1

ELECTRONICĂ

S.l.dr.ing. Madalin FRUNZETE

Introducere în electronică
2
Conţinutul cursului

⚫ Definirea electronicii şi o scurtă istorie a ei

⚫ Definirea semnalelor electrice şi o clasificare a lor

⚫ Caracteristicile semnalelor digitale şi analogice, cu reprezentarea în

domeniul frecvenţă a semnalelor analogice

⚫ Definirea şi prezentarea principalelor proprietăţi ale semnalelor

sinusoidale modulate

⚫ Noţiuni introductive despre componente, circuite, sisteme şi

echipamente electronice
Introducere în electronică
3
Definiţii

Electronica – Domeniul ştiinţei şi tehnicii care se ocupă cu

studiul şi aplicaţiile fenomenelor legate de
mişcarea purtătorilor de sarcină electrică în
corpurile solide, în gaze rarefiate sau in vid.

Electronica fizică – Studiul teoretic şi experimental al fenomenelor

legate de mişcarea purtătorilor de sarcină
electrică în diferite medii şi cu realizarea
dispozitivelor electronice bazate pe aceste
fenomene.

Electronica aplicată – Teoria şi practica folosirii dispozitivelor şi

circuitelor electronice în diferite domenii.
Introducere în electronică
4
Istorie
⚫ Termenul electronică apare prima oară într-un ziar american în 1904
⚫ Domeniul electronicii a apărut odată cu obţinerea fasciculului de
electroni de către J.W.Hittorf în 1869, când s-au experimentat primele
dispozitive electronice
⚫ Devine un domeniu independent la începutul secolului XX odată cu
realizarea primelor dispozitive electronice neliniare de circuit (tuburile
electronice cu vid):
 1904 – dioda cu vid (John Flemming)
 1906 – trioda (Lee de Forest)
 1919 – tetroda (Walter Schottky)
 1928 – pentoda
 1932 – heptoda
 1933 – hexoda
 deceniul 3 – tuburile cu gaz
Introducere în electronică
5
Istorie (cont.)
⚫ O etapă nouă după cel de-al 2-lea război mondial odată cu apariţia
dispozitivelor semiconductoare:
 1948 – tranzistorul, în laboratoarele Bell Telephone (John Barden,
Walter Bratain, William Shockley)
 1952-53 – Tranzistorul cu efect de câmp (Shokley, Pearson)
 1953 – tranzistorul unijoncţiune (Lask)
 1956-58 tiristorul (E. Moll, Tanenbam)
⚫ Următoarea etapă importantă deschisă de apariţia circuitelor integrate
(unul dintre cel mai evoluat reprezentant fiind microprocesorul):
 1958/1959 – circuitul integrat (independent firmele americane
Texas Instruments/Fairchild)
 1962 – circuitul integrat MOS (metal-oxid-semiconductor) bazat pe
TEC
 1967 – prima memorie semiconductoare
 1971 – prima memorie MOS peste 1 kilobit
 1972 – prima memorie nevolatilă
 1971 – prima familie de microprocesoare (firma Intel)
 1976 – primul microcalculator “single chip”
Introducere în electronică
6
Concluzii
⚫ La ora actuală se utilizează cu prioritate dispozitivele electronice
semiconductoare, celelalte tipuri restrângându-şi continuu aria de
folosire, datorită în principal:
 Gabaritului mic
 Greutăţii reduse şi implicit consumului mic de materiale
 Fiabilităţii sporite
 Duratei de viaţă mult mai lungi
 Consumului redus de energie
 Preţului mic de producţie datorită caracterului de masă al fabricaţiei
⚫ Totuşi, mai există unele domenii sau aplicaţii în care tuburile mai au un
cuvânt de spus:
 Aparatele care trebuie sa lucreze în medii cu radiaţii puternice
 Generatoare speciale (de putere şi frecvenţă mare – tuburi
Roentgen, magnetroane etc.)
 Tuburile cinescop (monitoare şi televizoare) şi catodic
(osciloscoape)
⚫ Nu se poate concepe progresul tehnic din orice domeniu fără
electronică.
 7

Semnale electrice

Semnalul – Este acea mărime fizică măsurabilă care este

capabilă să transmită o anumită informaţie.

Semnalul electric – Este un semnal reprezentat printr-o mărime

electrică (tensiune, curent, intensitate câmp
electric etc.)
Introducere în electronică
8
Semnale electrice

Definiţie matematică
Fie T o mulţime înzestrată cu o relaţie de ordine totală ≤, numită mulţime
de momente.
Dacă M este o mulţime oarecare fixată, atunci prin semnal definit pe
mulţimea-timp T cu valori în M se înţelege orice aplicaţie
x : T → M, t → x(t),
care asociază fiecărui moment t  T un element x(t) din M, bine
determinat, numit eşantionul semnalului x la momentul t.
Observaţii:
⚫ Această definiţie este restrictivă (de exemplu, nu cuprinde semnalele
multidimensionale şi nici impulsurile), dar constituie o bază de discuţie şi
arată că studiul semnalelor este strâns legat de studiul funcţiilor, de analiza
reală şi complexă, ca şi de analiza funcţională, pentru T şi M particulare.
⚫ Deşi nu este obligatoriu, mulţimea T este de cele mai multe ori timpul. În
astfel de situaţii, un semnal se reprezintă ca orice funcţie matematică în care
pe orizontală se reprezintă timpul (momentele de timp din mulţimea T) iar pe
verticală mărimea fizică (valorile din mulţimea M).
Introducere în electronică
9
Semnale electrice

Notaţii utilizate pentru semnale electrice

Mărimea notată Simbol Indice Exemplu

Tensiuni de alimentare Literă mare Literă mare dublată VCC; IEE
Valoare continuă (medie) Literă mare Literă mare VCE; IC
Valoarea instantanee totală
(componentă continuă plus Literă mică Literă mare vCE; iB
componentă alternativă)
Valoare instantanee
Literă mică Literă mică vcb; ie
a componentei alternative
Amplitudinea
Literă mare Literă mică Vce; Ic
semnalului sinusoidal
Introducere în electronică
10
Semnale electrice

Clasificarea semnalelor după tipul domeniilor

⚫ După valorile timpului / după domeniul lor de definiţie T:
 Semnale continue în timp (T este un interval al axei reale R)
 Semnale discrete în timp sau eşantionate (T este inclus în Z sau N)
⚫ După valorile sau nivelurile acestora / după mulţimea M în care ia valori:
 Semnale cu valori continue (M este un interval al lui R)
 Semnale cu valori discrete - cuantizate (M are un număr finit de
valori)
Observaţie:
⚫ Orice semnal poate fi aproximat printr-un număr finit de eşantioane
având valori cuantizate pe un număr finit de niveluri. Discretizarea (trecerea
de la valori continue la valori finite) în timp, adică în mulţimea T de definiţie a
semnalului) se face prin eşantionare, iar în valoare, adică în mulţimea M în
care ia valori semnalul, se face prin cuantizare. Acest operaţii sunt esenţiale
în reprezentarea (codificarea) numerică a semnalelor, care asigură
posibilitatea de stocare, prelucrare şi transmisie de informaţie, prin
mijloacele cele mai perfecţionate actuale (sub formă digitală).
Introducere în electronică
11
Semnale electrice

Reprezentarea semnalelor
Introducere în electronică
12
Semnale electrice

Clasificarea semnalelor după tipul informaţiei reprezentate

 Semnale digitale/numerice
(reprezintă informaţii numerice, în majoritatea cazurilor binare, care
se modifică la momente de timp discrete)
 Semnale analogice
(reprezintă informaţii cu variaţie continuă permanentă în timp)

Observaţii:
⚫ Ambele tipuri de semnale sunt aproape întotdeauna semnale continue
în timp cu valori continue.
⚫ În sistemele electronice reale, fie că sunt digitale sau analogice,
semnalele sunt întotdeauna continue în timp cu valori continue. Dar,
semnalele pot fi reprezentate pentru simplificare în una din cele 4 tipuri
prezentate anterior.
⚫ Caracteristicile semnalelor digitale şi analogice vor fi prezentate ulterior
într-un subcapitol separat.
Introducere în electronică
13
Semnale electrice

Clasificarea semnalelor
după dependenţa lor de alte evenimente
 Semnale deterministe
(ale căror valori sunt bine determinate)
 Semnale aleatoare / întâmplătoare
(ale căror valori pot fi prezise doar cu o anumită probabilitate)

Observaţii:
⚫ Semnalele reale sunt întotdeauna aleatoare (au cel puţin o componentă
aleatoare, zgomotul).
⚫ Semnalele deterministe sunt de fapt idealizări matematice absolut
necesare pentru înţelegerea celor aleatoare şi pentru analiza
simplificată a proceselor reale.
Introducere în electronică
14
Semnale electrice

Clasificarea după modul de transmitere a informaţiei utile

 Semnale în banda de bază
(informaţia este transmisă direct, prin semnalul care îl conţine)
 Semnale modulate
(informaţia este transmisă prin intermediul unui semnal de frecvenţă
mult mai mare decât a semnalului care conţine informaţia)

Observaţii:
⚫ Modul de transmisie utilizat depinde de caracteristicile informaţiei, de
mediul prin care se transmite informaţia (cabluri electrice, optice, aer,
apă etc.), de performanţele dorite pentru transmisia informaţiei (distanţă,
zgomote admise, distorsiuni, erori acceptabile etc.)
⚫ Informaţia transmisă poate fi atât sub formă continuă (analogică) cât şi
sub formă discretă (digitală/numerică). Exemplificările următoare vor fi
făcute pentru semnale continue.
⚫ Caracteristicile semnalelor modulate vor fi prezentate ulterior într-un
subcapitol separat.
 15

Semnale digitale şi analogice

Introducere în electronică
16
Semnale digitale şi analogice

Semnale digitale (numerice)

Semnalele digitale sunt
reprezentate de tranziţii bruşte între
două nivele de tensiune aflate în
două domenii disjuncte de valori,
fiecare domeniu fiind asociat cu
valoarea logică corespunzătoare unei
variabile.
Evident însă, pentru a face
tranziţii între două nivele
semnificative, tensiunea v va trebui
să se găsească în anumite momente
de timp între cele două domenii
(zonele gri). Pentru aceste intervalele
de timp, citirea valorilor tensiunii v
constituie o eroare. Aceste treceri de
la un nivel la altul sunt însă marcaje
de timp. Tranziţiile sunt cele care pot
stabili o cronologie a evenimentelor.
Introducere în electronică
17
Semnale digitale şi analogice

Rezoluţia semnalelor digitale

Utilizarea unei singure variabile binare v furnizează o mulţime de valori
cam săracă – 2 valori posibile; ea poate distinge numai între două obiecte.
Pentru a putea reprezenta mărimi cu mai multe valori, sunt necesare mai
multe variabile binare care să fie privite simultan, ele constituind de fapt un
vector binar de forma v = {v1, v2, …, vN} unde fiecare componentă este o
variabilă booleană vi  {0, 1}. În acest fel, vectorul constituit din N biţi poate
avea 2N combinaţii distincte şi deci poate distinge între 2N obiecte sau valori.
Se spune în acest caz că reprezentarea unei mărimi se face cu o rezoluţie
de N biţi.
Concluzie:
Orice reprezentare numerică a unui semnal este legată de o rezoluţie,
specifică reprezentării respective. Dacă această rezoluţie este mai bună,
mai fină decât rezoluţia proprie a semnalului, atunci reprezentarea acestuia
prin valori numerice pe N biţi nu introduce erori. În caz contrar, două sau mai
multe valori semnificative, distincte, din semnal se vor confunda prin
reprezentarea lor cu valori numerice identice, ceea ce înseamnă o scădere
a rezoluţiei acestuia.
Introducere în electronică
18
Semnale digitale şi analogice

Semnale analogice
Semnalele analogice pot fi definite ca fiind variaţii continue de tensiune
sau curent situate într-un anumit interval, permanente în timp.
Semnalele sunt procese aleatoare. În caz contrar, ele sunt perfect
cunoscute dinainte şi, ca urmare, nu prezintă interes în a fi transmise,
măsurate etc. Orice expresie analitică a unui semnal trebuie să conţină cel
puţin o componentă aleatoare care să-i dea acea caracteristică de
necunoaştere, care o transformă dintr-o mărime complet cunoscută şi care
poate fi generată local pe baza unei anumite reguli, într-o mărime care
trebuie observată şi urmărită pentru a-i afla evoluţia.
Toate valorile unui semnal, anterioare în raport
cu un moment de timp dat, reprezintă "istoria"
sau trecutul acestuia. Practic la toate
semnalele, valorile s(t), anterioare momentului
de timp dat, contribuie, sub o formă oarecare, la
stabilirea valorii semnalului la momentul .
Semnalele sunt în general funcţii de timp
controlate de istoria lor.
 19

Semnale modulate

Se utilizează pentru transmiterea informaţiei atunci când semnalul cu

anumiţi parametrii care conţine informaţia nu poate fi transmis printr-un
anumit mediu la anumite performanţe dorite.

Se prezintă semnalele modulate pentru care se foloseşte o oscilaţie

sinusoidală pentru a transmite informaţia utilă.
Introducere în electronică
20
Semnale modulate

O mărime (curent, tensiune, intensitate de câmp, flux luminos etc.) cu o

variaţie sinusoidală în timp se reprezintă matematic prin expresia:
F ( t ) = A  cos(t +  )
în care:
A - reprezintă amplitudinea oscilaţiei;
ω - frecvenţa unghiulară (pulsaţia);
ωt + φ - faza instantanee (unghiul de fază);
φ - faza iniţială.
Cât timp parametrii A, ω şi φ sunt constanţi, oscilaţia F(t) nu conţine
informaţie. F(t) poate constitui semnalul purtător. Spre deosebire de
semnalul care conţine informaţia, F(t) poate fi transmis în condiţiile dorite.
Dacă se face cumva ca amplitudinea A sau unghiul de fază φ să varieze
în ritmul semnalului care conţine informaţia de transmis, atunci semnalul F(t)
va conţine informaţia de transmis şi va putea fi si el transmis în condiţiile
dorite.
Se spune în acest caz că semnalul F(t) este modulat, iar semnalul care
conţine informaţia se numeşte semnal modulator.
Introducere în electronică
21
Semnale modulate

Dacă amplitudinea A este variată în ritmul semnalului de modulaţie, se

obţine o modulaţie de amplitudine – pe scurt, MA.
Dacă unghiul de fază φ este variat în ritmul semnalului modulator, se
obţine o modulaţie de fază - MP; o formă a modulaţiei de fază este
modulaţia de frecvenţă - MF.
Aceste semnale sunt prezentate în diapozitivul următor.
Expresia unei oscilaţii armonice reprezentând semnalul modulat se
poate pune în general sub forma:

F (t ) = A(t )  cos[ (t )  t +  (t )] = A(t )  cos  (t )

Aceste oscilaţii sunt de fapt cvasiarmonice, totuşi şi în acest caz se
păstrează pentru A(t) şi F(t) denumirile de amplitudine şi unghi de fază.
Introducere în electronică
22
Semnale modulate

Exemplificarea
semnalelor
modulate
a) Semnal modulator
(de joasă frecvenţă);

b) Semnal MA;

c) Semnal MP;

d) Semnal MF.
 23

Componente, circuite, sisteme

şi echipamente electronice
Introducere în electronică
24
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Componente electronice
Componenta electronică – un element (dispozitiv) care permite
trecerea curentului electric după o anumită lege de variaţie şi este
caracterizată de o relaţie (o funcţie matematică) între tensiunea care i se
aplică la borne şi curentul care circulă prin ea.

Caracteristica unei componente este reprezentarea grafică a funcţiei

matematice de legătură între curentul prin componentă şi tensiunea la
bornele sale.

⚫ Clasificare componentelor electronice după forma caracteristicii

 Componente electronice liniare
 Componente electronice neliniare
Introducere în electronică
25
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Clasificarea “energetică” a componentelor electronice

 Componente pasive
Elemente de circuit care nu pot prelucra semnalul; ele pot conduce
curentul electric şi pot disipa sau/şi înmagazina energie electrică
sau magnetică. Componentele pasive ideale sunt reprezentate în
general prin dipoli şi pot fi caracterizate complet în circuit printr-o
singură mărime. (Exemple: rezistoare, condensatoare, bobine)
 Componente active
Elemente de circuit care alimentate în curent continuu se comportă
ca o sursă de putere electrică comandată de o mărime electrică
(curent sau tensiune). O componentă activă este capabilă să
îndeplinească o funcţie de prelucrare (amplificare, redresare etc.) a
mărimii de comandă. O astfel de componentă se reprezintă în
general printr-un cuadripol. (Exemple: diode, tranzistoare bipolare,
TEC-uri, tiristoare, TUJ-uri etc.)
Introducere în electronică
26
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Circuite
Circuit electric - Un ansamblu de componente pasive interconectate între
ele prin intermediul unor conductoare, care stabileşte o relaţie matematică între
semnalele obţinute la ieşire şi semnalele aplicate la intrare. Reprezentarea
grafică a acestei relaţii reprezintă caracteristica circuitului. În multe cazuri
circuitul electric conţine şi surse de curent sau/şi de tensiune. Pentru fiecare
componentă în parte este posibil să se determine tensiunea la borne şi curentul
prin componentă prin aplicarea adecvată a Legilor lui Kirchhof şi a Legii lui
Ohm.
Circuit electronic - Un circuit electric care conţine pe lângă elementele
menţionate la circuitele electrice şi componente active de circuit. Determinarea
tensiunilor şi curenţilor pentru fiecare componentă este o sarcină dificilă datorită
caracteristicilor neliniare ale componentelor active. În anumite condiţii
simplificatoare, componentele active se pot înlocui cu circuite echivalente liniare
(modele) conţinând surse de tensiune şi/sau curent comandate şi elemente
pasive interconectate astfel încât să îndeplinească o anumită funcţie. Circuitele
electronice echivalente în care componentele active au fost înlocuite cu
circuitele lor echivalente pot fi tratate similar cu circuitele electrice.
Introducere în electronică
27
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Clasificarea circuitelor electronice

după tehnologia de realizare
⚫ Circuite discrete - componentele active şi pasive încapsulate separat
sunt conectate între ele prin cablaje imprimate;
⚫ Circuite integrate - componentele active şi pasive precum şi
interconexiunile lor sunt realizate inseparabil şi sunt încapsulate unitar;
se pot realiza:
 circuite integrate monolitice la care întreaga structură se obţine în
volumul unui monocristal semiconductor,
 circuite integrate peliculare la care elementele de circuit şi
interconexiunile se obţin sub forma unor pelicule rezistive,
conductoare sau dielectrice depuse pe un suport izolator;
⚫ Circuite hibride realizate parţial cu componente discrete, parţial cu
componente integrate, dar încapsulate împreună astfel încât formează
un întreg inseparabil.
Introducere în electronică
28
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Sisteme electronice
Un sistem electronic este un ansamblu
format din mai multe circuite electronice
interconectate între ele care îndeplinesc o
anumită funcţie bine stabilită.

Analiza unui sistem constă în stabilirea

funcţionării sale, adică în determinarea
semnalelor de ieşire atunci când se cunosc
configuraţia sistemului şi semnalele aplicate la
intrare.
Sinteza unui sistem constă în stabilirea
structurii (configuraţiei) sale atunci când se
cunosc semnalele aplicate la intrare şi
semnalele generate de sistem la ieşire.
Introducere în electronică
29
Componente, circuite, sisteme şi echipamente electronice

Echipamente electronice
Echipamentele electronice sunt formate din unul sau mai multe circuite
şi/sau sisteme electronice, construite unitar, destinate să funcţioneze
independent pentru rezolvarea unei aplicaţii concrete.

⚫ După destinaţie echipamentele pot fi clasificate astfel:

 Echipamente profesionale
 Echipamente de larg consum

⚫ După condiţiile de exploatare echipamentele pot fi:

 Echipamente staţionare
 Echipamente mobile
 Echipamente cu destinaţie specială