Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine și

adânc înfipte în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu

milenii în urmă. Hadrian Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci,
dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară. Dar dacii nu s-au mulțumit
cu preluarea unor elemente de cultură materială de la alte popoare. Ei le-au
adoptat, le-au transformat și adesea le-au îmbogățit, contopindu-le în creațiile
lor tradiționale și făurind o civilizație profund originală.

O astfel de sinteză originală reprezintă și cultura celtică care la rândul ei se

bazează pe fondul autohton în care au fost integrate multiple și fecunde influențe
grecești, etrusce ori de altă natură, adaptate și prelucrate în manieră proprie. Au
existat raporturi între cultura daco-getică și cea celtică, intervenite în urma
contactului direct în urma instalării celților pe teritoriul Daciei. Pătrunderea
celților în spațiile daco-getice a avut loc încă în La Tène-ul vechi, ceea ce
înseamnă secolul IV î.Hr. Simbioza daco-celtică se concretizează în înmormântarea
în cadrul aceluiași cimitir și într-o serie de împrumuturi de bunuri materiale și
spirituale, având ca rezultat final o puternică influențare reciprocă.

Este incontestabil că în Europa secolul I î.Hr, în afara statului roman, celții și

geto-dacii constituiau cele două popoare importante în spațiul european, care
atinseseră în dezvoltarea lor materială și social-politică un înalt nivel. Este de
aceea firesc ca între cele două culturi să fie influențări reciproc. De aceea când
vorbim despre stadiul culturii geto-dacice, punctele de referire trebuie să le
căutăm în cultura celtică. Aportul cercetărilor făcute, mai cu seamă în ultimele 2
decenii, la cunoașterea culturii geto-dacice, au spulberat impresia împărtășită de
unii cercetători (străini sau români), după care cultura strămoșilor noștri n-ar fi
decât o cultură celtică. Rolul pe care l-au jucat influențele celtice atât la
formarea civilizației de tip La Tène geto-dacică, cât și pe vremea lui Burebista,
nu poate fi pusă la îndoială, dar aceasta nu înseamnă o celtizare a culturii geto-
dacice. Aceasta se dovedește a fi o cultură originală care, a preluat, pe lângă
influențe celtice și multe bunuri din civilizația grecească, fie direct, fie prin
intermediul tracilor meridionali, la care se adaugă cele romane și celelalte.
Cultura tracilor meridionali reprezintă într-o mare măsură o copiere a civilizației
grecești, fără un aport propriu prea substanțial, la care, cu greu se poate sesiza
și contribuția elementului autohton.

În cazul unor bunuri create sub influențe grecești, de multe ori este foarte greu
de știut cui aparțin, pentru că influențele elene s-au exercitat deopotrivă și
asupra celților cât și asupra daco-geților. Numai în puține cazuri aceleași
influențe elenistice au determinat produse deosebite și ușor de distins, cum este
de exemplu ceramica pictată celtică și cea daco-getică. Deoarece pentru că o vreme
Burebista a depus coloniile grecești de pe litoralul de vest al Pontului Euxin și
le-a integrat în statul său, a făcut ca influențele acestora să fie cu mult mai
puternice decât în cazul celților. Aceste influențe s-au materializat în produse
evident superioare de care cultura celtică nu a beneficiat niciodată înainte de
ocupația romană. Este vorba de cetățile cu ziduri de piatră ecarisată ori de
arhitectura sacră. Tehnica zidurilor dacice (de factură grecească) era evident
superioară modalității în care celții își construiau, în aceeași vreme, cetățile.
Toate aceste denotă un serios pas înainte, un avans al civilizației daco-getice,
favorizat de prezența efectivă și activă a meșterilor greci