A studiat pentru un an matematica la Cluj Napoca, în 1922 (unde i-a avut ca

profesori pe Nicolae Abramescu și Gheorghe Bratu), apoi a devenit student al

politehnicii din Dresda obținând titlul de inginer electrotehnician în 1928. A
obținut titlul de doctor în inginerie la Dresda, 1937[1] sub indrumarea lui
Heinrich Barkhausen[2] cu o teorie a difuzării căldurii în conductoare și contacte.

A lucrat la Direcția Generală PTT, la Societatea de Gaz și Electricitate, la

Întreprinderea de Rețele Electrice, a fost asistentul profesorului Dimitrie Leonida
la Politehnica din București, apoi a lucrat la Institutul de Energetică din
București. A fost președinte al Comisiei de Automatizări a Academiei Române și un
precursor al industriei electronice și a elementelor de automatizare din România.

A efectuat cercetări asupra difuziei informației științifice[3] și a tratat noțiune

de energie informațională, introdusă de Octav Onicescu. A fost membru titular al
Academiei Române (din 1963)[4], fiind numit și președinte al Centrului de
Documentare Științifică al Academiei.

A fost redactor responsabil al revistelor Eletrotehnica și Progresele științei.

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 31 mai

1940.[5]