Argumentare 

fabula
Prin opera „Câinele şi căţelul”, Grigore Alecsandrescu satirizează dorinţa celor ce vor să parvină
prin orice mijloace, să ajungă puternici prin ipocrizie, aroganţă şi ameninţări.
Fabula este o creaţie epică, în versuri sau în proză, în care autorul, prin intermediul animalelor,
plantelor sau obiectelor personificate, satirizează defecte sau moravuri omeneşti cu scopul de a le
îndrepta.
Fabula cuprinde două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala sau învăţătura care se desprinde
din text, direct sau indirect.
În opera „Câinele şi căţelul” autorul pune în discuţie prin intermediul personajelor sale,
întruchipate de animale personificate, principiul egalităţii între semeni. Câinele este un simbol
pentru omul nesincer, al cărui ţel ascuns să parvină prin ipocrizie, iar căţelul întruchipând omul
naiv care crede cu uşurinţă vorbele auzite.
Acţiunea aduce în prim-plan o întâmplare prin intermediul personajelor animaliere. Întâmplarea
propriu-zisă începe cu vorbele arogante ale dulăului Samson care îşi exprimă indignarea faţă de
pretenţia celor mai puternici, precum lupii, urşii şi leii, că „preţuiesc ceva” prin originea lor
nobilă. El consideră că acest aspect este o întâmplare. În acest fel el critică lipsa de modestie a
celor mai puternici ca el.
În spijinul ideilor sale, aduce exemplul ţărilor civilizate în care există egalitate şi exemplul
propriu. Samurache, încurajat de cuvintele lui Samson, intervine exprimându-şi afecţiunea şi
bunele intenţii, tratându-l ca pe un frate. Samson este uimit de îndrăzneala acestuia, îi răspunde
urât: „potaie”, „lichea neruşinată”, chiar îi promite bătaie. Aici reiese falsa modestie, ipocrizia
acestuia şi naivitaea omului de rând faţă de vorbele celor puternici.
Morala este simplă: dulăul dorea egalitate cu cei mai puternici decât el, iar în faţa celor slabi
dorea să menţină diferenţa de poziţie socială. Dialogul este utilizat în convorbiera dintre
personaje pentru a scoate în evidenţă trăsături ale caracterului acestora: ipocrizia şi naivitatea.
Personificarea este figura de stil predominantă. Celelalte figuri de stil folosite: epitete, repetiţii,
enumeraţii, comparaţii subliniază oralitatea stilului şi naturaleţea dialogului.
Aducând aceste argumente opera „Câinele şi căţelul” este o fabulă