Electronică analogică şi digitală în biomedicină Prof. Dr. Ing.

Paşca Sever

Introducere în electronică 2

Conţinutul cursului

 Definirea electronicii şi o scurtă istorie a ei

INTRODUCERE ÎN ELECTRONICĂ
 Definirea semnalelor electrice şi o clasificare a lor
Prof. Dr. Ing. Sever Paşca
 Caracteristicile semnalelor digitale şi analogice, cu reprezentarea în
Catedra de Electronică Aplicată şi Ingineria Informaţiei domeniul frecvenţă a semnalelor analogice
Facultatea Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
 Definirea şi prezentarea principalelor proprietăţi ale semnalelor
sinusoidale modulate

 Noţiuni introductive despre componente, circuite, sisteme şi

echipamente electronice

Introducere în electronică 3 Introducere în electronică 4

Definiţii
Electronica – Domeniul ştiinţei şi tehnicii care se ocupă cu
studiul şi aplicaţiile fenomenelor legate de
mişcarea purtătorilor de sarcină electrică în
corpurile solide, în gaze rarefiate sau in vid.
Electronica fizică – Studiul teoretic şi experimental al fenomenelor
legate de mişcarea purtătorilor de sarcină
electrică în diferite medii şi cu realizarea
dispozitivelor electronice bazate pe aceste
fenomene.
Electronica aplicată – Teoria şi practica folosirii dispozitivelor şi
circuitelor electronice în diferite domenii.
Istorie
 Termenul electronică apare prima oară într-un ziar american în 1904
 Domeniul electronicii a apărut odată cu obţinerea fasciculului de
electroni de către J.W.Hittorf în 1869, când s-au experimentat primele
dispozitive electronice
 Devine un domeniu independent la începutul secolului XX odată cu
realizarea primelor dispozitive electronice neliniare de circuit (tuburile
electronice cu vid):
 1904 – dioda cu vid (John Flemming)
 1906 – trioda (Lee de Forest)
 1919 – tetroda (Walter Schottky)
 1928 – pentoda
 1932 – heptoda
 1933 – hexoda
 deceniul 3 – tuburile cu gaz

Introducere în electronică 5 Introducere în electronică 6

Istorie (cont.) Concluzii

 O etapă nouă după cel de-al 2-lea război mondial odată cu apariţia
dispozitivelor semiconductoare:
 1948 – tranzistorul, în laboratoarele Bell Telephone (John Barden,
Walter Bratain, William Shockley)
 1952-53 – Tranzistorul cu efect de câmp (Shokley, Pearson)
 1953 – tranzistorul unijoncţiune (Lask)
 1956-58 tiristorul (E. Moll, Tanenbam)
 Următoarea etapă importantă deschisă de apariţia circuitelor integrate
(unul dintre cel mai evoluat reprezentant fiind microprocesorul):
 1958/1959 – circuitul integrat (independent firmele americane
Texas Instruments/Fairchild)
 1962 – circuitul integrat MOS (metal-oxid-semiconductor) bazat pe
TEC
 1967 – prima memorie semiconductoare
 1971 – prima memorie MOS peste 1 kilobit
 1972 – prima memorie nevolatilă
 1971 – prima familie de microprocesoare (firma Intel)
 1976 – primul microcalculator “single chip”
 La ora actuală se utilizează cu prioritate dispozitivele electronice
semiconductoare, celelalte tipuri restrângându-şi continuu aria de
folosire, datorită în principal:
 Gabaritului mic
 Greutăţii reduse şi implicit consumului mic de materiale
 Fiabilităţii sporite
 Duratei de viaţă mult mai lungi
 Consumului redus de energie
 Preţului mic de producţie datorită caracterului de masă al fabricaţiei
 Totuşi, mai există unele domenii sau aplicaţii în care tuburile mai au un
cuvânt de spus:
 Aparatele care trebuie sa lucreze în medii cu radiaţii puternice
 Generatoare speciale (de putere şi frecvenţă mare – tuburi
Roentgen, magnetroane etc.)
 Tuburile cinescop (monitoare şi televizoare) şi catodic
(osciloscoape)
 Nu se poate concepe progresul tehnic din orice domeniu fără
electronică.

Introducere în electronică 1
Electronică analogică şi digitală în biomedicină Prof. Dr. Ing. Paşca Sever

7 Introducere în electronică 8
Semnale electrice

Semnale electrice
Semnalul – Este acea mărime fizică măsurabilă care este
capabilă să transmită o anumită informaţie.
Semnalul electric – Este un semnal reprezentat printr-o mărime
electrică (tensiune, curent, intensitate câmp
electric etc.)
Definiţie matematică
Fie T o mulţime înzestrată cu o relaţie de ordine totală ≤, numită mulţime
de momente.
Dacă M este o mulţime oarecare fixată, atunci prin semnal definit pe
mulţimea-timp T cu valori în M se înţelege orice aplicaţie
x : T → M, t → x(t),
Care asociază fiecărui moment t  T un element x(t) din M, bine
determinat, numit eşantionul semnalului x la momentul t.
Observaţii:
 Această definiţie este restrictivă (de exemplu, nu cuprinde semnalele
multidimensionale şi nici impulsurile), dar constituie o bază de discuţie şi
arată că studiul semnalelor este strâns legat de studiul funcţiilor, de analiza
reală şi complexă, ca şi de analiza funcţională, pentru T şi M particulare.
 Deşi nu este obligatoriu, mulţimea T este de cele mai multe ori timpul. În
astfel de situaţii, un semnal se reprezintă ca orice funcţie matematică în care
pe orizontală se reprezintă timpul (momentele de timp din mulţimea T) iar pe
verticală mărimea fizică (valorile din mulţimea M).

Introducere în electronică 9 Introducere în electronică 10

Semnale electrice Semnale electrice

Notaţii utilizate pentru semnale electrice Clasificarea semnalelor după tipul domeniilor
 După valorile timpului / după domeniul lor de definiţie T:
Mărimea notată Simbol Indice Exemplu  Semnale continue în timp (T este un interval al axei reale R)
 Semnale discrete în timp sau eşantionate (T este inclus în Z sau N)
Tensiuni de alimentare Literă mare Literă mare dublată VCC; IEE
 După valorile sau nivelurile acestora / după mulţimea M în care ia valori:
Valoare continuă (medie) Literă mare Literă mare VCE; IC  Semnale cu valori continue (M este un interval al lui R)
Valoarea instantanee totală  Semnale cu valori discrete - cuantizate (M are un număr finit de valori)
(componentă continuă plus Literă mică Literă mare vCE; iB
componentă alternativă) Observaţie:
Valoare instantanee  Orice semnal poate fi aproximat printr-un număr finit de eşantioane
Literă mică Literă mică vcb; ie având valori cuantizate pe un număr finit de niveluri. Discretizarea (trecerea
a componentei alternative
de la valori continue la valori finite) în timp, adică în mulţimea T de definiţie a
Amplitudinea
Literă mare Literă mică Vce; Ic semnalului) se face prin eşantionare, iar în valoare, adică în mulţimea M în
semnalului sinusoidal
care ia valori semnalul, se face prin cuantizare. Acest operaţii sunt esenţiale
în reprezentarea (codificarea) numerică a semnalelor, care asigură
posibilitatea de stocare, prelucrare şi transmisie de informaţie, prin
mijloacele cele mai perfecţionate actuale (sub formă digitală).

Introducere în electronică 11 Introducere în electronică 12

Semnale electrice Semnale electrice

Reprezentarea semnalelor Clasificarea semnalelor după tipul informaţiei reprezentate

 Semnale digitale/numerice
(reprezintă informaţii numerice, în majoritatea cazurilor binare, care
se modifică la momente de timp discrete)
 Semnale analogice
(reprezintă informaţii cu variaţie continuă permanentă în timp)

Observaţii:
 Ambele tipuri de semnale sunt aproape întotdeauna semnale continue
în timp cu valori continue.
 În sistemele electronice reale, fie că sunt digitale sau analogice,
semnalele sunt întotdeauna continue în timp cu valori continue. Dar,
semnalele pot fi reprezentate pentru simplificare în una din cele 4 tipuri
prezentate anterior.
 Caracteristicile semnalelor digitale şi analogice vor fi prezentate ulterior
într-un subcapitol separat.

Introducere în electronică 2
Electronică analogică şi digitală în biomedicină Prof. Dr. Ing. Paşca Sever

Introducere în electronică 13 Introducere în electronică 14

Semnale electrice Semnale electrice

Clasificarea semnalelor Clasificarea după modul de transmitere a informaţiei utile

după dependenţa lor de alte evenimente  Semnale în banda de bază
(informaţia este transmisă direct, prin semnalul care îl conţine)
 Semnale deterministe
 Semnale modulate
(ale căror valori sunt bine determinate) (informaţia este transmisă prin intermediul unui semnal de frecvenţă
 Semnale aleatoare / întâmplătoare mult mai mare decât a semnalului care conţine informaţia)
(ale căror valori pot fi prezise doar cu o anumită probabilitate)
Observaţii:
Observaţii:  Modul de transmisie utilizat depinde de caracteristicile informaţiei, de
 Semnalele reale sunt întotdeauna aleatoare (au cel puţin o componentă mediul prin care se transmite informaţia (cabluri electrice, optice, aer,
aleatoare, zgomotul). apă etc.), de performanţele dorite pentru transmisia informaţiei (distanţă,
zgomote admise, distorsiuni, erori acceptabile etc.)
 Semnalele deterministe sunt de fapt idealizări matematice absolut  Informaţia transmisă poate fi atât sub formă continuă (analogică) cât şi
necesare pentru înţelegerea celor aleatoare şi pentru analiza sub formă discretă (digitală/numerică). Exemplificările următoare vor fi
simplificată a proceselor reale. făcute pentru semnale continue.
 Caracteristicile semnalelor modulate vor fi prezentate ulterior într-un
subcapitol separat.

15 Introducere în electronică 16
Semnale digitale şi analogice

Semnale digitale (numerice)

Semnale digitale şi analogice
Tensiuni
Semnalele digitale sunt
reprezentate de tranziţii bruşte între
două nivele de tensiune aflate în } DH
două domenii disjuncte de valori,
fiecare domeniu fiind asociat cu x{0; 1}
valoarea logică corespunzătoare unei
variabile. } DL
Evident însă, pentru a face
tranziţii între două nivele
semnificative, tensiunea v va trebui
să se găsească în anumite momente
de timp între cele două domenii
(zonele gri). Pentru aceste intervalele DH
de timp, citirea valorilor tensiunii v
constituie o eroare. Aceste treceri de
la un nivel la altul sunt însă marcaje DL
de timp. Tranziţiile sunt cele care pot
t
stabili o cronologie a evenimentelor.

Introducere în electronică 17 Introducere în electronică 18

Semnale digitale şi analogice Semnale digitale şi analogice

Rezoluţia semnalelor digitale Semnale analogice

Utilizarea unei singure variabile binare v furnizează o mulţime de valori
cam săracă – 2 valori posibile; ea poate distinge numai între două obiecte.
Pentru a putea reprezenta mărimi cu mai multe valori, sunt necesare mai
multe variabile binare care să fie privite simultan, ele constituind de fapt un
vector binar de forma v = {v1, v2, …, vN} unde fiecare componentă este o
variabilă booleană vi  {0, 1}. În acest fel, vectorul constituit din N biţi poate
avea 2N combinaţii distincte şi deci poate distinge între 2N obiecte sau valori.
Se spune în acest caz că reprezentarea unei mărimi se face cu o rezoluţie
de N biţi.
Concluzie:
Orice reprezentare numerică a unui semnal este legată de o rezoluţie,
specifică reprezentării respective. Dacă această rezoluţie este mai bună,
mai fină decât rezoluţia proprie a semnalului, atunci reprezentarea acestuia
prin valori numerice pe N biţi nu introduce erori. În caz contrar, două sau mai
multe valori semnificative, distincte, din semnal se vor confunda prin
reprezentarea lor cu valori numerice identice, ceea ce înseamnă o scădere
a rezoluţiei acestuia.
Semnalele analogice pot fi definite ca fiind variaţii continue de tensiune
sau curent situate într-un anumit interval, permanente în timp.
Semnalele sunt procese aleatoare. În caz contrar, ele sunt perfect
cunoscute dinainte şi, ca urmare, nu prezintă interes în a fi transmise,
măsurate etc. Orice expresie analitică a unui semnal trebuie să conţină cel
puţin o componentă aleatoare care să-i dea acea caracteristică de
necunoaştere, care o transformă dintr-o mărime complet cunoscută şi care
poate fi generată local pe baza unei anumite reguli, într-o mărime care
trebuie observată şi urmărită pentru a-i afla evoluţia. s
Toate valorile unui semnal, anterioare în raport
cu un moment de timp dat, reprezintă "istoria" s()
sau trecutul acestuia. Practic la toate
semnalele, valorile s(t), anterioare momentului t
de timp dat, contribuie, sub o formă oarecare, la 
stabilirea valorii semnalului la momentul .
Semnalele sunt în general funcţii de timp
controlate de istoria lor. ISTORIA

Introducere în electronică 3
Electronică analogică şi digitală în biomedicină
Introducere în electronică
Semnale digitale şi analogice
Semnale analogice periodice/neperiodice
Un semnal este periodic dacă satisface relaţia
s t   st  nT0 
pentru orice moment de timp t. Mărimea T0 este perioada semnalului.
Toate variaţiile semnalului periodic sunt cunoscute dacă se cunoaşte
evoluţia sa în interiorul unei singure perioade.
Pentru semnalele periodice, se definesc puterea medie pe o perioadă
respectiv puterea instantanee astfel:
s t  dt pt   v 2 t  R  i 2 t   R
1 T 2
P
T 0
Prin convenţie se consideră o rezistenţă egală cu unitatea, ceea ce
elimină dependenţa puterii semnalului de valoarea rezistenţei de sarcină.
În cazul semnalelor neperiodice se defineşte energia acestora

E   s 2 t  dt

Evident această integrală este infinită în cazul semnalelor periodice;
pentru acestea se foloseşte noţiunea de putere şi nu cea de energie.
Introducere în electronică
Semnale digitale şi analogice
Spectrul unui semnal aperiodic
Spectrul unui semnal aperiodic sau mai exact densitatea spectrală a
acestuia este dată de integrala Fourier

S  j    s t   e jt dt

Densitatea spectrală are şi ea două componente: densitatea spectrală
de amplitudine şi densitatea spectrală de fază.
Relaţia inversă, care ne dă semnalul s(t) din densitatea spectrală este

s t    S  j    e j  t d

Observaţii:
• Aceste relaţii asigură o corespondenţă unică între un semnal şi spectrul
său. Pentru un semnal dat există un spectru unic şi invers.
• Este de asemenea important de remarcat că determinarea spectrului unui
semnal nu este posibilă fără a cunoaşte complet evoluţia în timp a acestuia.
Semnale modulate
Se utilizează pentru transmiterea informaţiei atunci când semnalul cu
anumiţi parametrii care conţine informaţia nu poate fi transmis printr-un
anumit mediu la anumite performanţe dorite.
Se prezintă semnalele modulate pentru care se foloseşte o oscilaţie
sinusoidală pentru a transmite informaţia utilă.
Introducere în electronică
Prof. Dr. Ing. Paşca Sever
19 Introducere în electronică 20
Semnale digitale şi analogice
Spectrul unui semnal periodic
Spectrul unui semnal este acea mulţime de coeficienţi reprezentând
amplitudinea şi faza sinusoidelor care însumate refac semnalul iniţial. El
poate fi privit şi ca un alt mod de reprezentare a informaţiei, în domeniul
frecvenţă.
Spectrul unui semnal periodic este dat de transformata Fourier a
acestuia şi este constituit de seria coeficienţilor Fourier C n  C  jn 0 
rezultaţi din relaţia
1 T0 / 2
C n  C  jn 0   st   e  jn 0t dt
T0 T0 / 2
iar semnalul s(t) poate fi scris ca o sumă de componente sub forma
n  
st    C n 0  e jn t
0
n  
Spectrul are 2 componente: spectrul de amplitudini respectiv spectrul de
fază definite de modulul respectiv faza numărului complex C  jn 0 
C n  C  jn 0   n 0 
21 Introducere în electronică 22
Semnale digitale şi analogice
Rezoluţia unui semnal analogic
Rezoluţia unui semnal analogic este indispensabilă ca să putem analiza
comportarea circuitelor electronice reale. Ideal, un semnal este descris de o
funcţie continuă şi, oricât de mică ar fi diferenţa între două valori oarecare ale
semnalului, această diferenţă este semnificativă. Practic însă, apar zgomote
care se suprapun peste semnalul real. Orice semnal analogic are o rezoluţie
proprie dată de treapta minimă semnificativă a acestuia, determinată practic
de prezenţa factorilor perturbatori reali (zgomote).
Dacă se cunoaşte gama de variaţie a semnalului, respectiv valoarea
minimă şi maximă a acestuia, atunci rezoluţia unui semnal analogic poate fi
exprimată printr-o mărime specific digitală – numărul de biţi pe care trebuie
reprezentată variaţia semnalului pentru ca valoarea corespunzătoare unui bit
să fie cel mult egală cu treapta minimă semnificativă a sa.
Observaţie:
• Rezoluţia unui semnal analogic este o proprietate intrinsecă a acestuia
fiind impusă de sursa de semnal care îl generează.
23 Introducere în electronică 24
Semnale modulate
O mărime (curent, tensiune, intensitate de câmp, flux luminos etc.) cu o
variaţie sinusoidală în timp se reprezintă matematic prin expresia:
F ( t )  A  cos( t   )
în care:
A - reprezintă amplitudinea oscilaţiei;
ω - frecvenţa unghiulară (pulsaţia);
ωt + φ - faza instantanee (unghiul de fază);
φ - faza iniţială.
Cât timp parametrii A, ω şi φ sunt constanţi, oscilaţia F(t) nu conţine
informaţie. F(t) poate constitui semnalul purtător. Spre deosebire de
semnalul care conţine informaţia, F(t) poate fi transmis în condiţiile dorite.
Dacă se face cumva ca amplitudinea A sau unghiul de fază φ să varieze
în ritmul semnalului care conţine informaţia de transmis, atunci semnalul F(t)
va conţine informaţia de transmis şi va putea fi si el transmis în condiţiile
dorite.
Se spune în acest caz că semnalul F(t) este modulat, iar semnalul care
conţine informaţia se numeşte semnal modulator.
4
Electronică analogică şi digitală în biomedicină Prof. Dr. Ing. Paşca Sever

Introducere în electronică 25 Introducere în electronică 26

Semnale modulate Semnale modulate

Dacă amplitudinea A este variată în ritmul semnalului de modulaţie, se

obţine o modulaţie de amplitudine – pe scurt, MA.
Dacă unghiul de fază φ este variat în ritmul semnalului modulator, se Exemplificarea
obţine o modulaţie de fază - MP; o formă a modulaţiei de fază este semnalelor
modulaţia de frecvenţă - MF. modulate
Aceste semnale sunt prezentate în diapozitivul următor.
Expresia unei oscilaţii armonice reprezentând semnalul modulat se a) Semnal modulator
poate pune în general sub forma: (de joasă frecvenţă);

F (t )  A(t )  cos[ (t )  t   (t )]  A(t )  cos  (t ) b) Semnal MA;

Aceste oscilaţii sunt de fapt cvasiarmonice, totuşi şi în acest caz se c) Semnal MP;
păstrează pentru A(t) şi (t) denumirile de amplitudine şi unghi de fază.
d) Semnal MF.

Introducere în electronică 27 Introducere în electronică 28

Semnale modulate Semnale modulate

Modulare / demodulare Semnal modulat în amplitudine

Obţinerea semnalului modulat din semnalul purtătoare si semnalul
modulator se numeşte modulare.
Circuitele care realizează acest lucru sunt circuitele de modulare.
Procedeul invers, de extragere a informaţiei utile prin eliminarea
semnalului purtător se numeşte demodulare.
Informaţia este conţinută în semnalul demodulat. Circuitele care
realizează acest lucru sunt circuitele de demodulare.
Ansamblul celor două procese utilizate la emisie şi recepţia informaţiei
se numeşte modulare – demodulare.
La oscilaţiile MA, amplitudinea este o funcţie de timp de forma:
A( t )  A0 1  f ( t )
unde A0 este o constantă.
Funcţia f(t), reprezentând variaţia parametrului care se modifică în ritmul
semnalului de modulaţie S(t), se numeşte funcţie de modulaţie. În general
se va considera că funcţia f(t) este proporţională cu S(t), adică f(t)=kS(t).
Expresia oscilaţiei MA este de forma
F ( t )  A0 1  f ( t )cos( 0 t  0 )
Oscilaţia reprezentată prin
F ( t )  A0 cos( 0 t  0 )
se numeşte purtătoare, iar ω0 este frecvenţa unghiulară a purtătoarei.

Introducere în electronică 29 Introducere în electronică 30

Semnale modulate Semnale modulate

Expresia oscilaţiei armonice modulate în amplitudine cu un semnal

Cea mai simplă expresie a funcţiei de modulaţie f(t) este funcţia
sinusoidal se poate scrie sub forma:
sinusoidală de timp a cărei expresie este:
F ( t )  A0 cos( 0 t  0 )  mA0 cos( mt   m ) cos( 0 t  0 )  A0 cos( 0 t  0 ) 
f (t )  kS (t )  m  cos( m t   m ) 
mA0
cos( 0  m )t  ( 0   m ) 
mA0
cos( 0  m )t  ( 0   m ).
2 2
caz în care expresia oscilaţiei armonice devine: Din relaţia de mai sus rezultă că o oscilaţie MA poate fi descompusă în
F (t )  A0 1  m cos( m t   m )cos(0t   0 )
trei componente armonice:
A0 cos( 0 t   0 ) Prima componentă, de frecvenţă
unde m reprezintă gradul de modulaţie şi ω0 frecvenţa (unghiulară) de ω0 şi amplitudine A0, este purtătoarea;
cos( 0  m )t  ( 0   m )
mA0
modulaţie. celelalte două componente, de
2 frecvenţă ω0+ωm şi ω0 - ωm şi de
Gradul de modulaţie m este proporţional cu intensitatea (mărimea)
cos( 0  m )t  ( 0   m ).
semnalului transmis.
mA0 amplitudine mA0/2, se numesc
Frecvenţa semnalului de modulaţie este mult mai mică decât frecvenţa 2 componente laterale.
purtătoarei (ωm << ω0) şi, prin urmare, variaţia amplitudinii semnalului de
În cazul când semnalul de modulaţie are o formă complexă, oscilaţia MA
modulaţie este mult mai lentă decât variaţia oscilaţiei de înaltă frecvenţă,
se descompune într-o purtătoare şi o serie de componente laterale situate
aşa că, pe un interval de timp egal cu câteva perioade ale purtătoarei,
de o parte şi de alta a purtătoarei, de frecvenţe cuprinse într-o anumită
amplitudinea se poate considera constantă.
bandă al cărui centru este chiar frecvenţa purtătoare.

Introducere în electronică 5
Electronică analogică şi digitală în biomedicină Prof. Dr. Ing. Paşca Sever

Introducere în electronică 31 Introducere în electronică 32

Semnale modulate Semnale modulate

Semnal modulat în fază
La oscilaţiile cu modulaţie de fază, unghiul de fază φ are o variaţie în
timp de forma:
 ( t )  0  f ( t )
în care φ0 este o constantă şi f(t) o funcţie variabilă cu timpul, de
aceeaşi formă ca şi semnalul de modulaţie.
Expresia oscilaţiei cu modulaţie de fază este în acest caz de forma:
F ( t )  v  V0 cos 0 t  f ( t )  0 
în care amplitudinea este constantă, iar unghiul de fază este variabil cu
timpul.
Frecvenţa ω0 se numeşte şi aici frecvenţă purtătoare.
Dacă semnalul de modulaţie are o variaţie sinusoidală în timp, unghiul
de fază este de asemenea o funcţie sinusoidală şi poate fi exprimată prin
relaţia:
 ( t )   0   cos(  m t   m )
Expresia oscilaţiei MP devine în acest caz:
v  V0 cos 0 t   cos(  m t   m )   0 
Mărimea  este variaţia maximă a fazei în timpul modulaţiei şi se
numeşte deviaţia de fază, iar ωm este frecvenţa de modulaţie.
Deviaţia de fază este proporţională cu amplitudinea semnalului de
modulaţie presupus sinusoidal şi corespunde cu gradul de modulaţie m al
unei oscilaţii MA.

Introducere în electronică 33 Introducere în electronică 34

Semnale modulate Semnale modulate
Printr-o prelucrare şi analiză similară cu cea de la semnalul modulat în
Semnal modulat în frecvenţă
amplitudine, şi această oscilaţie se poate descompune în două oscilaţii de
Dacă viteza unghiulară nu este constantă şi are o variaţie în timp de frecvenţă ω0 defazate cu π/2 una faţă de cealaltă, ale căror amplitudini sunt
forma: funcţii periodice de timp, având expresiile:
 ( t )  0  f ( t )
V0 cos  sin(  m t   m )
atunci semnalul de modulaţie sinusoidal are forma:
 ( t )  0   cos(  m t   m ) V0 sin sin(  m t   m )
iar expresia oscilaţiei MF devine:
Fiecare din aceste funcţii se poate dezvolta în într-o serie Fourier din
   care rezultă că o oscilaţie MF sau MP modulată cu un semnal sinusoidal de
v  V0 cos 0 t  sin( mt   m )  0 
 m  frecvenţă fm, este formată din purtătoare de frecvenţă f0 şi o infinitate de
componente laterale de frecvenţe:
Dacă se notează indicele de modulaţie în frecvenţă cu
 f
  f0 ± fm, f0 ± 2fm, f0 ± 3fm, ………………. , f0 ± nfm , ........
m fm
relaţia de mai sus se poate scrie şi sub forma:
v  V0 cos 0 t   sin(  m t   m )  0 

35 Introducere în electronică 36
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Componente electronice
Componenta electronică – un element (dispozitiv) care permite
Componente, circuite, sisteme trecerea curentului electric după o anumită lege de variaţie şi este
şi echipamente electronice caracterizată de o relaţie (o funcţie matematică) între tensiunea care i se
aplică la borne şi curentul care circulă prin ea.

Caracteristica unei componente este reprezentarea grafică a funcţiei

matematice de legătură între curentul prin componentă şi tensiunea la
bornele sale.

 Clasificare componentelor electronice după forma caracteristicii

 Componente electronice liniare
 Componente electronice neliniare

Introducere în electronică 6
Electronică analogică şi digitală în biomedicină
Introducere în electronică 37
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice
Clasificarea “energetică” a componentelor electronice
 Componente pasive
Elemente de circuit care nu pot prelucra semnalul; ele pot conduce
curentul electric şi pot disipa sau/şi înmagazina energie electrică
sau magnetică. Componentele pasive ideale sunt reprezentate în
general prin dipoli şi pot fi caracterizate complet în circuit printr-o
singură mărime. (Exemple: rezistoare, condensatoare, bobine)
 Componente active
Elemente de circuit care alimentate în curent continuu se comportă
ca o sursă de putere electrică comandată de o mărime electrică
(curent sau tensiune). O componentă activă este capabilă să
îndeplinească o funcţie de prelucrare (amplificare, redresare etc.) a
mărimii de comandă. O astfel de componentă se reprezintă în
general printr-un cuadripol. (Exemple: diode, tranzistoare bipolare,
TEC-uri, tiristoare, TUJ-uri etc.)
Introducere în electronică 39
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice
Clasificarea circuitelor electronice
după tehnologia de realizare
 Circuite discrete - componentele active şi pasive încapsulate separat
sunt conectate între ele prin cablaje imprimate;
 Circuite integrate - componentele active şi pasive precum şi
interconexiunile lor sunt realizate inseparabil şi sunt încapsulate unitar;
se pot realiza:
 circuite integrate monolitice la care întreaga structură se obţine în
volumul unui monocristal semiconductor,
 circuite integrate peliculare la care elementele de circuit şi
interconexiunile se obţin sub forma unor pelicule rezistive,
conductoare sau dielectrice depuse pe un suport izolator;
 Circuite hibride realizate parţial cu componente discrete, parţial cu
componente integrate, dar încapsulate împreună astfel încât formează
un întreg inseparabil.
Introducere în electronică 41
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice
Echipamente electronice
Echipamentele electronice sunt formate din unul sau mai multe circuite
şi/sau sisteme electronice, construite unitar, destinate să funcţioneze
independent pentru rezolvarea unei aplicaţii concrete.
 După destinaţie echipamentele pot fi clasificate astfel:
 Echipamente profesionale
 Echipamente de larg consum
 După condiţiile de exploatare echipamentele pot fi:
 Echipamente staţionare
 Echipamente mobile
 Echipamente cu destinaţie specială
Introducere în electronică
Prof. Dr. Ing. Paşca Sever
Introducere în electronică 38
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice
Circuite
Circuit electric - Un ansamblu de componente pasive interconectate între
ele prin intermediul unor conductoare, care stabileşte o relaţie matematică între
semnalele obţinute la ieşire şi semnalele aplicate la intrare. Reprezentarea
grafică a acestei relaţii reprezintă caracteristica circuitului. În multe cazuri
circuitul electric conţine şi surse de curent sau/şi de tensiune. Pentru fiecare
componentă în parte este posibil să se determine tensiunea la borne şi curentul
prin componentă prin aplicarea adecvată a Legilor lui Kirchhof şi a Legii lui
Ohm.
Circuit electronic - Un circuit electric care conţine pe lângă elementele
menţionate la circuitele electrice şi componente active de circuit. Determinarea
tensiunilor şi curenţilor pentru fiecare componentă este o sarcină dificilă datorită
caracteristicilor neliniare ale componentelor active. În anumite condiţii
simplificatoare, componentele active se pot înlocui cu circuite echivalente liniare
(modele) conţinând surse de tensiune şi/sau curent comandate şi elemente
pasive interconectate astfel încât să îndeplinească o anumită funcţie. Circuitele
electronice echivalente în care componentele active au fost înlocuite cu
circuitele lor echivalente pot fi tratate similar cu circuitele electrice.
Introducere în electronică 40
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice
Sisteme electronice
Un sistem electronic este un ansamblu
format din mai multe circuite electronice
interconectate între ele care îndeplinesc o
anumită funcţie bine stabilită.
Analiza unui sistem constă în stabilirea
funcţionării sale, adică în determinarea
semnalelor de ieşire atunci când se cunosc
configuraţia sistemului şi semnalele aplicate la
intrare.
Sinteza unui sistem constă în stabilirea
structurii (configuraţiei) sale atunci când se
cunosc semnalele aplicate la intrare şi
semnalele generate de sistem la ieşire.
7