de la noi au plecat toate
din aceste legi, atât cât au putut înțelege. felurile lor de a scrie. 14Si Domnul
CAPITOLUL 2 Dumnezeu ne-a binecuvântat cu
Tainele Marelui Preot. Novac uriasul bogățiile
si Ler împărat. Ordinul Cavalerilor pământurilor pe care locuim. 15Iar dacă
Zamolxieni. Transmiterea Marii urmasii nostri vor uita acestea, ei vor
Preoții. CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
Marele Lup Alb pleacă la Zamolxe. 105
suferi blestemul dacilor. 16Iar când îsi în gând Crăciun Bătrânul, tatăl Lui
vor Zamolxe, atunci când L-a chemat pe
aminti de toate acestea, lumina Lui Zamolxe să se întrupeze. 29Numele
Zamolxe va străluci din nou în inimile Crăciun era puternic, iar cei care îl
lor”. spuneau se întăreau în vlagă, în bună
17Si erau unii oameni care aflaseră judecată si în înțelepciune. 30Asa Îl
aceste taine de la novaci care încă mai cunosteau pe Domnul, Cel născut din El
trăiau la acele vremuri. 18Si de la ei stiau Însusi.
si despre Varanha, asa cum era odată 31La acel timp mulți oameni, din toate
numit pământul Daciei si pe care ei îl pământurile locuite de neamurile tracilor,
mai numeau si Vlanha si Vlaha, iar ei îsi au fost inițiați, în tainele spiritului,
ziceau vlahi. 19Se mai spunea că si trecând prin probe grele. 32Si treptat s-au
Crăciun Bătrânul, Arheul, Zeul Tată al înfiripat frății tainice de suflet.
Lui Zamolxe, îi văzuse pe îngerii 33Rumânii
veghetori cei veniți din alte lumi, dar a le spuneau mosi celor înțelepți, desi unii
ținut taină. nu erau bătrâni. 34Căci mosii cunosteau
20Se povestea despre Novac uriasul, tainele nemuririi.
zeul cel vechi Osiris, că încă mai trăieste 35Cei ce făceau parte din aceste frății,
undeva într-un palat alb pe un munte bărbați si femei, se adunau lângă Focul
înalt si că Novac era încă regele uriasilor. Lui Zamolxe, Focul Viu, si asa țineau
21Si se credea că Marele Lup Alb era din nestinsă flacăra Spiritului Lui Zamolxe.
spița lui Novac. 22Multe se mai spuneau 36Si Marele Lup Alb a întemeiat
si despre uriasul Iorgovan si despre Ram Ordinul Cavalerilor Zamolxieni, o frăție
împărat, cel care trăise odată în cetatea al cărui conducător nevăzut era
Ramidava. Cavalerul
23Se mai spunea că Ler împărat era cel trac. 37Tot el a inițiat primii cavaleri
mai mare împărat al lumii. 24În împărăția zamolxieni, un grup de doisprezece
Lui Ler, care era într-o pesteră a bărbați si femei, cărora le-a spus: „Frăția
cerurilor, într-un munte mare, nevăzut, se aceasta a cavalerilor zamolxieni este
afla si Sufletul Lui Zamolxe, stăpân tainică. 38Pornim acum această cale a
peste luminii, dar cu adevărat omul care vrea
neamul oamenilor si al zeilor. 25Si să slujească dreptatea si adevărul se
nimeni nu putea găsi acel munte, care se poate iniția singur în Ordinul Cavalerilor
afla într-o altă lume, care se Zamolxieni. 39Si fără ajutorul nimănui va
întrepătrundea cu lumea asta, decât omul face jurământul la focul viu. 40Asa
care plăcea Lui Ler împărat, adică cavalerii zamolxieni vor dăinui în vecii
Domnului Dumnezeu. vecilor, ei nu au nevoie de recunostința
26Iar taina adevăraților regi ai lumii, si
regii sacri, era să cunoască numele onorurile nimănui. 41Si mulți dintre
adevărat al împăratului lumii. 27Că regii acesti cavaleri nu se vor cunoaste nici
sacri ai lumii erau nestiuți oamenilor de între ei, datoria lor fiind să slujească
rând. 28Si cuvântul acela tainic l-a folosit dreptatea si adevărul. 42Că Domnul
Dumnezeu si Marele Cavaler trac vor sti rugul Lui Zamolxe pe un vârf de munte
faptele acestor cutezători si nemuritori, înalt, pe un cogaion. 58Si acolo Marele
cavalerii zamolxieni, oamenii dreptății”. Lup Alb, a invocat prezența Lui
43Atunci Marele Lup Alb le-a spus Dumnezeu, a Domnazânei, a Lui
jurământul cu care cavalerii zamolxieni Zamolxe si a Zânei Bendisa. 59Spiritele
se legau pe vecie la focul viu. 44Si toți chemate au coborât în Focul Viu si asa
cei Marele Lup Alb a dat slujba de Mare
doisprezece au mărturisit împreună Preot, preotului Rodu. 60Atunci preoții si
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI preotesele au aflat cum se va transmite în
106 viitor Marea Preoție unui bărbat din
Jurământul Cavalerilor Zamolxieni neamul tracilor si al urmasilor lor.
astfel: 45„Jur pe toiagul înțelepciunii Lui 61Apoi Marele Lup Alb s-a retras în
Zamolxe, pe Cavalerul trac din Varanha, munții cei înalți să fie mai aproape de
să slujesc dreptatea si adevărul. 46Jur ca cer
în luptă să fiu puternic ca soimul în zbor, si de învățătorul său Zamolxe. 62Si mulți
ca apele învolburate să răstorn stânca spuneau că l-au văzut cum stătea cu lupii
vrăjmasilor, ca vântul năpraznic să în munți si nimic rău nu i se întâmpla, că
nimicesc pe cei răi. 47Jur pe inima Lui lupii i se supuneau.
Zamolxe, neamului meu să-i fiu
63În cinstea Marelui Lup Alb, tracii
credincios, pe asupritor să-l pun în
genunchi, si pe cel umilit să-l ridic. 48Jur sărbătoreau Ziua Lupului înainte de
pe focul sacru dacic, să țin vie flacăra începutul iernii cu vreo trei săptămâni si
iubirii de oameni, să aduc la lumină ceva înainte de sărbătoarea Crăciunului,
oamenii lumii. 49Focul Viu al Lui Ziua Nasterii Lui Zamolxe. 64Si poporul
Dumnezeu să mă însoțească. 50Zău! Zău! îi ziceau Marelui Lup Alb, Alb Împărat.
Zău!” 51Apoi toți cei prezenți au strigat 65De Ziua Lupului se puneau în
cu mare putere: „Aho! Aho! Aho!” miscare lupii. 66Se credea că în noaptea
52Asa cavalerii zamolxieni au devenit cea de dinainte, spiritele oamenilor îsi
războinicii sacri, luptătorii luminii, eroii părăseau trupurile si făceau hore pe la
nemuritori. 53De-a lungul timpului unii răspântiile drumurilor jucând cu
dintre ei au cutreierat lumea si s-au străjnicie până la cântatul cocosilor.
67Lupul rămăsese pentru traci un simbol
asociat doi câte doi sau în grupuri, iar
alții au rămas singuratici necunoscuți de al luminii, al soarelui si al eroului
vreun om de pe pământ. 54Faptele lor neînfricat, căci sub semnul lupului se
mărețe sunt cunoscute în Cartea Vie a lui năsteau toți cutezătorii neamului.
Dumnezeu. 55Si toți marii conducători ai 68Nimeni n-a aflat vreodată când
neamului rumânilor, râmlenilor, au fost Marele Lup Alb a plecat în Cerul Lui
cavaleri zamolxieni la vremea lor. Zamolxe la Templul Celest al Lui
56A trecut timpul si Marele Lup Alb, a Zamolxe. 69Adesea tracii auzeau
vrut să lase Marea Preoție unui bărbat chemarea lui si-si spuneau: „Iar a vorbit
destoinic si mai tânăr decât el. 57Într-o zi cu Zeul Mos, iar ne cheamă să
un sobor de preoți si preotese au aprins cunoastem Inima Lui Zamolxe”.
La o vreme, Rodu, Marele Preot, a
70 Si Tracian le-a vorbit oamenilor
79
venit la Sarmisegetuza cu nevasta lui Iza astfel: „Viitorul acestui popor este creat
si a adunat acolo preoți si preotese în de mințile oamenilor din neamul nostru,
marea sală unde, încă de pe vremea Lui care dacă vor fi luminoase tot asa va fi si
Zamolxe, ardea continuu focul la vatra viitorul lor. 80Iar dacă mințile le vor fi
sacră a nemuririi dacilor arieni. întunecate atunci si viitorul poporului va
71Asa s-au strâns la Sarmisegetuza fi întunecat. 81Dacă veți cădea din
sute si sute de preoți si preotese ai lumina
tracilor de pretutindeni. 72Iar Marele Lui Zamolxe în răul sacrificiilor atunci
Preot Rodu le-a vorbit acolo despre veți suferi. 82Dacă veți uita de cuvintele
timpurile ce vor urma astfel: înțelepciunii Lui Zamolxe veți suferi.
83Si să țineți minte că atunci când
„Credinciosi ai Lui Zamolxe, copii ai
pământului si ai cerului, păstrători ai poporul va fi subjugat de duhurile rele, el
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI se va salva dacă-si va aminti de Marele
107 Lup Alb si de înțelepciunea Lui
pământului si ai înțelepciunii, bine ați Zamolxe. 84Că răul omenirii va fi cândva
venit! 73Unii dintre voi L-ați cunoscut în distrus de lup si de sarpe. 85Lupul este
viață pe Zamolxe, regele nevăzut al cutezanța, iar sarpele este înțelepciunea.
lumii, om de-al nostru ajuns zeu prin 86Si atunci când cutezanța si
puterea sufletului Lui. 74Si El a lăsat înțelepciunea se unesc, întunericul
Marea Preoție, Marelui Lup Alb, care dispare din sufletele oamenilor. 87Lupul
mi-a încredințat-o mie”. si sarpele sunt temelia salvării omenirii,
75Toți ascultau cu luare aminte noi îi purtăm pe stindardul nostru,
vorbele Marelui Preot care a continuat simbolul neamului”.
astfel: „De acum este bine să stiți cum 88Si la plecare Tracian, noul Mare
vor fi lucrurile pentru vremurile ce vor Preot, s-a despărțit de oameni cu urarea
veni. 76Si aflați că spiritul Marelui Lup străveche: „Mergeți cu bine, cu sănătate,
Alb se întrupează mereu în Marele Preot în vremurile care vor veni!” 89Si oamenii
care, la hirotonisire, în prezența a cel au strigat din toate puterile: „Aho! Aho!
puțin zece preoți si preotese din neamul Aho!”
nostru, primeste acest spirit direct de la 90Cu timpul dacii au construit altare si
Marele Preot care se retrage. 77Eu astăzi temple pentru Marele Lup Alb, Alb
voi lăsa Marea Preoție lui Tracian, care Împărat, care era protectorul neamului.
vă va fi mare păstor până când si el va 91Ei stiau ca Marele Lup Alb avusese în
invoca trecerea spiritului Marelui Lup el ceva din spiritul Cavalerului Trac. 92Si
Alb într-un un alt preot, om al multe obiceiuri îsi făcuseră dacii de când
înțelepciunii”. primiseră învățăturile Lui Zamolxe.
78Apoi, în prezența focului, de la vatra
93Unii se închinau la rădăcina unui
sacră a nemuririi dacilor arieni, Marele gorun si invocau spiritul strămosilor lor
Preot Rodu a ținut ritualul de trecere, a crezând că nădejdea mântuirii în păduri
Marii Preoții, lui Tracian, care apoi s-a se află. 94Si se credea în zânele silvane,
umplut de duhul înțelepciunii. iar preotesele dacilor invocau spiritele
pădurii, observau cursul apelor si poziția neamului înțelepciunea în cuvinte simple
muschilor de pe trunchiurile copacilor astfel: 105„Fericiți sunt cei milostivi, că
sacri si ascultau suierul vântului din gura aceia se vor mântui. 106Fericiți sunt aceia
grotelor din munți si urmăreau zborul care muncesc cu hărnicie, că ei vor
păsărilor si culoarea cerului de la răsărit culege roade îmbelsugate si în grădina
la apus. 95Si umpleau vase cu apă cerului de purpură. 107Fericiți sunt cei
neîncepută de la izvoarele râurilor din mulțumiți, că ei aduc cerul pe pământ.
care dădeau voinicilor să bea. 96Iar pe 108Fericiți sunt cei cumpătați, că ei vor
înălțimi oamenii se obisnuiseră să avea întotdeauna de toate. 109Fericiți
aprindă focurile sacre. 97Locurile cele sunt
mai bune erau pe vârfurile cogaionilor, făcătorii de pace, că fii cerului s-or
munții sacri care-i țineau pe oameni chema. 110Fericiți sunt cei ce-s
apropiați de cer. 98Iar oamenii de la ses cutezători
îsi ridicau ei munți sacri din pietre si din pentru adevăr, că a lor este izbânda cea
pământ, atât cât puteau să-i facă de din urmă. 111Fericiți sunt cei blânzi, că
înalți. aceia vor mosteni întreg pământul.
99Si acolo aprindeau focuri sacre si se 112Fericiți sunt cei curați în suflet, că
întâlneau în spirit cu străbunii neamului. hrana le-a fost lumina Lui Dumnezeu.
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI 113Fericiți sunt cei care urmează
108 dreptatea si adevărul, că al lor este raiul
100 Si în timp, pe toate pământurile în cerul de purpură. 114Fericiți sunt cei
locuite de neamurile tracilor, s-au pus ce
temelii ale scolii înțelepciunii Lui nu se semețesc, că oamenii vor crede în
Zamolxe. 101Acolo se învățau Decalogul înțelepciunea lor si-i vor urma”.
Lui Zamolxe si Legile Lui Zamolxe, asa 115Si se dusese vestea în lume despre
cum fuseseră ele date de Marele Lup preoții si preotesele dacilor si tracilor.
Alb. 116Se credea despre ei că au mari puteri,
102La acea vreme Pandu, preot daruri de la Dumnezeu. 117Unii
zamolxian si un urmas al lui Mari, fiica deveniseră iatromanți cunoscuți,
Lui Zamolxe si al soțului ei Licu, numit vindecătorii. 118Alții erau prezicători
si Marele Lup Alb, a venit în Munții capabili să-si amintească de viețile
Haemus de unde Licu se trăgea de anterioare, iar alții învățau oamenii cum
bastină. 103Lui Pandu, Marele Preot îi să simtă duhul Lui Dumnezeu. 119Se
făcuse profeții, că din spița lui va iesi un credea despre unii că pot fi prezenți în
mare înțelept al neamului tuturor tracilor mai multe locuri deodată. 120Si se stia că
si că acel înțelept va fi trimisul preoțimea dacilor si tracilor era trează si
Domnului nu cădea în patimi lumesti. 121Puterile lor
pe pământ si El va face o mare lucrare de erau în slujba binelui oamenilor, căci
lumină. Si Pandu s-a însurat acolo cu ajunseseră să se cunoască pe sine.
Sorana si a deschis scoli ale înțelepciunii 122Preoții zamolxieni erau la acea
pentru tracii de acolo. vreme păstrătorii înțelepciunii lumii si
104Poporul învățase de la preoții purtătorii puterii zeilor. 123Ei dădeau din
lumina proprie oricăror oameni care destăinuită (4). 134Dacă voi respecta acest
vroiau să o primească si lumina lor nu le legământ fără să-l încalc, mă voi bucura
scădea, că ea venea de la lumina Lui pe deplin de viață si de meseria mea, si
Dumnezeu, cea care nu avea margini. voi fi cinstit de oameni, iar dacă îl voi
124Asa preoțimea zamolxiană a ajuns nesocoti merit să fiu pedepsit si să am o
lumină vie neamurilor. 125Mai ales soartă rea (5). 135Zău! Zău! Zău! (6)”
printre greci s-au făcut cunoscute 136Multe popoare au luat acest
învățăturile Lui Zamolxe Arianul. legământ si l-au folosit asa cum credeau
126Medicina Lui Zamolxe a fost folosită mai bine, jurând pe zeii lor. 137Dar traci
de grecii acelor timpuri. 127Iar cei care si grecii acelor vremuri aveau legământul
învățau medicina în scolile zamolxiene cel care fusese dat la începuturi.
făceau un jurământ si un legământ de 138Si la acele timpuri dacii au avut regi
credință atât la începutul cât si la destoinici despre care s-a scris în
terminarea scolii. 128Fără acest legământ cronicile vremurilor. 139Unul dintre ei a
nimeni nu putea practica mestesugul fost rege Dromihete, cavaler zamolxian,
vindecării printre greci. cel care l-a învins prin forță si
129Si asa jurau medicii în scolile înțelepciune pe regele macedonean
zamolxiene: „Jur pe Dumnezeu, pe Lisimah.
Dumnezeea, pe Zamolxe, pe Bendisa si CAPITOLUL 3
Vesta, pe toți zeii si zânele luminii Lumina păleste prin jertfe. Vremuri
lumilor, si-i iau ca martori că voi negre. Tăblițele de aur sunt distruse.
îndeplini, pe cât mă vor ajuta puterile si Căderea în rău. Chemarea lui Pitagora
priceperea, legământul care urmează – să se întrupeze.
130Învățăturile medicale le voi împărtăsi
tuturor celor care vor si pot să prindă
1 Si a mai trecut timpul. 2Într-o zi au
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI sosit la Sarmisegetuza trei oameni cu trei
109 slujitori ai lor. 3Toți erau îmbrăcați în
acest mestesug al vindecării si ei alb
făgăduiesc prin jurământ să respecte si spuneau că vin din partea cealaltă a
legile medicale (1). 131Îngrijirea fluviului Istru, din Tracia. 4Vorbeau si
bolnavilor se va face spre folosul lor, pe limba tracă, dar între ei se înțelegeau
cât mă vor ajuta puterile si mintea, si mă într-un grai necunoscut dacilor. 5Si
voi feri să le fac orice rău si orice ziceau acei oameni că sunt slujitori ai
nedreptate. Voi îndeplini mestesugul Lui
medicinei în dreptate si adevăr (2). 132La Zamolxe si păstoresc sufletele tracilor
orice casă as merge, voi intra spre folosul care trăiau la sud de fluviul Istru.
bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea 6Iar preoții de la Sarmisegetuza i-au
si stricătoare comisă cu bunăstiință (3). crezut si i-au primit cu bucurie dându-le
133Păstrarea tainei este o datorie a mea si adăpost si hrană, asa cum se cuvenea
orice faptă as vedea, as auzi si as unor oaspeți. 7Dar mai apoi s-a dovedit
cunoaste în timp ce îmi fac meseria sau că acei oameni veniseră cu gânduri rele.
în afară de aceasta, nu voi vorbi despre
8Într-o noapte s-a găsit trupul mort al
ea dacă nu-i nici o nevoie să fie
unui gal care venise la Sarmisegetuza să dar ceea ce s-a întâmplat este prea
învețe tainele înțelepciunii si să devină întunecat ca să poată fi îndreptat cu
preot druid. 9Tânărul ucis era fiul lui usurință. 26Nu ne rămâne decât să
Aster, rege galilor scordisci. 10Omul aprindem focurile sacre peste toate
fusese intenționat sacrificat chiar pe pământurile noastre si să ne rugăm Lui
discul solar al sanctuarului. 11Preoții i-au Zamolxe”.
văzut urmele sângelui curs pe piatră. 27S-a trimis poruncă ca peste tot să se
12Apoi preoții si conducătorii militari curețe vetrele pângărite si să se aprindă
au aflat că cei trei pelerini si slujitorii lor focurile sacre dacice, iar preoțimea să
fuseseră văzuți noaptea cum făcuseră stea acolo de pază si în rugăciuni. 28Si
vrăji. 13Dar vrăjitorii ucigasi fugiseră. cavalerii zamolxieni, păzitorii dreptății,
14Când preoții daci au cunoscut cele au aflat despre cele întâmplate si câțiva
întâmplate s-au îngrozit. 15Niciodată dintre ei au pornit în căutarea ucigasilor.
acolo pe discul solar n-au fost făcute 29Dar vrăjitorii trecuseră apa Istrului
sacrificii. 16Si i s-a spus despre acest si au mers la Aster, tatăl tânărului ucis,
sacrificiu Marelui Preot Râmlean care a spunându-i: „Mărite rege noi venim din
venit degrabă la Sarmisegetuza. 17El i-a Dacia si-ți aducem o veste rea, fiul tău a
adunat pe toți preoții si preotesele din fost sacrificat pe piatra discului solar de
împrejurimi si pe câțiva dintre cei care la Sarmisegetuza”. 30Si regele gal Aster a
făceau parte din Sfatul Înțelepților. 18Si zis: „Cerule! Cum asa? Dacii nu fac
Marele Preot le-a spus: „Aflați că de un sacrificii umane! 31Nu pot crede ce-mi
timp, pe mai multe pământuri ale spuneți! 32Veți plăti cu capul dacă nu
noastre, s-au găsit ucisi pe altarele sacre este
oameni al căror sânge a fost lăsat să adevărat! 33Vom pleca acolo degrabă si
curgă în focul sacru. 19O mare urgie a voi veți merge cu mine!”
căzut peste neamul nostru pentru că nu 34Cu o oaste mare, regele Aster a
am fost treji. 20Există oameni răi, din alte pornit spre Dacia însoțit de oamenii cei
neamuri, care ne pizmuiesc pentru că răi. 35Cum a păsit pe pământul Daciei,
suntem pe calea luminii si am părăsit-o regele a fost hărțuit tot timpul de rumânii
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
110 care credeau că erau atacați, căci fusese
pe cea a întunericului pe care se află ei. o
21Nu ne mirăm că ucigasii vrăjitori s-au
înțelegere între daci si galii scordisci săsi
îmbrăcat în alb ca să ne însele asupra respecte fiecare pământurile. 36Dar
intențiile lor rele. 22Dumnezeu ne când regele gal a ajuns la Sarmisegetuza
pedepseste si de acum lumina Lui începe s-a izbit de luptători si a întâmpinat o
să pălească pentru noi”. dârză rezistență, iar regele Aster a fost
rănit în lupte. 37Dar Marele Preot le-a
23Si oamenii au întrebat cu mare
trimis vorbă luptătorilor daci să se
speranță: „Marite Preot, ce este de făcut? retragă, căci cursese prea mult sânge în
24Mai putem oare opri răul care se
locurile sacre. 38Si dacii s-au răspândit
rostogoleste acum peste noi?” 25Si prin păduri, iar la Sarmisegetuza mai
Marele Preot a răspuns: „Vom încerca, rămăseseră doar câțiva preoți ai Lui
Zamolxe. altă parte si nu a mai văzut poporul Său
39Apoi Aster a văzut locul unde fiul asupra căruia căzuse o mare urgie.
lui fusese ucis si a spus: „Dacă acest 52De atunci multe rele s-au întâmplat,
popor este în stare să facă un asa rău dacii se omorau lesne între ei si căzuseră
înseamnă că legile lor sunt strâmbe. în patima beției. 53Si peste tot era mare
După ce legi se conduc acesti oameni?” jale în suflete, în triburile apulilor din
40Si i s-a spus că erau Legile Lui Hardeal, ale carpilor, costobocilor si
Zamolxe scrise pe tăblițe de aur. rohmanilor din Moldava, ale sucilor din
41Atunci Ramania si ale altor neamuri de traci.
regele Aster a zis: „Cum au luat ei viața 54Dar au trecut anii si încet încet
fiului meu, care venise să învețe acele Sarmisegetuza a început să fie
legi, care se credeau a fi bune, tot asa le reconstruită din temelii.
voi distruge si eu tăblițele”. 42Si nu mult
55Era mijlocul primăverii si căpetenia
după aceea s-a aflat unde se găseau
tăblițele de aur si regele Aster le-a topit Grad cu Burebista, fiul lui în vârstă de
în foc luând cu el tot aurul. cinci ani, au mers la Sarmisegetuza. 56De
acolo preoții i-au dus undeva în munții
43Si Aster a stins focul nemuririi
cei tainici ca să vorbească cu Gruiu,
dacice, care stătuse aprins necontenit de Marele Preot de atunci.
pe vremea Lui Zamolxe, si a ars până în
57Si Grad a zis: „Închinare Marite
temelii marea sală de la Sarmisegetuza.
44Pe cei câțiva preoți rămasi ai dacilor i-
Preot al dacilor. Sunt căpetenia Grad si
a vin din cetatea Argedava. 58As dori să-i
sacrificat pe piatra discului solar la spun domniei tale câteva cuvinte despre
Sarmisegetuza. 45Dar pe Marele Preot oamenii neamului nostru. Si rogu-te să
Râmlean si pe nevasta lui Sarmisa nu iau mă asculți”. 59„Vorbeste” i-a răspuns
găsit, căci vroiau să-i ucidă. Marele Preot.
46Sarmisegetuza, capitala sacerdotală a 60Si Grad a continuat: „Află că mulți
dacilor, a fost arsă până în temelii.47Apoi dintre râmleni au uitat de zeii neamului.
regele Aster s-a retras degrabă din Dacia 61Nu mai sunt îngrijite altarele si oamenii
trecând fluviul Istru înapoi în Tracia. îsi pierd mințile bând vin si băuturi tari
48Marile sacrilegii făcute de regele gal peste măsură. 62Ne ducem de râpă
Aster au fost peste măsură de mari. Doamne! 63Ce putem face oare ca să
49Dar spiritul Cavalerului trac lucra si
oprim această cădere în rău care duce la
după un timp vrăjitorii, care vroiseră să pieirea neamului nostru?”
distrugă neamul dacilor, au fost aflați de 64Gruiu, Marele Preot, s-a mâhnit de
cavalerii zamolxieni care i-au ucis chiar cele ce auzise si a căzut pe gânduri.
acolo în Tracia. 65Stia de mai înainte ce se întâmpla
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI printre daci, care treptat pierduseră calea
111 cea dreaptă, Calea Lui Zamolxe. 66Si a
Dumnezeu, în cerul Lui de purpură,
50 zis Marele Preot: „Asteptam un semn
s-a întristat de câte s-au întâmplat în omule din Argedava, trimis al cerului.
Dacia. 51Si Domnul si-a îndreptat fața în 67Cunosc aceste lucruri, neamul nostru sa
prăbusit într-un gol care se numeste 112
rătăcire. 68Eu zic asa: Ne trebuie un rege către toți zeii si zânele neamului. 83Si era
puternic si un Mare Preot, pe măsură, acolo o mare mulțime de oameni.
care să reformeze casta preoțească. 84Apoi preotul Cerian a aprins rugul.
69Vom aprinde un mare foc sacru dacic 85Si rând pe rând toți cei prezenți se
ca să chemăm spiritul lui Pitagora să se apropiau cu credință de foc si chemau
întrupeze. 70El a fost un om mare, a avut spiritele străbunilor să se îndure de
puterea a zece zei. Încarnarea lui se va neamul dacilor aflat acum la mare
numi Decezeu, asa cum ne-a spus Zeul restriste. 86Preotul Cerian s-a rugat
Zamolxe în vechime, dar noi îi vom zice aproape neîncetat alături de nevasta sa
Deceneu”. 71Si Grad a răspuns: „Asa să Ilaria ca să se întrupeze spiritul lui
ne ajute Dumnezeu Fârtatul”. Pitagora.
72Atunci Marele Preot a făcut planul: 87Asa au trecut trei zile si trei nopți.
„De mâine vom aranja ca pe locul unde 88Apoi Marele Preot Gruiu a luat tăciuni
Pitagora a fost incinerat, cu sute de ani în aprinsi din focul sacru si împreună cu
urmă, să ținem aprins focul nemuririi câțiva preoți tineri au mers cu focul viu
dacice timp de trei zile si trei nopți. pe coama munților la Sarmisegetuza, pe
73Vom da sfoară în țară ca, oricine Calea Iluminării, Calea Lui Zamolxe.
doreste să vadă focul sacru, să vină 89Si au ținut aprins focul dacic până când
acolo. 74Si sunt încredințat că spiritul lui au ajuns.
Pitagora va dori să coboare printre noi si
90Acolo, la Sarmisegetuza, împreună
să se încarneze. 75Si în mulți oameni,
cu preoții si preotesele locului, si cu sute
care vor fi prezenți, vor descinde
de oameni din popor, au reconstruit din
spiritele
piatră vatra sacră a nemuririi dacilor
virtuoase ale străbunilor nostri. 76Toate
arieni. 91Căci vatra focului nemuririi
acestea le vom face în timpul verii,
neamului rămăsese încă stinsă de pe
înainte de noaptea de Sânziene”.
timpul distrugerilor regelui gal Aster.
77Si Marele Preot a trimis olăcari în
92Atunci Marele Preot a spus: „De
toate ținuturile ca să anunțe hotărârea sa.
astăzi Domnului Dumnezeu din ceruri Îi
78La timpul potrivit s-a adunat o mare
cerem să-Si îndrepte privirea către noi,
mulțime de oameni deasupra pesterii Lui
căci am pătimit destul. 93Aprind acum si
Zamolxe de la Apolovraci. 79Si printre ei
aici vatra sacră a nemuririi dacilor arieni
era si preotul Cerian cu nevasta lui Ilaria
ca ea să fie mărturie că ne smerim si
care era însărcinată. 80Grad si fiul său
cerem îndurare Domnului Dumnezeu ca
Burebista veniseră si ei.
să revenim pe calea luminii sufletului”.
81Atunci, dimineața, înainte de Ziua
94În linistea care s-a asternut, Marele
de Sânziene, a fost pregătit Rugul Lui
Preot Gruiu a pus pe vatra sacră tăciunii
Zamolxe. 82La amiază soborul de preoți
adusi de la rugul de la Apolovraci. 95Si
si preotese au înconjurat rugul sacru si au
vatra focului s-a aprins si a mai zis
făcut invocații către Dumnezeu si
Marele Preot: „De astăzi vom face în asa
Domnazâna, către Zamolxe si Bendisa si
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI fel ca acest foc să fie întreținut si păzit
continuu de veghetorii la foc, tot asa cum Deceneu va fi preot al Zeului Zamolxe”.
era si pe vremea străbunului Zamolxe. CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
96Încet, încet, ne vom ridica din
113
genunchi, ne vom lumina sufletele si Când Deceneu a ajuns la vârsta
10
neamul nostru îsi va reveni din suferința potrivită să înțeleagă înțelepciunea
si pedeapsa în care se află acum”. strămosească, Marele Preot a aranjat ca
97Si Domnul, în lumina Lui de
băiatul să fie învățat de înțelepții
purpură, privea cu bucurie la focul aflat neamului. 11Si chiar el, Marele Preot,
în vatra sacră a nemuririi dacilor arieni si Bătrânul Înțelept, îi dădea povețe lui
stia că în vremurile schimbării la față a Deceneu.
lumii, poporul Lui se vor îmbrăca cu un 12Si odată Marele Preot i-a spus lui
nou vesmânt de viață mult mai luminos Deceneu: „Tu copile cu privirea
decât până atunci. pătrunzătoare să ții minte cât vei trăi că
CAPITOLUL 4 adevărații zei sunt nemuritori. 13Si răul
Nasterea lui Deceneu. Deceneu vine în mințile oamenilor atunci când
merge pe urmele Lui Zamolxe. zeii nemuritori sunt înlocuiți cu zeii
Deceneu muritori plăsmuiți de mințile rătăcite”.
devine Mare Preot. Regele Burebista. 14Cu timpul Deceneu a deprins buna
Regele Deceneu. Deceneu îndreaptă învățătură si stia a vorbi limbile cele mai
neamul pe calea înțelepciunii. cunoscute ale acelor vremuri. 15Căci
1 Când a ajuns acasă preotul Cerian a Marele Preot vroia să-l trimită pe
aprins un foc cu tăciunii adusi de la focul Deceneu pe urmele străbunului Zamolxe
sacru de la Apolovraci. 2Câțiva dintre de căutare a zeilor, să peregrineze în
preoții si preotesele din partea locului au lume.
vegheat focul chiar în curtea casei 16Si a venit ziua când Deceneu a fost
preotului Cerian. 3Si mulți oameni din hirotonisit preot al Lui Zamolxe. 17Un
împrejurimi au venit să vadă focul sacru sobor de preoți si preotese, toți alesi de
dacic, si asa să-si hrănească sufletele cu noul Mare Preot Dorian, au făcut
lumină vie. investirea lui Deceneu în preoție si l-au
4Nu a trecut mult timp si Ilaria, inițiat cavaler zamolxian 18Atunci
nevasta preotului Cerian a născut un tânărul
băiat, căruia i-au pus numele Deceneu. preot Deceneu, s-a schimbat la față si s-a
5Si în Ziua Nasterii lui Deceneu s-au
umplut de duhul înțelepciunii.
văzut corbii, vestitorii nemuririi, zburând 19Nu mult după aceea Deceneu se
în înaltul cerului. 6Era un semn că venise căsătoreste cu Mara, o fată din ținuturile
pe lume un om al înțelepciunii. Hardealului. 20Dorian, Marele Preot, i-a
7Marele Preot Gruiu a aflat de legat pe Deceneu si pe Mara cu
nasterea lui Deceneu si a zis: „Iată că jurământul iubirii pe care ei l-au spus
Domnul se îndură de noi si a trimis ținând mâinile pe un trunchi de brad,
mesagerul renasterii noastre. 8Vom face arborele vieții. 21Apoi si-au unit mâinile
totul ca el să poată lucra în voie. 9Si deasupra focului sacru dacic.
Si într-una din zile Deceneu l-a
22 36Si pe unde a umblat a văzut cu ochii lui
rugat pe unul dintre preoții cei bătrâni, locurile pe unde păsise Zamolxe cu sute
pe de ani în urmă. 37Si multe lucruri de
nume Semian, să-i spună tot ce stia el înțelepciune a învățat Deceneu în cursul
despre străbunul Zamolxe. 23Asa călătoriei lui.
Deceneu a cunoscut multe. 24Atunci 38Iar când a revenit în Dacia, însoțit de
tânărul preot a spus: „Am aflat lucruri cei doi cavaleri zamolxieni, Deceneu a
minunate despre omul nemuririi, povestit cele trăite de el mergând pe
Zamolxe, părintele neamului nostru. CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
25Vreau să plec în lume pe urmele
114
Marelui Zeu Zamolxe. 26Si Domnul urmele străbunului Zamolxe. 39Nu mult
nostru Dumnezeu va fi cu mine asa cum după întoarcerea sa în Dacia, Deceneu,
i-a însoțit prin lume pe toți cavalerii desi tânăr, a primit Marea Preoție de la
zamolxieni”. Dorian, în prezența a sute de preoți si
preotese din neamurile tracilor, la
27Nu mult timp după aceea Deceneu a
Ceahlău muntele cogaion al carpilor,
pornit spre Tracia însoțit fiind de doi chiar în dimineața zilei când în văzduh
cavaleri zamolxieni, protectorii lui. 28Cei se
trei au trecut fluviul Istru si au ajuns în vedea piramida si Calea Cerului.
munții Haemus la clanul Cogaion,
40Era atunci timpul când începuse să
neamurile Marelui Lup Alb, Alb
Împărat, se ridice în putere Burebista, un cavaler
care trăise pe vremea Lui Zamolxe. 29Si zamolxian care se abținea de la vin si în
acolo Deceneu i-a cunoscut pe preoții care Marele Preot Deceneu a văzut
tracilor care păstrau vie credința cresterea neamurilor tuturor tracilor. 41Si
neamului. 30Asa Deceneu a aflat si de la Deceneu i-a prorocit lui Burebista si l-a
ei despre reîntoarcerea în suflet a lui sprijinit să fie rege si să-si întărească
Zamolxe. 31Căci preoții stiau asta de la domnia. 42Deceneu a fost cel care a
Pandu preotul, cel care venise din Dacia condus un mare sobor de preoți si
în Tracia. 32Si Pandu era un urmas de preotese si l-au căsătorit pe regele
sânge al Lui Zamolxe. Burebista cu Zânaida, fata unui rohman
din ținuturile carpilor.
33Din Tracia, Deceneu a mers în Ionia,
43Iar regele Burebista, stiind marea
în insula Samos unde oamenii păstrau
încă vie amintirea vieții lui Pitagora pe înțelepciune a lui Deceneu, îl avea om de
acel pământ. 34Si Deceneu, pe care grecii taină. 44Si asa i se dusese vestea Marelui
îl numeau Decaineos, a făcut rugăciuni Preot Deceneu că tălmăceste voința
chiar pe locul unde Pitagora locuise în zeilor si toți îl respectau. 45Regele
vechime, si asa a fost învăluit întru-totul Burebista se sfătuia cu Deceneu în tot ce
de duhul înțelepciunii lui Pitagora. era de făcut mai de seamă în marele lui
regat si Burebista si l-a asociat pe
35De acolo Deceneu a plecat spre
Deceneu la domnie.
Babilon, după care a trecut prin Iudeea si
46Apoi Deceneu si Burebista au dat
a ajuns în Egipt urcând apoi pe cursul
Nilului până în Egiptul de Sus, la Luxor. poruncă să se taie vița de vie acolo unde
era obiceiul beției, si-i învățau pe pământurilor marelui regat al lui
oameni Burebista dându-le rumânilor pilde si
să fie cumpătați. 47Că la acea vreme îmbărbătându-i.
mulți daci aveau năravul băuturii fără 59Deceneu a topit aurul primit de la
măsură. regele Burebista si l-a transformat în
48Odată Marele Preot Deceneu a mers plăcuțe pe care a gravat din nou Legile
în ținuturile carpilor din Moldava si le-a Lui Zamolxe, Legile Belagine, Legile
vorbit preoților si mulțimii de acolo Blajinilor, cele scrise în vechime de către
astfel: „Rumânii au devenit neputinciosi Marele Lup Alb. 60Căci legile fuseseră
pentru că au părăsit înțelepciunea păstrate în grai de unii preoți si de
străbunilor. 49Dar credința în Zamolxe ne rohmani, pustnicii cei blajini. 61Asa a
va salva. 50Dacă vrem să cunoastem crescut puterea preoțimii, iar Legile
iarăsi ce este nemurirea să ne lăsăm Belagine au fost iarăsi cunoscute de toate
călăuziți de străbuni, mosii si strămosii neamurile tracilor.
nostri de sub brazdă. 51Si asa să stiți, CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
când vom simți iarăsi sufletele 115
străbunilor, că ne arată calea luminii, Vremurile s-au schimbat si
62
atunci treptat se vor deschide cerurile si împărăția romanilor dobândise mare
pentru noi si vom putea din nou să avem putere. 63Si într-o zi, prin uneltirile unor
viețile fericite”. oameni răi, regele Burebista a fost răpus.
64Țara era în mare jale si preoțimea l-a
52În sudul fluviului Istru se mai aflau
încă galii scordisci. 53Si într-o primăvară chemat pe Deceneu să fie rege si
regele Burebista, cu o armată puternică, a călăuzitor neamului. 65Era nevoie de un
trecut Istrul si a mers la galii scordisci, om care să fie pildă tuturor si Adunarea
cei care topiseră la Sarmisegetuza Bătrânilor a hotărât la Sarmisegetuza ca
tăblițele de aur pe care fuseseră gravate Deceneu să fie rege pe deplin. 66Apoi a
Legile Lui Zamolxe. 54Si regele fost pace în toate pământurile tracilor.
Burebista a luat înapoi tot aurul si l-a dat 67Odată regele Deceneu a vorbit
lui Deceneu. preoțimii si multor oameni adunați la
55În anii care au urmat Burebista a
Sarmisegetuza astfel: „Aflați că o țară
reusit, să-i unească pe toți dacii si pe alți nu
traci din triburile învecinate prin se poate îndruma bine fără ca cei care o
blândețe conduc să fie ei însisi virtuosi si drepți.
68Si temelia neamului este familia, cei
sau prin forță. 56Asa Burebista a ajuns
unul dintre cei mai puternici regi ai apropiați care se ajută unii pe alții. 69Asa
lumii. 57Pământurile regatului lui se ridică tot poporul la lumină. 70Să nu
Burebista se întindeau în vest până spre asteptați să primiți fără muncă, căci de la
Vindobona si spre izvoarele Istrului, iar muncă vine bogăția. 71Iar voi preoțimea,
în est până înspre fluviile Tanais si Atel, cei care aveți cunoastere despre
acolo unde trăiau sciții frați buni cu înțelepciune, să o folosiți în bine. 72Si tot
tracii. omul când vinde sau cumpără si face
negoț, pe oriunde s-ar afla, să nu se
58Marele Preot Deceneu umbla pe
gândească la înselăciune, ci la ce este plai, pe-o gură de rai, strânsu-ne-am în
drept. 73Iar dacă sunteți credinciosi vale, o mulțime mare. 4Rugul am aprins,
străbunului Zamolxe să arătați acesta focul am încins. 5La Zamolxe vrem, să ne
prin faptele voastre bune, prin milă si închinăm. 6Doamne ne-om ruga, la
dărnicie. 74Mergând asa pe calea puterea Ta, trezire ne dai, pe-o gură de
înțelepciunii veți afla si ce este rai. 7Doamne, Tu Stăpâne, cuvinte ne
nemurirea. 75Si să luați aminte să nu spune, de înțelepciune. 8Focul s-a-ntețit,
părăsiți niciodată pământurile neamului Zamolxe a privit, si-astfel ne-a grăit: 9-
si să nu le dați vreodată la străini că veți Tu poporul Meu, să ai Dumnezeu, căci
ajunge în bejenie si veți pieri. 76Că preotul tău, e un deceneu. 10Oriunde
popoarele în pribegie fie pier fie nu-si umblați, voi să nu uitați, rugul ațâțați,
găsesc vreodată linistea până nu se întorc la
pe pământurile strămosilor lor, acolo de Domn vă rugați. 11Că din zori de zi, Eu
unde au plecat”. cu voi voi fi. 12Iar de o fi noapte, să
77De multe ori Deceneu îi strângea pe priviți departe, ochiul de Mi-oți vede,
preoții si pe preotesele locurilor pe unde atuncea veți crede, că la voi Mă uit,
umbla si le vorbea despre rumâni si vrerea v-o ascult. 13Să mai luați aminte,
înfrățirea lor cu natura. 78Asa Marele crestele sunt sfinte, la popor de zei,
Preot Deceneu a întărit credința Carpații-s temei. 14În codru de umblați,
neamului aminte să luați, când frunza fosneste,
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
în Munții Carpați sacri, cogaionii. 116
79Si Deceneu i-a inițiat pe unii preoți, Deceneu vorbeste. 15Voi să-l ascultați, si
în multe taine, numindu-i pileați, acei să vă-nchinați, binecuvântează, s-aveți
preoți care purtau căciulă de blană de mintea trează. 16Sacru vă e plaiu, sfânt
miel. 80Preoțimea lui Deceneu făcea vă este graiu, inimii de foc, viața-i cu
inițieri în mistere dacice în pesterile noroc. 17Voi oameni frumosi, să fiți
sacre si pe vârfurile munților. 81Iar pe drăgăstosi. 18Drepți vă ridicați, oamenii
preoții cei mai buni Marele Preot vi-s frați, ajutor să dați. 19Pe cei
Deceneu i-a învățat tainele stelelor. oropsiți,
CAPITOLUL 5 să nu-i părăsiți. 20Cel ce vă mângâie, la
Balada Lui Zamolxe. Lumina Lui Mine-o să vie. 21Viața de v-o dați, să vă
Dumnezeu revine. Deceneu pleacă la apărați, asta nu uitați: Veți fi înviați!
Zamolxe. Cei ce simt că trăiesc. 22Viețile-n dreptate, sunt nenumărate.
Frumusețea si misterul femeii. Vorbe 23Cel ce-n Mine crede, lacrima nu vede,
de iau suspinul greu. 24De poporul Meu, voi
înțelepciune. vorbi mereu, sus la Dumnezeu. 25Când
hora-ți încinge, la Mine-o ajunge,
1 Încă de pe vremea Lui Zamolxe cântec
rămăsese în popor Balada Lui Zamolxe, bucuros, din omul frumos. 26Atunci si
o cântare în versuri a învățăturilor Lui alți
Zamolxe Arianul Fiul Lui Dumnezeu. 2Si zei, vor avea temei, să se-nveselească,
balada aceasta era o mărturie a credinței doina să pornească, si să vă iubească.
de veacuri a neamului: 3„P-un picior de
27Si când vă vorbiți, să vă amintiți, să-i urmeze, pe Lucian preotul, un om
graiul înțelept căsătorit cu preoteasa Cidia si cu
omenos, e cel mai frumos. 28C-al zeilor Miruna, o femeie din neamul sucilor.
grai, e-n cântul de nai, p-un picior de 44Si când a venit vremea să meargă la
plai, pe-o gură de rai”. ceruri, Deceneu i-a spus soției sale
29An de an lumina Lui Dumnezeu Mara:
revenea în sufletele dacilor. 30Si asa „Eu mă voi duce curând la străbunul
mulți dintre ei se întorceau de la Zamolxe. 45Tu să orânduiesti ca trupul
întuneric la lumină. 31De la sănătatea meu să fie ars după datină si să-mi pui
castei preoțesti, si a celor care cenusa într-o urnă si să o îngropi undeva
conduceau în curtea casei noastre. 46Iar pe locul
poporul, oamenii dobândeau si ei virtute. acela, din când în când, să aprinzi focul
32La acele vremuri au fost aprinse sacru al nemuririi că asa voi fi si eu cu
multe ruguri sacre care-i cinsteau si pe voi în duh”.
Marele Lup Alb si pe Cavalerul trac, 47Într-o zi Deceneu si-a dat ultima
modelele de cutezanță, adevăr si dreptate suflare. 48Atunci, la Apolovraci, pe
ale neamului. 33Numărul cavalerilor munte sus, s-a adunat mulțime mare de
zamolxieni, oamenii dreptății, preoți ai neamului si au aprins un rug si
nemuritorii, s-a înmulțit si toți tracii după datină au ars corpul lui Deceneu.
stiau 49Iar Marele Preot Lucian le-a vorbit
despre calea luminii faptelor lor. oamenilor astfel: „Aflați că Deceneu,
34S-a întărit familia, temelia neamului, Maimarele Preot si rege al dacilor, a
iar spiritul de ajutor devenise iarăsi viu plecat în cerul de purpură la străbunul
asa cum fusese pe timpul Lui Zamolxe nostru Zamolxe. 50El Deceneu a fost
Arianul. 35Oamenii se deprinseseră iarăsi trimisul cerului ca să ne ridice iarăsi
cu munca ca de acolo stiau că vine ochii spre lumină, că poporul căzuse în
berechetul. 36Multe vii se scoseseră si întuneric prin uneltirile celor răi. 51Si
patima băuturii a tot scăzut până când stim cum părintele Deceneu ne-a zidit
aproape a dispărut. 37Iar preoții iarăsi în credința noastră în Munții
neamului, ajunseseră iarăsi pilde de viață Carpați sacri, cogaionii. 52Suntem acum
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
cinstită si cumpătată si poporul îi urma. 117
38Negoțul înflorea si se dusese vestea
din nou un neam cu încredere în
bogățiilor Daciei si a aurului pământului. dârzenie, cinste, curaj, lipsa de teamă
39Mulți negustori veneau din sud, din
față de moarte, fire veselă deschisă si
Tracia si Grecia, că drumurile erau bune primitoare, hărnicie si vorbă înțeleaptă.
si fără lotri. 40Iar sufletele râmlenilor 53Si Deceneu a fost cel care a redeschis o
erau pline de dărnicie si o arătau în fapte cale nouă inițierilor în pesterile noastre
si vorbe bune. 41Credința în străbunul sacre. 54Stim că părintele Deceneu a avut
Zamolxe înviase. suprema funcție sacerdotală, iar din
42Deceneu, care fusese Mare Preot un spiritul lui se adapă acum cu apă vie
mare număr de ani, îmbătrânise si a toată preoțimea noastră care în cinstea
orânduit datul Marii Preoții. 43L-a ales, lui
se mai numeste si preoțime decenee. frunzelor, 82înălțarea zveltă a bradului,
55El, 83atingerea delicată a florilor, 84privirea
părintele Deceneu, a gravat pe tăblițele îndrăgostită a cerboaicei, 85bucuria razei
de aur Legile Belagine, mostenite de la de soare, 86timiditatea rândunicii,
străbunul Zamolxe si păstrate prin viu 87mândria păunului, 88duritatea
grai de pustnicii rohmani. 56Si asa s-a cremenelui, 89cumințenia porumbelului,
deschis iarăsi calea cea largă a inimii 90cruzimea lupului, 91ardoarea focului
treze. 57În vecii vecilor neamul nostru îl 92si
va avea pe Deceneu în inimi. Zău!”. răceala zăpezii”.
58Asa preoții decenei îi învățau pe 93Dacii țineau în inimile lor multe
oameni cum să-si trăiască frumos viața si vorbe de înțelepciune lăsate din străbuni
le arătau de ce să se ferească spunândule: si de la Zamolxe, căci înțelepciunea
59„Moare puțin câte puțin cel ce neamului era zidită în vorbele de duh ale
devine sclavul obisnuinței, 60cel ce nu poporului. 94Ele erau o lege a strămosilor
călătoreste, 61cel ce nu citeste, 62cel ce nu si a obiceiului pământului, legile bunei
ascultă muzică, 63cel ce nu mai simte firi omenesti, felul în care ei înțelegeau
pasiunea, 64cel ce fuge de dragoste, 65cel înțelepciunea. 95Si se stia că dacă Legile
ce nu ajută si nu se lasă ajutat, 66cel care Lui Zamolxe, scrise pe tăblițele de aur,
nu mai are ochii strălucitori, 67cel ce vor fi vreodată distruse, ele se pot reface
oftează des, 68cel ce nu schimbă nimic în din înțelepciunea poporului.
viața sa, 69cel ce nu vrea să construiască 96Si iată câteva din vorbele de duh ale
ceva nou, 70cel ce nu vorbeste cu oamenii neamului rumânilor, râmlenii cei
pe care nu-i cunoaste, 71cel ce-si petrece păstrători ai înțelepciunii lumii dată la
zilele plângându-si de milă, 72cel ce nu începuturi de îngerii veghetori în
întreabă de frica să nu se facă de râs, scrierile
73cel ce nu riscă siguranța pentru
cele vechi:
nesiguranță pentru a-si îndeplini un vis”.
97„Lucrul bine început este pe
74Si multe alte pilde de înțelepciune
jumătate făcut.
dădeau preoții decenei poporului. 75Iar
98Caută să nu lasi lucrul neterminat.
femeile neamului erau prețuite pentru
armonia pe care o aduceau familiilor lor, 99Apele sunt hrana pământului si
pentru înțelepciunea si cumpătarea lor ca vorba bună e hrana sufletului.
stăpâne ale căminelor. 76Despre femei, 100Înțeleptul tace si face.
preoții decenei spuneau vorbele lăsate
neamului de către Bendisa, soața Lui
101 Tăcerea este impulsul creării
lăuntrice.
Zamolxe, Zâna Zânelor, astfel: 77„Un
popor se trezeste când femeile din 102Omul de onoare, doar o vorbă are.
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
neamul acela cunosc lumina Lui
118
Dumnezeu. 78Căci femeia, soața de viață
a bărbatului, are misterul lunii de pe cer, 103 Ia aminte că adesea drumul pe care
79unduirea apelor, 80blânda atingere a vrei să-l scurtezi este cel mai lung.
zorelelor, 81miscarea tremurândă a 104Frica ucide mintea, iar ura se naste
din frică. dinăuntru, casa fără bărbat e pustie pe
105Cel ce adună fir cu fir o să aibă cu dinafară.
grămada. 129Bărbatul păzeste ogorul si femeia

106Omul harnic, muncitor, de pâine nu bătătura casei.


duce dor. 130Călătorului îi sade bine cu drumul.

107Pe târâie brâu nu poți să contezi. 131Ce-a fost a trecut, ce-o mai fi o mai
108În loc de milă să impui respect. veni.
132Cele bune să s-adune, cele rele să
109Ai carte, ai parte.
se spele.
110Nu te îmbăta cu apă rece.
133Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu
111Lasă să te laude altul, nu gura ta.
împrumută.
112Apa cât de mare vine, piatra tot în
134Le este frică de adevăr doar acelora
vad rămâne. care trăiesc în minciună.
113Apa curge, pietrele rămân.
135Nu strânge lucruri de care nu ai
114Apa stătătoare poate fi înselătoare. nevoie.
115Apele mici fac râurile mari. 136Ce poți face astăzi nu lăsa pe

116Nu pune toate la inimă. mâine.


117Cine are ochi pizmasi, chiar lui 137Omul gospodar îsi face vara sanie

însusi i-e vrăjmas. si iarna car.


118Aschia nu sare departe de trunchi. 138Bate fierul cât e cald, că de se va
răci în zadar vei munci.
119 Pe calea luminii vei întâlni si
139Ce poți face singur nu astepta de la
izvoare cu apă vie.
alții.
120Un prieten bun nu se găseste la
140Nu clădi pe nisip.
capăt de drum.
121Ia aminte să nu-ți tai singur creanga 141 Ce semeni aceea răsare si aceea
de sub picioare. culegi.
122Ața se întinde până se rupe. 142Fii fericit si lumea din jurul tău va

123Economia se face încă de la


fi fericită.
începutul sacului nu doar la sfârsitul lui. 143Iubeste si vei fi iubit.

124Bărbatul după muiere si copilul 144Ce faci te face.


după mamă se cunosc. 145Munte cu munte se-ntâlneste, dapăi
125Binecuvântarea părinților întăreste om cu om.
casele copiilor. 146Ce ție nu-ți place altuia nu-i face.
126Omul se leagă de inimă. 147 Cine adună la tinerețe are si la
127 Pânza bună nu stă în înfloritură, ci bătrânețe.
în țesătură. CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
119
128Casa fără femeie e pustie pe
148 Cine face lui îsi face, cine dă lui îsi 168 Dumnezeu găseste o ramură joasă
dă. pentru pasărea care nu poate zbura.
149Prietenul la nevoie se cunoaste. 169Ziua bună de dimineață se

150Cel ce iubeste iartă. cunoaste.


170Prin muncă si stăruință, vei ajunge
151Dragostea este ca o grădină tânără:
trebuie îngrijită si întreținută cu atenție la dorință.
ca să dea rod. 171Cine nu a construit o casă, n-a dat

152Dumnezeu este treaz. nastere unui copil si nu a sădit un pom, a


trăit degeaba.
153Cine nu-i dator e bogat.
172La tinerețe să fii drăgăstos, la
154Adevărata avere a omului este
bătrânețe vesel, la orice întâmplare cu
înțelepciunea. îndelungă răbdare, în slavă cu smerenie,
155Omul învățat poartă întotdeauna la bogăție cu cumpătare, către toți cu
averea cu el. îndurare.
156Viața omului este ca o oglinda, 173Desteptul învață din greseala altuia.
daca el zâmbeste oglinda îi intoarce 174Omul învață din greseala lui doar
zâmbetul. atunci când se trezeste.
157De esti trist îi vei întrista si pe
175Vorba dulce mult aduce.
oamenii din jurul tău.
176 Fii recunoscător oamenilor care-ți
158Iubeste si ascultă-ți muzica inimii si
fac bine.
a sufletului.
177Răspunsul blând înlătură mânia.
159Ochii sunt poarta către suflet.
178 De esti bun cu oamenii si ei vor fi
160 Omul cu suflet mare e bogat, cel cu buni cu tine.
suflet mic este sărac.
179Ascultă si nu te mânia, ca să te poți
161Bine faci, bine găsesti.
îndrepta.
162 Zâmbeste oamenilor si ei îți vor 180E bine să cunosti ce este binele, dar
zâmbi. si mai bine este să-l urmezi.
163Cine gândeste bine îsi sădeste trăiri
181Cine mănâncă până se
de mulțumire. îmbolnăveste, posteste până se
164Când doresti ajutorul oamenilor însănătoseste.
aminteste-ți că ai mulți prieteni pe care 182Nu da binelui cu piciorul, că pe
nu-i cunosti. urmă îi duci dorul.
165Extazul leagă omul cu Dumnezeu.
183Vorba multă, sărăcia omului.
166 Ce-i frumos si lui Dumnezeu îi 184Munca înnobilează pe om.
place.
185Femeia harnică ține casa cu fusul.
167Cum e fața linistită a izvorului
186Vulturul nu trăieste în cuib de
curat, asa-i viața celui care e cu Cerul
împăcat. vrabie.
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
120
207 Cine sapă groapa altuia, cade singur
în ea.
187 Nu e omul niciodată bătrân, când e
208Inima omului i se citeste pe față”.
vorba de învățătură.
188Unde-s mulți, puterea creste.
209 Si din aceste vorbe de înțelepciune
lăsate din străbuni, se va hrăni de-a
Unirea face puterea. pururea înțelepciunea urmasilor tracilor.
189Pomul după roade se cunoaste, iar CAPITOLUL 6
omul după fapte. Poporul zeilor. Orânduirea vieții,
190Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă si-n obiceiuri, datini si sărbători ale dacilor.
traistă. Graiul strămosesc.
191Un bătrân înțelept e o comoară 1 Si poporul zeilor s-a asezat în tihnă
neprețuită. făcându-si din înțelepciunea străbunilor
192Dă-mi, Doamne, puterea tânărului fel de viață. 2Preoțimea decenee păstorea
si mintea bătrânului. cu inimă curată poporul. 3Mersul de la
pestera Apolovraci, pestera Lui Zamolxe,
193Neamurile si vecinii sunt dați de
la Sarmisegetuza era un drum mitic,
Dumnezeu, prietenii ți-i alegi singur. Calea Iluminării, Calea Lui Zamolxe, pe
194Greseala copilului tău să nu o treci care orice preot deceneu o parcurgea, cel
cu vederea, că se face obicei. puțin o dată în viața sa. 4Pe acel drum
195Chipul omului este oglinda merseseră uriasii, titanii, tătânii cei din
sufletului. vechime.
196Dacă vrei să prosperi un an, cultivă 5Iar oamenii îsi măsurau timpul si-si

cereale. 197Dacă vrei să prosperi zece ani, orânduiau viața după natură si semnele
plantează copaci. 198Dacă vrei să prosperi timpului. 6Asa stiau când era aratul si
timp de o viață, creste oameni. semănatul, când să urce sau să coboare
oile sau când să scoată stupii la vărat sau
199Gândeste si apoi treci la fapte, nu
să-i pună la iernat. 7Si tot la anumite
invers.
timpuri îngrijeau pomii si vița de vie. 8Se
200Unde-i mintea e si norocul. stiau zilele când se culegeau plantele de
201Norocu-i după cum si-l face omul. leac, sau când se făcea pețitul si
202Soarta omului este mereu în mâinile
logoditul, si când țineau sărbători de
aducere a berechetului. 9Se făceau nunți
lui.
cu daruri unde mirii se îndestulau ca să
203 Adevărata cunoastere duce la pornească bine căsnicia lor. 10Viața
credință. oamenilor mergea după rânduiala
204Treaba nu o faci cu graba. îndătinată. 11Si se stia când se schimbau
205 Tare-i bine si frumos, când e omul anotimpurile, când soarele zăbovea mai
sănătos. mult pe cer si când ziua era egală cu
noaptea. 12Anul îl împărțeau în
206Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n
douăsprezece luni după numele lor:
țara ta. gerar, făurar, mărțisor, prier, florar,
ciresar, cuptor, gustar, răpciune, Dumnezeu.
brumărel, brumar si undrea. 27În luna lui făurar era Ziua Ursului.
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
28Se cinsteau mosii de iarnă în amintirea
121
strămosilor. 29Apoi țineau sărbătoarea
În ceea ce înfăptuiau, dacii țineau
13
Dragobetelui, zeul cel tânăr al dragostei,
seama de zâne, zeițele neamului. 14Si la fiul Dochiei.
sărbători anume le cinsteau pe zeițe după
30Primăvara se întorceau păsările
cum se aflau. 15Unele erau tinere, precum
Floriile, Sânzienele, Drăgaicele si Ielele călătoare, ieseau mânjii, mieii si puii
care se arătau de cum venea primăvara păsărilor. 31Si era obiceiul ca lumea să
până sosea vara. 16Apoi de la venirea mănânce dimineața tare devreme ca să le
verii până la venirea toamnei erau Maica meargă din plin. 32De Sântoader lumea
Domnului Zamolxe, Muma Caloianului se
si Muma Pădurii. 17Iar de toamna până la spăla pe cap cu lesie cu iarbă mare.
33Flăcăii încurau caii si fetele dormeau
venirea iernii erau zeițele mai bătrâne,
despre care se credea că mureau odată cu peste noapte cu iarbă mare în cosițe.
mijirea iernii. 34În luna lui mărțisor, de Ziua

18Tot asa dacii îi sărbătoreau pe zeii Mărțisorului, fetele primeau ca dar


cei tineri, Dragobetele, Sântoader si mărțisoare. 35În această lună era ultima
Sângiorz, pe cei mai maturi, Sântilie, babă si se strângeau gunoaiele si li se
Sânpătru, Sâmedru, si pe cei bătrâni, dădeau foc. 36Si mai era obiceiul că
Mos Indrei, Mos Nicoară, Mos Ajun si primăvara când tuna prima dată a ploaie,
Mos Crăciun. lumea îsi dădea cu aur pe la frunte ca
semn de belsug si de berechet. 37Multe se
19Si iarna, la timpul potrivit, copiii
spuneau si despre Baba Dochia, Zeița
umblau cu sorcova si le urau oamenilor Mamă, a cărei zi era în prima zi din luna
de bine. 20Cei, până la sase ani, mergeau lui mărțisor. 38Si tot în luna lui mărțisor
la moase, de-i da de grindă, în semn să se sărbătorea si Ziua Preoteselor Vestale,
crească mari. 21Si le puneau copiilor pe tinere virgine. 39Si era si Sâmbra Oilor
cap un covrig mare cu o monedă de aur sau Ziua Sarpelui, atunci când bărbatul
înfiptă-n el si-i săltau de trei ori în sus. casei aprindea Focul Viu în sobă frecând
22Si lumea petrecea cu moasele.
între ele două lemne uscate. 40De
23În ajunul Bobotezii, în luna lui gerar, Măcinici, ziua când murea Baba Dochia,
se postea, iar la Bobotează, preoții oamenii îsi aminteau de sufletele mosilor
dacilor umblau cu botezul întru curăția si strămosilor si mâncau colăcei cu miere
sufletelor si dezghețarea apelor. 24Fetele si nucă.
luau fire de busuioc crescut la fereastră, 41La Pasti, în luna lui mărțisor, când
si le puneau noaptea sub streasina casei. ziua era egală cu noaptea, sărbătoarea
25Si de cădea bruma pe ele era semn că
primăverii, oamenii aprindeau lumina că
fata se mărita. 26A doua zi, după era ziua ridicării la cer a sufletului
Bobotează, se sărbătorea Ziua lui Ion străbunului Zamolxe. 42Si petreceau cu
întemeietorul din dinastia împăraților mese bogate, flăcăii plesneau seara din
Lui bice si în puterea nopții strigau fetele
nemăritate de Ziua Focului, de Alimori La Rusalii, în luna lui ciresar, când
54
când se dansa si se cânta în jurul focului. cobora duhul înțelepciunii Lui Zamolxe,
Si când focul se mai domolea săreau peste neamul întreg, erau mosii de vară,
peste foc si strigau zeul nemuririi: cea mai mare sărbătoare a poporului.
Alimore! Alimore! 43Apoi, după câteva 55Atunci jucau cetele de călusari care-i
zile era Ziua Cucului, Bunavestirea, când vindecau pe mulți. 56Sărbătoarea dura
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
122 câteva zile si se făceau târguri de mosi.
începea cucul să cânte. 44Înainte de a 57Si în straie de sărbătoare, oamenii,
auzi mai ales femeile si copii, mergeau
primul cântec de cuci oamenii se dimineața la cimitire unde sub lespezi
îmbrăcau curat, erau veseli si cu gânduri stătea cenusa străbunilor. 58Că dacii îsi
bune. ardeau morții. 59Atunci se împărțeau
45Si la Joimari, Joia-Mare a Pastilor, colacii, se dădeau de pomană vase si
se împărțea pomană pentru sufletele ustensile pentru gospodărie, acolo lângă
străbunilor, mai ales linguri, străchini si crucile morților care aveau pe ele făcută
oale. 46Copiii umblau cu joimărica si Crucea Lui Zamolxe cu floarea vieții
cereau ouă. 47Si la Vinerea-Mare dacii încrustată pe ea. 60Se rostea cu piosenie
roseau ouă si se trecea pe sub Crucea Lui numele celui îngropat si se spuneau
Zamolxe. 48De Pasti oamenii îsi spuneau întâmplări din viața omului acela. 61Si
„Zamolxe a înviat” si li se răspundea asa ei țineau vie credința în străbunii
„Adevărat a înviat”. 49De Pasti se neamului care dormeau sub grui. 62Iar
ciocneau ouă semn că oamenii renăsteau străbunul Zamolxe îi veghea din cerul
din oul cel mare al începuturilor lumilor. Său de purpură.
63În Ziua de Sânziene, când era Ziua
50La Florii, sâmbăta, în luna lui prier,
copiii se duceau după joarde de răchită, Amuțitului Cucului, în luna lui ciresar,
iar duminica o duceau la templu sau la fetele adunau flori de sânziene si făceau
vatra dacică unde preotul o binecuvânta. din ele coronițe rotunde pentru fete si
51Apoi lumea se încingea cu răchită ca să
sub
nu-i doară salele. formă de cruce a Lui Zamolxe pentru
băieți, si făceau si apă de dragoste si
52De Sângiorz, anul nou al ciobanilor,
jucau în hora Sânzienelor. 64De Sânpătru,
în luna lui prier, se formau turmele si în luna lui ciresar, se împărțeau mere.
începea păstoritul care dura până la
65Când era secetă în luna lui cuptor
Sânmedru, Ziua Soroacelor, în luna lui
brumărel, când se făceau socotelile după paparudele umblau din curte-n curte, iar
învoielile luate la Sângiorz. de Sântilie, se dădea pomană porumb
53Si tot primăvara în prima zi din luna
fiert pentru sufletele străbunilor. 66Si
lui florar era ziua de arminden când oamenii nu lucrau de Sântilie, la mijlocul
oamenii se spălau pe față cu roua verii, când se făceau nedei.
dimineții si-si puneau la porți ramuri 67În luna lui gustar era Sărbătoarea
verzi de armindeni, iar tinerii le asezau la Muntelui, schimbarea la față a
porțile fetelor iubite ca să le pețească. oamenilor, tot asa ca si pe vremea Lui
Zamolxe Arianul. 68Si mulți se strângeau 81Si se făceau daruri copiilor, asa cum
pe munții cogaioni, munții sacri. 69Mii era
de obiceiul de pe vremea lui Crăciun, tatăl
oameni urcau pe muntele cel mare al Lui Zamolxe.
carpilor, pe vârful Toca, de unde vedeau 82După Sărbătoarea Crăciunului
umbra piramidei, pe locurile unde în urmau douăsprezece zile si nopți de voie
vechime trăiseră uriasii. 70În acea zi bună când se credea că firea omului
apărea uneori si Calea Cerului care arăta renăstea. 83Cetele de flăcăi colindau cu
sufletului omenesc drumul spre plugusorul si cu sorcova întru înflorirea
Dumnezeu. vieții omenesti. 84Atunci se mergea cu
71Mosii cei mari păzeau fulgerul si steaua în amintirea îngerilor veghetori,
deschideau poarta dintre vară si toamnă. cei veniți din stele, părinții tătânilor,
72Toamna începea când ziua era egală cu uriasii neamului. 85Si se credea că asa se
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI reîntemeia lumea din Dumnezeu Tatăl si
123 Domnazâna Mama Dumnezeea.
noaptea. 73Si atunci era Ziua Crucii Lui
86Femeile tinere găteau cu plante de
Zamolxe, sau Cârstovul viilor când se
făcea culesul viilor în luna lui răpciune. leac. 87Si era obiceiul ca femeile să
74Se credea că de Ziua Crucii se adunau
poarte pe cap coronițe din plante de leac,
serpii pentru împerechere prin alunisuri. bărbații le aveau la gât si puneau
coronițe
75Apoi erau mosii de toamnă, în luna
si pe gâtul animalelor si pe porți.
lui brumărel, înainte de Sâmedru,
88Decuseară bărbații lăsau la templu
Sumedru, când începea iarna pentru
păstori. 76Atunci se împărțeau ofrande si unelte de lucru si arme ca să fie
erau invocate spiritele străbunilor să binecuvântate, iar femeile aduceau
aducă spor si belsug în casă si sănătate. ustensile de bucătărie tot pentru
binecuvântări. 89Preoții si preotesele la
77Toamna, în luna lui brumar, era si
temple, îmbrăcați în strai alb, pregăteau
Ziua Lupului când dacii îl sărbătoreau pe vase în care ardea focul sacru dacic.
Marele Lup Alb, protectorul neamului.
90Si când oamenii se adunau la
78Si se aprindeau multe focuri sacre la
temple cinstind cutezanța lupului si templu, preoțimea primea ofrande plante
nemurirea neamului. de leac, vase cu miere si fructe. Toți cei
prezenți primeau binecuvântări si asa se
79Si de Crăciun, sărbătoarea Lui
schimbau luminosi la față.
Zamolxe, în luna lui undrea, indrea, luna
91Iar bărbații stăteau separați de femei.
lui Mos Indrei, copiii umblau cu
92Pe rând îngenunchiau în fața focului
bolindețu si femeile coceau colaci,
crăciunii, colindeții, pe care-i dădeau sacru bărbații în vârstă, bărbații tineri,
cetelor de colindători cu capra sau cu femeile în vârstă, femeile tinere si copiii.
93Si făceau promisiuni Lui Zamolxe când
țurca, cu ursul, brezaia, cerbul sau cu
mosii. 80Se credea că atunci se bărbații spuneau: „În numele Lui
deschideau cerurile si cei curați cu inima Zamolxe vom fi si mai harnici si vom
îi puteau vedea pe zeii lumii de dincolo. apăra hotarul mai bine”. 94Iar femeile
ziceau: „În numele Lui Zamolxe vom munții din mijloc era chipul Lui
avea grijă de casă, de familie si de Zamolxe
animale”. 95Apoi toți ieseau la focul făcut din piatră de către Dumnezeu. 109Si
sacru de afară si făceau două grupuri, cel se credea că soarele era ochiul Lui
al bărbaților si cel al femeilor. 96Cu toții Dumnezeu si mulți se închinau la
ridicau mâinile spre cer, făceau jurăminți răsăritul soarelui cu semnul Lui
apoi grupurile se uneau si se îmbrățisau. Zamolxe.
97Si intrau în templu să continue 110La hore oamenii spuneau: „Bate
sărbătoarea unde preoții si preotesele hora din picioare să răsară iarăsi soare,
stăteau separat la masa lor. 98Urma bate hora tot pe loc să răsară busuioc”.
dansul fetelor care purtau pe cap stergare 111Asa ei chemau lumina să risipească
albe, cu dungi rosii la capete. 99Pe supărarea si întunecimile sufletesti.
stergare se asezau pâini. 100Apoi intrau 112Poporul zeilor s-a întărit în frăție de la
băieții mai mici care dăruiau un ban inimă la inimă. 113Si viața omului, de la
fiecărui bărbat rudă si fetițele care botezul copilului până la moartea
dăruiau la femeile rude un lucrusor făcut bătrânului, era cuprinsă în legile vieții.
de mânuțele lor. 101Fetițele împleteau 114Pruncii erau botezați în natură sau
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
124 la templu si li se dădeau nume cu care
ghirlande de flori pe care le puneau pe părinții vroiau să-i predestineze, nume
capul preoților si preoteselor la alegerea stiute din mosi-strămosi. 115Iar acei
lor. părinți care doreau ca pruncii lor să fie
născuți din foc îi treceau prin foc, pentru
102Urma masa comună la care fete
Zamolxe, sărind cu copiii în brațe pe
tinere serveau mâncăruri alese. 103La deasupra focul sacru dacic. 116Zorile,
plecare, spre casele lor, oamenii luau o zeițele destinului, erau întrebate despre
mână de cenusă din focul sacru să o viața ce va să vie a pruncului.
împrăstie pe pământurile lor ca să dea
117Iar căsătoria omului era legarea de
rod bun. 104Spre dimineață unii oameni
se întorceau si preoțimea îi stropea cu suflet a bărbatului de femeie si a femeii
picături din roua dimineții. de bărbat. 118Căsătoria se făcea la focul
sacru unde cei doi îsi jurau credință cu
105Asa dacii urmau ritualuri si asa
mâinile împreunate deasupra focului.
intrau în curgerea armonioasă a vieții în 119Si unii miri mai jurau si cu mâinile
ritmurile naturii si în cele ale corpului, puse pe trunchiul unui copac gros si
minții si sufletului omenesc. 106Si asa ei sănătos, mai ales bradul. 120Era obiceiul
se alăturau trăirii vieții omenesti în ca înainte de căsătorie să se facă
lumină. purificarea corpurilor si a minții mirilor,
107Când se mergea la sărbători pe când ei se spălau în ape limpezi si
munții sacri cogaioni se credea că munții priveau cerul nemărginit, lăcas al
aceia sunt osia lumii si stâlpi ai cerului. spiritului omenesc.
108În ținuturile carpilor era muntele
121La împlinirea vremii omului, atunci
Rarău, soarele care alungă răul, iar în când se pleca pe tărâmul celălalt se
făceau sărbători pentru cei adormiți întru
Domnul. 122Si după ce i se ardea corpul întru nemurirea lor. 132Li se dusese
celui mort cenusa i se punea în urnele vestea în toată lumea că erau oamenii
funerare care erau îngropate fie în curțile luminii, iar cavalerii zamolxieni
caselor, fie în cimitire, unde stăteau la un cutreierau lumea si duceau cu ei lumina
loc cu urnele celor înrudiți prin neam. poporului zeilor si o dădeau bucurosi si
123Dar mulți oameni lăsau cu gură de altor neamuri.
moarte ca cenusa trupurilor lor să fie 133Odată, niste preoți decenei, au mers
presărată pe glie, pe văi, prin păduri, pe în munți la Simin, Marele Preot de
dealuri si peste munți sau ape, ca ei să atunci. 134Acolo au aflat că undeva pe
fie munții cei înalți ai carpilor de la răsărit
alături de Dumnezeul din natură. 124Si se găseau oameni care încă mai vorbeau
despre cei plecați la ceruri se credea că în graiul strămosesc de pe vremea lui
sau Zamolxe. 135Iar Marele Preot s-a sfătuit
dus acolo doar pentru un timp, ca apoi cu ei si au hotărât să meargă la acei
ei să vină înapoi pe pământ întru oameni să-i cunoască.
întruparea sufletelor. 125Focuri ale
136Condusi de călăuze, sapte preoți
nemuririi erau aprinse pe locurile unde se
afla cenusa celor plecați pentru a-i decenei si însusi Marele Preot Simin,
chema care era în puteri, au ajuns acolo. 137Si
la întrupare. mare le-a fost mirarea când au găsit sate
întregi si oameni care trăiau după legile
126Si mulți se pregăteau temeinic
cele vechi ale Lui Zamolxe si aveau
înainte de plecarea lor din lume. 127Erau preoți pe măsura lor. 138Iar graiul le era
bătrâni care, cu gândul la Dumnezeu, se vechi de când lumea si ei îl numeau
spovedeau la brad, pomul sacru al prisca. 139Atunci preoții decenei au stat
Bendisei, si făceau o gaură la rădăcina cu ei la sfat ca să-i asculte pe acei
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
125 oameni ai munților cum grăiau si mare
copacului la care îsi spuneau tainele, le-a fost uimirea ce au auzit.
apoi 140Si Arian, unul dintre preoții lor, a
o astupau cu pământ ca gândurile lor să spus: „D’apăi noi sântem aci în munț dă
intre în seva bradului si să se când’i lumia lumie. 141Sî obiceaiurile
înfăptuiască nostre sânt pă măsură. 142Amu istim
în viața viitoare odată cu cresterea lui. multie dân vreamurile dădămult când pă
128Se puneau în genunchi cu fața spre pământ domnia Ler împărat. 143Sî dă
răsărit si spuneau rugăciuni lăsate din când Domniezău îmbla pă pământ cu
mosi-strămosi. 129Iar cei care nu omini. 144Sî păstrăm dă la mosi’strămosi
ajungeau la temple aplecau vârfurile la graiul lor că ase vorbiau ei sî ase o
brazi si făceau templu din ei si aduceau vorbitu sî străbunul Zamolxe, zăul
muguri de salcă si apă vie de izvor si o nostru. 145Sî multi să povestiesc dăspre
beau. 130Si-si pregăteau astfel drumul acei omini dân vechimi”.
către lumina din lumea de dincolo. 146„Să ne spui si nouă despre acele
131Multe alte obiceiuri, datini si legende” l-a rugat Simin, Marele Preot.
sărbători țineau oamenii poporului zeilor 147Si Arian a continuat: „Apăi amu,
dămult, tari dămult, pă timpu când străbunul Zamolxe.
Zamolxe încî nu să născusă irau părințî 160În altă zi sătenii le povesteau celor
Lui, tătânele Crăciun Arheu’ sî mumă’sa veniți legendele vechi de când lumea
Vetra. 148Sî Crăciun o rugatu pă Zoda, o despre Ler împărat si despre regii
prioteasă d’atunci, să chemi ia la focul nestiuți
viu să să întrupezi un suflit mari. 149Sî ai lumii.
Crăciun o stiutu dăspre Zamolxe cel CAPITOLUL 7
Bătrânu, Mosu cel dântre uriesi. 150Ase Dacii si galii cheamă Spiritul Lui
s’o născutu Zamolxe dân spița dă suflit a Zamolxe să lumineze lumea. Profeția
lu’ Ler împărat. 151Sî apăi Zamolxe o revenirii Lui Zamolxe.
agiunsu preot al Lu’ Domniezău, zăul cel
mari cari hălăduiesti pă vârfurile 1 Si văzând dacii câtă lumină a Lui
munțâlor sî cari să mai cheamă sî Dumnezeu se afla în neamul lor, se
Omniezău. 152 În dimineața ceia, când gândeau cu milă de oameni ca ea să fie
mumă’sa l’o născutu pă Zamolxe, tocmai dată întregii lumi. 2Dar asteptau un semn
răsăria soarili. 153Sî tatăl Lui, cari să ceresc ca asa să stie când să cheme
numia Crăciun, L’o’nchinatu pă Spiritul Lui Zamolxe.
Zamolxe 3Triburile tracilor si galilor de la sud
Lu’ Domniezău. 154Sî dă mic copchil, de fluviul Istru continuau să se
Zamolxe ira tari sprinten la minti sî războiască între ele. 4Si unii gali au fost
tătânele Crăciun istia că va agiunge om forțați să treacă fluviul Istru la daci.
mari sî înțăleptu în neamul rumânilor. 5Mulți ani au trecut si galii s-au
155Apăi ase a sî fostu, că Zamolxe o amestecat cu dacii si au format un singur
cutreiratu pân lumie s’o dăprinsu tăt ce neam, tot asa cum fuseseră în vremurile
ira mai bun dă la omini undi s’o dusu. de demult. 6Asa galii au cunoscut si ei
156Când s’o’ntorsu acasă Zamolxe o datu lumina învățăturilor Lui Zamolxe, iar cei
lumina Lu’ Domniezău neamului sî o cu har, dintre ei, au fost inițiați în
făcutu o casă mari undi să adunau cei preoție.
înțălepțî sî acolo mulțî omini o’nvățatu
7Si au cugetat dacii si galii că ar fi
ce e bini păntru alțî sî or fostu făcuțî
bine să dea învățăturile nemuririi întregii
acolo mulțî preoțî sî priotese. 157Sî ase
lumi. 8Atunci un sobor, de preoți si
s’or dăprinsu rumânii cu hărnicia sî
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI preotese, s-a adunat la Sarmisegetuza.
126 9Acolo au ales doisprezece dintre ei, sase
cinstea, cu vitejia sî viața cea bunî bărbați si sase femei, să meargă pe vârful
ominească. 158Apăi Zamolxe o făcutu muntelui, acolo unde Zamolxe fusese
lejile după cari tot neamul s’o adăpatu cu incinerat, deasupra pesterii de la
apă vie păntru suflit. Sî ase lumina sî Apolovraci. 10Si pe culmea acelui munte
ceriul dân inema omului s’or înmulțâtu au aprins focul nemuririi dacice. 11Si
în vac dă vac. Iaste adăvăru’”. vreme de sapte ani l-au ținut nestins
159Toți cei de față s-au minunat auzind
chemând Spiritul Lui Zamolxe. 12Sute si
vorbele preotului Arian si se gândeau cu sute de preoți si preotese au făcut cu
credință că în acel grai vorbise si rândul veghind focul sacru dacic. 13Si asa
prin invocații si rugăciuni, preoțimea a Dumnezău sau Omnezău al străbunilor
trimis la Dumnezeu dorința neamului nostri, Zăul Cel Mare al munților celor
dacilor ca Spiritul Lui Zamolxe să revină aproape de cer. 29Iar după întruparea Lui
în lume. Zamolxe va veni un timp când se va
14Iar când timpul chemărilor lor s-a întrupa si Cavalerul trac care se va numi
încheiat, a venit acolo Simin, care era Decebal”.
atunci Marele Preot, împreună cu nevasta 30Si la acel timp se stia că unii din
sa Andra preoteasa. 15Si Marele Preot, galii scordisci, trăitori în Tracia,
vestitor de vreme, a prorocit de față cu trecuseră apa în Asia Mică unde
toată mulțimea, astfel: 16„Va veni un întemeiaseră statul Galația. 31Apoi, la o
timp când Domnul Dumnezeu va trimite vreme unii dintre urmasii acestor gali au
pe pământ spiritul unui om care va coborât mai către sud ajungând pe
schimba lumea. 17Pământul, apa si focul locurile vecine cu cele ale iudeilor. 32Si
îl vor ajuta. 18El va fi Fiul Lui Omnezeu acele pământuri, unde galii s-au asezat,
Cel care locuieste pe vârfurile înalte ale s-au numit Galileea după numele
munților sacri, cogaionii. 19Si El va fi neamului galilor.
Fiul Omului si Iisus se va numi. 20Cu 33Au trecut anii si Simin, Marele
puterea de sus El va fi lumina neamurilor Preot, care-l cunoscuse pe Deceneu,
si pruncul Domnului. 21Si Iisus va ajunsese foarte bătrân si era gata să
propovădui Iubirea si Legile pe care noi treacă marea preoție lui Cerion. 34Asa la
dacii le stim de la străbunul Zamolxe. Sarmisegetuza au fost chemați preoți si
22Iar lumea îl va cunoaste cu numele
preotese din toate pământurile tracilor.
DOMNUL E CU NOI, căci prin El
35Era Ziua de Sânziene când Marele
Domnul cel Mare va fi printre noi si Iisus
va avea Duhul Lui Dumnezeu. 23Iar Preot Simin le-a vorbit tuturor astfel:
părinții Lui vor fi o mamă din neamul „Bun sosit popor de la izvor! 36De-acum
galilor si un tată din neamul tracilor”. vremea s-a scurtat si mult timp nu mai
este până când va sosi pe lume zeul
24Toți s-au minunat ascultând cu luare
Zamolxe întrupat în om. 37Si vă spun să
aminte vorbele Marelui Preot Simin care luați aminte de-a pururea că noi avem
a mai zis: 25„Si mai aflați că pruncul ce sapte oameni, ca modele de urmat, iar ei
va veni este speranța lumii să nu piară sunt stăpânii a sapte ceruri. 38Primul
din cauza răutăților oamenilor si dintre ei este zeul Zamolxe, străbunul
strâmbătății vieților lor. 26Vor fi rătăciri care ne-a arătat calea nemuririi. 39Al
si multă suferință până când, după mult doilea model este zeea Bendisa, soața
timp, oamenii vor înțelege înțelepciunea Lui Zamolxe, Zâna Zânelor; ea este calea
CARTEA LEGII STRĂMOSESTI
127 bucuriei vieții. 40Al treilea model este
Trimisului Lui Dumnezeu, întruparea Marele Lup Alb, omul curajului, dar si al
Lui păcii; el este si va fi în veac de veac
Zamolxe. 27Si cu El Domnul va fi cu noi. păzitorul neamului nostru. 41Al patrulea
28Că Domnul Cel Preaînaltul, Domnul
model este Iisus, cel ce va să vie ca
Înțelepciunii, Domnul Zău, totuna este întrupare a Lui Zamolxe; Iisus va fi omul
cu căii iubirii de oameni, încununarea iubirii
Lui Dumnezeu. 42Al cincilea model este oameni. 4Si Le-a vorbit îngerilor: „Este
Cavalerul trac cel care ne arată calea vremea să le mai amintim oamenilor ce
virtuții, demnitatea, justiția cum spunem este iubirea. 5Doar ei asa se apropie mai
noi dacii. 43Iar al saselea model este mult de lumina Noastră. 6Voi stiți ce
părintele Deceneu, om al înțelepciunii si aveți de făcut. 7Atunci când duhurile
al judecății celei drepte. 44Si modelul cel voastre îngeresti coboară pe pământ, sunt
mai înalt îl aflăm în Dumnezeu si si Eu cu Voi în duh”.
Domnazână, care sunt una. 45Calea Lor 8Apoi Domnul S-a dus în partea cea
îndumnezeieste omul, dându-i tezvie palidă a cerurilor unde erau sufletele cu
sufletului, care în om este ca diamantul lumină palidă, si chiar si fără lumină. 9Si
care se slefuieste neîncetat”. le-a spus lor: „Este vremea să le mai
46Si de la acel timp înainte dacii trăiau amintim oamenilor ce nu este iubirea.
în speranța că străbunul Zamolxe va veni 10Voi stiți ce aveți de făcut”.
cândva printre ei. 47Preoții si preotesele 11Si Domnul s-a întors în limpezimea
tuturor tracilor Îl chemau adesea pe luminii în cerul de purpură să privească
Zamolxe la focul nemuririi dacice si cele ce vor urma.
ridicaseră deja altare Lui Iisus, desi El
12Era vremea împăratului roman
încă nu se născuse.
Octavianus Augustus, nepotul lui Iulius
48Domnul Dumnezeu si Dumnezeea
Cezar. 13Tiberius, fiul adoptiv al lui
se aflau în cerul Lor de purpură în Focul Augustus, anexase regiunile din Balcani.
Viu si în lumina cristalină si stiau toate 14Romanii erau puternicii zilei si stăpânii
cele care vor urma. unui vast imperiu.
☼☼☼☼☼☼☼☼
128 15Tracia, pământul aflat la nord de
CARTEA IUBIRII DE OAMENI Grecia, intrase de mai mult timp în sfera
sau de influență a Romei, dar nu era
CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI provincie romană. 16Locuitorii Traciei
sau cunosteau si cultura elenă, mulți dintre ei
EVANGHELIA DACILOR vorbeau si limba greacă.
CAPITOLUL 1 17Clanul Cogaion, aflat în aria
Dumnezeu în cerul de purpură. Despre Munților Haemus, era binecunoscut în
Pandera din Tracia. Cultul străbunilor toată Tracia. 18Din clanul Cogaion făcea
tracilor. Pandera în Galileea. Fecioara parte si Tâcu Pandera, păstor de munte si
Maria. om cucernic în credința Lui Zamolxe.
1 Dumnezeu, Tată si Mamă, se afla în 19Tâcu îl crescuse pe fiul său Tiberiu

limpezimea luminii în cerul de purpură. Iuliu în spiritul iubirii Lui Dumnezeu.


2Si Domnul i-a chemat la El pe îngerii 20Familia lor urma cu străjnicie

cei mari, pe Osiris si pe Isis, soția Lui, si Decalogul Lui Zamolxe, Legile Lui
pe Horus, fiul Lor, si pe Melchisedec, si Zamolxe si toate învățăturile mostenite
pe Zaratustra, si pe Zamolxe cu soția Lui din mosi-strămosi.
Bendisa, si pe alții. 3Si se gândise 21La maturitate Tiberiu Iuliu Pandera,
Domnul să mai limpezească apele printre căruia cei cunoscuți îi spuneau de obicei
Iuliu, era un bărbat voinic care mânuia Când a sosit la Atena, unde vroia să
36
cu mare îndemânare arcul si lancea, fiind se înroleze în armată, Tiberiu Iuliu
neîntrecut în luptele cu sabia si scutul. Pandera a luat legătura cu garnizoana
22Într-o zi Iuliu i-a spus tatălui său romană de acolo. 37Comandantul ei a
Tâcu: „Vreau să mă angajez în armata aflat astfel că tânărul trac dorea să
romană”. slujească în armata romană. L-a privit pe
23Tatăl i-a răspuns: „Ai aproape Pandera din cap până-n picioare si a
optsprezece ani, esti bărbat în toată firea. constatat aptitudinile lui fizice deosebite.
Să mergi sănătos băiete. Sunt încredințat 38Si comandantul i-a spus: „Te trimit
că te vei întoarce teafăr. 24Un singur la instructaj, apoi te angajăm soldat
lucru îți cer cu străjnicie – nu uita roman. 39Si îți vom zice Pandera, că
niciodată Decalogul Lui Zamolxe si avem destui soldați cu numele Tiberius
păstrează legile străbunilor nostri! 25Si si
asa Dumniezău si Zamolxe vor fi mereu Iulius”. 40Comandantul i-a scris lui
CARTEA IUBIRII DE OAMENI Pandera o trimitere către scoala de
129 instructaj si Pandera a mers acolo însoțit
cu tine ca să te apere si să te de un soldat roman.
binecuvânteze”.
41Când a sosit la câmpul de instrucție,
26„Voi face precum îmi spui”, si-a
al cohortei romane, Pandera a întâlnit si
asigurat Iuliu tatăl. alți recruți veniți din multe ținuturi ale
27Cu o seară înainte de ziua plecării imperiului roman. 42Si mulți îl credeau
lui Iuliu, familia si prietenii au aprins grec pentru că Pandera vorbea limba
Rugul Lui Zamolxe, ajutați de un preot greacă foarte bine. 43Treptat Pandera a
deceneu. 28Si s-au rugat cu Rugăciunea observat că limba latină a romanilor se
Domnească: Tatăl Nostru Dumnezeu, apropia mult de limba lui maternă, traca.
Mama Noastră Domnazâna, 29Voi care 44După instructajul de trei luni
trăiți în lumină, înțelepți sunteți în cer Pandera a revenit la Atena unde a fost
si angajat soldat roman cu sâmbrie pe o
pe pământ. 30Astept darul înălțării perioadă de douăzeci si cinci de ani.
Voastre în mine. 31Vreau să primesc 45Dar curând a fost transferat de la Atena
harul Vostru în fiecare zi. 32Lumina la o garnizoană romană din orasul Sidon,
Voastră să-mi fie ca pâinea de zi cu zi. în Fenicia, unde Pandera a rămas un
Să-mi dea înțelepciune sufletului care timp. 46Acolo a învățat repede limba
sămi feniciană care îi va folosi în Iudeea, căci
lumineze cu putere viața. 33Tată se asemăna cu cea aramaică.
Dumnezeu si Mamă Domnazână rogu-
47Dar, cunoscându-i-se aptitudinile de

să-mi dați binecuvântarea Voastră cu arcas, Pandera a fost trimis la Ierusalim,
lumină să pot trăi în înțelepciune, la cohorta Sagittariorum, alături de un
mulțumire si har 34si focul din inimile grup de soldați din Fenicia, ca să
voastre să fie si în inima mea. 35Asa să slujească în Iudeea.
fie, asa să fie, asa să fie, zău. 48Când Pandera a sosit la Ierusalim,
toți l-au crezut că era fenician. 49Si a atenția omului care o impresiona asa de
primit sarcini de lucru în localitatea mult. Si si-a pus un văl pe cap si pe față,
Nazaret din Galileea împreună cu doi si a iesit la poarta casei.
soldați cu care venise din Fenicia. 62Nu a trecut mult timp si Pandera si-a
50Pandera trebuia să păzească casa unui
făcut apariția în curtea palatului
aristocrat, de origine greacă, pe nume aristocratului Filias. Trebuia să meargă
Filias. Aristocratul si familia lui se cu treburi la comandamentul garnizoanei
temeau de iudei că ei îi sprijineau pe romane din Nazaret.
romani.
63Când Pandera a iesit pe poartă a
51Si Domnul se afla în limpezimea
observat-o pe fecioara, care părea că
luminii în cerul de purpură si privea la asteaptă pe cineva. 64El stia prea bine că
oameni. va trece linistit pe lângă ea si nu-i va
52La acel timp, în Nazaret, trăia Maria, putea vede fața. 65Asa era obiceiul la
o fecioară de saisprezece ani care locuia iudei, dar el ar fi fost curios să vadă ce se
peste drum de casa aristocratului Filias. ascunde sub acel văl.
53Aproape în fiecare dimineață Maria îl 66Când Pandera s-a apropiat de fată, el
vedea pe Pandera în grădină când el se era hotărât să-si continue drumul, dar
ruga la zeii lui. 54Si Maria se gândea: mare i-a fost surpriza când ea si-a
„Trebuie să fie un om bun dacă face asta. descoperit fața si i-a zâmbit. 67Tânărul a
Asa un soț as vrea si eu să-mi trimită crezut că fata a făcut aceasta către cineva
Domnul. 55Dar părinții mei m-au logodit care venea în urma lui, dar privind înapoi
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
130 a constatat că nu era nimeni.
cu Iosif. Si eu nu vreau să-i fiu soție. 68Si si-a zis Pandera în gând: „Mie mia
56Doamne, nu stiu cum să scap de asta! zâmbit. Este o fată frumoasă, si chiar
Nu văd nici o posibilitate”. îmi place foarte mult de ea. Este iudee,
57Si Mariei i-a încolțit în minte un iar eu sunt soldat roman, si mai am mult
gând al speranței: „Ce-ar fi ca într-o zi timp până să fiu lăsat la vatră”.
să-l cunosc pe acest om? Poate că mă 69Si tot drumul, până a ajuns la
poate ajuta cu ceva? Este din armata garnizoană, Pandera s-a tot gândit la
romană si ei au mare putere aici la noi. evenimentul dimineții: „Fetei îi place de
Poate că-l va îndupleca pe logodnicul mine. Altfel de ce mi-ar fi arătat chipul?”
meu Iosif să renunțe la mine?” 70Mai târziu, când Pandera a revenit la
58A doua zi Maria l-a văzut iarăsi pe casa aristocratului Filias, el si-a reluat
Pandera când îsi făcea rugăciunile de preocupările obisnuite. 71Aproape că-si
dimineață. 59Si după ce el a terminat, scosese din minte cele întâmplate
fata dimineața, crezând în neputința unei
s-a îmbrăcat într-o rochie albă legături între el si fecioara văzută.
feciorelnică. 60Ea îi stia deja obiceiul lui 72În schimb Maria a fost toată ziua
Pandera că, în scurt timp după rugăciune, gânditoare la întâlnirea ei cu soldatul
el va pleca de acasă. roman. 73Si-si spunea: „Este un bărbat
61Maria era hotărâtă să atragă cumva frumos. Si mai presus de toate este un
om cucernic. L-am văzut mereu cum se tracă a lui Pandera. 85Iesua i-a spus: „Noi
închină la zeii lui. Oare cine or fi ei? credeam că toți soldații care păzesc casa
Mâine dimineață voi iesi din nou la aristocratului Filias sunteți fenicieni. Dar
poartă să mă vadă”. văd că domnia ta esti din alt neam”.
74A doua zi Maria l-a privit din nou pe 86Si în timp ce mâncau, Iesua i-a spus
Pandera când îsi făcea rugăciunile la zeii lui Pandera întreaga poveste despre
lui. 75Stia că el va pleca curând de acasă logodna Mariei cu Iosif: 87„Ioachim, tatăl
si ea ar fi vrut să dea iar ochii cu el. 76Si Mariei, si soția lui Ana, sora mea, au
fata s-a îmbrăcat cu aceeasi rochie albă, murit. Ioachim si Ana au logodit-o de
si-a pus vălul pe cap si pe față, si a iesit mică pe Maria cu Iosif. 88Cum este
la poartă. obiceiul la noi iudeii, Iosif i-a plătit
77Când Pandera a revăzut-o pe Maria tatălui fetei o mare sumă de bani. 89Dar
era tare încântat. Si când s-a apropiat mai când Maria s-a făcut mai mare ne-a spus
mult de ea, Maria si-a dat la o parte vălul că nu-i place deloc de Iosif. 90Ce putem
de pe față, ca el să-i poată vedea iarăsi oare să mai facem noi acum? Banii nu-i
chipul. 78Tânărul s-a oprit si a salutat-o avem ca să-i dăm înapoi lui Iosif, care
pe Maria în limba greacă, si ea i-a desigur că va cere si dobândă. 91Si el nea
răspuns cu un zâmbet si l-a privit adânc spus că este timpul să i-o trimitem pe
în ochi, după care a fugit repede în casă. Maria să-i fie soție, că ea are deja
saisprezece ani, iar el patruzeci si doi de
79După rezolvarea treburilor prin
ani”.
localitate, Pandera s-a întors acasă. 80Ar
92Pandera a ascultat tăcut cele spuse
fi vrut să stie mai multe despre fată. Si a
aflat că o chema Maria, că locuia la rude de Iesua si nu stia ce soluție să-i dea. 93Si
si că părinții ei au decedat. 81I s-a mai Iesua i-a mai zis: „Noi ne-am gândit
spus că Maria era logodită cu un om din domnule Pandera că dumneata ne poți
CARTEA IUBIRII DE OAMENI ajuta cumva. Esti un om cu putere, faci
131 parte din armata romană. Poate că-l
localitate, un iudeu din casa lui David pe îndupleci pe Iosif să renunțe la logodna
nume Iosif, un bărbat mult mai în vârstă lui cu Maria?”
decât Maria. 94Dar Pandera le-a zis: „Lucrul acesta
82Pandera îsi spunea: „Nu stiu ce să este greu de făcut. Desi noi romanii
mai cred? Fata asta trebuie să se suntem stăpâni aici, nu prea ne băgăm în
căsătorească cu un iudeu, dar îi place de treburi atunci când este vorba despre
mine, un trac din armata romană. Trebuie obiceiurile voastre religioase. O să văd
să aflu chiar de la ea ce doreste”. ce pot face”.
83Si în zilele următoare Pandera i-a 95În zilele următoare Pandera l-a
cunoscut pe Iesua si pe Rut, rudele la cunoscut pe Iosif, care i-a spus si el
care locuia Maria. Bărbatul, Iesua, era despre legământul logodnei dintre el si
fratele Anei, mama Mariei. Maria: 96„Tatăl Mariei, Ioachim, care a
84Într-o seară Pandera a fost invitat la murit de mult, mi-a promis-o pe fată de
ei la cină si Iesua a aflat despre originea când ea era o copilă. Atunci i-am plătit o
avere si m-am logodit cu ea. Cu aflată în aria tribului lui Iuda, locuia
siguranță Elisabeta, al cărui tată era frate cu
că într-o zi Maria va veni să stea cu Ioachim, tatăl Mariei. 2Elisabeta era
mine”. căsătorită cu preotul Zaharia, care era din
97Si Pandera a aflat de la Iosif că era ceata preoțească a lui Abia. 3Elisabeta
tare bucuros că într-o zi Maria va trebui descindea si ea din Aaron, întemeietorul
să vină să stea cu el. tagmei preoțesti a lui Israel. 4Ei nu aveau
copii, Elisabetei îi cam trecuse timpul
98Lui Pandera, Iosif i-a părut un om de
zămislirii.
treabă. Si Pandera a înțeles că nu poate
5Oameni drepți înaintea Domnului,
interveni cu nimic ca să schimbe
lucrurile. Elisabeta si preotul Zaharia umblau fără
prihană în toate poruncile si rânduielile
99După întâlnirea lui cu Iosif, Pandera
Domnului, si se tot rugau ca El să le deie
a mers acasă si mai târziu a vizitat un copil.
familia Mariei si le-a povestit despre
6Într-una din zile preotul Zaharia
toate cele vorbite de el cu Iosif.
100Apoi Iesua a zis: „Doamne ferestene!
slujea la templu împreună cu alți preoți.
7Mulțimea stătea afară rugându-se. 8Vine
Ne găsim într-o situație disperată,
domnule Pandera. 101Sub nici o formă nu rândul lui Zaharia să intre în templu si să
o putem trimite pe Maria să stea cu Iosif, tămâieze. 9Si Gavriil, îngerul, cel ce stă
împotriva voinței ei”. în fața Domnului, i s-a arătat stând de-a
dreapta altarului tămâierii. 10Când l-a
102În diminețile care au urmat, Maria a
văzut pe Gavriil, Zaharia s-a tulburat tare
iesit de multe ori la poarta casei să si i-a fost frică.
schimbe câteva vorbe cu Pandera, care
11Dar îngerul i-a grăit: „Nu te teme,
simțea că ține la ea. 103Si din când în
când familia Mariei l-a mai invitat pe Zaharia, fiindcă rugăciunea ți-a fost
Pandera la ei acasă si au devenit prieteni ascultată si Elisabeta, femeia ta, îți va
buni. naste un fiu si-i vei pune numele Ioan.
12De nasterea lui te vei bucura că mare
104În limpezimea luminii, în cerul de
va
purpură, Domnul Dumnezeu privea la ce fi el înaintea Domnului. 13Nici vin si nici
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
132 băutură tare nu va bea căci el se va
fac oamenii pe pământ. Si era bucuros umple de Duhul Sfânt încă din pântecele
când îi vedea împreună pe Maria si mamei sale. 14El va avea puterea si duhul
Pandera. lui Ilie care coboară din cer ca să
CAPITOLUL 2 pregătească poporul pentru venirea Lui
Elisabeta si preotul Zaharia. Îngerul Mesia. 15Eu îngerul Gavriil sunt trimis să
Domnului i se arată lui Zaharia. Visul grăiesc către tine si să-ți binevestesc
Elisabetei. Maria rămâne însărcinată. acestea”.
Maria si Iosif. Nasterea lui Ioan 16Când Zaharia a iesit din templu era
Botezătorul. tare tulburat si le făcea semne oamenilor
1 În ținutul muntos, într-o localitate că nu putea să vorbească. 17Iar ei au
înțeles că ceva deosebit i s-a întâmplat
lui Zaharia pe când era acolo la altar. Atunci Elisabeta i-a spus Mariei
28
18După două săptămâni de zile, de despre cele petrecute la templu cu
slujit la templu, Zaharia a mers acasă si a Zaharia si despre visul ei: 29„Bărbatul
povestit nevestei sale Elisabeta toate câte meu Zaharia era la templu si tămâia când
i s-au întâmplat, 19si a aflat că Elisabeta a primit înstiințare de la îngerul Gavriil
era gravidă în luna a sasea, că ea îi că eu voi naste un băiat care va avea
tăinuise aceasta. duhul lui Ilie. Pruncul nostru va fi profet
20Chiar în noaptea aceea Elisabeta a al Celui-Preaînalt, al lui Mesia. 30Iar eu
visat-o pe Maria. Se făcea că fecioara era am visat că tu-L vei naste pe izbăvitorul
întruchiparea zeiței egiptene Isis, avea neamului nostru, pe Mesia, si că tu esti
trei luceferi pe piept si umeri, era întruparea pe pământ a zeiței egiptene
însărcinată si trebuia să-L nască pe Isis, Cea pe care neamul nostru o venera
salvatorul neamului iudeilor, pe Mesia. pe când poporul lui Israel se afla în
21Dimineața Elisabeta i-a spus visul ei
Egipt”.
lui 31Maria a fost tulburată de ce a auzit
Zaharia. 22Si Zaharia i-a zis Elisabetei: de la Elisabeta, si le-a răspuns: „Cum să
„Dacă Mariei i s-a dat de la Domnul nasc eu un prunc de vreme ce nu stiu de
nostru Adonai ca să-L nască pe Mesia, bărbat? Iar de Iosif nici nu vreau să aud.
nu încape îndoială că pruncul nostru este Mâine merg înapoi acasă”.
trimis de Domnul să-I deschidă calea. 32Si a doua zi Maria a plecat la
23O să trimit degrabă pe cineva s-o aducă
Nazaret. 33Pe drum se gândea: „Cum să-
aici pe Maria”. L nasc eu pe Mesia? Doamne
24Preotul Zaharia a vorbit cu o rudă lumineazămă!”
de-a lui să meargă la Nazaret si omul s-a 34Când Maria a ajuns acasă, Iesua si
dus. Si ajungând la casa lui Iesua si Rut, Rut au fost mirați că ea s-a întors asa
el le-a zis: „Preotul Zaharia de la munte, curând.
vrea să o aduc la ei pe Maria, ruda
35Si au întrebat-o ce s-a întâmplat.
Elisabetei, nevasta lui”.
Atunci Maria le-a zis: „Elisabeta si
25Atunci Iesua i-a spus: „Bine. Maria
Zaharia au primit înstiințare de la
va pleca cu tine. Si noi ne gândeam să o Domnul că eu Îl voi naste pe Mesia.
trimitem la Elisabeta, dar iată că mâna 36Elisabeta este deja însărcinată si ea va
Domnului ne-a luat-o înainte”. naste un prunc care va avea duhul lui
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
133 Ilie, cel care trebuie să coboare din cer ca
să deschidă calea pentru venirea Lui
Când Maria a ajuns la Elisabeta si
26
Mesia. 37Si mă întreb, si mă frământ, si
Zaharia, ei au primit-o cu mare bucurie. nu găsesc răspuns. Cum pot eu să-L nasc
27Si Maria a aflat că Elisabeta era
pe Mesia dacă nu stiu de bărbat?”
însărcinată în luna a sasea si le-a povestit
38Iesua si Rut au căzut pe gânduri si
rudelor ei de-a fir a păr toate câte i s-au
întâmplat cu Iosif, logodnicul ei, pe care nu stiau ce să zică. 39Apoi Iesua le-a
nu dorea să-l ia de bărbat. spus: „Iată cum cred eu: Mesia nu se
poate naste decât dintr-un bărbat si o
femeie care se iubesc din suflet. 40Iar tu tânăr, pe nume Pandera, nu este din
Marie, dacă nu-l iubesti pe Iosif, neamul nostru. El se roagă la alți zei
logodnicul tău, cum ai putea tu oare să-L decât cei ai nostri. Tracii îsi au Legea lor
nasti pe Mesia?” precum noi o avem pe a noastră”.
41Dar Rut, care era mai tăcută de felul 52Dar Maria, care nu spusese nimic
ei, le-a zis: „Bine, bine. Să aflăm atunci până atunci, le-a zis: „L-am văzut de
pe cine iubeste Maria. Că ea trebuie să multe ori cum se roagă la zeii lui si cred
iubească pe cineva, că nu degeaba i s-a cu toată inima că el este un om bun. Ce
prezis că-L va naste pe Mesia. 42Si atunci deosebire să fie oare între zeii lui
Maria va sti si de bărbat, că altfel nu se Pandera si cei ai nostri?”
poate să se nască un prunc. 43Ia să ne 53Însă Zaharia era neînduplecat: „Nici
spui Maria, pe cine iubesti tu?” vorbă să amestecăm zeii lor cu cei ai
44Atunci Maria si-a luat inima în dinți nostri! Că asa ne-au spus si Moise si
si le-a mărturisit: „Domnul îmi este patriarhii. 54Oricum orice căsătorie dintre
martor si stie că dacă este să aleg pe un o femeie iudee si un neiudeu nu este
om după inima mea acela este Pandera, valabilă după Legea noastră, chiar dacă
soldatul roman pe care voi îl stiți”. este bună după Legea acelui om cu care
45Iesua si Rut n-au fost surprinsi de femeia se mărită”.
spovedania Mariei. 46Dar Iesua le-a zis: 55Si Elisabeta le-a mai spus si ea: „Hai
„Asta nu se poate. Mai întâi că Iosif să vorbim atunci cu Pandera si să aflăm
trebuie să renunțe la logodna lui cu despre zeii lui si ce crede si el despre
Maria, ca apoi ea să se logodească cu toate cele ce am vorbit noi”.
Pandera. 47Dar, zic si eu asa. Si 56A doua zi toți au mers la Nazaret.
mărturisesc că-mi este greu să spun ce ar 57Si Pandera a fost invitat seara la casa
fi mai bine să facă Maria. 48Va trebui lui Iesua si Rut. 58Asa Elisabeta si
musai să ne sfătuim cu preotul Zaharia si Zaharia l-au văzut pe Pandera pentru
cu Elisabeta”. prima oară.
49Si a doua zi Iesua, Rut si Maria au
59Si tot vorbind ei între ei, Zaharia a
plecat la munte la Elisabeta si Zaharia ca aflat multe despre zeii si zânele la care se
să le ceară sfat. închina Pandera. 60Si preotul Zaharia i-a
50După ce toți au ascultat toate cele povestit lui Pandera de-a fir a păr toate
spuse de Iesua, preotul Zaharia le-a spus câte se stia despre venirea Lui Mesia si
tuturor: „Nici pomeneală ca Maria să se faptul că El va fi născut ca prunc al
logodească cu Pandera. Că după Legea Mariei.
noastră, ea este deja logodită cu Iosif. Si 61Apoi preotul Zaharia l-a întrebat pe
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
134 Pandera: „Am vrea să stim si noi
precum stiți Iosif nu vrea în ruptul domnule Pandera cum are loc căsătoria
capului să rupă logodna lor”. la voi tracii?”
62Si Pandera le-a povestit cum
51Atunci Elisabeta le-a făcut cunoscut
ce credea si ea: „Să luăm aminte că acest decurge ritualul căsătoriei la traci. 63La
sfârsit, doar în câteva cuvinte, le-a spus
si concluzia: „Prin urmare, căsătoria la că noi iudeii nu recunoastem legăturile
traci se face între un bărbat si o femeie de căsătorie în afara Legii noastre. 76Si
care se iubesc. 64Si ei folosesc ochii Domnului văd iubirea în locul
Jurământul Iubirii Sacre pe care noi îl regulilor scrise de oameni. 77Te rugăm,
urmăm din vremurile vechi, de pe timpul domnule Pandera, să pregătesti o astfel
Zeului Zamolxe”. de căsătorie după legea străbună pe care
65Atunci Iesua, stiind cât de mult o urmează tracii”.
Maria îl iubeste pe Pandera, s-a hotărât 78Era către sfârsitul toamnei si
să lămurească lucrurile: „Iată ce credem Pandera le-a spus că se va căsători cu
noi, domnule Pandera. Maria nu poate să Maria pe vârful muntelui celui mai
zămislească pe Mesia decât cu domnia apropiat de casa Elisabetei si a lui
ta, pentru că esti singurul bărbat pe care Zaharia, că tracii credeau că munții sunt
ea îl iubeste. Eu am spus ce aveam de sacri. 79Si toți s-au pregătit ca a doua zi
spus!” să meargă pe vârful de munte, asa cum le
66Pandera a căzut pe gânduri si a spusese Pandera că trebuie să facă.
chibzuit cu temei cele auzite. 67Apoi le-a 80La acel timp vremea era mai
zis: „Eu urmez Legea străbunilor mei, răcoroasă. Si dimineața, după răsăritul
Legea Zeului Zamolxe. 68Si mai trebuie soarelui, toți sase au pornit spre vârful de
să țineți seama si de faptul că sunt soldat munte. Si au mers încet căci Elisabeta
roman si nu pot să-mi calc jurământul ca era însărcinată. Când au ajuns acolo se
să dezertez din armată si să-mi fac o apropia prânzul.
familie”. 81Pandera si Maria s-au spălat în apă
69Dar preotul Zaharia i-a zis: „Noi, de izvor. 82Si Pandera s-a îmbrăcat în
nici pe departe, nu dorim ca să-ți încalci cămasă albă de in, si totul pe el era alb.
credința si onoarea. 70Dar avem o datorie 83Maria s-a îmbrăcat si ea în alb, în
față de Domnul ca Mesia Lui Israel să se rochie de mireasă. 84Si amândoi si-au
nască. 71Si credem că dacă ne-ai ajuta la făcut coronițe din flori unul altuia si leau
asta ar fi atât voința zeilor nostri cât si a pus pe cap.
zeilor domniei tale. 72Că atunci când este 85Atunci Pandera a aprins un foc
vorba de cele sfinte ale Domnului, cine sacru. 86I-a spus Mariei să urmeze ce-i
se mai uită la cele lumesti?” spune el si să repete după el, cuvânt cu
73Atunci Pandera le-a zis răspicat: cuvânt, în limba tracilor, Jurământul
„Oameni buni! Si eu slujesc pe Domnul Iubirii Sacre. 87Si au început asa: De
ca si voi, desi la noi El are un alt nume astăzi eu fac legământ, pe tot ce-mi e
decât la voi. 74Ca eu si Maria să putem mai
avea un prunc va trebui să mă căsătoresc drag si sfânt, să onorez mereu iubirea
cu ea după legea străbunilor mei. Asa ce-aduce-n viață împlinirea.
cred eu că este bine”. 88Si Maria asa a făcut. 89Apoi Pandera
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
135 si Maria si-au întins brațele cu palmele
deschise către focul sacru si au spus în
Si preotul Zaharia i-a răspuns: „Asta
75
continuare unul după celălalt: M-oi
putem face fără nici un fel de problemă,
închina Zânei Iubirii să primesc cheia astept pogorârea Duhul Tău Cel Sfânt
nemuririi si astfel voi simți iubirea si-oi peste mine ca să-L pot naste pe Mesia”.
sti ce e nemărginirea. CARTEA IUBIRII DE OAMENI
136
90Apoi Pandera si Maria si-au
împreunat mâinile deasupra focului sacru
101 Pandera s-a rugat Lui Dumnezeu
si au zis: Din foc cu mâinile-mpreună astfel: „Doamne pogoară peste mine
pornim să facem casă bună si-n viață o Duhul Lui Zamolxe si dă-mi un fiu care
inimă vom fi tot timpul cât ne vom iubi. să aibe Duhul Lui”.
102Apoi Pandera s-a întors la
91Apoi Pandera a sărutat-o tandru pe
buze pe Maria. 92Si ea cu emoție în glas Ierusalim, dar Maria a rămas să stea la
i-a mărturisit: „Vreau să-ți fac o vara ei Elisabeta.
surpriză, 103Si Domnul Dumnezeu era în
domnul meu, asa cum făceau străbunii limpezimea luminii în cerul Lui de
mei pe când ei se aflau în Egipt. Primeste purpură si se uita la oamenii de pe
această cheie a nemuririi, cheia ankh”. pământ.
93Si Maria i-a petrecut lui Pandera, pe 104După o lună si ceva de zile, Maria
după gât, snurul pe care se afla prinsă stia că era însărcinată. 105Si ea s-a sfătuit
cheia ankh, făcută din aur. 94Atunci cu Elisabeta si cu preotul Zaharia, si ei
Pandera a ridicat-o în brațe pe Maria si a iau
sărutat-o din nou si i-a spus în soaptă: spus să meargă la Nazaret si să
„Esti zâna mea, esti Zâna Iubirii Sacre, vorbească cu Iosif.
Zâna Zânelor a străbunilor mei”. 105În zilele următoare, Maria si părinții
95Si toți cei prezenți s-au înveselit si ei adoptivi, Iesua si Rut l-au vizitat din
au mâncat strânsi fiind la focul sacru, nou pe Iosif. 106Vroiau să clarifice cumva
acolo pe vârful de munte. lucrurile, dar Iosif nu s-a lăsat convins să
96Apoi au coborât la casa lui Zaharia
renunțe la logodna lui cu Maria. 107Dar
si Elisabetei unde Pandera a mai stat ei
zece nu i-au spus lui Iosif că Maria era
zile. însărcinată.
108Si Maria s-a dus din nou la munte
97Si în noaptea când a cunoscut-o pe
Maria, Pandera i-a spus: „Eu voi face să stea cu Elisabeta. 109Si a trecut asa
rugăciuni la zeii mei, iar tu fă la zeii tăi”. timpul si Maria era cu prunc în pântece
de aproape trei luni. 110Si ea le-a spus
98Si Pandera si Maria s-au dus lângă
temerile ei preotului Zaharia si
lumina opaițului si au făcut rugăciuni în Elisabetei: „Ce-o să mă fac când mă va
gând. vedea lumea că am prunc în pântece?
99Pandera a spus rugăciunea Tatăl Oamenii mă vor omorî cu pietre”.
Nostru Dumnezeu, Mama Noastră 111Atunci Elisabeta i-a zis: „Iată cum
Domnazâna, iar Maria s-a rugat vom face. Vorbim cu Iosif, logodnicul
Domnului ei. tău. Îl vom chema aici si se va convinge
100Si asa s-a rugat Maria: „Doamne, singur să renunțe la logodna voastră.
112Zaharia este preot si te va dezlega de este timpul să mi-o dați pe Maria de
legământul făcut cu Iosif. 113Sunt nevastă”.
încredințată că acum Iosif nu se va mai 126Preotul Zaharia a tăcut. Din camera
opune aflând că ai prunc cu altcineva. alăturată au venit Elisabeta si Maria.
114Cât despre recuperarea banilor, el să-i
127Când Iosif a văzut-o pe Elisabeta
ceară înapoi celui care i-a dat, că însărcinată a spus: „Binețe Elisabetei. Să
Ioachim e mort de mult. 115Adevăratul ai un copil cu duh si har. Si binețe si
tată al copilului tău este Domnul care Sia Mariei, logodnica mea”.
trimis Duhul Său în Pandera, asa că CARTEA IUBIRII DE OAMENI
pruncul tău are Duh Sfânt si va fi Mesia 137
al poporului nostru, precum am visat eu. 128 Atunci Elisabeta l-a întâmpinat
116Nu te teme de lume că Zaharia le va astfel: „Bun sosit la noi, om bun. Ne
spune oamenilor că Domnul s-a coborât întrebam ce mai este cu tine Iosif că nu
peste tine în duh si asa ai rămas te-am văzut de mult. 129Cât despre mine,
însărcinată urmând să-L nasti pe Mesia. ce să zic? Mai am puțin si voi naste”.
117Să vedem ce va mai zice acum Iosif, 130Si Iosif i-a răspuns: „Să fie într-un
logodnicul tău”. ceas bun!”.
118Când Iosif a aflat că Maria era 131Si Elisabeta i-a povestit lui Iosif
însărcinată a vrut să o lase. 119Dar un profeția preotului Zaharia: „Soțul meu
înger al Domnului i s-a arătat în vis Zaharia, pe când slujea în templu la
grăind: „Iosife, din neamul lui Iuda, nu te Ierusalim, a aflat de la îngerul Gavriil că
teme s-o iei pe Maria drept femeia ta, pruncul nostru va fi profet al Celui-
fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este Preaînalt. 132Iar eu am avut un vis: Se
de la Duhul Sfânt. 120Ea va naste un Fiu, făcea că Maria va naste pe Mesia,
căruia tu Îi vei pune numele Iesua, căci izbăvitorul neamului nostru. Si află că
El va mântui pe poporul Său de păcatele deja Duhul Domnului s-a coborât în
lor”. Maria si ea este însărcinată”.
121A doua zi preotul Zaharia a trimis 133Iosif a fost coplesit despre cele
pe cineva la Nazaret să-l aducă pe Iosif auzite si a zis: „Închinare, închinare,
care, aflând vestea, credea că-l cheamă închinare! Si eu am avut un vis
ca s-o ia pe Maria acasă la el. asemănător. Un înger al Domnului mi-a
122Ajuns la casa lui Zaharia, Iosif a grăit la fel despre Maria”.
intrat vesel pe usă si a spus: „Pace casei 134Când Elisabeta, Zaharia si Maria au
acesteia! Si binețe de la Domnul”. aflat despre visul lui Iosif, ei au amuțit.
123Si Zaharia i-a răspuns: „Bun sosit 135Dar Elisabeta tot vroia să se
om bun. Ce faci? Cum îți mai merg încredințeze că Iosif a renunțat la Maria
treburile?” si i-a spus: „Stii bine că toți suntem în
124Iosif a zis: „Slavă Domnului, nu mă
mâinile Domnului. Copilul pe care Îl va
pot plânge. Sunt sănătos si muncesc cu naste Maria va fi Fiul Domnului. Maria a
spor la tâmplărie. 125Sunt bucuros că în făcut copilul cu un alt bărbat. Acum tu
sfârsit m-ați chemat si v-ați hotărât că Iosif ai motive să renunți la logodna ta
cu
Maria”. 147 Si Domnul, din cerul Lui de
136Si spunând acestea Elisabeta credea purpură, privea lumea împreună cu toți
că l-a pus pe Iosif într-o mare îngerii care mai rămăseseră în cer.
încurcătură. CAPITOLUL 3
137Dar Iosif i-a răspuns: „Ba ferească Nasterea Lui Iisus. Cei trei magi de
Domnul! Cum pot eu s-o las pe Maria? la răsărit. Pandera Îl botează pe Iisus.
Mai ales acum când stiu că-L va naste pe Iosif si familia lui în Egipt. Pandera si
Mesia? 138Orice s-ar întâmpla sunt mai pruncul Iisus. Pandera în Egipt. Duhul
hotărât ca oricând s-o iau pe Maria acasă Lui Zamolxe se pogoară peste Iisus în
la mine. Că doar ea va fi mama Iudeea. Iisus la doisprezece ani în
Salvatorului nostru Mesia. 139Si nu mă templu.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
voi atinge de ea până va naste”. 138
140Vorbele lui Iosif i-au surprins pe
toți. 141Atunci preotul Zaharia i-a zis lui
1 Se apropia sfârsitul verii si Maria
Iosif: „Uite ce este! Tu iesi afară în stia că mai erau puține zile până ca ea să
curtea casei până noi vorbim si ne nască. 2Iosif si Maria au primit
sfătuim între noi ce-o să fie”. înstiințare
de la sora mai mare a Mariei, care stătea
142După ce Iosif a iesit în curte,
în Betleem. 3Pe ea o chema tot Maria,
preotul Zaharia, Elisabeta si Maria au zisă a lui Cleopa. Si ea îi trimisese veste
cântărit lucrurile. Si au căzut la învoială sorei ei din Nazaret să vină la Betleem ca
ca Maria să meargă acasă la Iosif si să să nască acolo. 4Că se stia din scripturi
stea cu el. că
143Apoi l-au chemat pe Iosif si preotul Mesia trebuia să se nască în Betleem.
Zaharia i-a spus: „Noi ne-am înțeles ca 5Si Iosif a plecat cu Maria la Betleem
tu unde au ajuns seara spre asfințitul
si Maria să plecați împreună la Nazaret. soarelui. 6Dar Maria n-a apucat să tragă
Oamenii vor vedea că umblați amândoi la casa sorei ei că trebuia să nască. 7Si au
si vor sti că de acum toate lucrurile sunt mas degrabă într-un grajd. 8Si Iosif a
rezolvate. 144Dar tu si Maria nu vă veți vorbit cu păstorii care stăteau noaptea pe
căsători niciodată că Maria este dată câmp cu oile. 9Ei au trimis-o pe Maria a
Domnului. lui Cleopa si pe alte femei ca s-o
145Când s-a împlinit vremea, Elisabeta mosească pe Maria, care a născut un
a născut un prunc pe care l-au numit prunc în iesle.
Ioan. 146Si în ziua a opta l-au tăiat 10Nevestele păstorilor au aflat că
împrejur. Atunci Zaharia, tatăl său, s-a pruncul este Mesia si le-au spus si
umplut de Duh Sfânt si a profețit că bărbaților lor, păstorii, care au spus si la
pruncul va fi profet al Celui-Preaînalt, că alți oameni. Si toți care auzeau se mirau.
el va merge înaintea Lui Mesia, să-I 11Era lună nouă, si noaptea târziu, si Iosif
gătească calea întru constiința mântuirii a luat pruncul în brațe si a mers cu Maria
si luminarea celor ce sed în întuneric si la casa sorei Mariei, numită Maria a lui
în umbra morții. Cleopa.
La acea vreme sosiseră din Persia la
12 smirnă. După care au plecat spre țara lor.
Ierusalim trei preoți magi care umblau 24Când Iosif, Maria si pruncul s-au
întrebând: „Unde este Cel ce S-a născut întors la Nazaret, Iosif a vorbit cu
rege al iudeilor? Noi I-am văzut steaua în Pandera si i-a spus toate câte li s-au
răsărit si am venit să I ne închinăm”. întâmplat la Betleem.
13Regele Irod Arhelau a aflat despre 25Într-o dimineață, înainte de răsăritul
acesti oameni si a crezut că sosise soarelui, Iosif a plecat la lucru si a lăsat-
vremea nasterii Mesiei lui Israel. 14Si a o
vorbit cu cărturarii poporului care i-au în casă pe Maria cu pruncul. 26Si după
spus că Mesia trebuia să se nască la puțin timp a venit Pandera care i-a spus
Betleem în Iudeea. 15Atunci Irod Arhelau Mariei: „Iată curând va răsări soarele.
i-a chemat în taină pe magi si a aflat de Să-l ducem pe băiat în grădină că acolo
la ei despre steaua de la răsărit. Si i-a vreau să-I fac botezul dacic, după
trimis pe magi la Betleem să-L caute obiceiul străbunilor mei si să-I dau un
acolo. nume”.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
16Pe drum magii au tot făcut rugăciuni
139
la zeii lor si au mers toată noaptea
uitându-se mereu la steaua strălucitoare
Si au mers în curtea casei unde
27

de pe cer. 17A doua zi au ajuns în Pandera a aprins un foc în care a aruncat


Betleem si au întrebat pe unii oameni tămâie si ierburi frumos mirositoare. 28Si
dacă auziseră despre nasterea Lui Mesia a pus apă proaspătă într-un vas. 29Când
în Betleem, dar nimeni nu stia nimic. au apărut primele raze de soare Pandera
18Dar au dat peste niste păstori care le-au
a
spus că nevestele lor mosiseră o femeie luat copilul în brațe si a spus: „Să te
si ea a născut un băiat în iesle. 19Si vadă
păstorii le-au arătat magilor casa unde se acum si focul si soarele si cerul. Esti
afla pruncul. copil al focului. Tu să aduci înțelepciune
lumii”.
20Când magii au bătut la usa casei, a
30Apoi Pandera si-a înmuiat degetele
iesit Iosif, i-a văzut si le-a spus: „Nu
sunteți de prin partea locuri. De unde mâinii drepte în apă si a udat cu ele
veniți?” pruncul pe frunte zicând: „Cu apă vie,
foc sacru si Duhul Lui Zamolxe te botez.
21Unul dintre magi a zis: „Venim de la
Te numesc Iisus si Te închin Lui
răsărit. 22Noi credem că pe aceste Dumnezeu. Cu trupul esti fiul meu, dar
meleaguri s-a născut pruncul Mesia. El cu duhul esti Fiul Lui Dumnezeu. Esti
va avea ceva din duhul zeului nostru Iisus Fiul Lui Dumnezeu!”
Zaratustra, că va fi saosiant, adică
31În noaptea aceea îngerul Domnului i
salvator al lumii”.
s-a arătat în vis lui Iosif si i-a spus să
23Iosif i-a chemat pe magi în casă si ia
plece cu pruncul si mama Sa în Egipt.
dus la prunc si la Maria, mama Sa. 32Si Iosif asa a făcut si au mers la Abdum
Atunci ei s-au plecat în genunchi si I s-au în Egiptul de Sus unde se afla marele
închinat si I-au adus daruri: aur, tămâie si templu al zeului Osiris.
La Abdum Iosif a vorbit cu preoții
33 naste pruncul care să aibă Duhul Zeului
locului de la templul zeului Osiris si l-au Zamolxe se va numi Maica Domnului,
închinat pe Iisus, zeilor Osiris, Isis si asa cum i se spunea si maicii Lui
Horus. 34Si preoții si preotesele L-au Zamolxe pe care o chema Vetra. 44Si tu
purificat pe prunc cu apă vie si L-au Maria ai acel duh al maicii Lui Zamolxe,
binecuvântat cu foc sacru si spiritele că marile suflete călătoresc din trup în
zeilor. 35Mama Sa Maria s-a bucurat tare trup pentru a lumina omenirea. 45Acelasi
mult căci ea stia despre sine că era spirit al zeiței Isis este si cel al maicii
întruparea zeiței Isis. Lui
Zamolxe pe care noi în Dacia o numim
36Odată când Maria era în templul
Maica Domnului”.
zeiței Isis, si-L ținea pe Iisus în brațe,
46După un timp Pandera a primit
atunci a venit peste ea duhul zeiței Isis
care i-a zis: „Ia seama suflet din sufletul înstiințare, de la sutasul roman că vor
meu, că pruncul Tău are duhul zeului pleca în Egipt. 47Si Pandera a vorbit cu
Horus, feciorul meu. Si asa cum te afli Iosif că va veni să-L vadă pe pruncul
acum cu pruncul în brațe vei fi de-a Iisus înainte de plecare. 48Si Iosif i-a
pururea cunoscută ca Fecioara Maria cu spus: „Poți veni oricând la noi, domnule
pruncul. Că fecioria cerească este în Pandera. Maria este mai tot timpul acasă
sufletul femeii nu în trupul ei”. si va fi bucuroasă să te vadă”.
49Cu câteva zile înainte de plecarea sa
37Iar după câteva luni Iosif a primit în
vis înstiințare de la îngerul Domnului să în Egipt, Pandera a mers la casa lui Iosif.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
meargă înapoi în Galileea unde domnea 140
tetrarhul Irod Antipa, iar în Iudeea 50Când a bătut la usă a iesit în prag Maria
domnea Irod Arhelau, amândoi fiii lui cu pruncul în brațe si i-a spus: „Bun
Irod Idumeul care murise. 38Si Iosif s-a venit. Sunt singură că Iosif este dus cu
intors acasă cu Fecioara Maria si cu treburi”.
pruncul ca să stea în Nazaretul Galileii.
51Atunci Pandera i-a spus Mariei că va
39Si Domnul Dumnezeu veghea din
pleca din Nazaret si a venit să-L vadă pe
cerul Lui de purpură cu toți îngerii prunc înainte de a porni către Egipt.
rămasi acolo. Pandera L-a binecuvântat pe Iisus cu
40Pandera venea din când în când la semnul crucii, cu Semnul Lui Zamolxe.
casa lui Iosif ca să-L vadă pe Iisus si asa Si i-a spus Mariei că la vremea potrivită
a aflat câte se petrecuseră cu ei când au Îl va lua pe Iisus în Dacia.
fost în Egipt. 41În taină Maria i-a spus lui 52Iar Maria i-a zis: „Asa să se facă
Pandera despre duhul, care-i vorbise în voia Domnului. Mergi sănătos, domnul
templul zeiței Isis si care o numise meu”.
Fecioara Maria.
53După plecarea lui Pandera, Maria a
42Atunci Pandera i-a spus: „Asa te
rămas un timp tristă. Si-si spunea: „Ce
privesc si eu Maria, ca fecioară de-a mult îl iubeste Pandera pe Iisus, fiul lui.
pururea, că sufletul îți este curat ca Fă Doamne ca el să se întoarcă curând si
lacrima. 43Noi stim din Dacia că cine va teafăr”. 54Dar ea nu stia că vor trece
mulți ani până când Pandera va reveni în Ierusalim cu rudele si cunoscuții. 66Iisus
Iudeea. implinise deja doisprezece ani la sfârsitul
54Când a ajuns în Egiptul de Sus, cu verii. 67Si după zilele Pastilor la
trupa de soldați romani, Pandera a primit Ierusalim, Iosif si Maria au pornit înapoi
însărcinări în localitatea Abdum, locul spre Nazaret, iar Iisus mergea mai mult
unde oamenii venerau pe zeii Osiris, Isis printre rude. Si asa au călătorit ei ziua
si Horus. 55Si Pandera stia câte ceva, întreagă.
despre aceste locuri, de la Maria care 68Dar când L-au căutat pe Iisus, El nu
fusese acolo cu Iisus si Iosif, după era si negăsindu-L Iosif si Maria s-au
nasterea pruncului. întors la Ierusalim. 69L-au aflat după trei
56Pandera a stat mulți ani în Abdum, zile în templu, stând în mijlocul
unde a cunoscut bine pe preoții si învățătorilor, ascultându-i si întrebându-
preotesele egiptene de acolo. Si era i.
70Si toți cei ce erau acolo si-L auzeau se
adorator cucernic si credincios al zeiței
Isis. 57Mulți credeau că Pandera avea în minunau de priceperea si de răspunsurile
el duhul zeului Osiris. Lui.
71Iosif si Maria au rămas uimiți, dar
58Toți îl stiau pe Pandera că purta, tot
timpul cu el la gât, cheia ankh pe care i-o Maria L-a certat: „De ce ne-ai făcut una
dăduse Maria la căsătoria lor pe vârful de ca asta, să pleci de lângă noi? Iată, tatăl
munte în Iudeea. 59Si oamenii l-au numit Tău si eu Te-am căutat îngrijorați”.
pe Pandera, Abdes, adică cel care se 72Si Iisus le-a zis: „Cum se face că Mă
închină zeiței Isis la Abdum. căutați si nu stiați unde pot fi? Oare nu
60Vremea a trecut si Iisus se întărea în întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu,
trup si duh. 61Era către sfârsitul verii în adică aici la templu?”
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
ziua când Iisus împlinise doisprezece ani. 141
62Si El a mers la templu ca să se roage si
era în duh când a văzut si a auzit. 63Apoi
73„ Dar unde ai stat trei zile si trei
a mers acasă si i-a povestit mamei Sale: nopți?” I-a spus mama îngrijorată.
„Eram în templu când un duh a venit 74Iisus i-a răspuns: „La templu, v-am
peste Mine. Am văzut un om cu părul alb spus. Si acolo am aflat numele tainic al
si o barbă mare. Când m-am închinat Tatălui”.
Lui, El Mi-a vorbit zicând: Iisus, fiul lui 75Când Iosif si Maria au auzit aceasta
Pandera, vei fi lumii lumină de s-au înspăimântat, căci stiau că cel ce
înțelepciune, dar pentru asta trebuie să cunoaste numele tainic al Tatălui avea
mergi în munți la rudele tatălui Tău”. mare putere. Si nu au mai zis nimic.
64Când Maria a auzit cele spuse de 76Iar acasă Maria a aflat de la Iisus că
Iisus a înțeles că era timpul întoarcerii El dormise în templu si un înger al
lui Domnului I s-a arătat si L-a învățat
Pandera. Si ea a plâns cu lacrimi de dor. numele tainic al Tatălui si felul cum
65Primăvara, de sărbătoarea Pastilor, putea fi folosit. 77Si Maria s-a bucurat
Iosif si Maria mergeau în fiecare an la când a auzit asta, că păstra în inima ei
cine este El si ce aflase ea de când fusese iubit-o si încă o mai iubesc pe Maria!
cu El în Egipt. Păcat că nu s-a putut să rămânem
78Si Iisus sporea în înțelepciunea si în împreună”.
harul Domnului, care din cerul Lui de 9Într-o zi Pandera a văzut-o pe Maria
purpură se uita să vadă ce făceau plecând de acasă către târg. Si i-a iesit în
oamenii întâmpinare Mariei si i-a zis: „Iată-mă
pe pământ. Si Domnul Dumnezeu se Maria!”
bucura. 10Si Maria a fost tare emoționată să-l
CAPITOLUL 4 vadă pe Pandera si i-a spus cu lacrimi:
Pandera revine în Iudeea. Iisus în „Domnul meu, bine ai sosit, slavă
Egipt pe urmele Lui Zamolxe. Duhul Domnului! Ce faci?”
Lui Zamolxe pogoară peste Iisus în
11Pandera i-a răspuns: „Am venit cu
Egipt.
treburi la pretoriu la Ierusalim. Dar tu
1 Într-o zi pe când se ruga în templul sămi
zeiței Isis, Pandera a auzit un glas care-i spui ce face fiul nostru Iisus?”
spunea: „Să mergi la Nazaret la fiul tău 12Atunci Maria i-a povestit: „Iisus S-a
Iisus si să-L aduci aici, apoi să-L duci la făcut băiat mare. El stie că nu este fiul lui
neamurile tale în Tracia si în Dacia. Si El Iosif si de multe ori m-a întrebat despre
să-l cunoască pe Bătrânul Înțelept”. tine, tatăl Său. 13Iisus vorbeste foarte
2Si tocmai s-a nimerit că cineva bine trei limbi, evreieste, latineste si
trebuia să meargă cu treabă la cohorta greceste. 14Si este învățat în cele ale
Sagittariorum, la Ierusalim, în Iudeea. Si scripturii, dar noi totusi am vrea să-L
sutasul roman l-a trimis pe Abdes dăm la scoala rabinică. 15Iisus este un
Pandera, cum i se spunea de obicei lui băiat foarte inteligent, dar cam
Pandera în Egipt. neascultător în învățăturile iudaice pe
3Trecuse Pastile si primăvara era în toi care doreste să le îndrepte cum vrea El.
când Pandera a sosit la Ierusalim. 4Si 16A intrat de multe ori în dispute cu
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
după ce a rezolvat treburile la pretoriu, 142
Pandera a mers la Nazaret. fariseii si saducheii cei învățați. Acum
5Acolo a aflat câte ceva despre familia nu
lui Iosif: Maria avea si alți copii; Iisus, stim dacă Îl vor mai primi la scoala
băiatul ei cel mare, era foarte învățat în rabinică”.
legea iudaică. 6Si Pandera se întreba ce-o 17După ce a ascultat cele spuse de
să urmeze: „Ce va spune oare fiul meu Maria despre Iisus, Pandera i-a dat de
Iisus când mă va cunoaste acum la stire de ce se întorsese el în Iudeea:
doisprezece ani ai Săi?” „Draga mea Maria. Pe Iisus as vrea să-L
7De câteva ori Pandera a trecut prin iau cu mine în Egipt si apoi să-L duc în
fața casei lui Iosif, dar nu a vrut să intre Tracia si în Dacia, unde El poate să
în curte. 8Într-o zi a văzut-o pe Maria învețe cu înțelepții nostri si să ajungă
trebăluind si memoriile l-au năpădit. Si preot”.
se tot gândea Pandera: „Ce mult am
Auzind acestea Maria i-a spus lui
18 Atunci Pandera I-a mărturisit: „Da
27
Pandera despre duhul care de curând fiule. Vom merge în Dacia străbunilor
coborâse asupra Lui Iisus. 19Si i-a mai Tăi. Acolo Îți vei găsi împlinirea în
spus lui Pandera că ea nu era surprinsă viață”.
de ce-i spusese el. Dar era încă 28Si Pandera cu Maria au stat să
îngrijorată: „Cum să facem cu plecarea plănuiască plecarea Lui Iisus. 29Dar
Lui Iisus? Ce va spune oare Iosif care-l Maria era încă îngrijorată de ceea ce va
iubeste ca pe fiul lui propriu?” urma si i-a întrebat: „Ce vom face de
20Dar Pandera a linistit-o zicând: acum înainte? Cum vom rezolva
„Vom rezolva si aceasta. Spune-I lucrurile
băiatului nostru că am venit să-L văd. Si cu bărbatul meu Iosif?”
țineți aceasta în taină de lume, dar lui 30Pandera i-a răspuns: „Lui Iosif îi
Iosif poți să-i spui”. vom spune totul. El este un om bun si
21Apoi cei doi au plecat fiecare la înțelept si va înțelege”.
treburi. Maria se gândea cu emoție: „S-a 31Când Maria a ajuns acasă i-a spus
întors Pandera, domnul meu, primul si lui Iosif toate câte s-au petrecut la
singurul meu bărbat iubit. Doamne cât întâlnirea lor cu Pandera. 32Atunci Iosif
Îți ia
mulțumesc!” zis: „Nu mă pot opune. Pandera este
22Când a ajuns acasă Maria I-a vorbit tatăl Lui în trup, iar Domnul în duh.
Lui Iisus despre întoarcerea tatălui Său si Dacă Iisus vrea să meargă cu el atunci
El i-a zis: „Stiam că tata Mă va căuta. noi Îl vom pregăti de drum”.
Vreau să-l cunosc si eu mamă. Du-mă la 33În zilele următoare s-au sfătuit cu
el cât de curând!” toții. Mai întâi, Pandera si Iisus, vor
23Seara, când Iosif s-a întors de la merge în Egipt, unde Pandera vroia ca El
lucru, Maria i-a povestit cele întâmplate. să învețe tainele preoților si să păsească
24Si a doua zi dimineața Maria L-a pe urmele străbunului Zamolxe. 34Apoi
îmbrăcat frumos pe Iisus si împreună au Pandera si Iisus vor pleca spre Tracia si
plecat să-l întâlnească pe Pandera. mai apoi spre Dacia.
25Când Pandera si-a văzut fiul, L-a 35Pandera le-a mai spus: „Neamul
privit îndelung cu multă iubire. Iisus era meu se trage din Mari fiica zeului nostru
si El uimit de vederea tatălui Său. Si Zamolxe. 36Pandu, un urmas de-al ei si al
Pandera I-a zis: „Bun găsit fiule. Vino să soțului ei Licu, numit si Marele Lup Alb,
Te îmbrățisez!”. a venit în Munții Haemus de unde Licu
26Apoi Pandera L-a strâns în brațe pe se trăgea de bastină. 37Noi în Tracia am
băiat si L-a sărutat pe frunte si Iisus i-a păstrat cu străjnicie memoria clanului
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
mărturisit cu lacrimi în ochi: „Ce mult 143
team Cogaion si am ținut mereu legătura cu
asteptat, tată. Stiam că vei veni să Mă rudele noastre din Dacia.
iei si că nu M-ai părăsit”.
38În câteva zile pregătirile au fost gata
si Pandera cu Iisus au pornit către Egipt. Si preoteasa le-a spus: „În cronici se
48
39Când au ajuns la piramide, în mai scrie că Zamolxes era întruparea
Egiptul de Jos, tatăl I-a povestit fiului unui mare profet din vechime, un om cu
legende ale tracilor despre sederea Lui numele de Melchisedec, care a fost Mare
Zamolxe în Egipt astfel: 40„Străbunul Preot si rege pe vremea lui Abram,
nostru Zamolxe si-a purtat pasii pe aceste părintele iudeilor. 49Se proroceste că acel
locuri. Legendele noastre spun că El a spirit al Lui Melchisedec si al Lui
fost la piramide, la Teba, la Karnak si în Zamolxes va coborî în cineva trăitor în
Valea Regilor. La Teba, Zamolxe a fost aceste timpuri. 50Noi nu stim cine poate
hirotonisit preot egiptean. 41În Dacia fi acel om, dar putem spune că va fi preot
preoții au obiceiul să cheme spiritele în veac si rege drept, căci aceasta
zeilor Egiptului asa cum au făcut si înseamnă numele Melchisedec”.
străbunii nostri Zamolxe si Marele Lup 51Pandera era încredințat că duhul,
Alb, din care ne tragem noi fiule”. despre care vorbise preoteasa, coborâse
42Mergând pe Valea Nilului, către deja în Iisus, fiul lui. 52Si a mai întrebat-o
Egiptul de Sus, Pandera si Iisus au ajuns pe preoteasă: „Rogu-te să-mi spui cum se
la Teba. Si acolo au cunoscut-o pe face că un suflet care s-a întrupat poate fi
preoteasa de la templul zeiței Maat, făcut din mai multe suflete care au fost
Zeița odată întrupate si ele?”
Înțelepciunii la egipteni. Si vroiau să afle 53Preoteasa i-a spus: „La facerea unui
de la ea dacă se mai stia ceva din suflet nou pot participa mai multe suflete
vechime despre sederea Lui Zamolxe în vechi, desi sufletul are miezul lui. Dar
Egipt. acel suflet nou este si el vechi ca si
43După câteva zile preoteasa le-a spus: sufletele care îl compun. 54Si atunci când
„Istoria noastră a consemnat trecerea pe sufletul nou este format si se află într-un
aici a unui dac pe nume Zamolxes, cu corp, el îsi face o bază nouă si
vreo cinci sute de ani înainte. 44Zamolxes acumulează o experiență nouă de viață”.
a stat trei ani în Egipt apoi s-a întors pe 55Si Pandera a mai întrebat: „Dar ce se
meleagurile Lui. 45El era deja preot al întâmplă cu sufletul nou atunci când el
Zeului Dumnezeu din Dacia, dar si preot merge în lumea cealaltă? Oare părțile de
al Lui Zaratustra, profetul persilor. suflete din care este făcut revin la
46Când Zamolxes a părăsit Egiptul, El
sufletele lor originale?”
fusese hirotonisit si preot al Marelui Zeu
56Preoteasa i-a răspuns: „Când sufletul
Amun”.
merge în lumea de dincolo, el nu se
47Pandera i-a mulțumit preotesei
risipeste, că are o identitate proprie, desi
pentru cele spuse. Si a mai întrebat-o: îi este înrudită cu sufletele din care
„Se mai scrie oare si altceva despre inițial
străbunul nostru Zamolxe? Noi stim că s-a compus. 57Si tot asa se întâmplă
egiptenii din vechime consemnau atent si mereu cu ființarea de suflete care toate
despre spiritele care îi călăuzeau pe au pornit de la Domnul ca scântei. Si ele
anumiți oameni alesi de Preaînaltul”. se întrepătrund si se multiplică până
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
144 a participat si el la hirotonisirea Lui Iisus
cresc în lumină asa de mult încât se si era tare mândru de feciorul lui.
întorc înapoi la Domnul, tot asa cum fac 70Într-o zi, pe când se afla la templul
îngerii. 58Dar drumul existenței lor este zeiței Maat din Teba, Iisus a fost răpit în
lung pentru că întâlnesc în calea lor si duh. 71Si El a ținut minte cele trăite
întunericul care le ia din lumină”. atunci si a mers la Abdum si i le-a
59Si Pandera a mai întrebat: „Oare povestit tatălui Său Pandera: „Eram în
cine poate să cheme sufletele cele templul zeiței Maat atunci când Duhul
luminoase?” Lui Zamolxe a pogorât peste mine.
60Atunci preoteasa i-a zis: „Un om 72Mam

care cunoaste aceste taine poate chema ridicat în spirit si am ajuns până în al
orice suflet să vină în sufletul lui propriu nouălea cer unde M-a întâmpinat un om
si astfel să dobândească o parte din bătrân. 73Eu L-am recunoscut si M-am
lumina sufletului pe care îl doreste. 61Dar închinat Lui, că-L stiam dintr-o altă
sufletele invocate nu coboară cu totul în viziune pe care am avut-o în Iudeea. 74Si
noul corp, ci ele dau doar scântei care se El Mi-a zis: Iisuse, urmasul Meu, află că
alipesc altor scântei care se află deja în Duhul Meu se va coborî cu si mai multă
sufletul omului care le-a chemat”. putere în Tine. 75Apoi El a dispărut si
Mi-am revenit în simțiri, dar viziunea
62Si Pandera a fost încredințat că
Mi-a rămas adânc întipărită în minte”.
acolo la Teba era locul cel mai bun
pentru ca Iisus să deprindă înțelepciune. 76Pe dată Pandera I-a spus: „Este un

63Si a vorbit cu preoteasa de la templul semn că a venit timpul să pornim spre


zeiței Maat ca Iisus să stea la templul ei casă, fiule. 77Si acolo în Dacia vei
si să învețe religia locului si să devină cunoaste cu adevărat Duhul Lui
preot egiptean. 64Si după ce a făcut toate Zamolxe”.
acestea Pandera s-a întors la Abdum la 78Si Pandera a vorbit cu sutasul de la
trupele romane din care făcea parte. Abdum să-l lase să plece un timp din
65În trei ani Iisus a aflat tainele zeilor armata romană, si să vină înapoi după
Egiptului. 66El a deprins stiințele câțiva ani.
egiptenilor si a cunoscut formulele CAPITOLUL 5
magice prin care se dobândeau mari Iisus merge în Tracia, apoi în Dacia
puteri. 67Iisus stia deja de la templul din la Sarmisegetuza. Iisus învață
Ierusalim numele secret al Domnului. înțelepciunea Lui Zamolxe cu preoții
68De la preoții egipteni Iisus a mai decenei si cu Marele Preot si devine
învățat si mestesugul vindecării bolilor si preot. Duhul Lui Zamolxe pogoară
să facă minuni. peste Iisus în Dacia.
69La numai cincisprezece ani Iisus a 1 Iisus avea cincisprezece ani când a
fost investit ca preot al zeului Amun, pornit cu tatăl Său Pandera spre Tracia.
chiar la templul Luxor din Teba, unde în 2Au coborât în Delta Nilului si de la
vechime Zamolxe fusese si El inițiat Alexandria s-au îmbarcat spre Atena în
preot al zeului Amun, zeul solar. Pandera Grecia. 3Apoi de acolo au purces călare
către Munții Haemus în Tracia. Marele Preot Iulian, care trăia în munți,
CARTEA IUBIRII DE OAMENI retras de lume. 15Si i-a povestit Marelui
145 Preot viața tânărului Iisus si i-a mai spus
4 Când Pandera a ajuns la rudele lui, la si despre viziunile Lui Iisus atunci când
clanul Cogaion, toți i-au primit cu I-a vorbit străbunul Zamolxe în Iudeea si
dragoste si s-au bucurat să-L vadă pe în Egipt.
Iisus despre care stiau de la Pandera că 16Si Marele Preot a zis: „Noi, de la
era fiul său care stătuse în Galileea cu plecarea la Zamolxe a Marelui Preot
mama Sa. Deceneu, am tot chemat la focul sacru să
5În Tracia, Iisus a cunoscut multe rude revină Duhul Lui Zamolxe. 17Deceneu a
din partea tatălui. 6I-a întâlnit si pe prorocit că Spiritul Lui Zamolxe se va
preoții traci decenei, slujitorii Lui întoarce într-un om care va schimba
Zamolxe, care, observând aptitudinile lumea. 18După câte mi-ai spus, nu încape
deosebite ale tânărului Iisus, au dorit să- îndoială că tânărul Iisus are scântei din
L ia la învățătură. spiritul străbunului nostru Zamolxe, care
7Atena, preoteasa decenee, sora lui este Mare Preot si zeu în vecii vecilor.
Pandera, a zis: „Băiatul să stea un timp 19Noi nu stim ce va face Iisus în lume, si

cu noi si să deprindă învățătura Lui nici cum o s-o îndrepte pe calea luminii,
Zamolxe si să ajungă preot deceneu”. dar stim că va avea putere de la
Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc. 20Că noi
8Dar Pandera i-a răspuns: „Iisus va
suntem poporul Lui Dumnezeu. 21De
merge cu mine în Dacia, unde se află
acum pe Iisus Îl luăm la învățătură si în
Marele Preot, căruia i se spune Bătrânul
doi ani de zile va ajunge preot deceneu”.
Înțelept. Acolo Iisus va învăța cu marii
22Si Marele Preot a aranjat ca Iisus să
înțelepți ai neamului nostru”.
învețe cu preoții si preotesele de la
9Pandera si Iisus au stat în Tracia până
Sarmisegetuza. 23Dar Iisus urma
primăvara când s-au pregătit de plecare
învățătura mai ales pe lângă Marele
spre Dacia. 10Si au trecut râul cel sfânt
Preot.
Istru si au purces către Sarmisegetuza
24Într-o zi Marele Preot I-a povestit
unde rudele îi asteptau, că aflaseră că
Pandera Îl va aduce acolo pe Iisus, fiul Lui Iisus legende despre Zeul Zamolxe:
său. 11Preoții si preotesele de la „Se stie prea bine cum străbunul nostru
Sarmisegetuza Îl asteptau si ei, se credea Zamolxe a învățat cu înțeleptul Pitagora,
că spiritul Lui Zamolxe a coborât într-un apoi cu Zarates, un mare preot din
om. Babilon si mai apoi a stat un timp în
Egipt. 25Dar Zeul nostru Zamolxe a fost
12Pandera si Iisus au ajuns la
prezent la sfințirea templului din
Sarmisegetuza spre bucuria tuturor. 13În
Ierusalim. 26Era pe vremea când trăia
seara venirii preoții au aprins un rug
prorocul Zaharia. 27Atunci Zamolxe i-a
sacru si s-au rugat Lui Dumnezeu si Lui
mustrat pe iudei că au adus sacrificii la
Zamolxe si au chemat spiritele
inaugurarea templului din Ierusalim.
străbunilor înțelepți.
28Ce
14Într-o zi Pandera L-a dus pe Iisus la se face cu vărsare de sânge se va sfârsi
tot cu vărsare de sânge. 29Noi credem că 41În Iudeea nu am putut înțelege de ce
din acel templu nu vor rămâne decât contradicțiile continuă si de ce sunt
ruine”. partide religioase care susțin idei diferite
30Iisus i-a zis Marelui Preot: „Este un ducând mereu la dezbinări”.
obicei la poporul mamei Mele de a aduce 42Atunci Marele Preot I-a explicat Lui
jertfe. 31Desi de-a lungul timpului s-a Iisus: „Dumnezeu, în mărirea Lui, este
CARTEA IUBIRII DE OAMENI peste puterea noastră de înțelegere. 43Dar
146 este necesar să aflăm despre El pe
văzut că jertfele aduc distrugeri celor înțelesul nostru. 44Putem spune fără să
care le fac, iudeii tot continuă să facă gresim că Dumnezeu este în tot si în
aceasta pentru că urmează scriptura Tora, toate. 45Dar mai cu seamă Îi vedem
unde este scris să aducă jertfe”. prezența în ritmurile naturii, în care si
32Marele Preot Iulian a mai spus: viața noastră trebuie trăită. Fără această
„Păcat că acesti oameni, aflați în apartenență la natură omul îsi pierde
căutarea sufletul”.
cunoasterii Domnului, mai cred că 46Iisus a întrebat: „Atunci unde se află
sângele poate spăla de păcate. 33Si dacă locul omului în înțelegerea Lui
ei vor continua să mai facă sacrificii de Dumnezeu?”
animale nu va mai rămâne nimic din
47Marele Preot Iulian a zis: „Domnul
poporul lor. 34Noi neamurile tracilor nu
mai aducem jertfe zeilor de pe timpul este atât în exteriorul omului cât si în
străbunului Zamolxe. Si de atunci ne interiorul lui. 48Iar atunci când omul
merge bine. Si bine va fi cât timp nu reuseste să-L trezească pe Domnul din el
venerăm moartea ci viața. 35Că adevărata va sti ce să facă în viață si va cunoaste ce
scriptură este însăsi viața, iar când este viața omului. 49Si asa omul va
scripturile scrise nu mai urmează viața înțelege puterea gândului, a cuvântului si
ele devin rătăciri, întinează sufletul a faptei. 50Si să iei aminte că gândurile
omului si aduc mari pagube si omului deschid mereu drumul pe care el
nenorociri”. păseste, căci de la gând vine cuvântul si
de la cuvânt vine fapta. Că noi oamenii
36De obicei Iisus mergea singur să-l
după ce gândim, spunem în cuvinte ce
vadă pe Marele Preot care limpezea am gândit si apoi înfăptuim”.
nedumeririle Sale.
51Atunci Iisus l-a mai întrebat pe
37Si odată Iisus l-a întrebat: „Mărite
Marele Preot: „Dar sufletul omului unde
Preot, cine este Dumnezeu si cum Îl sălăsluieste?”
putem noi cunoaste? 38La iudei Spiritul
52Si Marele Preot a răspuns: „Cu
Suprem este împărțit în mai multe
entități. Înțelepții neamului se străduiesc adevărat sufletul este fără timp. 53Dar
de sute de ani să-L definească. 39Dar sufletul se arată într-un fel în lumea
multele lor frământări nu au reusit să materială care-i este creația. 54Mințile
limpezească lucrurile. 40Desi se crede că noastre si trupurile noastre sunt tot de
există o singură Ființă Supremă, numirea suflete create. 55Si cu adevărat sufletul
Ei este neclară si duce mereu la violență. omului este tot asa de bătrân ca si timpul
care nu are vârstă tot ca si Dumnezeu”. clipele vieții. 67Dar sunt unele momente
56Iisus a ascultat atent vorbele Marelui din viață pe care omul păseste ca pe niste
Preot Iulian pe care l-a mai întrebat: trepte pentru a se apropia de Dumnezeu”.
„Cum poate atunci omul să intre în 68Auzind ultimele sale cuvinte Iisus la
ritmurile naturii?” întrebat pe Marele Preot: „Care ar fi
57Si Marele Preot a răspuns: aceste momente? Cum pot fi ele definite?
„Ritmurile naturii sunt o trăire a Care sunt practicile potrivite? Rogu-te
Domnului. 58Este bine ca omul să să-Mi spui”.
înțeleagă că de când se naste si până la 69Dar Marele Preot a răspuns pe scurt
moarte, viața să-i fie condusă de la întrebările Lui Iisus: „În viața omului
ritmurile naturii. Dar dacă omul iese din sunt momente cheie pline de sacralitate.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI Trei dintre ele sunt cele mai importante,
147 anume: nasterea, căsătoria, moartea.
aceste ritmuri el suferă. 59Noi preoții 70Preoții de la Sarmisegetuza cunosc
decenei avem trimiterea de a-l îndrepta practicile pe care noi le urmăm în astfel
pe om pe calea cea bună atunci când el de împrejurări. 71Să vorbesti cu preoții si
se preotesele de acolo despre ritualurile
rătăceste. Noi oferim această posibilitate urmate de ei la nastere, căsătorie si la
pe care omul, fie o acceptă, fie o refuză. moartea oamenilor”.
60Oamenii, care rătăcesc în viață, vin la
72În zilele ce au urmat Iisus a discutat
preoții decenei care-i ajută să păsească
din nou pe făgasul armoniei cu natura. cu preoții si preotesele, care dădeau
61Din mos-strămosi urmăm multe
învățătură la scoala sacerdotală, despre
practici care țin vie constiința sacralității subiectele amintite de Marele Preot.
73Lecțiile se țineau fie în grup, fie
vieții omului, adică trezvia, cum o
numim noi”. individual, urmând tradiția scolii lui
Zamolxe înființată cu peste cinci sute de
62Si Iisus a mai întrebat: „Care ar fi
ani înainte.
aceste practici?”
74Preotul Casian, unul dintre cei care
63Marele Preot a spus mai departe: „În
învățau pe tinerii de la scoala de la
primul rând omului trebuie să i se Sarmisegetuza, I-a explicat Lui Iisus:
trezească simțul realității. Cu alte 75„Nasterea unui copil înseamnă
cuvinte revenirea sufletului, care plecase în
el să-si dea seamă de ființarea lumii si a lumea de dincolo, în corp uman.
propriei vieți. Baza practicilor stă în 76Împrejurările în care se naste un copil
folosirea focului sacru care trezeste sunt legate de viețile anterioare ale
sufletul. 64Odată cu trezirea sufletului sufletului care se întoarce. 77Noi preoții
omul deschide ochii spre lume si asa îsi avem ritualuri care-l primesc pe copil în
îndreaptă viața pe calea armoniei. 65Si în lume, prin ceea ce se cheamă botez. 78Si
orice moment omul îsi alege singur pasul urmăm metoda tradițională a botezului
pe care-l face. 66Iar atunci când omul cu apă, foc si Spiritul Lui Zamolxe”.
devine constient de puterea gândului lui,
79Preotul Casian a mai explicat:
el poate să-si trăiască frumos toate
„Botezul se face într-un loc potrivit ales. atragă benecuvântările zeilor la botezul
De obicei are loc la răsăritul soarelui. Se unui copil”.
aprinde un foc sacru într-o vatră, sau 90Altă dată preotul Casian a vrut să-I
într-un vas în care se pun ierburi frumos explice Lui Iisus cum era făcută căsătoria
mirositoare. 80Dacă pruncul are nas si la daci. 91Dar Iisus i-a spus: „Cunosc
nasă ei îl aduc în brațe si urmează ceea bine acest ritual. A fost urmat de tata si
ce le spune preoteasa sau preotul de mama când ei s-au căsătorit pe vârful
deceneu. 81Când apar primele raze de unui munte din Iudeea”.
soare sacerdotul spune: Să te vadă acum
92Si Iisus i-a depănat preotului Casian
si focul si soarele si cerul. La aceste
cuvinte se mai pot adăuga si alte vorbe toate câte stia despre căsătoria părinților
potrivite momentului. 82Apoi în prezența Lui, iar preotul Casian a încuviințat că
focului sacru sacerdotul îsi moaie totul a fost făcut după Legele Lui
degetele mâinii drepte în apă proaspătă Zamolxe.
si-l udă pe prunc pe frunte zicând: Cu 93Si Iisus i-a mai spus: „As vrea să
apă vie, foc sacru si Duhul Lui Zamolxe cunosc mai multe despre obiceiurile
te botez. 83Si-i dă copilului un nume tracilor cu privire la căsătorie”.
după vrerea părinților si-l închină la un 94Atunci preotul Casian I-a zis:
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
148
„Căsătoria cea mai bună este între un
zeu sau o zână anume. 84Asa se face bărbat si o femeie care se iubesc. 95Dar
ritualul botezului după împrejurările în sunt oameni care nu vor să se
care are loc. 85Dar momentele cheie sunt căsătorească, iar alții care vor mai mult
folosirea celor două expresii: „Să te vadă decât însoțirea în doi. 96Si bărbații care
acum si focul si soarele si cerul” si „Cu vor să se însoțească cu mai multe femei
apă vie, foc sacru si Duhul Lui Zamolxe o
te botez”. 86Se poate boteza un prunc pot face, si femeile care vor să se
oriunde în natură, la munte, la deal, la însoțească cu mai mulți bărbați o pot
ses, la mare, în câmpie si în pădure, sau face
lângă o apă curgătoare sau într-o apă si ele, că Domnul Dumnezeu nu vrea ca
curgătoare curată. Si acolo unde se face omul să ardă dacă găseste împlinire asa.
97Mai rele sunt ascunderea si minciuna si
botezul trebuie aprins focul sacru”.
prefăcătoria si înselăciunea, că din
87Atunci Iisus i-a spus preotului
patimile înfrânate ale omului ies multe
Casian: „Asa a făcut tata când M-a rele”.
botezat în Galileea”.
98Iisus l-a mai întrebat pe preotul
88Preotul Casian I-a răspuns: „Fireste.
Casian: „Si cum se petrec aceste căsătorii
Căci Pandera urma obiceiul străbunilor cu mai multe persoane?”
nostri. Orice om poate boteza chiar dacă
99Preotul Casian I-a răspuns:
nu este preot deceneu, ci el trebuie doar
să urmeze Legile Lui Zamolxe. 89Dar cel „Perechile se căsătoresc fiecare în parte.
mai bine este ca botezul să fie făcut de Si de la început se înțeleg între ei cum
către un sacerdot deceneu. Preoții si vor viețui. 100Că omul nu are stăpânire
preotesele decenee cunosc bine cum să pe
trupul nici unui alt om, decât pe cel de afla împreună cu Marele Preot, El l-a
sine. 101Dar e bine ca bărbatul si femeia întrebat despre cunoasterea viitorului
să doarmă fiecare separat, dacă se poate. astfel: „Rogu-te, Mărite Preot, să-Mi
102Că femeia stă mai mult cu copiii ei ca spui
să îi crească. 103Si dacă bărbatul doarme ce importanță are cunoasterea viitorului
aparte de femeia lui, el o va iubi mereu pentru om?”
că dorul lui de ea nu se va ostoi, si nici 112Atunci Bătrânul Înțelept I-a
dorul ei de el. 104Eu am ca soațe două răspuns: „Predicțiile, cunoasterea
surori, care se înțeleg ca suratele de bine, viitorului, nu sunt țelurile existenței
si viața ne este frumoasă, slavă omului. 113Noi dorim în primul rând
Domnului”. cresterea trezviei în om. 114Nu vrem să
105În altă zi preotul Casian a vorbit stim ce ne asteaptă în viitor, ci dorim să
despre ritualurile folosite la moartea unui ne ordonăm existența prezentă în
om. Si I-a zis Lui Iisus: „Noi incinerăm mijlocul naturii. Si atunci vom sti că
trupurile celor morți si uneori le punem urmăm vrerea Lui Dumnezeu si viața ne
țărâna într-un loc anume în pământ peste va fi bună. Si asa, din viața cea bună, ne
care mai apoi aprindem focuri sacre si facem bun viitorul. 115Noi învățăm să
chemăm înapoi sufletul mortului să se devenim nemuritori prin înțelegerea
întrupeze. 106Cei care mor nu-si pierd nemuririi sufletului nu prin cunoasterea
sufletul căci el merge la Zamolxe. 107Dar viitorului. 116Profețiile pot rătăci atunci
dacă vrem, noi putem să-i chemăm pe când profeții sunt rupți de viață. Si am
oameni, să se întoarcă pe pământ, auzit multe astfel de istorii în care
chemând sufletele lor. Că trupul omului, profeții i-au dus în restriste pe oamenii
atunci când nu mai are suflet în el, este pentru care ei făceau profeții”.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
117Atunci Iisus a zis: „Neamul mamei
149
ca si țărâna, asa cum ne spune mele crede foarte mult în profeții si de
Dumnezeu”. multe ori iudeii au suferit după ce unii
profeți au spus profeții strâmbe care au
108În zilele care au urmat Iisus a asistat
dus poporul în rătăcire. Si mulți profeți
la câteva incinerări si asa a învățat ce au fost omorâți si pe drept si pe
ritualuri făceau acolo preoții decenei ca nedrept”.
să scape sufletele de suferință până
118Si Iisus a vorbit cu preoții si
ajungeau în lumea cealaltă. 109Si a mai
aflat că sufletele din trupurile moarte, preotesele de la Sarmisegetuza despre
care nu erau incinerate, se înrăiau si se profeți si profeții, iar ei I-au spus istoria
transformau în strigoi. De aceea dacii neamului tracilor care credea în profeții,
foloseau incinerarea trupurilor. dar le lega de trezirea sufletului,
nicidecum de un destin fixat al omului si
110Si în timp Iisus a mai învățat cum
al neamurilor. Si tot asa rezulta si din
preoții decenei conduceau ritualurile de cele vorbite de Iisus cu Marele Preot
trecere a celor tineri la pubertate, la Iulian, Bătrânul Înțelept.
adolescență si la maturitate.
119Într-altă zi Iisus se afla sus la munte
111Într-una din zile, pe când Iisus se
împreună cu Marele Preot, pe care l-a
rugat: „Înțeleptule, ai putea să-Mi fost din nou gravate pe plăci de aur. Si de
vorbesti despre Legile Lui Zamolxe?” atunci le păstrăm cu sfințenie”.
120Si Marele Preot I-a răspuns: „Legile 130Si Marele Preot I-a mai spus Lui
Lui Zamolxe sunt Legile Lui Dumnezeu, Iisus: „Vino să le vezi!”
tot asa cum Legile Lui Moise sunt Legile 131Apoi Iisus a fost condus de Marele
Domnului iudeilor. 121Noi tracii numim Preot într-o încăpere săpată în stâncă.
Legile Lui Zamolxe, Legile Belagine, Acolo el I-a arătat Lui Iisus plăcuțele de
Legile Frumoase. 122Ele au fost scrise aur. Si El s-a închinat la ele cu semnul
după înălțarea la cer a Lui Zamolxe. Crucii Lui Zamolxe si a ridicat fiecare
Multe dintre aceste legi sunt vorbele Lui plăcuță de aur în palme si a atins-o cu
de înțelepciune. 123O primă formă a fruntea.
acestui cod de legi a fost făcută
132Văzându-I credința Marele Preot Ia
cunoscută dacilor de către Marele Lup
Alb, succesorul Lui Zamolxe la Marea spus Lui Iisus: „Te las singur ca să le
Preoție. 124De atunci noi tracii am tot poți pricepe pe îndelete”.
urmat aceste legi care au fost mereu 133Si Iisus a luat rând pe rând plăcile
scrise pe tăblițe de aur. 125Dar uneori de aur, pe care erau scrise Legile Lui
istoria s-a dovedit rea si distrugătoare si Zamolxe si le-a citit pe toate. 134A trecut
Zamolxe ne-a învățat ca să păstrăm asa un timp bun, după care Marele Preot
aceste legi sub formă de simboluri puse a revenit si L-a întrebat pe Iisus: „Ei,
pe azimele de pâine, că asa nu le vom cum este?”
uita cum nu uităm să mâncăm pâinea. 135Iisus era plin de Duhul Înțelepciunii
126Si se poate întâmpla că oamenii pot si i-a răspuns: „Mărite Preot, am citit
distruge plăcile de aur pe care Legile Lui atent toate plăcile. Nicăieri nu am întâlnit
Zamolxe sunt gravate cuvânt cu cuvânt, o înțelepciune mai mare. Ea cuprinde
dar semnele din pâine vor rămâne cât va cele mai profunde legi date omului pe
fi suflare de traci si de urmasii lor. 127Si pământ. Si aceste legi nu se pot compara
chiar dacă nu mai avem plăcile de aur cu în dreptate si adevăr cu nici unele în
Legile Lui Zamolxe, ele se pot lume”.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
150 136Marele Preot I-a răspuns: „Noi
reconstitui din obiceiurile noastre si din credem în Dumnezeu si stim că El are
simbolurile pe care le punem pe pâine si toată înțelepciunea din care sorbim si noi
din cele ce stiu oamenii că era scris pe stropi atâta cât El ne dă. 137Sunt în lume
plăcuțele de aur si din viziunile unora si alte popoare care au denumiri diferite
care primesc mesaje de la zei”. date zeilor lor si si-au făcut legi după
128Si Iisus a mai întrebat: „Cum putem
care se conduc, precum sunt Legile Lui
cunoaste Legile Lui Zamolxe?” Moise de pildă. 138În spatele legilor lor
este numele unui personaj în care cred ei.
129Marele Preot I-a răspuns: „Ultima
139Dar zeii sunt diferiți pentru toți, oricât
oară Legile Lui Zamolxe au fost ar spune oamenii că ei sunt aceiasi si că
reconstituite în vremea Marelui Preot doar denumirile lor diferă. 140Si atâta
Deceneu, când Legile Lui Zamolxe au timp cât popoarele văd divinul prin
ochiul lor propriu, zeii numiți de ei nu binele merge din om în om”.
sunt aceiasi, că si caracteristicile, care li 152Iisus a ascultat cu mare atenția
se atribuie, sunt altele. 141Noi oamenii vorbele Marelui Preot. Si-Si zicea: „Oare
înțelegem doar frânturi din lumea pe poporul mamei Mele poate învăța
care vreodată această înțelepciune a
ne-o prezintă zeii. Si de aceea îi numim sufletului?” 153Iisus se gândea ca într-o zi
cum credem noi mai bine că ar fi. să facă ceva pentru poporul lui Israel, pe
142Sămi
care-l iubea ca pe mama Sa Maria, astfel
spui acum, ce zei sunt cei la care se ca neamul iudeilor să cunoască
închină poporul iudeu, cel al mamei înțelepciunea Lui Dumnezeu si să-si
Tale?” salveze sufletele.
143Atunci Iisus i-a răspuns: „Zeului
154În altă zi Iisus vorbea cu preotul
Cel mare I se spune Iehova. 144Sunt si Casian si-i spunea: „Se stie că Zeul
alți Zamolxe este Fiul Lui Dumnezeu. Mă
zei mai mici cărora Li se spun Elohim. întreb dacă Dumnezeu mai are si alți
145Sunt multe violențe scrise în scriptura
fii?”
iudeilor. Omului care o citeste atent i se
155Preotul Casian I-a răspuns:
rupe inima când află despre atâtea
omoruri si dezastre. Ar fi mult prea „Zamolxe a fost primul om dintre daci
multe de spus ca să le enumăr. căruia oamenii Îi spuneau Fiul Lui
Dumnezeu. 156Dar orice om poate fi
146Si Marele Preot a zis: „Din păcate
numit Fiul Lui Dumnezeu dacă-I trăieste
cei care urmează învățăturile care spiritul ca duh al înțelepciunii. 157A-i
preamăresc violența, în numele unui zeu spune cuiva că este Fiul Lui Dumnezeu
bun doar cu numele, vor avea parte de înseamnă că acea persoană este trează în
violență. Nu încape îndoială de aceasta. duh si această trezvie vine de la
147Străbunul nostru Zamolxe ne spunea
Dumnezeu, căci omul se află cuprins de
că cel care ridică sabia, de sabie va muri, Duhul Lui Dumnezeu. 158Miezul
si cel care oferă sânge zeilor, de sânge va constiinței omului este Dumnezeu, si
avea parte. 148Noi nu facem sacrificii atunci când avem starea de trezvie ne
sângeroase, nu oferim zeilor nimic, că găsim în Dumnezeu.
zeii nu au nevoie de ofrandele noastre, ci
159Si Iisus i-a zis preotului Casian: „În
doar de credința noastră în bine. 149În
schimb dăm oamenilor ceea ce vrem să poporul mamei Mele, neamul iudeilor,
primim din partea zeilor, desi stim că tot Duhului Domnului I se spune Duhul
oamenii sunt cei care ne dau ceva din ce Sfânt”.
este bun. 150Dar zeii sunt intermediarii 160Preotul Casian a răspuns: „Duhul
CARTEA IUBIRII DE OAMENI Lui Dumnezeu este Duhul Înțelepciunii
151 care este mai înalt decât Duhul Sfânt.
ofrandelor făcute de cei buni pentru Cine are Duhul Înțelepciunii are si
menținerea bineții între oameni. 151Că Duhul
ofranda trebuie să fie binețe făcută de cei Sfânt. Străbunul nostru Zamolxe avea
buni altor oameni ca ei să stie ce este Duhul Înțelepciunii”.
binele si să facă la fel altora. Si asa
161 Iisus si-a amintit de botezul făcut în puterea invocației. Desi invocația este
Lui de către tatăl Său Pandera si a zis: adresată zeilor, scopul ei este de a
„Părinte Casian, află că la botezul Meu, armoniza sufletul, mintea si trupul celui
tata M-a numit Fiul Lui Dumnezeu”. care o face si prin aceasta de a-l
însănătosi si a-l ține sănătos pe acel om.
162Si preotul Casian i-a răspuns: „Noi
173Dar trebuie credință, „cel puțin cât un
stim că Pandera, tatăl Tău, Te-a botezat bob de mustar”, zicem noi”.
în Legea strămosească când erai acolo în
174De atunci Iisus Îl invoca zilnic pe
Galileea Iudeii. Te-a numit pe drept,
Iisus Fiul Lui Dumnezeu”. Zeul Zamolxe. 175Si într-o seară, pe când
se ruga la focul sacru, Duhul Lui
163Într-una din zile Iisus asculta o
Zamolxe a pogorât peste Iisus. 176Atunci
lecție ținută de preoteasa Miruna care s-au deschis cerurile si Iisus a văzut pe
vorbea despre sărbătorile importante ale Zamolxe si pe zeii si zânele Lui în cerul
dacilor: „La noi dacii, rumânii, cea mai de purpură. Si Dumnezeu era si El acolo.
mare sărbătoare a anului este cea a
177Au trecut doi ani de când Iisus se
Crăciunului. 164În acea zi, aflată la câteva
zile de la începutul iernii, atunci când afla la învățătură la Sarmisegetuza.
178Împlinise deja optsprezece ani si într-o
ziua este egală cu noaptea, s-a născut
zeul nostru Zamolxe. 165Dar noi numim zi a fost hirotonisit preot deceneu. 179Un
sărbătoarea Crăciun după numele tatălui mare sobor de preoți, toți învesmântați
Lui Zamolxe, care avea obiceiul să în
împartă daruri oamenilor în ziua când i alb, asa cum se îmbrăcau preoții dacilor,
se născuse feciorul Zamolxe. 166Si ținem au preamărit pe Domnul Dumnezeu si pe
acest obicei si astăzi, si toți ne bucurăm străbunul Zamolxe. 180Atunci a asistat la
când vine Crăciunul care va rămâne asa investitura Lui Iisus si Marele Preot
din veac în veac, cât va fi lumea. 167O Iulian care iesea rar să fie văzut de
altă sărbătoare este cea de la începutul popor. 181În seara hirotonisirii s-a aprins
primăverii când ne amintim de ridicarea un mare foc sacru. 182Rugul Lui Zamolxe
la cer a sufletului Lui Zamolxe. 168Si mai a fost condus de Iisus Însusi care-Si
serbăm venirea verii în ziua de Sânziene, spunea: „De lumina focului sacru are
iar în tot cursul anului îi cinstim pe nevoie si neamul mamei Mele Maria”.
strămosi la sărbători cu veselie si 183Pandera lipsise de la serviciul
pomeni. militar din armata romană de patru ani.
169Multe zile Iisus a învățat despre Si a trebuit să se întoarcă la cohorta
sărbătorile străbune ale tracilor. Si pe Sagittariorum în Iudeea. 184Iisus a rămas
toate le stia si le urma. în Dacia să-Si facă datoria de preot.
185Tot umblând pe pământurile
170Iisus a cunoscut puterea cuvântului
asa cum era folosit la daci. 171El deja dacilor, Iisus a ajuns la vârful de munte
cunostea din Iudeea si Egipt multe Omu. 186Si oamenii I-au spus că acolo
cuvinte care aveau putere. 172Într-o zi sălăsluia duhul Zeului Omu. 187Iisus a
CARTEA IUBIRII DE OAMENI stat un timp acolo si în fiecare zi făcea
152 un
preoteasa Simina I-a spus: „Noi credem foc sacru pe vârful de munte la altarul
zeului si se ruga. 188Si a mai aflat despre 200 Vremea a trecut si Iisus împlinise
credința în Zeul Omu că era mai veche treizeci de ani. Si într-o seară, pe când
decât cea în Zeul Zamolxe, si că în CARTEA IUBIRII DE OAMENI
vechime Zeului Dumnezeu I se spunea 153
Omnezeu. 189Pentru credința Lui Iisus în stătea la focul sacru, a avut o viziune
Zeul Omu, oamenii au deprins să-I spună când îngerul Gavriil I-a grăit: „Du-te la
Iisus Fiul Omului. Si asa I-a rămas neamul mamei Tale Maria să le dai
numele, pe unde mergea toți Îi spuneau lumină sufletelor!”
Iisus Fiul Omului. 201Si Iisus a vorbit cu preotul Antim,
190În anii ce au urmat, Iisus a mers care era atunci Mare Preot al tuturor
peste tot în ținuturile tracilor de la marea tracilor. Si Marele Înțelept L-a sfătuit pe
cea mare pe văile fluviului sfânt Istru si Iisus să plece degrabă în Iudeea.
mai sus de el până hăt departe la apele 202Apoi Iisus a strâns un sobor de
Tibiscos si Tyras, si în toți munții dintre preoți si le-a zis celor adunați: „A sosit
ape. 191Într-un loc la munte Iisus a vremea să merg la neamurile mamei
întâlnit-o pe Lilia si a luat-o de nevastă, Mele. Iudeii sunt un popor care are
că Lilia era întruparea Bendisei, soața nevoie de lumina Domnului si de calea
Lui Zamolxe. 192Că-Si spunea Iisus: cea dreaptă, Calea Lui Zamolxe. Că mai
„Bărbatul se împlineste prin femeie, si marilor iudeilor le lipseste lumina
femeia prin bărbat”. sufletului”.
193Si amândoi, Iisus si Lilia, au mers 203Atunci preotul Gherase i-a răspuns:
pe vârful Omu. 194Si acolo au aprins „Cum doresti asa să fie, preote Iisus. Noi
focul sacru si s-au rugat Zeului în Dacia te vom astepta cât va fi lumea
Omnezeu. Au spus Jurământul Iubirii lume. 204Stim că sufletul Tău va fi mereu
Sacre si asa s-au căsătorit. 195Iisus i-a printre uriesii neamului, că nu degeabă
spus Liliei: „Părinții mei, în Iudeea, si-au Ți se spune Iisus Fiul Omului. Să mergi
spus Jurământul Iubirii Sacre pe un vârf sănătos si să te întorci cu bine!”
de munte. Si după ce s-au căsătorit, tata
205În noaptea aceea Iisus a avut un vis.
i-a spus mamei: Esti zâna mea, esti Zâna
Se făcea că Zeița Bendisa, soția Lui
Iubirii Sacre, Zâna Zânelor a străbunilor
Zamolxe, Îi spunea: „Să iei aminte să
mei. 196Si asa îți spun si eu draga mea
dezlegi femeile din lanțurile robiei la
Lilia: Esti zâna mea, esti Zâna Iubirii
demonii zămisliți de mințile bărbaților
Sacre, Zâna Zânelor a străbunilor mei”.
cuprinsi de întuneric. 206Că atâta timp cât
197Iisus a adus-o pe Lilia acasă la
femeia este ținută roabă unor demoni
Sarmisegetuza si au stat acolo. 198Si închipuiți, bărbații îsi pierd mințile si se
Lilia, Îi vorbea cu dulceață în glas, Îl vor omorî între ei mânați fiind de
numea Domnul Meu, si-L încuraja pe duhurile cele rele ale întunericului. Că
Iisus în tot ce făcea. femeia ținută în robie naste demoni.
199Ca preot al Zeului Zamolxe, Iisus 207Dezlegarea femeii din robie este cheia
mergea pe la neamurile tracilor, cum misiunii tale la iudei”. 208Apoi Lui Iisus
făcuse în vechime si străbunul Său I-a apărut în vis zeița Vesta care-I zicea:
Zamolxe. „Să le spui oamenilor că focul sacru este
cel care purifică, vindecă si duce nedreptățească pe nimeni, să nu
dorințele la Dumnezeu. Si atâta timp cât mituiască si să nu se lase mituiți, si să nu
oamenii vor sti să cate puterea focului învinuiască pe nimeni pe nedrept. 11Si
sacru, mințile lor vor iesi din întuneric la mulți se întrebau: „Nu cumva el este
lumină”. Mesia?” 12Dar Ioan le-a spus: „Eu vă
209Si Zeul Dumnezeu stătea în cerul botez cu apă, dar curând vine Cel ce este
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
Lui de purpură si se îngrijea de Iisus că 154
venise vremea lucrării Domnului. mai mare decât mine, care vă va boteza
CAPITOLUL 6 cu apă, cu foc si cu Duh Sfânt”.
Iisus revine în Iudeea la vârsta de
13Si Ioan Botezătorul îi certa pe
treizeci de ani. Ioan Botezătorul.
Botezul Lui Iisus în Iordan. fariseii si saducheii care veneau la el, dar
Învățăturile nu vroiau să fie botezați, zicându-le:
Lui Iisus. Profețiile Lui Iisus si „Pui
sfârsitul de vipere, cine v-a învățat să fugiți de
lumii. mânia ce va să fie? 14Veniți să vă botez
cu apă spre pocăință că iată securea stă
1 Iisus avea treizeci de ani când s-a la
reîntors în Nazaretul Galileii. 2Lipsise rădăcina pomilor, si tot pomul care nu
mulți ani de acolo si oamenii care-L face roadă bună se taie si se aruncă în
stiau foc”. Dar ei tot nu ascultau.
de copil, L-au recunoscut. 3Iosif, tatăl 15Si Iisus a venit si El să fie botezat,
adoptiv, murise. 4Mama Sa Maria L-a dar Ioan I-a zis: „Cum asa? Tu vii la
primit cu dragă inimă si cu multe lacrimi. mine să te botez? Eu sunt cel ce are
5Rând pe rând Iisus S-a întâlnit cu trebuință să fie botezat de Tine care
rudele si prietenii, dar cel mai mult L-a botezi cu apă, cu foc si cu Duh Sfânt. Eu
impresionat Ioan, vărul Lui, care botez doar cu apă”.
conducea gruparea esenienilor. 6Ioan stia 16Dar Iisus i-a spus: „Fă asta ca să se
de visul mamei sale Elisabeta despre el si plinească prorocirile”.
despre Iisus. 7Si Iisus i-a vizitat pe
17Ioan L-a botezat pe Iisus în râul
esenieni în pesteri, unde locuiau în
pustiul Iudeii, si li s-a alăturat. Dar nu Iordan. Si cum a iesit El din apă iată
stătea cu ei. cerurile s-au deschis. Duhul Domnului a
venit deasupra Lui ca un porumbel si
8Iisus s-a înscris la scoala rabinică să
Iisus a auzit un glas din cer spunând: „Tu
fie rabin ca să poată învăța norodul în esti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine
templu si în sinagogi. După un an de binevoiesc!”
învățătură a iesit rabin.
18Si Iisus îi învăța pe oameni în
9Era timpul când Ioan propovăduia
templu si în sinagogi. 19Mulți au rămas
chemând oamenii la pocăință, uimiți de învățătura Lui si se minunau că
botezându-i pe mulți în râul Iordan spre ce auzeau le părea ceva nou. 20Si El le
iertarea păcatelor. 10Îi povățuia să fie zicea: „Învățătura mea mântuie si este
darnici cu cei săraci, să nu tainică. Oricine va afla înțelesul
cuvintelor Mele nu va gusta moartea”. Înțelepciunii”.
21Si unii L-au întrebat: „Învățătorule 32Si toți ucenicii stiau că Iisus când se
să ne spui ce este mântuirea si ce este ruga aprindea focul sacru. Si asa făceau
nemurirea?” si ei.
22El le-a zis: „Mântuirea este atunci 33Mulți oameni au crezut în El si L-au
când omul înțelege că sufletul lui este urmat, dar El păstra marile taine doar
nemuritor, chiar dacă într-o zi trupul îi va pentru ucenicii Săi cărora le zicea:
muri. 23Cel mântuit este ca cel care se „Tainele Mele vor fi aflate doar de acei
naste din nou în spirit, desi trupul în care oameni care sunt vrednici de ele. 34La
se găseste sufletul lui îi este acelasi. Asa mulți Eu le vorbesc în pilde ca ei să
omul va fi eliberat de moarte în veac, priceapă. 35Si luați aminte că pentru toți
căci este ca născut din nou atunci când CARTEA IUBIRII DE OAMENI
înțelege că sufletul lui nu are moarte”. 155
oamenii înțelepciunea înalță si iubirea
24Se credea pe atunci că era vremea să
zideste”.
vină Mesia lui Israel, să salveze poporul
36Într-o zi Iisus le vorbea oamenilor
de cuceritori si să mântuie sufletele cele
rătăcite. 25Si unii au crezut că Iisus este dând pilda semănătorului astfel: „Un
Acela si L-au urmat. 26Si Iisus îi boteza semănător a iesit să semene semințe.
37Pe
cu apă vie, foc sacru si Duhul
Înțelepciunii, si ei Îi deveneau ucenici. când semăna el, o sămânță a căzut lângă
drum si a fost călcată în picioare si au
27De multe ori ucenicii stăteau cu
mâncat-o păsările. 38Si altă sămânță a
Iisus la focul sacru si El îi învăța: căzut pe o piatră umedă si a răsărit, dar
„Vedeți voi acest foc? Să luați aminte că sa
fără focul sacru rugăciunile voastre nu uscat când piatra s-a uscat. 39Si altă
sunt primite pentru că se pierd”. sămânță a căzut în mijlocul spinilor si
28Si Simon, zis si Petru, unul dintre crescând împreună cu spinii a fost până
ucenicii Săi, L-a întrebat: „De ce la urmă înăbusită. 40Si altă sămânță a
Doamne rugăciunile se pierd fără focul căzut pe pământul cel bun si a crescut
sacru?” bine si a făcut mult rod”.
29Iisus i-a răspuns: „Să nu credeți că 41Apoi toți L-au rugat să le spune ce
dacă vă rugați la Domnul, El Îsi pleacă însemna parabola aceea. 42Iisus le-a zis:
urechea să asculte ce-I spuneți voi. „Să luați aminte că sămânța e cuvântul
Domnul este în voi în primul rând. Pe Domnului. 43Cea căzută lângă drum este
acel Domn să-L treziți si atunci în acei oameni care, desi aud, nimic bun
rugăciunea vă este împlinită. 30Focul nu se prinde de ei. 44Sămânța căzută pe
sacru este cel care face legătura voastră piatră este în acei care când aud cuvântul
cu Domnul, iar apa vă purifică să primiți Domnului îl primesc cu bucurie si cred o
lumina focului sacru mai usor. Acea vreme, dar apoi când sunt încercați se
lumină vă va merge direct în inimi. 31Si leapădă, că sămânța din ei nu a prins
când toate acestea sunt făcute atunci rădăcină. 45Iar sămânța căzută între spini
rodul lor este umplerea cu Duhul este în cei care aud învățăturile cele
bune, dar sunt amăgiți de grijile lumii si de alții este mâna de ajutor pe care ți-o
de plăcerile vieții si sămânța din ei nu întinzi singur când vei avea vreodată
poate rodi. 46Dar cea mai bună este nevoie. 59Si luați aminte că cine dă, lui
sămânța căzută pe pământ bun si ea se îsi
află în cei care aud cuvântul Domnului dă, si cine fură de la alții, de la el fură.
si-l urmează neabătuți si viața le este 60Nimeni nu poate să însele pe Domnul,
roditoare”. ci se înseală singur. 61Si asa să aveți milă
47Odată Iisus era la templu cu ucenicii unii de alții ca de voi însivă”.
Săi. Si a văzut cum oamenii bogați 62Mulți vedeau că Iisus vindeca si
puneau bani de aur în cutia milei. 48Si a tămăduia si se întrebau cu ce putere face
văzut-o si pe o văduvă săracă punând aceasta.
acolo doi bănuți de aramă. 63Într-o zi, pe când Iisus era cu
49Apoi Iisus le-a spus: „O văduvă ucenicii si stăteau strânsi în jurul unui
săracă a pus doi bani de aramă în cutia foc sacru, a venit la ei un om care avea
milei, dar cei bogați au pus bani de aur. fiul bolnav. Si Iisus l-a întrebat despre
Adevăr vă spun că această văduvă a dat băiat si omul I-a spus totul. 64Atunci
mai mult decât toți, fiindcă ea a dat tot Iisus a zis: „Dar de ce nu vrei tu să-l
ce vindeci?”
avea, din sărăcia ei, dar cei bogați au dat CARTEA IUBIRII DE OAMENI
din prisosul lor”. 156

50Si oamenii l-au mai rugat: „Să ne


Omul a răspuns: „Eu as vrea să-l
65

vorbesti învățătorule despre milă”. vindec, dar nu pot”.


66Iisus a spus: „Dacă tu poți crede,
51Atunci Iisus le-a spus: „Cel care are
milă de oameni va primi si el milă de la toate-i sunt cu putință celui care crede”.
oameni. 52Să nu vă semețiți în viață că 67Si îndată tatăl copilului a zis cu
nu lacrimi în ochi: „Cred Doamne! Ajută
stiți soarta cum vă este. 53Si dacă necredinței mele!”
prisosesti ceva, caută să-i ajuți si pe alții, 68Atunci Iisus le-a spus ucenicilor:
că multe vă stau în casă degeaba, dar pot „Să aveți credință în Domnul. 69Pe toate
fi bune si de folos pentru alții. 54Când câte cereți rugându-vă, să credeți că le-
faci bine, la alții, de asta să nu stie ați
nimeni, ci doar Domnul. 55Că omul este si primit, si le veți avea. 70Iar când stați
mai bine să stie că ajutor i-a venit de la si
Domnul si să nu-l cunoască pe omul care vă rugați, iertați orice aveți împotriva
i-a făcut bine. 56Si atunci cel căruia i s-a cuiva, pentru că si Tatăl vostru Cel din
făcut bine îi priveste pe toți oamenii cu Ceruri să vă ierte vouă greselile voastre.
bunătate, că-si zice că poate unul dintre 71Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl Cel
ei îi este binefăcătorul. 57Pe rude si pe din ceruri nu vă va ierta vouă greselile”.
prieteni să nu-i lăsați la ananghie că ei
72Si Iisus i-a zis omului care avea fiul
sunt cei cu care vă trăiți viața dată de la
bolnav: „Mergi acasă si credința ta îți va
Domnul si aveți datorii unii față de alții
arăta ce să faci. Si copilul ți se va
din alte vieți trăite împreună. 58Mila față
însănătosi”. Si asa a fost. Si atunci fariseii si cărturarii au lăsat
85
73Si pe când Iisus se afla în templu, au femeia să plece.
venit la El fariseii si cărturarii aducând 86După iesirea femeii afară din
cu ei o femeie prinsă în adulter. 74Si I-au templu, Iisus le-a vorbit tuturor despre
spus Lui Iisus: „Învățătorule, iată pe iertare: 87„În Lege se scrie că omul
această femeie care a fost prinsă trebuie să plătească ochi pentru ochi si
săvârsind adulter. 75Moise prin Lege ne-a dinte pentru dinte. 88Dar eu vă spun ca să
poruncit ca pe aceste femei să le omorâm iertați gresiților vostri care-si îndreaptă
cu pietre. Să ne spui atunci ce să facem?” greselile lor si care se smeresc în fața
76Atunci Iisus i-a privit îndelung si lea Domnului după ce au făcut răul. 89Că
zis: „Credeți voi oare că această femeie iertarea este darul Domnului, iar cei care
a săvârsit adulter singură? Credeți voi că se pocăiesc sunt iertați de Domnul. 90Si
ea este mai vinovată de moarte decât dacă Domnul iartă atunci să iertați si
bărbatul cu care a săvârsit adulter? Unde voi”.
este bărbatul cu care ea a săvârsit 91Altă dată oamenii L-au întrebat pe
adulter? 77Legea lui Moise o condamnă Iisus: „De ce în Legea noastră se scrie
numai pe femeie si nu zice nimic despre despre un creator care este mereu gata să
bărbatul adulter. 78Dacă voi credeți că ea se răzbune pe oameni? De ce acest
trebuie omorâtă cu pietre atunci să-l creator a cerut sacrificii ca noi oamenii
aduceți aici si pe bărbatul cu care ea a să-I arătăm credință? Oare această Lege
săvârsit fapta. 79Si când va veni aici mai este bună si astăzi?”
bărbatul adulter atunci vom vedea ce este
92Si Iisus le-a zis: „Legea este bună
de făcut”.
atâta timp cât serveste poporul să nu
80Si toți care au auzit au rămas uimiți
piară si să fie bună înțelegere între
de răspunsul Lui că stiau cu cine femeia oameni. 93Dar Legea nu mai poate
săvârsise adulter, un bărbat dintre CARTEA IUBIRII DE OAMENI
fruntasii iudeilor. 157
81Si Iisus le-a mai zis: „Si v-ați
continua asa cum este acum că vedem că
întrebat oare de ce femeia a săvârsit nu-i duce pe oameni la mântuire. 94Si ca
adulter? Toți vă grăbiți să dați cu pietre să se împlinească Legea Domnului,
într-o femeie care cade si nu vă gândiți Legea de acum trebuie schimbată. 95Si
la luați bine aminte că Legea Domnului
sufletul ei suferind. 82Că femeia este viața nu Scriptura, care oricât ar fi
săvârseste adulter când nu găseste ea
bucurie în casa ei. 83Si voi toți stiți asta, de bună nu poate să fie mai presus de
dar urmați orbeste niste legi care vă cuvântul viu. 96Viața este cuvântul viu al
îndeamnă la pedeapsă si răzbunare. Domnului. Si atunci veți înțelege de ce
84Uitați-vă la relele lumii, că ele vin de
Domnul a făcut, toate câte a făcut, cu
la poporul lui Israel. 97Când Legea cea
asuprirea femeii, care dacă nu are lumină nouă
în suflet naste demoni, si asa lumea se va fi înțeleasă de poporul lui Israel,
umple de suflete întunecate”. atunci veți vedea fața cea bună a
Domnului. Până acum Domnul mai mult cunoasterea de sine, atunci el va vedea
v-a certat pentru necredință. 98Eu vă lumina sufletului si asa se va mântui.
aduc 109Si mai degrabă să căutați aducerea
Legile Vieții care sunt ca apa vie. Si cine luminii decât distrugerea întunericului.
bea din această apă vie nicicând nu va 110Căci dacă omul are lumină atunci
muri”. întunericul, din sufletele celor de lângă
99Si când le vorbea despre trup, minte el, se va duce ca fumul. 111În loc să
si suflet, Iisus le zicea: „Trupul să asculte criticați pe altul mai bine îi lăudați
de minte, iar mintea să asculte de sufletul faptele bune, căci asa îi aduceți lumină
curat. Când omul face tocmai invers în
atunci îsi duce viața în suferință”. suflet în loc să-l amărâți cu greselile pe
care le face. 112Si asa veți gusta din
100Oamenii L-au întrebat: „Să ne spui
împărăția cerurilor care nu este alta decât
Învățătorule, oare sufletul omului, când cea a luminii sufletelor”.
se naste el prima dată din Domnul, este
113Si unii ziceau: „Dar unde se găseste
de bărbat sau de femeie?”
atunci împărăția Domnului, că nouă ni se
101Iisus le-a răspuns: „Sufletul când se
spune că se află în cer?”
naste nu este nici de bărbat nici de
114Si Iisus le-a răspuns: „Dacă
femeie, ci devine de bărbat sau de femeie
atunci când are corp de om”. împărăția Domnului ar fi în cer atunci
înaintea voastră vor ajunge acolo păsările
102Si oamenii mai ziceau: „Înseamnă
cerului. 115Să luați aminte că împărăția
că Domnul nu este nici bărbat si nici Domnului este înlăuntrul vostru si ea vi
femeie”. se face cunoscută atunci când omul se
103Iisus le-a zis: „Asta asa este”. cunoaste pe sine însusi. 116Si când omul
104 Oamenii au mai întrebat: „Dar va găsi această împărăție atunci el va sti
atunci noi de ce zicem Domnul Tatăl că este fiu al Tatălui ceresc. Bogat în duh
când am putea spune si Mama?” este cel ce stie aceasta”.
105Si Iisus le-a zis: „Mare adevăr ați 117Si mai ziceau: „Dacă împărăția

spus voi acum. Că Domnul este si Tată si Domnului este în noi si nu în ceruri
Mamă”. atunci nici iadul nu se află undeva în
adâncuri, în seol?”.
106Într-altă zi Iisus a fost întrebat: „Să
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
ne spui Învățătorule, de ce se zice că 158
Domnul este lumină? Oare de ce vedem 118 Domnul Iisus le-a spus: „Bine ați
mult rău în jurul nostru? De unde vine grăit voi. Că iadul este tot în voi dacă
acest întuneric? Cum oare putem să sufletele vă sunt întunecate. 119Si raiul si
scăpăm de răul si de negura din suflete?” iadul sunt în voi, că atunci când sufletul
107Iisus le-a spus: „Întunericul nu vă este luminat trăiți în rai, dar dacă vă
există decât atunci când lumina nu se este întunecat pătimiți în iad. 120Si mai
arată. 108Si luați seama că întunericul luați aminte că îngerii si dracii se află tot
sufletului nu va exista când voi vă veți în voi dormind. Si când sunteți în lumină
cunoaste pe voi însivă. Când omul are îi treziți pe îngeri ca să vă vegheze, dar
când sunteți în întuneric îi sculați pe pământul va fi stăpânit de cei buni. 132Să
draci. 121Că de aceea se spune despre un vă fie inimile curate ca roua si asa Îl veți
om bun: „Este ca un înger!” Iar despre putea vedea chiar si pe Domnul. 133Si
un om rău se zice: „Are draci!” 122Si nici când vă veți umple de Duhul Iubirii
satana nu există ca om asa cum cred unii, atunci totul va fi al vostru, chiar si
ci este însumarea tuturor relelor, adică împărăția cerurilor”.
tot 134Si ucenicii luau aminte si se
întunericul sufletelor si lipsa luminii înțelepțeau în cuget si în simțire.
Domnului”.
135Pe când Iisus se afla cu ucenicii Săi,
123Mulți se minunau când auzeau
ei I-au spus: „Noi credem că Tu esti
vorbele Lui Iisus, că ei fuseseră învățați, trimis de către Tatăl la oile cele pierdute
de arhierei si de cărturari, că diavolul sau ale lui Israel”.
satana era un om care umbla mereu să-i
136Atunci Iisus le-a zis: „Eu vin pentru
ademenească pe toți la rele, si avea
coarne si păr mult pe trup. toți oamenii lumii cu vorbe de la Tatăl
ceresc. 137Ceea ce vă spun Eu vouă va fi
124Într-o zi Iisus i-a luat cu sine pe
un izvor de foc pentru lume si prin
Petru, pe Iacob si pe Ioan si au mers pe lumina acestui foc lumea se va curăța de
un munte înalt. 125Si acolo au aprins un întuneric. 138Si multe vor arde în lume si
foc sacru si se rugau. 126Atunci Petru, multe vor pieri până când omul va învăța
Iacob si Ioan L-au văzut pe Iisus în calea Domnului. 139Si cât as vrea ca acest
lumină si fața-I strălucea. 127Si Petru I-a foc să curețe sufletele acum, dar va trece
zis: „Învățătorule, te vedem cu fața mult timp până atunci. 140Căci Eu am
strălucind ca soarele. Să ne spui si nouă venit să aduc pacea pe pământ ca să-l
de ce arăți astfel la chip?” împac pe fiu cu tatăl său, pe fiică cu
128Iisus a răspuns: „Asa este cel care mama sa, pe noră cu soacra ei, ca omul
învie din morți, căci învierea aceasta este să nu-si țină răul în inimă”.
a cugetului nu a trupului. Atunci omul se 141Într-o zi Iisus stătea cu ucenicii Săi
schimbă la față pentru că sufletul îi sub un măslin, si ei L-au întrebat:
străluceste si lumina lui se vede pe fața „Învățătorule, se stie că sunt mulți
omului. 129Si asa îi veți recunoaste pe cei oameni care suferă pentru credință.
care învie din morți că sufletul le iese la 142Alții îsi pierd calea cea dreaptă de
lumină pe chip, că ei sunt ca si născuți a frică să nu fie asupriți si omorâți. 143Si
doua oară. Dar ceilalți oameni, desi mulți nu vor să-i ajute pe cei drepți.
miscă si vorbesc, ei sunt ca morții”. 144Noi ce să facem, că iată sunt unii care
130Odată Iisus se afla pe munte cu CARTEA IUBIRII DE OAMENI
ucenicii Săi si-i învăța: „Dacă veți fi 159
prigoniți pentru dreptate să nu vă temeți, fug de noi, stiind că noi umblăm cu
că a spune adevărul înseamnă să vă aflați Tine?”
în lumina Domnului. 131Pe unde umblați 145Si Iisus le-a zis: „Dacă veți urma
căutați să faceți pace între oameni că calea cea dreaptă lumea vă va sluji. 146Să
atunci fii ai Domnului vă veți chema nu vă speriați când suferiți si sunteți
căci asupriți. Acestea sunt semne ca să vă
îndepărtați de acolo că Domnul vă frați care rând pe rând au murit si femeia
împinge să nu stați în durere. 147Dar dacă celui dintâi a fost luată rând pe rând de
rămâneți în suferință si asuprire frați căci niciunul nu a lăsat urmasi cu
înseamnă că nu ascultați de Domnul. ea.
148Voi nu trebuie să duceți crucea Dar mai apoi a muri si femeia. Să ne spui
suferinței, ca să o arătați oamenilor, ci să acum învățătorule a căruia dintre frați va
purtați crucea luminii. 149Si asa cei, care fi femeia la înviere?”
vă văd, se vor lumina si ei când vă 157Iisus le-a răspuns: „Voi rătăciți
arătați când spuneți asta. Când oamenii învie
în lumină, dar dacă sunteți tristi si din morți nu se mai însoară si nu se mai
obidiți mărită, ci ei sunt duhuri libere în ceruri.
cărând în spinare crucea suferinței, 158Că morții nu învie în trup, ci în spirit”.
oamenii vor fugi de voi”.
159Si mulți se minunau de noua
150Iisus a văzut că uneori ucenicii se
învățătură. Si peste tot s-a dus vestea
sfădeau între ei si le zicea: „Ia seama despre înțelepciunea Lui Iisus si mulți se
când critici pe alții că paiul din ochiul întrebau: „Oare a sosit Mesia lui Israel?”
fratelui tău îl vezi, dar bârna din ochiul
160Dar ucenicii vroiau să stie ei mai
tău nu o vezi. 151Când vei scoate bârna
din ochiul tău atunci vei vedea bine ca să întâi si I-au spus: „Învățătorule, noi
scoți paiul din ochiul fratelui tău. Că asa asteptăm venirea Mesiei Lui Israel. Si
ai ochi de văzut si sufletul îți este treaz si noi stim că Tu esti acela după câte spui si
viața ți-o trăiesti în lumină”. câte faci”.
161Iisus le-a zis: „Să luați aminte că Eu
152Când Iisus le vorbea ucenicilor
despre menirea omului pe pământ, le sunt Fiul Omului”.
zicea: „Amintiți-vă că sunteți trecători 162Si ei L-au rugat: „Să ne spui si nouă
prin viață si nu vă dați sănătatea pentru ce înseamnă aceasta”.
adunarea bogățiilor, care nu folosesc la 163Atunci Iisus le-a răspuns: „Omu
nimic dacă trupul, mintea si sufletul vă este un zeu mare care hălăduieste pe
sunt bolnave. 153Cel care iubeste rodul să vârfurile cele înalte ale munților. 164Si în
iubească si pomul care l-a rodit si să vechime străbunii vostri îl adorau pe
îngrijească de pomul roditor. Asa si voi acest zeu pe înălțimi unde ei făceau
să grijiți viața cea bună”. focuri si se rugau Lui. Asa au făcut si
154Într-una din zile au venit la Iisus patriarhii si Moise. 165Si Zeul Omu nu
saducheii care spuneau că nu este este altul decât Tatăl ceresc că altarele
înviere, dar fariseii credeau în învierea Lui se află numai pe vârfurile cele înalte
trupului. 155Si saducheii ca să-L ale munților ca să fie cât mai aproape de
umilească, pentru că auziseră că Iisus cer”.
credea în înviere, I-au spus: „Din Legea 166Ucenicii I-au spus atunci: „Nu
noastră, lăsată de Moise, stim că dacă încape îndoială că dacă Tu esti Fiul
moare fratele cuiva si-si va lăsa femeia Omului esti Fiul Tatălui, care stim că-L
fără copii, pe femeia lui să o ia fratele va trimite pe Mesia ca să ne izbăvească”.
său si să-i ridice urmasi. 156Si erau sapte CARTEA IUBIRII DE OAMENI
160 vorbă că ar dori să-L vadă. 177Iisus l-a
167 Într-o zi Iisus învăța poporul în chemat, si Nicodim I-a zis:
sinagogă si le-a spus: „Eu arăt lumină „Învățătorule,
lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va multe se spun despre Tine si învățătura
umbla în întuneric, ci va avea lumina Ta. 178Eu astept împărăția Domnului, ca
vieții vesnice. 168Orice om care este mulți alții, dar rogu-Te să-mi spui dacă
luminat este lumină pentru întreaga esti Tu Mesia Cel asteptat de iudei,
lume. 169Si când urmați un om luminat Izbăvitorul nostru? 179Eu nu stiu ce să
aveți lumină vieții”. mai cred. Am auzit si am văzut chiar eu
însumi câte minuni faci, dar sunt îndoit
170Într-o zi Iisus se afla într-o sinagogă
de ce spun arhiereii si alți bătrâni de la
si oamenii L-au întrebat: „Esti Tu oare
templu, că învățătura Ta rătăceste
Fiul Domnului? Nouă să ne spui acum
poporul în loc să-l ducă pe calea cea
învățătorule”.
dreaptă”.
171Iisus le-a răspuns: „Eu sunt Fiul
180Atunci Iisus i-a răspuns:
Domnului în spirit nu în trup, că în trup
„Nicodime, află că eu vreau să izbăvesc
sunt fiul tatălui care m-a zămislit cu
acest popor, dar nu m-am numit
mama Mea Maria”.
niciodată Mesia, ci sunt Fiul Omului, si
172Si uneori când vorbea în templu, am mari puteri de la Tatăl. 181Sunt mulți
Iisus îi critica pe farisei si pe cărturari dintre iudei care vor să facă din Mine un
zicând: 173„Acesti învățători sunt ca om cum si-au închipuit ei. Asa au făcut
paznicii care au încuiat usile la casa si
cunoasterii si au luat cheile, dar nici ei cu vărul mea Ioan, cel care boteza în
nu Iordan. 182Ioan le-a zis răspicat că nu este
intră, nici nu lasă pe alții să intre acolo. Ilie, cel care trebuie să vină să netezească
Judecați dacă este bine ce fac ei care se calea Lui Mesia, dar ei nu l-au crezut. Si
cred sfinții lui Israel”. Ioan a murit ucis de oamenii lui Irod
174Si Iisus le-a spus fariseilor: „Decât Idumeul. 183Eu, desi umblu de ceva timp
să vă deschideți ochii, ca să vedeți cu ucenicii Mei, am văzut că ei tot n-au
adevărul, preferați să scoateți ochii celui priceput învățătura Mea care predică
care vi-l arată. Uitați-vă la voi cât de înțelepciunea nu sfințenia. 184Iudeii nu
rătăciți sunteți”. pot iesi usor din vina păcatului etern care
175Mulți cărturari se opuneau
li se predică de veacuri si veacuri. Si de
aceea ei cred că sfințenia este necesară
învățăturilor pe care Iisus Le dădea
pentru salvarea sufletului. Si multe altele
norodului. Si au vrut să nu-L mai
cred ei în mod gresit. 185De pildă fiecare
iubească poporul si au răspândit vorba că
ar vrea să fie nemuritor în trup, pe când
Iisus nu era iudeu întru-totul ci că-L avea
eu propovăduiesc nemurirea sufletului”.
ca tată pe Pandera, nu pe Iosif. Si-I
spuneau Iesua ben Pandera (Iisus fiul lui 186Si a mai spus Nicodim: „Unii zic că

Pandera). esti Mesia, alții că nu esti, Tu le spui că


176Într-una din zile, Nicodim, un
nu esti Mesia, unii te cred, dar alții
fruntas al iudeilor, a trimis Lui Iisus
insistă că esti. Unii vor să te omoare, aceste locuri, va avea parte de sânge si
alții de
vor să moară pentru tine. Cum oare se suferință. Că jertfă sângeroasă nu poate
vor termina toate astea?” să fie temelie bună”.
187Atunci Iisus a răspuns: „Vreau să 198Odată ucenicii vroiau să stie despre
aduc o lumină de speranță acestui neam viețile lor de dinainte, că Iisus le spusese
necredincios. Lupta mea pentru adevăr că sufletul nemuritor al omului trecea
nu este terminată. 188Acest neam se află dintr-o viață în alta si locuia mereu în alt
CARTEA IUBIRII DE OAMENI corp.
161
199Si Iisus le-a spus: „În viitor din ce
într-o mare rătăcire care le-a adus multă
suferință. 189Să nu uităm sclavia din în ce mai mulți oameni îsi vor aminti
Egipt, risipirea celor zece triburi ale lui viețile pe care le-au trăit înainte. Ei vor
Israel de către asirieni, distrugerea fi
templului lui Solomon si captivitatea cei ale căror suflete se vor apropia de
babiloniană. 190Multe alte dureri îi Tatăl ceresc. 200Si voi dacă vă rugați la
asteaptă în viitor dacă ei nu vor părăsi Tatăl si stați aproape de focul viu, veți
răutățile în care trăiesc. 191Crezi tu oare primi această cunoastere a vieților de
Nicodime că Domnul degeaba a făcut ca dinainte”.
neamul iudeu să sufere?” 201Mulți iudei vedeau vremurile

192Si de atunci Nicodim I-a devenit tulburi pe care le trăiau si câtă nedreptate
ucenic Lui Iisus, dar nu umbla cu cei si răutate era în lume. 202Într-o zi câțiva
doisprezece care erau Simon zis Petru cu L-au rugat: „Doamne, să ne vorbesti
fratele lui Andrei, Iacob al lui Zevedeu despre sfârsitul lumii, că în vechime
cu fratele lui Ioan, Filip, Bartolomeu, profeții nostri au spus că odată va veni
Toma, Matei vamesul, Iacob al lui Alfeu, sfârsitul timpului”.
Levi zis Tadeu, Simon Canaaneanul si 203Atunci Iisus le-a zis: „De demult
Iuda Iscarioteanul. părinții vostri au crezut în sfârsitul lumii,
193Într-o zi, pe când Iisus se găsea în atunci când vor fi multe suferințe si
templu si vorbea mulțimii, unii admirau pagube pentru întregul pământ. 204Dar
pietrele slefuite si odoarele. luați aminte că sfârsitul lumii este când
mintea omului se curăță de relele pe care
194Si Iisus le-a zis: „Le vedeți voi pe
le gândeste, că este vorba de lumea rea
toate acestea? Adevăr vă grăiesc că acest pe care au creat-o ei în mințile lor
templu va fi dărâmat si se va risipi. 195Că întunecate. 205Si mulți citesc si puțini
Domnul nu uită vărsarea de sânge făcută pricep scripturile. 206Si asa cum spune
când templul acesta s-a dat în folosință profetul Daniel, la acele vremuri „mulți
pe timpul profetului Zaharia. 196Si vor fi alesi si înălbiți si încercați prin foc
Zaharia le-a spus să nu se facă ucideri de si sfințiți” si de asta doar „cei înțelepți
animale la templu, dar ei nu au ascultat si vor avea cunoasterea”. 207Tot Daniel
au jertfit o sută de tauri, două sute de spune că trebuie să înceteze jertfa. 208Că
berbeci si patru sute de miei. 197Si de-a jertfa cu sânge nu e bună, zeii nu au
pururea, oricine va mai construi ceva pe nevoie de jertfe. 209Oamenii, în loc să
ucidă animalele de sacrificiu, mai bine să 219 Atunci Iisus le-a răspuns: „La acele
jertfească în focul sacru relele si vremuri Fiul Omului va coborî pe
întunericul din ei, si asa să se purifice. pământ cu multe suflete ale îngerilor
210Cât priveste lumea, pe care o vedeți cu
luminii, că Eu voi fi în sufletele lor. 220Si
ochii, ea va avea odată un sfârsit ca toate multe suflete din întuneric se vor întrupa
cele lumesti, dar este departe ceasul si ele. 221Si din cerul de purpură vor veni
acela pe pământ mulți îngerii ca să fie lumină
când se vor duce si pământul si soarele si celor aflați în întuneric. 222Si veți coborî
stelele. 211Voi să căutați să stiți despre si voi odată cu îngerii cei mari, că veți fi
sfârsitul lumii rele din voi nu de lumea îngeri mari si veți avea trupuri, dar eu
pământească si cea a stelelor, că lumea voi
din mințile voastre e cea care vă ține în fi doar parte din sufletele voastre în care
rătăcire”. va fi lumina Mea. 223Si la timpul acela,
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
162 ce va veni, oamenii vor învăța de la
îngerii luminii ce este iubirea si vor
212 Altă dată Iisus era doar cu ucenicii învăța de la sufletele coborâte din
cei mai apropiați si ei L-au întrebat: „Ce întuneric ce nu este iubirea. 224Si lumina
se va întâmpla la acele vremuri de pe sufletelor va fi asa de mare că se vor albi
urmă?” toate sufletele care au trăit vreodată pe
213Iisus le-a răspuns: „Când sufletele pământ. 225Dar va trece mult timp până
se vor trezi în oameni, la acele timpuri si se vor înfăptui toate acestea”.
trupurile le vor deveni cu adevărat vii si CAPITOLUL 7
mințile lor se vor scutura din adormire. Pandera vine la Ierusalim. Iisus îi
214Fără trezirea sufletului omul nu alungă pe vânzătorii din templu.
trăieste cu adevărat, că este aidoma Viclesugul celor de la templu. Cina cea
ființelor ale căror vieți sunt ca fumul. de Taină. Pe Muntele Măslinilor.
215Si părăsind trupul lor de țărână, Trădarea lui Iuda si prinderea Lui
oamenii treziți vor fi întocmai ca zeii. Iisus. Lepădarea lui Petru. Iisus în fața
Asta înseamnă că se deschid cerurile si sanhedrinului. Pilat si Irod Îl judecă pe
că oamenii intră într-o împărăție nouă. Iisus. Iisus este condamnat la
216Si toate acestea se întâmplă când omul răstignire.
deschide cu chei potrivite cele sapte
temple din el si găseste acolo dărnicie,
1 Primăvara, devreme, Pandera sosise
plăcere, pace, iubire, încredere, dreaptă la Ierusalim. 2Pe Iisus Îl observa de
judecată si trezire a sufletului. 217Si eu departe fără să-I spună că venise. Ba
voi fi cu voi dacă veți bate la porțile chiar de câteva ori Pandera a intrat în
acestor temple unde veți gusta din pomul templu, îmbrăcat în haine evreiesti, si-L
vieții care este în raiul Domnului aflat în asculta pe Iisus cum le vorbea oamenilor.
3Si se gândea Pandera cu speranță: „Cu
voi”.
ajutorul Lui Dumnezeu, fiul meu îi va
218Si ucenicii L-au mai întrebat: „Cum
lumina pe acesti oameni”.
oare vei fi cu noi Doamne în timpurile de
4Într-o zi Iisus a intrat în templu si a
pe urmă?”
văzut pe mulți care vindeau si cumpărau.
Si le-a răsturnat mesele vânzătorilor si ia foarte mult să mănânc Pastile cu voi mai
dat afară din templu zicându-le: „Asta-i înainte ca Eu să pătimesc”.
casă de rugăciune nu pesteră de tâlhari”. 17Apoi Iisus a luat ulciorul cu apă, a
5Arhiereii si cărturarii au auzit cele
mulțumit Domnului, a băut apă si le-a
întâmplate si de atunci căutau să-L spus ucenicilor: „Luați-l si împărțiți apa
piardă, dar se temeau de popor. 6La acel vie între voi. De acum nu voi mai bea
timp erau arhierei Anna si Caiafa. apa vieții cu voi până la venirea
7Se apropia sărbătoarea Pastilor, a împărăției Domnului”.
Azimelor, si arhiereii si cărturarii căutau 18Apoi Iisus a luat pâinea, a mulțumit
să-L omoare pe Iisus. 8Atunci s-au Domnului si a frânt-o în bucăți zicând:
folosit „Luați si mâncați ca să vă întăriți
de un viclesug si l-au chemat pe Iuda trupurile. 19Bând din apa vie si mâncând
Iscarioteanul, care era din numărul celor din azima care dă vigoare trupului este
doisprezece care-L urmau pe Iisus. 9Căsi Legea cea Nouă pe care voi să o urmați
ziceau ei: „Dacă acest Iuda ține punga întru pomenirea Mea”.
cetei lui Iisus, atunci este iubitor de
20Asa ucenicii au aflat că Iisus nu va
arginți”.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI mai fi curând printre ei. 21Si ei vroiau să
163 stie cine va rămâne să conducă grupul
Iuda s-a dus la templu si a stat de
10 lor.
vorbă cu arhiereii si cu leviții care 22Si Iisus le-a dat învățătură: „Să luați
păzeau la templu. 11Lui Iuda i-au dat bani aminte că legea cea nouă este iubirea de
si s-au învoit ca el să-L dea în mâinile lor oameni. Când omul are iubire de oameni
într-un loc unde să nu fie mulțime de poate să săvârsească orice lucru bun în
oameni ca să-I ia apărarea. viață, că Domnul prin oameni îsi arată
12Si când a venit ziua de Pasti, Iisus bunătatea. 23Cel mai mare dintre voi să
le-a spus lui Petru si lui Ioan: „Mergeți fie asemenea celui mai mic. Dacă este
în căpetenie să fie asemenea celui ce
cetate si ne pregătiți Pastile ca să slujeste. 24Chiar dacă Eu stau la masă cu
mâncăm. 13Când veți intra în cetate să vă voi sunt asemenea celui ce slujeste.
25Când Eu voi merge la Tatăl Meu vă voi
uitați la oamenii care trec. Si dacă veți
vedea un om ducând un ulcior plin cu rândui să veniți si voi acolo cu sufletele
apă acesta este semnul cel mai bun. 14Să atunci când veți muri. Si în împărăția
vă luați după acel om si la casa în care el Mea nu se bea si nu se mănâncă, că
va intra să spuneți stăpânului acelei case trupuri nu veți mai avea. 26Si când veți
că Eu vreau să vin cu ucenicii Mei să sta în împărăția Mea vor veni odată si
mănânc Pastile într-o odaie pe care ne-o vremurile de pe urmă când veți judeca
va pregăti el acolo”. semințiile lui Israel. Dar mult timp va
trece de la Tatăl Meu până atunci”.
15Petru si Ioan au făcut precum le
27În sinea lui Simon Petru se îndoia de
spusese Iisus.
cele spuse de Iisus si se întreba: „Oare
16La ceasul potrivit Iisus a stat la masă
cine este Tatăl Său de ne vorbeste asa?”
cu apostolii Lui si le-a spus: „Am dorit
Iisus îl stia bine pe Petru că adesea
28 pe ucenici să lupte si a luat urechea
îsi pierdea credința si i-a spus ca să-l rănitului, i-a pus-o la loc si l-a vindecat.
întărească: „M-am rugat pentru tine ca să 41Iisus era mâhnit de cei care veniseră
nu-ți piară credința cu care să-i întăresti să-L prindă si le-a zis: „Ca la un tâlhar
pe frații tăi”. ați iesit cu săbii si ciomege. Când eram
29Atunci Petru a zis: „Doamne, cu în templu si învățam norodul nu v-ați
Tine sunt gata să merg oriunde si-n întins mâinile asupră-Mi, că vă era frică
temniță si la moarte”. de popor. Iată că a sosit ceasul când
arătați că sunteți sub stăpânirea
30Si Iisus i-a spus: „Ți-o spun eu ție
negurei!”
Petre că astăzi nu va cânta cocosul până
42Si iudeii L-au prins pe Iisus si L-au
ce tu de trei ori te vei lepăda de Mine,
cum că nu Mă cunosti”. dus la casa arhiereului. 43De departe
Petru îi urma.
31După ce au terminat cina, Iisus a
44Noaptea, cei care-L aduseseră pe
iesit din casă si urmat de ucenicii Săi,
dintre care lipsea Iuda Iscarioteanul, a Iisus, au aprins focul în mijlocul curții si
plecat către Muntele Măslinilor să Petru a venit să se încălzească si el. 45Pe
aprindă focul sacru si acolo să se roage. Iisus Îl țineau deoparte în frig.
32Când a ajuns le-a zis tuturor să se roage 46O slujnică l-a recunoscut pe Petru ca
si ei. 33Dar El s-a îndepărtat ca la o unul dintre cei ce stăteau la foc si le-a
aruncătură de piatră si îngenunchind se zis: „Si acesta era cu el!” Atunci Petru sa
CARTEA IUBIRII DE OAMENI lepădat zicând: „Femeie, nu-l cunosc!”
164 Dar un alt om din mulțime i-a zis: „Si tu
ruga: „Părinte al Meu de voiesti esti dintre ei!” Petru iar a tăgăduit
depărtează această suferință de la mine, zicând: „Omule, nu sunt!” Mai târziu un
dar chiar dacă-Mi va fi greu voia Ta să altul, uitându-se atent la Petru, le-a zis
se celorlalți: „Negresit si acesta a fost cu el,
facă!” că e galileean după grai”. Dar si a treia
34Si când s-a întors Iisus la ucenicii oară Petru nu a recunoscut zicând:
Săi i-a găsit adormiți în jurul focului, si „Omule, nu stiu ce spui!”
acesta era un semn rău. 35Atunci noaptea 47Si atunci a cântat cocosul, Iisus a
a venit o gloată de oameni, arhiereii, privit spre Petru care si-a adus aminte de
căpeteniile templului si bătrânii ca să-L cuvintele Domnului care-i spusese: „Ți-o
prindă. 36În fruntea lor se afla Iuda spun eu ție Petre că astăzi nu va cânta
Iscarioteanul care, la lumina torțelor, L-a cocosul până ce tu de trei ori te vei
arătat pe Iisus celor cu care venise. 37Iar lepăda de Mine, cum că nu Mă cunosti”.
El i-a zis: „Mă vinzi tu pe Mine Iudo?” 48Si iesind afară din curte Petru a plâns
Că stia ce făcuse Iuda Iscarioteanul. cu amar.
38Iar ucenicii văzând ce avea să se
49Când s-a făcut de ziuă au venit la
întâmple au scos săbiile. 39Petru cu sabia sanhedrin bătrânii poporului care erau
lui l-a lovit pe o slugă a arhiereului si i-a arhierei si cărturari si L-au adus acolo pe
tăiat urechea dreaptă. 40Dar Iisus i-a oprit Iisus. 50Si ei i-au zis: „Spune-ne nouă
dacă esti tu Mesia?”. adevărul omule?”
51Iisus le-a răspuns: „Ce vă voi spune 63Atunci Pilat a iesit afară la iudei si a
oricum nu veți crede. Dacă vă voi zis către arhierei si către mulțime: „L-am
întreba judecat si nu găsesc nici o vină în omul
ceva nu-Mi veți răspunde si nici nu Mă acesta”.
veți elibera. 52De acum Fiul Omului va 64Dar ei stăruiau că Iisus întărâta
sedea în putere de-a dreapta Tatălui”. poporul si era galileean din Nazaret. 65Si
53Cei prezenți, nu au înțeles vorbele Pilat i-a trimis la Irod Antipa, care era
Lui Iisus, care însemnau că cel care tetrarhul Galileii si se întâmplase să fie si
spune adevărul dobândeste puterea el atunci la Ierusalim.
Domnului. 66Irod Antipa s-a bucurat când L-a
54„Esti tu Fiul Domnului nostru?” au văzut pe Iisus si nădăjduia să vadă vreo
întrebat ei. minune săvârsită de El, din cele ce auzise
55Iisus le-a răspuns: „Nu eu spun asta, că face. 67Si I-a pus multe întrebări, dar
ci voi!” Iisus nu i-a răspuns nimic. 68Arhiereii si
cărturarii Îl tot învinuiau, dar Irod Antipa
56Si adunarea din sanhedrin L-a
nu L-a găsit vinovat si ei au mers cu El
condamnat zicându-I: „Ce trebuință mai înapoi la Pilat.
avem de altă mărturie? Că noi însine din
69Când Pilat i-a văzut din nou, le-a
gura lui am auzit blasfemie!”
zis: „De ce ați mai venit? Pe omul acesta
57Si arhiereii L-au dus în fața
l-am cercetat deja în fața voastră si n-am
guvernatorului roman Ponțiu Pilat si Lau găsit nici o vină din cele pe care voi le
pârât zicându-i: „Acest om ne aduceți împotrivă-i. 70Si văd că nici Irod
răzvrăteste neamul împiedicându-l să dea nu l-a găsit vinovat de vreme ce ați venit
dajdie cezarului si zicând că el este iar la mine. 71Omul acesta n-a făcut
Mesia Împărat”. nimic vrednic de moarte. Îl voi
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
165 condamna la biciuire, dar apoi îl voi
elibera”.
Atunci Pilat L-a întrebat pe Iisus:
58
72Pilat tot mai credea că arhiereii si
„Esti tu împăratul iudeilor? Iată iudeii,
neamul tău, si arhiereii mi te-au adus să cărturarii nu si-au pierdut pe de-a-ntregul
te judec. Spune-mi ce rău ai făcut?” simțul dreptății. 73Si era atunci obiceiul
ca de praznicul iudeilor guvernatorul
59El i-a răspuns: „Este adevărat că Eu
roman să elibereze un întemnițat, pe
sunt Împăratul Iudeilor. Dar împărăția
care-l vroiau ei. 74Si Pilat stia că cel mai
Mea nu este din lumea aceasta si nu
rău dintre întemnițați era un om numit
amenință nici o altă împărăție. 60Nu am
Baraba. Atunci Pilat i-a întrebat: „Pe
slujitori ca să lupte pentru mine. Nimic
care
rău nu am făcut. 61Am mărturisit pentru
vreți să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe
adevăr că împărăția Mea este în suflet”.
Iisus?”
62Pilat era cunoscător într-ale
75Atunci mulțimea, care stia că Baraba
filosofiei si I-a zis: „Stim noi oare ce este
era un criminal si un răscolnic, a cerut
sfat de la arhierei si bătrâni. Si Iisus i-a răspuns: „N-ai avea nici
88
76Pe când Pilat sedea în scaunul de o putere asupră-Mi dacă nu ți-ar fi fost
judecată, femeia lui a trimis pe cineva la dat de sus din cer. 89Dacă mă condamni
el să-i spună: „Nimic rău să nu-I faci n-ai nici o vină. Păcatul mare este al
Dreptului Acestuia, că am aflat despre celor care M-au dat în mâna ta”.
El. 77Este un om venit din ținuturile 90Când Pilat a auzit acele cuvinte
tracilor, dar mama Lui este de aici, si El vroia să-L elibereze pe Iisus chiar atunci.
a fost născut în Iudeea. 78Iudeii vor să-L 91Dar iudeii l-au prins la strâmtoare si iau
omoare că El le aduce o învățătură nouă zis: „Dacă-i dai drumul nu esti de
care să le lumineze mințile”. partea cezarului. Stii bine că oricine se
79Când Pilat a iesit si a întrebat face pe sine împărat este împotriva
mulțimea pe cine să elibereze, ei au cezarului”.
strigat să-l elibereze pe Baraba. 92Si Pilat s-a temut de uneltirile
80Dar Pilat vroia neapărat să-L scape iudeilor si a vrut să scape de orice vină.
pe Iisus pe care mulțimea îi cerea să-L 93A iesit afară din pretoriu si L-a adus
răstignească. Si i-a întrebat a treia oară: acolo si pe Iisus. 94A sezut pe scaunul de
„Dar ce rău a făcut omul acesta? Eu nu judecată si le-a zis iudeilor: „Iată pe
am găsit în el nici o vină vrednică de împăratul vostru care vrea să vă aducă
moarte”. lumină în suflete!”
81Mulțimea întărâtată striga si mai 95Atunci ei au strigat: „Ia-l, ia-l,
tare: „Să fie răstignit! Să fie răstignit!” răstigneste-l!” 96Pilat le-a zis: „Cum
82Pilat le-a zis: „De ce nu-l răstigniți asta? Pe împăratul vostru să-l
voi, că eu nici o vină nu găsesc în el”. răstignesc?” 97Arhiereii au răspuns: „Noi
nu avem împărat decât pe cezarul!”
83Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o
98Si Pilat luând apă si-a spălat mâinile
Lege, si după Legea noastră el trebuie să
moară pentru că s-a făcut pe sine fiu al în fața mulțimii zicând: „Nevinovat sunt
Domnului. 84Dar nouă nu ne este eu de sângele acestui om drept. De acum
îngăduit să omorâm pe nimeni că suntem pe voi vă priveste ce faceți cu el!”
sub stăpânirea romană”. 99Iar iudeii răspunzându-i au zis: „Nu
CARTEA IUBIRII DE OAMENI ne temem că facem o faptă rea. Sângele
166 lui să cadă asupra noastră si a copiilor
Si Pilat a intrat din nou în pretoriu,
85 nostri dacă gresim!”
si-a amintit de vorbele trimise de nevasta 100„Să fie precum ziceți” a spus Pilat
lui. Si L-a întrebat pe Iisus: „De unde si le-a eliberat pe Baraba.
esti
101Apoi Pilat a mers în pretoriu si a
tu omule?”
chemat sutasul si câțiva soldați romani si
86Dar Iisus nu i-a răspuns. 87Atunci
le-a spus în taină: 102„Purtați-vă mai
Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbesti? Nu blând cu omul ăsta, că nu vreau să
stii moară. Nu-i puneți crucea suferinței în
că am putere să te eliberez sau să te
răstignesc?”
spinare. Nimeni să nu afle vreodată ce că el a zis: Eu sunt Împăratul Iudeilor”.
vam 5Iar Pilat le-a răspuns: „Ce-am scris,
spus eu acum”. am scris! Că doar voi ați spus că oricine
103Apoi sutasul a pus soldații să-L se face pe sine împărat este împotriva
străjuiască pe Iisus si L-au dus la cezarului si că nu aveți împărat decât pe
cohortă. 104Si asteptau ordine de la Pilat cezarul. 6Omul ăsta trebuie să fie numit
când să pornească ca să-i răstignească pe Împăratul Iudeilor. Dacă nu este atunci
osândiți. 105Soldații au pregătit crucile si de ce l-ați luat să fie răstignit? Ca să nu
Pilat a pus să se scrie pe crucea Lui Iisus mai fie o amenințare pentru cezarul de la
cu litere grecesti, latinesti si evreiesti: Roma, nu? Iar dacă nu este Împăratul
Acesta este împăratul iudeilor. Iudeilor, nu are nimeni de ce să se teamă
106Si Pilat a vorbit cu Pandera, despre si atunci ar trebui eliberat”.
care stia că era tatăl Lui Iisus, si i-a spus 7Si arhiereii n-au mai stiut ce să
planul lui. 107Si era împăcat în cuget că răspundă.
n-o să încalce vorbele drepte pe care i le 8Dar ostasii romani nu I-au pus Lui
trimisese femeia lui despre Iisus ca să Iisus crucea răstignirii în spinare ca să
nu-i facă nici un rău. sio
108Apoi sutasul cu ostasii romani i-au ducă singur ca si ceilalți osândiți. 9Si
luat pe osândiți să-i ducă să-i au luat pe un oarecare Simon Cireneul,
răstignească. Si mulțimea venea după ei. un om zdravăn, si l-au forțat să ducă el
109Domnul Dumnezeu privea din cerul crucea în urma Lui Iisus.
Lui de purpură la zbaterile oamenilor pe 10Femeile din Galileea care veneau cu
pământ si vedea sufletele luminii si pe gloata Îl plângeau si se văicăreau că-L
cele ale întunericului trimise în trupuri de duc la moarte.
oameni ca să înfăptuiască planul Lui de 11Si când au ajuns pe Dealul Căpățânii
mântuire. i-au răstignit acolo pe condamnați. 12I-au
CAPITOLUL 8 legat pe cruci cu funii groase de mâini si
Calvarul răstignirii. Înmormântarea de picioare. 13Pe Iisus L-au pus între cei
Lui Iisus. Iisus se arată femeilor si doi făcători de rele si I-au pus pe cap o
ucenicilor. Plecarea Lui Iisus din coroană de spini. 14Si pe crucea Lui era
Iudeea. scris cu litere grecesti, latinesti si
1 Era vinerea Sabatului si mulțimea a evreiesti: Acesta este împăratul iudeilor.
pornit cu Iisus si cu doi făcători de rele 15Dar Iisus le cunostea rătăcire din
CARTEA IUBIRII DE OAMENI suflete si i-a iertat pentru faptele lor
167
zicând: „Tată ceresc, iartă-le iudeilor, că
spre Dealul Căpățânii. 2Si de departe ei nu stiu ce fac!”
Pandera îi urma.
16Si mulți îsi băteau joc de El si le
3Mulți dintre iudei au citit cele scrise
ziceau altora: „Dacă el este Mesia, alesul
de Ponțiu Pilat pe crucea Lui Iisus. Domnului, si dacă i-a mântuit pe alții,
4Arhiereii au mers la Pilat si i-au zis:
atunci să se mântuie acum si pe sine
„Nu scrie că este Împăratul Iudeilor, ci însusi. Vrem să vedem minunea asta”.
Coroana de spini Îl înțepa, sângele Îi
17 ostasii le-au spus oamenilor să plece că
intra în ochi si cu greu putea să mai vadă. răstignirea se terminase. 31Si sutasul s-a
18Si Iisus Si-a pierdut încrederea în
dus la Pilat să-i spună cele întâmplate.
Domnul si a strigat în aramaică: Aba, 32Dar câteva femei din Galileea,
aba, lama sabahtani? (Tată, tată, de ce rămăseseră la priveghi. 33Soldații s-au
M-ai părăsit?)”. pregătit să ia cu ei trupurile zdrobite ale
19Lângă crucea Lui Iisus stăteau celor răstigniți si să le îngroape undeva.
34Dar de Iisus nu s-au atins asa cum le
mama Sa si sora mamei Sale, Maria a lui
Cleopa si Maria Magdalena. spusese sutasul să facă.
35Iosif din Arimateea, om bun si drept,
20Si asa S-a chinuit Iisus până când s-a
lăsat înserarea când a strigat: „Tată mersese la Pilat si ceruse trupul Lui Iisus
ceresc, în mâinile Tale Îmi pun duhul!” ca să-L înmormânteze. 36Si adusese cu el
o targă din lemn si doi oameni ca să-L ia
21Apoi a cerut apă: „Mi-e sete”.
pe mort. 37Iar Pilat s-a speriat si a crezut
Atunci sutasul a luat o ramură de
22 că Iisus murise. A chemat sutasul care
isop, a prins de ea un burete muiat în oțet asistase la răstignirea Lui Iisus, si l-a
si I l-a dus la gură, că pregătise totul întrebat în taină dacă a murit.
dinainte. 23Când Iisus a mirosit oțetul si- 38Sutasul i-a spus: „Am făcut precum
a ne-ai spus”.
plecat capul în jos si nu a mai miscat.
39Atunci Pilat i-a spus în taină totul lui
24Si iudeii au crezut că a murit.
Iosif din Arimateea si i-a poruncit să aibă
25Fiind vinerea Sabatului, iudeii nu
grijă de Iisus. 40Si l-a trimis pe Iosif cu
vroiau să lase trupurile pe cruci sâmbăta. oamenii lui, cu sutasul si câțiva ostasi cu
26Si s-au grăbit si au mers la Pilat să-l
torțele aprinse, pe Dealul Căpățânii.
roage să le zdrobescă picioarele la cei
41Când ei au ajuns acolo mulțimea
răstigniți ca să moară mai repede si să-i
ia de acolo. Si Pilat a încuviințat. plecase si mai erau doar câteva femei
care stăteau mai departe si soldații care-
27Apoi ostasii sutasului au zdrobit
L
picioarele celor doi condamnați vegheau pe Iisus. 42Si era acolo si
răstigniți Pandera.
cu Iisus. 28Când au ajuns la Iisus sutasul
43Apoi sutasul si soldații romani au
a vrut să arate mulțimii că Iisus murise si
a zis celor mai de aproape: „Dacă n-a plecat si ei. 44Iosif din Arimateea
murit atunci o să simtă sulița”. împreună cu Pandera L-au dezlegat pe
Iisus de pe cruce si L-au coborât cu grijă.
29Si l-a atins pe Iisus la coaste. Si s-a
45Iosif din Arimateea si Pandera L-au
văzut că nu mai miscă si sutasul roman a
zis: „A murit! Ce rost are să-i mai pus pe Iisus pe targă si a fost purtat asa
zdrobim oasele?” de oamenii lui Iosif. 46Câteva femei din
CARTEA IUBIRII DE OAMENI Galileea îi urmau.
47Si asa au ajuns la o casă pe care o
168
Se făcuse întuneric de-a binelea si
30 aranjase Iosif. 48Si oamenii lui stăteau
afară si pe femei nu le-au lăsat să intre. porunceste ca mormântul să fie ținut în
49Iisus îsi revenise. Apoi S-a spălat, iar pază ca nu cumva, venind ucenicii lui,
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
Iosif si Pandera I-au îngrijit rănile. 169
50Apoi au pregătit un giulgiu si L-au
să-l fure si să spună poporului că s-a
înfăsurat pe Iisus în el, ca si cum era sculat din morți”.
mort.
66Si guvernatorul le-a zis: „Vă dau
51Iosif din Arimateea si Pandera L-au
soldați de strajă. Mergeți cu ei la
luat pe Iisus pe targă si au plecat cu El la mormânt si păziți-l cum stiți”.
mormântul pregătit de Iosif. 52Că nu
67Iar ei, ducându-se, au pecetluit piatra
vroiau ca oamenii lui Iosif să stie că Iisus
era viu. si au întărit cu strajă paza mormântului.
68Duminică devreme, când nu se
53Si de departe erau urmați de Maria a
lui Cleopa, de Maria Magdalena si de crăpase încă de ziuă, Maria Magdalena,
Salomeea. 54Maria, mama Lui Iisus, Maria a lui Cleopa si Salomeea au venit
plecase că nu mai putuse sta în picioare la mormântul Lui Iisus aducând
de durere. miresmele pe care le pregătiseră. 69Si iau
rugat pe străjeri să le dea piatra la o
55Pe Iisus L-au lăsat în mormânt si au
parte de pe mormânt. 70Când au intrat
pus o piatră mare la intrarea, apoi au înăuntru au aprins lumânări, dar nu au
plecat. mai găsit trupul Lui Iisus acolo unde
56Femeile care veniseră cu ei s-au dus stiau că era pus.
să pregătească miresme si miruri ca să-I 71Femeile s-au înspăimântat si au
ungă corpul asa cum era obiceiul la plecat degrabă să spună ucenicilor ce
iudei. 57Dar era ziua de Sabat când nu se văzuseră. 72Dar pe când mergeau ele să-i
lucra. 58Si ele au asteptat pentru a doua vestească, iată că au văzut doi oameni
zi, duminică, ca să meargă la mormânt. îmbrăcați în alb, si unul dintre ei era
59Apoi Pandera s-a întors singur la Iisus. 73Ele i-au cuprins picioarele si I
mormânt, a dat piatra la o parte si a sau
aprins un opaiț. 60Când a intrat înăuntru închinat.
L-a văzut pe Iisus că stătea încă întins pe 74Iisus le-a zis: „Nu vă teme ți!
piatră. 61Apoi Iisus S-a ridicat, a pus Bucurați-vă! Nu căutați un om viu
giulgiurile pe locul unde stătuse întins si printre morți. Aduceți-vă aminte cum
amândoi s-au îmbrăcat în alb. 62Si s-au vam
rugat strămosului Zamolxe. 63Apoi după vorbit, pe când eram încă în Galileea,
un timp au iesit, au pus la loc piatra pe zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat
mormânt si au plecat împreună. în mâinile oamenilor păcătosi si să fie
64Sâmbăta devreme s-au adunat la răstignit, dar El nu va muri. 75Duceți-vă
Pilat arhiereii si fariseii, si i-au zis: si-i vestiți pe ucenici să meargă în
„Neam Galileea că eu vin acolo si ei Mă vor
adus aminte că amăgitorul acela a vedea”.
spus, încă de pe când era în viață, că 76Femeile au mers si au spus
după trei zile se va scula. 65Te rugăm
apostolilor si altora, ce ele văzuseră si răstignit? 89Noi ucenicii Lui nădăjduiam
auziseră, dar nimeni n-a crezut. că El este Cel ce avea să izbăvească pe
77Atunci Petru a alergat la mormânt. Israel. 90Niste femei de-ale noastre,
Străjerii deja plecaseră să anunțe pe ducându-se astăzi de dimineață la
arhierei despre toate cele întâmplate. 78Si mormânt si neaflându-I acolo trupul
Petru privind înăuntru n-a văzut decât mort, au venit la noi zicând că pe drum la
giulgiurile. Atunci a crezut că Iisus nu întoarcere au văzut doi îngeri, unul
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
murise. 170
79Când arhiereii au aflat de la străjeri semăna cu Iisus care le-a spus că era viu.
că Iisus nu mai era în mormânt s-au 91Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt
adunat împreună cu bătrânii si au ținut si au găsit asa cum si femeile spuseseră,
sfat. 80Le-au dat ostasilor romani arginți dar pe El nu L-au văzut”.
din belsug zicându-le: „Voi să spuneți 92Si El le-a zis: „Sunteți zăbavnici să
asa: „Ucenicii lui au venit noaptea si l-au credeți în spusele profeților. Nu trebuia
furat în timp ce noi dormeam”. De se va oare ca Mesia să pătimească si să învie?”
auzi aceasta la guvernator să nu aveți
93Atunci Cleopa a scos o pâine si i-a
grijă că noi îl vom îndupleca să nu vă
pedepsească”. invitat să mănânce: „Mâncați cu noi
oameni buni”.
81Iar ei, luând arginții, au făcut asa
94După ce Iisus a spus binecuvântări a
cum au fost învățați răspândind printre
iudei cuvintele acestea. Dar guvernatorul frânt pâinea si le-a dat tuturor să
Pilat stia tot adevărul. mănânce. Atunci Cleopa si Luca L-au
recunoscut.
82Si iată că-n aceeasi zi doi dintre
95Si Luca a zis: „Domnul nostru, esti
apostoli, Cleopa si Luca, plecaseră spre
Galileea. 83Si în timp ce vorbeau pe drum viu”.
despre toate cele întâmplate si se tot 96Atunci Iisus le-a dat poruncă:
întrebau între ei, Iisus Însusi apropiindu- „Mergeți la ucenici în Galileea si le
Se, cu tatăl Său Pandera, mergea spuneți că voi veni la muntele stiut”.
împreună cu ei. Dar ei nu L-au 97Cleopa si Luca s-au dus degrabă la
recunoscut că El Îsi schimbase cumva ucenici, i-au strâns în locul stiut si le-au
chipul. 84Si Iisus le-a zis: „Despre ce spus că L-au văzut pe Iisus, dar ei nu i-au
vorbiți mergând?” crezut.
85Si Cleopa i-a zis: „Oare nu stii 98Atunci Iisus a venit în mijlocul lor si
străine ce s-a întâmplat în Ierusalim i-a dojenit pentru necredința si
zilele acestea?” împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut
86El le-a zis: „Spuneți-Mi”. pe cei ce-L văzuseră viu.
Iar ei I-au povestit: „Cele despre
87 99Si le-a spus: „Mergeți si învățați
Iisus Nazarineanul, un profet puternic în toate neamurile să păzească toate câte
faptă si-n cuvânt înaintea Domnului. vam
88Nu ai aflat cum L-au osândit la moarte poruncit Eu vouă. 100Botezați-i pe
arhiereii si mai-marii nostri si L-au oameni cu apă vie, cu foc si cu Duhul
Înțelepciunii, că Eu voi fi cu voi în duh Iisus în Dacia. Revenirea Lui Iisus în
cât va fi lumea lume. 101Fiți înțelepți ca Iudeea si întâlnirea cu Pavel. Iisus
serpii si blânzi ca porumbeii si atunci Mare Preot si rege drept. Împlinirea
Duhul Tatălui va grăi întru voi. 102În profețiilor.
orice faceți întru pomenirea Mea, când
Mă veți mărturisi în fața oamenilor, să
1 Când au trecut apa Istrului si au
nu intrat în Dacia, Pandera, Maria si Iisus au
vă temeți de cei ce ucid trupul, că mers direct la Sarmisegetuza. 2Lilia,
sufletul nu pot să-l ucidă”. soața Lui Iisus, rudele si toți de acolo
iau
103Apoi Iisus s-a despărțit de ucenici
primit cu mare bucurie.
si a vorbit cu tatăl Său Pandera să
3După câteva zile preoții si preotesele
meargă să o aducă pe mama Sa Maria si
să o ia cu ei. vroiau să afle ce a făcut Iisus în Iudeea.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
104Când Maria a venit au plecat toți 171
trei către mare de unde ei vroiau să se 4Si s-au strâns în jurul unui foc si Iisus
îmbarce. le-a povestit: „Neamul iudeilor este
105Pe drum Iisus l-a întrebat pe tatăl
îndărătnic. 5Ei nu au vroit să deschidă
Său: „Ce crezi tată? Ce vor face iudeii cu ochii ca să vadă adevărul, dar au vrut să
învățătura pe care Eu le-am dat-o? Ei scoată ochii celui care li-l arăta. 6Mă
nau condamnaseră la moarte, dar
înțeles-o de vreme ce M-au guvernatorul roman a făcut în asa fel că
condamnat la moarte”. să scap cu viață”.
7Si Iisus le-a spus toate câte I s-au
106Si Pandera I-a răspuns: „Si eu cred
la fel ca tine fiule. Marii cărturari din întâmplat.
poporul maicii Tale Te-au respins si au 8Marele Preot Antim a afla si el de

rămas cu sufletele în întuneric. Dar vor revenirea Lui Iisus acasă si L-a chemat
încerca să justifice cele rele făcute de ei să-L vadă. Iisus i-a spus de-a fir a păr
si nu stim ce va iesi. Cei câțiva iudei cele petrecute în Iudeea.
care 9Si Marele Preot I-a zis: „Eu cred asa:
au priceput învățătura Ta o vor Cu timpul cuvintele de înțelepciune date
propovădui, dar nu prea au cui”. neamului mamei Tale vor fi răstălmăcite
107Si Iisus cu tatăl Său si cu mama Sa si vor folosi si la luminarea minților, dar
au trecut prin orasul Sidon în Fenicia, si la robie. 10Dar în poporul nostru
apoi prin marele oras Efes, unde au văzut învățăturile Tale vor rămâne de-a pururi
templul zeiței Artemis, si mai apoi prin vii până când se vor trezi la lumină si
orasul Atena. alte
108Pe drum tot vorbeau si se sfătuiau
neamuri. 11Va veni un timp când toate
până când au ajuns în Dacia. rătăcirile sufletelor vor fi risipite ca
fumul. 12Si la acea vreme iudeii însisi vor
109Si Domnul Dumnezeu din cerul Lui
gusta din apa vie pe care Tu le-ai dat-o,
de purpură Îl privea pe fiul Său Iisus. dar pe care ei au respins-o deocamdată.
CAPITOLUL 9
Dar va dura veacuri si veacuri”. profețiile primite de la arhanghelul
13Pandera, Maria, Iisus si Lilia locuiau Gavriil, de mama Mea Maria, de
acolo unde stătuse în vechime Zamolxe Elisabeta si de Iosif, precum că Eu sunt
cu părinții Lui, Crăciun si Vetra. Mesia poporului iudeilor”.
14Grădina maicii Lui Zamolxe era acolo 28Atunci Marele Preot Antim a spus:
si Maria o îngrijea si stia că grădina se „Profețiile primite sunt adevărate.
numea Grădina Maicii Domnului. Dovada este că până acum s-a mers în
15Iisus Si-a reluat preocupările inimii. direcția acelor profeții. 29Si as vrea să Te
Ca preot al Zeului Zamolxe, călătorea întreb: Crezi tu oare că esti Mesia
prin toată Dacia si prin ținuturile altor poporului lui Israel?”
traci de o parte si de alta a fluviului Istru, 30Si Iisus a răspuns: „Mult timp am
si prin munți si pe pământuri neumblate. crezut aceasta. Dar acum Mă îndoiesc,
16Asa a cunoscut mulți sihastri care mai ales că nu sunt deloc semne că
trăiau retrasi în munți, prin pesteri si în poporul lui Israel este salvat în urma
locuri singuratice, în post si rugăciune. misiunii Mele printre ei. 31Intenția Mea
17Si ei foloseau Rugăciunea Minții în
mărturisită lor a fost să salvez pe toți
Inimă învățată de pe timpul Zeului oamenii lumii, pornind de la salvarea
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
Zamolxe: Doamne Dumnezeule adu-mi 172
soarele Tău în inimă. iudeilor. Si văd că aceasta nu se întâmplă
18Asa au trecut patru ani. 19Din când deocamdată. 32Si Mă întreb de ce
în când Iisus afla vesti din Iudeea. Domnul Dumnezeu a făcut să fie asa
20Acolo învățăturile Lui erau date uitării. cum a iesit?”.
Puțini mai rămăseseră cei care să le 33Marele Preot i-a spus: Noi nu
urmeze si să le răspândească printre cunoastem cu limpezime căile
iudei. 21Arhiereii îi prigoneau pe ucenici Domnului.
pe oriunde se aflau. Si îngeri de am fi, coborâți pe pământ,
22Si-si zicea Iisus: „Lucrurile nu merg tot nu le-am sti pe de-a-ntregul. 34Nu
bine în poporul iudeilor. Trebuie să mă trebuie să uităm că este nevoie de timp
sfătuiesc cu Marele Preot despre asta”. pentru împlinirea lor. 35Si eu zic asa: Cel
23Apoi Iisus a mers să vorbească cu mai bine este să faci ceva ca să îndrepți
Marele Preot Antim căruia i-a spus: lucrurile. Ar trebui să mergi în Iudeea”.
„Mărite Preot, cunosti foarte bine cele 36Si Iisus a zis: „Asa voi face. 37Va fi
întâmplate când am fost în Iudeea, unde ultima Mea încercare de salvare a
am stat un timp ca să luminez neamul poporul mamei Mele Maria”.
mamei Mele Maria. 24Urmăresc atent ce 38Si Marele Preot I-a urat: „Să fie cu
se mai întâmplă acolo. Învățăturile Mele spor. Mergi sănătos si să te întorci cu
sunt date uitării, iar cei care le mai bine”.
propovăduiesc sunt prigoniți. 25Cel mai
39Iisus s-a pregătit de plecare în Iudeea
rău este că cele spuse de Mine sunt
răstălmăcite. 26Ce să fac? Cum as putea si înainte de a porni la drum mama Sa
să îndrept lucrurile? 27Mă gândesc la Maria L-a binecuvântat.
Si Iisus a luat cu Sine doi rumâni
40 Iisus i-a mai zis: „Eu sunt Iisus, Cel
53
care slujiseră în armata romană si care pe care tu Îl prigonesti. Urându-Mă pe
vorbeau bine atât limba latină cât si Mine este ca si cum îți izbesti piciorul în
limba greacă. țepusă”.
41Când pregătirile au fost gata, Iisus si 54Saul tremura si era înspăimântat că
însoțitorii Lui au trecut Dunărea în stia că Iisus murise. Si a spus: „Doamne,
Tracia. 42După o scurtă sedere la rudele ce voiesti Tu ca eu să fac?”
tatălui Său Pandera, în Munții Haemus, 55Iisus i-a zis: „Ridică-te, intră în
Iisus a plecat spre Grecia continentală. cetate si ți se va spune ce trebuie să
43Apoi s-a îmbarcat pe un vas comercial
faci”.
si a ajuns în Fenicia de unde a mers
56Si Saul s-a ridicat de la pământ, dar,
direct în Iudeea.
desi avea ochii deschisi, nu vedea nimic
44Când Iisus a ajuns la Ierusalim, a
fiind orbit de soare.
aflat multe despre prigoana arhiereilor
57Însoțitorii Lui Iisus l-au luat pe Saul
împotriva celor care-I urmau învățătura.
45Si a auzit că cel mai rău dintre
de mână si l-au dus la Damasc în casa
asupritori era un om numit Saul din Tars, unui ucenic numit Iuda care locuia pe
rabin si fariseu de loc din Cilicia. 46Si I Ulița Dreaptă. 58Acolo Saul a zăcut
sa bolnav si fără vedere trei zile. Si n-a
spus că Saul tocmai primise de la mâncat, nici n-a băut.
arhierei scrisori către sinagogile din 59Si fiind în Damasc, Iisus, împreună
Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, cu însoțitorii Lui, au cunoscut câțiva
atât bărbați cât si femei, că merg pe dintre ucenicii de acolo.
Calea Lui Iisus, să-i aducă legați la CARTEA IUBIRII DE OAMENI
173
Ierusalim.
47Atunci Iisus a pornit si El pe drumul
Era printre ei unul cu numele
60
Anania care-L stia pe Iisus din Galileea
Damascului. Era către amiază si soarele
si căruia i-a poruncit să nu spună la
dogorea puternic si Iisus cu însoțitorii
nimeni că-L văzuse. 61Si Iisus l-a
Lui, cu care venise din Dacia, se
binecuvântat pe Anania si i-a dat puterea
apropiau de Damasc. Si mergeau în urma
Duhului Tămăduirii. 62Si i-a zis lui
lui Saul.
Anania: „Mergi pe ulița care se cheamă
48Saul era istovit, îi era foame si a stat
Ulița Dreaptă si caută în casa lui Iuda pe
pe o piatră ca să se odihnească. 49Si Iisus un om din Tars, cu numele Saul”.
s-a apropiat de Saul. Când Saul a ridicat
63Si a răspuns Anania: „Doamne,
capul, să vadă cine este lângă el, a
despre bărbatul acesta de la mulți am
deschis ochii. 50Si atunci l-a izbit lumina
auzit câte rele le-a făcut el ucenicilor Tăi
soarelui puternic direct în ochi, i s-au
în Ierusalim. Si aici are putere de la
înmuiat picioarele si a căzut la pământ.
arhierei să-i lege pe toți cei ce cheamă
51Si Iisus i-a zis: „Saule, Saule, de ce
numele Tău”.
Mă prigonesti?”
64Iisus i-a zis: „Du-te la el si vindecă-l
52Iar Saul a răspuns: „Cine esti tu?”
si botează-l, pentru că l-am ales ca prorocit si Si-a zis: „Asa cum au spus
numele să Mi-l poarte inaintea iudeii că sângele meu să cadă pe ei si pe
neamurilor si a copiilor lui Israel, că urmasii lor dacă ei gresesc, asa să fie. Si
omul acesta vorbeste bine câteva limbi”. în timp se va vedea adevărul. 77Dar
65Si Anania a făcut precum îi spusese neamul lor nu va pieri pentru că nu M-au
Iisus. Si si-a pus mâinile peste Saul, si el ucis, ci doar M-au făcut să sufăr. 78Ei nu
si-a recăpătat vederea. Apoi Anania l-a si-au dat seama ce-au făcut si asa au
botezat pe Saul în numele Domnului pierdut prilejul mântuirii. 79Acest popor
Iisus. nu va avea liniste si pace până când
salvarea le va veni de la urmasii
66De atunci Saul a început să
tracilor”.
propovăduiască iudeilor pe oriunde
80Au trecut aproape cincisprezece ani
umbla.
de la convertirea lui Pavel pe drumul
67După întâlnirea lui Saul, zis si Pavel,
Damascului. Regele Iisus a trimis câțiva
pe drumul Damascului, Iisus s-a reîntors oameni în Iudeea ca să afle ce se mai
în Dacia. 68Si a discutat îndelung cu întâmplă acolo cu ucenicii Săi. 81La
Marele Preot Antim cele petrecute în întoarcere trimisii I-au spus: „Pe când ne
timpul sederii Lui în Iudeea. aflam la Ierusalim am cunoscut mulți
69Într-una din zile Marele Preot dintre ucenicii care-Ți urmează. 82Si am
Antim, care era tare bătrân, I-a spus: aflat si problemele lor – unii vor ca
„Ne-am gândit la profețiile care s-au învățătura Ta să fie dată numai iudeilor
făcut despre Tine. 70Dacă nu ai fost Mare de pretutindeni, alții cred că ar fi mai
Preot la iudei, atunci vei fi la noi. Si dacă bine să fie spusă tuturor neamurilor”.
nu ai fost rege la ei, vei fi rege la noi. 83Si trimisii Lui Iisus I-au spus câteva
71Că stim că Duhul Lui Zamolxe s-a
nume de ucenici; pe unii dintre ei Iisus îi
pogorât în Tine”. stia, dar pe alții nu.
72Si preotul Antim a pregătit totul CARTEA IUBIRII DE OAMENI
pentru ca să transmită Marea Preoție Lui 174
Iisus. Si au adus coiful de aur al Lui Iisus i-a întrebat: „L-ați întâlnit pe
84
Zamolxe, cel primit de la regele persan Saul?”
Darius si purtat de toți regii care au 85Si ei au răspuns: „Pe Saul, l-am
domnit la Sarmisegetuza de la Zamolxe văzut la o adunare a ucenicilor. Acolo a
încoace. 73Un sobor de preoți decenei, avut loc o mare neînțelegere între ei care
veniți din toate ținuturile neamurilor erau împărțiți în două tabere. 86Si Saul
tracilor, L-au hirotonisit pe Iisus ca Mare vroia ca învățătura Ta să fie dată tuturor
Preot si L-au uns ca rege al dacilor. 74De oamenilor indiferent că sunt iudei sau nu.
față au fost si Pandera si mama Sa 87Până la urmă nu s-au înțeles, dar am
Maria, aflat că Saul Pavel propovăduia
care a plâns cu lacrimi de fericire. neamurilor”.
75Si atunci când I-au pus pe cap coiful
88Iisus i-a mai întrebat: „Ce spuneau ei
regal, Iisus si-a amintit cum iudeii L-au despre Mine si învățătura Mea”.
batjocorit cu coroana de spini. 76Si a
Trimisii au răspuns: „Mărite Preot,
89 de pâine si ce rămăsese din pesti. 96Mă
noi am adus câteva scroluri scrise în întreb cum au adunat ei cu răbdare
limba aramaică pe care ucenicii le fărâmiturile? 97Oamenii ăstia chiar nu
foloseau si le dădeau din mână în mână judecă cu mintea. 98Iată ce se mai scrie
spre citire. Iată-le!” aici, că Eu mai întâi am refuzat să scot
un demon, din fiica unei femei care era
90Si Iisus a luat scrolurile. În
de neam din Fenicia Siriei, pe motiv că
următoarele zile El le-a cercetat cu această femei era păgână si nu era bine
atenție si S-a minunat ce a citit acolo. să iei pâinea fiilor lui Israel si s-o arunci
91Si-si zicea: „Iată acest scrol făcut de un
câinilor de neamuri. 99Ce neadevăr! Eu îi
anume Marcu. Se scrie că mama, frații si cred pe toți la fel, nu îi împart în oameni
surorile mele au zis că nu eram în toate iudei, ca fii ai Domnului, si în oameni
mințile. Din toate astea nimic nu-i neamuri, pe care să-i numesc câini.
adevărat. Ai Mei Mă respectau si Eu îi 100Doamne Dumnezeule cât de rătăciți au
respectam pe ei. Eu nu Mi-am respins putut ajunge discipolii Mei printre
niciodată familia cum pretinde acest iudei!”
Marcu”.
101Pe măsură ce citea Iisus era din ce
92Citind mai departe Iisus a descoperit
în ce mai mâhnit: „Iată aici scrie despre
si altele zicându-Si „Iată că scrie aici un alt episod în care Eu am hrănit patru
despre un om demonizat care se zice ca mii de oameni cu sapte pâini si câțiva
avea în el o legiune de demoni pe care pestisori, si după ce ei s-au săturat au
Eu i-am trimis într-o turmă mare de porci mai
care s-au repezit de pe stâncă în mare si adunat si sapte cosuri cu fărâmiturile
porcii au murit. Cum puteam Eu să fac rămase. Mare e grădina Ta Doamne!
asa ceva când se stie că duhurile rele nu 102Iată si acest episod cu smochinul care
pot muri odată cu moartea porcilor?” nu avea rod pentru că nu era vremea
93Si-Si mai spunea Iisus: „Iudeii s-au smochinelor. Marcu scrie că am
rătăcit rău în privința Mea. Nu-i de blestemat smochinul ca în veac să nu
mirare că Marcu scrie că unii mă credeau aibă rod dacă nu a avut atunci când
Ioan Botezătorul care s-a sculat din vroiam să mănânc, căci Îmi era foame.
morți, alții ziceau că sunt Ilie, iar alții că 103Oamenii fără judecată nu se întreabă
eram un profet. Să ne ferească de ce as fi spus aceasta când vremea
Dumnezeu de mințile acestor oameni!” CARTEA IUBIRII DE OAMENI
175
94Iisus era mâhnit de cele ce se
smochinelor nu venise? Iar Eu nu
întâmplau în Iudeea. 95Si în zilele blestem pe nimeni niciodată, că străbunul
următoare Si-a continuat cercetarea Zamolxe a interzis blestemul care este o
scrolurilor lui Marcu si a făcut si alte chemare a forțelor întunericului să facă
descoperiri: „Iată ce se mai scrie aici, că rău”.
Eu am hrănit o mulțime de cinci mii de
104Apoi, după zilele de cercetare a
oameni cu cinci pâini si doi pesti. Si
după ce s-au săturat au mai strâns si scrolurilor din Iudeea, Iisus a aprins un
douăsprezece cosuri pline cu fărâmituri foc sacru ca să vorbească cu Dumnezeu.
105Si-I spunea: „Doamne, învățăturile
date de Mine poporului mamei Mele au îi țineau pe iudei în chingile minciunii si
luat o altă cale. 106Ele pot fi lanțuri ale necunoasterii. 116Dumnezeule Tată,
pentru oameni si o pricină de asuprire a iartă-Mă că nu asa am dorit să iasă!”
minții si de ucidere. Doamne Tată, Mă 117Domnia Lui Iisus ca rege al dacilor
iartă dacă am gresit! 107Am dorit doar să a fost dreaptă. Si mai mult se gândea la
luminez mințile unor rătăciți si cele ale înțelepciunii decât la cele
împietriți lumesti. 118Iisus a pus temelia multor
în inimi. Dar unii oameni desi au ochi si temple si altare ale zeilor si a întărit
urechi ale sufletului ei nu văd si nu aud, preoțimea decenee chemând femeile la
căci le este împietrită inima”. preoție să slujească pe Zeul Dumnezeu si
108Si Domnul era în cerul Lui de pe alți zei. Si pe când era încă în viață I
purpură si privea si asculta. Si s-au înălțat temple zeului Iisus.
Dumnezeu 119Se apropia vara si regele Iisus, care
Îsi zicea: „Asa este să fie că timpul era si Mare Preot, a chemat la
izbăvirii oamenilor este lung si dureros. Sarmisegetuza preoțimea tracilor de
Asta până când ei vor învăța ce este pretutindeni, la o adunare în ziua de
lumina sufletului”. Sânziene. 120Si au venit câteva sute de
109De atunci Iisus a ținut doar în inima preoți si preotese cărora Iisus le-a spus
Lui cele aflate despre poporul mamei că
Sale Maria. Si mereu aprindea câte un sosise timpul ca El să renunțe la coroana
foc sacru si se ruga. de rege, si la Marea Preoție. Si asa a
110Si când a venit vremea ca Fecioara făcut.
Maria să plece la Domnul, corpul mort ia 121Iisus trecuse de saptezeci si cinci de
fost incinerat la Sarmisegetuza în ani când a aflat că templul din Ierusalim
Grădina Maicii Domnului. fusese dărâmat de către romani. 122Si-si
111A trecut timpul. Iisus a mai aflat ce spunea: „Profețiile se împlinesc.
se întâmplase cu învățăturile Sale printre Templul
oamenii care locuiau în imperiul roman. a fost dărâmat si nu va mai fi reconstruit
112Numărul celor care urmau calea cea
vreodată. 123Mesia Lui Israel nu va veni
nouă crescuse mai ales pentru că se decât în duh, nu în carne si oase asa cum
predica teama de moarte si venirea cred ei acum. Templul Lui Dumnezeu
sfârsitului lumii. 113Si mulți se închinau este în suflete nu în facerile de mâna
la crucea înfățisând trupul mort al Lui omului. 124Si salvarea iudeilor va veni de
Iisus. 114Iisus stia si-Si spunea: „Au la urmasii tracilor. Atunci neamul
înlocuit cuvântul vieții si speranței, dat iudeilor va fi iertat de păcate, că Duhul
de Mine, cu cel al morții, al suferinței si Meu va coborî în ei si asa se vor mântui.
125Si nu e nevoie ca Domnul să trimită pe
al fricii. Presupusa Mea moarte pe cruce
va aduce multă jale în lume. 115Si au un om în trup când El este atotputernic si
făcut din strădania Mea o suferință si un poate face totul în duh”.
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
chin care să adune oamenii în suferință 176
si
în chin, tot asa cum fariserii si saducheii
126 Când a venit timpul ca Iisus să se
ducă la străbunul Zamolxe, împlinise Dumniezău. 140Duhul Lui Iisus va
optzeci de ani si Lilia, soția Lui, plecase rămâne cu noi în vecii vecilor. 141Noi
deja în lumea cealaltă. 127Iisus Îsi simțea vom scrie vestea cea bună a faptelor Lui
plecarea aproape si într-o noapte L-a si vom respinge scrierile răstălmăcite
visat pe Zamolxe că venise să-L ia. făcute de acei oameni care nu L-au
128În ziua următoare Iisus le-a spus înțeles. Asa să ne ajute Dumniezău”.
preoților decenei să facă pregătirile că El 142Si sufletul Lui Iisus a plecat spre
va pleca curând din lume. 129Si le-a spus cerul de purpură. 143Si când a ajuns în
să-I ardă corpul mort deasupra pesterii de lumea de dincolo, Iisus S-a întâlnit cu
la Apolovraci, tot asa cum se întâmplase străbunul Zamolxe care I-a vorbit: „Bun
cu vreo cinci sute de ani înainte cu trupul sosit în lumea vesniciei. Te asteptam
mort al Lui Zamolxe. 130Si a doua zi Iisus parte a sufletului Meu. 144De acum vei fi
a murit, exact în aceeasi zi când murise aici în cerul de purpură. Si oamenii vor
si căuta să Te aducă în sufletele lor si prin
Zamolxe. 131Era la câteva zile după ce Tine se vor apropia de lumina Lui
ziua era egală cu noaptea, când dacii Dumnezeu”.
țineau Sărbătoarea Primăverii, adică 145Apoi Iisus a mers la Dumnezeu si a
Pastile care era Sărbătoarea Învierea Lui stat de-a dreapta Tatălui. 146Si Domnul Ia
Zamolxe. 132Era ziua din vechime când vorbit: „Ai suferit pentru dreapta
sufletul Lui Zamolxe se dusese la credință ca să dai o pildă celor de pe
Dumnezeu si Domnazâna, la Bendisa, pământ despre iubirea Mea pentru
soția Lui si la tătânele Crăciun si la oameni. 147Si uneori Te-ai îndoit si Ți-ai
maica Vetra. pierdut încrederea, asa cum ar face
133Marele Preot era Ilarion. Si el a oricare mare înger coborât printre
pregătit incinerarea corpului Lui Iisus. oameni. 148Dar asa trebuia să fie, ca să
134După ce dacii au ars corpul mort al arătăm oamenilor cum să se înalțe spre
Lui lumină prin adevăr. 149De acum oamenii
Iisus la Apolovraci, Ilarion le-a vorbit: au o cale de urmat. Si vor avea
„L-ați cunoscut cu toții pe Iisus, Fiul lui împotmoliri si ezitări, vor fi suferințe si
Pandera. 135El a trăit de mic copil în țara dureri, dar drumul lor se va netezi mereu
mamei Sale în Galileea, în imperiul puțin câte puțin. 150Iar dacă acum ei
romanilor. 136Dar tatăl Său, Pandera, L-a răstălmăcesc învățăturile Tale, Calea tot
adus la noi în Dachia. 137Aici Iisus a fost va rămâne deschisă, căci vor veni alții si
preot al Lui Zamolxe, zeul nostru care alții care să o îndrepte mereu”.
avea un duh al unui om mare din 151Si Iisus avea împărăția Lui unde
vechime. 138Când Iisus a mers la primea pe cei care Îi fuseseră credinciosi
neamurile mamei Sale, la iudei, ca să-i pe pământ.
lumineze, ei L-au respins si au vrut să-L
152Mulți ani după înălțarea la cer a
omoare. Dar Domnul L-a ținut în viață.
139Noi dacii, rumânii, stim cu adevărat
sufletului Lui Iisus, oamenii au aprins
cine a fost Iisus, Fiul Lui Dumniezău si focul sacru pe locul unde fusese incinerat
Fiul Dachiei, că noi suntem poporul Lui trupul Lui Iisus. Si mai era acolo
Obeliscul Lui Zamolxe.
153 Dar în timp au venit oamenii, de la
sud de fluviul cel sfânt Istru, care
CARTEA IUBIRII DE OAMENI
177
vorbeau altfel despre Iisus. 154Si obiceiul
aprinderii focului nemuririi pe locul
incinerării corpului Lui Iisus a început să
se piardă.
155Si de la ultimul Mare Preot
Chesarion încoace, lumea n-a prea mai
vorbit despre Iisus din Dacia, ci despre
Iisus cel însângerat si omorât pe cruce.
156Dar tracii păstrau adânc în inimi pe
Iisus Fiul Omului, Iisus din Dacia.
157Va veni odată timpul când urmasii
tracilor vor face ca Domnul Iisus din
Dacia să fie cunoscut de întreaga lume ca
Domn al Luminii. 158Si treptat lumea îl
va uita pe Iisus cel suferind, si-L va
cunoaste pe Iisus Cel al bucuriei vieții.
159Atunci lumea va fi curățită si
însănătosită cu Focul Viu, Focul Vieții,
Focul Lui Zamolxe. 160Si se vor ridica
din nou temple Lui Dumnezeu, Lui
Zamolxe, Lui Iisus si zeilor si zânelor.
161Si Domnul Dumnezeu cu îngerii
Lui cei mari si cu toți îngerii din cerul
cel
de purpură, priveau pământul care Le era
grădina unde cresteau îngerii ce vor veni
în raiul ceresc. 162Si se bucurau când
vedeau Dacia, Grădina Maicii Domnului.
☼☼☼☼☼☼☼☼

S-ar putea să vă placă și